Basme

[vanghelis007]

Faptul ca la Homer intalnim termenul  ostrov, sinonim cu insula,  va determina unii cercetatori sa  sugereze existenta insulei zeitei Circe, undeva , in insula Ustica, la nord de Sicilia. Nu este de mirare ca pornind de la modul de interpretare a informatiei mitologice, insula lui Circe sa ajunga in Suedia, si de aici dincolo de Atlantic, undeva prin  America de Nord sau de Sud, cum s-a intamplat si in ce priveste localizarea absurda a Atlantidei si civilizatiei Atlante.
Evriloh si ceilalti 22 de insi care l-au urmat pe acesta, au gasit pe o vale din padure, palatul Circei.Iata cum suna versurile din Odiseea: (pg.238):
"Gasira  intr-o vale din padure
Palatul Circei ridicat din piatra
Frumos cioplita pe-o-naltime-a vaii
Pe-mpreajma lui stau lei si lupi salbatici
Dar imblanziti de farmecele zanei."
In "Tinerete si fara batranete si viata fara de moarte" a lui Petre Ispirescu, pentru a ajunge la destinatie, eroul si calul sau trebuie sa strabata un spatiu in care se gaseste o lume infernala alcatuita din tot felul de lighioane salbatice. Similitudinea imaginii din Odiseea si cea din "Tinerete fara batranete..." m-au determinat sa consider ca basmul romanesc este un apocrif al Odiseei lui Homer. Aceasta ar fi presupus ca basmul este o creatie realizata sub influenta culturala greaca, daca nu cumva, si grecii cat si noi romanii, vorbim despre acelasi lucru. Faptul ca la nastere, pruncul plange in pantecul mamei sale si refuza sa se nasca, ma duce cu gandul la triburile de Trausi si Cobrizi si obiceiurile lor legate de nastere si de moarte. Copilul, ( de fapt membrii tribului, barbati si femei sunt cei care plang la nastere gandindu-se la greutatile si umilintele pe care acest copil trebuie sa le intampine in viata ) a preluat gesturile celui din jurul sau, plansul, devenind la un moment dat o forma de santaj emotional, prin care acesta solicita celor din jur, conditii mai bune de trai. Existenta acestui  plans, ofera un grad mai mare de autenticitate nationala  basmului care devine in felul acesta romanesc. Desigur, pot exista adevaruri diferite in spatii culturale diferite. Noi sa ne fi dezvoltat un basm pe coordonatele noastre locale, iar grecii sa fi facut acelasi lucru dezvoltand motivul popular al zeitei Circe in spatiul lor cultural. Totusi in Odiseea lui Homer se intampla ceva incredibil. Ulise este acela care paraseste un anumit spatiu cultural care ii apartine si se misca in mai multe directii: Spre Troia unde participa la razboiul impotriva Troienilor, iar apoi in drumul spre casa, el intra in contact cu alte civilizatii. Daca luam in consideratie, numai dezvoltarea calatoriilor spre vest prin Marea Mediterana, acest lucru poate justifica la un moment dat existenta tarii lui Aiete in Italia. Dar cercetarea ar trebui sa explice si de ce Grecii au deschis colonii pe malul de Vest al Marii Negre,- la Istria, Tomis si Calatis. Exegeza ar trebui sa explice din ce cauza s-au gasit urme specifice la exploatarea miniera din  Rosia Montana si probabil  ca astfel de urme se mai gasesc la Baia de Arama, la Muntele Gaina si in alte parti.
O alta idee care imi trece prin minte, este legata de o intrebare: Cine este zeita care stapaneste animalele? Exista doua categorii de zeite, care fac acest lucru. Zeita Aphrodita si Persephona. Prima, este zeita dragostei si a impulsului sexual care se extinde si asupra lumii animale, cea de-a doua este zeita mortii, sotia lui Hades,inconjurata de sufletele mortilor care iau infatisari animaliere, daca nu cumva aceste animale sunt forme prelucrate-lei de piatra, sau de metale pretioase, lupi de piatra sau altceva, etc.In felul acesta zeita Circe, devine la un moment dat sinonima cu Persefona. Odiseea nu face decat sa o numeasca altfel, desi se vorbeste de acelasi lucru. Daca este sa limitam si mai mult observatiile si interpretarile noastre, mai exista o zeita frigiana cu leul - Cybele , care in baladele noastre locale, se transforma in barbat, capatand numele de Iovan Iorgovan, iar la greci numele lui va deveni Heracles.

[vanghelis007]

Unul dintre fluviile infernale, se numeste "Acheron". In ce priveste localizarea raului, aceasta se face asa cum suntem obisnuiti, potrivit fanteziei autorilor care l-au descris, sau ii interpreteaza datele. Dezavantajul dictionarelor pe care le consultam, este ca ele nu fac decat sa repete ceea ce se spune si in alte dictionare mai rau sau mai bine incropite. Sunt anumite detalii care par nesemnificative, dar care pot oferi la un moment dat niste explicatii uluitoare. Acheron, a avut un fiu Ascalaphos,  cu nimfa Orphne sau Gorgyra  al caror nume inseamna "intuneric." Nimfa, inseamna zeita, femeie si reprezinta denumirea unuei ape, a unui rau. Dar aceasta grupare Orph...mi se pare extraordinar de cunoscuta si ma duce cu gandul la Orfeu (Orpheus ) Dictionarul spune ca era fiul unui rege trac-Oiagrus si  al muzei Calliope.Exegeza,  deriva numele lui Orfeu de la radacina Orph, care inseamna "bezna", considerand ca Orfeu a fost  la origine o zeitate a intunericului, a beznei. Fie bezna primordiala din care au aparut toate lucrurile si fiintele, fie bezna noptii, fie bezna lumii infernale, respectiv a mortii. Numele de Negru, bezna, intuneric, doliu, cernit, apare legat de legenda Mesterului Manole, in care avem de-a face cu un Negru Voda, cu semnificatiile de "Domnul, cel Negru", "Voevodul cel Negru" ca o forma de inlocuire al numelui lui Hades si respectiv al lui Orfeu, fie este vorba despre o "apa neagra", ca in Cerna=Neagra Voda sau vada=Apa ( Cerna voda) sau  o varianta simpla, Cerna. Mai gasim si numele de Crisul Negru, cat si Marea Neagra.

[vanghelis007]

Am spus ca una dintre zeitele mentionate cea care este pazita de lei este Cybele. Iata ce ne ofera wikipedia desopre aceasta zeita:
"Cybele (în greacă Κυβέλη - Kybele, în latină Cibelis, iar în română Cibela sau Cibele), era o zeitate de origine frigianÄ

[vanghelis007]

Era o zeita de origine frigiana. Era divinizata in spatiile montane, ca zeita a naturii, si protectoare a animalelor. Purta pe cap o coroana care semana cu zidurile unei cetati si era insotita de unul sau doi lei.Daca numele de Cybele nu ne spune prea mult, ea era cunoscuta in spatiile nord Dunarene sub denumirea de Gybeleizis, fiind de fapt vorba despre aceeasi divinitate.Zeita cu leul, a capatat un statut masculin transformandu-se mai tarziu in zeul Heracles, cel care in peregrinarile sale va purta de data aceasta blana de leu pe trup.Nu intamplator el  va trai cu Echidna dand nastere celor trei neamuri importante care vor imparti frateste acelasi spatiu cultural sau spatii culturale invecinate. La fel ca si Orfeu, ca Dyonisos agatarsul, Heracles, va fi imprumutat de catre Greci si folosit sa le rezolve diferitele lor munci mitologice. In afara de zeita Cybele sau Gebeleizis cea cu leul, mai exista si zeita infernului, Persefona. Deoarece infernul era reprezentat mitologic ca un loc stapanit de serpi, uneori Persefona este muscata de un sarpe, sau este reprezentata printr-o persoana feminina cu trupul de sarpe ( imagine a apei sau raului ), ori avand serpi impletiti in suvitele de par sau inlocuind pur si simplu podoaba capilara. Echidna, cred ca este imaginea autohtona, grecizata a zeitei mortii. Dar tot aici, vom descoperi mai tarziu un strat foarte interesant, reprezentat de catre o zeita tot infernala,-Hekate - insotita de un caine infernal -Cerber sau kerberos.In foarte multe povesti, cand Fat-Frumos ajunge la o sfanta, aceasta il opreste spunand ca este pazita de un caine cu dintii de otel. Si aici vorbim despre zeita Hekate.

[vanghelis007]

Orfeu, acest  cantaret care are lagatura cu intunericul si cu moartea, din moment ce poseda puterea de a cobora in imperiul subteran al lui Hades, pentru a duce sau pentru a salva ( sau macar pentru a incerca acest lucru) sufletul Euridicei, este un personaj foarte interesant. Pana si mitologia greaca recunoaste obarsia traca a acestuia: "Poet hieratic  prehomeric  din mitologia greaca, fiul muzei Calliope si al regelui trac Oiagros.(...) Izbutea sa miste pietrele  si sa imblanzeasca fiarele ( nu cumva legat de fiarele imblanzite, el se identifica cu zeita Circe, sau cu Cybele, careia locuitorii nord Dunareni ii ziceau Gebeleizis?Ori numele rostit pe plaiurile geto-dacice, prin pronuntia sa mai guturala, mai aspra, sugereaza la un moment dat aspectul masculin al zeitei, fara ca acest lucru sa fie neaparat adevarat? Pentru ca de fiecare data cand auzim Gebeleizis, nu ne gandim la o zeita ci la un zeu, fara ca sursele informale mitologice sa faca deosebirea in mod cert. Dincolo de pietre si fiare, Orfeu, participa la expeditia lui Iason, salvand nava Argo si echipajul de la inec, imblanzind cu cantecul sau valurile. Intrebarea care iarasi imi vine in minte, este: Cu cantecul, sau cu rugaciunile sale? Fiindca Biblia spre exemplu este o carte alcatuita numai din cantari. Daca este vorba de rugaciuni cantate, Orfeu se dovedeste a fi un mare preot. Dar ce ape reuseste sa domoleasca Orfeu cu rugaciunile sale? In balada lui Iovan Iorgovan, eroul acestei balade, se adreseaza apelor Cernei, cerandu-i sa-si inceteze urletul, pentru ca ii va plati vama un fus de argint si apoi o stiuca cu solzii de aur, apropiindu-ne prin rugaciunea sa de Orfeu, pe care Iorgovan il substituie, dar si Charon, cel care primeste bani sa treaca sufletele mortilor in partea cealalta a raului Cerna.Ori diferite surse, vin si confirma faptul ca intr-un anumit loc, Cerna isi domoleste din anumite pricini cursul si nu mai scoate acel zgomot vijelios de dinainte.Daca prin aceste ape domoale ale Cernei, Charon  va trece pe malul celalalt sufletele defunctilor, putem vorbi de cel putin doua consecinte, desigur discutabile, pana in momentul confirmarii lor arheologice:
-Pe malul stang al Cernei, corespunzator apelor linistite, trebuie sa se gaseasca Hadesul., adica o necropola in care cei din vechime isi ingropau defunctii.
-In apele linistite ale Cernei, trebuie sa se gaseasca banii lui Charon.
Undeva mai sus, trebuie sa fie acea stanca care desface apele Styxului in doua. Ori legenda spune ca Iorgovan, blestemat de sora sa, s-a prefacut in stanca la mijlocul apei.Ori stanca aceea care este imaginea mitica a lui Iorgova, poate sa fie in acelasi timp si imaginea mitica a lui Charon care a incremenit in mijlocul apei, pe cand trecea sufletele mortilor in partea cealalta.

[vanghelis007]

In prefata la cartea lui Apollonios din Rhodos - "Argonauticele:", pg.8 citim:
" Acelasi istoric ( Herodot ) deriva  numele Mezilor de la Medos, fiul lui Iason si al Medeii."
Intr-adevar, marele rege al regilor, Darius isi va indrepta armatele catre tinuturile scitilor nord Dunareni si pus sa se bata cu Agatarsii, sovaie, cunoscandu-le curajul, dar necunoscand locurile. In acelasi timp, in tara noastra exista o localitate care se numeste Mehadia, care aminteste prin fonetismul  ei de numele Medeea. Aceasta miscare a lui Darius se produce in jurul anilor 500 i.H. Ea nu este intamplatoare, tinand seama de aurul care incepuse sa se scoata din pamant de la Muntele Rosu ( sau Rosia Montana ) si de minele de fier aflate in zonele de Apus ale  tinuturilor  nord Danubiene. Voi vorbi mai departe de tinutul Aia si intamplarile prin care va trece Iason si tovarasii sai.

[vanghelis007]

Denumirea spatiilor care au starnit interesul strainilor  s-a facut in functie de diversele interese prezentate de catre acestea. Legat de Muncile lui Heracles, acesta ajunsese in indepartata Hylaia, sau Impadurita. Si la ora actuala exista denumirea Transilvania care inseamna "Dincolo de padure" Densusianu, deriva etimologic numele de Colchida de la romanescul "Colti"-forma populara de a vorbi despre o zona montana. Desigur, "coltii" reprezentau la un moment dat fie dintii incovoiati de sarpe a unei fiinte mitologice teriomorfe, atat de uriase incat urmele acesteia se puteau vedea cu ochiul liber in delungul unor munti, sau vai, si cu care s-a batut un erou mitologic, cine altul decat Heracles-asa cum l-au numit grecii pe limba lor, sau Iovan Iorgovan, cum l-au numit geto-dacii si triburile invecinate care au venit in contact cu cultura noastra folclorica. Cu toate ca sunt adeptul lui Densusianu si respect foarte mult interpretarile sugerate de catre acesta, personalitatea lui nu este un obstacol.Acest aspect trebuie sa fie valabil pentru fiecare dintre noi. Personalitatea acelor exegeti pe care deseori ii citam cu dragoste si respect,  nu trebuie sa devina un capat de drum al cercetarii noastre. Intotdeauna exista posibilitatea sa descoperim noi drumuri, noi poteci, care duc catre solutii neasteptate. Respectandu-i pe cei dinaintea noastra, nu trebuie sa ne indoim de propria noastra inteligenta si sa cautam noi posibilitati de explorare culturala, cu riscul de a gresi sau de a descoperi cate-o fundatura.Confruntarea cu necunoscutul este sa ai curajul de a merge mai departe, chiar si atunci cand altii zambesc pe sub mustati si iti proclama caderea. Deci, Densusianu, pornind de la interpretarea numelui Colchida sau Colhida, o asociaza etimologic  romanescului Colti, ca o preluare fonetica din romaneste in limba greaca. In felul acesta, prin fonetism ajungem la o localizare geografica, undeva la curbura Muntilor Carpati, sau Intorsura Buzaului. Imi pun insa intrebarea daca nu cumva noi interpretam  gresit etimologic numele de Colchida. Si asta din doua motive.Unul care apare in Atlantida lui Platon, altul care apare in  "Argonauticele" lui Apollonios di Rhodos.

[vanghelis007]

In "Atlantida " lui Platon, intalnim cuvantul "Oricalc" sau "Orhicalc". Definitia dupa Dictionar este usor nesigura si sugereaza un aliaj al cuprului cu zincul, asemanator alamei, uneori avand  si proprietati misterioase.Etimologic, cuvantul oricalc este alcatuit din doi termeni - oros=munte si chalkos=cupru, arama sau bronz insemnand "cupru de munte" sau "metal de munte". Romanii, au transliterat "orichalcum",ceea ce inseamna literal "Cupru de aur".
O alta definitie, vine si afirma ca acest oricalc este un metal  pretios, sau aliaj de cupru si zinc ori cupru si staniu,  intrebuintat de greci si romani la confectionarea  de bijuterii si statui.
Eu cred ca acelasi cuvant chalc sau calc se regaseste atat in Atlantida lui Platon ( asa cum de altfel am aratat) dar si in cuvantul "Colchida",singura diferenta intre ele fiind doar locul unde este asezat: la sfarsitul sau la inceputul cuvantului.Pentru identificarea tarii Colchidienilor, sta la indemana propunerea pe care regele Colchidienilor ( Cei care locuiesc unde este arama ) o face lui Iason:
"Trimit pe pajistea lui Ares  la pasunat doi tauri mari
Ce au picioare de arama si varsa  foc pe guri cand sufla."
Cei doi tauri mari, sunt de fapt doi munti "ce au picioare de arama"-care sunt de arama. Ca sa ajungi  sa exploatezi minele de arama, va trebui sa te bati pe campul lui Ares (sa te razboiesti) cu tribul sarpelui, cei care au ca totem balaurul, cei care s-au nascut din coltii lui napraznici.
Daca este sa respectam cele scrise de noi insine, nu ar fi de mirare ca insusi Vlad Dracul, sa fie scoborator prin vreme din stirpea Medeei si a regelui colchidian, Aietes.

[vanghelis007]

Am sentimentul ca fiecare legenda, basm , balada, transmite incifrat anumite mesaje pe care le asimilam la modul profan, fara sa ne dam seama totusi despre ce anume este vorba. Intr-o legenda a Muntelui Valcan, am intalnit ceva curios, legenda neavand finalitate la o simpla citire profana.
Un oarecare Valcan, numit si Bala, Balaia, Baleia (existand si o apa cu un nume similar: Baleia), a vrut sa ii ciopleasca Valvei Muntilor, ( dar de ce trebuia sa ii ciopleasca,  si cine era Valva Muntilor?!) un trup din piatra, apoi din argint si in cele din urma de aur.Ce ii cere zana mesterului?
" Dupa ce face trupul acela ( de aur ) sa vina la o stana veche si parasita, numita Zanoaga. Cauta in preajma ei si vei gasi un corn urias pastrat acolo din cine stie ce vremuri, sufla din corn de trei ori, la primele raze de soare si asteapta caci voi veni. Locului in care a ramas acest corn, oamenii au inceput sa ii spuna: "Cornul Zanoagei".
Repet, este o legenda fara finalitate, deoarece nu ni se mai spune ce s-a intamplat mai departe. Totusi, din simpla citire descoperim  ca acest "corn al Zanoagei" are o anumita semnificatie din moment ce reprezinta un loc de intalnire,( pentru cine? si pentru ce?).Parerea mea ca nespecialist, este ca insasi "coltul Zanoagei " o reprezinta pe zeita muntilor, pe care o identific cu Cybele / Gebeleizis. Dimineata, stanca iluminata de soare, pare facuta din aur. Aceasta ar fi prima explicatie plauzibila, rationala, in spiritul vechilor greci. Am putea adauga aici o a doua ipoteza ( fantezista de lucru ). Mesterul trebuie sa mearga cu statuia pretioasa de metal, sa o duca la "Coltul Zanoagei". Aceasta ar presupune ca stanca este un loc natural de cult, existand o ascunzatoare sau templu, unde se gaseste o statuie de aur reprezentand-o pe zeita. Locul unde se afla acest artefact se leaga de  "cornul Zanoagei" sau de umbra aruncata de acest corn in lumina dintai a zorilor, umbra care indica asemenea unui deget ascunzatoarea. Care este adevarul? Nu putem decat presupune, iar lucrul acesta ne arunca in labirintul fanteziei in care adevarurile stau foarte bine pazite de imaginarul omenesc.
Am gasit ceva mai tarziu o insemnare legata  de comorile din  Napoli care s-ar putea aplica si aici:
"In vechile legende ale orasului Napoli,  se spune ca sub domnia  lui Robert Giscard s-a gasit o statuie care avea  capul aurit si pe care scria:
"La calendele din mai, la rasaritul soarelui,  capul meu va fi in intregime aurit.Un sarazin i-a sugerat regelui, in schimbul eliberarii sale, sa observe in primele zile din luna mai  la rasaritul soarelui umbra capului statuiei si sa puna  sa fie sapat locul unde va cadea umbra."La asta ma gandeam cand vorbeam de cornul Zanoagei.

[vanghelis007]

Exista o legenda, care dateaza potrivit specialistilor  din sec.XIV produsa de invaziile turcesti  in Tara Romaneasca.
Batranii comunei doljene Terpezi ( sau Terpezita?!)  sunt convinsi  ca undeva in apropierea satului lor, la marginea  unei padurici, este ingropata o comoara blestemata.
" Atunci cand au navalit turcii in satul nostru, era intr-o duminica si toti tinerii, baieti si fete erau la hora intr-o poienita din apropierea padurii.Turcii i-au omorat pe toti. De teama sa nu fie siluite, unele fete au apucat sa se arunce intr-o fantana. (...) Turcii aveau  cu ei  cufere pline cu monezi de aur. Ca sa nu le mai care  dupa ei in timpul invaziei, catre nord, le-au ingropat  cu oamenii omorati intr-o groapa comuna. Au stabilit sa dezgroape  aurul la intoarcerea  in Turcia.Numai ca au murit in timpul bataliilor  in Tara Romaneasca astfel ca aurul a ramas  acolo. Numai ca nimeni nu stie unde este ingropat. Odata pe ani, in noaptea dupa savarsirea macelului, banii joaca.Adica joaca in hora, se aud lautari, chiote, se vede lumina mare."
Exista  in legenda lucruri logice si evident, altele absurde. De regula, exegeza trece cu o mare usurinta peste intamplarea povestita, nereusind ca pornind de la memoria intamplarilor sa restabileasca adevarul istoric. Raspunzand la cateva intrebari ridicate de text, este posibil sa aflam cateva raspunsuri interesante. Primul lucru ar trebui sa se faca o comparatie intre obiceiurile de nunta din zona Doljului, sau de sarbatoare in general, in relatie cu informatiile furnizate de legenda. Ma refer la faptul ca "tinerii erau la hora intr-o poienita (?!) in apropierea unei paduri" Pe urma daca toti oamenii au fost omorati, cum s-a aflat de aceasta intamplare? Unde este fantana in care s-au aruncat fetele? In sat, ori in apropierea poienii sau a paduricii. Atrag atentia cititorilor ca prezenta dansatorilor, a cantecelor care ii insotea, reprezinta  la fel ca in balada lui Toma Alimos , imagini din interiorul unei necropole arhaice.
Absurdul care se naste, este acela al ingroparii unui tezaur legat de moarte, care sugereaza, ingroparea unei personalitati importante, si nu explicatia puerila ca turcii nu mai puteau cara aurul dupa ei dupa ce o facusera pana in acel sat. Deci trebuie cautat cu totul altceva.