Aroma divina

[acdc]

  Nume mari, foarte mari, multe devenite mari, dar si unele facute mari: oameni de stiinta, oameni de arta, finantisti, politicieni, etc. Democratia critica lucreaza, experti , specialisti, cunoscatori, necunoscatori, toata lumea apreciaza intr-un fel sau altul, dau greutate pozitiva sau negativa. De multe ori adecvat, alte ori dupa interese, alte ori din eroare sau dupa ureche. Totul este subiectiv. Ca sa aratam ce bine amestecam noi  cuvintele, emotiile, ne dam cu parerea, ”articulam”. Daca avem si ceva recomandari, daca am ”articulat”si prin jurnale cu blazon, greutatea spuselor creste. Se naste astfel un curent mai mult sau mai putin reprezentativ care da valoare. Se nasc nume mari. Apare valoarea. Aceasta nu este insa un deziderat cu caracter exact. Aceasta fluctueaza in timp, in functie de inprejurari, in functie de referinta. Unii o supradimensioneaza, altii o minimizeaza, altii o ignora. Cind echilibrul se rupe, in inprejurari diverse apar monstrii sacrii sau nulitati celebre. Acestia sint legati ombilical de un interval de timp mai lung sau mai scurt, proportional cu valoarea produselor acestora. In stiinta, in general, teze vechi sint spulberate de descoperiri noi. Este insa adevarat ca tezele fundamentale nu pot fi manipulate in sensul abordarii acestora decit cu eforturi extreme ceea ce este evident rar. Acest fapt este valabil intr-un parcurs pseudooficial, la nivel inalt. In paralel, si aici , jos, in multime, putem face aprecieri, ba e chiar bine sa ne implicam.  Nu ne hranim doar cu boroghine, avem nevoie si de exercitii mentale cu diverse directii, cu diverse grade de complexitate.  Acestea ne umplu viata, ne formeaza vointa, ne da sperante, ne da incredere in fortele noastre, ne creste tonusul. Stim bine ca tezele stiintifice se elaboreaza in urma observatiilor stiintifice, ce se fac in anumite conditii, specifice unui anumit cadru spatial precum si unei anumite pozitionari in timp. Acestea le putem afilia chiar unor intervale de timp mai mici sau mai mari. Asadar, daca ne gindim ca de exemplu, galaxia noastra face un tur in rotatia sa in spatiu in aproximativ 250 milioane de ani, atunci ne putem astepta ca conditiile pentru aceiasi observatie sa se schimbe in timp, in mod dramatic. Avind in vedere marimea esantionului supus observarii, precum si complexitatea fenomenelor ce pot aparea pe tot parcursul acestui tur galactic, este posibil ca materia, spatiul, sa se exprime in cele mai neasteptate moduri, fluctuatia marimii precum si interdependenta fortelor naturii fiind in deplina libertate precum si manifestare, masura diversitatii precum si a reactivitatii acestora putind fi peste putinta intelegerii noastre actuale. Asadar, o farima de indoiala in privinta celor mai sigure consideratii sau teorii ar fi o dovada ca omul este fiinta ce-si permite sa aibe inca, un simt al masurii. Acesta este esentialmente indispensabil, fiind un punct forte al destinului acestei specii. Acesta este vectorul ce ne inpinge in mod constant pe linia de plutire, pe drumul devenirii precum si evolutiei. Simtul masurii  poate fi avut sau nu, fiind strict legat de constiinta, in conditiile existentei spiritului de raspundere, specific pentru homo sapiens. In concluzie, in sens metafizic, esenta esentelor, elixirul universal, se pare ca este intr-adevar singular, asa cum e acul in carul cu fin. Ei bine, ca sa fie gasit, acesta trebuie cautat. Important este ca exista. Cindva ne vom lamuri.  

[Mr. Gabbany]

Textul de față pare desprins dintr-un  jurnal secret din care se mai rupe câte o filă, spre detensionare, din când în când.
Sau, poate, dintr-un dialog imaginar, cu personaje și dimensiuni care nu ne sunt încredințate spre edificare sau evaluare.
Un șir de supoziții abstracte, în virtutea unei stări de confuzie pe care o lasă citirea textului, ceva de genul unei imposibilități
sisifice de-a apuca, succesiv, de capetele de sfoară ale unui ghem cu segmente multe, scurte și de culori incerte.
Mix de frânturi disparate ce par a ține ba de etică, estetică, de filosofie(?), de cosmogonie, reflexie motivațională
și multe altele, foarte greu de intuit și palpat, darmite de definit.
De remarcat, totuși, precizia și optimismul debordant care ni se relevă în finalul disertației: cândva (după câte tururi spațiale?) ne
vom lămuri!

[acdc]

  O decenta cu limita, combinata cu o banuita fina dar gratuita persiflare, imi da de inteles ca am pacatuit. Da, recunosc, toate miscarile mele sint pline de pacate. Niciodata nu avem gindul cel de pe urma. Dar, ce vrei, perfectiunea e greu de gasit, aceasta neavind un caracter inflationist. In general, suferim de mutatii negative. Puritatea din inceputuri s-a stins de mult. Degenerescenta i-a luat locul. Dinamica acesteia arunca flashuri apozitionate. Entropia lucreaza si aici. Vedeti dar, pina si cuvintul ”apozitionat” nu exista in vocabular, dar usor intelegem ca este vorba de ne-pozitionare, o negatie a ordinii, o dezordine bine aranjata de la definitie incoace. Asadar, in acelasi diferential, rezultantele nu se suprapun niciodata pina la  a fi identice. Asa si harul propriu este irepetabil. Nu ne potrivim. Este cert. Am putea considera ca acest fapt este o constanta de-apururi. Ma simt deci nevoit sa explic pe scurt. Asadar, daca se cere stiut, este faptul ca am avut tot timpul sub lupa subiectivismul continuu, prezent pe tot parcursul filmului evolutiv al societatii in diversitatea domeniilor de lucru, vis a vis de neputinta actuala a ajungerii la apogeul cunoasterii. Acest lucru ma zgindara. Aici am in vedere considerente zis fundamentale, care in timp sint inlocuite cu alte si alte teze, care mai de care mai ”adevarate”. Bineinteles, acestea sint produsele unor subiecti umani de referinta. Valoarea intrinseca ramine sau nu, valoarea adaugata fiind din ce in ce mai mica. La capat, insa, probabil ca vom vedea lumina. Iacata, din nou optimismul debordant.  Iar gresesc. In alta ordine de idei, este adevarat ca din invalmaseala gindurilor, iese cu greu la lumina o idee bine tusata, imaculata. Asta mai ales cind diletantismul te atinge, inexorabil. Da. Sint amator. Nici macar nu folosesc cuvinte corecte cum ar fi ”sunt”. Iata un exemplu de subiectivism in ce priveste corectitudinea sau incorectitudinea ortografiei dezvoltate de un tot lingvistic. A fi amator nu este in sine o vina, este mai curind o valenta. Incerc sa gasesc raspunsuri cu arme putine, cu investitie minima. Da. Este adevarat ca pe ici pe colo, se simte si un anumit ermetism. Asa este. Acest fapt tine de clocotul gindurilor ce nu da drumul cum s-ar cuveni intregii matrice. Eo defectiune. Asa e. Personal voi lega cu o sirma si voi merge mai departe. Oricum, textul nu s-a vrut nicidecum unul literar, avind sarcina slaba, este in mod pregnant amorf. El oglindeste numai, ginduri, pareri, credinte personale, fara obligativitati pentru terti. Simplu, nimic special. In paralel, am intrezarit pericolul inexistentei simtului masurii sau a defectiunilor eventuale in sistem, ce poate duce la extinctia speciei umane, lucru deloc fara importanta. Nici nu ne dam seama ce aproape sintem de aceasta nedorita posibilitate. Ne desparte doar o banala apasare de deget pe un anumit buton rosu. In sfirsit, incredintat fiind ca monotomia a fost sparta, sa ne asumam totusi riscul expunerii unor noi ginduri. Astazi, cerneala este mai ieftina ca oricind.