Mai ceva decît nimic

[acdc]

  Partea I.        Eeeee..., lăsînd deoparte nimicurile subcuantice, despre care să recunoaștem, nu știm...mai nimic, doar așa niște idei ce ne zboară pe la urechi, de la unul și de la altul, să ne concentrăm un pic asupra celor "nimicuri" nițel mai "ceva " decît nimic, recte asupra atomilor. Atomii și chiar moleculele zicem, cele mai mici diviziuni ale substanței, printre altele atom însemnînd - nu se poate divide. Păi, dragii mei, atomii ,ei singurei, nu prezintă mare interes practic, ci mai mult formal, teoretic, ajutîndu-ne să înțelegem în parte, legăturile miraculoase în sistem micro, premergătoare formării, înjghebării materiei la nivel macro. Ei bine, acești atomi, cît ar fi ei de prăpădiți, au capacitatea extraordinară de a se lega fizic de alți diverși atomi în condiții diverse, în aranjamente care mai de care, cu finaluri neașteptate, formînd astfel moleculele, entități micro, stabile, cu apetență însă de asociere, practic cărămizile din care e zidită lumea (materia). Acești atomi, se pare că au undeva în centrul lor un nucleu, cam ca gălbenușul unui ou pus în tigaie, și electronii din jur poziționați cam ca albușul oului, spre exterior. Funcție de "tăria" acestora, atomii conțin în nucleu mai mulți sau mai puțini protoni secondați în număr egal sau nu de neutroni, "vietăți" ce dau "greutate" atomului, adică diverse caracteristici fizice, ca de altfel și numărul și poziționarea electronilor în straturile electronice, răspunzători de formarea legăturilor interatomice. În funcție de aceste legături, se statornicesc iarăși diverse caracteristici fizice specifice noilor compuși chimici. Iau naștere zicem, moleculele, adică substanțele chimice. Cum fac atomii să se atragă între ei, cum știu ei care cu care să se lege? Ei bine, fiecare are niște proprietăți de bază, aproape ca un magnet care are doi poli, pozitiv și negativ, adică zicem, are valență pozitivă sau negativă, sarcină ce motivează predilecția legăturii cu elemente cu sarcină opusă, dar nu numai. El, atomul, aproape că e mai isteț decît un magnet, putînd forma legături, cum spuneam, și cu atomii de aceiași valență. Ca exemplu, un atom de hidrogen, notat cu H, care are valența plus 1, adică un proton în nucleu și un electron pe ultimul strat electronic, singurul de altfel în cazul hidrogenului, se poate lega de alt atom de hidrogen(H), formînd molecula de hidrogen, adică H2 (doi atomi de hidrogen). Iată deci cum se formează teoretic, molecula din probabil cea mai răspîndită substanță chimică din univers. Această substanță, hidrogenul, știm noi că este o substanță aproape miraculoasă, ea în condițiile de pe planeta noastră adică la temperaturi în jurul valorii de 0 C, ( pe scală arbitrară), la presiunea specifică Terei de 1 atmosferă, gravitației de 1 G specifică planetei, etc, manifestîndu-se ca o substanță gazoasă, mai ușoară decît aerul, cu capacitate crescută de înmagazinare de energie, este capabilă să ardă puternic, exploziv chiar, așa cum se comportă de-altfel în corpurile stelare ale universului. O dată arsă însă, adică legată de oxigen (O2), formează banala moleculă de apă (H2O), substanță care știm noi, este indispensabilă vieții. De ce ? Simplu, apa deține proprietăți extraordinare, optime unui vector transportator al energiilor precum și al nutrienților folosiți de materia vie pentru procesul metabolic. Interesant, foarte interesant. Cum se formează chimic apa ? Foarte simplu, Oxigenul care are valența -2, adică doi electroni pe ultimul strat electronic, se leagă cu 2 atomi de H, care are valența plus 1 (fiecare). Astfel, valențele contrare, cu minus a Oxigenului și cu plus a Hidrogenului se neutralizează reciproc , formînd legături strînse, neutre. Mai multe molecule deci de H2O(apă), formează apa pe care bine o știm cu toții. Așadar, Hidrogenul cu caracteristica importantă de potențial energetic se leagă cu Oxigenul, o moleculă cu caracter specific pronunțat (oxidativ), adică de întreține a arderii, știut fiind faptul, popular, că fără Oxigen, nu există foc. Iată așadar două principale elemente chimice din univers. În continuare să amintim un al treilea element de importanță deosebită, fundament, Carbonul, notat cu C. Acesta are valența principală plus 4, putîndu-se lega relativ ușor de H, de O și de azot, notat cu N (Nitriu), formînd molecule complexe, adevărate cărămizi ale vieții, de ele ocupîndu-se chimia organică. Amintim aici proteinele, lipidele, acizii grași saturați sau nesaturați, aminoacizi, lignina, celuloza, etc, o multitudine de complecși moleculari cu proprietăți fizico -chimice dintre cele mai diferite, printre ele și năzbîticul alcool etilic, prezent în nenumărate rețete de băuturi alcoolice. Acest Carbon este "vinovat" și de completarea lanțului trofic, care a făcut posibilă apariția importantelor noastre prezențe pe acest pămînt, în univers. Fără plante, cu rol de filtru al C din CO2 din atmosferă, și totodată de depozitare al acestuia, precum și a unui complex de substanțe hrănitoare pentru regnul animal, majoritatea speciilor prezente astăzi, n-ar fi catadicsit să apară. Azotul, la rîndul lui, un gaz inert, adicâ slab reactiv în condiții normale, este prezent majoritar în aerul pe care îl respirăm. La ce e bun în acest caz, de ce este important ? Păi simplu, dacă ar fi deținut ponderea bioxidul de carbon CO2, acesta fiind un gaz otrăvitor, nu s-ar mai fi dezvoltat regnul animal și pe cale de consecință, noi nu ne-am delecta acum cu acest text. Pe de altă parte, dacă ar fi excelat prezența oxigenului, ar fi avut loc arderi(oxidări) multiple, nedorite pentru formarea unei civilizații. Iată, iar nu ar fi putut apărea specia umană. În condiții speciale, azotul se poate lega divers de alte elemente chimice formînd, zicem noi, substanțe azotate foarte importante în chimia vieții. Așadar, cîteva explicații care statuează dreptul Azotului de a se numi cărămidă fundamentală a vieții.