Basme

[vanghelis007]

Lucrurile nu stau bine nici in ce priveste numele lui Zalmoxis.Si in acest caz, exegeza s-a impartit in doua, existand la ora actuala doua teorii total opuse: una uraniana, cealalta chtoniana.In cadrul ipotezei uraniene, Zalmoxis este considerat fara temei ca fiind o divinitate reprezentand cerul.Natura uraniana a cerului s-a nascut dintr-o eroare de interpretare, pornind de la invataturile lui Zalmoxis care adresandu-se mai marilor dacilor, le spunea ca ei nu vor muri niciodata ci dupa moarte, doar isi vor schimba locatia traind in alt loc unde vor avea parte de toate bunurile.
Referitor la credintele dacilor si la Zalmoxis, Herodot spunea:
“Getii sunt cei mai viteji dintre traci si cei mai drepti..”
Daca aceste afirmatii nu au relevanta cu subiectul nostru, iata cum suna continuarea :
“Ei se socot nemuritori si iata in ce chip:Credinta lor este ca ei nu mor ci ca cel care piere, se duce la Zalmoxis (Herodot nu specifica faptul ca cel care a murit sau sufletul lui “zboara” la Zalmoxis, ceea ce ar presupune intr-adevar originea uranica a zeului, ci “se duce”, adica merge folosindu-se de picioare, sau este dus de catre altcineva la zeu,)divinitatea lor, (daimon) pe care unii il cred acelasi cu Gebeleizis.”
Ori Zamolxis va face mai multe lucruri interesante:
“…a pus sa i se cladeasca o sala de primire unde-i gazduia si ospata pe cetatenii de frunte.In timpul ospetelor (in acest andreon),ii invata ca nici el, nici oaspetii lui, si nici urmasii acestora in veac nu vor muri, ci se vor muta numai intr-un loc unde, traind de-a pururea vor avea parte de toate bunatatile.”
In cazul “cerului” notiunea de “loc” unde cei decedati vor merge,devine dintr-o data prea larga si prea confuza.Dar Zalmoxis va mai face ceva:
“In t5ot timpul cand ii ospata si le cuvanta astfel, pusese sa i se faca o locuinta sub pamant.Cand locuinta ii fu gata, se facu nevazut din mijlocul tracilor coborand in adancul incaperilor subpamantene unde statu ascuns vreme de trei ani.Tracii fura cuprinsi de parere de rau dupa el si-l jelira ca pe un mort.In al patrulea an se ivi insa iarasi in fata tracilor si asa ii facu Zalmoxis sa creada in toate spusele lui”.
(IV, 95-96)
Daca Zamolxis a capatat invataturile sale de la preotii egipteni, s-ar putea sa descoperim aici anumite fapte interesante.Sa vedem ce spune Diodor din Sicilia in Biblioteca Istorica despre credintele egiptene despre moarte si viata:
“(pg.64):
Deoarece locuitorii Egiptului socot ca viata pamanteasca pretuieste foarte putin si dau in schimb cea mai mare insemnatate faptului ca un om -in ciuda mortii – isi poate vesnici faima virtutii sale.Egiptenii numesc locuintele celor in viata “locul unde omul poposeste”"hanuri”pentru ca acolo muritorul isi are o asezare vremelnica pe cata vreme mormintelor ei le spun “lacase vesnice” intrucat pe lumea cealalta oamenii traiesc o viata fara sfarsit. Iata prin urmare ei nici nu se sinchisesc de cladirea caselor dar in schimb- nici o straduinta n-o precupetesc fie ea oricat de mare cand e vorba sa-si cladeasca morminte.”
Ceea ce propavaduia Zalmoxis era prin urmare ideea ca dupa moarte, cei prezenti in andreon, se vor intalni cu totii intr-un fel de mormant colectiv urias sapat in coasta unui munte si alcatuit din mai multe camere funerare. Acest loc trebuia sa fie o uriasa necropola regala a getodacilor asemenea necropolei regale din Valea Regilor din Egipt.Vom observa ca etimologia numelui Zalmoxes, dincolo de interpretarea numelui ca fiind “o piele de urs”, o serie de alte variante care se refera la Pamant.
Confirmarea celor spuse, o gasim la Romulus Vulcanescu in Mitologia sa:
“Numai cei care se sacrificau in lupta, pe campul de bataie impotriva dusmanilor tarii sau ca mesageri ai regartului(…) nu cei care mureau in pat de boala sau pe picioare de neputintele batranetii erau primiti in paradisul lui Zalmoxis.”( Mitologia Romaneasca / Romulus Vulcanescu, pg.120)
Desigur, ca toate aceste intamplari, privite disparat, pot fi sau nu importante pentru cel care citeste si doreste cu adevarat sa cunoasca adevarul.Fara sa mai fac vreun comentariu, redau o scurta legenda legata de comoara din muntele Orlea:
“Iata ce ne spune o povestire despre comoara din piscul Orlea din muntii din vecinatatea Hategului.Se zice ca in interiorul piscului Orlea se afla un palat ruinat care este plin cu toate scumpeturile lumii.Palatul intreg de aur este acoperit cu diamante, usile, mesele, scaunele , podelele, sunt din argint, iar in palat pe tronuri stralucitoare ca soarele sed imparati cu coroanele pe cap, rezemati pe toiege.Prin intreg palatul sunt risipite vrafuri de galbeni de-ti iau ochii.Portile palatului sunt jos in undele raului care curge pe sub pisc.”
In materialul urmator o sa va povestesc ceva foarte interesant despre muntele Gugu.

[vanghelis007]

Ceea ce noi cunoastem mitologic sub numele de Gugu,reprezinta forma sumeriana a numelui Gyges.In spatiul nostru carpatic exista un munte posedand acest nume.Mitologia, cunoaste doi Gyges: “Monstru in mitologia greaca, avand 50 de capete si o suta de brate.Era unul dintre gigantii care a luat cu asalt cerul, razvratiti impotriva lui Zeus sau dimpotriva ajutandu-l in Titanomahie.Era nascut de Gaia, de la Uranos.”
Legat de aceasta prima ipostaza mitica a lui Gugu, informatia este foarte putina si prin putinatatea ei, aproape insuficienta pentru a da nastere unei ipoteze de lucru sau unei teorii viabile.Totusi prezentarea mi se pare foarte interesanta, deoarece acest Gugu sub simbolurile sale ascunde niste lucruri neobisnuite.Orice cercetare mai ales la nivelul mentalului, este riscanta.Aceasta pentru ca simtim permanent nevoia sa completam golurile informale cu propriile noastre imagini culturale incercand sa scriem o poveste despre astfel de lucruri.In felul acesta exista acel risc din partea cititorului sa se confrunte cu act de mitificare (crearea unui alt mit despre mit, care nu are nimic comun cu mitul originar).Dictionarul Explicativ este putin evaziv in definitie:
“MÓNSTRU, monștri, s. m. 1. Ființă mitologică cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal. 2. Ființă care se naște cu mari anomalii fizice; pocitanie; fig. om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat. 3. Namilă, matahală. ♦ (Fig.) (Adjectival) De proporții mari, extraordinar, neobișnuit. – Din lat. monstrum, fr. monstre.”
Sursa: DEX ’98 | Adăugată de RACAI | Greșeală de tipar | Permalink
Dincolo de aspectul uman presarat pe ici si colo, prin “monstru” se mai intelege si:”namila, matahala”, ceva urias, depasind dimensiunile omenesti, dar fara un aspect bine definit.Forma adjectivala este si mai apropiata de intelesul meu: “De proportii mari, extraordinar, neobisnuit.” Un astfel de monstru poate fi vazut ca un munte, fara ca imaginea respectiva sa contravina definitiei.Ca sa se inteleaga mai bine ce afirmam, sa citim descrierea Ciclopului din Odiseea lui Homer(Odiseea, pg.214):
“Era o nametenie ciclopul,
De stai crucit privindu-l.N-avea seaman
C-un om de paine mancator, ci singur
De s-arata, parea un varf de munte
Inalt si-mpadurit…”
(incheiat citatul.)
Apropierea lui Gyges de munte, se poate face si dupa mentionarea parintilor acestuia:
“Era nascut din Gaia de la Uranus”
Ori Gaia este zeita Pamantului in mitologia Greaca iar Uranus este simbolul deificat al Cerului.In fata cititorului este o ghicitoare orfica: Ce poate fi nascut din pamant dar este atat de inalt, incat poate creste pana la cer? Cine are tupeul ca sa se ridice impotriva cerului? Ce formatiune geologica terestra prezinta mai multe capete sau piscuri?(varfuri?) Bratele pe care le poseda “monstrul”reprezinta crestele sau ca sa vorbim despre niste delimitari si mai clare, sunt acele intranduri montane despartite intre ele de vai.Dar vaile dintre munti sau din munte sunt locuite de oameni si de animale, ceea ce face ca imaginea monstrului mineral la care se adauga lumea vegetala si cea umana sa devina de-a dreptul fantastica prin insolitul ei.Aceasta este desigur o propunere de interpretare hermetica care poate sa fie adevarata sau se poate abate de la adevar creind mitul propriu al autorului

[vanghelis007]

A doua explicatie pentru Gyges, luata din Dictionarul de Mitologie Generala, este si ea interesata desi aici se pedaleaza mai mult pe varianta umana a entitatii mentionate.Eu cred ca cele doua nume ar trebui sa fie citite impreuna pentru a se obtine imaginea intregului pe care in conditii obisnuite de citire profana, o pierdem cu desavarsire:
“Gyges-personaj dintr-un mit relatat de Platon.Un Gyges( in sumeriana Gu-gu ) pastor regal , a intrat intr-o pestera unde, gasind un mort i-a luat inelul din deget dar apoi punandu-si-l, a observat ca daca il rasucea pe degetul sau devenea el insusi invizibil.”
Si aici informatia este extrem de subtire, ceea ce ma determina sa absorb si mai multa informatii din alte surse.Astfel gasesc in wikipedia-chiar daca traducerea sau expunerea este uneori incorecta si creaza confuzii, necesitand corectarea textului din mers:
” Conform legendei, Gyges a fost un pastor regal aflat in slujba regelui Candaules al Lydiei.Dupa un cutremur,produs in timp ce pastea turma stapanului sau, o pestera s-a deschis in munte.Manat de curiozitate, a intrat inauntre si a descoperit ca de fapt pestera era un mormant.Aici se gasea un cal de bronz cu un cadavru mai mare decat a unui om. Defunctul purta pe degetul descarnat un inel de aur.Gyges i-a luat inelul de pe deget si l-a pus pe degetul lui.Miscandu-l pe deget, a observat ca inelul respectiv i-a dat puterea sa devina invizibil. Gyges a aranjat sa fie ales mesager si trimis la rege pentru a-l informa despre starea turmelor sale.Ajungand la palat s-a folosit de calitatea inelului de a-l face invizibil, a sedus-o pe regina apoi ajutata de ea, l-a ucis pe rege, luandu-i locul pe tronul Lydiei.Se spune ca regele Cresus, renumit pentru averea lui, a fost descendent a lui Gyges.
Povestea lui Gyges si a inelului sau a fost spusa de catre filozoful grec Platon, in cartea a doua a Republicii.”
O varianta si mai apropiata de istorie suna in felul urmator:
“Gyges a fost fiul lui Dascylus.Acest Dascylus a fost trimis in surghiun in Capadocia de catre regele Candaules (sau rechemat,) fiind inlocuit de fiul sau Gyges.Potrivit lui Nicolaus din Damasc, Gyges a devenit in scurt timp favorit al regelui.In aceasta calitate a fost trimis de catre regele Candaules sa o peteasca pe printesa Tudo, fiica lui Amossus de Misia, pe care regele Candaules vroia sa o faca regina.Pe drum, Gyges a cazut in dragoste cu Tudo, care ulterior s-a plans la (sau lui) Sadyates dse comportamentul sau.Avertizat ca regele a hotarat sa-l pedepseasca cu moartea Gyges il asasineaza pe regele Candaules noaptea si preia tronul.Potrivit lui Plutarh, Gyges a preluat puterea cu ajutorul lui Arselys de Mylasa capitan lydian pe care l-a castigat in sprijinul cauzei sale.”

[vanghelis007]

Pentru a scapa de consecintele faptelor sale, Gyges a incercat sa mituiasca oracolul din Delphi, dar nu a reusit aceasta decat partial, oracolul anuntandu-l ca dinastia inaugurata de el se va stinge dupa patru sau cinci generatii.Cel care va pune capat succesiunii dinastice, va fi Cressus care s-a implicat intr-un conflict armat de amploare cu Cyrus cel Mare, pierzand batalia si tronul.Gyges a fost urmat la tron de Ardys al doilea.Unii cercetatori il asociaza pe Guges, Biblicului Gog (conducatorul tarii Magog) mentionat in Cartea lui Ezechiel si Apocalipsa.
Aratam la inceputul acestui articol ( vezi Kogaion) ca exista un joc al mortului,acesta purtand numele de Gogea.Verbul ” a gogi”, inseamna de fapt “a jeli,” “a plange”.Daca aceasta scenerie a nuntirii mortului care se executa in fata celor care participa la priveghi, are sau nu legatura cu denumirea Gugu, aceasta s-ar putea sa se intample numai in aceasta zona a unor obiceiuri funerare.Si iata de ce:
-Exista un munte pastoral ( potrivit baladei Miorita sunt trei munti situati in zone geografice diferite ale tarii) care este inchinat mortii sau destinat ingroparii acestora.Muntele nu este numit ca atare, dar intrarea spre acest munte necropola se face pe valea Cernei( Cerna, inseamna cernit, mohorat, negru.La rusi intalnim denumirea ciornaia care semnifica negrul.)In balada Iovan Iorgovan, putem citi ca:
” Sus pe Cerna sus,
Multi voinici s-au dus
Si multi s-au rapus.”
Nu ni se ofera o explicatie sigura.Ni se vorbeste despre o vale a plangerii ( Cerna) si de pieirea unor voinici (fara sa ni se prezinte conditiile in care au murit acestia, ca soli trimisi la Zalmoxis, sau ca eroi cazuti in lupta.Ori in aceste conditii deosebite la fel ca si Walhala lui Odin, cei morti in lupta mergeau in paradisul lui Zalmoxis. Ori noi am vazut Muntele Gugu, muntele pastoral,ca ascunzand o necropola, sub forma unei pesteri amenajate unde era ingropat un imparat si unde mai exista un urias cal de arama. In acelasi timp, in piscul Orlea se spune ca exista un palat unde se gasesc statuile de aur a unor imparati cu coroane pe cap stand pe tronuri de aur cu toiegele de domnie sau sacerdotale in maini. Tot in acest spatiu al Cernei, exista Fata Salbatica, inconjurata de o apa sau de un sarpe care o strange de brau, gata sa o inghita.
Lucrurile nu sunt intamplatoare, deoarece pastrand imprecizia simbolica a prezentarii, acea fata salbatica inconjurata de sarpele balaur( sau apa simbolizata ca un sarpe) cred ca este muntele Kogaion al Geto-Dacilor.
Deoarece un anumit loc nu poate exista simultan in locatii diferite, singura presupunere rezonabila este ca anumite comunitati au re-creat modelul arhetipal, sacralizand muntii potrivit nevoilor lor locale.
Sa nu uitam niciodata acest adevar straniu, ca moartea, face oamenii invizibili pentru noi ceilalti, ii inchide intr-un loc unde cei care au murit au parte de viata vesnica si de toate bunurile.

[vanghelis007]

Herodot in “Istoriile” sale,mentioneaza faptul demn de retinut al implicarii lui Heracles ca primogenitor al unor popoare din Europa.Astfel, manand vacile uriasului Geryoneus, Heracles ajunge in impadurita Hylaia, viitorul tinut scitic unde, iernand intr-o pestera cu Echidna, ( care ii furase herghelia de iepe) face cu aceasta faptura trei copii,care devin stramosii scytilor, agatarsilor si tracilor.(insa numai scytii, coboratori din primul fiu Skythes ajung neintrecuti arcasi ca strabunicul lor.)”
Mentionarea Echidnei ne-a determinat sa ne extindem curiozitatea si in aceasta directie.Si iata ce am gasit:
“Echidna(in greceste,-”vipera”)este un monstru dragonic in mitologia greaca ( dar mitologia greaca ar trebui de foarte multe ori inteleasa sub aspectul, cum erau altii vazuti si evaluati de catre greci in contactul lor cultural cu acestia), reprezentat jumatate femeie, jumatate sarpe, ( din poalele megalitului care o intruchipa pe baba Dochia, tasnea un izvor-sarpele fiind printre altele si un simbol acvatic) nascut de cuplul Phorkys si Keto.
Echidna impreunandu-se cu Typhon, a nascut ea insusi alti monstri:Hydra din Lerna, Himaira,, Gorgonele, Scylla, Leul din Nemeia, Sfinxul (varianta feminina) s.a. Desi monstru, Echidna are un cap feminin foarte frumos, chiar incantator, dar frumusetea ii este anulata de trupul de sarpe si de comportamentul de reptila.Ea locuieste intr-o pestera subterana departe de zei si de oameni.”
Ne miscam in cerc, in labirintul mitologiei cat si al cunoasterii, privind o serie de intamplari care ne vizeaza de fapt pe noi insine.Cheia dezlegarii enigmelor este reprezentata mitologic de Hercule, care apare chiar sub acest nume pe valea Cernei, sau sub chipul mitologic al unui erou legendar, Iovan Iorgovan.Fata inconjurata de sarpe pe care o vede Iovan Iorgovan si o salveaza, este chiar Echidna, cunoscuta si sub numele de Fata salbatica, avand doua descrieri total diferite: Una ca o fata de o frumusete neasemuita, alta ca o fiinta salbatica si periculoasa. Se pomeneste dupa cum se observa si de pestera ascunsa in care s-a coborat Zalmoxis disparand vreme de patru ani din calea tracilor incat acestia au ajuns sa il regrete.
Ceea ce este interesant e ca femeia salbatica care era stapana cailor, la care Fat-Frumos s-a bagat sluga trei nopti la rand, pentru a obtine in final calul cu noua sau douasprezece suflete, este posibil sa fie aceasta Echidna care i-a furat dupa zisa grecilor caii lui Hercula.Dar eu cred ca este vorba aici de o zeita a cailor careia i se inchina unul din popoarele mentionate in antichitate si care folosea in peregrinarile sale razboinice, calul.
Un alt aspect al draconismului mitologic al Echidnei, este asocierea imaginii serpentiforme la capul de lup in cazul steagurilor geto-dace.Deci, Geto-Dacii, ca sa le respectam traditia, se inchinau zeitei mame Pamant, cunoscuta sub diferite nume, potrivit mitologiei popoarelor care vor vorbi despre noi: La Greci, ea se numea Gaia, sau Do-Gaia ( devenita la noi Mama Pamant), existand si o a doua varianta, aceea pe care o cunoastem tot prin greci sub numele de Echidna.Aparitia lui Zalmoxis este de o data mult mai tarzie, cultul acestuia suprapunandu-se peste cel autohton.
Cred ca ar fi extrem de interesant si de util totodata sa adunam laolalta toate obiceiurile stramosesti legate de cultul Pamantului in Dacia.Ceea ce vom gasi, vor fi acele varfuri ale aisbergului, care ne vor ajuta in momentul cand vom fi in stare sa cautam si sa sapam in adancime.

[vanghelis007]

Referitor la Echidna am vazut ca aceasta i-a furat iepele lui Heracles.O simpla afirmatie de acest fel, daca este decriptata corect poate indrepta cititorul catre solutia istorica a problemei.Modul cum trebuie sa gandim pentru a intelege mitologia, este urmatorul:
Ce zeitate pagana ( din mitologie) de natura femeiasca, este intr-o relatie directa cu caii, fiind la fel ca si Poseidon al Grecilor, stapana a cailor? Cum arata aceasta zeitate reflectata in credintele sau folclorul romanesc si universal?
Sa incercam sa raspundem la prima intrebare:
Zeitatea despre care vorbim se numeste Epona. Numele ei provine din latinescul Epo-care la noi a dat denumirea feminina a calului_iapa.Epona este mentionata in mitologia romana fiind de origine gallica.( vezi mitologia celtica).Rhiannon, la celtii din Tara Galilor, (Walles) patronand lumea subpamanteana, dar ocrotind si caii -calul fiind in conceptia celtica, simbolul trecerii mortilor in lumea cealalta.Este motivul pentru care zeita era reprezentata plastic fie calare pe un manz, fie in picioare intre doi cai.Imaginea iconografica cea mai frecventa Ccalare sau alaturi de cal) s-a raspandit din Gallia la cei mai multi dintre celtii continentali.Preluand-o de la gali, romanii au venerat-o ca zeita care protejeaza caii, magarii si catarii si ii pastrau imaginea in firidele din peretii grajdurilor.”
Sa ne amintim ca Gyges pastorul, a gasit intr-o pestera un cal de bronz si un imparat mort cu un inel de aur in deget pe care si l-a insusit fara prea multe fasoane.Am incercat sa punem iconic aceasta intamplare intr-o relatie, dar intrebarea persista: Face Gyges parte din cultul Zalmoxis si este legat de muntele Kogaion, ori ceea ce am vazut reprezinta un sanctuar antic al celtilor ascuns intr-o pestera, sanctuar inchinat zeitei Epona? Sa incercam sa aratam cum apare aceasta zeitate celta in folclorul nostru romanesc si universal.Vom reduce totul la o imagine rezumativa deocamdata pe care o luam din cartea lui Hasdeu(pg.(pg.66, vol.2):
“Paduretul” (Transilvania de I.T.Mera,Familia, nr.24,din 1883:
Mama Padurii clantanind din dinti, baga slujitor pe Paduretul sa-i pazeasca o iapa un an.Anul era de trei zile.Ea locuia intr-o pestera mare si groaznica( sugestia htoniana a zeitei) ingradita cu un gard in care erau 99 de pari inalti cu cate un cap de om in varful lor si numai un singur par era gol , care striga vesnic: cap, cap, cap…( simbolul necropolei)Iapa pastea numai noaptea…( este inca o caracteristica celta,care isi are corespondentul si undeva, in obiceiurile unui sat sau comune romanesti, unde oamenii isi desfasoara activitatile numai noaptea.)Se pare ca noaptea, simboliza si lumea infernala, asa cum apare in epopeea lui Homer,Odiseea:
(pg.254, Cantul XI):
“Ajunseram la capatul de ape,
Pe-afundul Ocean unde-i cetatea
Poporului Cimerian de-a pururea
Invaluit in ceata si-ntuneric
Ca-n veci nu-l vede luminosul soare
Cand el spre cerul instelat se suie
Si spre pamant la vale se coboara
Ci bezna urgisita cotropeste
Pe bietii muritori.

[vanghelis007]

Nota:
Cimerienii erau un popor de origine tracică după unii istorici sau înrudit cu traco-ilirii după parerea altora, care în secolele XVI î.Hr.-XI î.Hr. se aflau pe teritoriul ce se întindea de la nordul şi nord-vestul Mării Negre spre apus şi spre Dunăre. Ei îi învecinau pe daci la est, în timp ce la răsărit de cimerieni se aflau sciţii. Numele lor s-a păstrat aici încă din timpuri preistorice, până în secolele XII î.Hr.-XI î.Hr, când sciţii veniţi în urma lor le-a luat locul în zona şesurilor, în timp ce cimerienii din celelalte zone de relief au continuat să rămână sub alt nume. Scriitorii antici greci vorbesc de tribul trerilor prin secolul XII î.Hr. ca fiind un trib cimerian de la Dunărea de jos. Strabon îi identifică pe cimmerieni cu cimbri: ,,Cimbrii trebuie să fi ajuns în una din campaniile lor până pe malurile lacului Meotis, iar Bosforul Cimmerian a fost numit după ei, întrucât Cimbri (Κίμβροι) şi Cimmerieni (Κιμμέριοι) sunt două nume ale aceluiaşi neam.”(Strabon, Geografia, VII 2.2)[1].

[vanghelis007]

INCESTUL

Ca sa il citam pe Lazar Saineanu, incestul a fost mentionat inca din antichitate, intr-o perioada cand nu existau legi sa reglementeze din punct de vedere moral, relatiile dintre barbati si femei si progeniturile acestora. Dupa Strabon, partii si persii se casatoreau cu propriile lor mame.Dupa alti autori, astfel de casatorii erau admise la tatari si huni. Sursele istorice, amintesc faptul ca Attila s-a insurat cu propria sa fiica, Esca.
Casatoriile dintre frate si sora erau practicate in familiile regale ale mai multor popoare.Vechii faraoni egipteni se casatoreau cu fiicele sau surorile lor, si sunt mentionate in acest caz casatoria reginei Cleopatra cu fratele sau. Citim in wikipedia:
“Cleopatra s-a născut în anul 69 î.Hr.. Fiică a regelui Ptolemeu al XII-lea, Cleopatra avea mai mulți frați (printre care sunt urmașii la tron Ptolemeu al XIII-lea și Ptolemeu al XIV-lea, precum și Arsinoe). După ce Ptolemeu al XII-lea moare ucis (dealtfel toți cei din neamul Cleopatrei au murit asasinați, adeseori prin otrăvire), Cleopatra urcă pe tron. În același timp, fratele ei a devenit regele Ptolemeu al XIII-lea, domnind alături de ea în Egipt sub titlul oficial de soț al Cleopatrei.”
Mitologia egipteana pomeneste de mitul lui Isis si Osiris:
“În mitologia egipteană, Isis este zeița magiei și a vieții, a căsătoriei, simbolul armoniei matrimoniale și fidelității femeii față de soț. Soția și sora a lui Osiris, fiica zeilor Geb și Nut și mama lui Horus, Isis este una din principalele divinități venerate de vechii egipteni. Ea aparține Eneadei de la Heliopolis, iar în epoca elenistică a devenit protectoarea marinarilor.”
In directia casatoriilor consanguine, Lazar Saineanu mai mentioneaza si casatoria faraonului Mykerinos cu propria sa fiica.
Despre astfel de casatorii vorbeste si antichitatea greaca, mentionand istoria lui Oedip, fiul lui Laius si al Iocastei, care abandonat in urma unui oracol, isi va ucide tatal casatorindu-se cu mama sa Iocasta. Din relatiile lor de natura incestuoasa se vor naste patru copii: Eteocles, Polinyces, Antigona si Ismena. In perspectiva mitologica, Cronos, fiul lui Uranos si al Geei, isi mutileaza tatal, ajunge stapanul universului si se casatoreste cu sora sa, zeita Rhea.
Persephona, fiica Demetrei si a lui Zeus, a fost rapita de unchiul ei Pluto si dusa in lumea infernala unde casatorindu-se ce acesta va deveni regina lumii infernale.
Doris, una dintre oceanide, fiica lui Oceanus si a zeitei Thetys, s-a casatorit cu propriul sau frate, Nereus, cu care va face cincizeci de fete, numite nereide.
Mirra, fiica lui Cinir, regele Ciprului, si-a iubit tatal peste masura incat a avut fara ca el sa stie de aceasta legatura incestuoasa, un copil, pe Adonis.
In Vechiul Testament, este cunoscuta legatura incestuoasa a fiicelor lui Lot cu tatal acestora.
Lazar Saineanu, imparte ciclul incestului, in doua tipuri principale:

[vanghelis007]

Primul tip, exegetul, l-a numit: Peau-D’ane.
Motivele care apar in cadrul acestui tip sunt urmatoarele:
-O femeie aflata pe patul de moarte isi sfatuieste sotul sa se recasatoreasca cu o femeie care sa ii semene.
-Sotul hotaraste sa o ia in casatorie pe propria sa fiica.
-Fata cere de la parintele sau trei randuri de haine si fuge in alta tara, unde se marita cu un fecior de imparat.( pg.446)
Basmele mentionate in cadrul acestui tip, sunt:
-”Gainareasa”, “Departe, departe”, “Fata de imparat cu stea in frunte”, “Lisandra”, “Fata imparatului din coteneata”, “Fata imparatului gascareasa”, “Popa ia de sotie pe fie-sa”.
Saineanu mai aminteste traditia greaca despre Sithon si fata sa Pallene.
Tot in aceasta categorie, mai intra urmatoarele basme straine:
“Ursoaica”, “Pielea de magar”, “Zuccaccia” ( Dovlecelul), “Marion di bosc” ( Marioara acoperita de lemn), “Pilusedda” ( Paroasa ), “Marie robe de bois”, “Taurul de aur”, “La fille du roi d’Espagne”, “Boul de aur”, “Pel d’Ase”, s.a.m.d.
Al doilea tip, este acela al “Fetei cu mainile taiate”.
In cadrul acestui tip, travestirea este inlocuita printr-o mutilatie. Basmele incluse in aceasta categorie sunt:
“Imparatul cel fara de lege” ( Ispirescu ), “Fata popii a cu stem”, “Fata din sfesnic” ( Stancescu ), “Gainarita” ( Sevastos ), “Frumoasa”, “Fata din buturuga”, “Pajura”, “Feciorul de imparat si fata pajurei”, “Nora cea rea” ( Cosmescu )
Arhetipul istoric care a generat cele doua tipuri de basme, se regaseste in Istoriile lui Herodot, in doua variante.
-Mykerinos ar fi poftit la fie-sa si cu toata impotrivirea ei s-ar fi impreunat cu ea.Copila s-a spanzurat de rusine iar faraonul a inmormantat-o intr-o junca de lemn. Imparateasa a taiat mainile servitoarelor care l-au ajutat pe Faraon sa comita acest sacrilegiu.
-La moartea fiicei sale, care era unicul copil, faraonul Mikerinos a poruncit sa se faca o junca din lemn scobit si aurind-o, o puse pe fiica sa moarta intre coastele ei.
Aceasta junca nu a fost ingropata. Ea a stat multa vreme la Sais, in palatul Faraonului, intr-o camera bogat impodobita si langa ea ardeau zilnic miresme de tot felul iar toata noaptea statea aprinsa o lampa.
In vecinatatea acestei camere funerare, intr-o alta incapere se gaseau douazeci de statui mari de lemn infatisand niste femei goale, reprezentandu-le pe tiitoarele faraonului sau slujnicele fetei acestuia. Pe masura trecerii timpului, bratele de lemn ale acestor statui s-au rupt, dand nastere legendei taierii mainilor acestora ca pedeapsa pentru contribuirea la incestul savarsit. Varianta actualizata a scrieii lui Herodot se regaseste in legenda lui Craciun si a Craciunesei.Redam o parte din aceasta legenda in randurile de mai jos, luata dintr-un articol de pe internet:
“Se povesteste astfel ca, atunci cand s-a apropiat momentul nasterii, Maria si Iosif s-au intors in Nazaret, in locul lor de bastina, unde, potrivit poruncii imparatului, trebuiau luati in evidenta. Nemaigasind insa pe nimeni din neamul lor, au mers din casa in casa, in cautarea unui adapost. S-au oprit la poarta unuia dintre cei mai bogati oameni din sat, la vremea aceea, Craciun, om rau si viclean, cu inima de piatra, care isi pedepsea aspru nevasta si pe cele trei fiice (una oarba, alta schioapa si alta oloaga, din pricina lui), ori de cate ori i se parea lui ca poruncile nu i-au fost indeplinite intocmai. In lipsa barbatului ei, Craciuneasa este induiosata de strainii (Iosif si Maria) care ii cereau adapost si le face loc, fara stirea barbatului ei, langa ieslea de animale. Spune povestea ca, pe vremea aceea, stele nu erau pe cer, ci numai luna, la a carei lumina oamenii lucrau, precum astazi la soare. Pruncul Iisus s-a nascut prin tampla Fecioarei Maria, asa cum a hotarat Dumnezeu, ca sa ii poata salva pe oameni de sub stapanirea diavolului. Craciuneasa a ajutat-o pe Maica Domnului sa nasca, iar animalele din iesle l-au incalzit pe Iisus. Atunci a aparut, pentru prima data pe bolta cereasca, Luceafarul, deasupra casei in care se nascuse Pruncul Sfant si, mai pe urma, si stelele. Craciun, venind spre casa, se gandeste furios ca nevasta si fiicele au dat foc casei. Intre timp, Craciuneasa isi trimisese fiica oloaga sa ii duca Maicii rodii si aceasta, recunoscatoare, i-a vindecat mana, punandu-i-o la loc, si nu oricum, ci o mana de aur. Fetei celei schioape i-a daruit un picior de aur, iar celei oarbe i-a redat vederea. Neintelegand nimic din toate acestea si, mai furios ca oricand, Craciun taie mainile Craciunesei, pe care povestile romanesti o numesc Baba Iova. Plangand, Craciuneasa se duce in fata Fecioarei Maria care, nu numai ca i le-a pus la loc, dar le-a facut si mai frumoase si mai harnice. Intelegand, in sfarsit, minunea, Craciun isi cere iertare in fata nevestei sale si se inchina Fecioarei Maria si Pruncului Iisus.”

[vanghelis007]

In “Mitologia Romana”, Romulus Vulcanescu ( pg.287 )aminteste despre mitul incestului la romani, in doua balade distincte: “Soarele si luna”, si balada “Fata Salbatica.”In afara acestora, legendele vorbesc si ele de un incest ca intentie intre soare si luna, ceea ce ar duce potrivit intelepciunii ariciului, la nasterea unor copii de foc, cu consecinte groaznice pentru planeta noastra ( vezi Tony Brill ).
In prima balada, deoarece soarele isi declara direct intentiile sale incestuoase, dorind sa se casatoreasca cu sora sa luna, aceasta il supune la diferite incercari, menite sa il descurajeze. Astfel, luna ii cere fratelui sau cosmic sa construiasca o punte peste munti, iar acolo unde acestia se desfac, langa o fantana cu apa, sa ridice o manastire de slavi spanzurata, cu un popa de ceara care sa efectueze ceremonia nuptiala. Soarele ajunge si la mos Adam si la baba Eva, care il duc in iad si in rai, cu intentia de a-i schimba hotararea care contravine legilor naturale ale firii omenesti. Neputand sa il clinteasca din intentiile sale, luna se arunca intr-o fantana.Transformandu-se in peste sau nu, Dumnezeu o ia din apa si o aseaza ca astru veghetor al noptii pe cer, la asfintit.
In cealalta balada, Iovan Iorgovan cauta “Fata salbatica”, uneori “mare naprasnica”, alteori de o frumusete fara seaman, pe care Vija, cateaua eroului o gaseste si cauta sa o scoata de sub o stana de piatra unde statea ascunsa. Iorgovan este atentionat ca este pe cale sa savarseasca un mare pacat datorita faptului ca cei doi sunt frati. Neascultand rugamintile fetei, la traversarea raului Cerna, Iorgovan se ineaca, fata scapa inotand catre celalalt mal, si ajunge intr-un sat unde se marita cu un om al locului.
Totusi, cea mai interesanta istorie despre savarsirea unui incest, ramane basmul fratilor Grimm, “Scufita Rosie.”Potrivit unor specialisti in psihanaliza, si amintim aici de profesorii Erich Fromm si Bruno Bettelheim, basmul “Scufita Rosie” este o parabola a subconstientului colectiv in societatea primitiva, subiectul fiind confruntarea unei adolescente cu sexualitatea adulta.
Fromm considera ca basmul abunda in simboluri avand conotatii sexuale.Astfel imaginea “scufitei rosii” ar fi un simbol al menstruatiei iar sticla purtata de fata, un simbol virginal. Din aceeasi perspectiva, lupul, reprezinta masculul seducator.Cele doua pietre pe care Vanatorul le introduce in burta lupului, ar reprezenta astfel sterilitatea, ca urmare a unui tabu sexual.( Robert Darnton, Marele masacru al pisicii, pg.20 )
Bruno Bettelheim, vorbeste despre “Id”,acesta fiind personajul negativ din basm, reprezentand principiul placerii, care o determina pe fata sa paraseasca cararea intr-un moment cand e prea mare pentru fixatia orala dar prea tanara pentru sex adult.( pg.22 )
Potrivit aceluiasi psihanalist, lupul reprezinta figura tatalui.Miscarea Scufitei Rosii intre casa parentala si casa bunicii, -simbolizand in fapt aceeasi casa,-calauzirea inconstienta a lupului tata spre casuta bunicii, ii da Scufitei Rosii posibilitatea de a ajunge in pat cu tatal ei, dand astfel frau liber fanteziilor oedipale ale adolescentei.
Potrivit celor doi psihanalisti germani, ar insemna ca basmele sunt o proiectie codificata a impulsurilor sexuale primare, acestea fiind in definitiv explicatia evenimentelor care se produc in spatiul narativ. Fat-Frumos ar fi intrusul care vine si revolutioneaza teoria sistemelor inchise, in cadrul carora relatiile sexuale se deruleaza numai in cadrul familiei primitive. Zmeul sau balaurul, ar reprezenta asemenea lupului, tatal, care o tine captiva pe Ileana Cosanzeana sau pe fata imparatului, propria sa fiica. Pentru a putea sa o scoata de sub dominatia acestuia, Fat-Frumos, trebuie sa il omoare pe Zmeu sau pe Balaur, si substituindu-se tatalui, sa o elibereze pe fata din captivitatea relatiilor incestuoase, casatorindu-se cu dansa. In cadrul basmului, poate functiona si alternativa feminina a intrusului, care vine in gradina si fura marul, de fapt inima celui mai tanar fiu al imparatului, facandu-l pe acesta sa se desfaca din relatiile unui sistem inchis si sa plece la vanarea sau cautarea fetei de imparat din imparatia vecina sau universul lumii de dincolo.