Pacatul

[silverstar]

Credeti ca exista pacat si ca Dumnezeu ne pedepseste pentru pacatele noastre?
De fapt, ce este pacatul? Si cine hotaraste ca intr-o situatie data s-a savarsit un pacat? 

[Lucian Velea]

Eu cred că păcatul este ataşamentul faţă de greşeala morală. Altfel spus, păcatul este greşeala morală de care rămâi agăţat. În momentul în care reuşeşti să-i dai drumul, păcatul dispare. Din păcate, este mult mai greu să facem asta practic decât pare la prima vedere. Cred că spovedania poate curăţa un păcat, numai că trebuie să fie cu adevărat sinceră, din tot sufletul, ceea ce cred că se întâmplă rar.

Mai cred că, deşi păcatul este în suflet, mintea are un rol important. Aceeaşi greşeală este un păcat mai mic, uneori nici nu este un păcat, darcă este făcută de un copil mic sau de un debil mintal. Mintea inocentă este un fel de protecţie împotriva păcatului. Pe de altă parte, odată căpătat păcatul, tot mintea ne împiedică să scăpăm de el. Putem să "ne obişnuim cu gândul", dar aceasta este în general o autoamăgire.

Aşadar, la sfârşitul vieţii, sufletul este încarcat cu anumite păcate. Cred că "Judecata de Apoi" este mai degrabă o analiză de sine, cu perfectă sinceritate. Nu cred că un Dumnezeu exterior nouă ne pedepseşte, chiar noi o facem. Sau Dumnezeu din noi.

Desigur, toate acestea sunt doar câteva păreri, aşa cum înţeleg eu lucrurile acum.

[silverstar]

Da, doar cu asta sunt de acord: Nu cred că un Dumnezeu exterior nouă ne pedepseşte, chiar noi o facem. Sau Dumnezeu din noi.
In ceea ce priveste spovedania... Sunt crestin-ortodoxa, ca sa nu existe dubii.
Nu sunt de acord sa merg si sa vorbesc cu o persoana straina despre mine, despre ceea ce cred eu ca ar fi pacat. De ce nu as putea avea eu insami o relatie directa cu Dumnezeu? De ce eu insami sa nu-i spun lui Dumnezeu ca regret ceea ce am facut? Preotii sunt oameni ca si mine, nu au nici o putere... De ce un preot sa hotarasca intr-o anumita situatie, ca eu as fi pacatuit daca eu cred ca nu am pacatuit si cred ca e bine ce-am facut/spus etc.

[mirela]

Iertare pentru completare...daca esti crestin-ortodoxa, silver, atunci cu siguranta stii ca in fata preotului, prin sfanta spovedanie recunosti pacatele in fata lui Dumnezeu, prin reprezentantul Sau care este preotul. Nu te spovedesti Omului-preot ci insusi lui Dumnezeu. Tu poti si ai o relatie cu D-zeu dar prin Biserica si preot! El este om ca si noi, preotul dar este hirotonit, adica are asupra lui, harul Duhului Sfant, de la Dumnezeu pe care l-a primit atunci cand a fost numit preot prin slujba de hirotonisire. Prin preot ne vorbeste Dumnezeu! Simple pareri!

[dorina]

Imi pare bine ca ne intalnim si aici si avem puncte de vedere comune si anume spiritualitatea si....poezia.
Viata omului pe pamant se desfasoara intre cele doua tendinte-intre sacru si profan,intre intuneric si lumina intre bine si rau.Simtim nevoia sa pacatuim la fel cum simtim nevoia sa fim sfinti.Dar,atata timp cat avem alternativa de a ne spiritualiza si avem si mijloacele necesare prin taina spovedaniei prin intremediul preotului de ce sa nu o facem. Desi o practicanta a vietii crestine am si eu momente cand as vrea sa am o relatie directa cu Dumnezeu......momente de cadere si chiar de revolta!!

[mirella vasiu]

Dumnezeul iubirii nu contabilizeaza greselile asta e sigur si nu pedepseste prin iad ,el nici nu exista in realitate.Biblia spune de la inceput care  e pedeapsa "daca vei minca"..."vei murii",chiar intareste principiul in romani 6:23 spunand "plata pacatului este moartea" de aceea inbatrinim si murim.Cit despre spovedanie  ..spune-i in rugaciune lui dumnezeu direct si cere-i iertare prin SINGURUL mijlocitor intre noi si  d-zeu adica ISUS,doar el are puterea de-a ierta pacatele!Cit despre pacat!?Citeste Romani2:14-15 ,si vei vedea ca am fost creati cu un" politai interior"-CONSTIINTA,iar diferenta intre bine si rau e revelata complet in BIBLIE,ca si ghid pt noi.

[celine]

Eu cred că situaţiile grele prin care trecem uneori, sunt de fapt consecinţele propriilor noastre alegeri; nu cred într-un Dumnezeu sângeros, gata să mă taxeze la fiecare greşală. dacă ar fi aşa, atunci Dumnezeu nu ar fi cu mult superior mie. din contră, Dumnezeu e iertător şi iubitor, El pedepseşte cu scopul de a îndrepta, nu de plăcere.

[vanghelis007]

Atat pedepsele cat si iertarile ne apartin noua.Pentru mai mare siguranta, data fiind inconsecventa omeneasca, cat si predispozitia de a comite pacate-unele dintre ele destul de grave- exista justitia sociala, care priveaza de libertate.Deci pedepseste.

[Alexandru Uvra]

Pe de altă parte, odată căpătat păcatul, tot mintea ne împiedică să scăpăm de el. Putem să "ne obişnuim cu gândul", dar aceasta este în general o autoamăgire.

Aşadar, la sfârşitul vieţii, sufletul este încarcat cu anumite păcate. Cred că "Judecata de Apoi" este mai degrabă o analiză de sine, cu perfectă sinceritate. Nu cred că un Dumnezeu exterior nouă ne pedepseşte, chiar noi o facem. Sau Dumnezeu din noi.

Desigur, toate acestea sunt doar câteva păreri, aşa cum înţeleg eu lucrurile acum.

'a te obisnui cu gandul' se traduce prin 'patima'
in mintea mea, judecata de apoi e un fel de interviu de angajare la care iti prezinti cv-ul; in functie de el primesti postul corespunzator.
ca sa te parafrazez, asa cum inteleg eu lucrurile acum, cred ca Dumnezeu, la nivel stiintific, e o rasa primordiala care are la degetul mic universul - in fata 'ei' vom da socoteala in caz ca spiritul nostru e energie si nu se va pierde o data cu corpul.

[marr]

Buna,
Din punctul meu de vedere nu numai ca pacatul este un subiect mai mult decat foarte dezbatut si este bine asa pentru ca nu putem sa ne ferim de ceva ce nu cunoastem. Ceea ce este mai rau este ca acesta este perceput diferit de fiecare din noi, ceea ce poate fi pacat pentru mine poate sa nu fie pentru cel ce trece pe langa mine intamplator pe strada. Intr-un mod destul de ciudat tocmai prin aceasta diferenta de percepere ne putem ajuta unii pe altii sa trecem mai departe in momentul in care zicem noi ca pacatuim. Cred ca primul pas este recunoasterea posibilitatii ca poti pacatui in orice clipa in mod voit sau nu. Se spune ca D-zeu a venit si vine pentru cei pacatosi..... atunci sa fim fericiti ca desi avem o fire pacatoasa cineva ne iubeste destul de mult incat sa treaca peste acest defect si ne primeste cu bratele deschise.  
Mama mea adesea imi spunea sa nu pronunt numele Raului caci prin asta il atrag in viata mea, asa ca hai sa nu ne mai gandim la pacat, poate ca eliminandu-l un pic cate un pic din gandirea noastra reusim sa-l eliminam intr-o anumita masura si din existenta noastra.
Stiu ca sunt foarte multe de spus despre pacat insa mai bine nu. De ce sa nu vorbim de iubire, sa chemam iubirea in viata noastra? De ce sa preferam pacatul? ( oricum exista indiferent de ceea ce noi ne dorim ) De ce sa nu ne bucuram de ceea ce D-zeu ne-a daruit inca din momentul nasterii? De ce sa alegem calea usoara a existentei si anume raul? Eu sper sa gasim puterea ca de fiecare data sa alegem un drum mai greu, cu mai multa durere dar mult mai frumos decat orice drum si anume drumul iubirii.
Daca stau sa ma gandesc mai bine, cuvantul iubire suna si arata mult mai frumos decat cuvantul pacat. Cand spun iubire sufletul meu parca zambeste indiferent cat de trist ar fi, daca spun pacat il simt cum se intristeaza si mai  mult.
O seara placuta!