Basme

[vanghelis007]

Basmele la fel ca toate produsele folclorice, fiind de circulatie orala, se transforma mereu, dand nastere de la un povestitor la altul, variantelor.De aici apare riscul cercetarii de a se confrunta permanent cu motivele fluctuante care apar in structura basmului, prezentand interpretarii, diversele sale chipuri.Pentru a elimina un astfel de risc, voi folosi citatele pe care le-0a folosit Robert Darnton in cartea sa:
( pg.19):
” A fost odata ca niciodata o fetita careia mama ei ii spousese sa-i duca bunicii niste paine si lapte.Mergand fetita asa prin padure, ii aparu in cale un lup, care o intreba incotro se duce.
-La casuta bunicii, -raspunse ea.
-Si ce carare alegi, cararea cu ghimpi sau cararea cu spini?
-Cararea cu spini.
Atunci lupul o apuca pe cararea cu ghimpi si ajunse primul la casuta. O omora pe bunicuta, ii stoarse sangele intr-o sticla, ii taie carnea in bucati si o aseza pe o tava.
Apoi se imbraca in camasa ei de noapte si se puse sa astepte in pat.
-Cioc, cioc.
-Intra draguta.
-Buna ziua bunicuta.Uite, ti-am adus niste paine si lapte.
-Mananca si tu ceva draguta.Ia niste carne si vin din camara.
Astfel fetita manca ce gasi. Si pe cand manca, o pisicuta ii zise:
-Nenorocito! Mananci carnea si bei sangele bunicii tale.”
Potrivit lui Robert Darnton, basmul era spus in bordeiele taranesti in lungile seri de iarna in Franta seolului al XVIII-lea.( pg.19 )
Cu toate ca accentul cade pe aspectul primitiv al relatiilor sexuale intre rude cat si pe unele forme de antropofagie la un moment dat abandonate, simbolurile pot fi citite si altfel, pot avea o cu totul alta interpretare. Desi pare straniu, interpretarea psihanalista a basmelor, nu rezolva in intregime simbolismul basmului, simbolurile putand avea si alte interpretari, care sunt omise in momentul abordarii discursului narativ.
Cuvantul “fetita”, este corespondentul simbolic al Fecioarei, conform DEX:
“FECIOÁRĂ, fecioare, s. f. 1. Fată (tânără) care nu a avut niciodată relații sexuale cu un bărbat; virgină. ◊ (Adjectival; pop.) Fată fecioară = fată mare, de măritat. ♦ Fig. (Adjectival) Pur, curat. 2. (Bis.; art.) Maica Domnului. 3. (Astron.; art.) Constelație zodiacală din regiunea ecuatorială a cerului, în care se află soarele la echinocțiul de toamnă. ♦ Unul dintre cele douăsprezece semne simbolice ale zodiacului. – Lat. *fetiola sau din fată + suf. -ioară.”
Scufita rosie-ca simbol al menstruatiei dupa Fromm cat si sticla -simbol al virginitatii,- sunt atribute ale Fecioarei.Cele doua simboluri alaturate, se refera in simbolica crestina, la Fecioara ( si prin recipientul care contine sangele,) la Graal.
In basm exista un simbolism al mortii foarte puternic reliefat. Bunica este o femeie batrana care este in definitiv pe patul de moarte. Fetita ii aduce paine si lapte.Ori daca deschidem Evanghelia dupa Matei, putem citi:
“Cand era Isus in Betania, in casa lui Simon leprosul, s-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump. Si pe cand El sta la masa, ea a turnat mirul pe capul Lui.”
La reprosul ucenicilor, Isus le-a raspuns astfel:
“De ce faceti suparare femeii? Ea a facut un lucru frumos fata de Mine. Pentru ca pe saraci ii aveti totdeauna cu voi dar pe Mine nu Ma aveti totdeauna.
Daca a turnat acest mir pe trupul Meu, ea a facut acest lucru in vederea pregatirii Mele pentru ingropare.”
Asa cum stim, lupul o intreaba pe fetita:
“-Si ce carare alegi, cararea cu ghimpi sau cararea cu spini?”
Iar aceasta raspunde:
-Cararea cu spini.”
Potrivit interpretilor, alegerea cararii cu spini, reprezinta alegerea pacatului, de catre fetita, a alegerii placerilor carnale.
Poate ca lucrurile asa ar fi, daca aceasta carare cu spini, nu ar fi fost aleasa de catre Mantuitor. Citim in Evanghelia dupa Matei:
“Au impletit o carare cu spini pe care i-au pus-o pe cap.”
Ce face lupul cand ajunge la casa bunicutei?
“O omora pe bunicuta, ii stoarse sangele intr-o sticla, ii taie carnea in bucati si o aseza pe o tava.”
In Dictionarul de Mitologie Generala a lui Victor Kernbach, citim:
“Dupa o legenda medievala, Graalul ar fi fost un vas de smarald care i-a slujit lui Isus Christos la Cina cea de taina si in care Iosif din Arimatheea, a adunat apoi sangele scurs din soldul strapuns de un centurion cand Isus era rastignit.”
Tava pe care a fost asezata sticla cu vin si terupul ciopartit al bunicutei, este masa pe care s-a savarsit Cina cea de taina:
“Pe cand mancau ei, Isus a luat o paine.Si dupa ce a binecuvantat-o, a frant-o si a dat-o ucenicilor zicand:
-Luati, mancati, acesta este trupul Meu.
Apoi a luat un pahar si dupa ce a multumit lui Dumnezeu l-a dat lor zicand:
-Beti toti din el, caci acesta este sangele Meu, sangele legamantului celui nou, care se varsa pentru multi, spre iertarea pacatelor.”

[vanghelis007]

Exista in “Scufita Rosie” citata de Darnton, o scena intr-adevar stranie, care in citirea profana a textului, poate sugera la un moment dat, caracterul erotic al basmului:
“Apoi lupul spuse:
-Dezbraca-te si treci in pat langa mine.
-Unde sa imi pun sortul?
-Pune-l pe foc, n-o sa mai ai nevoie de el.
Pentru fiecare haina, -pieptar, fusta, camasuta si ciorapi,- fata punea aceeasi intrebare si de fiecare data, lupul raspundea:
-Pune-le pe foc, n-o sa mai ai nevoie de ele.”
Absurdul interpretarii episodului ca un fel de dezlantuire a desfraului sexual, nu se sustine din punct de vedere logic. Oricat de mare ar fi dorinta si acest regal de sexualitate, el nu poate tine o infinitate, ceea ce ar justifica la un moment dat replica lupului:
“-Pune-le pe foc, n-o sa mai ai nevoie de ele.”
Urmarind valoarea de semnificatie a cuvintelor, observam, ca ele nu sunt spuse sa justifice un dezmat sexual, ci izvorasc din faptele ulterioare ale lupului care o mananca pe Scufita Rosie. Deci aceasta formulare: “N-o sa mai ai nevoie de ele”,se leaga de ideea de moarte.Este singurul moment in viata omului, cand acesta nu mai are nevoie sa isi croiasca sau sa isi cumpere haine, sa le carpeasca, sa le schimbe in mod permanent, pentru a le purta. Intrebarea pe care ni-o punem, este urmatoarea:
-Gasim in istoria culturii universale, descrierea unui astfel de moment, in care moartea unei fiinte, este asociata cu deposedarea de haine, in afara de varianta basmului mentionat de Robert Darnton?
Intrebarea este confirmata de doua exemple interesante, in care protagonistii, la diferente destul de mari de timp, sunt o femeie si un barbat. In primul caz, este vorba despre o epopee foarte veche, ajunsa fragmentar pana in zilele noastre, in care, se povesteste in versuri despre ” Coborarea in infern a zeitei Ishtar.”
Ajunsa in fata portilor infernului, portarul ( pazitorul portilor ) o deposedeaza pe zeita de haine si de podoabe succesiv, pe masura ce zeita trece de fiecare poarta care desparte lumea viilor de lumea mortilor.
“Cand o facu sa treaca de prima poarta, ii scoase luandu-i de pe cap, coroana mare.
-De ce-mi iei de pe cap, strajer, coroana mare?
-Zeita, intra. Este porunca Reginei Lumii de Apoi. ( Ereshkigal )
Cand o facu sa treaca de a doua poarta, ii scoase
Luand cerceii de la urechi.
(…)
Cand o trecu de a treia poarta ii scoase
Luandu-i de la gat siragul de perle.
(…)
Cand o facu sa treaca de a patra poarta, ii scoase
Luandu-i de la piept gateala scumpa.
(…)
Cand o facu sa treaca de a cincea poarta, ii scoase
Luandu-i de pe solduri braul cu piatra nasterii in el
(…)
Cand o facu sa treaca de a sasea poarta ii scoase
Lasandu-i si fara vesminte si trupul in partea de jos.”
Deposedarea mortului de podoabele si hainele sale, se regaseste relictual si in basmele in care, un erou este trimis in lumea infernala, pentru a aduce de acolo, coroana imparatului defunct.
Consecintele disparitiei zeitei Ishtar, -divinitate a fertilitatii si dragostei in natura, va avea consecinte nefaste asupra lumii:
“Cum cobora zeita in Tara-fara-cale-intoarsa,
Pe junci n-a mai sarit un taur,
Asinul n-a mai venit spre asina
Pe ulita nici omul n-a mai oprit femeia
Dormea barbatul singur in odaie
Dormea sotia in cotlonul ei.”
Aceasta sterilitate, se va regasi in cele doua pietre pe care vanatorul le va pune in pantecul lupului adormit.
Al doilea moment mentionat in istoria culturii universale, il intalnim de doua ori in Noul Testament, redat astfel:
-”Ostasii dregatorului, au dus pe Isus in pretoriu si au adunat in jurul Lui, toata ceata ostasilor.
L-au dezbracat de hainele Lui si L-au imbracat cu o haina stacojie.”
Dar daca aici putem vorbi despre dezbracarea hainelor ca umilire si pedeapsa, al doilea moment se leaga de crucificare si de moartea Mantuitorului:
-”Dupa ce L-au rastignit, I-au impartit hainele intre ei tragand la sorti ca sa se implineasca ce fusese vestit prin proorocul care zice:
“Si-au impartit hainele Mele intre ei si pentru camasa Mea, au tras la sorti.”

[vanghelis007]

Doresc sa fac o precizare. In domeniul mitologiei comparate am avut surpriza sa descopar ca unele mituri desi sensibil diferite intre ele, subnt rezultatul unor transformari ale unui mit primordial. In acest sens,  o serie de motive folclorice raman in structura miturilor respective, nu ca urmare a unor alipiri intamplatoare ci ca rezultat al prelucrarii mitului initial. O astfel de afirmatie suna destul de obscur la prima vedere. Spre exemplu, "Mitul Argonautilor" si " Mitul lui Orfeu" nu reprezinta  mituri diferite, in acest caz, Mitul lui Orfeu reprezentand o prelucrare a celui dintai. Foarte interesant este faptul ca insusi periplul lui Odiseu/ Ulise in epopeea Odiseea, nu face decat sa repovesteasca Mitul Argonautilor. Mai mult decat atat. Am temeiuri sa cred ca aceste mituri isi gasesc obarsia sau intr-un anume fel finalitatea, in  spatiul nostru cultural. Elementul de legatura fiind Balada Iovan Iorgovan, cat si celelalte balade fantastice in care este adusa in prim plan figura Scorpiei.  Contrar opiniilor curente ale exegezei, cred ca aceasta Scorpie o reprezinta pe  zaita mortii Persefona,  una dintre cele trei reprezentari ale zeitei    Hekate. Problema este departe de a se epuiza. Spun acest lucru deoarece numarul de mituri sunt mult mai multe, legandu-se la un moment dat  inafara de Iason, si de Heracles, dar patrunzand la un moment dat si in poezia nordica- vezi  Walhala si Thule, dar si in legendele eroice ale lui Sigurd / Siegfried.

[vanghelis007]

Prima data cand am venit in contact cu astfel de informatii legate de prezenta unui tezaur fabulos, a fost cand am citit cartea lui Simion Saveanu, “Mai exista enigme.” Acolo am am avut prilejul sa  citesc  legenda dubioasa a “testamentului ciudat”, lasat urmasilor sai de Pavel Varga presupunand ca acestia au existat, prin care acesti urmasi sa poata intra in posesia tezaurului descoperit in mod intamplator sau fabulat de catre autorul testamentului.In anul 1716, un oarecare Pavel Varga, locuitor al Clujului, imbolnavindu-se si crezand ca i se apropie sfarsitul zilelor, a lasat scris un testament in care povesteste cum a dat intamplator de un tezaur de pe urma caruia s-a imbogatit:
“Auzind ca in muntele…( care munte, din modestie Pavel Varga uita sa il numeasca ) s-ar afla comori, am luat cu mine doi tovarasi…( Cititorul poate sa afle locul unde a fost ingropat tezaurul analizand punctele din care textul lipseste cu buna stiinta.) Am dat de un parau, in albia lui am gasit pulbere de aur…Mergand pe parau in sus, daduram de un loc fortificat de la natura….”
Varga povesteste apoi cum a descoperit o deschidere subterana ( aici nu mai este nevoie de textul originar, autorul descurcandu-se mai bine decat povestitorul), cum a intrat in ea si cum acolo a vazut o comoara:
“De doua parti, ( de care doua parti, nu prea se intelege, dar asta doar fiindca povestitorul era bolnav si delira putin ) stateau legati doi ogari de argint curat si cu ochi de diamant.I-am pipait si apoi vazuram doi lei care erau cu totul de aur. Mai inauntru daduram de un om care statea pe un scaun de aur si tinea in mana un baston de aur… In fata lui stateau insirati 12 regi cu coroane pe cap, toti din aur si impodobiti cu pietre scumpe.
Mai incolo aflaram un fel de pivnita in care erau niste scrisori dar nu le-am putut ceti caci nu intelegeam scrisul.
Tot in pivnita aceasta se aflau o multime de buti si vane de argint, le-am numarat si erau cu totul 366 toate pline cu bogatii fara sfarsit…”

Dupa ce isi exprima parerea ca din comorile aflate sub pamant s-ar putea imbogati toti locuitorii Transilvaniei, Varga afirma ca a astupat gura subteranei cu pietre si ca, dupa aceea, incarcati cu aurul luat, cei trei prieteni s-au jurat ca nu vor intra din nou acolo decat impreuna.”
Argumentele forte ca tezaurul exista se bazeaza pe:
- pastrarea testamentului in copie (a lui Varga,) timp de zeci de ani
- Infiintarea pe la 1790 la Cluj a unei “Societati pentru cautarea comorilor” a carei activitate urmand indicatiile testamentare ( care indicatii? ) au dus la faliment.
Povestea lui Pavel Varga nu reprezinta un argument ca tezaurul exista.In clipa in care cineva vine si spune ca a gasit un tezaur, el nu poate proba decat cu dovezi materiale directe vorbele sale.Transmiterea testamentului sub forma de copii si infiintarea societatii au fost determinate de imbogatirea lui Pavel Varga,-fapt real- povestea acestei imbogatiri fiind legenda care a raspandit-o in jurul sau mai mult sau mai putin intamplator, legenda ce isi putea trage seva din cu totul alte surse istorice.

Parerea mea este ca materialul, sub aspect informal, este insuficient, deoarece nu ofera intentionat sau anumite informatii au fost subtilizate in ideea de a mentine doar un anumit grad de interes impiedicand realizarea scopului pe care l-ar fi avut in mod normal testamentul.Detaliile lipsa reprezinta la un moment dat niste chei care ar fi putut sa indrume cercetarea in directia fireasca. Spun asta deoarece in alte variante testamentare, -probabil ale unor autori diferiti- apar o serie de detalii nu neaparat hotaratoare, dar care lipsesc in materialul initial. Astfel, am gasit in afara de materialul lui Saveanu, ideea ca cei trei prieteni descoperind paraul aurifer, si-au umplut caciulile cu pulbere de aur. Sau, cand cei trei au vazut intrarea in tunel, ceva care stralucea inauntru i-a determinat sa isi invinga retinerea si sa patrunda in interiorul muntelui sa vada despre ce este vorba. Dincolo de aceste oscilatii informale care au si ele adevarurile lor, interesanta este aparitia in sau dupa 1860, a unei scrisori apartinand unui “Dezertor”. Acesta face exact acelasi lucru ca si Pavel Varga, dar de unul singur. Descopera intrarea in necropola din munte, vede cainii de argint, ( leii de aur au disparut insa, ) vede in a doua incapere oseminte omenesti ( acestea nu apar in povestirea lui Pavel Varga si apoi in a treia incapere descopera statuia regelui Decebal din aur , a ostenilor si membrilor familiei sale, facuti din aur si batuti cu pietre pretioase. Nu se mai specifica daca numarul acestora era de 12 sau mai mare.Incaperea era plina cu aur, argint si pietre pretioase. Soldatul a fost atat de speriat de aceasta intalnire stranie incat plin de spaima si-a umplut buzunarele cu aur si ce a mai gasit pe acolo si la fel de ingrozit s-a oprit sa astupe intrarea in pestera sau cavitate, dintr-o pornire crestineasca de a pastra si pazi tezaurul nostru national.
Povestea s-ar putea termina foarte bine aici, cu deficitul nostru informal, si cu buzunarele pline a celor ce au beneficiat la vremea respectiva de tezaur. Ori se mai intampla ceva. Intre cele doua intamplari, mentionate la 1716 si respectiv la 1860, apare pe la 1835, basmul lui Hans Christian Andersen, – “Scaparatoarea” sau “Amnarul” ( dupa unele grafii, “Amnarul fermecat”), in care se povesteste acelasi lucru. Un soldat este indrumat de o vrajitoare sa descopere o comoara si in interior descopera niste caini de diferite marimi care pazeau tezaurul alcatuit din bani de arama, de argint si de aur. Din cauza ca numarul de caini era de trei, ca acestia isi duceau viata in subteran, trebuie sa intelegem ca era vorba in fapt de un caine cu trei capete,- ” Kerberos”- cel care in mitologia greaca pazea intrarea in infern. Dezertorul sau soldatul lasat la vatra din basmul lui Andersen nu este altcineva decat imaginea eroizata cunoscuta sub numele de Cavalerul Trac, cu toate ca in aceste ultime descrieri si-a pierdut calul.In mod straniu, el apare insa si intr-o balada romaneasca care se numeste “Balada lui Iovan Iorgovan.”
Legenda dezertorului apare si ea in mai multe variante, fiecare dintre acestea pornind de la anumite adevaruri.

Informatia are un caracter simbolic.O intamplare povestita, capata si ea un caracter simbolic, nu atat din vina celui care o povesteste ci din vina acelora care au gandit-o initial. Ea devine la un moment dat si mai simbolica in cadrul basmelor folclorice sau culte, in care povestitorul ne transmite sub forma de simboluri un mesaj subliminal.
Despre Pavel Varga nu stim absolut nimic. Nu stim ce facea inainte de a se imbogati, nu stim ce a facut dupa aceea. Nu cunoastem nimic despre epoca in care a trait el. El a auzit doar ca intr-un munte exista o comoara-stia chiar numele muntelui,-dar numele acestuia este omis cu buna stiinta. Nu cunoastem ceea ce se stia prin preajma anului 1716 despre comori si nici de unde a aflat Pavel Varga de existenta muntelui respectiv. Tot legat de munte, habar nu avem care este numele care il avea pe la 1716, daca el era cunoscut intr-o forma romaneasca sau intr-o alta limba. Singurul indiciu este ca despre un anumit munte se stia ca poseda comori, se povesteau deja despre acest lucru cu o oarecare taina si cu o constanta care l-a determinat pe Pavel Varga si prietenii sai sa riste si sa isi incerce norocul. La ce comori se referise informatorul lui Varga nu vom sti niciodata: Informatiile puteau sa se refere la comori naturale si aici vom lua in considerare zacamintele minerale din munti: de arama, de argint si de aur si de ce nu, chiar si pe acelea legate de existenta pietrelor pretioase. Aceasta inseamna ca Pavel Varga a mers pe urmele vagi ale unui anumit tip de informatie, care nu se mai repeta si in cadrul nostru. Descoperirea tezaurului a fost legata mai mult de hazard.In ciuda acestui fapt, trebuie sa acceptam ca exista o traditie mai veche de 1716 care povesteste despre existenta unui tezaur ( ori aceasta poate anula intamplarea care l-a favorizat pe Pavel Varga ) ca tezaurul este legat de prezenta unui munte si pentru a ajunge la el trebuie sa urci pe malul unui parau aurifer. Avem aici trei elemente care nefiind definite clar, cat si existenta unor zone aurifere de mai mare intindere, fac cautarea sa devina improbabila. Lucrurile ar sta cu totul altfel daca am cunoaste aceeasi traditie de baza de la care a plecat Pavel Varga.
Amanuntele despre care vorbeam inainte cu privire la activitatea lui Varga, isi au si ele functia lor in descoperirea locului.Ceea ce noi consideram spre exemplu ca fiind o miscare haotica in spatiu, in anumite conditii istorice, poate deveni o miscare dirijata. Daca Pavel Varga era soldat el se misca pe anumite directii impreuna cu armata sa catre anumite campuri de lupta. Daca era cioban, miscarea lui se facea catre anumite spatii montane unde avea voie sa isi pastoreasca oile sau vitele.
Culegand traditiile romanesti despre domnitori si despre tezaurele detinute si ingropate de acestia, intalnim in “Mitologia Romaneasca” a lui Tudor Pamfile:
“Se zice ca in interiorul piscului Orlea in vecinatatea Hategului, se afla un palat minunat care este plin de toate avutiile si scumpeturile lumii. Palatul intreg de aur, este acoperit cu diamante , usile, mesele, scaunele sunt toate din aur batute cu pietre scumpe, podelele sunt de argint iar in palat , pe tronuri stralucitoare ca soarelesed imparati cu coroanele pe cap rezemati pe toiege . Incolo prin palat vrafuri de galbeni de-ti iau ochii.Portile acestui palat sunt jos in undele raului ce curge pe sub pisc. Portile nu se deschid decat odata pe an si anume cand da intai de toaca in ziua de pasti. Atunci se da apa in laturi ( Se da apa la o parte ) si se deschid portile care raman astfel cat tine serviciul divin in dimineata de Pasti.Daca persoana care intra nu iese in acest interval, risca sa stea captiv inauntru timp de un an, pana la pastele urmator.”
Legat de ascunderea tezaurului sub apele unui rau, ne amintim despre o traditie populara practicata de copii si de modul in care se spune ca si-a ascuns Decebal tezaurul cand si-a dat seama ca va fi infrant de catre armatele romane ale lui Traian.

Interesant este faptul ca o serie de traditii colaterale, vin si amintesc despre un loc in care este ascuns un tezaur. Astfel, in “Amintiri din copilarie,” Ion Creanga aminteste urmatorul episod:
“Si cand colo, ma vede tologit cu pielea goala pe nisip, cat mi ti-i gliganul.Apoi in picioare tiind la urechi cate-o lespegioara fierbinte de la soare,cu argint printr-insele, si aci saream intr-un picior, aci in celalalt, aci plecam capul in dreapta si la stanga spuind cuvintele:
Auras pacuras
Scoate apa din urechi
Ca ti-oi da parale vechi
Ca ti-oi spala cofele
Si ti-oiu bate dobele.
Dupa aceea zvarleam pietrele pr rand in stioalna unde ma scaldam: una pentru Dumnezeu si una pentru dracul, facand parte dreapta la amandoi.”
Obiceiul este mentionat si de Ion Ghinoiu in Dictionarul sau de folclor, numit: “Panteonul Romanesc”:
Obiceiul este vazut de catre folclorist ca o “Reprezentare mitica invocata de copii sa le scoata apa din urechi cand mergeau vara la scaldat. Textul era cantat la iesirea din apa ( La Creanga obiceiul este mentionat inainte de se intra in apa.) pe malul raului sau lacului :
Auras Pacuras
Scoate apa din urechi
Ca ti-oi da parale vechi.
Sau:
Auras Pacuras Scoate apa din urechi
Ca ti-oi da parale vechi
Scoate-mi-o din amandoua
Ca ti-oi da parale noua.
variante:
Scoate apa din urechi
Ca-ti dau pita cu curechi
Iesi afara din urechi
Ca ti-oi da un galben vechi.
Obiceiul acesta este mentionat si in cartea lui Adrian Fochi: “Datini si eresuri populare de la sfarsitul sec. alXIX-lea”:
“Cand se scalda copiii si daca le-a intrat apa in urechi isi baga un deget in urechi si joaca intr-un picior zicand:
Aureci, aureci
Scoate-mi apa din urechi
Ca ti-oi da un castraveci
De ti-i cumpara cureci
La 4549,368 : Auras Pacuras, Scoate apa din urechi Ca ti-oi da parale vechi.
Cu comentariul:
Asa zic copiii cand se scalda si le da ( intra ) apa in urechi.
4549, 299: “Iesi afara din urechi, Ca ti-oi da un galben vechi, cu comentariul:
“pun cate o lespede de piatra la fiecare ureche si zic de trei ori formula.”
Parerea mea personala este ca aici este vorba de un fenomen de magie imitativa care si-a pierdut intelesul initial.
Dr. Marin Popescu Spineni, in cartea: “Romania in izvoare geografice si cartografice- din antichitate pana in pragul veacului nostru, la pg. 13, il citeaza pe Herodot, numind apele cunoscute de catre istoricul grec in antichitate.Cele mai importante enumerate de catre parintele istoriei, sunt:
Pyretos ( Prutul ), Tyarantos ( Siretul ), Araros (Buzaul ),Naparis (Ialomita ), Ordessos (Argesul), Maris ( Muresul ), Atlas, ( Aluta / Oltul )
Auras care nu a fost identificat si Tibisis ( Timisul).
Intrebarea care ne-o punem legat de Auras, este daca nu cumva este vorba de Aries, a carui nume, in latina se pronunta “Aureus” iar in limba maghiara: Aranios, de la Arany=Aur.

Ajungem la concluzia ca toate aceste informatii care nu au nici-o valoare luate separat, apartin unor mesaje complexe. Adevarul, trebuie sa fie reconstituit asemenea unui vas spart, alaturand bucatica langa bucatica pentru a putea sa ne dam seama de valoarea pe care o contine. Ceea ce la Adrian Fochi, Creanga, Ghinoiu este un joc, pentru mine este o provocare a mintii, este o modalitate de comunicare dintre cei din trecut si noi cei de acum.SZcoaterea apei din urechi, astuparea urechilor cu lespegioare de piatra, este mai mult decat o joaca puerila, este un mesaj care spune foarte clar, dar la fel de incomplet si nesigur ca si pana acum:
” Scoate apa dintr-un anumit rau sau iaz si vei putea ajunge la tezaurul de aur ascuns in albia acestuia sub o lespede de piatra.”
“Auras, Pacuras” s-ar putea sa reprezinte indicarea unei locatii montane, a unei ape cu un continut aurifer aluvionar. Referirea poate imbraca mai multe forme:
-Fie exploatarea aurifera aluvionara permite sa se faca din minereul obtinut bani de aur,-probabil si alte obiecte,
-Fie este vorba de o locatie unde stapanul locului, un boier important sau chiar un conducator si-a ascuns tezaurul la vreme de grea cumpana pentru el si pentru poporul sau.
Poate de aceea sursele informale romane, povestesc despre gestul regelui Decebal de a-si ascunde tezaurul regal intr-o ascunzatoare pe fundul raului Sargetia, dupa ce apele acestui rau au fost deviate de la cursul normal. Povestea a prins atat la romani cat si la daci, din moment ce valori inestimabile pentru acele vremi au fost stramutate in Imperiul Roman. Legenda a rezistat in ciuda faptului ca ea a aparut cu vreo 200 de ani mai devreme in Macedonia in jurul regelui paeonilor Eudeleon si al conflictului acestuia cu Lisimah. Traditia autohtona povesteste in mod constant despre ascunderea comorii, legenda tezaurului ascuns a lui Eudeleon fiind atat de vie in memoria dacilor, incat romanii o iau ca pe o realitate pe care o plaseaza in cadrul celui de-al doilea razboi dintre daci si romani, atribuind altor personaje istorice intamplarile anterioare.
Ei bine, la un moment dat in folclorul nostru local, apare o balada extrem de interesanta, care se numeste: “Balada lui Iovan Iorgova.”
Balada aceasta este foarte complexa, deoarece in cadrul ei se varsa la un moment dat multe “cursuri de apa”. Vom gasi aici o serie de intamplari autohtone povestite, din ce in ce mai mult conturandu-se ideea ca balada este de fapt descrierea conflictului dintre daci si romani.In afara de asta, balada mai cuprinde o serie de elemente informale care apartin Egiptului antic si Greciei antice. Unele variante baladesti, fac aluzie prin simbolurile folosite la “ingropare”, aceasta imbracand in cadrul baladei doua aspecte:
-Ingroparea ca forma de inhumare a unor defuncti, ceea ce ne determina sa credem ca pe malul stang al Cernei se ridica vestitul Kogaionon din antichitate
-Ingroparea in apele Cernei a ceva care pare sa fie o aluzie la tezaurul lui Decebal.

Cel care a inventat cantecul “scaldatorii” este un sugubat, deoarece in clipa cand el vorbeste despre “ureche” folosind pluralul, se refera de fapt la existenta a doua locatii. De altfel autorul necunoscut o spune de-a dreptul:
“Scoate-o din amandoua…”
Sa vorbim despre balada “Iovan Iorgovan.”
Un erou care se dovedeste a nu fi unul oarecare din moment ce va fi autorul catorva munci pe care mitologia greaca i le va atribui lui Heracles sau Hercules, umbland creanga pe Valea Cernei, aude la un moment dat glas de fata. Dar el nu isi da seama de ce striga biata fiinta din cauza ca Cerna curge la vale extrem de zgomotos si acopera glasul copilei panicate. Pentru a face apa sa curga mai linistit sa auda ce se intampla, eroul face doua promisiuni interesante si nu stim in ce masura fanteziste sau reale. El ii spune Cernei:
“Inceata Cerno, inceata
Apa mea laudata
Ca eu te-oi cinsti
Si te-oi darui
C-o furca argintita
In fuior invelita
Singura va toarce
Singur-o destoarce.”
Simbolismul motivului este foarte complex. Cerna, este femeie, este o naiada daca nu cumva este o apa a mortii, un fel de Stix autohton de vreme ce:
Sus pe Cerna sus
Multi voinici s-au dus
Si multi s-au rapus.
Aceasta ar implica existenta unei divinitati feminine a mortii, spre exemplu Hekate / Persefona, cea care o are preoteasa pe frumoasa fiica a regelui Eete din Colchida -Medeea. Vrajitoarea Circe pe care o intalneste Ulise in peregrinarile sale intr-o insula la intoarcerea acasa, este una si aceeasi cu Medeea, asta daca nu cumva, Circe nu este chiar reprezentarea zeitei chtoniene.
Sugestia care transpare printre randuri este ca in aceasta locatie, legat de Cavalerul Trac – Iovan Iorgovan, trebuie sa existe acel munte sacru al geto-dacilor, Kogaionon.
Aceasta ar presupune ca tara Colchida pe care Densusianu in “Dacia preistorica” o amplasa in zona de curbura a Carpatilor, in vecinatatea Buzaului, (vezi Colti,) se gaseste mai apropiata de zona Muntilor Apuseni, respectiv in zona raului Cerna.
Furca este un simbol al femeii, prin activitatea casnica cuminte pe care o desfasoara.Dar este si un simbol al destinului prin firul pe care il deapana. Sa ne amintim ca Tezeu va intra in labirintul Minotaurului, calauzit de firul daruit de frumoasa Ariadna, care pare si ea ca are astfel legatura cu destinul eroului grec.
Furca de argint este lunara, si are legatura cu noaptea, cu intunericul, cu lumea subpamanteana. Prin metalul din care este facuta, face aluzie la existenta mineralului de argint existand in Cerna ca tezaur sau nu. Dar asta numai cel care a transmis legenda o poate spune cu certitudine, daca nu este in afara problemei.Cerna refuza darul eroului. Atunci acesta este nevoit de imprejurari sa mai faca o promisiune:
“Inceata, inceata
Cerna mea laudata
Ca eu te-oi cinsti
Si te-oi darui
C-o stiuca de aur
Cu ochi de balaur.”
Sedusa de aceasta perspectiva,
“Cerna-l asculta
Si pe loc imi sta
Dar nici nu urla
Si nici nu mugea.”
Darul facut Cernei este un peste de aur.Interesant mi se pare faptul ca pestele este o particica care are o viata de sine statatoare in apa, iar solzii acestuia seamana cu banutii de aur pe care Decebal sau altcineva i-a ingropat in strafundul apelor.Cat adevar se ascunde aici numai regele dacilor o stie, dar a uitat sa o spuna explicit posteritatii.

Dion Cassius povesteste:
“Decebal vazand ca sortii ii sunt potrivnici si ca e pe cale sa piarda razboiul, pentru a nu lasa prada in mainile romanilor atata aur si argint agonisit, hotara sa-l ascunda in asa fel incat sa nu poata fi gasit de adversari.El alesae pe cei mai puternici dintre sclavi si-i indruma sa abata apele raului Sargetia. Cand matca raului fu secata, sclavii sapara o groapa adanca intr-un anume loc cu chibzuiala ales unde au fost ingramadite avutiile purtate pana acolo.Apoi groapa s-a astupat cu pamant iar deasupra a fost asternuta o patura grea de piatra.Dupa care inturnandu-se apele acelui rau in matca lor dintotdeauna, nu a mai ramas nici un semn al celor intamplate. O alta parte a pretioaselor sarcini, scose in taina din cetate au fost bine ascunse in pesteri stiute doar de putini.Cand toate cate au fost poruncite de Decebal s-au savarsit cu bine spre a feri comorile de primejdiile viitorului slujitorii folositi pentru a duce pana la capat aceste tainice lucrari, au fost sortiti mortii. Si nu s-ar fi stiut niciodata nimic despre cele petrecute pe firul Sargetiei daca Bicilis un tovaras de arme al lui Decebal luat in captivitate de romani n-ar fi dezvaluit taina pentru a i se cruta viata.”
Povestea aceasta am spus ca este contrazisa de existenta alteia mai vechi in care protagonistul porincipoal este Eudeleon capetenia paeonilor, semintie din antica Macedonie. Apele raului sub care acest conducator si-a ascuns tezaurul se numeste Sargentia.
Ceea ce atrage atentia este repetarea acestei intamplari in spatiul nostru cultural cu personaje si locatii diferite.Redau numai o singura intamplare, in care eroul legendei este principele Serbiei, Milos Obrenovici:
“300 de oameni ai principelui Serbiei, Milos Obrenovici ( 1815-1839 ) ( 1858-1860 ) au ingropat un tezaur pe Valea Cernei, intr-o pestera.Toti cei care l-au ajutat pe principe sa transporte si sa ingroape comoara ar fi fost ingropati la intrarea in pestera fiind in prealabil otraviti.
Singura posibilitate de identificare ar fi o piatra patrata incrustata cu un snop de grau si un sarpe.”
Calatorule, daca treci prin Valea Cernei, si vezi flacari dansand deasupra pamantului, aprinde o lumanare pentru sufletul mortilor. Poate ca in felul acesta ei se vor indura si iti vor arata locul unde este ingropat Tezaurul regal.

[Paulpăvălachepreda]

Dragii mei, am citit acest material deosebit. Cerna, nu este o femeie(sau poate a fost o femeie... ceea ce nu cred), ci este un râu, care scaldă în farmec şi fascinaţie, oraşul binecunoscut de pe malul Cernei: Băile Herculane. Şi, am vizitat de mai multe ori acest superb oraş cu apele lui termale. Am stat şi eu la minus 8*C într-o cloacă, precum zic bănăţenii. Unii(fotbalişti de la F.C. Metalu-Oţelu Roşu)sau aventurat auzind că există o peşteră pe acolo. Au venit speriaţi zâcând că erau cât pe aci să moară acolo unde dacă te afunzi, este întuneric, este abur, lipsă de aer şi te sufoci. Şi mare mi-este mirarea, acolo, să fi îngropat dacii comoara lor, aur mult, dar care precum ştim, aurul, se afundă din ce în ce mai adânc, iar dacă este blestemat, poate lua viaţa celor ce şi-l doresc. Apoi, să nu uităm, că, romanii stabiliţi aici, nu erau departe de... "Sarmisegetusa", despre care ştim câte ceva din istorie... cine a citit şi i-a plăcut istoria la şcoală.

Ps.
Părerea mea, este că... dacii, dar şi romanii, iubeau atât de mult aceste băi termale, încât, le cântau, lăudau, dar şi vizitau, se scăldau, se simţeau bine, pentrucă, să nu uităm... binefacerile vindecătoare ale acestor ape termale sulfuroase. Eu, la cloaca respectivă când am stat, ochii mi i-am vindecat, vedeam la calculator fără ochelari, dar, nu mult timp. Acelaş fenomen l-am avut de la... Sibiu, la băile saline, când i-am demonstrat ficei mele ce nu mă credea, că văd perfect în urma vizitei mele la Ocna Sibiului, într-un bazin foarte sărat, care pur şi simplu te ridica la suprafaţă fără să vrei. Şi cum să nu cânţi. Cum să nu lauzi, cum? Multă bogăţie ne-a mai dat Dumnezeu pe aceste meleaguri româneşti, să le tot cânţi, vindeci, şi trăieşti.
Vă mulţumesc.

[vanghelis007]

Ne lovim de cateva paradoxuri care nu pot fi explicate cu usurinta. Ele pot fi puse la un moment dat pe exagerarea autorilor respectivi, care incearca in mod instinctiv sa prezinte lucrurile distorsionate pentru a spori gradul de interes al celor care citesc. Este ca sa spunem asa o incercare de a compensa valoric egoul personal. Intamplarea ii ajuta pe cei norocosi , pe cei care au valoarea recunoscuta si de divinitate. Realitatea este ca un astfel de tezaur devine atipic in raport cu rezultatele oferite de cercetarea arheologica, unde lucrurile par sa fie de-a dreptul modeste. Realizarea unui tezaur de avergura celui sugerat de Pavel Varga, presupune ca acesta ) a apartinut unui popor iubitor de aur, mai degraba de origine orientala, decat unui popor luptator ca geto-dacii, care manuiau mai bine fierul decat podoabele cultuale de aur si de argint. Atipismul nu consta numai in existenta unui asemenea tezaur si respectiv in felul in care acest tezaur a fost ascuns. El este legat dse cultul mortilor stiindu-se ca la geto-daci, s-a folosit in general incinerarea si mai putin inhumarea.Fata de aceste doua situatii, interesul nostru este starnit de atipismul tipului de necropola, in care apar reprezentarile cainilor ( sau lupilor? )care vor da nastere in mitologia greaca de contact cu realitatea autohtona, a credintei in cainele infernal Kerberos, numit la noi “cainele pamantului” si a zeitei infernale Hekate cu cele trei reprezentari ale ei: Lunare, silvane si htonice. Peste aceasta se va suprapune reprezentanta terestra a zeitei, preoteasa sau vrajitoarea -numele pe care universul nostru profan il acorda divinitatii, -prin Medeea si respectiv Circe. Alaturi de reprezentarea in cadrul necropolei a cainelui funerar, am amintit de prezenta leului, atat ca felina arhaica confirmata de arheologie, de folclor cat si mitologie, ca animal insotitor al zeitei pamantului si a naturii, Cybele.Nu intamplator, acest leu apare la un moment dat intr-una dintre muncile lui Heracles,iar in unele balade romanesti, Hydra din Lerna ( de pe raul Cerna de fapt ) ia locul acestuia.Leul este nu numai un animal de companie a defunctului sau zeitei mama, nu are functie de aparator al mortilor, ci exprima si puterea.Cuplul leonin, se poate referi in egala masura si la o simbolica a timpului, prezentul si viitorul, somnul si desteptarea, moartea si invierea. ( Vezi “Magia misterelor, Catinca Muscan, pg.134.)
Egiptul antic, are Leul lui, reprezentat de Leul de la piramide cu fata umana, ca infatisare a faraonului Kefren. Grecii au si ei un leu sau sfinx al lor, desi infatisarea acestuia este hibrida si de aceea stranie:
Monstrul are cap de fecioara, piept de caine, ghiare de leu, coada de balaur si aripi de vultur.
O infatisare mai omeneasca are Sfinxul nostru din Bucegi.Cel putin rostul acestuia se va pierde in memoria timpului, daca nu cumva secretul sau va fi dezvaluit in mod intamplator intr-o balada veche impotmolita pe undeva.
Atipica, pare si ingroparea tezaurului-potrivit unor surse informale nesigure si discutabile inca, in albia unui rau oarecare,sau construirea unei necropole pe fundul unei ape, desi si in aceste cazuri existe o serie de exemple interesante, care fac ca exemplele pe care le vom da sa fie repetabile.Dar acest lucru, va duce la diversificarea unor obiceiuri care inca nu stim in ce masura apartin pamantului nostru sau culturii noastre.

[vanghelis007]

Fata rapita de Soare – studiu de Mitologie comparata si hermetica

Am gasit in cartea lui Ionel Oprisan – Basme fantastice romanesti, vol.1 / Fata rapita de Soare,- basmul cu acelasi titlu, pe care autorul culegerii il adauga celorlalte basme ale sale chiar la inceput. Ionel Oprisan, face o referire interesanta in micul capitol introductiv, “Destinul basmului romanesc in actualitate” (pg.9):
“Noutatea absoluta a metodologiei noastre o constituie dialogul post narativ cu povestitorul despre semnificatia basmului tocmai incheiat, despre lumea fantastica si mitologica prezenta in el sau despre infuziunile culturii si mentalitatii populare in sens mai larg care ne-au starnit interesul.
Intrebarile formulate de noi au generat nu odata raspunsuri fundamentale pentru intelegerea nu numai a tipului sau motivului respectiv ci chiar a basmului in totalitatea lui.”
Metodologia aplicata de Ionel Oprisan, este desigur incitanta dar nu rezolva problemele legate de semnificatiile basmelor, de tipologie, de mesajele pe care aceste basme le transmit prin timp generatiilor prezente si viitoare. Dialogul cu povestitorul lasa inchise toate usile care ar duce catre intelegerea stiintifica a basmelor. Facem aceasta afirmatie dintr-un motiv simplu: Povestitorul nu este decat purtatorul basmelor, el face legatura dintre sursa informala primordiala si destinatarii acestor informatii arhaice reactualizate in timp. Este ca si in cazul unui postas. Omul este acela care aduce scrisorile, dar nu cunoaste continutul lor. In cazul povestitorului, se intampla acelasi lucru, chiar daca scrisoarea este desfacuta si transmiterea continutului se realizeaza pe cale orala. Ar fi fost mai productiv daca cercetarea ne-ar fi oferit in paralel cu textele prezentate si o incercare argumentata de clasificare a basmelor si de interpretare a continutului lor, indiferent de perspectiva din care s-ar fi realizat acest lucru: mitologica, hermetica, sau de alta natura.Lucrul acesta nu se intampla. Sper totusi ca rezolvarea sta in alta parte si ma gandesc la Institutul de Etnografie si Folclor, ori in alte institute abilitate sa faca astfel de lucruri importante pentru cunoasterea in profunzime a universului nostru cultural.
Continutul basmului: “Fata rapita de soare”
Soarele fura o fata frumoasa si traieste cu ea. Fata vrea sa ii vada chipul si intr-o noapte, din lumanarea la lumina careia se uita la soare, cade o lacrima de ceara si soarele se trezeste.Suparat el pleaca, cerandu-i fetei sa il caute.Dupa mai multe peripetii, fata ajunge pe rand la trei sfinte: Sfanta Miercuri, Vineri si Duminica de la care primeste niste mere de aur, o vartelnita si o closca cu puii de aur. Pana la urma, ea ajunge la un rau unde o tiganca spala de sange camasa soarelui.In schimbul obiectelor pe care le poseda, primeste invoirea sa doartma cu soarele in camera. Descoperita ca l-a adormit intentionat pe soare, tiganca este pedepsita , legata de un cal si omorata.
Vom incerca cu mijloacele noastre proprii destul de modeste, sa vedem ce loc ocupa basmul in clasificarea lui Saineanu si care este realitatea transmisa simbolic cititorului.

( va urma )

[vanghelis007]

Fata rapita de Soare ( urmare )

Avem un basm, dispunem de clasificarea basmelor facuta de Lazar Saineanu, dar din clipa aceasta lucrurile incep sa se incurce.Aceasta deoarece in ciuda faptului ca sub acelasi titlu continutul trebuie privit unitar, in realitate, exista doar un motiv ( regasit la Apuleius in “Magarul de aur”-reprezentat de episodul: “Amor si Psyche”)in jurul caruia sunt anexate o serie de motive pe care le consideram fiind autohtone.Aceste motive pot fi grupate separat si constitui substanta altui basm. Prin urmare ne-am lovi de doua linii mitologice care fuzioneaza la un moment dat creind un produs nou. Una dintre ele este de natura greaca-desi am inceput sa ma indoiesc la un moment dat de veridicitatea propriei afirmatii,- iar a doua este de natura traco – geta, privind istoria noastra nationala. Am putea discuta despre urmatoarele posibilitati de interpretare:
1)-Considerand motivul Amor si Psyche de natura greaca, basmul ar putea fi privit ca unul de factura greaca in totalitate, transmis si dezvoltandu-se in aria culturala a colonistilor greci veniti pe malurile Marii Negre. In timpul schimburilor comerciale si culturale, basmul a fost difuzat in spatiul Mord-Dunarean, transformandu-se odata cu scurgerea vremii intr-un produs autohton.
2)-Basmul este rezultatul fuziunii unor motive grecesti cu unele motive autohtone, dand nastere unei forme hibride.
3)-Exista si cea de a treia posibilitate, ca basmul sa se fi realizat cultural in spatiul nostru si sa fi migrat dupa aceea in tarile invecinate, devenind dupa credinta acelora un bun national.
Faptul ca Apuleius fixeaza basmul in scris, legandu-l de Milet, rezolva numai partial problema, deoarece interpretarea textului din punct de vedere hermetic lipseste cu desavarsire in totalitatea cazurilor.Exista aici episodul oracular in care tatal fetei primeste urmatorul raspuns:
” Fecioara gatita ca de nunta sa fie parasita pe o stanca prapastioasa si acolo isi va afla un sot nu din neam de muritor ci o dihanie din soiul serpilor, cruda si cumplita, groaza lui Joe si spaima Styxului.”
Prima interpretare hermetica acordata textului, se lega de cetatea Atena si de cele doua razboaie medice. Fecioara era de fapt zeita Fecioara-Atena- a carei templu s-a ridicat pe Acropole adica pe un varf de stanca.Regele persan Xerxes I, era Sarpele, fapt atestat si in Vechiul Testament sub diferite forme:
-Sarpele care va face perechea primordiala-Adam si Eva- sa muste din fructul arborelui interzis pacatul lor fiind rasplatit cu moartea si izgonirea din Rai.
-Mai apare Sarpele de arama din pustie, care ii va vindeca pe copiii lui Israel muscati de reptilele veninoase aflate in numar extrem de mare in Valea Serpilor.
-Una din ramurile popoarelor Asiei Mici purta numele de Leviti, avand in aceasta denumire prezenta si notiunea de sarpe.
-Iconografia greaca vorbind despre o categorie de hominizi razvratiti impotriva lui Zeus, ii arata in iconografia lor pe jumatate oameni, pe jumatate serpi.
-O imagine singulara independenta sau sub influenta mitologiei grecesti prezinta unul dintre eroii nostri, pe jumatate inghitit de sarpe.
-Denumirea unor divinitati Feniciene, se refera la Dumnezeu Sarpele.
-Dincolo de natura chtonica a sarpelui, acesta mai poate fi vazut ca fiind si de natura solara, din moment ce multi stalpi funerari sunt prezentati cu niste simboluri serpentiforme ascendente care se indreapta catre discul solar.
Sigur ca despre acest sarpe solar cat si de celelalte reprezentari simbolice ale sarpelui se poate vorbi foarte mult.

[vanghelis007]

In cadrul basmului romanesc aparut in culegerea de basme a lui Ionel Oprisan, apar la un moment dat niste sfinte / zeitati care sunt numite duopa zilele saptamanii: Sfanta Miercuri, Sfanta Vineri si Sfanta Duminica.Dam aici un citat din text care aminteste de prima intalnire a fetei cu sfanta:
“Si-a ajuns intr-o padure.Si mergand prin padurea aceea, a vazut o casuta mica de tot.( ?! )Si s-a dus la casuta aceea. S-a dus si a batut in poarta.Era sfanta Miercuri acolo.Bate in poarta si spune Sfanta Miercuri:
-Cine este acolo?
-Eu.
-Daca esti om bun intra.Daca esti om rau, dispari de la casuta mea fiindca am o catelusa cu dintii de fier si maselele de otel.Daca-i dau drumul, te face pulbere si praf. – incheiat citatul.
Istoria se repeta si in cazul intalnirii fetei cu celelalte Sfinte.Legat de acest motiv folcloric, imi pun mai multe intrebari:
-De ce casuta Sfintei Miercuri este asa de mica?
-De ce aceste trei Sfinte au toate cate un catel de paza la casele lor?
Interpretarile pot si aici sa varieze foarte mult, pornind de la adevarul continut insasi in text. Casa se putea sa fie foarte mica, un fel de chilie-sacra-redusa la nevoile unei singure persoane.Fiind vorba de o sfanta, chilia poate sa fie substituita de imaginar printr-o bisericuta mai mica in raport de altel;e cunoscute ale caror dimensiuni erau probabil cu mult mai mari si mai frumoase, adevarate temple. Nu ne contrazicem, deoarece nu stim in ce epoca a fost proiectat imaginarul povestitoarei: cea antecrestina, ceea ce presupune o perioada dinainte de Cristos sau dupa.Aceasta deoarece povestitoarea vorbeste despre Sfanta pe care de altfel o si numeste, dar subdimensioneaza casele acesteia impingand-o astfel temporal intr-o perioada cu mult anterioara.In afara de casa mica, mai exista o locatie in care poate trai-intre ghilimele- o persoana. Este vorba despre un mormant, sau o urna.Sicriul este o casa. Mormantul este o casa. Urna celui mort este si ea tot o casa, in care sta defunctul.
Sa ne amintim ca vina fetei este ca tinand o lumanare ( simbolul rugului funerar) a ars pielea cu ceara, sotul s-a sculat si a plecat si sotia a trebuit sa il urmeze.In “Povestea porcului” cat si in alte basme si povesti, pielea sotului este aruncata de asemenea in foc. Basmul nostru aminteste de un rug funerar, prin arderea celui defunct, de ingroparea acestuia intr-o casa mica – urna funerara.Referirile culturale, corespund descoperirilor arheologice de teren, in ce priveste obiceiurile geto-dacilor.Sfanta Miercuri, in alte basme romanesti sfanta este Luni ( Luna ) cat si celelalte reprezentante ale sacrului alcatuiesc impreuna o triada. Este vorba de o zeita care este reprezentata prin trei forme corporale diferite.Aceasta zeita este insotita de Kerberos, cainele infernului. Zeita care este insotita de cainii ei funerari este Hekate, sau Persefona ( Proserpina).
Ce fac aceste zeite? Ii daruiesc fetei niste obiecte de aur.Ea le va darui in trei nopti consecutiv, tigancii-dar tiganca este pe de-o parte imaginea intunecata a mortii, a intunericului, respectiv a Persefonei / Zeitei , stapana lumii infernale. In acelasi timp, tiganca este imaginea sclavilor care vor ingropa un tezaur regal, dupa care vor fi omorati asa cum se intampla si cu femeia legata de acest aspect funerar- ca sa doarma alaturi de sotul ei.Ori a dormi alaturi de sotul defunct presupune un singur lucru pe care cititorul deja la intuit.
Interpretarea in aceasta perspectiva a basmului-face posibila mutarea lui din aria culturala greaca a razboaielor medice, in spatiul romanesc de cultura, ca o creatie propie. El ne vorbeste despre Sarpele lui Iorgovan, de Iason si Medeea, Orfeu si Euridice si face o aluzie subtila la un mormant-se pare ca dublu, dar si la un tezaur alcatuit din obiecte de aur ingropat alaturi de persoanele regale ingropate in aceasta zona.

[vanghelis007]

Faptul ca basmul este de factura simbolica, este explicat se prezenta unor elemente care capata un caracter fantastic, evadand din logica noastra omeneasca si apropiindu-se oprin actiunile lor de miracol. Acelasi motiv aparut intr-un basm, are o semnificatie, dar fixat in cadrul altuia isi poate schimba caracterul simbolic, devenind altceva. Interpretarea motivului simbolic, poate varia la un moment dat atat in cadrul basmului dar si in basmele in care apare in cadrul altor contexte literare. Unul dintre simbolurile care apare aici, este “musca.” Dfanta Duminica, ii daruieste fetei rapite de Soare, o closca cu puii de aur.Si odata cu aceasta o musca:
“Era o padure deasa de nu puteai sa treci ( prin ea ). Sfanta Duminica i-a legat ochii (?!), i-a legat o musca acolo la ochi si i-a spus:
-Ai sa intri si ai sa mergi. Cat o bazai musca tu sa mergi.Cand musca nu o sa mai bazaie, atunci sa te dezlegi la ochi.”
Avem aici fie doua elemente deosebite-legatul fetei la ochi si existenta sau aparitia mustei. Ele pot fi interpretate separat sau numai impreuna.Separat, musca poate reprezenta prezenta unui factor agasant care o chinuie pe fata cu bazaitul ei.Aceeasi musca poate fi in acelasi timp sufletul desprins de trup care se indreapta spre lumea infernala. Greuceanu ca sa intre in casa zmeoaicelor se da peste cap si se transforma intr-o musca. Dar musca poate sa se refere sii la aspectul insignifiant al fiintei omenesti in raport de universul in care traieste.Fata legata la ochi, este un simbol al celui care a murit. Ea nu mai vede lumina soarelui. Tenebrele lumii infernale sunt reprezentate aici de existenta unei paduri. Este locul care seamana cu haosul, in care nu te poti orienta. Din aceasta perspectiva a orientarii, musca pare sa devina unul dintre animalele funerare care il insoteste si calauzeste pe defunct catre lumea infernala prin labirintul universului.Dincolo de aceasta intrebare, mi-am pus o intrebare. Daca basmul are in sine influente grecesti-dar aceasta raportare poate fi discutabila, cum o sa vedem mai departe, sa vedem daca aceasta musca, apare in mitologia Greaca si ce face ea acolo. Astfel, citim despre Io:
O preoteasa din templul Herei, din vestita cetate Argos, este pe cale de a fi sedusa de Zeus.Ea fuge, si ca sa o rataceasca si sa nu ajunga sub protectia tatalui sau,-fluviul zeu Inahos,-divinul “si-a incruntat privirea si peste fluviu s-a lasat un nor mai negru decat noaptea.Io s-a ratacit in bezna.” (pg.101,Alexandru Mitru, Legendele Olimpului,Chisinau, Hyperion 1990)
Aceasta explica de ce sfanta Duminica a legat-o in basmul nostru pe fata la ochi.In wikipedia, intalnim despre Io, rezumata urmatoarea poveste mitologica despre Io:
“In mitologia greacă, Io era o tânără din cetatea Argos, preoteasă în templul zeiței Hera. Tatăl ei era un zeu al râului, Inachus, descendent al lui Oceanus. Se spune că Zeus a rămas impresionat de frumusețea acestei fete și s-a îndrăgostit de ea. Conform unei legende iubirea zeului pentru Io a fost cauzată de farmecele făcute de Iynx, fiica nimfei Echo. Tânăra fată a avut într-o noapte un vis, în care i se poruncea să meargă pe malul lacului din Lerna și să i se dăruiască lui Zeus. Io încearcă să refuze o uniune cu zeul, însă tatăl ei, sfătuit de oracolele din oracolul din Delfi și din Dodone, hotărăște să nu stârnească mânia divină și să se supună. Io a mers un câmp, iar Zeus a acoperit-o cu o perdea de nori pentru ca soția lui, Hera, să nu vadă adulterul comis. Hera bănuiește însă aventura, iar Zeus pentru a-și proteja iubita, o transformă într-o frumoasă junincă albă. Zeița însă nu se lasă păcălită și cere drept cadou juninca, apoi o încredințează în paza lui Argus, un monstru cu o sută de ochi și o rudă a tinerei Io.
Făcându-i-se milă de iubita sa, Zeus îi poruncește lui Hermes să îl ucidă pe Argus și să o elibereze pe Io. Folosindu-și bagheta magică, acesta reușește să adoarmă toți cei o sută de ochi ai lui Argus și îl omoară cu o bâtă. Între timp însă, Hera trimite un tăun care să o chinuie pe Io, făcând-o să străbată de furie ținuturile Greciei. Ea străbate țărmurile mării care îi va lua mai târziu numele, Marea Ionică, iar apoi străbate strâmtoarea Bosfor (numele acestei strâmtori înseamnă “vadul vacii”, amintinde de mitul lui Io). Întâlnindu-l pe Prometeu în timp ce acesta era înlănțuit în Munții Caucaz, lui Io îi este prezis că își va recăpăta curând forma umană și că va fi strămoașa celui mai mare erou, Heracle. Io își continuă drumul și ajunge în Egipt unde, în cele din urmă, Zeus o preschimbă în om și unde aduce pe lume un copil conceput cu acest zeu, Epafos. Io se căsătorește mai târziu cu regele egiptean Osiris si devine regina Isis.”
In legenda greaca, musca este de fapt un taun. Dar musca isi mai face inca odata aparitia in Balada lui Iovan Iorgovan, cand pe cale de a fi omorat, uriasul sarpe al Cernei, ameninta ca din capul sau se va naste musca columbaca, care va face foarte mult rau oamenilor.
Scena legarii la ochi din basm, mai apare si in legenda lui Io, intr-o alta constructie mitica:(pg.105):
“Asta si urmareste Hermes.S-adoarma monstrul ce ce pazeste pe fiica fluviului Inahos, si sa-l ucida.(…)Monstrului i se inchid ochii sub cantecul duios din nai.(…) Hermes isi duce caduceul peste tot trupul monstrului.Iar caduceul mangaie ochii lui Argus ca sa adoarma tot mai adanc ca-ntr-un mormant.(…) De sub vesmantul de pastor, ( Hermes) isi scoate arma ascutita si loveste grumazul gros al monstrului.Capul s-a despartit de trunchi rostogolindu-se pe vai.(…) Capul si trunchiul se zdrobesc.Muntele s-a inrosit de sangeOchii lui Argus s-au desprins si de pe cap si de pe trunchi si-s risipiti mai peste tot.”Muntele inrosit de sangele monstrului,apare pe camasa soarelui sub forma unor stropi de sange. Primul nume care imi vine in minte gandindu-ma la Muntele inrosit de sange, este Rosia Montana.Poate sa fie un accident, o intamplare, dar imi amintesc ca Medeea il va ajuta pe Iason sa capete lana de aur si ca ea il va adormi pe sarpele balaur care o pazeste, cu farmecele ei.Ochii risipiti pretutindeni sunt stelele dar si oamenii care au murit-de aceia ochii sunt risipiti peste tot.Vazand lucrurikle astfel, simtim undeva in imediata apropiere, muntele sacru al mortii, Kogaionon.