21 Noiembrie 2024, 21:28:13 *

Autentifică-te cu numele de utilizator, parola şi precizează durata sesiunii.
 
   Pagina principală   Ajutor Caută Calendar Membri Autentificare Creează un cont  
Pagini: [1]
  Trimite acest subiect  |  Imprimă  
Autor Subiect: Balade  (Citit de 41019 ori)
0 Utilizatori şi 1 Vizitator pe acest subiect.
vanghelis007
Erou
*****

Popularitate: 2
Mesaje: 623


Vezi Profilul Adresa de email
« : 24 August 2009, 19:21:46 »

BALADA MESTERULUI MANOLE.
Negru voda, descalecator mitic,(neidentificat insa, dear identificabil,) se adreseaza unui mare arhitect si constructor,cunoscut sub numele de "Mesterul Manole",si ajutoarelor acestuia,carandu-le sa ridice o manastire " cum n-a mai fost alta".Mesterul si calfele sale, merg la locul ales de Negru voda,si se apuca de lucru.Ca un blestem, tot ce se construieste ziua, noaptea se prabuseste, ceea ce face ca efortul facut de constructori sa fie zadarnic.Intr-o noapte, Mesterul Manole, vede in vis un inger, (sau nu-l vede,locul acestuia fiind luat de un glas,), care-l anunta ca nu va izbandi, decat daca va zidi in zidurile manastirii, prima fiinta omeneasca care va veni la locul constructiei.Toti zidarii sunt anuntati de acest vis, si pentru ca trebuia ca a doua zi sa vina sotiile lor cu mancare la dansii, acestia le anunta prin diverse mijloace,sa nu mai vina, sau in cel mai rau caz, sa intarzie aceasta venire, cat mai mult cu putinta.Asa se intampla, ca prima fiinta care soseste la locul constructiei, este sotia mesterului mare.Acesta este in felul acesta obligat sa-si zideasca sotia de vie, in zidurile manastirii.Constructia este savarsita, Negru voda vine sa o vada si sa o admire, dar pentru ca el nu doreste constructia si in alte parti a unor manastiri la fel de frumoase, pune de le ia scarile zidarilor, incat acestia raman izolati pe acoperis.Vrand sa scape, mesterul si calfele lui isi construiesc aripi din sindrili usoare, si se arunca in gol, incercand sa zboare (asemenea lui Icar si Dedal), se prabusesc, si mor.La locul prabusirii, se fac bolovani sau cum este cazul mesterului, un izvor cu apa rece, tamaduitoare pentru cei bolnavi.Desi s-au scris pe acest subiect nenumarate eseuri si studii de folclor, ca si in cazul altor materiale folclorice luate in analiza cercetarii, lucrurile sunt departe de solutiile sugerate de exegeza, balada continuand sa-si pastreze atat frumusetea cat si misterul.
In " Studiu asupra poeziei populare romane", publicata in 1866, Aron Densusianu, da o interpretare mitologista baladei.El sustine, ca " aceasta legenda, nu este altceva decat mitul lui Dedal si Icar."Continutul legendei este urmatorul:
Celebrul arhitect al labirintului din Creta( prima greseala, deoarece in Creta nu s-a construit nici un labirint, singurul labirint care s-a construit in antichitate, fiind legat de Egipt, dar greseala nu apartine autorului nostru, ci fixarii eronate a unei realitati istorice egiptene, in spatiul cultural al mitologiei grecesti de catre grecii insusi,),inchis impreuna cu Icar, de catre regele Minos in cladirea ridicata cu propriile lor maini, isi face aripi impreuna cu ajutorul sau, si zboara, dar celui din urma, i se topesc aripile si cade in mare.
Densusianu, cosidera, ca legenda lui Manoli, este clasica, in intelesul acordat de cultura greco-romana, acestei notiuni.Ion Talos, exegetul care s-a ocupat minutios de studiul legendei Mesterului Manole, isi exprima o opinie proprie, contrazicandu-l pe Densusianu.Potrivit acestuia din urma,"parerea ca este vorba de acelasi lucru, reprezinta o nepermisa exagerare mitologizanta.Ea, neglijeaza faptul, ca tema principala a baladei, e "zidirea femeii",in timp ce zborul cu aripi de sita, al mesterilor, este un episod ulterior, si de aceea secundar.Dar Ion Talos greseste, dintr-un motiv foarte simplu.Daca intr-un cos, avem mai multe mere, care au acelasi gust si acelasi parfum, numai culoarea difera intre ele,alegerea marului din cos, pe criteriul culorii, si considerarii ca acela ales de noi este cel mai bun, este strict subiectiva.Autorul uita un fapt esential si anume, ca Negru Voda, ii cere Mesterului Manole sa-i construiasca o manastire, nu sa zideasca femei, sau sa zboare in timpul programului de lucru, ceea ce inseamna abateri grave , putand duce pana la desfacerea contractului de munca,conform legilor in vigoare.Lasand gluma la o parte, acordand aceiasi egalitate motivelor folclorice din cadrul legendei, singurul lucru real fiind ca Mesterul Manole a fost pus sa zideasca o manastire, consecinta este uimitoare.Jertfa zidirii, poate sa lipseasca din cadrul narativ, ceea ce largeste in mod considerabil numarul variantelor baladesti care pot avea aceeasi tema a costructiei, putand fi luate in discutie in cazul de fata.Densusianu, nu a facut decat sa compare doua umbre intre ele, deoarece, el a pierdut ca si ceilalti exegeti, din vedere, arhetipul.Adica, tocmai obiectul real care isi revarsa umbra sa culturala peste timp."Legenda mesterului Manole," este o legenda care are la baza, constructia unei biserici, termenul fiind de fapt o reactualizare moderna al cuvantului pagan," templu."Legenda este un apocrif vetero testamentar, deoarece povesteste dintr-o perspectiva a breslei constructorilor, ridicarea primului templu zigurat din istorie, prevazut cu un turn, lucrare care s-a efectuat in Babilonul antic, si a fost mentionata in cap."Facerea" sau "Geneza ".Se mai intampla insa un lucru curios aici, ceea ce face ca textul legendar sa ridice o serie de intrebari suplimentare,pentru ca fiecare motiv folcloric, inglobat in Legenda, trebuie discutat in amanuntime, pentru a se arata bazele arhetipale de unde a pornit autorul, sau autorii respectivi.Pe masura elaborarii materialului folcloric, pana ce acesta a luat forma sa definitiva, datorita continutului sacru,-legenda se leaga nu de orice constructie, ci de construirea unei biserici,-putem spune ca sacrul, a fost magnetul care a adunat in jurul sau diferite forme de sacru.Ce vreau sa spun cu asta?Ca structura baladei, este construirea turnului din Babilon(desi numai includerea turnului in masa legendara, nu corespunde strict adevarului, odata cu turnul fiind construit si templul, asa cum am spus,)-dar pe parcurs, s-au adaugat elemente noi, din Noul Testament.Astfel, transformarea mesterului Manole, intr-un izvor, se leaga de crucificarea lui Iisus Cristos.De asemenea, numele actantului, Manole, are doua explicatii mitologice:Una, se refera la "primul om", "intemeietorul," care are deopotriva o origine divina,-fiind asimilat cu Dumnezeu,- dar si una profana, legata de figura legendara a lui Adam.Dar Adam, este nu numai om, el poseda si virtuti divine, reprezentandu-l de fapt pe Dumnezeu, pe Pamant.Ca sa se inteleaga mai bine, in Evanghelia lui Matei, apare numele de Emanuel,-sau" Dumnezeu este cu noi", nume care apartine Mantuitorului.Problema se complica putin atunci cand vom spune ca si Negru Voda, este de fapt o reprezentare a lui Dumnezeu.Aceasta corespondenta, intre persoanele divine si constructor, fac posibila o dubla interpretare a textului legendar, din doua perspective religioase diferite.Una de origine vetero-testamentara, legata in mod direct numai de construirea turnului Babel, alta,de origine Nou -Testamentara, care vede in constructor, pe Cristos, si muta centrul de greutate al legendei, din Babilonul antic(respectiv din Asia Mica) in spatiul Ierusalimului.
"Exista apoi in Bihor,-scrie Ion Talos care s-a ocupat cel mai mult de legenda Mesterului Manole,- cateva variante contaminate fie cu versiunea clasica a textului, - prin care intelegem in mod deosebit varianta Alecsandri,- fie cu tema turnului Babel.Aceste contaminari au servit textului, mai ales pentru precizarea obiectului zidirii: o casa, o manastire, sau insusi a turnului Babel.Dar aceste precizari, nu apar in textul versificat, ci in cel care insoteste versurile."
Afirmatia domnului Talos, este interesanta, dar prezinta spre regretul nostru si o serie de disfunctionalitati grave.Autorul foloseste cuvantul "contaminare", pentru atasarea unor motive noi la structura originara, fara sa-si dea seama ca aceste motive care se adauga, modifica treptat textul original, ducandu-l catre aparitia unor noi variante, si de aici, la aparitia unor balade noi, independente de cea "clasica" la care face aluzie exegetul.Varianta lui Alecsandri, nu este mai clasica decat celelalte variante ale legendei, toate variantele cunoscute avand aceeasi valoare.Faptul ca textul care a intrat in mana lui Alecsandri, a suferit o serie de schimbari ,ne-ar putea determina, din contra, sa fim suspiciosi in ceea ce-l priveste, sub aspectul pastrarii nealterate a mesajului arhaic.Orice modificare "culta", poate altera continutul, datorita corectarii formelor arhaice de continut, care ne puteau furniza o serie de semnificatii mai apropiate de mesajul piesei.Ceea ce scapa din vedere autorul iarasi, este numitorul comun legat de constructie.Una este sa construiesti un pod sau o casa oarecare( desi casa poate reprezenta varianta profana a templului,) si alta este cand se vorbeste despre construirea unui templu cu turn(turnul Babel) si respectiv a unei biserici.Putem considera ca textul initial, se referea la inceput la constructia Turnului Babel.Textul a circulat in felul acesta in mod independent pana in preajma anului o suta, iar cand procesul de crestinizare a inceput sa se manifeste puternic in tara noastra, dupa cucerirea romana, au aparut noi balade, in care templul din Babilon, a fost inlocuit de catre o biserica, respectiv de catre o manastire.Simultan sau ca o forma de degradare a mitului, au aparut texte baladesti, in care templul si biserica au fost inlocuite cu o casa, pod, sau alta constructie.Desigur asemenea creionari sunt speculative deoarece adevarul poate sa se gaseasca undeva la mijloc, sau sa nu se gaseasca nicaieri.Ion Talos, face niste afirmatii surprinzatoare, care subliniaza in mod straniu, cele sustinute in variantele Bihorene:
"(Manole) este un erou al autodepasirii.Dupa ce realizeaza,(Atentie!) "Manastire 'Nalta, Cum n-a mai fost alta,"el promite sa ridice si alte manastiri, mult mai frumoase, si mai luminoase, " Cu talpigi de fier,/Pan'la 'naltul cer."Eminescu, va face introduce si el imaginea turnului din Babilon, in Basmul lui Arghir.
In Biblie, constructorii turnului Babel, vor acelasi lucru:
"Si au mai zis:"Haidem! Sa zidim o cetate, si un turn, al carui varf sa atinga cerul."-incheiat citatul.
Balada incepe cu Negru Voda, presupus descalecator de tara, desi nu exista argumente in aceasta privinta, toate informatiile tinzand sa demonstreze ca el este de fapt Dumnezeu.Exista in memoria colectiva amintirea unui popor care se numea,-capetele negre, -asa cum etimologic, etiops-sau etiopi, inseamna "fete arse".Negru voda, se misca impreuna cu mesterii cei mari, calfele si zidarii, pentru cautarea unui loc, unde acesta vrea sa ridice o manastire.Dar, miscarea lui Negru voda, este de fapt o miscare in imaginar.El nu exista in realitatea fizica, palpabila, el se gaseste ca o realitate spirituala. Ca sa fiu inteles, atunci cand ne propunem sa realizam ceva, fiinta noastra este insotita de Dumnezeu, de binecuvantarea lui, nu de Dumnezeu in carne si oase.Toate faptele noastre sun insotite de Dumnezeu, in sensul ca El, este de acord cu ceea ce infaptuim.Cu atat mai mult cand lucrarea este o manastire, lucru care este placut Domnului.Locul de constructie este un loc special, pentru ca Negru voda, doreste sa stie unde este un zid parasit si neispravit.Nu ni se spune ce este de fapt aceasta zidire abandonata, dar tinand seama ca avem ca persoana chiar pe Dumnezeu, probabil ca este vorba despre un vechi lacas de cult, care a fost inchinat inainte acestuia.Referitor la construirea turnului Babel,sir James George Frazer,(pg.62),scria urmatoarele:
"Se mai pot vedea si astazi, la Babilon, ruinele a doua dintre aceste temple gigantice, si nu este exclus, ca legenda Turnului Babel, sa fie legata de unul dintre ele.Unul (dintre aceste turnuri,) se ridica chiar in mijlocul ruinelor Babilonului, si mai poarta inca numele de Babil.Celalalt este situat la Borsippa, de cealalta parte a raului, la aproximativ doisprezece sau treisprezece kilometri, spre sud-vest, si este cunoscut sub numele de Birs-Nimrud.(...) Traditia locala si ebraica, vede turnul legendar (despre care se vorbeste in Biblie,)in ruinele lui Birs-Nimrud, din Borsippa.Vechiul rege Babilonian, care pornise construirea turnului din Borsippa, il lasase, neterminat."
Eu cred, ca tocmai acest turn neterminat, facea obiectul cautarii lui Negru Voda,care dorea in felul acesta sa desavarseasca constructia.Solutia pentru enigmatica "Jertfa a zidirii " o gasim tot la sir James George Frazer, care ne ofera urmatoarele amanunte in cartea sa:
"Legenda Biblica, descrie(...) felul in care oamenii lucrau cu atata ravna la ridicarea edificiului, incat femeile nu se opreau din facut caramizi, nici macar ca sa nasca.Se multumeau doar sa lege copilul de trupul lor, cu o fasa,si continuau sa fabrice caramizi, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.Si zi si noapte se muncea cu indarjire.Sosirea lui Dumnezeu/Negru voda, la locul constructiei, este legata de teama divinitatii ca acesti constructori sa nu ajunga cu turnul pana la cer, asa cum au spus.In acest scop, el este obligat sa ia cateva masuri drastice, de a impiedica constructorii sa-si realizeze scopul propus.Una dintre masuri, este aceea a incurcarii limbilor celor care construiesc.A doua masura, si mai sigura decat cea dintai, este de a le darama schelele.Cu atat mai mult, cu cat la intrebarea capcana a Ziditorului, constructorii ii raspund cu trufie, ca ei sunt in stare sa ridice si alte manastiri mult mai frumoase, dar si la fel de inalte(daca nu si mai inalte)decat aceasta.Mitul construirii turnului Babel, il vom regasi in diferite locatii pe glob, dar in toate aceste mituri, repetam, este vorba, de acelasi lucru.Astfel, il vom descoperi la tribul de bastinasi din Zambezi, la tribul achanti,etc.Greseala care se face de regula in interpretarea mitului, este aceea de a vedea mitul in spatiul nostru national, acesta exprimand din aceasta cauza, anumite realitati autohtone.
Este aceeasi confuzie care se face, intre perspectiva din care se vede un mit mai vechi(perspectiva constructorilor), perspectiva, care se transforma in ochii cercetatorilor, intr-o realitate imediata, nu intr-o realitate mai veche, insa reactualizata.Cercetarea este tentata sa acorde prioritate, formelor mai actuale, si sa piarda din vedere, variantele mai vechi, care se apropie de arhetip, respectiv de istoria cazului.Adaug ca balada, are foarte multe nuante, iar cartea d-lui Talos, nu face decat sa le schiteze,fara sa intre in profunzimea lor.
Am sa dau cateva exemple in acest sens:(pg.75 ):
"Locul adecvat pentru ridicarea templelor, poate fi determinat dupa cum ne asigura P.Saintyves, prin plantarea unei ramuri uscate de copac,care inverzeste daca fortele pamantului avizeaza lucrarea,sau ramane uscata daca aceasta ar fi interzisa pe terenul respectiv."O situatie similara, este descrisa si in Biblie, cand alegerea unuia dintre conducatorii evreilor s-a facut cu aducerea laolalta a unui numar egal de bastoane cate triburi erau, care dintre acestea inflorind peste noapte, devenind astfel semn de la Dumnezeu, ca agreeaza numai o singura persoana.Vorbind de legendele constructiilor,Ion Talos, imparte materialul in patru categorii mari:
-Cine construieste,
-Locul potrivit pentru constructie,
-Moartea zidarilor
-Jertfa zidirii.
In ce priveste cine construieste,autorul mentioneaza:Uriasi, pitici sau zane,cladesc cetati, biserici, case, diguri,etc.Se mai mentioneaza aici si pacalirea Diavolului,si respectiv, diavolul isi primeste rasplata.Atrag atentia, ca entitatile mentionate aici, sunt entitati mitologice, sau pentru intelegerea fenomenului, ele reprezinta niste motive folclorice, care au in spatele lor o anumita realitate-arhetip, de natura istorica.Primul arhitect constructor, legat de Big-bangul constructiilor, este Dumnezeu.El l-a zidit astfel pe Adam(dar Adamah inseamna de fapt "tarana", si atunci rezulta ca prima data Dumnezeu a zidit Pamantul) si din coasta lui Adam, a zidit-o pe Ewa(Eva).Este putina filozofie aici, deoarece, acest aranjament statuteaza, o anumita relatie de subordonare a femeii fata de barbat, idee pe care se bazeaza si societatile actuale.S-a considerat in timp ca femeia este inferioara barbatului, pentru ca barbatii sa le manipuleze dupa bunul lor plac,mergandu-se uneori pana la excese, ca exploatarea sexuala, regimul de sclavie domestica, s.a.m.d.Singura lege care a primat in aceste conditii, nu a fost una reala, ci doar legea celui puternic, determinata de forta brutala a pumnului, sau de superioritatea economica a barbatului fata de femeie.Dincolo de Dumnezeu, ceilalti constructori, sunt zeii si zeitele.Autorul, a uitat, sau in fata unui volum imens de informatie, lucrul acesta nu a mai fost relevant,ca primii constructori in Grecia antica, au fost zeul marilor Poseidon(numit si Hippios=Calul) si Foibos Apolon( Soarele).Ei sunt celebri prin construirea zidurilor cetatii Troia sau Ilion, de care se leaga celebrul razboi atlant dintre greci si Persi, cand Heracles, sau Siegfried, reusesc sa cucereasca aceste ziduri divine, luand centura Hipolitei, sau centura Brunhildei.Cucerirea zidurilor cetatii Troia, se face intr-un cadru pe care-l putem numi pseudoistoric, iar acelasi lucru, reflectat in mit, se refera la centura reginei amazoanelor si a Brunhildei(varianta nordica a aceleiasi legende grecesti despre care am amintit.)Piticii, se refera la copiii lui Israel, iar singura constructie celebra legata de acestia, este templul din Ierusalim.In ce priveste pacalirea Diavolului, arhetipul se gaseste in Exodul.Amintirea memoriala, este aceea a trecerii copiilor lui Israel, peste Marea Rosie, in timpul fugii din Egipt.Atunci cand prima fiinta care intra in Biserica este sortita ca rasplata Diavolului, si aceasta intamplare o vom gasi in Biblie, fiind de factura vetero-testamentara.Cu o singura rectificare si anume, ca aici nu este vorba despre Diavol, ci despre Dumnezeu, fagaduiala sacrificarii primului venit, apartinand tatalui fetei.Ce observam aici?Ca in general,se vorbeste despre persoana Divina care construieste, deci constructia nu poate fi savarsita de oameni ci de cineva aflat in transcendent.Am observat ca numele Manole, este o pronuntie alterata a lui Emanuel,care inseamna-Dumnezeu este cu noi,-nume pe care il va purta Iisus Cristos la nasterea sa din fecioara Maria.Totodata, in variantele mai vechi ale mitului, Manole, sub forma de Manea, Manes, etc, se refera la primul om,ceea ce ne duce cu gandul la Adam din Biblie, dar si la leaderii spirituali a unor comunitati care au pornit dintr-un anumit spatiu edenic sau profan, pentru a-si gasi identitatea.Haideti sa vedem ce se spune despre locul potrivit pentru constructie.Referitorr la astfel de locuri, vom face o trecere in revista succinta:Stabilirea locului se face cu:
-ajutorul unui par.
-pe locul unde cade securea ciocanul, arcul, etc.
-unde se opreste copacul aruncat de apa.
-pe locul unde este gasit un crucifix.
-pe locul unde cade zapada in dricul verii.
-pe locul unde este gasita o icoana sau o statuie.
-Pe locul unde se aseaza pasari, corbi.
-pe locul unde stationeaza vaci, boi si manji.
-pe vechi ruine.
-pe locuri stiute numai de crescatori de vite.
-unde este mutat in mod miraculos materialul adunat pentru constructie.
-unde indica un glas misterios.
Desi Ion Talos a adunat laolalta aceste credinte legate de locul de constructie, ele au de asemenea la baza, o serie de arhetipuri diferite, care duc in cu totul alte directii, ceea ce face ca orice ipoteza bazata pe astfel de date dispersate sa fie de la bun inceput sortita esecului.Si iata de ce.
-unde se opreste copacul aruncat de apa.
Ne amintim ca atunci cand a facut lumea, Dumnezeu, a aruncat cu toiagul sau securea(simbol dublu, al trasnetului divin, dar si al sexualitatii masculine) din apele primordiale a iesit arborele lumii.Arborele inseamna viata, si el isi infige radacinile in pamant.In acelasi timp, poate fi un simbol al lui Atlas, deoarece arborele, asemenea lui Atlas, este acela care tine intre ramurile sale, cerul. Amintind de faptul ca Dumnezeu arunca toiagul sau securea in apele primordiale, facand ca de acolo sa iasa universul nostru terestru, ne intoarcem fara voie atentia la locul, unde cade securea, ciocanul,arcul, etc., despre care amintea autorul, legand acest gest, de actul de creatie a lui Dumnezeu.Dar biserica care se construieste in felul acesta, din impulsul divin, este insasi lumea noastra, nu o biserica oarecare.Prin urmare, repetam, secventa cu copacul si aceasta cu securea, sunt gesturi divine legate de Facerea sau Geneza.
-pe locul unde este gasit un crucifix.
Simbolul se leaga de Ierusalim, si de rastignirea lui Hristos.
-pe locul unde cade zapada in dricul verii.
Este vorba despre Egipt.Copiii lui Israel au parasit Egiptul, in perioada de iarna, ceea ce le-au permis sa treaca peste apele mMarii Rosii.Va amintiti intalnirea lui Harap Alb cu Gerila?Este vorba despre acelasi lucru.Dar semnul acesta vine de la Dumnezeu.Pentru ca numai Dumnezeu putea sa faca un astfel de miracol, intr-o tara care este permanent foarte calda, cum este Egiptul.
-pe locul unde este gasita o icoana sau o statuie.
Este vorba despre doua locatii distincte, una aflata in Asia Mica si se refera la piatra zeitei Cybele care a fost dusa la Roma, si de statuia zeitei Ate, semn invocat de Ilos, pentru construirea cetatii Troia.
-locul unde se aseaza pasari, respectivi corbi.Episodul se regaseste in Biblie, dupa terminarea potopului.Noe, pentru a vedea daca a iesit pamantul de sub ape, a trimis doi corbi.Cum acestia nu s-au mai intors, Noe a inteles ca acestia au gasit pamant, si si-a indreptat arca intr-acolo, oprindu-se potrivit legendei, pe muntele Ararat.
-unde stationeaza vaci, boi si manji, etc.
Vaca baltata primita de Ilos, s-a asezat pe dealul greselilor, a zeitei Ate.Dar vaca nu era o vaca obisnuita, din moment ce era un simbol al cerului, imprumutand faptura sa chiar zeitei grecesti Hera.De altfel si versurile de la inceputul Odiseei lui Homer, fac aluzie la acest lucru.Astfel, Atlas, tine stalpii inalti, de care se sprijina cerul, adica, o tine in brate pe vaca cereasca, Hera.Vechile ruine, se refera la Babilon.Este singurul loc, unde textul Baladei poate fi sustinut de argumente traditionale, respectiv istorico-lengendare.Deci, una se lega de zeita asiatica Cybele, a carei piatra cazuta din cer, avea sa fie dusa la Roma, iar cealalta, despre care am omis sa vorbim, se refera la statuia de lemn a zeitei Atena,pe care a rapit-o Diomede impreuna cu Ulise, de la Troia, pentru a cuceri in felul acesta mai usor cetatea.
Deoarece insusi autorul Mesterului Manole, lureaza cu un material, care se numeste "Legendele constructiilor",el nu are de unde sa stie, ca fiecare legenda in parte, il impinge catre un anumit arhetip, care nu are nimic de-a face cu textul baladei, acesta avand arhetipul sau foarte bine precizat, care poseda poate si anumite colaterale legendare, dar nu din sfera legendara mentionata de noi inainte.
Ion Talos mai vorbeste de un motiv folcloric interesant: Noaptea se darama zidul cladit in cursul zilei.
Interpretarea se leaga aici, de unele nuante.Prima constructie, cunoscuta sub numele de braul, sau zidurile cetatii, se refera la cele ale cetatii Troia.Aceste ziduri ale cetatii ridicate de zeul Poseidon, sau de zeul Poseidon si zeul Foibos Apollon(vezi Heinrich Schliemann, Pe urmele lui Homer, vol.I si II, ) vor fi daramate de catre Heracles sau de catre eroul nordic Siegfried(Sigurd).Ideea, va fi reluata,am putea spune intr-un sens invers, in basmul Alba ca Zapada si cei sapte pitici, unde vrajitoarea cea rea, o va inconjura pe frumoasa printesa, foarte strans, cu o centura otravita.Ea va fi totusi salvata de catre pitici(locuitorii cetatii), care ii vor desface braul.(Semn al victoriei grecilor impotriva invadatorilor persani.)
Istoria, insa mai consemneaza un moment al daramarii zidurilor, in epoca lui Nabucodonosor, cand Ierusalimul si mai ales templul ridicat de regele Solomon, a fost daramat, iar tezaurul, a fost luat cu forta si dus in templelke din Babilon ca prada, pana la venirea pe scaunul de domnie, a regelui Cirus.Ceea ce este interesant, despre aceasta daramare si reconstruire a templului lui Solomon, va vorbi si Cristos, spunand ca el poate sa-l darame si sa-l reconstruiasca in trei zile.Atentie insa, ca aici se mai intalnesc o serie de semnificatii interesante, pe care cercetatorul neavizat, nu o sa ajunga sa le cunoasca niciodata.Faptul ca Ion Talos, aminteste de unele legende in care broastele si porcii savarsesc acest lucru, l-ar fi putut determina pe autor, sa inteleaga semnificatia peiorativa, de o ironie amara, a metaforei.Broastele si porcii, nu sunt decat dusmanii, care darama constructia,-indiferent  ce fel este aceasta constructie.Aceste broaste si porci ii reprezinta pa acei navalitori care darama ce au construit altii, purtandu-se in felul acesta nu ca un popor civilizat, ci asemenea unor porci.Va atentionez insa, ca porcii, din cadrul Odiseei, sunt tovarasii lui Ulise, semnificatia fiind aici cu totul alta, si anume, ca Ulise era porcar, crescator de porci.Aici lipseste semnificatia malefica a animalelor ca in prima situatie.Vorbind despre moartea zidarilor,Ion Talos, aminteste despre doua situatii deosebite si la fel de interesante, pe care insa nu le comenteaza.Se vorbeste astfel, despre :Ucenicul care e sacrificat datorita invidiei mesterului principal."Arhitectul e invidios pe ucenicul sau,-scrie Talos, (pg.107)-care lucreaza mai bine decat el.Cand acesta ii prezinta lucrarea incredintata lui, arhitectul il arunca de pe schela, fapt care produce moartea ucenicului."Ori situatia asta este admirabil descrisa si in Mitul lui Dedal si Icar, iar moartea lui Icar se pare ca nu a fost straina de invidia mesterului principal Dedal, care s-a hotarat sa scape de ucenicul incomod. Este interesant de mentionat faptul, ca egiptenii procedau in acelasi sens.Cand ridicau cate un mormant pentru faraon sau pentru vreun print sau printesa a regatului, constructorii, erau la urma ucisi, pentru a nu putea dezvalui secretul mormantului, si a tezaurelor ascunse acolo.In acelasi timp, moartea constructorilor, devenea un ritual de inmormantare, stiut fiind faptul, ca Faraonul, sau alte somitati din administratia Egiptului antic, erau insotite in moarte(voluntara sau nu) de catre slujitorii de care personalitatea respectiva, avea nevoie si pe lumea cealalta pentru a-l sluji.Un obicei similar se va intalni si la ingroparea tezaurului Dac, iar legendele despre Tiganeasa, din apropierea Clujului, confirma partial, aceasta stare de fapt.O sa ma intrebati de ce partial.Pentru ca aici se mai intampla ceva.Mormintele erau pictate in interior, si reprezentau scene din viata defunctului, in care scenele domestice, zugraveau chiar acele momente de relaxare, de dans, care se bucurau de prezenta cantaretilor profesionisti si chiar localnici.Aceste scene reprezentate pictural, sau confundat cu sacrificiile umane anterioare, despre care memoria colectiva inca isi mai amintea destul de confuz.In ce priveste zborul zidarilor de pe acoperis,gasindu-si moartea in pari de vie, sau in vartej de ape, putem vorbi aici despre influentele Noului Testament asupra legendei constructiilor.Daca asezam fata in fata imaginea lui Iisus Hristos crucificat, cu acela al Mesterului Mare, zburand de pe acoperis, cu aripi de sita(de lemn) vom observa ca imaginile coincid in mod uimitor.Este de fapt vorba de acelasi lucru.In iconografia crestina, uneori Iisus este reprezentat in pozitie sezand, in vreme ce din coastele lui, ies lujeri de vie, incarcati cu frunze si struguri.Amintiti-va, ce le spune Iisus la Cina cea de taina, apostolilor sai, rupand bucata aceea de paine, si dandu-le sa soarba din paharul acela de vin.In ce priveste transformarea mesterilor in bolovani respectiv a mesterului mare intr-un izvor de apa binefacatoare, sa ne intoarcem la ceasul de pe Golgota(muntele Capatanii), cand centurionul Longinus, il strrapunge intre coaste pe Mantuitor, pentru a constata moartea acestuia.Din rana facuta de sulita, a curs sange, si apa. Si iata-ne ajunsi la celebra jertfa a zidirii, care dupa cum veti vedea, are explicatiile ei diferite, care nu se leaga de legenda noastra, fiindca, sunt legendare, si mai ales, pentru ca se petrec in alta parte. Trebuie precizat, ca scopul Hermeneuticii miturilor, este sa explice, nu sa critice.Intentia noastra, este sa aducem la lumina intelesurile ascunse ale miturilor, nu sa criticam autorii pentru modul cum au scris, si concluziile la care au ajuns.Diferenta de opinii se naste din nefericire, din faptul ca noi utilizam un mecanism de decriptare mult mai eficient, ceea ce este confirmat de rezultatele obtinute.Desigur, unele spirite mai conservatoare, s-ar putea sa nu accepte Hermeneutica miturilor ca o metoda de cercetare, si sa caute propriul drum .Lucrul acesta este chiar necesar, in conditiile in care observam ca mentalitatile oamenilor se schimba.Cu privire la jertfa zidirii,nu vom starui prea mult, deoarece Ion Talos va folosi aceeasi metoda de lucru riscanta, considerand ca realitate, legeda si comparand o serie de legende cu balada noastra, desi fiecare legenda, vorbeste despre lucruri total diferite.Metoda de lucru, este mentionata chiar de autor:(pg.108):
"Vom prezenta in continuare legendele jertfei zidirii,..."Compararea a doua fictiuni intre ele, nu duce la obtinerea unor rezultate palpabile.Haideti sa repetam exemplele date de Ion Talos:
- sticla de vin,carte de rugaciuni, Biblie,randunica, porumbel,berbec negru,oi, oi si vaca,lup, pasari de curte.Chiar si sacrificiul uman imbraca diferite forme, care nu corespund cu imolarea Anei in zidurile Manastirii Curtea de Arges.Astfel, Ion Talos, mentioneaza: constructor zidit, vrajitoare zidita, nebun zidit, pacatos sarac, prizonier zidit, negru, tigan brahman zidit, s.a.m.d.Daca traditia constructorilor ar fi implicat necesitatea zidirii unei fiinte vii la temelia unei constructii,ar fi trebuit sa existe un protocol foarte bine stabilit, care nu numai sa legifereze acest lucru, dar si sa stabileasca in ce conditii trebuie sa fie zidita o fiinta vie, si de asemenea, trebuiau sa fie aratate, conditiile pe care trebuie sa le respecte victima pentru a putea fi imolata.Imolarea, ar deveni atunci un fenomen ritual, depasind caracterul laic al activitatii depuse de constructori.Reiau ideea.Este vorba despre caracterul religios al constructiilor, de natura constructorilor, care nu mai sunt niste constructori laici, ci constructori preoti,iar constructia trebuie sa aiba un anumit impact emotional asupra constructorilor, dar si asupra multimii care asista la zidire.Si pe urma, trebuie mentionat ce se intelege prin termenul "a zidi"Intrebarea pare copilareasca, dar aratam mai inainte, ca in Geneza, Facerea,termenul se refera la zidirea lui Adam, si al Evei.Semnificatia fiind legata de intelegerea comuna a celor doi termeni:Adam=Pamantul, si Eva=Cea care da viata.Facand acum abstractie de nume, ramane, numai:Pamantul care da viata.Deci Dumnezeu, a facut prima data, Pamantul care da viata, ceea ce seamana cu orice altceva, numai cu o imolare, nu. Am afirmat inca de la inceputul acestui eseu,ca pe structura initiala a baladei, care se referea la construirea turnului din Babilon, au aparut inserate o serie de motive folclorice, care vin si subliniaza caracterul sacru al poeziei.Aceste motive, se refera la Iisus Hristos, acesta corespunzand in viziunea autorilor cu Mesterul Manole, sotia lui devenind Maria Magdalena,cei doi au un copil(prin el se poate explica misterul Graalului, dar si cuvintele profetice ale Mantuitorului, care va spune la un moment dat, ca dupa ingroparea sa, va invia dupa trei zile), crucificarea lui Iisus, reprezentand zborul de pe acoperis(acoperisul lumii) al Mesterului Manole, cu aripi de sita, si trecerea sa in felul acesta in nemurire.Haideti sa facem o trecere prin aceste motive, si sa vedem ce arata ele:
-Motivul florilor, sau motivul vegetal:
"Ziduind-o pana-n brau,
Rasari un spic de grau.
Ziduind-o pana-n barba,
Rasari un spic de iarba."
Ceea ce este interesant, aceasta imagine a transformarii in vegetal,- de fapt aici se vorbeste despre puterea Dumnezeiasca de a da viata,de faptul ca nu exista moarte, decat un ciclu al vietii care se repeta intr-o infinitate de forme,- o vom regasi in colindele lui Hristos, de tipul,-"Coborarii de pe cruce." :
"Si la cap,
Floare de mac,
La picioare,
Minta-n floare,
Si la brau,
Un spic de grau,
La perete,
Paun verde,
La podele,
Clopotele,
La usa,
Floare de ruja,
Si la feresti,
Flori domnesti.
La icoane busuioc,
In mijloc,
Para de foc."
Sigur, este nevoie de o precizare, si anume, spicul de grau, il reprezinta pe Hristos.El este painea.La Voronca, vom gasi mentiunea ca:"Hristos este pe fata graului."Ceea ce nu stiti, este ca insusi giulgiul in care a fost invelit trupul Mantuitorului, a fost tesut printr-o metoda speciala, care se numeste "in spic", iar pe fata acestei panze mortuare, apare chipul lui Hristos.Este posibil, ca metaforic vorbind, atunci cand doamna Voronca a spus ca "Hristos este pe fata graului", ea sa se fi referit fara sa stie, la Giulgiul din Torino, conform traditiei populare.
-Motivul scrisului, apare in varianta de la Tepu:
" In sfarsit, in varianta din Tepu, fantana este:
"Cu apa putina,
Cu slove sapata,
Cu slove din carte,
Sa se pomeneasca."
Ceea ce dorim sa va spunem, este ca si la Matei(Evanghelia dupa Matei), putem citi urmatoarele:
"Si i-au scris deasupra capului,vina: " Acesta este Iisus, Imparatul Iudeilor".
Optiunea va apartine.Dvs., veti decide daca este vorba despre o simpla coincidenta, sau lucrurile au o legatura tainica intre ele.
-Motivul cresterii in natura.
Intr-o varianta baladesca, femeia zidita, intreaba mesterii zidari, cine ii va avea grija de copil.Ea primeste acest raspuns uluitor:
"Si cine mi l-a daica?
Maica sfanta, Vergura."
Ori vergura, este forma romaneasca, pentru virgina, termen care se refera la Feciara Maria, aici fiind vorba despre mama lui Iisus.Textul, tinand seama de personajele implicate in balada(in sensul interpretarii crestine a baladei) spune de fapt ca dupa moartea Mantuitorului si a Mariei Magdalena, copilul rezultat din casatorie, va fi crescut de catre cealalta Marie, care este bunica lui.
-Motivul piedicilor.(pg.173):
"Uitandu-se spre rasarit,acesta(Mesterul Manole,)o zareste(pe sotia sa) si se roaga cerului, sa-i scoata in cale piedici de netrecut:
"Creasca rugul cat casa,
Doara ea s-o-mpiedica,
Si pranzul si l-o varsa,
Si-napoi, de s-a-nturna."
sau:
"Dar-ar mandra, Dumnezeu,
Sa creasca 'naintea ta,
Rujii mari, catu-i casa,
Si frunzele mari ca si masa,
Tu te vei impiedica,
Si pranzul, ca-l vei varsa."
(pg.298):
"Ni se pare util sa subliniem si faptul ca unele dintre piedicile miraculoase, pot fi intalnite si in texte folclorice cu alt caracter.Astfel de pilda, rugul apare cu aceeasi functie si in colinde:
"Maria cadea,
Caci se-mpiedica,
De-un rug ce-i sta-n cale.
Ea, oftand a jale,
Din gura-mi zicea,
Si mi-l blestema:
-"Rug afurisit,
Sa nu cresti in sus,
Cine de tine s-o impiedica,
Toti te-or blestema,"
s.a.m.d.
Nu stiu daca ati bagat de seama, dar personajul care se impiedica aici este Fecioara Maria, care merge sa caute un loc, unde sa-l nasca pe Hristos.Ceea ce este valabil aici in acest sens, nu mai este vorba in textul baladei Mesterului Manole, care a schimbat datele problemei.Acolo Fecioara Maria, este cea de-a doua zeita Fecioara, -Maria Magdalena.
Indiferent de mesajul pe care il transmit diferentiat cele doua texte, -din colind si respectiv din balada, -arhetipul legendar al celei care isi cauta un loc de nastere, este zeita Leto-tot de provenienta greceasca,- aceasta zeita oprindu-se in insula Delos, pentru a da nastere celor doi copii divini, Apollon si Artemis, respectiv Soarelui si Lunii.Lucrul acesta ne face sa intuim, ca balada Mesterului Manole, a prelucrat si aceste date, mitul zidirii fiind in acest caz, o referire, la aspectul pietros al insulei, salbaticia si saracia insulei, fiind subliniata si prin prezenta rugilor care umplu insula. Intr-o varianta din Bora, se pomeneste despre inaltarea la cer a lui Iisus, desi textul vorbeste de copilul celei zidite:
"Si-atunci sa mi-l duci,
La umbra de nuci,
Ploaia mi-o ploua,
Drag mi l-o scalda,
Vantu o abura,
Flori l-or legana,
Pasari or veni,
Si l-or harani,
Ingeri or veni,
L-or sui la cer,
Si l-or face inger."
Daca aceste episoade, pot fi discutabile,desi ele nu sunt, o sa va aratam un altul, care ni se pare extrem de interesant: (pg.219):
"Fata de aceste finaluri ingaduitoare,-scrie Ion Talos,- surprinde cel al variantei din Ohaba, in care, conform previziunii femeii sacrificate, Manole:
"Manastirea o gata,
Bani el capata,
Streang isi cumpara,
Si se spanzura,
Acolo langa ea."
Exegetul nu a putut sa explice de ce acest Manole, a procedat in felul acesta neasteptat.Este vorba aici de o imagine dubla.Prima este aceea a Mantuitorului crucificat, lemnul crucii si Hristos stand acolo, semanand cu imaginea unui om spanzurat.A doua imagine, este a lui Iuda, care va fi mai puternica, si va incerca sa-l substituie pe Iisus cu propria sa imagine.Haideti sa vedem impreuna ce se intampla, citind din Evanghelia lui Matei:
"Atunci, unul dintre cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul (nume care s-a transformat intr-o forma blasfemica- in Scaraostchi) s-a dus la preotii cei mai de seama si le-a zis:
-Ce vreti sa-mi dati, si-L voi da pe mainile voastre?
Ei i-au cantarit treizeci de arginti."
(...)
"Atunci, Iuda vanzatorul, cand a vazut ca Iisus a fost osandit la moarte, s-a cait, a dus inapoi cei treizeci de arginti, i-a dat preotilor celor mai de seama si batranilor, si a zis:
-Am pacatuit, caci am vandut sange nevinovat.
-Ce ne pasa noua?-au raspuns ei.-Treaba ta.
Iuda a aruncat argintii in templu, si s-a dus de s-a spanzurat."
-Motivul daramarii constructiei.
Interpretarea este diferita, in raport de ceea ce se ia in discutie, de perspectiva din care este privita balada.Daca privim din perspectiva crestina legenda, atunci va trebui sa ne amintim de ceea ce scrie in "Epistola lui Pavel catre Efeseni:
"Biserica,... care este trupul lui."
Aceeasi este si opinia lui Metodiu, episcop al Olimpului:"Biserica este nascuta din trupul si oasele lui Hristos."(Silvia Chitimia, Eclesiologie si Taina, in colindele de cerb,pg.198).
Dar si aici se bifurca interpretarile, care pot fi mai multe decat cele mentionate mai inainte.Pentru ca in momentul rastignirii, trecatorii c are se aflau acolo, isi bateau joc de el, dadeau din cap si ziceau:
"-Tu care templul si-L zidesti in trei zile,mantuieste-Te pe Tine insuti."
Sa adaugam acum plangerea pe care o fac marii preoti lui Pilat:
"Doamne, ne-am adus aminte ca inselatorul acela, pe cand era inca in viata, a zis:" Dupa trei zile voi invia."
Daca templul, este trupul lui Iisus, daramarea templului, poate fi privita ca moartea lui Iisus survenita pe cruce, iar reconstruirea templului, facea aluzie la invierea Mantuitorului, care se realiza in mai multe moduri:
-prin inviere,
-prin descendentul sau(dar problema este discutabila)
-in sensul teologic, al continuarii programului de reforma religioasa, inceput de Hristos si continuat de catre apostolii sai.
Vom vorbi acum despre inca doua motive, dupa care terminam, fara a epuiza substanta filonului mitologic, care este imens.Dar cu cat vom inainta pe acest drum, lucrurile se vor complica atat de tare, incat isi vor pierde pentru Dvs., orice inteles.
-Motivul Mariei (pg. 193 ):
"... cele din Sangeorz-Bai si Iad, rezolva situatia intr-un mod neasteptat.Zidarul cel mare, se adreseaza fratilor sai:
"Voi frati, duceti-va acasa,
Dac-acasa iti sosi,
Cu Maria veti talni,
Si voi sa-i spuneti asa:
Cu pranzu, nu sa pazeasca,
Dimineata nu-mi soseasca,
Dimineata de-a sosi,
Vai de mare scarba-a fi."
(Nasaud Mures)
Legat de context, "scarba", ar deriva din faptul ca femeia va fi zidita, ceea ce ar produce lehamite si scarba, oricarui om intreg la minte.Dar mai exista o stare de "scarba", care este foarte bine subliniata in cele patru Evanghelii ale Noului Testament.Sa vedem ce se intampla dimineata in aceste evanghelii.
" La sfarsitul zilei Sabatului, cand incepea sa se lumineze catre ziua dintai a saptamanii,Maria Magdalina, si cealalta Marie,au venit sa vada mormantul."
Nu l-au gasit pe Iisus si au plecat de acolo infricosate si cu speranta(bucurie), sa anunte acest lucru pe ceilalti apostoli.Despre aceasta cred ca este vorba in textul baladei, al carui fragment, l-am citat mai inainte.
-Motivul mortii zidarilor.
Spicuim din cartea lui Ion Talos:
"Manole unde zbura,
Cismea se facea.(pg.251)"
Sau:
"Si unde cadea,
Piatra se facea,
Piatra curatoare,
Cu noua izvoare,
Cu apa usoara."
sau:
Cismea mare Dumnezeu,
Ii facea sufletul sau."
Sau, conform unei variante baladesti brailene,:
" Iar unde-mi cadea,
Cruce se facea,
Si de-alaturea,
Cismea izvora,
Cu apa curata,
Trecuta prin piatra,
Cu lacrimi sarate,
De Caplea, varsate."
incheiat citatul.
Daca textul corespunde Noului Testament, atunci, vom gasi acelasi lucru spus si aici.Dar el va fi spus putin altfel, astfel , chiar daca ati avea cele doua texte puse fata in fata, nu ati intelege asemanarea.Pentru ca poetul foloseste niste elemente de identificare speciale:Piatra si apa, fara sa ne spuna cum se prezinta ele intr-o parte si-n alta:
"Iosif, a luat trupul, l-a infasurat intr-o panza curata de in, si l-a pus intr-un mormant nou, al lui insusi, pe care-l sapase in stanca.Apoi a pravalit o piatra mare la usa mormantului si a plecat."
In ce priveste apa, sa ne intoarcem la momentul crucificarii, cand centurionul Longinus se apropie de Hristos, rastignit pe cruce:
"Ci unul dintre ostasi, I-a strapuns coasta cu o sulita.Si indata, a iesit din ea, sange si apa."(Evanghelia dupa Ioan)
Acestea sunt cele cateva versiuni ale legendei Mesterului Manole.Fiecare dintre noi, atunci cand citim aceasta balada, avem impresia ca citim despre un anumit lucru.In realitate, noi nu citim numai o singura balada, ceea ce face ca activitatea exegetului sa para la un moment dat atat de nesigura.
Memorat
vanghelis007
Erou
*****

Popularitate: 2
Mesaje: 623


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #1 : 24 August 2009, 19:32:41 »

BALADA "CANTECUL GERULUI"

O vom intalni sub diverse denumiri : "Crivatul," "Marcos Pasa", "Sub seninul cerului," "Marcu si Gerul", s.a.m.d.
P.Caraman, foloseste date memorialistice, din istoriografia polona, pentru a demonstra, ca balada, a aparut in urma dezastrului expeditiei turcesti, conduse de Malcocioglu, in iarna anului 1498,in sudul Poloniei.
Unul dintre contraargumentele care anuleaza intreaga teorie a exegetului, apartine in mod paradoxal tot autorului, atunci cand acesta face urmatoarea observatie pertinenta:
"Constatam ca o curiozitate, ca la romani, nici unul dintre cronicarii secolului al XVII-lea,- ne gandim in special la Ureche,care tocmai trateaza despre acele timpuri,- nu pomeneste nimic despre aceasta expeditie turceasca, desi ea a fost strans legata de pamantul Moldovei."
Al doilea argument impotriva, apartine lui D. Caracostea, care arata ca:
".. numele de Marcos Pasa, nu este de origine istorica, ci mitica, ca Gerul si fabulatia in genere, nu poate fi un unicum, legende de asemenea natura, putand fi intalnite pana si in Vechiul Testament."
Pusa astfel problema, argumentul lui D.Caracostea, distruge teoria istorica a lui P.Caraman, care totusi, sustine pe buna dreptate ca balada in discutie, " are substrat real, bazandu-se pe personaje ce se pot determina istoriceste."
Chiar daca D.Caracostea nu are dreptate,-si subscriem la aceasta afirmatie cu toata siguranta,-P.Caraman, nu a reusit sa faca o demonstratie corespunzatoare, care sa sustina teoria istoricitatii oricarui fenomen folcloric.Critica lui D.Caracostea, este corecta in momentul in care arata ca motivelor folclorice din balada, nu le corespund evenimentele istorice mentionate de catre colegul sau.P.Caraman, are meritul incontestabil, de a incerca sa demonstreze existenta unui raport de egalitate, intre motivul folcloric din creatia culturala populara, si arhetipul istoric.De aceewa, ni se pare uimitoare atitudinea persiflanta a lui Al.I.Amzulescu,care-l ia peste picior pe P. Caraman :
"In chip astfel cu totul ciudat, s-ar parea ca P. Caraman, ar fi fost parca gata, sa acorde creditul unui sambure istoric, pana si luptei lui Alexandru Machedon cu furnicile, daca s-ar putea gasi o oarecare asemanare intre cutare cronici si povestile Alexandriei."
(Al.I.Amzulescu, Cantecul nostru batranesc, Minerva, Bucuresti, 1986, pg.101.)
Ceea ce nu a inteles Al.I.Amzulescu, este caracterul simbolic al creatiei folclorice, furnicile avand un corespondent istoric.In limba greaca, la furnica i se spune myrmex, de unde deriva numele de myrmidoni, populatie peste care era domnitor, vajnicul Ahile.Existenta mirmidonilor este atestata in plan mitologic, de una dintre cele mai mari epopei grecesti: Iliada lui Homer.Iar atestarea istorica a razboiului troian, (chiar daca nu corespunde realitatii), a fost confirmata de Heinrich Schliemann.Ne amuzam sincer( si fara rautate), citind despre modul categoric in care D.Caracostea incearca sa spulbere istoricitatea fenomenului folcloric:
"Din cati "idoli" ne-au acoperit esenta cantecului nostru batranesc, nici unul nu este mai primejdios(?!) decat deprinderea de a cauta dincolo de situatii epice, te miri ce personaje sau intamplari istorice, care ar fi prezidat la nasterea si raspandirea creatiunilor."
Este fantastic.De ce oare istoricitatea produsului folcloric este primejdioasa?Desigur, istoria pe care o strabatem, poate fi primejdioasa, chiar inspaimantatoare.Ar trebui sa purtam fiecare veste antiglont si casca de protectie, ba pentru orice eventualitate, poate ar trebui sa semnam si fisa de instructaj, in fiecare dimineata.Cum vine asta? Noi traim o realitate primejdioasa, care se numeste istorie, si atunci cand scriem despre ea lucrul acesta devine si mai primejdios?Va rog sa ma iertati, dar afirmatia facuta de exeget, este o ineptrie.Dvs., va temeti de istorie?Acceptam faptul ca Fat-Frumos taie in mod virtual capetele balaurului sau zmeului cel rau,dar daca in spatele gestului se ascunde un fapt istoric,lucrul acesta devine primejdios?Va trebui sa cerem producatorilor de folclor, sa nu mai scrie folclor istoric.Sa stergem pe langa legendele istorice si baladele haiducesti, orice se refera la istoria noastra si istoria universala,pentru a creea un folclor fara continut, si o natie fara cultura?Ma indoiesc ca mentalitatea omeneasca va accepta acest lucru, si istoria va merge mai departe,tinand cont de legile si nevoile ei nescrise, nu de sfaturile unor astfel de binevoitori. Putem discuta la nesfarsit despre ce a spus gresit sau bun exegeza,dar acest lucru, ne-ar indeparta de comtinutul mitului, pe care sunteti curiosi sa-l aflati.Acest continut al carui oglinda o reprezinta mitul, pleaca de la un fenomen istoric,asa cum am sustinut si cu alte prilejuri,aducand argumentele corespunzatoare.In dorinta de a face aceeasi demonstratie, Caraman, proiecteaza continutul baladei intr-o perioada mult mai indepartata a istoriei, considerandu-i ca protagonisti pe turci, aflati intr-o incursiune in spatiul polonez, acestia confruntandu-se cu elementele naturii dezlantuite.Totusi nu turcii sunt cei implicati in mod direct in acest conflict fantastic, ci rusii.Este situatia inversa, care apare in povestea d-lui Creanga,-Ivan Turbinca.Acolo ni se spune ca eroul principal este rusul Ivan, dar personajul iese din hotarele nationale ale patriei sale.Sa intram in continutul si interpretarea mitului.
In anul 1937,aparea in revista Izvorasul, o varianta a baladei, cu numele "Cantecul lui Geru",text cules de C.Vasilescu, invatator din Rachita de Jos, Dolj. Inceputul baladei, suna astfel:
"Foileana margarit,
Cati imparati pe pamant
Nima curaj n-a avut,
Sa se bata cu Geru."
Termenul de imparat, desigur ca era folosit in limbajul popular pentru a numi pe conducatorul turcilor.Dar acelasi apelativ, putea fi extins si la alti conducatori contemporani baladei, sau folosit de generatiileurmatoare, cand creatia artistica a baladei s-a savarsit.Pentru ca o balada nu se scrie imediat in timpul producerii evenimentului istoric, ci dupa,reprezentand mai mult o imagine
memoriala.Ori pe la anul 1812, se intampla un eveniment foarte curios.Imparatul Napoleon, se indreapta cu armata sa, impotriva Rusiei, moment cunoscut in istorie sub denumirea de Campania din
1812.Ce scrie in varianta citata de d-l Amzulescu?
"Vezi, soldatii ce-mi facea?
Cojoacele lepada,
Numa-n bluze ramanea,
Imbracati iarna ca vara."
In cartea academicianului E.V.Tarle,-Napoleon(1957),la pag.324, putem citi:
"Gerul se inasprea cu fiecare zi.Chiar la plecarea din Smolensk, oamenii erau atat de slabiti, incat, atunci cand cadeau, nu se mai puteau ridica si mureau de frig.Drumul era presarat cu cadavre. De la Moscova, nu fusesera luate haine calduroase,ceea ce a insemnat o greseala fatala."
Sau cum citim intr-o alta varianta a baladei:
"Si umbla-n bluza pe-afara,
Ca-ntr-o sfanta primavara."
Citam din balada "Arcos Pasa si Gerul.":
"Si pasa ce-mi facea?
-Voi, voi, voi, voinici cuminti,
Indarat sa va duceti,
Pustile sa v-alegeti,
Paturile sa le taiati,
Foc mare sa-mi atatati,
Mainile sa va-ncalziti."
Sau:
" Voi, voi, voi, voinici cuminti,
Indarat sa va duceti,
In biserica sa intrati,
Stanile sa le taiati,
Foc mare sa-mi atatati,
Mainile sa va-ncalziti."
Dar arderea unei biserici apare si in cartea d-lui Tarle.Un lucru ciudat se intampla si cu caii,dar accentul pus pe frigul intens, creatorul de folclor,creeaza o imagine, care pare sa aminteasca despre calul troian al regelui din Itaka, Ulise.
"Voi, voi, voi, voinici cuminti,
Indarat sa va duceti,
Si caii sa v-alegeti,
Si voi mare sa-i taieti,
Matele sa le scoteti,
Si-n cosuri sa va bagati."
Citim in cartea academicianului rus:
"Lipseau furajele. Unele escadroane pierdusera la plecarea din Vilna,jumatate din caii lor."
Si putin mai departe:
"Din cauza numarului tot mai mare de cai care mureau, a fost lasata pe drum cea mai mare parte a carutelor, si chiar o parte a artileriei."
Mi se pare interesant faptul ca la Tarle apare si o mentiune la armata turceasca:
" Tot aici, la Dorogobuj, apoi si la Smolensk, unde (Napoleon) ajunsese la 9 Noiembrie, el afla ca Ciciagov, care venea dinspre sud cu armata din Turcia, inainta spre raul Berezina."
Vorbind despre temperaturile joase, ni se spune ca acestea au scazut succesiv pana la -28 grade Reaumur.
La sfarsitul razboiului, intr-un consiliu de razboi, Napoleon, s-a justificat astfel in fata generalilor sai:
" (Napoleon ) ramase calm,si atunci cand le vorbi despre acest razboi ingrozitor pornit de el,(...) si in care pierise marea armata.Faptul era desigur intristator, dar nu el fusese atat de vina, cat ghinionul si CLIMA, care rasturnase toate socotelile."
_________________
Memorat
vanghelis007
Erou
*****

Popularitate: 2
Mesaje: 623


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #2 : 25 August 2009, 06:32:00 »

CANTECUL MOSNEAGULUI
In poeziile populare romanesti I, ed.Minerva,Bucuresti 1989, colectia Ion Nijloveanu, aceasta balada o intalnim de trei ori. Prima si ultima data cu numele de "Cantecu Mosneagului", si respectiv, de "Mosneag batran".La Amzulescu, numele baladei este mai simplu: Mosneagul. Motivul, poate fi descoperit si in alte creatii folclorice, Acelasi tip de balada populara o vom intalni si in folclorul german, sub denumirea de " Nobilul Moringer". Motivul, poate fi regasit si in alte creatii folclorice,medievale, ca: "Henric Leul","Noul cantec despre Hildebrand",in prelucrarea germana "Die Reineke Fuchs", si altele. In ciuda faptului ca balada a aparut prima data la Bamberg in anul 1493, actiunea baladei, este mult mai veche, datand din perioada care a urmat terminarii razboiului Troian, moment in care eroul grec Ulise, se intoarce acasa.Actiunea piesei folclorice, se petrece in momentul intoarcerii eroului la propriile sale curti.Citim astfel in cartea lui Murnu:
"Iliada lasase povestea razboiului Troiei, neterminata.Asediul, dura de noua ani.."
Ce-i spune catana mandrutei sale?
"Vezi mandrut-o c-oi pleca,
Si-o sa ramai singurea.
Noua ani si noua zile,
N-ai sa mai dai ochi cu mine."
(Cantecu Mosneagului, pg.270)
sau:
"Noua ani de zile-oi sta,
Neica, nu te marita."
(Mosneagu Batran, 274).
Iar in a treia balada, numita tot " Cantecu Mosneagului," Ulise, ii spune Penelopei:
"Tu, fa, nevestica mea,
S-astepti pan' m-oi libera:
Noua ani si noua luni,
Si fro sase saptamani."
In balada germana, nobilul Moringer, ii spune sotiei sale:
" Ii spuse el:" Sotie draga,
Asculta-mi vorba, fir d-a fir,
Ma-ncred in cinstea ta intreaga,
M-astepti tu sapte ani in sir."
Vreau sa subliniez faptul ca numarul de ani care lipseste eroul de acasa, corespunde in general, cu numarul anilor, cat a durat razboiul troian.Posibilitatea ca acest numar sa fie o coincidenta este exclusa.
Un alt motiv interesant, mi se pare ca este ceea ce noi numim "motivul imbatranirii".Chiar daca acceptam ca primul motiv a aparut in mod accidental in cadrul baladelor, semanand cu durata istorica a razboiului troian,motivul imbatranirii, iarasi nu respecta regula unicitatii evenimentului,el regasindu-se descris, atat in balada romaneasca si germana, dar si in basmul "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte," a d-lui Petre Ispirescu, cat si in Odiseea lui Homer. Motivul, sugereaza imbatranirea, dar nu explica ,cauzele aparitiei ei la protagonist, decat in varianta lui Homer.
"Si venea mosneag batran,
Barba-i batea bratele,
Mustata, umerile,
Si chica calcaiele."
Motivul imbatranirii, apare in balada, "Nobilul Moringer:
"Batran ma simt intr-adevar,
Nu-ntineresc intru nimic,
Carunt la barba-s si la par."
Deoarece un motiv folcloric are calitatea de a fi repetitiv, iata cum il vom regasi in "Tinerete fara batranete"...:
"Locuitorii radeau de dansul, ca de unul ce aiureaza, sau viseaza destept, iar el suparat,pleca inainte,fara a baga de seama ca barba si parul, ii albisera."
Imbatranirea este descrisa mai amanuntit in Odiseea, unde factorul imbatranirii il constituie zeita Atena, care dorea sa-si fereasca protejatul de nenorociri.
"Dar hai sa fac, sa nu te stie nimeni.
Zbarci-voi pielea neteda pe trupul
Cel mladios, si te-oi cheli cu totul,
De parul tau balai, si peste tine,
Voi pune doar o zdreanta..(...)
Frumosii ochi, ti-oi inrosi,
s.a.m.d.
Un alt motiv important in cadrul baladei, este acela pe care putem sa-l numim, al identitatii.In balada romaneasca, ca si in cea germana,recunoasterea sotului intors din razboi, se face cu ajutorul inelului, pus de catre sot, in paharul cu vin. Band vinul din pahar, sotia recunoaste inelul sotului ei, si suspenda nunta.In basme, am intalnit situatia cand inelul a fost pus in paine, recunoasterea decurgand la fel ca si in cazurile de mai inainte.
"Calugarul ce facea?
Inel din deste scotea,
Un pahar cu vin umplea,
Inelu-n pahar baga,
Si-i da miresei sa bea.
Mireasa vinul ca-l bea,
Numai inelu ramanea.
Mireasa cand il vedea,
Inelul ca-l cunostea."
Ne-am pus intrebarea, de unde apare acest inel misterios dupa care este recunoscut cel plecat de atata timp de acasa. Pentru ca in Odiseea, recunoasterea lui Ulise se face dupa o cicatrice:
"Si cum sedea Ulise langa vatra,
El repede se-ntoarse spre-ntuneric,
Caci se temu ca nu cumva, spalandu-i,
Picioarele(batrana doica a lui Ulise, Evricleea)
Sa-i vada rana veche,
Si ea sa-l dea de gol.Dar dansa merse,
Mai langa el si se grabi sa-l spele.
Ci-ndata, cunoscu ea urma ranei,
Ce i-o facuse un mistret odata,
Cu coltul alb,
cand merse la Parnesos,
Sa-si vada pe bunicul Autolicos."
M-am intrebat daca nu cumva asemanarea dintre inel si cicatrice, se leaga de forma celor doua lucruri.Pe urma recitind cu atentie versurile Odiseei, am dat de urma inelului.Mi-am dat seama, ca acest "motiv al inelului", s-a datorat interpretarii gresite a tragerii cu arcul:(pg.447):
"Caci iata, eu voi pune-aci, la lupta,
Securile, pe care bietul Ulise,
Le-nsiruia in sala cate doua-
sprezece,, cum se pun in sir proptele
Cand se lucreaza talpa de corabii.
El stand departe, arunca sageata
Si ea trecea prin gaurile toate..."
Aceste gauri ale securilor, s-au transformat in imaginatia cantaretului medieval, in inel.Intr-adevar.Similitudinea este foarte interesanta, deoarece cum numai Ulise putea sa traga cu sageata prin aceste inele /gauri ale securilor, tot asa, numai el putea sa treaca degetul prin inelul sau. Cred ca mai exista aici si un foarte fin simbolism erotic, legat de deget si de inel, acestea fiind legate de imaginea celor doua reprezentari ale sexualitatii masculine si feminine.
_________________
Memorat
vanghelis007
Erou
*****

Popularitate: 2
Mesaje: 623


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #3 : 25 August 2009, 06:43:45 »

BALADA GERMANA "LOGODNICII NEFERICITI"
Pentru a nu exista nici un dubiu in ce priveste acuratetea analizei pe care o vom face, vom reda mai jos, continutul acestei balade, profitand de faptul ca nu are o lungime excesiva, ceea ce ar putea sa deranjeze in vreun fel cititorul:(pg.!67):
Logodnicii nefericiti
Doi indragostiti au fost odata,
Dar s-a dus iubitul ei la oaste,
Si-acolo-a trebuit sa mearga.
Mult s-a intristat iubita lui.
"Cand ai sa revii tu dragul meu?"
"Peste sapte ani si sapte zile,
Inapoi, am sa ma-ntorc din nou.
Daca eu in viata voi mai fi,
Am sa-nalt iubito, steagul rosu.
Iar in viata daca n-am sa fiu,
Am sa-nalt iubito, steagul alb."
Dupa ce-au trecut cei sapte ani,
Ea uitase cele sapte zile.
Dar s-a dus la -naltele ferestre,
Si-a privit in strada-n lung si-n lat.
A vazut departe, mare oaste,
Si-un steag alb ca falfsaie-a crezut.
Cand colo, era doar steagul rosu.
Mult s-a intristat iubita lui.
Moarta a ramas pe loc sarmana.
"De indat'chemati aici groparii.
Un frumos mormant sa-i sape-afara."
Ci-ntalnira oastea de soldati,
Chiar logodnicul, mergea in frunte.
Si-a grait atunci iubitul ei:
"Voi groparilor, voi dragii mei,
Ce les duceti oare?O femeie?
Un barbat, o fata sau un tanar."
"Nici barbat nu ducem, nici femeie,
Ci al mandrei tale trup frumos."
Si-a grait atunci iubitul ei:
Puneti-mi pe moarta alba jos,
Sa-i mai vad odata fata scumpa."
Lung el o privi ca impietrit,
Si-n acelasi loc isi dete duhul.
Pe-amandoi, i-au dus ca sa-i ingroape.
Sus in cimitir in schitul alb.
I-au lasat de-o parte si de alta.
A crescut din ea un trandafir
Iar din el o preafrumoasa vita.
Pana-n varful schitului crescura,
Strans in brate, ca indragostitii."
Comentariul de subsol, arata ca balada a fost semnalata si inregistrata, la sfarsitul secolului al XIX-lea,fiind publicata de Schroder( 1870). Se presupune ca unele elemente au fost imprumutate din epopeea bizantina "Digenis Akritis", cele doua personaje murind in acelasi timp,sotia neputand supravietui disparitiei sotului ei.Alte elemente amintesc de legenda medievala "Tristan si Isolda".
Am lasat sa curga acest comentariu, pentru ca este interesant de vazut in ce masura,el se apropie de mitul original.
Primele doua motive, acela al razboiului si respectiv al duratei absentei sotului de langa sotie, le regasim si in balada germana "Nobilul Moringer", cat si in balada Mosneagul, pe acestea, considerandu-le arhetipuri ale Odiseei lui Homer, fiind legate de razboil troian, si de absenta lui Ulise de langa familia lui, o vreme atat de indelungata.
Vom vorbi despre cel de-al treilea motiv, acela al steagurilor schimbate.Motivul, apare (cu valoare arhetipala, avand cea mai mare vechime, dar nefiind un arhetip adevarat,)in mitologia greaca,despre care povesteste Kun:
"Coplesit de mahnire, pentru pierderea Ariadnei,, Teseu uita de fagaduiala data lui Egeu, de a inlocui panzele negre ( ale triremei) cu altele albe,daca se va intoarce cu bine in Atena, dupa ce-l va rapune pe Minotaur.Egeu, stand pe o stanca inalta langa mal, isi astepta fiul cu ochii atintiti in zare.In departare vazu ivindu-se un punct negru, care crestea pe masura ce se apropia de tarm.Era corabia fiului sau, Egeu se uita (...)sa vada ce fel de panze avea corabia.Baga de seama ca nu erau panze albe, care stralucesc in bataia soarelui,ci panze negre.
Insemna deci ca Theseu pierise.Deznadajduit, Egeu se arunca de pe stanca inalta,si muri.Valurile aruncara la mal trupul neinsufletit.De atunci marea in care Egeu si-a gasit sfarsitul, s-a numit Marea Egee.Intre timp Thezeu ajunse la tarmurile Aticii, si pe cand aducea jertfe de multumire zeilor, afla cu groaza ca fusese fara voie, pricina mortii tatalui sau.Zdrobit de durere, Thezeu il inmormanta cu mare cinste, iar dupa aceea incepu sa domneasca in Atena."
Motivul panzelor schimbate , apare si in "Tristan si Isolda:
"Atunci Isolda, cea cu mainile albe, isi infaptui razbunarea.Se apropie de patul lui Tristan si zise:
Prietene, soseste Kaherdin .I-am vazut corabia in larg.(...)
-Frumoasa prietena, esti sigura ca este corabia lui?Spune-mi ce culoare are panza.
-Am vazut bine,pentru ca au desfacut-o si au ridicat-o foarte sus pe catarg, fiindca vantul este slab.Afla, ca este neagra."
Atragem inca o data atentia asupra faptului, ca un text folcloric, care este coerent in continutul sau, pate fi alcatuit din motive arhetipale ce nu au nimic comun intre ele, apartinand unor evenimente istorice discontinui, care nu creeaza un tot unitar, decat daca suprimam notiunea de timp, asa cum procedeaza producatorul de folclor cu motivele sale folclorice, modelandu-le intr-o structura coerenta, avand logica sa.Cunoscand arhetipurile, de fapt fragmentele de arhetipuri, vom incerca sa alcatuim din ele o configuratie istorica, care sa aiba o oarecare coerenta.Pentru Minotaurul cu care trebuie sa se lupte Tezeu, si pentru labirintul acestuia construit de arhitectul antic Dedal, exista trei locatii diferite.Prima si cea adoptata de catre mitologia greaca , fiind considerata adevarata, este insula Creta.A doua, este situata in Egipt, si vom arata mai tarziu de ce.Iar cea de-a treia, pe care o consideram operanta in cazul de fata, -desi nu raspunde la toate intrebarile,este imperiul persan, sub conducerea lui Darius si a lui Xerxe I. -O localizare mai fina, implica prezenta cetatii Babilon, ca fiind labirintul, cei doi regi, mai ales XerxesI, jucand rolul Minotaurului.Fiind vorba despre conflictul ateniano-persan, vazut deci din aceasta perspectiva, Egeu este regele Leonida, iar Tezeu, este marele strateg grec, Miltiade.Primul va muri in munti(aruncat sau aruncandu-se de pe
stanca), iar cel de-al doilea, va muri in cetatea Atena, din cauza unei cangrene capatate la picior, motiv care va apare in epopeea medievala a lui Tristan, dar si in ciclul odiseean, pus pe seama eroului grec Filoctet.
In balada lui Catana,-"Craisor cu mult dor", avand acelasi subiect, apare in mod surprinzator, un motiv, pe care noi il numim in mod simplu, "motivul fantanii."Iata cum suna acest motiv:
"Dupa multa cale grea,
Craisorul ajungea,
La codru cu oastea sa.
Si mergand pan' la un loc,
Aprinsera un mare foc,
In mijlocul codrului,
La fantana corbului."
La subsolul paginii din Odiseea, gasim urmatoarea explicatie:
"Numita astfel dupa numele tanarulu Corax, (gr.Korax=Corb,)care a murit aici, urmarind un iepure.Mama tanarului, Aretusa, s-a aruncat de deznadejde in fantana care ii va purta numele.(...) Ulterior,legenda Aretusei se modifica: urmarita de tanarul Alfeus, ea s-a refugiat pe insula Ortigia, unde a fost transformata in izvor."
Dar Ortigia, este vechea denumire a insulei Delos. Aflam astfel doua lucruri care par deosebite intre ele, dar care duc catre aceeasi explicatie.Stana corbului, este identica cu fantana corbului.Una se gaseste in insula lui Ulise, Itaka(aceasta insemnand insula, fara insa a fi definita,)iar pe de alta parte avem aceleasi elemente, care sunt puse intr-o relatie geografica(si deci reala, ) cu insula Delos.Putem sa va spunem astfel fara gres, ca am descoperit cum se numea antica insula Itaka din Odiseea, si anume insula Delos, lucru confirmat si de ascunderea tezaurului feacilor aici.(Vedeti istoria insulei Delos,-Horia C. Matei, cu privire la Tezaurul Simahiei.)
Concluzia generala care se desprinde din cele scrise, este ca aceasta balada, este un apocrif al Odiseei lui Homer.Ni se pare foarte ciudat faptul, ca Lazar Saineanu, autorul Basmelor Romane, nu a reusit sa-si dea seama de aceste aspecte legate de morfologia textelor , ceea ce i-ar fi permis o clasificare mai corecta a basmelor domniei sale.
Memorat
vanghelis007
Erou
*****

Popularitate: 2
Mesaje: 623


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #4 : 25 August 2009, 07:02:29 »

Balada Miorita
INTERPRETARI MIORITICE. PRIMUL SEMN: SEMNUL DE PIATRA.
Vorbind despre "Miorita," Adrian Fochi, ajungea la o concluzie surprinzatoare:
"Ceea ce cunoastem ( despre balada Miorita,) e foarte putin si mai ales, putin concludent.Dar mai stim cu precizie ceva, si anume ca nu vom putea sti niciodata o suma de fapte esentiale, legate de viata textului, si de valoarea sa.Cu fiecare zi care trece, ne indepartam tot mai mult de posibilitatea de a intelege textul, pentru ca marim distanta dintre noi si mesajul piesei."
O parere asemanatoare va exprima si Nicolae Boboc, in "Motivul premioritic in lumea colindelor" (pg.9):
Variantele transilvanene, ale colindei, de asta data in numar impresionant, au avut darul sa atraga atentia asupra tainelor mioritice, aici si mai de neinteles decat in balada.Ceea ce aparea acolo cu oarecare claritate, aici devenea izvor de noi intrebari,multe dintre ele atat de enigmatice, incat cu greu li se va putea da vreodata, un raspuns unanim acceptabil."
Nici Mioara Calusita Alecu, nu este straina de astfel de opinii:
"Este probabil-scrie domnia sa,- ca prestigiul si vitalitatea Mioritei, se datoresc unui mesaj mitic, pe care il contine.Despre acesta ca si despre divinitate, se poate spune doar ca exista, fara sa poata fi descifrat."-incheiat citatul.
Ne gasim in fata unei probleme extrem de incitante.Sa fie balada Miorita, si Miorita colind, atat de inabordabile? Pentru a simplifica lucrurile, putem spune ca incercand sa interpretam mitul, am descoperit(sau poate ca aceste desoperiri sunt de fapt expresiile unor noi incercari de mitizare succesiva, corespunzand mai degraba dorintelor noastre decat intentiilor autorilor care au elaborat textul,) mai multe straturi arhaice, acestea ducand de la semnele profane la cele urale, pe care noi le-am numit arhetipuri, in ciuda inconsistentei lor, arhetipurile adevarate, fiind cu totul altceva.In felul acesta, cred ca m-am apropiat de cateva mesaje, pe care cred ca balada le transmite posteritatii.Primul semn al sacrului, pe care l-am identificat in balada, este ceea ce am numit chiar in titlul acestui eseu, semnul de piatra, sau Menhirul. Acest eseu, s-a nascut inainte de a descoperi Hermeneutica Miturilor, dar face totusi parte din teoriile neconventionale care m-au impins catre Hermeneutica, asa cum se va observa mai tarziu.
Teoria primului semn sacru, Menhirul.
In cartea "Legende populare populare geografice",exista o legenda impresionanta, care se numeste "Izvorul din valea Posagii".Continutul acestei legende este simplu.Un cioban iubeste o fata, dar trebuind sa-si faca o situatie,ciobanul isi paraseste iubita si pleaca in lume.La intoarcerea acasa, afla ca frumoasa pastorita murise de dorul lui, si atunci, ciobanul si-a facut un fluier, din care canta mereu la mormantul celei disparute. Lucrurile au continuat astfel, pana cand ciobanul s-a preschimbat intr-un stei de piatra. O intamplare asemanatoare se povesteste si despre Baba Dochia, care s-a preschimbat impreuna cu fiul sau, in stane de piatra.Dar legenda cea mai interesanta este aceea care circula in legatura cu Muntele Ceahlau:
Pe acest munte,(Ceahlau,) exista o grupa de stanci semanand cu o turma de oi si un pastor.Un cioban avea o turma. O oaie s-a imbolnavit, si el a sangerat-o.Un vultur a rapit-o, si ea a cazut intr-o prapastie.Celelalte oi s-au aruncat si ele, in acea prapastie si iar ciobanul dupa ele.Toti s-au prefacut in stancile ce se vad.Un alt exemplu, il gasim la Octavian Buhociu:
"O galeata o umplea,
Stan de piatra se facea,
Oile si mioarele,
Se facura pietricele,
Iara cainii atat au batut,
Pan'bucium s-au facut."
Numele exemplelor de acest fel ar putea tinde la infinit.Desigur, asocierea dintre piatra si om, se poate lega la un moment dat de specificul pastoral, de faptul, ca pastorul,se misca cu oile, intr-un spatiu rustic montan, predominat de piatra.Ne-am intrebat daca totusi, aceasta frecventa, nu se datoreaza altui motiv,si gasind aceste pietrificari, care explica prin particularitatea lor existenta unor denumiri, ce le aduc din salbaticia muntelui in universul nostru cultural, ne-am gandit la existenta unor pietre menhiri, specifice unei civilizatii a paleoliticului, respectiv a neoliticului in patria noastra.Ce este "Menhirul"? Cuvantul este de origine bretone, insemnand: "men=piatra " si "hir =lunga", cu dimensiuni mergand pana la 20 de metri inaltime, avand functia de a pazi mormintele impotriva fiarelor salbatice si hotilor, cat si impotriva mortii totale.La munte, civilizatiile montane, nu puteau sapa gropile de morminte prea adanc in piatra cea dura.Aceasta neputinta, permitea animalelor salbatice sa dezgroape mortul, si sa-i consume resturile organice. Din acest motiv, peste mormant se aseza o lespede grea de piatra, si chiar un menhir. Menhirul mai poseda o calitate.Permitea sufletului celui raposat,sa patrunda in piatra,fapt pentru care piatra se insufletea, devenea in felul acesta vie.Personal, eu cred altceva.Ideea de piatra insufletita s-a nascut din faptul ca mortii erau ingropati in piatra muntelui, in gropi sapate in roca dura, sau in micile deschizaturi , (cavitati ale acestora,) in pesterile deschise in versantii montani astupate apoi cu pietre.In felul acesta trupul defunctului, impreuna cu sufletul lui trecea in trupul muntelui, care se insufletea , prin acceptarea viului in sanul sau.Ulterior, printr-un proces de gandire analoga, dar din care disparea trupul mortului, cel care trecea in menhir sau piatra de mormant, insufletind-o, era chiar spiritul, duhul celui raposat.Din aceasta perspectiva, gasim o explicatie foarte interesanta, in Dictionarul Biblic, cu privire la apostolul Petru :
"Petru, (latineste Petrus, in greceste Petros,), inseamna "Piatra," "Stanca".Termen corespondent in aramaica," Kepha, "iar in franceza, "Pierre".Interpretarea cuvintelor din Biblie, "Tu esti Petru, si pe aceasta piatra,, etc..." este furnizata de apostolul insusi.Nu exista decat o piatra fundamentala : Hristosul.Credinciosii sunt niste "pietre vii",care vin sa se adauge acestui mic fundament, iar Petru, cel dintai confesor al numelui lui Isus, a fost prima dintre aceste pietre individuale."
Ceea ce in Dictionarul Biblic, capata o alta semnificatie interpretativa, noi legam de moarte si de prezenta mormintelor de piatra, apartinand mai intai Mantuitorului, apoi a lui Petru(Grecii facand aici un joc de cuvinte intre numele sfantului si trainicia pietrei, piatra sugerata chiar de numele acestuia,), apoi a celorlalti apostoli si credinciosi care s-au adaugat credintei crestine, pe parcursul vietii lor si si-au pierdut viata in numele noii religii pe care o raspandeau mai departe.Tinand cont de acesti factori, atunci cand intr-un colind citim:
"Colo sus in varf de munte,
Gre(grea ) turma de oi se-nvarte,
Dar la turma cine umbla,
Umbla trei frati, fratiori,
Sau ni se atrage atentia asupra fratelui mai mic,
"Unu-i mai mic,
Si doi mai marisori,"
Ori culmea, acest frate mai mic,
"Este mai strinut,
Si-l cheama Patrut( adica Piatra)",
toate aceste particularizari, ca: "varf de munte",
"turma grea","trei frati", dintre care unul se numeste "Piatra", la ce concluzie putem ajunge?
Ca pe un varf de munte, exista o grupare sau un complex megalitic, alcatuit din trei menhire, reprezentand trei ciobani de piatra, acestia fiind inconjurati de catre oile si cainii lor, care sunt tot din piatra( aici ar fi vorba despre sugestia data de catre turma, care este grea, termen care insa poate sa sugereze si faptul ca oile au miei inca nenascuti).In acelasi timp, unul dintre aceste menhire, este mai deosebit decat celelalte, deoarece, el singur este piatra sacra prin excelenta, si atunci, se identifica cu Dumnezeu.Si in sprijinul acestei idei, citim intr-o colinda:
"Pe cel camp verde-nflorit,
Holerunda, Lerul Doamne,
Paste-mi o trurma de oi,
Dar la oi, cine-mi sedea?
Sedea-mi zeul Dumnezeu."
Este la fel de posibil, ca aceste menhire, sa nu fie grupate numai intr-un singur loc, ci sa fie imprastiate pe versantii a trei munti diferiti:
Unu-i Moldovean,
Altu-i Muntean, s.a.m.d.
Mai avem de spus ceva.In alte parti, ciobanul cu turma sa de oi, apare sub forma unui cerc, de piatra, menhirul aflandu-se in mijlocul cercului respectiv.O astfel de constructie megalitica, reprezinta imaginea soarelui, Ra, sau Re, sau a lui Horus, sau Hor, din care va deriva mai tarziu cuvantul hora, dans.Din acest motiv, ansamblul megalitic va capata si denumirea de" hore de piatra", aceste reprezentari teriomorfe solare, transformandu-se in horele pietrelor vii, alcatuite din barbati si femei, care aduc prin dansul lor ritual, intrat in profan, un omagiu soarelui binefacator.
AL DOILEA SEMN: SIMBOLUL CABIRIC, SACRIFICAREA FRATELUI
Exista o povestire media din Tara Galilor, intitulata Gereint fiul lui Erbin, poveste care ii avertizeaza pe cei indrazneti, sa nu cuteze sa treaca un gard de ceata, dincolo de care,-" se joaca jocuri vrajite." Pentru ca nici unul dintre cei care l-au trecut, nu s-a mai intors."
Aproape de acest gard, se afla curtea contelui Ywein, iar contele nu ingaduie nici unui calator, sa traga la vreo casa din oras,
ci numai la castelul lui. Asa au venit intr-o zi, Gereint si cativa prieteni ai lui, au petrecut cu gazda, si apoi s-au hotarat sa vada jocurile.Au ajuns la gard, care era atat de inalt incat creasta lui se pierdea in cer.Iar pe fiecare stalp, era cate un cap omenesc, numai pe doi stalpi, nu era pus niciun cap."Ca sa vedeti cat de mult ne poate influienta simbolul, o sa va spun ce consider ca vad in aceasta poveste.Gardul, care se inalta pana la cer, reprezinta muntii.Capetele care se vad pe fiecare stalp, reprezinta, populatiile autohtone, care locuiau in acei munti.Numai doua masive muntoase nu aveau capete, deci erau lipsite de locuitori.Motivul capetelor aflate pe stalpii gardului, apare si in basmele si povestile noastre populare si culte.Iata ce citim spre exemplu, ce citim in" Fat Frumos din Lacrima," a lui Mihail Eminescu:
"Cand inspre seara, ajunse la un bordei urat, si acoperit cu gunoi de cal.Imprejur, gard nu era, ci numai niste lungi taruse ascutite, din care sase aveau fiecare in varf cate un cap, iar al saptelea fara, se clatina mereu in varf, si zicea:
"Cap, cap, cap..."
Mai exista o afirmatie pe care o face baba, stapana locului:
"Iepele mele pasc numai noaptea."
In " Bulimandra si Mandra Lumii", culeasa de Simion Florea Marian, descrierea locurilor se repeta, avand aceeasi semnificatie:
" Cum ajunge el aice, i se urca parul in varful capului, de ceea ce i se-nfatiseaza inaintea ochilor: era adica imprejurul casei Babei-babelor, un gard mare, iar in parii gardului se aflau, o multime de capete de om animate. Baba - babelor, era o baba foarte urata, si rea.Ca daca mergea cineva si se apuca argat la dansa, si n-o argatea dupa cum voia ea, indata ii taia capul, si i-l anina, intr-un par.Multi voinici si-au aflat sfarsitul aicea, caci multe capete erau aninate prin pari."
Este interesant de mentionat faptul ca numele Ywein, are corespondent cu numele rusesc Ivan, sau cu cele din spatiul cultural romanesc, Iovan si respectiv Ioan.O legenda irlandeza, a lui Bran cel binecuvantat, povesteste ca acest supererou, cand a simtit ca i se apropie moartea, a cerut oamenilor sai sa-i taie capul si sa duca acest cap in Muntele Alb (Gwynfryn,) locas al druizilor din Londra, unde sa-l ingroape.Capul lui Bran, despartit de trup, putea sa vorbrasca, si chiar sa manance,ceea ce ne determina iarasi sa consideram ca ceea ce noua ni se pare absurd din punct de vedere logic, poate avea o explicatie , daca vom intelege intamplarea din punct de vedere simbolic.Astfel, trupullui Bran, ar trebui sa fie tara din care a plecat,respectiv, "insula celor puternici"-Ynys y Kedirn,capul fiind o parte din populatia acelei insule, care a luat drumul marii si a ajuns in Britania pana la Londra.Vreau sa spun ca fenomenul trebuie sa fi fost la origine real, dar s-a transformaut intr-o alegorie, in cadrul careia, lucrurile reale au fost deformate devenind fantastice. Este posibil, ca trecand in virtual, istoria respectiva sa devena un ritual, ca o modalitate de sustinere a mitului.Si spunem asta amintindu-ne de cultul cabirilor, unde lucrurile se intamplau intr-un mod analog. Iata ce povesteste Romulus Vulcanescu despre cultul cabirilor in Dacia:
"In iconografia referitoare la cultul cabirilor, se mentioneaza grija deosebita a celor doi frati cabiri, pentru capul decapitat al celui de-al treilea frate.Capul acestuia, infasurat intr-un stergar,era transportat la poalele muntelui sacru, si acolo inhumat in secret, cu un ceremonial funerar atribuit semizeilor sau eroilor mitici.O opinie asemanatoare o gasim si la Teohari Antonescu.Din nou simtim nevoia sa precizam, ca lucrurile nu par sa stea asa cum isi imagineaza autorul, si nici alti reprezentanti ai exegezei.Ni se pare o absurditate, sa nu ai grija de om in totalitatea sa atunci cand traieste, din contra, sa-l omori cu buna stiinta in numele unui ritual care nici macar nu stim daca exista ca atare, si apoi, culmea ironiei,sa acorzi o atentie disproportionata capului sau, cu onorurile care se cuvin daca nu celor in viata, atunci macar celor care au murit de moarte naturala.Deci aici avem de-a faca fie cu o interpretare gresita a intregului episod prezentat,fie alunecam din nou in alegorie, unde intamplarile sunt simbolurile unor fapte reale, dar avand alt continut.Au existat voci, care au considerat ca Miorita, ca balada, este un ecou al cultului cabirilor la romani,afirmatii sprijinite de istoriile lui Iuliu Firmicu Maternu , si ale lui Clement din Alexandria.
Balada Miorita, nu este un produs cultural unic,usor diversificat prin variantele sale. Exista unele productii Mioritice care depasesc cu mult cadrul initial al baladei clasice, pe care o cunoastem cel mai bine din varianta domnului Alecsandri.Intre aceste versiuni Mioritice, s-ar putea ca intr-adevar, sa existe unele care sa aminteasca de cultul cabirilor, doar pentru faptul ca apare motivul decapitarii, dar decapitarea nu este vazuta aici ca un ritual:
" Acolo de cioban se-apropia,
Si capu-i lua,(taia?)
(...)
Si-l arunca,
In valea Oituzului,
La dealul Oidumului."
Exista mai multe asemenea versiuni, in care la fel ca si Bran, din mitologia irlandeza, ciobanasul cere el insusi sa i se taie capul.
Ciudatenia consta ca Amzulescu, interpreteaza "luarea" capului ciobanasului, ca o spalare rituala, eveniment care il gasim petrecandu-se in casa lui Simon Leprosul, unde o femeie va turna mirul in capul lui Iisus Hristos, ceea ce va produce nemultumirea apostolilor sai.Si mai exista aici un fapt interesant, anume, ca Golgota, inseamna in limbajul nostru romanesc,-muntele, sau dealul Capatanii, ca loc de pedeapsa al celor vinovati, sau de ingropare al celui dintai om facut de Dumnezeu, Adam.Observati ca cele doua mesaje, au ca punct comun,in mod straniu, intr-o forma sau alta, imaginea lui Dumnezeu, prefigurand in acest fel, interpretarea baladei Miorita dintr-o perspectiva crestina.Dar inainte de asta, va vom vorbi de cel de-al treilea semn, pe care noi ul numim," Miorita vetero-testamentara."
MIORITA VETERO-TESTAMENTARA
Imaginatia omului seamana cu un ocean.Din aceasta cauza, este posibil, ca valurile marilor care au incetat sa existe, sa se asemene cu valurile marilor de astazi.Cu toate acestea,eu cred ca lucrul acesta nu este valabil, in mitologie si folclor, actioneaza alte legi, iar in momentul cand intr-un produs folcloric apare un motiv folcloric care seamana cu un motiv de aceeasi natura dar mult mai vechi, nu avem de a face cu o coincidenta.Ba mai mult, putem spune ca aceasta coincidenta, nu este intamplatoare de loc.Exista unele balade Miorita, in care astfel de coincidente sau scurtcircuitari de imagini, se produc intre balada propriu zisa si alte imagini de natura vetero-testamentara.Astfel, toate baladele, imediat dupa partea de prolog se refera la judecarea ciobanului mititel, de catre fratii sai, episod care apare in doua locatii biblice distincte.Una dintre locatii este vetero-testamentar, in vreme ce cealalta, este nou-testamentara.Introducerea asa numitei judecati se savarseste intotdeauna de catre fratii sai,sau de catre persoane care sunt legate prin rudenie de ciobanas(fiind veri preimari spre exemplu).In Variantele colind ale Mioritei, se mentioneaza izolat, faptul ca ciobanul cel mititel este mai strainel, dar am luat aceasta declaratie, in sensul de "asezat mai deoparte fata de ceilalti",desi departarea de frati, putea la fel de bine sa fie legata de gelozia fratilor sau a verilor, pentru ca ciobanasul nu impartaseste aceeasi stare cu ceilalti, fiind in gratiile altei persoane, cre putea spre exemplu sa fie tatal ciobanilor.Dupa modestele noastre cunostinte, doamna doctor Silvia Chitimia, de la I.E.F. Constantin Brailoiu , a scris un foarte interesant eseu despre "Legea Mioritei- o lege crestina", aducand argumente interesante in aceasta directie.Domnia sa interpreteaza valoarea de semnificatie a cuvantului "Lege" care apare in balada, el avand semnificatii crestine bine determinate, in interpretarea din perspectiva crestina a baladei.Dar semnificatia, care subliniem, este foarte interesanta privita din aceasta directie, se pierde treptat pe masura ce coboram in timp catre alte evenimente care au generat o parte insemnata din baladele actuale, transformandu-le in apocrife vetero-testamentare, asa cum am mai spus si inainte.In cadrul episodic al motivului folcloric respectiv,apare sfatul pe care-l fac fratii cei mai mari, pentru a-l omori pe cel mic.Acest sfat capata in unele variante forma:"ii fac legea."Iata cum apare acest episod in Miorita:
"Stapane, stapane,
Stapanasii tai,
Cu toti s-au vorbit,
La apus de soare,
Ca sa te omoare.."
Sau:
"Ca ai dorojani,
Feciori de mocani,
Sunt trei veri primari,
Si ei mi s-au dus,
S-au dus in ascuns,
De s-au domuit,
Si mi s-au vorbit,
Si mi s-au soptit,
La apus de soare,
Sa mi te omoare."
In alte variante ale Mioritei, cuvantul "lege" legat de omorarea ciobanasului, apare in mod explicit.Ceea ce trebuie sa stabilim acum, se refera la locul unde fratii s-au hotarat sa-i faca "legea".Ori acest loc, se gaseste langa o fantana:
"Ei pe drum mergand,
Ei se voroveau,
Unde-or odihni:
La fantana lina,
C-acolo-i apa buna,
Ca-i apa la oi,
Si umbra la noi."
Sau:
"Pacurarii tin un sfat
Pa cel mic ca l-au manat,
Cu galeata la izvor,
Pana ei or fa sobor,
Cu galeata dupa apa,
Pan-or fa ei judecata."
Intr-o varianta atipica a Mioritei, intitulata "Ciobanul fata si zmeii", protagonista , cand ajunge la o fantana, se arunca in ea:
"Si-au ajuns lang-o fantana,
Ei de mana au lasat,
Ea-n fantana s-aruncat"
s.a.m.d.
Se intampla ceva foarte curios.Dvs., nu aveti cum sa va dati seama de lucrul acesta , acum.Baladele ne restituie o serie de imagini succesive, ale unor frati care stau undeva la umbra si se odihnesc, il trimit pe fratele lor mai mic undeva mai departe cu oile, sa nu asculte ce pun ei la cale, si fratii hotarasc in lipsa acestuia sa-l omoare pe fratiorul lor, din diferite motive.In acest peisaj, apare si o fantana, langa care stau fie fratii, fie langa ea se gaseste fratiorul cel mic.Tinand cont de experienta acumulata in timp, din studiul altor produse culturale,ne-am pus intrebarea, daca nu cumva, Miorita este o balada vetero-testamentara.In aceste conditii, noi trebuie sa gasim o scena asemanatoare, cu niste ciobani care stau la odihna, si pun la cale moartea fratilor sai.Fiti atenti ce citim in Vechiul Testament:
"Israel, l-a trimis pe fiul sau Iosif, la Sihem, ca sa-i aduca vesti despre fratii sai si despre turmele de oi, pe care le pasteau acestia. Pe cand ratacea pe camp la Sihem, l-a intalnit un om .Omul acela l-a intrebat:
"-Ce cauti?"
"-Caut pe fratii mei, -a raspuns Iosif.-Spune-mi te rog, unde pasc ei oile?"
"-Au plecat de aici.Caci i-am auzit spunand:
-"Haidem la Dotan".
Iosif, s-a dus dupa fratii sai si i-a gasit la Dotan.Ei(fratii lui Iosif ), l-au zarit de departe, si pana sa se apropie de ei, s-au sfatuit sa-l omoare."
Din acest motiv, ei il vor arunca pe Iosif intr-o fantana sau groapa parasita, ca ulterior sa-l vanda unei caravane de ismaeliti ce se indrepta spre Egipt.Ceea ce este interesant,aceasta secventa a fantanii, pe care noi l-am numit motivul fantanii lui Iosif, se regaseste in Povestea lui Harap Alb, a lui Ion Creanga, ceea ce transforma atat balada cat si povestea, in apocrife vetero-testamentare.Dar aceasta fantana, care apare in amandoua scrierile, ne determina sa consideram ca Povestea lui Harap Alb, este de fapt o balada a Mioritei, scrisa in proza.Sigur, putem sa va explicam de ce plange mioara nazdravana, de ce coboara cele trei turme de oi cu cei trei ciobanei de la munte, aceste intamplari fiind legate tot de Vechiul Testament,dar o vom face cu o alta ocazie.Vom vorbi in cele ce urmeaza, de o altfel de balada Miorita, si anume despre "Miorita crestina".Aceasta intuitie formidabila, au avut-o dupa stiinta mea, doua cercetatoare extraordinare,si anume, doamna doctor Silvia Chitimia despre care am mai vorbit, si doamna doctor Sabina Ispas despre care cea dintai spunea :
"Mai recent, intr-un studiu despre legenda reginei oilor si Miorita, Sabina Ispas afirma: "cel mai evident si usor de argumentat mesaj ce poate fi descifrat din analiza textului poetic al Mioritei,este cel crestin."(Sabina Ispas, Povestea cantata.Studii de etnografie si folclor..)
_MIORITA CRESTINA
Un aport deosebit in interpretarea crestina a baladei Miorita,l-au adus doamnele Sabina Ispas si Silvia Chitimia.Deoarece nu dispunem de materialele de referinta corespunzatoare, suntem obligati de imprejurari, sa incercam propria noastra interpretare, cu convingerea ca ceea ce facem acum reprezinta un act de complementaritate, o incercare modesta de a completa acele goluri care au ramas ici si colo, in masa mitului, si despre care autoarele respective, au omis sa vorbeasca.Povestea noastra, incepe cu colindele de stea.
"Steaua sus rasare,
Ca o taina mare,
Steaua straluceste,
Si lumii vesteste,
Fecioara Maria,
Naste pe Mesia."
Facand o serie de calcule matematice, matematicianul si astronomul curtii imperiale, Johanes Kepler, a descoperit ca planetele Jupiter si Saturn, s-au intalnit in anul 7 i.d.H. in constelatia Pestelui, de trei ori. Pe data de 29 mai, vizibila pentru doua ore pe cerul diminetii, prima intalnire a avut loc la al 21-lea grad a constelatiei Pestelui, cu zero grade longitudine, si 0,98 grade latitudine. A doua conjunctie, a avut loc in ziua de 3 octombrie, la al 18-lea grad al constelatiei Pestelui. Pe data de 4 Decembrie, anul 7 i.d.H. Jupiter si Saturn, s-au intalnit pentru a treia si ultima oara, de data aceasta in al 16-lea grad in constelatiei Pestelui. In anul 6 i.d.H., la sfarsitul lunii ianuarie, Jupiter, a iesit din constelatia Pestelui intrand in constelatia Berbecul.Aceasta tripla conjunctie, a fost observata de magii din rasarit, care au venit la Ierusalim in zilele imparatului Irod, si au intrebat:
"Unde este imparatul de curand nascut al Iudeilor?Fiindca i-am vazut steaua la rasarit (la rasaritul zilei),si am venit sa ne inchinam lui."
Sa consideram metaforic vorbind, steaua magilor ca fiind "degetul lui Dumnezeu".Cu acest "deget", Dumnezeu a aratat de trei ori spre constelatia Pestelui, darind nu numai sa atraga prin repetare atentia asupra acestei constelatii, dar numarul trei, este prin excelenta numarul trinitatii, si prin aceasta si a lui Dumnezeu care este:Dumnezeu tatal, fiul si sfantul duh.Facand o paranteza, sa amintim ca numarul de ciobani care coboara de la munte si a turmelor lor, este tot trei.Mai trebuie sa amintim ca una dintre planetele care vor participa la conjunctie era Jupiter, care este numele roman al lui Zeus, si respectiv al lui Dumnezeu in religia greaca.Dupa ce a aratat de trei ori spre constelatia pestii, acelasi deget divin s-a mutat spre constelatia Berbecul.In felul acesta, Dumnezeu, a transmis un mesaj divin.Sfantul Augustin, spunea ca initialele cuvantului grecesc "ichtios" (peste)inseamna:" Jesous Khristos Theou Yios Soter(adica:Isus Hristos, fiul lui Dumnezeu Mantuitorul.)
Cand degetul divin al lui Dumnezeu a aratat spre constelatia Pestelui, magii au interpretat astfel:"Se va naste Isus Hristos, fiul Lui Dumnezeu Mantuitorul"Cand degetul lui Dumnezeu s-a mutat pe constelatia Berbecul, continuarea mesajului, a fost urmatoarea:"Care va fi pastor paste oameni"
Desi Biblia nu pomeneste nimic despre cele doua constelatii zodiacale,memoria colindelor noastre romanesti, amintesc de un berbec cosmic, reprezentand fie imaginea cosmica a constelatiei cu acelasi nume, fie o referire la conducatorul turmei, care in cazul de fata este Hristos, sau Pastorul cel Bun.Pentru a sublinia acest lucru, o sa citam o colinda in acest sens, care spune:
"Buna vremea la fereastra,
La boieri la Dumneavoastra,
Ia sculati, Boieri sculati,
De va sculati slugile,
S-aprinda facliile,
Sa mature curtile,
Ca va vin colindatori,
Si nu v-aduc nici un rau,
Si v-aduc pe Dumnezeu,
Dumnezeu cel mititel,
Cu scutec de bumbacel
Fasa dalba de matasa,
De trei copilite-aleasa,
Cu chitia de bumbac,
Sa-i tie moale la cap,
Si-aducem turme de oi,
In mijlocul turmelor,
Este-un berbec mai mic, Cu lana pana-n pamant,
Cu coarnele de argint,
In varful cornitelor,
Este-o piatra nastrapata(nestemata)
Ce cuprinde lumea toata,
Tarigradul jumatate.
Busuioc verde stalpos,
Mergi voinice sanatos."
Deschidem o paranteza.Pe noi ne-a interesat sa va aratam Dvs., imaginea cosmica a constelatiei Berbecul, aratata de degetul lui Dumnezeu.Dar am sa atrag atentia, ca acest colind nu vorbeste despre Hristos copil, asa cum am fi cu totii tentati sa credem, pe care-l aduc colindatorii.Ceea ce nu stiti, este ca ceea ce poarta colindatorii, este de fapt giulgiul lui Isus Hristos, care a fost dus la Tarigrad(Constantinopole).Sugestia ca Hristos este micut, se datoreaza faptului ca giulgiul, -care mai tarziu va ajunge in Italia la Torino, de unde va capata numele de Giulgiul din Torino,-era infasat, adica impaturit.Piatra nestemata din fundul tichiei asa cum sta scris in unele colinde, reprezinta de fapt imaginea lui Hristos rastignit, imagine care apare pe Giulgiul din Torino.Mentiunea orasului Tarigrad, Telegrad, respectiv Constantinopole, reprezinta de fapt locul unde va fi dus Giulgiul prima data.
Dar berbecul cosmic, nu apare numai in colindele noastre crestine.Il vom regasi sub forma de berbec, dar si de Mioara, in unele variante baladesti ale Mioritei.
"Da Ion mi-avea,
Mi-avea o mielusica,
Mandra frumusica,
Cu lana Cu patru cornite,
Cu cate-o piatra nestemata,
De-mi lumina lumea toata."
Desi unii exegeti considera ca balada Miorita porneste de la o emotie puternica, pe care omul o traieste in fata mortii , de aici si intrebarile lui filozofice existentiale, tot mitul fiind centrat pe aceasta stare. noi zicem altceva.Fara a exclude desigur si aceasta posibilitate, mitul include in masa produsului folcloric,o istorie intrega, transpusa in limbajul secret al codurilor.Personajele, intamplarile sunt codificate, transformate in simboluri, care au devenit de neinteles.Aceeasi mentalitate,se manifesta la fel, atunci cand elaboram miturile si folclorul,dar si atunci cand visam.In felul acesta, cercetatorul este pus in situatia doctorilor Freud, Jung si altii, de a folosi un adevarat talent psihanalitic de a percepe aceste simboluri, de a le interpreta (dar nu prin prisma simbolurilor sexuale, desi uneori basmul poate fi inteles si din directia aceasta,)si a observa formele de manifestare si de criza ale subconstientului individual si colectiv.
De ce vor baciul ungurean si cu cel vrancean sa-l omoare pe cel moldovan?Raspunsul il da tot balada:
"Ca-i mai ortoman
S-are oi mai multe,
Mandre si cornute,
Si cai invatati,Si caini mai barbati."
Daca exegezei i se pare ca balada opereaza cu obiecte si fiinte care sunt exact ceea ce se spune despre ele, noi venim si falimantam cu buna stiinta aceste credinte , afirmand ca sub lucrurile si fiintele respective, se ascunde cu totul altceva.Astfel, oile, nu mai sunt oi, ci sunt oameni.Comparatia lor cu oamenii, este vazuta dintr-o perspectiva religioasa.Astfel, iconografia crestina, textele religioase mai ales, au avut grija sa diferentieze mieii de oi, primii reprezentandu-i pe credinciosii bisericii, iar celelalte pe apostoli.La Ioan, oile ii reprezinta pe toti credinciosii, pentru ca Isus a zis:
"Adevarat, adevarat, va spun ca Eu sunt usa oilor.Toti cei care au venit inainte de Mine, sunt hoti si talhari, iar oile nu au ascultat de ei.Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mantuit.Va intra si va iesi, si va gasi pasunea."
Faptul ca ciobanasul are oi mai multe, mandre si cornute, se refera nu numai la numarul de credinciosi care au impartasit religia si misterele crestine, ci si la faptul ca aceasta religie s-a raspandit in straturile diferite ale societatii, cuprinzand laolalta nu numai pe cei saraci, dar si oamenii de rand, ca si pe bogatasi, mergand la un moment dat catre varfurile societatii,varfuri reprezentate aici de "oile cornute", care sunt asemanatoare berbecului conducator de turma, cat si pastorului, care pastoreste turma de credinciosi.Intr-o versiune atipica a baladei Miorita, intitulata "Ciobanul", culeasa de George Muntean, ciobanul spune explicit:
"Cate fete-n sat la noi,
Fa-le Doamne, toate, oi,
Si pe mine-un ciobanas,
Sa le cant din fluieras.
Si pe mandrulita mea,
Fa-o Doamne-o mielusea,
Sa-mi alin dorul cu ea."
Putem sa dam exemple nenumarate, dar credem ca cele scrise sunt suficiente, pentru a intelege corespondenta dintre oile care apar in balada si natura lor umana.
Alte variante ale baladei Miorita, surprind la un moment dat o serie de elemente care se incadreaza in mod direct religiei crestine:
"Treiorul avea,
Oi mai multe,
Mandre si cornute,
Ca era credincios
La cuvant duios
Si-i era turma draga,
Si-o pastra intreaga."
Cu toate ca versurile par sa se piarda la un moment dat in anonimat,se observa, ca acest cioban,/ avea oi mai multe,/ mandre si cornute,/pentru ca era credincios./
Dar credinta este a lui Dumnezeu, tot astfel cum ciobanul insusi se confunda cu Dumnezeu.Numai Dumnezeu poate face miracolul inmultirii,asa cum a facut-o pe munte, inmultind painile si pestii.Ciobanul este la cuvant duios.Dar termenul duios, il vom mai gasi in balada, legat de fluierasul de os, care mult zice duios.Nu intamplator gasim formule asemanatoare, ca spre exemplu, vorbind despre cineva care este descendentul unui rege, ca este de os domnesc.In felul acesta, fluierasul care zice(vorbeste , dar si canta) este de os, adica descendent din Hristos, sau dintr-o fiinta omeneasca, prezentata in felul acesta,si el zice duios, pentru ca poarta pe buzele lui, cuvintele Mantuitorului.In felul acesta, trebuie sa consideram ca si celelalte fluiere, puse la capul ciobanasului, -"/fluieras de fag/mult zice cu drag/ cat si /fluieras de soc/mult zice cu foc /,-sunt fie evanghelistii care vorbesc despre Dumnezeu/Hristos, fie apostolii acestuia.
Intr-o alta Miorita a lui Densusianu, adunata din Horezu, jud.Valcea,citim urmatoarele versuri:
"Pasc oile,
Imi plang pacatele,
Pana asta vara,
Si-asta primavara,
Eu ca m-am tinut,
Tinerel copil
Cu mintea deplin,
Iar de-atunci incoace,
Eu ca m-am vazut
Batran si carunt
Rau ca mi-a parut
Si nu-s prea de mult."
Oare despre ce pacate poate vorbi aici un cioban tanar, care sade numai cu oile lui sa le pasca?Despre pacatele oilor sale, ale credinciosilor sai, pe care ciobanasul cel tanar,-/trup far de pacate/ cum spune Maicuta batrana(Maicuta Domnului) undeva in balada,luandu-le asupra sa imbatraneste dintr-o data.In definitiv si Ulise a imbatranit luand pe umerii sai povara pacatelor pe care le provoaca razboiul fie ca el s-a numit razboiul Troian sau a avut un alt nume aiurea.
Nu-L numea Ioan Botezatorul aratandu-l pe Hristos multimii:
"Ecce Agnus Dei.Hristos trimis la moarte pentru mantuirea lumii(preluand pacatele lumii asupra sa),victima, mielul fara prihana, care se lasa sacrificat, fara a rosti o vorba)".
Intr-o alta balada, mioara nazdravana ii spune stapanului sau:
'Cei noua ciobani,
Ei s-au sfatuit,
Si s-au vorbit,
Ca sa mi te bata,
Sa mi te omoare."
Previziunea Mioritei nazdravane, se va implini intru totul:
"Ciobanii ce-mi facea?
Sambata seara,
Oile-mi pornea,

Ei in urma ramanea,
Bete ca taia,
Pe el tabara,
Si mi-l omora."
Aceasta crima savarsita prin bataia cu nuiele, se regaseste in mod straniu in evangheliile lui Matei si Marcu:
"Atunci Pilat l-a slobozit pe Baraba, iar pe Isus, dupa ce a pus sa-l bata cu nuiele, L-a dat in mainile lor ca sa fie rastignit."
Exista sute de moduri de a omori o jivina sau un om.Cu toate acestea, dintre nenumaratele posibilitati, ciobanii l-au luat ca model pe cel din Noul Testament.Sau poate ca este vorba despre unul si acelasi lucru? Dvs., ce credeti?
Vom vorbi cateva cuvinte de Maicuta Batrana.Ea a fost interpretata in decursul vremii in mod diferit, potrivit ipotezelor sau teoriilor lansate de exegeza.Eu vreau sa va arat ca Maicuta Batrana, este Maica Domnului.Si iata de ce.Intr-o varianta a baladei Miorita din Plopsor,din Mehedinti, citim:
"De-o baba straina,
Cu brau de camila,
Cu burca saina.
Baba straina, braul de camila, creeaza o imagine exotica a femeii batrane, asa cum poata fi vazuta numai in orient.Dar iata o ciudata precizare care apare la Fochi:
"Oile s-or strange,
Pe mine m-or plange ,
Sarac gazda nost,
Cine ne-o-ngriji?
Iar raspunsul este surprinzator si edificator totodata:
"Domnii ingerii
Cine ne-o-adapa?
Maica Precesta."
Foarte interesant este ca Maicuta batrana face in balada Miorita, o descriere a Fiului ei pierdut, care este identica cu plangerea Maicii Domnului, din unele colinde crestine:
"-N-ati vazut, vazut,
Pe-un fiut micut?
-Poate l-am vazut,
Nu l-am cunoscut.
_Lesne-i a-l cunoaste:
Fetusica lui,
Spuma laptelui,
Ochisorii lui,
Mura campului,
(...)
-Dac-a fost asa,
Poate l-am vazut,
La poarta lui Pilat,
Pe-o muche(cruce) de brad,
Cuiele-i batea,
Sangele-mprosca,
Frumos lumina,
Ingerii-l plangea,
Maicile-l gatea."
Despre acest gen de colinde vorbea si Tudor Pamfile in "Sarbatorile la romani"(pg.160 ).
Uneori Maica batrana, este inlocuita de catre un alt personaj feminin, care vine la mormant imbracata in negru, de unde si asemanarea ei cu o corboaica, sau chiar cu o calugarita:
"Cucia-mi venea,
Mare mi-aducea,
De-o calugarita,
Alba la pielita,
Neagra la hainuta,
(...)
La mormant mergea,
Si ea mi-l jelea,..."
Aceeasi secventa o vom regasi in evanghelia mateiana, dupa cum urmeaza:
"La sfarsitul zilei sabatului, cand incepea sa se lumineze catre ziua dintai, a saptamanii, Maria Magdalena si cealalta Marie, au venit sa vada mormantul..."
Cele doua Marii, ar putea fi astfel, Maria Magdalena si Maria mama Mantuitorului.Descrierea femeii in balada, asa cum apare ea, se refera insa mai mult la Maria Magdalena.
H.Sanielevici, in" Miorita sau patimile unui zeu",spunea la un moment dat urmatoarele:
"In alta varianta, eroul se compatimeste el insusi:
"Ah, strain de mine, mult strain pe lume,nici un ajutor de la Dumnezeu si stapanul meu."
Va amintiti ce a strigat Hristos rastignit pe cruce, in ultimele clipe ale vietii sale?
"Si pe la ceasul al noualea, Isus a strigat cu glas tare: "Eli, Eli, lama sabactani", adica, Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai parasit."
Numarul de coincidente intre variantele baladei Miorita si Noul Testament este mult mai mare decat cele scrise de mine aici.Ele atesta fara a putea fi contrazise, legatura de suflet care s-a stabilit intre omul simplu, din popor, cu Dumnezeu, baladele Miorita si alte productii culturale populare, nefiind altceva decat mici Biblii populare, in care putem citi capitole intregi din Vechiul si Noul Testament.Indiferent care vor fi opiniile exegezei, existenta scrierilor sapientiale in folclorul nostru, nu poate fi pusa la indoiala.Sa amintim despre finalul baladei Miorita:
"Soarele si luna,
Mi-au tinut cununa."
Ce s-a intamplat la moartea Mantuitorului pe cruce?
" De la ceasul al saselea, pana la ceasul al noualea, s-a facut intuneric peste toata tara..."
Explicatia acestui intuneric descris de Biblie, o gasim la Pierre Guillermier si Serge Kotchmy-Eclipsele totale:
"prin calcul de simulare,se confirma faptul ca la 24 noiembrie anul 29, la ora 8 si 58 de minute, conform mecanicii ceresti, conul de umbra al lunii, alerga pe fata pamantului, foarte aproape de Ierusalim.Martorii oculari, au putut observa o eclipsa de soare totala, sau mai exact, inelar totala.In timpul eclipsei inelar totale, cromosfera si eventual protuberantele sunt de un rosu surprinzator, evocand evident sangele."
Aceasta a fost cununa pe care soarele si luna, i-au tinut-o pastorului mioritic.

Memorat
vanghelis007
Erou
*****

Popularitate: 2
Mesaje: 623


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #5 : 25 August 2009, 08:06:52 »

Toma Alimos
Inainte de a discuta despre aceasta balada romaneasca, trebuie sa facem o scurta rectificare.Povestea lui Harap Alb, nu are tangente cu ciclul solomonian.In acest ciclu, intra mai repede Povestea Porcului, a lui Ispirescu, si Ivan Turbinca a lui Ion Creanga.Cu gandul la Ion Creanga, in loc de Ivan Turbinca, am scris Povestea lui Harap Alb, care face parte tot din ciclul vetero-testamentar, dar se refera la Iosif si fratii sai, si la captivitatea din Egipt.Si acum va propun sa vorbim despre balada Toma Alimos.Inainte de a aborda acest subiect, cred ca este necesar sa subliniem un lucru.Interpretarea pe care o facem miturilor, are desigur originalitatea ei, ceea ce nu inseamna, ca o noua cercetare, nu poate duce catre unele rezultate surprinzatoare.Eu vreau ca acela care citeste aceste texte de hermeneutica, sa plece de la masa cu o stare de nemultumire,cu gandul ca el poate scrie o lucrare mult mai buna decat aceasta.Vreau ca cititorul sa inteleaga, ca un studiu de interpretare mitologica, nu serveste numai ca o sursa de citate pentru fiecare dintre voi, desi nu este rau nici acest lucru.Incercati sa verificati si sa negati cele scrise de mine, si acest lucru nu-l veti putea face decat scriind propria Dvs. opera.Si sa nu pierdeti din calcul, detaliul, acea informatie infima, care va poate rasturna propria Dvs. ipoteza, numai pentru ca nu ati avut curiozitatea sa mergeti pe detaliul respectiv pana la capat.Pentru ca de foarte multe ori, ceea ce graba noastra pune ca eticheta,-nesemnificativ,-poate sa ascunda o poarta, care duce catre necunoscut.
Ne propunem o incursiune in "Balada Toma Alimos", fara intentia de a elabora un" studiu aprofundat si straruitor",cum spunea academicianul Iordan Datcu, in prefata la "Toma Alimos,-texte poetice alese,antologie , prefata si bibliografie, de Iordan Datcu,editura Minerva, Bucuresti,1986.)
Vom persista in ideea, ca vechimea unui text folcloric, nu este data , ca in cazul de fata , de varianta culeasa si consemnata in scris, a lui D.Ardelean(1831).Exista intotdeauna o diferenta intre vechimea culegerii si consemnarii unui text folcloric, si vechimea informatiei istorice de la care s-a plecat.Am putea spune ca vechimea textului, se poate confunda pe buna dreptate cu vechimea faptului istoric care l-a determinat. Daca este sa cautam adevarul, putem spune ca varianta cea mai veche a textului, ar trebui sa fie situata intre faptul istoric si varianta veche cea mai cunoscuta, presupunand ca actul creator s-a desfasurat ceva mai inainte ca el sa fi fost consemnat in scris.Sigur, aceasta este o parere personala, si ea poate fi rasucita pe toate fetele si interpretata intr-un mod, care sa-l avantajeze cat mai bine, la un moment dat, pe cercetator.Pentru ca de foarte multe ori, fara sa vrea, cercetarea, dintr-un exces de zel, va incerca sa modeleze interpretarea textului, potrivit teoriei lansate, si nu sa faca asa cum ar trebui, sa interpreteze mai intai textul, si in baza acestei interpretari sa-si fundamenteze teoria .Petru Caraman, intr-o abordare mai putin aprofundata a baladei, afirma despre aceasta ca:"s-ar putea deduce ca balada lui Toma Alimos, e dintre cele mai vechi cantece epice haiducesti."Dar Petru Caraman deturneaza semnificatia baladei, pentru ca orice afirmatie nefondata, nesustinuta de argumente, este la un moment dat falimentara ea intorcandu-se ca un bumerang impotriva autorului care a emis-o.Adrian Fochi, il contrazice pe Caraman atunci cand afirma la randul sau:"Cert este ca textul, respira o atmosfera foarte veche, prestatala,(dar haiducii apar ca o forma de opozitie impotriva unei structuri statale ineficiente), cand oamenii isi faceau dreptate singuri, animati de simtul spontan al justitiei, existent in fiecare."Cred ca Fochi, totusi exagereaza in afirmatiile domniei sale,deoarece, luand in discutie termenul folosit de Caraman,acela de" haiduc,"haiducia era nu numai un gest de protest la un sistem justitiar corupt, cat si o alternativa populara la aceasta.Eu nu cred ca oricine isi putea exercita dreptul de a judeca si condamna,existand riscul ca sub aceasta forma populara, sa se ascunda si bande de jefuitori care nu aveau nimic de-a face cu institutia haiduciei, urmarind numai interesele propriului sau grup.Ceea ce Amzulescu si Barlea numesc "secvente" sau "structura secventiala",se refera la"motivele folclorice", care alcatuiesc balada.La Ovidiu Barlea, motivele folclorice, sunt conturate la modul general.Astfel, acest exeget, distinge un numar de cinci motive folclorice:
1)La popas, Toma inchina ulmilor.
2) Manea, stapanul locului, il spinteca, refuzandu-i ospitalitatea.
3) Toma il ajunge calare si il decapiteaza.
4)Murgul il ingroapa dupa prescriptiile stapanului.
5)Calul pribegeste in cautarea altui stapan,caruia i se ofera impreuna cu hainele si armele lui Toma.
O astfel de expunere de motive, este foarte importanta, dar comentatorul, nu trebuie sa piarda din vedere, detaliul.Pentru ca detaliul, este extrem de important.El poate deschide usi care duc catre niste locatii uneori surprinzatoare.
Sa stiti ca mitul, este ca un labirint care te absoarbe, este un labirint pe cat de seducator, pe atat de intortocheat.El este asemeanea glasului sirenelor care te ademeneste.Se intampla, ca sa alegi un drum, care duce cu siguranta undeva, si cand ti-e lumea mai draga,auzi micutul hohot de ras al labirintului, care se amuza copios de ratacirile tale.Din aceasta cauza, mitul trebuie reluat de fiecare data, la intervale oarecare de timp, atunci cand interpreetarea ta, nu mai este atat de fierbinte,pentru ca vei descoperi cu stupoare, ca intotdeauna mai exista o posibilitate pe care nu ai explorat-o, o carare noua care duce undeva, dupa cum la fel de bine poate sa duca catre nicaieri.Labirintul acesta mitologic, apartine mitului, dar in aceeasi masura el este al propriilor noastre minti,pentru ca noi ceilalti,nu facem decat sa urmarim mecanismele care alcatuiesc mentalul,modul specific de a gandi al omului,calatoria noastra, desfasurandu-se in iluzia culturala pe care acesta a creat-o.Ori faptul acesta, deja presupune o infinitate de solutii, din care noi alegem numai cateva, care noua ni se par mai rezonabile.Intorcandu-ne la balada Toma Alimos,inca de la inceput, se contureaza cateva ipoteze.Faptul ca mitul incepe cu localizarea unui anumit spatiu, -"Gropana cu cinci ulmi", care sugereaza de la inceput prezenta unei necropole, sau unui camp de batalie,pentru ca finalul sa se intoarca din nou aici la gropana(groapa, mormant, tumul, )unde va fi in cele din urma ingropat eroul,aparitia mesei si patului, chiar si a pranzului, toate acestea avand un caracter eminamente funerar-asa cum voi arata mai departe,-sugereaza faptul ca productia mitologica,este de fapt o poezie funerara.Cineva se lupta cu altcineva, este omorat, dar si cealalta persoana va fi omorata,pentru ca ulterior, eroului nostru sa i se faca un mormant, foarte fastuos, chiar daca toata descrierea, are mai degraba sobrietatea unei schite, decat fastuozitatea unui poem.Am spus ca primul lucru pe care il face poetul popular, este sa descrie locul unde se gaseste mormantul:
"Departe frate, departe,
Departe si nici prea foarte,
Sus pe sesul Nistrului,
Pe pamantul turcului."
Dar variantele baladei, intr-oduc fara voia lor, doua locatii diferite.Astfel, aceasta varianta a lui Alecsandri-Moldova, 1850, sugereaza ca intamplarea a avut loc la Troia,-cetatea troiana, fiind situata dincolo de stramtoarea Bosfor si Dardanele, pe taramul turcului, pe dealul Hisarlik.Nu a sustinut arheologul Heinrigh Schliemann cu tarie acest lucru?Si anume ca cetatea troiana se gaseste acolo, desi in ce ma priveste eu am o cu totul alta parere?
Alte texte, vin si ele cu precizarile lor, destul de nesigure:
"Departe vere, departe,
Nici departe, nici aproape,
La o lature de drum,"
(Caranfil, Moldova, 1872,)
Sau, cum suna varianta din Calinesti,(Botosani,1916),
"Frunza verde de zamos
Toma, din Tara de jos,
Tot in jos vere, in jos,
La stejarul cel stufos.."
Acest copac, se pare ca a dat destula bataie de cap exegezei, din moment ce el apare langa cetatea Troiei, cercetatorii exprimand vizavi de el, opinii diferite:
"Mai departe,-scrie Schliemann,(Pe urmele lui Homer, vol II pg.17o)-vreau sa amintesc copacul, (...)care se afla in fata portii scheiene,si despre care se vorbeste in Iliada de sapte ori:Copacul era inalt si consacrat lui Zeus,; i se mai spunea si "nemaipomenit de frumosul copac al lui Zeus purtatorul de fulgere.Pe acest copac sedeau Atene si Apolo, sub infatisarea de vulturi,ca sa se bucure de privelistea bataliei.Sub acest copac este culcat ranitul Sarpedon, de catre tovarasii sai.Tot aici s-au asteptat Hector si Agamemnon.Rezemat de acest copac,Apolo, invelit in ceata, il incurajeaza pe Agenor, in lupta impotriva lui Ahile."
Acum urmeaza opiniile diferite ale cercetatorilor, care vad in copac, ceea ce ii duce pe ei mintea:
"Buchholz, noteaza ca , dupa Miquel,copacul nu este asa cum s-a considerat indeobste,un fag, ci un stejar."Dar asa cum am spus si mai inainte, opiniile difera.Teoretic, dat fiind ca acest copac era dedicat lui Zeus cel care arunca cu fulgerele, copacul ar trebui sa fie un stejar, deoarece s-a observat ca stejarul, este copacul care este cel mai des lovit de trasnete. Dar preferam sa mai aseptam putin, deoarece aici este vorba despre simboluri, si nu este exclus, ca acest copac sa fie simbolul unei alte realitati , decat aceea dedusa de comentatori.
Stiti de ce scriu aceasta nebunie care pe Dvs., va blocheaza un pic?Din cauza punctului 5, pe care l-am enuntat mai inainte.
5) Calul pribegeste in cautarea altui stapan caruia i se ofera impreuna cu hainele si armele lui Toma.
Motivul de mai sus, mi-a amintit mai intai de un obicei care se practica in evul mediu, atunci cand in conflictul dintre doi cavaleri, unul castiga si celalalt pierdea.
Atunci, castigatorul beneficia de armura si armele celui invins, care deveneau proprietatea sa.Obiceiul, nu s-a statornicit insa in evul mediu, el fiind mentionat inca din antichitate, si il gasim descris in epopeile lui Homer.(pg.389, Iliada, Homer.):
"Automedonte,asemenea iutelui Ares,se-arunca,
Si dezarmeaza pe mort si zice asa cu mandrie:"
Ori o batalie similara pentru trupul lui Patroclu, se duce intre troieni si aheii, pe campul insangerat dintre Simoeis si Scamandru.Hector, eroul troian, incearca sa puna stapanire pe hainele , armele si carul de lupta a lui Patroclu, dar i se opun su strasnicie aheii.Este mitul Toma Alimos, un apocrif al Iliadei lui Homer?Tot ce este posibil.Pentru ca intr-un colind in care se vorbeste despre raptul cosmogonic, sau furtul stelelor, desi acesta se refera la o alta locatie istorica si perioada, care face parte din istoria si cultura ebraica, cunoscuta sub denumirea de robia Babiloniana, sfantul Ilie se incumeta el sa se lupte cu Iuda.Dar pentru a izbandi, ii cere lui Dumnezeu armele acestuia, ceea ce il face pe Dumnezeu sa sovaie.:-Armele mele sunt grele, ii spune Dumnezeu sfantului Ilie, si ma tem poentru tineretile tale.Dar daca vrei sa le folosesti, am sa ti le dau.Insa tine minte sfatul pe care ti-l dau.
Scena aceasta insa apare in Iliada, si se refera la Patroclu, care ii cere armele lui Ahile, ca sa vina in ajutorul aheilor.Dar Ahile, citit invers, se pronunta eliha, adica Elohim, care este pluralul numelui lui Dumnezeu, si inseamna asa cum am mai spus,-"Cei puternici".Ceea ce noi am gasit in "Raptul cosmogonic", am afirmat ca se regaseste in Iliada lui Homer la cantul XVI, pg.349:
Ce-i spune sfantul Ilie lui Dumnezeu, prin gura eroului sau Patroclu?
"Hai si trimite-ma-ncalte, pe mine cu oaste de-a noastra,
Poate s-aduc vreun bine danailor, poate sa-i mantui,
Da-mi mie armele tale sa-ncing, si sa par la vedere,
Tocmai ca tine.."
Dumnezeu este de acord, si-i da armele si armura:
"Patroclu se fereca-n lucie arama,
Pulpele-nfasura in dalbe pulpare intai si le prinde,
Cu cheutori de argint."etc.
Dar Dumnezeu se teme pentru tineretele sfantului, pentru care armele sunt mult prea grele:
"(Patroclu) ia doua tepene lanci si bine le-mpumn-amandoua,
Sulita sotului sau,care-i grea, otelita si mare,
N-o ia Patroclu, nu poate doar altul sa umble cu dansa,
Numai Ahile-ntre-ahei isi putea invarti fioroasa
Lance din frasinul de Pelion,daruita de Hiron,
Tatalui sau, oarecand spre a fi a vitejilor moarte."
Iar apoi Ahile ii va da un sfat lui Patroclu, cum sa lupte, sfat care va aparea si in colindul despre "Furtul astrelor"Pentru conformitate, puteti citi acest episod in cartea d-lui Vasile v.Filip, care vorbeste despre acest colind interesant, si da versiunea apocrifa a Iliadei lui Homer, scrisa de poetul necunoscut, care a citit si a iubit Iliada, daca nu cumva, cel care a dat-o in limba romana, nu a fost chiar de origine greaca.
Ei bine, eu vin si spun ca balada Toma Alimos, este povestea confruntarii"haiducesti" dintre Hector, comandantul suprem al troienilor, si Patroclu,prietenul lui Ahile, care facea parte din tabara adversa, a grecilor.
Unde va fi lovit Toma Alimos de catre Manea?Cu sabia, sau cutitul in burta, unde-i greu voinicului.
SDtiti unde este lovit cu sulita Patroclu de catre Hector?Ascultati:
"Hector, indata ce vede ranit si fugind pe Patroclu,
Merge pe-aproape de tot si-i implanta sub pantece-n vintre,
Sulita adanc, si-l spinteca..."(Iliada, pg.371)
Si tot Hector, vrea sa taie cu sabia capul mortului, lucru pe care nu-l duce insa la bun sfarsit, dar pe care il va realiza Toma Alimos, razbunandu-se in acest fel pe ucigasul sau.
Ceea ce v-am povestit aici, se datoreaza acelui motiv 5, despre care amintea prietenul meu, exegetul.Dar aceasta poveste este un strat.El acopera, sau este acoperit de alte taine, pe care vi le vom deslusi mai departe.
Daca aceasta interpretare a textului s-a pierdut, odata cu trecerea timpului, poezia populara avea nevoie de un reper ca sa devina autohtona.Si acest reper este dat in mod constant de catre locul unde este sapat mormantrul, si anume gropana strajuita de cei cinci ulmi.Daca ar fi dupa mine, m-as purta ca Toma Necredinciosul.In primul rand as cauta locul unde, langa cetatea troiana, a fost inhumat Patroclu.Chiar daca stejarul a disparut definitiv, locul trebuie sa existe marcand in felul acesta necropola in care a fost pus sa se odihneasca pe veci, eroul aheu.Si apoi, as cauta cel de-al doilea loc, in care a fost ingropat Toma Alimos, si care trebuie sa se gaseasca in tara noastra.Pentru ca intre cele doua morminte, exista o legatura sa spunem de natura culturala.Povestitorul, desi pare sa vorbeasca despre un singur mormant, vorbeste fara sa stie, despre doua morminte diferite.Ceea ce nu mai stie povestitorul, este numele eroilor sai.Deci stim in mod sigur, ca necropola, se gaseste in preajma unui grup de copaci, care pornesc din aceeasi radacina.
"Colo-n zarea celor culmi,
La gropana cu cxinci ulmi,
Ce rasar dintr-o tulpina,
Ca cinci frati de la o muma."
De ce este vorba despre o necropola?Pentru ca actiunea baladei incepe aici.Si nu numai atat.Actiunea ei, se sfarseste aici:
"Toma, murgului zicea(...)
Te grabeste, alearga, fugi,
La gropana cu cinci ulmi,
Ca eu murgule-oi muri..."
Aici este locul unde murgul trebuie sa sape groapa stapanului sau, si sa-l aseze acolo, ingropandu-l asa cum se cuvine.In balada, exista o secventa care se repeta constant, aproape in toate variantele transmise.Eroul, ii intinde lui Manea, pocalul sau burduful cu vin, invitandu-l pe acesta sa bea:
"Boier Toma Alimos,
Ii da plosca cu vin ros,
-Sa traiesti Manea fartate,
Da-ti mania la o parte,
Ca sa bem in jumatate."
(varianta Alecsandri)
Sau:
"Si Manea dac-ajungea,
Buna ziua el dadea,
Frumos Toma-i multamea,
Si la ospat il poftea,
Si ploscuta-i intindea."
(varianta Caranfil).
In cartea lui George Dennis,-Lumea etruscilor,vol.I, pg.112) putem citi:
"Nimic nu pare funebru, bucuria de a trai mai pulseaza inca pe chipul aprins al comesenilor.(Aici se descrie pictura murala-de pe peretii mormantului.)Ai impresia ca dintr-o clipa in alta, acxestia trebuie sa se scoale de pe paturi(ori in unele variante alimosiene, Toma sta lumgit pe un astfel de pat funerar,)si sa te invite la un toast cu splendida cupa de "bucchero", strans tinuta in mana intinsa.Ba chiar unii comeseni,cu potirul in mana, sunt intorsi tocmai spre noul sosit,si par sa-l invite, cu privirea aprinsa la ospat".
Este ceea ce face si Toma Alimos in balada::
"Toma cum il vedea,
Cu mana ii facea,
Si ploscuta-i intindea."
Spuneam ca necropola deschide aceasta poveste uniepisodica a lui Toma, si tot ea o inchide .As putea spune ca din cauza aceasta, eroul se misca doar in cadrul mormantului, ca el poate nici nu paraseste acest mormant o clipa,iluzia miscarii fiind data de imaginile pictate pe peretii laterali ai necropolei, pe care poetul popular, o descrie cu lux de amanunte.
Localizarea mormantului, se incadreaza in spiritul constructiilor funerare de acest fel:
"Departe vere, departe,
Nici departe, nici aproape,
La o margine de drum."
Tot in cartea lui George Dennis, (pg.111) putem citi:
In timp ce romanii construiau monumentele funerare la suprafata pamantului, si foarte vizibile,, de obicei de-a lungul soselelor consulare,etruscii , ca si marea majoritate a popoarelor antice, cautau sa-si ascunda cu orice chip necropolele.Daca era construit la suprafata,, mormantul era acoperit de un tumul de pamant,care-i ascundea prezenta."
In balada Miorita, exista la un moment dat doua versuri care suna asa:
"Si la nunta mea,
A cazut o stea."
La etrusci, zeitatile funerare tineau facliile care reprezentau simbolic viata, cu varful in jos, si stinse, scena care va aparea si in acea secventa impresionanta de pe metopa traiana, cunoscuta sub numele fals de "tortionarele"Acest obicei al marului sau bradului intors cu varful sppre pamant,se intalneste si in ritualurile noastre de inmormantare.In unele povesti, gestul, apare putin modificat si derutant.Pentru ca acolo, pentru a scapa de insistentele duhului malefic, vasele din gospodarie sunt intoarse cu gura in jos, ca un reflex al mesajului funerar pe care il transmit desi explicatia data este cu totul alta.
Cum rezolva poetul popular aceasta sugestie a mortii?Fiti atenti, aici este vorba de un limbaj simbolic, care se transfera la ceea ce astazi se numeste limbajul gestual, sau limbajul corpului.Hai deti sa vedem:
"Inchinare-as si n-am cui !
Inchinare-as murgului,
Dar mi-e murgul cam nebun,
Si de fuga numai bun."
Urmeaza apoi:
"Inchinare-as armelor,
Armelor, surorilor,
Dar si ele-s lemne seci,
Lemne seci, otele reci!"
Dupa care vine inchinarea ulmilor, care dau solutia problemei noastre:
"Inchina-voi ulmilor,
Uriesii culmilor,
Ca sunt gata sa-mi raspunza,
Cu freamat voios de frunza,
Si-n vazduh s-or clatina, Si mie s-or inchina."
Dupa care urmeaza momentul inchinarii cu ploscuta.Ce se intampla cand ulmii se inchina in fata lui Toma Alimos?Un lucru foarte simplu.Ulmii devin un substitut al facliilor sau lumanarilor funerare.Fiind in natura, aceste faclii sau lumanari care se aprind la mort, nu mai exista.Si atunci locul acestora este luat de catre ulmi.De ce?Pentru ca acesti arbori sunt vii, reprezinta viata, sufletul.Ei seamana cu o lumanare care arde.Dar lumanarea se inclina in fata mortii, ulmii se inclina cu crengile pana la pamant in fata defunctului, recunoscandu-i statutul nou pe care il are acesta.Mesajul secret pe care-l transmite balada in aceasta clipa, este uluitor.Viata,se inclina in fata mortii.Da.Lucrul acesta trebuie sa il stim cu totii.Ca viata se inclina in fata mortii.Iordan Datcu, vorbind despre motivul "inchinarii", da o explicatie derutanta:"Spectacolul devine maret, cand copacii se ploconesc voinicului,si-i impodobesc masa."Iara ulmii ce-m' facea?/Dumnezeu ca-i indemna,/Da mijloc mi se-aducea,/Poala-mpamant si-o lasa,/Crascioarele(crengile)sa batea,/Multa frunza scutura/Masa Tomii-mpodobea,/Da mi te lua groaza."(varianta Amzulescu)Este aici,-conclude autorul, departandu-se de subiect,-o hiperbola cu functie lirica,(asa au numit-o M.Pop si si P. Ruxandoiu,)menita a exprima acea "intreaga simfonie,de miscare si de murmur a naturii care raspunde inchinarii haiducului"(Liviu Rusu).Ceea ce trebuie sa faceti Dvs., in calitate de cititori, este sa nu acordati credit nelimitat acelor adevaruri pe care le cititi, daca nu vreti sa fiti dezamagiti dupa aceea.Verificati-le.Dumnezeu v-a dat minte sa verificati Dvs. insi-va, pentru ca El stie ca are de-a face cu niste oameni adevarati, si nu cu niste gura casca, cu niste fiinte rationale,care sunt capabile sa rezolve foarte multe probleme, cu propriile lor minti.Sa nu uitati nici o clipa, ca voi sunteti cei care ati creat miturile, si voi detineti cheia dezlegarii lor.Repet acum, ceea ce am gasit la George Dennis:
"Flacara este simbolul vietii,si geniul care sta langa cel viu, are torta aprinsa, (ridicata cu flacara in sus)iar cel de langa defunct, tine torta rasturnata.(Aplecata cu varful in jos)(pg.185, vol.II)"
Frunzele care cad din ulmi, sunt lacrimile care acestia le varsa, plangandu-l pe erou.
Vom vorbi acum despre masa si despre pat.Nu este suficient sa declari sus si tare ca cutare lucru, este ceva.Trebuie si sa spui si de ce este acel ceva. Pentru ca aceasta masa funerara la care sade eroul, mi se pare foarte ciudata.Uneori, acesta sta intins pe pat si serveste masa, obicei pe care il vom intalni in toata antichitatea romana, facand parte din obiceiul cultural al acestei societati.Dar viata omului, este intr-un fel infinita.Acest lucru se observa in continuarea, sau prelungirea obiceiului, dincolo de moarte.Masa funerara, poate sa fie prelucrarea narativa a mesei funerare care apare pictata pe peretii necropolei.Dar in acelasi timp, ea poate sa fie proiectia unei realitati care apartine de etnologie.Eu vad insasi ansamblul funerar, ca fiind alcatuit din piatra, lespezile alcatuind o constructie arhitectonica, amintind de o masa.In limbajul de specialitate, aceasta masa de piatra, poarta numele de "dolmen", si este definita in felul urmator:
"Dolmen, nume provenind de la cuvintele bretone, "dol"="masa" si "men"="piatra," reprezentand o constructie megalitica simpla, cu aspect monumental,formata din mai multe pietre mari, verticale, in chip de stalpi, pe care se sprijina o mare piatra plata, relativ neteda(Bretania), sau de o arhitectura mai complexa, posedand incinte inchise,si o cavitate de acces,(Caucaz.,)Apartin epocilor de litolatrie,(adorare a pietrei),avand un rol ney cultual de morminte colective,, de locasuri de cult.Blocurile, au o greutate de cateva zeci de tone fiecare.Dolmenii sunt destul de frecventi, in zona de litoral.
Iata descrierea mesei, in varianta Alecsandri:
"Si pe iarba cum sedea,
Mandra masa-si intindea,
Si tot bea si veselea."
In varianta Caranfil,-"Toma si Manea", masa nu este cuprinsa de meseni, ea avand un caracter de singularitate, fiind destinata numai pentru eroul Toma Alimos:
"Frumoasa masa e-ntinsa,
Si far de meseni cuprinsa"..
dupa care este notata numai prezenta eroului:
"Dar la masa cin' se vede?
Altul nimene nu-mi sede,
Decat Toma de-a lui Mos,
Viteaz din mosi in stramosi."
Ori in varianta de la Calinesti, jud.Botosani, 1916, vezi "Vestitorul satelor",masuta este de piatra:
"La masuta cea de piatra,
De la pamant ridicata,
Unde-a mai scapat odata."
Personal cred, ca in categoria dolmenului, intra si o alta reprezentare si anume, imaginea patului.Pe el il vom regasi in mitologia greaca sub ceea ce fiecare dintre noi cunoaste sub denumirea de" patul lui Procust."
Moartea eroului.
Patroclu, eroul epopeei grecesti Iliada, este lovit cu sulita in pantece, ceea ce ii provoaca moartea.Poetul nostru national, apropie insa aceasta moarte, de obiceiurile de mumificare ale egiptenilor,pentru ca numai acolo, dupa ce se deschidea pantecul mortului, cel care facuse aceasta incizie chirurgicala, o rupea la fuga, punandu-se la adapost de mania justificata sau nu a multimii sau a rudelor defunctului.Erau scoase maruntaiele, defunctul era spalat cu o solutie de sare, evident, dupa inlaturarea din cavitatea abdominala a intestinelor, si dupa un timp bine determinat ritual, cavitatea abdominala era umpluta cu diverse plante si substante aromate.Pe intelesul Dvs., burta mortului, era umpluta cu paie.Dupa aceea, mortul era infasurat cu un bandaj care fusese inmuiat in substantele aromatice, pentru ca in felul acesta, corpul sa nu se descompuna.Toma Alimos, va face acelasi lucru.Isi va aduna maruntaiele, care sunt acum amestecate cu paie si cu gunoaie, si se va incinge cu braul, ca sa le tina strans.O astfel de abordare a problemei, ne duce cu gandul la Zalmoxis, sau Zamolxis, care cunostea practicile de imbalsamare egiptene si care este singurul zeu, preot si rege care s-a mumificat dupa moarte.Dar in acelasi timp,trebuie sa stiti ca acest obicei al imbalsamarii, il practicau si scitii.
Scitii au un mod de inhumare similar cu al egiptenilor.Iata ce povesteste, Herodot, parintele istorie,(pg.335):
"Mormintele regilor se afla la gerrhieni, adica acolo pana unde Borysthenes este navigabil.Cand moare regele, scitii sapa pe aceste meleaguri o groapa mare, patrata.Dupa ce au pregatit groapa, iau lesul-trupul este mai dinainte invelit cu un strat de ceara,iar pantecul deschis si curatat bine,umplut apoi cu caprisor pisat, cu mirodenii, cu samanta de patrunjel si anason,si cusut apoi la loc-si il duc intr-o caruta la un alt neam.(...)Dupa ce-au facut ocol,petrecand lesul pe la toate neamurile,ajung pe meleagurile gerrhienilor,care,dintre neamurilestapanite de sciti, sunt cei mai departati, si unde se afla locul mormintelor.Apoi, dupa ce aseaza lesul in mormant, pe un pat de verdeata, infig sulite de o parte si de alta a mortului,apoi sprijina de ele niste barne de lemn,si la urma le acopera cu rogojini,iar in locul ramas liber in mormant,ingroapa dupa ce i-au sugrumat,pe una dintre tiitoarele regelui, pe paharnic, pe bucatar, pe grajdar, o sluga,un crainic, cai,si din toate celelalte lucruri, ce-i mai bun, precum si cupe de aur, (caci nu intrebuinteaza arama si argintul.)Cand sunt gata, cu totii laolalta, inalta o movila, intrecandu-se cu insufletire, sa iasa cat mai mare."
Conflictul dintre Toma Alimos, ar putea fi vazut din aceasta perspectiva, ca un conflict interetnic, dintre localnici si neamurile scite in expansiune.Eu cred ca pentru a dezlega enigma mitului lui Toma Alimos, trebuie sa citim paginile 164 si urmatoarele,din cartea lui Silviu N. Dragomir,-"Enigme in jurul nostru".Citam din aceasta carte:
"Circula prin satele de pe Valea Trotusului, un mit despre o masa de piatra, avand in jurul ei scaune croite tot din piatra.Masa aceasta se afla pe una dintre Sboine, in muntii Vrancei, undeva spre izvoarele Casinului.(...)Numele locului, ar fi fost in vechime,.acela de "Sesul mesei"(numele de ses, nefiind legat de o forma de relief, ci fiind un derivat popular al verbului "a sedea," "a sta".Printre alte legende, legate de aceasta masa a lui Toma Alimos, este si urmatoarea:
"Se spune ca Voda Gheorghe Stefan,(1653-16589), dupa mazilirea sa de la tronul Tarii Moldovei, se afla inca la Casin,la manastirea ctitorita de el.Instiintat ca turcii si-au pus in gand sa-l piarda, Domnitorul, a pornit in pribegie spre Gheorghe Racoczi, voievodul Transilvaniei,iar la aceasta masa, a facut popas si a tinut ultimul sau sfat de taina.De atunci masa de pe Sboina Verde, se numeste "Masa lui Voda"denumire mai des folosita decat "Masa Sezii",ori "Sesul Mesei"(...)Megalitul se afla in apropierea cumpenei de ape dintre bazinul hidrografic al Trotusului,(prin afluentul Casin) si cel al Putnei,(Prin afluentul Lepsa), pe Magura Sboina Verde,cea mai semeata din lantul numit Magurile Casinului.(...)Masa se gasestew langa drumul forestier ce urmeaza paraului Talamba."
Pentru informarea cititorilor, Sboina Verde, se mai numeste si "Magura", si are o inaltime de 1380 de metri.Deoarece legendele despre masa, sunt mai vechi decat domnia lui Gheorghe Stefan, prima balada a lui Toma Alimos, trebuie sa fi aparut in secolul VII-lea i.H.,cand valurile de sciti din Nordul Marii Negre, s-au raspandit catre vest, intrand si in spatiul nostru geografic, amestecandu-se printre tracii Nord-Dunareni.
Motivul " conflictului ".
Pentru a aborda acest motiv al conflictului, al luptei eterne dintre bine si rau, vom apela la cartile domnilor Gheorghe Vrabie (Eposul popular romanesc, Ed.Albatros, Bucuresti, anul 1983) si Iordan Datcu (Un mit-Toma Alimos, editura Universal Dalsi, 1999).Comentariile facute de autorii respectivi, sunt discutabile, ele subliniind intr-o forma eronata, interpretarea acceptata in mod "oficial" de catre exegeza,dar care, din punctul nostru de vedere, nu explica in mod corect conflictul baladei.Citam opiniile d-lui Gheorghe Vrabie legate de acest motiv:(pg.178):
"In intentia artistica a cantaretului popular,destainuirea lirica cu accente atat de grave in ultimele versuri, era sa infatiseze chiar de la inceput un erou grandios, capabil da valori morale inalte.Lui, i se opune Manea,
Slutul si uratul
Manea grosul
s-artagosul.
La Alecsandri, portretul este inchegat din trasaturi mai plastice.Manea e:
Hotoman, 'nalt pletos,
Cum e un stejar frumos,
Era Manea cel spatos,
Cu cojoc mare mitos,
Cu cojoc intors pe dos,
Si cu ghioaga nestrunjita...
Intr-o varianta culeasa mai tarziu, haiducul e:
"Stapanul mosiilor,
Dragastosul fetilor,
Iubitul nevestilor,
Inselatorul Domnilor."
Manios, Manea il invinovateste (pe Toma Alimos) ca i-ar fi "calcat" mosiile, si i-ar fi" stricat fanetele."Desemnarea conflictului in acest sens face ca lupta intre cei doi sa adauge aspecte noi ciclului de balade antifeudale.Alti cantareti mai inventivi, introduc ceva din fabula straveche dintre lup si miel:
Florile mi le-ai calcat,
Apele mni-ai tulburat,
Livezi verzi mi-ai incurcat..."s.a.m.d.
Gheorghe Vrabie, a inceput astfel: "In intentia artistica a cantaretului popular..."Acest inceput ma determina sa imi pun cateva intrebari:
-In care intentie artistica?
Amintind in mod asociat despre "intentia artistica" si despre "cantaretul popular, " autorul incearca sa induca ideea ca aceasta balada este creata de catre cineva, ca acest cineva, si-a stabilit niste reguli stricte pe care le-a respectat in momentul elaborarii textului, si le-a redat in spiritul conservator, creator, al propriei sale fiinte.Sigur, nu negam faptul ca balada a fost la un moment dat creata, dar noi consideram ca avem de-a face cu un produs memorial care este transmis peste generatii intr-o forma relativ fixa,datorita mesajului , sau mesajelor pe care le contine.Daca acceptam ce spune Gheorghe Vrabie, este foarte greu de explicat cum se face ca in colturi diferite ale spatiului nostru national cultural, apar un numar destul de mare de cantareti populari care sunt obsedati de aceeasi tema :Toma Alimos.Numarul mare de variante, ar trebui sa ne determine sa credem ca balada nu este produsul unui singur autor, ci produsul tuturor acelora de unde balada a fost culeasa.Ori cei care "creeaza" balada, sunt de fapt transmitatorii acesteia nu creatorii ei, in ciuda faptului ca au partea lor personala de contributie artistica.
-Ce text baladesc este luat in considerare?
Pentru a zugravi cele doua figuri conflictuale ale baladei Toma Alimos, Gheorghe Vrabie nu foloseste un singur text, ci cel putin patru texte:
1)Textul "Cantaretului popular"..
2)Textul Alecsandri (care desi este mai elaborat poetic,pierde din informatia memoriala)
3)O varianta culeasa mai tarziu..
4)Alti cantareti mai inventivi.
O analiza a baladei, ar face acelasi lucru si acum.S-ar baza pe continutul asemanator al motivului conflictual existand intr-un numar oarecare de balade, introducand in felul acesta o serie de intruziuni care nu se vor gasi in textul initial.Datorita acestui fapt, aparent nesemnificativ, ne punem intrebarea daca analiza se refera la textul primar, sau alfa, sau la faptul ca facem analiza unor texte asemanatoare, dar in care fiecare transmitator, a adaugat ceva suplimentar fata de textul initial.Se va mai intampla ceva, care in general scapa exegetului.Este vorba de conturarea morala a personajelor.Desi se spune ca Toma Alimos este personajul pozitiv iar Manea este cel negativ, si ne vom astepta ca descrierea celor doua personaje sa se faca respectandu-se aceste criterii de evaluare, in mod paradoxal, aceasta regula este incalcata.Astfel, Manea, este prezentat cand" slut "si "urat", cand ca un "hotoman inalt si pletos, cum e un stejar frumos," s.a.m.d.
Iordan Datcu, va remarca si el aceasta rasturnare de profil:(pg.47):
"Pornind exclusiv de la varianta Alecsandri, in care personajele apar cu rolurile schimbate, adica Toma boier si Manea haiduc..."
Exista doua posibilitati care pot fi luate in discutie:
1)Schimbarea rolurilor intre personajele conflictuale, apartine celor care au transmis memorial continutul baladei.Micile modificari constructive, nu schimba esenta continutului fluviu, tot asa cum anumite evenimente minore nu schimba istoria .
2)Schimbarea rolurilor este produsa de creatorul popular sau de catre povestitor care face parte sau nu din acelasi clan cu personajul respectiv, ceea ce determina un anumit curent de opinie, favorabil, sau defavorabil.Este ceea ce ne determina sa ne intrebam la un moment dat daca o balada, sau o epopee, este rezultatul acelei natii care semneaza totusi opera.
Trebuie sa fim atenti la un aspect care uneori scapa exegezei.Deoarece analiza textului baladesc nu pleaca de la simbolismul motivelor folclorice, si corespondentul arhetipal/istoric al acestor motive, exegeza nu face decat sa ofere explicatii fictionale, unor motive care au acelasi caracter.In acelasi timp, se intampla ca explicatiile pe care trebuie sa le primim de la produsul folcloric, sa nu fie singulare, ci multiple, deoarece intr-o balada, exista de fapt samburi care pot genera balade viitoare.Ceea ce vreau sa spun este ca balada Toma Alimos nu ofera numai un singur raspuns, ci mai multe, acestea fiind legate de valoarea de semnificatie sau de istoricitatea pe care o conferim baladei noastre.
Potrivit interpretarilor facute de exegeza, -interpretari sprijinite pe afirmatiile cantaretilor populari, personajele conflictuale sunt:
-Un voinic:
"Ce vedea, tare-i placea,
Un voinic el imi vedea,
Si pe el il cunostea,
Ca era voinicul Manea."
-Boier:
Cu referire la Toma Alimos:
'Boier din Tara de jos."
-Hotoman
Cu referire la Manea, care isi afla obarsia pe malurile Nistrului.
-Haiduc
Cu referire la Toma Alimos.
-Domn
Intr-o" Povestire la balada Toma Alimos", un informator din Cocioc/Snagov, il considera pe Toma, printr-o ciudata asociatie,"Domnul Tarilor de Jos",si totodata haiduc."(Iordan Datcu, pg.51.)
Este interesant faptul ca "intr-o varianta din Reghiu- Valcea,Toma este "pribeag din Tara de jos"Ca voinicul pribegea, mentioneaza si o varianta din" Folclor din Teleorman".O varianta valceana, crede ca el a fost "zgornit"(alungat )(de pe tron? nota Ion Vanghele) Din Tara de Jos."(Didicescu.)(pg.53).
O singura varianta(Madan), din secolul trecut il prezinta pe Toma drept cioban
-Cioban,
Conform mentionarii facute anterior.
Observati cate posibilitati , cate directii de analiza s-au deschis in fata noastra, iar dintre toate acestea,-trecand peste faptul ca aceste informatii ar fi trebuit cercetate, dar au fost lasate la voia intamplarii, -exegeza nu s-a concentrat decat pe cea mai putin probabila, aceea a eroului haiduc, care nu are nici in clin nici in maneca cu continutul baladei, cercetarea pierzandu-si in mod iremediabil directia, ca in Triunghiul Bermudelor.
Sunt sarcastic, pentru ca cercetarea este realizata de niste copii, pentru ca ea nu este facuta in mod stiintific ci numai cantata dupa ureche.Cineva ma intreba daunazi, care este motivatia conflictului, cine se ascunde in spatele acestui conflict.Aveti toate aceste drumuri care se deschid in fata Dvs., la care puteti adauga si materialul anexat in celelalte carti ale Hermeneuticii.Daca vreti sa obtineti raspunsuri, macar faceti atata lucru.Cititi.Eu unul, as incepe sa ma intreb ce Domn a fost izgonit de pe tron, si urmarit de turci pentru a fi ucis, si va fi ingropat in aceeasi manastire pe care a ridicat-o ca ctitor.Acesta este raspunsul.L-am mai dat odata, dar daca veti aborda de aici analiza, va ramane privilegiul sa-l redescoperiti Dvs.Toate interpretarile"haiducesti" ale exegezei, sunt jocurile unor copii mari in nisip, pe care viitorul, le va spulbera si le va face una cu pamantul.Din studiul domnului Iordan Datcu, am aflat ca eroul nostru Toma Alimos, putea fi la origine : voinic, viteaz(in sensul de luptator),haiduc, boier, domn, cioban, s.a.m.d.Aceasta apartenenta fluctuanta este un lucru atat de evident, incat nu il poate contesta nimeni.Aparitia pe parcursul evolutiv al atator origini in ce priveste eroul, creeaza dificultati de interpretare si de intelegere a mitului Toma Alimos, inclusiv a conflictului cat si a sortii ulterioare a baladei.Am spus ca variantele voinic si viteaz, pot fi in egala masura asociate celorlalte, ca boier si domn, pentru aceasta existand precedente ca : Mihai Viteazul, Ion voda cel cumplit ("cumplit," vazut ca o forma inspaimantatoare a termenului de "viteaz"),Stefan cel Mare(in care, "Mare", este sinonimul cuvantului "Viteaz") si altele.
Daca veti citi cu atentie cele scrise  putin mai inainte, veti observa ca "izgonirea" vine si confirma ideea de "domn", o intareste, ca si imaginea "ciobanului", care nu este vazut in varianta baladesca ca un simplu cioban, ci ca un simbol al conducatorului, al Domnului.Distrugerea campului, a fanetelor, tulburarea apelor, are aceleasi conotatii ca in Miorita, cu singura deosebire ca acolo, Domnul este Cristos/Dumnezeu, in vreme ce aici in balada, Ciobanul este Domnul Tarii.Stricarea fanetelor, tulburarea apelor, are semnificatii mai profunde, deoarece aici se face aluzie la lupta de eliberare nationala de sub jugul otoman.
Legat de cele scrise de mine pana acum, am sa va spun o teorie interesanta, la care nu v-ati gandit, pentru ca sistemul nostru de gandire functioneaza mai ales pe sistemul omisiunilor.Daca s-ar fi raspuns corect la toate intrebarile ridicate de mit, ati fi ajuns la acelasi rezultat ca si mine.Iata despre ce este vorba.Din studiul domnului Iordan Datcu, am aflat ca eroul nostru Toma Alimos, putea fi la origine : voinic, viteaz(in sensul de luptator),haiduc, boier, domn, cioban, s.a.m.d.Aceasta apartenenta fluctuanta este un lucru atat de evident, incat nu il poate contesta nimeni.Aparitia pe parcursul evolutiv al atator origini in ce priveste eroul, creeaza dificultati de interpretare si de intelegere a mitului Toma Alimos, inclusiv a conflictului cat si a sortii ulterioare a baladei.Am spus ca variantele voinic si viteaz, pot fi in egala masura asociate celorlalte, ca boier si domn, pentru aceasta existand precedente ca : Mihai Viteazul, Ion voda cel cumplit ("cumplit," vazut ca o forma inspaimantatoare a termenului de "viteaz"),Stefan cel Mare(in care, "Mare", este sinonimul cuvantului "Viteaz") si altele.
Am aratat pe de alta parte ca si termenul de "Cioban", poate fi utilizat in istoria romaneasca asociat celui de conducator, de domn al Tarii, iar literatura consemneaza acest apelativ la adresa lui Stefan cel Mare, sub forma de "baci", in vreme ce istoria pomeneste la randul ei despre Mircea Ciobanul.Acum am sa va spun ceea ce cred eu.Personajul principal al baladei, a fost un domn, un conducator al tarii.Balada a aparut dupa alungarea acestuia de pe tron.Din aceasta cauza, el va aparea in cateva ipostaze pe care le-am mentionat:
-"In varianta din "Foaia poporului"(1896),Toma capata un alt statut, fiind"Craiul cel bogat din lume".(pg.52,Iordan Datcu),sau:(pg.55):
"Cu totul rarisima, este si variantaRezush, vadit prelucrata , in care Toma este prezentat intr-o alta ipostaza:de vajnic aparator al granitelor patriei:
"Unu-i Toma Alimos, /Boier din Tara de Jos,/Mai mare/Peste hotare,/Iese in intampinare/Cand vin hoardele tatare/Pamantenii sa-i omoare/Sa-i ia robi de vii/Si sa-i duca in pustii/Duce-s-ar pe vinetii..."
Urmeaza asa cum am mai spus , varianta Reghiu-Valcea, in care Toma este numit "Pribeag",(cu referire la alungarea de pe tron, desi aici mai pot exista si alte explicatii care se pot aplica si boierilor, dar si unei categorii defavorizate social-taranii).
Mai putem adauga si varianta Didicescu, care vorbeste despre acelasi lucru, termenul fiind de data aceasta : "Izgonit".
Observati ca se contureaza un anumit profil al voinicului, care consider ca reprezinta forma primara a baladei.Acuma ganditi-va la un lucru.Dupa caderea Domnului, s-a scris o balada la adresa lui.Ori acest Domn, nu se afla in gratiile Poartei otomane, din moment ce a fost izgonit, pentru ca strica anumite legi ale imperiului, indemnand oamenii la lupta de eliberare nationala.Sunt mentionati tatarii, dar in multe cazuri, acestia erau aliatii turcilor in expeditiile de jaf efectuate in Tarile Romane.Prin urmare, daca la curtea domneasca se canta aceasta balada, era ca si cum Domnul respectiv impartaseste ideile cantecului, si s-ar fi asociat acelora care luptau impotriva imperiului, devenind dusmanii ei.Era suficient sa se pomeneasca despre Toma Alimos, si Domnul la masa caruia se intampla asta, era mazilit.Trebuia facut ceva care sa nu deranjeze imperiul.Si atunci, s-au sters toate informatiile legate de Domnul respectiv, iar sub acest nume, s-a desfasurat un conflict nu intre un imperiu si un Domn al Tarilor Romane, deci un conflict international, ci unul local, intre doi batausi oarecare.In felul acesta, in locul Domnului care protesta cu arma in mana impotriva turcilor, ridicandu-si poporul la razmerita,s-a ajuns la o bataie intre un haiduc si un boiernas lipsit de importanta, pentru un loc de pamant, pe care nimeni nu-si mai aminteste cui apartinea de fapt.Semnificatia mitului, a fost deturnata istoriceste, imprimandu-se in mod fortat o alta directie, potrivit gusturilor epocii si a conducatorilor ei.Nu trebuie sa pierdem din vedere nici varianta ca aceasta balada a fost modificata popular cu buna stiinta, pentru a scapa de decapitarea pe care i-o promisese istoria.Din cand in cand, adevarata istorie isi ridica spectrele eroice din morminte si acestea patrund fragmentar in folclorul nostru romanesc, ale carei taine raman insa pe mai departe nedescifrate.
Personajul principal al baladei Toma Alimos,- eram tentat sa scriu:Personajul imparatesc,-este Gheorghe Stefan(El este Toma Alimos caruia i-a fost consacrata balada aceasta), numit si Burduja, fiul lui Dumitrascu Ceaur, Domn al Moldovei intre:13 aprilie 1653-8 mai 1653 si 16iulie 1653-13 martie 1658.Moare la Stettin, in 1658 de unde sotia lui ii va aduce sarmanele oseminte pentru a le ingropa in tara, locul inhumarii fiind-se presupune-manastirea pe care a ctitorit-o, Casin.
« Ultima modificare: 25 August 2009, 08:13:04 de către vanghelis007 » Memorat
vanghelis007
Erou
*****

Popularitate: 2
Mesaje: 623


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #6 : 25 August 2009, 08:56:37 »

Povestea lui Harap Alb...urmare

"Miorita laie,
Laie bucalaie,
De trei zile-ncoace,
Ori iarba nu-ti place,
Gura nu-ti mai tace,
Ori esti bolnavioara,
Draguta Mioara?"
La care Mioara raspunde:
"Dragutule bace,
Da-ti oile-ncoace,
(...)
Stapane, stapane,
Iti cheama si-un caine,
(...)
Ca l-apus de soare,
Vreau sa mi te-omoare,
Baciul ungurean
Si cu cel vrancean."
incheiat citatul.
Dar plansetul oii, este acelasi, repet, este acelasi ,cu plansul lui Harap Alb.Pentru ca si unul si celalalt pleaca de la ceea ce citim in Exodul sau Iesirea, de doua ori:
"Dumnezeu aude strigatul israelitilor.
Dupa multa vreme, imparatul Egiptului a murit.Si copiii lui Israel gemeau inca din pricina robiei si scoteau strigate deznadajduite.Strigatele acestea, pe care le-o smulgea lor robia, s-au suit pana la Dumnezeu.Dumnezeu a auzit gemetele lor..."
Ori al doilea moment, este al intalnirii dintre Moise si Dumnezeu, pe muntele Horeb(intalnire care nu se va petrece totusi acum, ci ceva mai tarziu, in timpul Exodului,) muntele cel sfant al Domnului, unde Creatorul se confeseaza fiintei umane:
"Domnul a zis:Am vazut asuprirea poporului Meu, care este in Egipt,si am auzit strigatele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui.Caci ii cunosc durerile.M-am pogorat ca sa-l izbavesc din mana Egiptenilor, sa-l scot din tara aceasta, si sa-l duc intr-o tara, buna si intinsa, intr-o tara unde curge lapte si miere..."
De ce va spunem lucrul acesta?Pentru ca daca prima oara, Harap Alb sae indreapta vectorial spre Egipt, unde trebuie sa se insoare cu Persefona, sotia sau fiica lui Faraon, casatorie care inseamna altceva decat ne spune Biblia,ulterior, o serie de factori stresanti, vor determina eroul sa pregateasca Exodul.Si stiti unde ne vom da seama de acest lucru cel mai bine?Cand Harap Alb, va intalni langa o apa, o nunta de furnici, care trecea podul, de pe un mal pe celalalt.Aceasta trecere a furnicilor, de pe un mal pe altul, este scena trecerii Marii Rosii de catre copiii lui Israel, care se grabeau in acest fel, sa paraseasca Egiptul.Prima dovada in aceasta directie, este chiar numele sub care israelitii apar in Poveste:Furnicile.Cuvantul furnica, vine de la grecescul myrmex, avand aceeasi semnificatie.Dar acelasi cuvand va defini un popor, si anume myrmydonii.Si ca o curiozitate, va amintim ca peste myrmydoni, era domn(sau conducator,) cine altul decat Ahile/Elohim, despre care am vorbit mai inainte. Iar Ahile cu myrmydonii lui, vor face parte din coalitia de forte, care se va bate cu cetatea Troia sau Ilion.Dar acest lucru se va intampla mult mai tarziu in istorie, cum ne va povesti Herodot.
Iata cum este descris Exodul in Povestea lui Harap Alb:
"Si cand sa treaca un pod peste o apa mare(acest apelativ este folosit nu numai pentru mari, ci si pentru fluvii,ceea ce nedetermina sa credem ca israelitii, nu au traversat Marea Rosie, ci Nilul)iaca o nunta de furnici trecea tocmai atunci podul.Ce sa faca Harap Alb?Sta el oleaca si se sfatuieste cu gandul.:"Sa trec peste dansele,am sa omor o multime.Sa dau prin apa, ma tem ca m-oi ineca cu cal cu tot.Dar tot mai bine sa dau prin apa, cum a da Dumnezeu, decat sa curm viata atator gazulite nevinovate.Si zicand Doamne ajuta, se arunca cu calul in apa..."
Desi aici Creanga povesteste Exodul, el pastreaza intamplarea de baza, dar o fabuleaza potrivit legilor fanteziei lui.Pentru ca lucrurile nu s-au petrecut tocmai asa. Biblia spune altceva:
"Copiii lui Israel, au trecut prin mijlocul marii ca pe uscat,si apele stateau ca un zid, la dreapta si la stanga lor.Egiptenii i-au urmarit.Si toti caii lui Faraon,carele si calaretii lui, au intrat dupa ei, in mijlocul marii."
Avand in fata cele doua imagini, si considerand-o pe cea de-a doua ca fiind reala,va trebui sa gasim punctele comune intre imagini si sa intelegem, ce rol a rezervat autorul personajelor sale.Am spus ca furnicile, ii reprezinta aici pe copiii lui Israel.Dar atentie.Harap Alb, nu sare in mare dintr-un gest de altruism.El face ce face detasamentul de care al lui Faraon.Intra dupa israeliti, in mare.Deci Harap Alb, nu mai este aici junele bunu, despre care vorbea exegeza la un moment dat, ci insusi Faraonul Egiptului, care privit din perspectiva israelitilor, este un personaj negativ.Trebuie sa va atrag atentia asupra unui aspect foarte interesant care se produce in basme.In momentul cand povestitorul(Creanga, sau oricare altul), se apuca sa construiasca povestea sa, el foloseste un numar oarecare de arhetipuri istorice diferite, adica, episoadele sunt de foarte multe ori, fapte, care apartin istoriei, dar unei istorii discontinui.Ca si cum am avea pe masa de lucru, sa zicem, un eveniment din viata lui Stefan cel Mare, altul din vremea lui Mircea cel Batran si al treilea, din Razboiul de independenta.Aceste episoade nu au nimic comun intre ele.Autorul, va utiliza aceste episoade disparate, pentru a crea o fabulatie continua, in sensul ca evenimentele disparate, vorapartine "istoriei "acelui personaj.Aceasta va duce la o situatrie cel putin bizara, daca vom privi si caracteriza personajul, din perspectiva izvoarelor istorice fabulate si care alcatuiesc istoria lui.El nu va fi un singur personaj, ci va lua succesiv, chipurile personajelor istorice reale, ale caror perioade le strabate cu dezinvoltura, eroul nostru.El va fi in cazul aratat mai sus, Stefan cel Mare, Mircea cel Batran, dar si unul dintre eroii care au luptat in Razboiul de independenta.Acelasi lucru se va intampla si in cazul Povestii lui Creanga.Motivul folcloric pe care il strabate Harap Alb, corespunde istoriei legendare, care in Biblie, este cunoscut sub numele de Exod.Gestul altruist al lui Harap Alb, va apartine asa cum am spus, lui Faraon, care i-a urmarit pe israeliti, intrand cu detasamentul de care , asa cum se sapune in Biblie,in apele Marii Rosii.Numele istoric al Faraonului, este AhmosisI, cel care a continuat miscarea de reconquista a fratelui sau, gonindu-i pe hicsosi din Egipt.
Intalnirea cu Dumnezeu.
Va veni la un moment dat clipa, cand in timpul peregrinarilor sale, Harap Alb, se va intalni cu Dumnezeu.Harap Alb, nu-L cauta in mod special.Se intalneste cu acesta si nu-L recunoaste,asa cum se intampla de fiecare data in viata,cand relatia cu Divinitatea se stabileste numai in momentul cand avem absoluta nevoie de ea.Si la fel cum facem si noi cand miraculosul, se gaseste alaturi de noi, nu-l recunoastem, radem de el,si nu ne dam seama de importanta pe care acest miraculos il are pentru viata noastra.Ba chiar, putem spune ca purtarea lui Harap Alb fata de Dumnezeu, este total lipsita de respect.Fara a identifica Creatorul, o sa va arat modul cum o abordeaza Harap Alb pe divinitate.
"Merge el cat merge, si, cand la poalele unui codru, vede o dihanie de om..(...)Harap Alb, a stat de s-a uitat,(...) si neputandu-si stapani rasul, zise cu mirare:
-Multe mai vede omul acesta cat traieste..Mai tartorule..."
Si Dumnezeu ii raspunde plin de demnitate:
"-Razi tu, razi, Harap Alb,(...)dar unde mergi,fara de mine, n-ai sa poti face nimica."
Ati inteles cine este Dumnezeu?In Poveste el este numit Gerila.Este acela, care in Dictionarul de mitologie a ui George Lazarescu, este zugravit astfel:
"Gerlila.(Ghetila, Zgriburila), erou din basmele romanesti, care apare totdeauna zgribulit,tremurand de frig, posedand calitati generoase.El este identificat si cu un batran generos, cu traista plina de daruri pentru copii.Este sarbatorit in cadrul sarbatorilor de iarna,cunoscut sub numele de Mos Gerila."
Sa ne intoarcem din nou la Povestea lui Creanga si sa vedem cum apare acesta descris in basm:
"Mai merge el cat merge si, cand la poalele unui codru, numai iaca ce vede o dihanie de om, care se parpalea pe langa un foc de douazeci si patru de stanjini de lemne,si tot atunci striga cat ii lua gura, ca moare de frig."
Motivul folcloric al intalnirii dintre Harap Alb si Gerila, se regaseste in Vechiul Testament, acolo unde Moise, pascand turma socrului sau Ietro, a manat-o pana dincolo de pustie, ajungand pana la Muntele lui Dumnezeu, la Horeb.Aici s-a intamplat urmatorul lucru:
"Ingerul Domnului, i s-a aratat intr-o flacara de foc, care iesea din mijlocul unui rug.Moise s-a uitat.Si iata ca rugul era tot un foc si rugul, nu se mistuia de loc."
Ceea ce se intampla in Biblie, se intampla in Poveste.Pentru ca aici, Harap Alb nu mai este Faraon, care sare in Marea Rosie dupa furnici intr-un gest de altruism, ci se identifica cu Moise.Consecintele sunt numeroase.Nu ne propunem sa le discutam aici, dar aratam faptul, ca un erou de basm, ca Fat-Frumos, sufera de ceea ce am putea numi sindromul personalitatilor multiple.Din aceasta cauza, o caracterizare a personajului ca persoana unica, devine aproape un gest imposibil.Pentru ca intotdeauna, vor apare in el alte trasaturi care vor corespunde asa cum am mai spus, personajelor istorice, pe care el le intalneste.O alta consecinta, pe care o desprindem din lecturarea textelor,este ca intotdeauna, definitiile din Dictionare, sunt infidele.Ele rezuma in cel mai rau caz un text, creioneaza in anumite limite(ingaduite de textul mitologic), personajele definite, dar uita sa spuna esentialul, sa divulge valoarea de semnificatie a mitului, si sa spuna exact, ca la matematica, cine este de fapt eroul pe care il intalnim in spatiul narativ al basmelor.Ceea ce spuneam in legatura cu Fat-Frumos, este valabil si in ceea ce o priveste pe Ileana Cosanzeana.Nici ea nu respecta cu fidelitate un anumit chip de la capat pana la sfarsit, in cadrul povestii in care este eroina.Identitatea se pastreaza doar daca motivul folcloric, este dus la dimensiunile unui basm.Si aici, mai putem adauga un fapt, ca desi poarta nume standard,-Ileana Cosanzeana si Fat-Frumos, in fiecare basm unde apar, personajele nu mai sunt identice cu cele dinainte.Fat-Frumos, nu este acelasi, el schimbandu-si personalitatea de la un basm la altul, dar chiar si de la un motiv folcloric la altul, in cadrul aceleiasi productii culturale.
Vorbind despre Dumnezeu care apare in rugul de foc si despre Harap-Alb, care-l intalneste pe Gerila, v-am aratat o identitate, faptul ca un motiv folcloric, dintr-o varianta folclorica, seamana cu acelasi motiv, din alta varianta folclorica, chiar daca imaginile sufera o distorsionare,autorii povestind diferit aceeasi secventa.Dar dincolo de aceste imagini mitologice, trebuie sa existe si o explicatie profana, care sa faca ca aceste identitati sa fie intelese.Ce reprezinta aceasta intalnire dintre Dumnezeu si Harap Alb?Oare faptul ca v-am aratat comparativ asemanarea dintre doua motive folclorice, rezolva problema?Eu cred ca nu.Cine este Dumnezewu despre care se vorbeste aici?De ce el trebuie sa stea neaparat langa un rug care arde, si totusi este pus in situatia aceasta neobisnuita, sa tremure de frig?Pentru ca aici ne lovim de un fenomen cosmic, care trebuie inteles ca atare.Dumnezeu, este aici soarele.El sta langa rugul in flacari, imagine de om -flacara care il defineste.ca entitate solara.Aceasta identitate ii va determina pe troienii si pe Aheii din Iliada, sa-si arda eroii dupa moartea lor, pe rug.Deci trebuie sa realizam faptul ca omul, asociat la un moment dat cu imaginea unei flacari, este un simbol solar, ca reprezinta soarele.In Scufita Rosie, soarele va lua chipul unui lup.Poate ca in alte mituri, unei alte fiinte iubite sau dezagreate, i se va asocia aceasta imagine a focului, transformand-o intr-o entitate solara.Legat de soare, care se misca pe cer, trebuie sa existe un moment special, cand Soarele se raceste, imbatraneste sau chiar moare.In Scufita Rosie, Soarele imbatraneste in momentul cand Lupul o mananca pe bunica si se substituie acesteia, in asteptarea Scufitei Rosii.Dar Scufita Rosie, este constelatia Fecioara, care corespunde perioadei de toamna.Deci iata o asociatie foarte complexa.Lupul mancand bunicuta, ca sa imbatraneasca.Lupul asteptand-o pe Scufita Rosie, adica momentul cand soarele trece prin constelatia Fecioarei,mancand-o la modul figurat, pentru ca el sa ajunga in felul acesta sa moara, moarte cauzata de vanator.Ori moartea soarelui, va corespunde perioadei de iarna, cand desi soarele straluceste pe cer, el nu mai are puterea sa incalzeasca lumea.Asta spune Biblia.Ca Moise se gasea in preajma muntelui lui Dumnezeu, la Horeb, in plina iarna.Asta spune si Povestea lui Creanga.Ca eroul sau a intalnit in timpul peregrinarilor sale, iarna.De ce soarele, de ce iarna, de ce interpretarea aceasta cosmista?Pentru ca cele douazeci si patru de ruguri despre care se vorbeste in Poveste, sunt dublul numarului 12, care reprezinta constelatiile zodiacale pe care trebuie sa le strabata soarele periodic, ca sa se pastreze succesiunea anotimpurilor.Acelasi numar de doisprezece, se regaseste si in numarul de apostoli ai lui Isus Cristos. Si pot sa spun cu siguranta, nu in mod intamplator.
Daca uneori interpretarile pe care le fac, pot fi acuzate ca fiind speculative, daca asemanarile pe care le arat pot fi socotite de catre unii ca fiind simple coincidente, ma intreb de cate coincidente este nevoie ca sa existe intr-un text (ce poate fi exemplificat cu un altul asemanator),pentru a demonstra ca mecanismul de hermeneutica a miturilor este simplu, universal si se poate aplica in vederea obtinerii unor rezultate palpabile,miturilor.Raspunsul este Surprise singura coincidenta.Daca aceasta coincidenta exista si poate fi explicata, atunci teoria noastra este viabila.Ori in Povestea lui Harap Alb, numarul de coincidente din Poveste, cu intamplari asemanatoare petrecute in Biblie, este prea mare, si as putea sublinia, chiar prea evidente.Aici nu mai este vorba de a insira cuvinte sau de a le folosi mestesugit, pentru a seduce inima cititorului.Este vorba de ceva foarte important, si lucrul acesta se numeste Hermeneutica Miturilor.Toti ce citim aceste insemnari, facem hermeneutica, o hermeneutica care nu are nimic academic in ea, chiar daca va arata cum au gandit oamenii chiar daca deschide o poarta in sufletul fiecaruia, dincolo de care putem sa admiram, miracolul universului care ne inconjoara.Vom vorbi in cele ce urmeaza, de motivul folcloric al "Fantanii", caruia in basm ii putem spune "Fantana lui Harap Alb", iar in Biblie, se numeste"Fantana lui Iosif."Este locul in care Spanul il pacaleste pe eroul din Poveste sa intre, determinandu-l sa-si schimbe destinul.Este fantana seaca in care fratii lui Iosif il arunca pe fratele lor mai mic, Iosif, cu gand sa-l omoare, vanzandu-l apoi unei caravane de ismaeliti care se indrepta spre Egipt, ca pe un rob netrebnic.Este fantana sau izvorul spre care va fi manat ciobanul cel mititel, pentru ca fratii sai, sa-i faca legea, in balada Miorita.Aceste coincidente, ma determina sa afirm, ca Povestea lui Harap Alb, si balada Miorita nu numai ca sunt apocrife Biblice, dar ele doua, sunt surori gemelare, deoarece putem spune ca in vreme ce una este Povestea lui Harap Alb in versuri, cealalta este o balada povestita in proza.Mai mult decat atat, putem afirma ca poporul roman, si-a scris propriile sale Biblii populare care l-au calauzit pe cararile aspre ale istoriei.Romanii, sunt, -am putea spune,-nu ortodocsi prin credinta, ci prin ceea ce au facut pentru ea.Au pastrat-o in suflet, si cand a fost nevoie, au spus-o si chiar au scris aceste cuvinte, care nu sunt altceva, decat expresia marii iubiri, pe care omul simplu o are pentru Dumnezeu.
Cel mai misterios personaj, care apare in Povestea lui Harap-Alb, este Cerbul.Vreau sa spun ca odata cu acest motiv folcloric,Povestea lui Harap Alb, intra din ceea ce noi numim ciclul Exodului, intr-un alt ciclu, ciclul Solomonian.Aici se vorbeste despre "raptul cosmogonic,"desi aceasta marturisire hermentica, nu apare nicaieri, cu atat mai putin la exegetii Vasile V.Filip sai Andrei Oisteanu, care discuta in cartile lor si
despre aceasta problema.Scena este foarte cunoscuta:
"La vreo cateva zile dupa aceasta, imparatul arata Spanului, niste pietre scumpe, zicand:
-Nepoate, mai vazut-ai petre nestemate asa de mari si frumoase ca ca acestea, de cand esti?"
Deoarece eu consider ca Povestea lui Harap Alb este un apocrif Biblic, prima intrebare pe care mi-o pun,este unde apare in Vechiul Testament o scena similara, cu un imparat batran care arata unei persoane straine, tezaurul imparatesc.Ori acest episod, este povestit in Isaia:(39; 1-8):
In acelasi timp, Merodac-Baladan, fiul lui Baladan, imparatul Babilonului, a trimis o scrisoare, si un dar lui Ezechia, pentru ca aflase de boala si insanatosirea lui.Ezechia s-a bucurat si a aratat trimisilor locul unde erau lucrurile lui de pret,argintul si aurul, mirezmele si undelemnul de pret,toata casa lui de arme, si tot ce se afla in vistieriile lui.N-a ramas nimic in casa si in tinuturile lui, pe care sa nu-l fi aratat."
Afland proorocul Isaia ce a facut Ezechia, chiar din gura acestuia, a spus acest prooroc:
"Iata, vor veni vremurile cand vor duce in Babilon, tot ce este in casa ta, si tot ce au strans parintii tai pana in ziua de azi.Nimic nu va ramanea, zice Domnul."
"Si-odata cheama Spanul pe Harap Alb si-i zice:
"-Du-te in Padurea Cerbului, cum ii sti tu, si macar fa pe dracul in patru, sau orice-i face,dar numaidecat, sa-mi aduci pielea cerbului, cu cap cu tot,asa batute cu pietre scumpe, cum se gasesc."
Proorocirea lui Isaia, se va implini cu exactitate, dupa 115 ani.Momentul istoric povestit de catre Creanga, poate fi stabilit foarte clar in acest moment.Boala lui Ezechia sau Iezechia, suveranul Iudeii, va surveni in perioada de domnie a acestuia, intre 727 si 698 i.H.Ori Dumnezeu ii transmite prin Isaia, lui Ezechia:
"Am auzit rugaciunea ta si am vazut lacrimile tale.Iata ca voi mai adauga inca 15 anila zilele vietii tale."
Aceasta inseamna ca daca adunam la anul 698 inca 15 ani, vom obtine anul 713 i.H., an in care Ezechia a fost bolnav.Vizita solilor regelui Babilonului, s-a petrecut in anul 713, sau imediat in anul urmator, in anul 712 i.H.Ori capul(adica regele Iudeii,) si pielea batuta cu pietre scumpe,(reprezentand tezaurul Iudeii, vor fi luate de Harap Alb, dupa cucerirea Ierusalimului de catre Nabucodonosor II, suveranul caldeilor,care-l va lua ostatec pe regele iudeu de atunci, Ioiachim(608-598i.H.), cu tot tezaurul templului lui Solomon.Daca istoria este evaziva in ce priveste captivitatea sau moartea regelui Iudeu, in Biblie citim:
"(2 Cronici 36; 6-7):
"Nebucadnetar , imparatul Babilonului s-a suit impotriva lui,(a lui Ioiachim)si l-a legat cu lanturi de arama,ca sa-l duca lka Babilon.Nebucadnetar, a dus la Babilon unelte din Casa Domnului(Templul lui Solomon)si le-a pus in casa lui (templul) din Babilon."
Daca din anul cand a fost Ezechia bolnav, (713),scadem anul cand Ioiachim va cadea preizonier la caldei, (598), vom obtine un numar de 115 ani, moment cand proorocirea lui Isaia s-a implinit asa cum am mai spus.Acest episod referitor la intrarea regelui Caldeu in Ierusalim si daramarea templului, cu furtul tezaurului de aici,va face obiectul acelor colinde tip despre "Furarea astrelor", cum le-a numit Monica Bratulescu, sau a "Raptului Cosmogonic", cum apare la Vasile V.Filip.Veti zice ca lucrurile s-au incheiat aici, si veti rasufla usurati.Nu va grabiti, pentru ca povestea acestui episod nu s-a terminat inca.Ce-i povesteste imparatul Spanului?
"-Pe unde sa se gaseasca nepoate.Ia, in Padurea Cerbului.Si cerbul acela este batut cu npietre scumpe,mult mai mari si mai frumoase decat acestea.Mai intai cica are una in frunte, de straluceste ca un soare.Dar nu se poate apropia nimeni de cerb, caci este solomonit(cu sensul ca face parte din neamul lui Solomon)si nici un fel de arma nu-l prinde."
Afirmatiile din Poveste sunt confirmate de catre Biblie.Pentru ca pe vremea lui Ezechia, suveranul asirian Sennaherib,incearca sa cucereasca Ierusalimul, dar in armata lui izbucneste o epidemie de ciuma, care-l va determina sa renunte si sa se retraga.In Biblie citim:
"Atunci Domnul a trimes un inger care a nimicit in tabara imparatului Asiriei, pe toti vitejii, domnitorii si capeteniile.Si imparatul s-a intors rusinat in tara lui.A intrat in casa dumnezeului sau si cei ce iesisera din coapsele lui, l-au ucis, acolo cu sabia."
Acelasi lucru este confirmat si de istorie.Sennaherib, moare asasinat in templul zeului Ninurta, din capitala, de catre doi dintre fiii sai,in razboiul civil declansat,la moartea sa iesind victorios,Asarhaddon."
Din aceasta cauza, "nici un fel de arma nu-l prinde"Spuneam ca Ezechia, a avut multe bogatii si multa slava.Biblia le enumera:
"Si-a facut vistierii de argint, de aur, de pietre scumpe,de mirodenii, de scuturi, si de toate lucrurile care se pot dori."
Aceasta descriere nu seamana nici pe departe cu pielea Cerbului care vine insotita de capul sau.Dar ce este pielea?Un strat subtire de materie vie, care acopera corpul omenesc asemenea unei haine.Haideti sa vedem, gasim in Vechiul Testament o referire la vreo haina, care sa aiba batuta pe ea pietre scumpe?Deschideti cartea la capitolul Exodul.(39;1-31):
"Au facut apoi pieptarul,lucrat cu maiestrie, din aceeasi lucratura ca efodul.(...)Au pus in el patru siruri de pietre.In sirul intai era:
un sardonix, un topaz si un smaragd.
in al doilea sir:
un rubin, un safir, si un diamant.
In al treilea sir:
un opal, un agat, si un ametist.
Iar in al patrulea sir:
un hrisolit,un onix si un iaspis.
Pietrele acestea erau legate in ferecaturile lor de aur.
Erau douasprezece, dupa numele fiilor lui Israel;erau sapate ca niste peceti, fiecare cu numele uneia dintre cele douasprezece semintii."
Aceasta era pielea Cerbului, pe care Harap Alb, o luase ca prada de razboi, pentru a o duce regelui Babilonului.Si ea era o haina preoteasca, sfanta, care a fost facuta pentru Aaron.
Nu este asa, ca atunci cand descoperim fata ascunsa a basmelor, acestea incep sa devina dintr-o data foarte interesante?Eu cred ca miraculosul basmului, nu porneste de la ceea ce numim ca fiind miraculosul continut, ci de la miraculosul, care se desprinde din cunoasterea cele doua aspecte ale lui.Aspectul mitologic al basmului, si aspectul lui istoric, care fac din basm,ca produs folcloric, ceva deosebit.Daca vom considera Povestea lui Harap Alb,prin rezultatul interpretarii, ca fiind o aberatie,aceasta va fi contrazisa in mod straniu de un alt basm al lui Ion Creanga, basm care se numeste "Ivan Turbinca."Basmul "Ivan Turbinca", este de fapt o reluare a Povestii lui Harap Alb, spusa altfel.Si aici se aminteste despre Exod.Vazandu-l pe Ivan cum vine,"sovaind cand la o margine de drum, cand la alta", Ce-i spune Dumnezeu lui Sfantul Petru?
"De drumetul care canta, sa nu te temi.Ostasul acesta e un om bun la inima si milostiv.(...)hai fa-te tu cersetor la capatul ist de pod si eu la celalalt.Si sa vezi cum are sa ne deie amandoua carboavele de pomana."
Observati, ca Ivan nu este decat un ostas.Dar citim in Vechiul Testament:
"Si dupa patru sute treizeci de ani,tocmai in ziua aceea, toate ostile Domnului, au iesit din tara Egiptului."
Iar povestea incepe astfel:
"Era odata un rus, pe care il chema Ivan.Si rusul acela din copilarie, se trezise in oaste."
Pe de-o parte ni se vorbeste despre ostile Domnului, pe de alta de Ivan, care fusese toata viata lui la oaste.In ce priveste cantecul "betivanesc "al lui Ivan, dupa trecerea Marii Rosii de catre copiii lui Israel, ce se apuca sa faca acestia?
"Atunci Moise si copiii lui Israel, au cantat Domnului cantarea aceasta.Ei au zis:"Voi canta Domnului, caci Si-a aratat slava."
Iar inaintea acestei cantari, copiii lui Israel trec peste Marea Rosie ca pe un pod, ceea ce face si Ivan Turbinca.Vedeti?Toate aceste amanunte nu sunt coincidente intamplatoare.Ele apar numai daca reusesti sa pui piesele jocului de puzlle, la locul lor.Altfel aceste coincidente, nu exista.
Robia egipteana, este prezentata alegoric, prin intrarea lui Ivan in iad, iar inceputul Exodului, prin pacalirea lui Ivan de catre diavoli, cu sunetele de trambita si larma pe care acestia o fac afara, ca si cum ar fi vorba despre un razboi.Dar si grecii, nu se vor lasa mai prejos si vor aminti acest episod atunci cand Ulise il va pacali pe Ahile, sa iasa afara in fata cetatii,recunoscandu-l astfel intre fetele lui Licomede.Noi povestim Exodul in felul nostru, asa cum o face aici Creanga, in Povestea lui Harap Alb si Ivan Turbinca,iar grecii vor adauga mitul Exodului,unui mit mult mai amplu, care se va chema Iliada si care povesteste razboiul troian.Mitul grecesc, va purta numele lui Ahile, si puteti sa observati si singuri asemanarile daca veti citi in paralel despre nasterea lui Moise, si despre nasterea lui Ahile, episoadele in cauza, fiind identice in ambele situatii.
Bun.Pentru ca autorul Povestii sa nu se dezminta, el va povesti despre razboiul asirian pe care Sennaherib il va duce impotriva Iudeii, si de ciuma care va mistui o buna parte din armata asiriana la portile Raiului(a Ierusalimului).Iata cum este redat in Poveste acest episod Biblic:
"Si nu mult dupa aceasta, numai iaca ce vine si Moartea(Sennaherib cu armata asiriana,) si vrea numaidecat sa intre la la Dumnezeu(sa cucereasca Ierusalimul),ca sa primeasca poronci.Ivan atunci ii pune spaga in piept si zice:
-Stoti Sidma! Unde vrei sa te duci?
-La Dumnezeu Ivane, sa vedem ce mi-a mai poronci.
-Nu-i voie, zise Ivan.Las'ca ma duc eu sa-ti aduc raspuns.
-Ba nu Ivane, trebuie sa ma duc eu.
Ivan atunci , vazand ca Moartea da chioara peste dansul, se stropseste la ea zicand:
-Pasol Vidma, na turbinca!
Moartea atunci, neavand incotro, se baga in turbinca si acus icneste, acus suspina, de-ti venea sa-i plangi de mila.Iara Ivan lega turbinca la gura cu nepasare, si-o anina intr-un copac."
Acesta este momentul cand asirienii incep sa moara de molima cumplita care incepuse sa se raspandeasca cu repeziciune in randurile armatei asiriene, eveniment miraculos, care va amana asedierea Ierusalimului care se va intampla abia dupa vreo 115 ani mai tarziu, cand moartea va fi scoasa din turbinca lui Ivan de catre Dumnezeu si eliberata.Si tot aici se povesteste despre prelungirea vietii lui Ezechia cu inca 15 ani, de catre Dumnezeu.Iata ce-i spune Moartea lui Ivan:
"...ei, Ivane, Ivane! Numai rabdarea si bunatatea lui Dumnezeu cea fara de margini, poate sa precovarseasca faradelegile si indaratnicia ta.De mult erai tu matrasit din lumea asta, si ajuns de batjocura dracilor,daca nu-ti intra Dumnezeu in voie, mai mult decat insusi fiului sau.Sa stii Ivane, ca de-acum inainte, ai sa fii bucuros sa mori.Si ai sa te tarai in branci dupa mine, rugandu-ma sa-ti ieu sufletul,dar eu am sa ma fdac ca te-am uitat si am sa te lasi sa traiesti cat zidul Goliei si Cetatea Neamtului,ca sa vezi tu cat e de nesuferita viata la asa de adanci batranete."-incheiat citatul.
« Ultima modificare: 10 Aprilie 2015, 05:58:44 de către vanghelis007 » Memorat
Pagini: [1]
  Trimite acest subiect  |  Imprimă  
 
Schimbă forumul: