acdc
Vizitator
|
 |
« : 15 Octombrie 2016, 17:24:52 » |
|
Oh, dragii mei, nu degeaba cuvîntul este vizibil un derivat de la numele muzelor. Muzica. Da, muzica este un dar celest. Ne-a fost nouà, unora, dat să percepem vibrații celeste, înmănuncheate, încrucișate, înlănțuiteîn chip fericit. Ne-a fost dat så și concepem muzică, nouă, tuturor, mai bună dar și mai puțin bună, mai rafinată dar și mai puțin, mai arzîndă dar și molcomă, mai emoționantă sau mai tehnicizată. Muzicå, muzicå, muzică, cît cuprinde. Fiecare e setat de la natură pentru un anumit gen, funcție de înțelegere, funcție de înprejurări, funcție de nivelul de educație. Unii, ce-i drept, mai puțini, au privilegiul de a se bucura de muzică adevărată, alții își chinuie singuri simțurile, își consumă singuri energia fără folos.Mai rău, că unii din cei din urmă, năpustesc și intimitatea muzicală a celor dintîi. Sînt mai mulți și mai nesimțitori. Candoarea lor, le permite să danseze și pe croncănitul ciorilor.Dar, ce mai contează, lumea se bucurà, se simte bine, e în dreptul ei. Nici un gen de muzică nu este interzis. Un scîrțîit de ușă, dacă are adepți, intră pe ușa din față în forumul integralist( desuet ) al muzicii. Civilizația de mucava permite, e democrație. Nume "mari" ale unora, se lăfăie obraznic în reclame siropoase de gust îndoielnic, scumpe, în timp ce adevăratele nume mari lîncezesc prin "medii" puține, prin scene rare, singuratice. Marketingul nu ține de valoare estetică, artistică, acesta ține de valoare monetară, economică. Este un instrument defazat, orb, fără valențe estetice, fără potențe decizionale de esență. Numai educația infanților, poate repune valorile pe scara lor firească. Pe noi, însă, nu ne interesează, nu ies bani. Ne suflăm nasul și fără batistă. E mai ieftin, nu....? Sîntem pragmatici. Batistele sînt scumpe. Trebuie investiții mari bugetate cu greu.
Muzica, a cincea dimensiune. Muzica este vîrful abisului vibrațional, este nectarul, este spuma, este chintesența frecvențelor și a lungimilor de undă. Numai el, omul, poate fi conștient de valurile sunetelor, alese special, lucrate cu dichis, și apoi eliberate în neant. Muzica, plàsmuire revendicară de om, este pusă în operă, după chef, după "ureche", dar și după măiestre închipuiri. Moda, o altă dimensiune locală, atinge inexorabil și muza în cauză. La începuturi, respectul și bunul gust s-a răsfrînt asupra muzicii, în cadențe largi, copioase, pline de substanță, de năduf, de greutate. Mozart, Rossini, Pucini. Bach, Bethoven,..., s-au întrecut în viziuni speciale, în înflăcărări și înghețuri nemaiîntîlnite, în blînde izvoare cantate, în råbufniri furtunoase, catastrofice,toate cu impact emoțional greu de închipuit. Sinapsele, își dau mîna elegant, sau se zdruncină din temelii. Simțirea e sfidată în fel și chip, la urmă, însă, desfătarea își pune amprenta. Te simți ridicat în planuri sublime, cîștigi spiritual. Mai apoi, reflexele lenei, ușuraticile modele neologiste, și-au pus amprenta crepusculară asupra muzicii, titanii, fiind încet, încet, deposedați de spațiu cultural, înlocuiți în promiscuitate de precursori ai altor genuri muzicale, zis, mai ușoare : jaz, pop, rock, hip-hop, "trosc-pleosc"...,au apărut cu tupeu, ca ciupercile după ploaie. Destule piese, însă, din diverse genuri, avînd totuși o certă valoare artistică, de necontestat. Unele, înså, precum puțin înțelesul cubism pictural, zgîlțîie fără noimă timpanele multora dintre noi, zmîngălind fireasca armonie, torturînd-o fāră folos. Moda, pătimașă cucoană, cu neînblînzite nazuri. Moda, nu face concesii, lovește cu ură orice se încăpățînează să se statornicească. Moda este rezultatul spaimei noastre de plictis, asociată cu o greșită înțelegere a naturii umane, veșnica noastră căutare în necunoscut, a ceea ce nu vom găsi nici o dată. Influxuri searbede, cu ritmuri sărăcite de esență, cu versificație de multe ori contondentă, cu vădită lipsă de imaginație, de simț muzical, estetic, bruschează în efluvii văzduhul. Zdrăngăneli nemiloase, conjuncții flatulente ne asediază spațiul, Spiritul suferă. Norocul nostru că undele circulă, se dispersează, se pierd în neant. Ne fac însă de rușine, odată ajunse la urechile extratereștrilor de prin alte galaxii. Asta ar putea fi într-adevăr o armă catrastofică împotriva eventualelor civilizații rapace ce ar rîvni la liniștea noastră pămînteană.
Este interesant și de luat în seamă cum din trei octave mari și late, în mod obișnuit, cu skepsis și trudă poți atinge Paradisul. Prin mutări și permutări savante, prin asocieri merituoase, prin alăturări decente, binefăcătoare, sunete stinghere, adunate inspirat, pot marca timpul și spațiul în mod miraculos, låsînd amprenta potențelor omenești în eternitate.
Nulități decerebrate, cu tupeu agasant, încurajate de un marketing răsuflat, fac din păcate legea pe meleagurile noastre, vizavi de cernerea adevåratelor talente, adevăratelor valori artistice. "Lupul",astăzi, la noi, e pus paznic la oi. Echilibrul, echidistanța, adîncimea actelor de cultură, sînt astăzi puse în mare pericol, năzbîtiile beizadelelor precum și a destui aculturați au astăzi puteri "magice".Di noroi, apar talape pe primele scene.Norocul nostru, că tineri curajoși, inspirați, cu ceva baftă, ajung să treacă "sticla". Profesorii, maiștrii, astăzi nu mai valorează nimic, cravata cămașa albă scrobită, costumul uni, învechit, sînt bune de dus la gunoi.Astăzi, rupturile, mizeriile de tot felu', născociri atavice, freze imposibile, postări insalubre, într-un circ de doi bani, fac deliciul public. Incredibil dar adevărat.
La sfîrșit, cacsă putem dormi bine la noapte, să ascultăm totuși, să zicem, Simfonia a IX a...
|
