Incilceala fotonica

[acdc]

  Dragii mei, intotdeauna am privit luăcrurile de la adinc spre maluri. Ce se vede usor, ce este expus, nu ne prea intereseaza, ne intereseaza cu precadere ce se ascunde in adincuri. Avem o nesfirsita apetenta pentru mister. Cum o fi, ce o fi ?Cu totii am desfacut masinutele sa vedem de ce merg. Pai dragilor, adincuri sint foarte putine in raport cu malurile. Nu credeti ? Asa si la nivel macro. Ce da ”greutate” atomului ? Pai mai grea si mai grea e masa atomului, adica masa protonului si a neutronului ce formeaza inpreuna nucleul (adincul) atomului. Electronii sint mai mici, mai neinteresanti, pe ei nici nu prea ii vedem in desfasurarea spatiului. Pentru noi, eventual, sint mai demni de atentie electronii ultimului strat, care sint raspunzatori de eventuale schimbari. Ceilalti, sint disimulati in tesatura spatiala. Ei bine, personal cred ca mai importanta este tesatura cu nemarginitul si foarte omogenul numar de ochiuri. Un nasture ici si colo, sau o gaura mai putin binevenita, ori o pata nedorita, cred ca sint de importanta mai mica. Practic acestea din urma inoata intr-un ocean nesfirsit, strecurindu-se printre valurile necontenite. Da, am convingerea ca electronii cu fratii lor gemeni fotonii, sint cheia si esenta universului. Elementele metaforizate mai sus sint practic gunoaie, produse secundare, nascute prin degenerarea tesaturii infinite a spatiului. O componenta degenerata, cu structura modificata, logic, trebuie sa aiba alt comportament intr-un sistem de referinta. Se nasc alte forte, alte mecanisme prin care aceste degenerari, dezechilibre, tind sa se reechilibreze. In tumultul cu caracter complex, accelerat, starile fizice se succed in nivele crescatoare pina la o limita la care inteligenta materiei nu mai suporta, si comanda destructurarea violenta , nemasurabila, care are menirea de a repune lucrurile la locul lor. Asa actioneaza gaurile negre ca niste imense tomberoane care aduna incet incet tot ce a rezultat in urma dezechilibrelor, rupind structurile nepermise in constituenti de baza si eliberati in spatiu prin mecanisme necunoscute inca. Ele ecologizeaza adincurile universului, ele curata energia denaturata a spatiului. In acest fel, entitatea de baza , in dualitatea sa isi gaseste locul ca unda sau corpuscul functie de trebuintele spatiului. Acestia, in taria lor, pastreaza energia necesara serviciului autoinpus. Cind si cind, din loc in loc, in continuare au loc dezechilibrari indefinibile, care duc la reluarea unui ciclu etern. Asta in particular, in general porniti fiind pe drumul spre patrunderea misterului fotonic, constientizam faptul ca din teoriile lucrative general acceptate astazi, ni se releva ca un foton este o entitate elementara, o particula fundamentala ce este caracterizata fara doar si poate prin energie, impuls si spin. La moment, ne intereseaza primul termen din insiruire, adica energia. Neavind incotro, conformindu-ne vestitei formule ”alchimiste” E=mc*(patrat) observam ca prezenta energiei ne arata automat si prezenta masei, adica o componenta palpabila, fapt ce ne indeamna necrutator pe calea conceptelor materialiste, pe calea nesfirsitelor siruri de zecimale. Pe de alta parte fotonul ”se zice”, nu poate exista decit la viteza luminii, intr-un flux continuu ce formeaza in final (nu prea stim cum) cimpul electromagnetic. Cam ermetica formularea, ca o decizie neargumentata, obraznica a unui ”prea marit”. Totodata se admite ca masa fotonului in stare de repauz este nula. Ei, cum putem pune cap la cap aceste afirmatii ? O sa le inghesuim in constiinta noastra si vom merge mai departe, schiopatind. Ba mai mult, care este mecanismul prin care are loc expulzarea fotonului de catre sursa direct cu viteza luminii, fara spatiu suficient pentru accelerarea acestuia de la zero la viteza luminii in conditiile prezentei masei. Personal nu pot explica. S-ar parea ca nici teoriile fundal nu o pot face. Aici gasim caracteristici, potente, scoase direct din joben fara explicatii precum si compozitii terminologice neterminate, precum: ...s-a cazut de acord ca,...se pare ca,...probabil ca,...posibil sa,...aproape ca,...apreciem ca, etc. Sa revenim, si sa expunem un mic joc de cuvinte. Probabil ca sinteti de acord ca un flux luminos clasic care actioneaza in interiorul spectrului vizibil, este plin de energia imprimata atit de sursa proprie cit si de sursele ale caror fluxuri pluridirectionale radiate intersecteaza totalul punctelor constituente ale fluxului primar din toate directiile. Asadar, fiecare punct geometric din parcursul fluxului in cauza detine energia infinitatii entitatilor luminoase ale tururor directiilor fluxurilor luminoase ce intersecteaza fiecare din aceste puncte. Amintesc aici si infinitatea fluxurilor reflectate. Practic, fiecare punct din spatiu, este plin de energie compusa, infinita. Ba mai mult, aminteam aici de lumina clasica. Avind insa in vedere multitudinea fara sfirsit a surselor radiante din univers, precum si tinind cont ca aceste surse radiaza concomitent si in spectrul invizibil al radiatiilor ultraviolete, infrarosii, microunde, raze gama si multe altele nedefinite inca, de frecvente mai mici sau mai inalte, respectiv ultrainalte, rezulta implicit ca fiecare punct din spatiu este bombardat continuu si neincetat cu energie. Acestea detin deci cumulul energetic precum si de masa al unei” multimi infinite de infinitati”. Ele sint deci, nimicuri atotputernice, cu continut de potential nesfirsit. Da, ciudat, foarte ciudat. Putem deci sa traducem ca fiecare punct din univers contine un intreg ”altfel” de univers. Ei, dragilor, probabil ca ceva, undeva este strimb. Se pare ca intelegerea sufera, nu poate sa patrunda dincolo de aparente. S-ar parea ca vom fi nevoiti sa asteptam rabdatori la marginea”oglinzii”. Pina cind ? He, dragii mei, astazi, asta e o intrebare fara raspuns.