Basme

[vanghelis007]

Pentru intoarcerea argonautilor in tara lor, existau  mai multe versiuni. Faptul acesta, il va determina pe Tim Severin in Epilogul cartii sale sa spuna:
" Desigur, toate aceste rute erau de domeniul imaginatiei" ( pg.303 )
Ce sa intelegem de aici? Ca rutele de intoarcere erau rodul imaginatiei, in timp ce rutele de ducere erau strict reale? Haideti sa fim seriosi. Ceea ce devine insa  incitant este ca una dintre aceste rute, presupune intrarea  argonautilor din Marea Neagra pe Dunare. Sentimentul pe  care il am este ca lucrul acesta nu are un caracter intamplator.Exista posibilitatea ca  aceasta varianta a calatoriei lui Iason sa fi fost acoperita in curgerea vremii de alte variante aparute ulterior. In felul acesta istoria adevarata, a fost substituita de variantele mai noi, cea originala fiind ingropata in malul istoriei universale. Rxista o mare curiozitate, pe care Tim Severin nu miargonautii se opresc in delta  raului, expeditia lui Iason condusa de Tim Severin, continua calatoria pe acest rau. Ceea ce este imposibil pentru prima expeditiei, pentru cea de a doua devine  dintr-o data posibil. De ce oare? Eu cred ca prima varianta este cea valabila, faptul ca vechii argonauti nu au putut urca pe rau in sus, era ca acesta nu era navigabil.Dupa aceasta explicatie, vin celelalte, mai mult sau mai putin logice.

[vanghelis007]

Trebuie sa spun un lucru care scapa  de regula cercetarii, sau nu se acorda prea mare atentie acestui aspect. Am avut de nenumarate ori prilejul sa ascult povestile unor oameni, ( povestile nefiind in acest caz decat transmiterea unor experiente sau evenimente petrecute in viata personala a unor colegi interactiunea lor obiectiva sau subiectiva cu acei factori care au provocat intamplarea.Transpunerea intamplarii intr-o forma verbala, va deveni cu timpul ceea ce noi numim astazi ziaristica , iar in vremurile de demult, prin prelucrare artistica si simbolizare a capatat numele de folclor.Evenimentele despre care vorbeam se transmiteau de fiecare data la fel, exista o constanta a intamplarii diferenta aparand la nivelul in care informatia era transmisa sau retransmisa memorial prin cuvintele autorului. Ceea ce incerc sa spun cu voce tare, este faptul ca  istoria se repeta, dupa modelul sau arhaic. Tim Severin transmite un alt gen de informatie, iar Apollonios din Rodos, transmite  o alta.Pentru a afla adevarul, sau a descopoeri varianta reala a mitului,Tim Severin intreaba arheologia si descoperirile facute de aceasta intr-un anumit spatiu cultural. Sentimentul pe care il am este ca Tim Severin a facut o greseala destul de mare si destul de grava, deoarece  a urmarit  nu atat realitatea evenimentului intr-un anumit spatiu cultural, cat ceea ce s-a vorbit despre eveniment  sub forma prelucrarilor artistice, sub forma de folclor. Heinrick Shliemman, a incercat sa faca prima interpretare de restituire a unor evenimente istorice, pornind de la informatia culturala- respectiv sa fixeze razboiul Troian in spatiul de rasarit al Marii Mediterane, pornind de la Iliada lui Homer si ajungand potrivit interpretarilor sale la dealul Hisarlak.Imi manifest rezerve asupra acestei interpretari, deoarece propria mea interpretare ale acelorasi surse, ma duce spre razboaiele medice, si imi spune ca Atlantida si Troia sunt una si aceeasi, ca ele se refera la cetatea greaca Atena. Tim Severin, nu ne arata  care sunt miturile ce s-au tesut in acest spatiu antic , si nu observa ca o serie de mituri de la noi,refac mitul argonautilor intr-o forma ceva mai moderna.

[vanghelis007]

Sa urmarim un pic descrierea Colchidei:
" Multumita priceperii lui Argos,  ei sosira noaptea la Fasis  cel cu  albia lata si  la capatul Pontului.(...) lopatara apoi repede  si indreptara corabia spre intinsa  albie a fluviului  care li se supuse bolborosind  pretutindeni.Aveau in stanga lor  inaltimile Caucazului  si Cytaiana cetate Aea,  iar la dreapta  campia lui Ares  si sacrul crang al zeului unde balaurul  statea de paza langa lana de aur."
Iata versurile urmatoare:
"Peste stuf si apa  i-a dus corabia degraba
Si pe pamant au pus piciorul pe o mpvila din campia
Supranumita Circaiana. Cresteau acolo in siraguri
Multi pomi cu mladioase ramuri si deopotriva salcii mari
In care atarnau toti mortii legati de crengile din varf
Cu funii. Si azi in Colchida e-o nelegiuire mare
Sa arzi pe ruguri raposatii. Nici in pamant nu se cuvine
Sa-ngropi barbatii si deasupra sa-nalti o piatra funerara
In schimb, in crude piei de taur sunt lesurile-nfasurate,
Departe de oras legate apoi de pomi.Nu doar vazduhul
Ci si pamantul are parte de aceeasi cinste caci in glie
Femeile isi au mormantul. Asa e datina pe-acolo."
Referitor la o astfel de necropola in aer liber, gasim urmatoarea nota:
"Acest obicei al "inmormantarii in copaci" des intalnit la triburile australiene, apare si in America,   bazandu-se pe credinta ca  sufletele mortilor raman acolo  spre a reinvia."
Referitor la nasterea lui Zalmoxis, aflam ca el a fost invelit intr-o piele de urs. De asemeni, Mihai Eminescu, face o referire la Colchida in momentul in care in unele dintre poeziile sale cere ca la moartea sa sa i se impleteasca un pat din tinere ramuri. Surprinzator este de asemena faptul ca ciobanul mioritei din balada cu acest nume ( Miorita) cere un alt tip de inmormantare, refuzand sa se puna pe el pamant, ceea ce il va determina pe Ion Talos sa ajunga la o concluzie cu totul neasteptata.

[vanghelis007]

Desi la ora actuala nu se mai vorbeste nimic despre " inhumarea in copac"- termenul nefiind prea bine ales pentru a sugera ideea,- o serie de relicte, vin si amintesc intr-o alta combinatie despre acest  tip de "ingropare", potrivit legilor funerare ale colchidienilor. Astfel, putem citi in Mitologia Romana a lui Romulus Vulcanescu despre brad:
( pg. 185 ) "In Bucovina,  pana la inceputul secolului al XX-leapentru moartea survenita  in asa zise "locuri neumblate" cand dupa  indelungi cautari ramasitele celui considerat mort nu au putut fi gasite si recuperate,  i se facea un cenotaf  in care se ingropa  dupa toate regulile un trunchi de brad.

[vanghelis007]

Lucrurile nu se opresc insa aici. Daca o remarca are de regula un rol intamplator, s-ar putea ca in spatele ei sa se contureze o imagine destul de consistenta care in decursul timpului s-a estompat sau s-a pierdut aproape cu totul.Arheologia recunoaste la modul grosier cateva modalitati de "inhumare" :
-Parasirea defunctului si a locului unde acesta  se gaseste, ascunderea cadavrului in afara comunitatii in locuri ferite de animale  si caile uzuale de circulatie, ingroparea  in caverne ( pesteri ),  sub dolmene,  in ciste de piatra,  in tumuli, etc.Mai adaugam aici incinerarea cadavrelor, cu spulberarea cenusii in vant, peste un teritoriu sau o apa, sau ingroparea urnelor in care era pusa cenusa celui incinerat alaturi de ceasca si strachina daca. Despre asa zisa "inhumare" sau ridicarea cadavrelor in copaci, conform tipicului colchidian al ingroparii, nu se pomeneste absolut nimic, de parca aceasta pagina de istorie funerara a fost stearsa in totalitate din istoria universala.Dar in mod cu totul intamplator ( sau nu ), in cultura noastra populara apar o serie de elemente indirecte sau prezentate altfel decat legenda initiala, in care sub forma de aluzii se vorbeste despre ingroparea defunctului in copac. Una deintre aluzii o reprezinta includerea bradului in  ritualul de inmormantare, despre care am amintit putin mai inainte. In com.Hangu, Valea Bistritei Moldovenesti ( pg.193 Romulus Vulcanescu, - Mitologia Romana ),este ilustrat pomul  de pomana, in care ofrandele aduse celui defunct sunt agatate intr-un pom, asemenea  inmormantarii defunctilor in copaci, cu singura deoasebire ca aici avem de-a face cu inlocuirea celor morti cu substitutul acestora, pomana mortului.
Exista o serie de incantatii bocet, in care asocierea dintre om si pom este evidenta:
"Omule-pomule, nu te milui, nu te jelui...etc. Aparitia stalpilor funerari la capul defunctului ingropat sau a unui copac la capatai reprezinta de asemeni o serie de aluzii sau simboluri -forme criptice - care amintesc de copacul funerar in care defunctul colchidian era ridicat in ramurile arborelui funerar.
Ca o substituire a defunctului, este si  pasarea sufletului care apare  ce se punea pe  stalpii ce marcau cenotafurile sau mormintele goale.
Pasarea sufletului- de coca ( aluat ) asezat in pomul mortului- Valea Bistritei Moldovenesti reprezinta tot un substitut al ingroparii defunctului din Colchida in arborele funerar despre care am vorbit legat de textul lui Apollonius din Rhodos.
Tim Severin, se indreapta catre Georgia, spre estul Marii Negre, dar el nu aduce nici un argument de ordin folcloric ca tara Colchidei se gaseste acolo. In schimb, cu totul paradoxal, sau aiurea daca vreti, folclorul din tara noastra cuprinde aluzii despre tara colchidienilor mai multe decat oriunde. In " Sub aripa cerului"- antologie de Sabina Ispas, apare o colinda, unde pe final, se spun urmatoarele:
"Jos in poarta Raiului,
Sad pomisori atarnati
De pruncii cei botezati"
( colind de Sf. Vasile )
Sunt convins ca daca am face sapaturi culturale in acest amplu motiv funerar colchidian, am descoperi  si  alte lucruri interesante

[vanghelis007]

In "Argonauticele " sale, Apollonius din Rhodos, aminteste la un moment dat de conflictul care exista intre regele Aietes si un popor- aflat probabil in plina miscare migrationista- numit: "Sauromatii". Astfel citim ce spune Argos regelui:
"... chiar de la mine afland ca duci cu sauromatii
O lupta grea , vrea sa-i sileasca sub sceptrul tau  sa-ngenuncheze."
Si putin mai departe:
"...Cu totii, iata, suntem gata
Sa-ti poti indeplini dorinta ungenunchind sub sceptrul tau
De-ar fi cumva Sauromatii sau orisicare alt popor."
Din notele de la sfarsitul cartii, aflam ca "Sauromatii, sau Sarmatii locuiau intre Don si Volga  la sud de Scitia, langa Marea de Azov. Potrivit unei legende, Circe  fusese casatorita cu regele lor pe care il otravise pentru a domni singura."

[vanghelis007]

Citim din wikipedia despre Sarmati:
"Sarmații (lat. Sarmatae) erau un amestec de popoare scitice (iraniene), care își trage denumirea de la expresia grecească "Σαυρομάτιοι" : Sauromatioi, adică "ochi de șopârlă". Sarmații au fost menționați mai întâi de Herodot și Hipocrate, fiind pe atunci aflați încă la răsărit de Don. Pe timpul lui August ei apar pe la gurile Dunării. Triburi izolate de sarmați apar și în Dacia : iazigii - între Dunare și Tisa și roxolanii - în zona Moldovei, în sec. al II-lea și al III-lea d.Ch. Sarmații sunt descriși ca popor războinic, buni călăreți și buni arcași.

Sarmații s-au împărțit în trei ramuri : iazigii, alanii și roxolanii. În secolul XIV, Alanii la rândul lor s-au împărțit în mai multe ramuri printre care Iașii, stabiliți în zona Moldovei unde au lăsat numele lor orașului Iași.

Cronicarii bizantini au dat denumirea de "Sarmați" și altor popoare care au locuit ulterior la nord de Marea Neagră : popoare asiatice (mongolice) sau slave, din care coboară o parte dintre ruși și ruteni.

[vanghelis007]

Tot referitor la ingroparea in copaci a Colchidienilor, gasim la Nicolae Branda urmatorul comentariu pe marginea  afirmatiilor lui Ion Talos  legat de balada Miorita.
"Folcloristul ( Ion Talos )  se bazeaza pe  variantele colind  ce contin  in testamentul funerar unele indicatii ale pastorului referitoare la inhumare:
"Pe mine pamant nu puneti,
Numai dalba gluga mea
Pe mine nu puneti lut
Nice lut, nice pamant,
Numa draga gluga mea
Si ma-nvaluiti cu ea."
Prin refuzul astuparii cu pamant, prin solicitarea invelirii in gluga  sau prin alte prevederi testamentare, precum refuzul ingroparii in cimitirul satului, in favoarea inhumarii la stana, solicitarea  asezarii fluierului  in bataia vantului,  exegetul ajunge la o concluzie  nefireasca (?!),anume ca pastorul cere sa fie ingropat  in aer.Dandu-si probabil seama de enormitatea afirmatiei si de minima ei sansa de acreditare  ne indica in mod treptat  spatiul cadru al inhumarii la inceput la"suprafata ",apoi in "aer" si in final "in copac."
Dar acest tip de inhumare este specific obiceiului funerar al locuitorilor din Colchida.

[vanghelis007]

In Odiseea lui Homer se povesteste ca dupa ce a scapat de tara lestrigonilor, corabia lui Ulise  ajunge in ostrovul Aia unde sedea frumoasa Circe, sora de sange cu salbaticul Aietes. Trebuie sa stiti insa, ca insula Aia a zeitei Circe sau Kirke, este una si aceeasi cu tara Colchidei in care domnea tracul Aietes. Sa ne reamintim ca Iason ( in Odiseea lui Homer, Iason apare sub numele de Ulise ),va pune impreuna cu tovarasii sai, prima oara piciorul, pe o movila din campia supranumita Circaiana. ( Dupa cum observati, numele Circaiana, are legatura cu Circe, daca nu cumva se refera la aspectul ciorcular al campiei)La subsolul paginii din Odiseea, aflam ca numele Aia, scris si Aiaie,  este derivat  in spiritul jocurilor de cuvinte,  din interjectia "aiai" avand semnificatia durerii-"vai, aoleu". Insula ar fi in felul acesta  un fel de "tara a vaetelor".Aceasta tara a vaetelor, apare in folclorul nostru in doua locatii diferite. ( Probabil ca ele sunt mai multe, dar deocamdata pana acum, doar acestea doua le-am putut observa si analiza cu o mai mare atentie:
-In Balada lui Iovan Iorgovan, unde o fata tipa si se vaita, speriata de moarte de sarpele care a incolacit-o. Motivatiile pot fi variate, importanta este reactia fetei, faptul ca ea se vaita cu lacrimile in ochi, de frica mortii.In realitate, bocetele fetei apartin unui spatiu peste care troneaza Moartea ( ea va aparea ca o tripla zeita,- a lunii, a pamantului si a universului subteran, in aceasta situatie din urma, numele ei va fi Hekate.)
Deci ne aflam intr-o tara, Aia, care este o Tara a mortii, lacrimilor, a plangerii.Din acest motiv, Iovan Iorgovan, va apare in mitologia Greaca ca numele raului- Even ( Iovan,)iar mai tarziu, prin redenumiri succesive, raul va capata numele de Cerna, fara a-si pierde semnificatia, de negru, de moarte, de doliu.
-A doua locatie, care se apropie de  continutul sau varianta homerica ( episodul Circei ) o vom regasi in basmul lui Ispirescu, "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte".Amintiti-va ca stapanele locului, care erau trei ( ca si in balada lui Iovan Iorgovan ) ii arata o vale, in care tanarul fiu de imparat nu are voie sa intre sau sa o treaca, vale care se numeste, asa cum stim cu totii - Valea Plangerii.
Ceea ce m-a amuzat putin, este o alta adnotare facuta pe marginea textului homeric:
"In general, acest Aietes este considerat a fi aceeasi persoana cu tatal Medeei."
Nu stim cine a considerat asta si de ce a considerat, dar aceste cuvinte constituie o cheie, pe care daca stim sa o folosim ajungem la niste rezultate uimitoare.
Tara lui Aietes, sau a Circei ( alt nume al Medeei ) este redusa uneori la o casa: A tineretii fara batranete, sau  a unui palat:
"Gasiram  intr-o vale din padure
Palatul Circei ridicat dein piatra
Frumos cioplita pe-o-naltime-a vaii.
Pe-mpreajma lui stau lei sau lupi salbatici
Dar imblanziti de farmecele zanei..."( pg.238, Odiseea lui Homer.)
Scena aceasta, apare si in basm, dar acolo, animalele nu sunt definite, ele apartinand unui loc  sau unui motiv care l-am numit "locul cu animale". Acest loc cu animale, apare in mod constant si tulburator, in multe dintre basmele noastre populare romanesti. Si deloc intamplator. Deoarece acolo pe Cerna, este scrisa o pagina de istorie a poporului nostru.

[vanghelis007]

O intrebare care mi-am pus-o de mii de ori, dar nu am fost pregatit sa raspund la ea, a fost: De ce striga fata din balada lui Iorgovan? Raspunsurile date se invarteau in jurul vitejiei lui Iorgovan: Sa vina Iorgovan sa o salveze. Striga de frica, etc...Dar daca strigatele fetei sunt anterioare descoperirii ei de catre viteazul cavaler? Haideti sa punem intrebarea initiala, altfel, desi poate ca o sa sune bizar si raspunsul nu va apare in bibliografia mitului: Ce striga de fapt fata? Eu cred ca striga: Vai si Aoleu, adica ceea ce in limba greaca este Aiaie. Ori daca ea striga in felul acesta, ea pronunta numele cetatii care de fapt o reprezinta. Balada lui Iovan Iorgovan, nu este o balada care are ca arhetip razboaiele dintre Decebal si Traian, asa cum am inclinat sa cred la un moment dat. Este vorba de un  razboi anterior acestei perioade, un conflict armat intre Sarpele mitic, reprezentat aici de Sauromati / Sarmati si regele Aietes al cetatii Aia. In Mitul romanesc al lui Orfeu si Euridice, Euridice, a fost muscata de picior de un sarpe ( sarpele Sarmatic ) si ajunge in infern.Orfeu coboara in Infern sa o readuca la viata. Dar el este supus unei incercari grele la care exegeza, cu tot respectul meu pentru ea, nu a gasit un raspuns multumitor: Orfeu nu trebuie sa se uite inapoi. De fapt Hades, sau oracolul, i-a spus altceva: "Nu mai poti reinvia o cetate distrusa. Nu mai privi inapoi. Aceasta cetate apartine deja trecutului. Legile naturale te obliga sa privesti numai inainte catre viitor.Construieste deci alta cetate si las-o pe aceasta in lumea in care a intrat pentru vesnicie."
Unele legende din folclorul nostru, vorbesc despre aceste aspecte, dar capacitatea noastra spirituala nu este pregatita sa le inteleaga. Am sa scriu aici una din aceste legende, care are darul de a ne indica si unde este localizata -in plan real, geografic si istoric,-cetatea Aiae:
"Cerna ii spune sa mearga pe rau in sus, pana se va osteni, pana la trei paltinei,  pe dealul rotat, pe malul sapat, acolo, trecand pe celalalt mal, dansul va nimeri la o stana de piatra  cu muschiul de-o schioapa, unde este dusa si unde e ascunsa, fata salbatica, mandra si voinica. (...) Aici sub aceasta stanca, la umbra adanca,plangea ascunsa  frumoasa fecioara...(...) Ea aici a venit, sub lespezi de piatra de vant nebatuta,  de nimeni vazuta si unde s-a salbaticit. Si fiindca tanara fecioara  nu vroia sa iasa la lumina ( in mitul lui Orfeu, acest lucru este spus altfel: Orfeu nu trebuie sa intoarca capul si sa se uite dupa Euridice ), Iorgovan pierzandu-si mintile, asmuti asupra acestei nefericite ( cetati ) pietre, Soimii, ogarii,  si indemna pe Vija sa sape sub piatra  ca sa o scoata ( pe cetate ) la lumina zilei."
O alta legenda ne ofera si ea niste repere mai clare pentru indicarea locului:
De-odata, Iovan Iorgovan aude prin codru un vaet de femeie, care tipa dupa ajutor.Nu putea deslusi bine din care parte  venea strigatul caci Cerna facea un zgomot asurzitor.Fagadui deci Cernei  un peste mare cu solzi de aur,  daca apa va tacea.Cerna ademenita de fagadasul  lui Iovan Iorgovan, tacu ca muta.Iorgovan auzi acum bine  ca tipatul venea  DE LA STANCA  DE LA POALELE MUNTELUI."
In legenda apare o alta motivatie a tipetelor fetei, care de asta data este ingropata de vie ceea ce face ca:
"Cerna ingrozita de o astfel de nelegiuire, A AMUTIT ascultand  vaetele sfasietoare ale fetei care veneau de sub pamant. SI DE ATUNCI PANA ASTAZI,ISI OPORESTE ZGOMOTUL PANA CE TRECE DE LOCUL ACESTA."
Din cauza durerii, Iorgovan  a cazut mort pe  mormantul surorii sale  iar muntele  a ramas de atunci,  "Muntele lui Iorgovan"( Tony Brill, "Legende populare romanesti," editura Minerva.)
Urmeaza o informare interesanta, de natura geografica:
" Intre Mehadia si Orsova,  trenul alearga prin valea Cernei  care aproape de satul Toplet  e atat de ingusta  incat formeaza un defileu.De catre apus, Muntele Iorgovan pare ca ar voi sa inchida valea Cernei.Interesant e ca Cerna, care de altfel este destul dee zgomotoasa , aici la poalele Iorgovanului, pare ca s-ar speria  si i-ar fi frica de colosul  ce-i sta in cale, CACI CURGE FOARTE LINISTIT, ca si cand n-ar dori SA TULBURE SOMNUL SAU LINISTEA CUIVA."
Este vorba de vechea cetate Aiaie, care se gaseste in vecinatatea stancii de la poalele muntelui Iorgovan, ingropata in pamant.