Jules Verne

[lostjohn]

Ce ati citit de Jules Verne? eu am citit: O calatorie spre centrul pamantului, goana dupa meteor, ocolul pamantului in 80 de zile, aventurile unui chinez in china si capitan la 15 ani, iar acum citesc arhipelagul in flacari.

[vanghelis007]

Depinde de varsta pe care o ai cand citesti un anumit gen de carti.Faptul ca l-ai citit si il citesti pe Jules Verne, este frumos si vreau sa iti spun ca si mie mi-a placut.Dar iti sugerez o idee.Daca ai cita din cartea citita un fragment , ce ti-a placut tie cel mai mult si apoi ai face un comentariu interesant?Uite, iti dau o idee.Calatoria spre centrul pamantului  din cartea lui Jules Verne, porneste de la preluarea si prelucrarea  unor traditii folclorice care spun ca pamantuul este gaurit si ca prin anumite locuri poti sa calatoresti catre lumea cealalta sau lumea cea neagra.In acest spatiu infernal, grecii si religia crestina au situat iadul, infernul, hadesul.Poti sa ne povestesti cateva lucruri despre asta?Hai ca nu este greu.Si daca esti pasionat ai sa poti sa o faci cu siguranta.

[vanghelis007]

http://www.trilulilu.ro/Micibo/2157ce37775357
Am gasit acest videoclip legat de teoria pamantului gol.Cred ca vei fi interesat sa il vezi.Si am mai gasit ceva , un articol pe "Descopera."
" Teoria Pamantului Gol – de la extraterestri la nazisti
Desi multi dintre noi gasesc ca ideea unui Pamant gol in interior este mai degraba una ridicola, de vreme ce informatii bazate pe fundamente stiintifice sunt la indemana oricui in prezent, teoria care exploateaza aceasta varianta dateaza din vechime si nu este proprie unui singure civilizatii. Ea apare atat in folclorul islandez, cat si in indepartatul Tibet, iar ideea de baza este aceeasi: din adancurile Pamantului izvoreste adevarata intelepciune, iar acolo se afla o populatie avansata atat din punct de vedere spiritual, cat si tehnologic. Sau poate Paradisul pierdut? Sau este in realitate adevarata locatie a Atlantidei? Sau poate micii omuleti verzi nu vin din spatiu cum credem noi, ci chiar din centrul Pamantului, unde isi au baza pentru farfuriile lor zburatoare. In acest caz, ar trebui sa ne scoatem palaria in fata lor si sa-i numim “intraterestri”…Cat este adevar si cat este fictiune?
Variatii pe o tema data
Teoria sustine ca Pamantul nu este o sfera solida, ci este gol in interior, iar deschiderile catre lumea interioara sunt polii. Aceste “porti” au fost multiplicate in timp, ca urmare a diversitatii geografice, prin urmare, polilor li s-au adaugat pesterile din jungla sud-americana, muntele Meltpego Punson din Tibet, Stonehenge, Anglia sau Muntele Shastra din California. In prezent, aceasta teorie a trecut de pragul in care este descrisa drept sursa unei mari intelepciuni, poate si pentru ca oamenii moderni nu mai doresc sa creada in vise, ci vor sa atinga, sa vada si, mai ales, sa afle exact ce beneficiu le poate aduce orice noua descoperire, cantarita din punct de vedere material. Faptul ca vechimea teoriei Pamantului Gol contrasteaza cu lipsa unor informatii concrete in legatura cu acest subiect, i-a facut pe foarte multi sa speculeze ca aceasta este de fapt sursa celui mai mare secret guvernamental existent. Ramanand in aceeasi sfera, conspiratia a fost pusa in legatura directa cu altele, printre care cea a rasei ariene care continua sa se dezvolte si cea a mortii inscenate a lui Hitler, care traieste bine-sanatos in adancurile Pamantului.
In Occident, ideea a prins aripi in anul 1628, cand Edmund Halley marturisea: “Eu cred ca Pamantul e constituit din sfere concentrice, ca o cutie de puzzle chinezeasca. Aceste sfere sustin viata si sunt imbaiate intr-o lumina eterna". In opinia lui, aurora boreala era cauzata de gazul care scapa din interior prin crusta subtire. Pornind de la Haley, John Simms a dezvoltat in jurul anului 1800 noile teorii ale golului. “Haley avea dreptate in legatura cu sferele concentrice, dar nu a mentionat deschiderile de la poli. Oceanul curge din si inspre aceste deschideri si nu este nicio indoiala ca exista, de asemenea, locuitori in interiorul Pamantului.”
Noua teorie venea pe un fond istoric propice, cand descoperirile stiintifice erau in toi. In acea perioada, presedintele Statelor Unite, John Quincy Adams, a aprobat o expeditie pe mare care sa fie condusa de catre Charles Wilkes. Americanii se mandreau cu prima misiune ampla dedicata localizarii si explorarii Pamantului Interior. Presedintele a fost mai mult decat incantat sa finanteze aceasta calatorie unica, in speranta ca Americii i se va atribui cea mai mare descoperire de la insasi descoperirea ei. Temerara calatorie urmarea sa dezvaluie locuri pe care nimeni nu le vazuse vreodata, desi toata lumea vorbea despre ele de sute de ani. Aceasta expeditie avea sa joace un rol important pentru stiinta intrucat, chiar daca Pamantul Interior a ramas o necunoscuta, navigatorii au adus inapoi materiale importante pentru geologie, botanica, zoologie, antropologie, care au dus ulterior la necesitatea formarii unei fundatii. Cel putin trei dintre oamenii de stiinta aflati la bord au primit recunoasterea internationala a cercurilor stiintifice ca urmare a descoperirilor lor.
In 1906, William Reed Teed publica lucrarea “Fantoma Polilor”, in care explica de ce polii nu au fost localizati: pentru simplul fapt ca acestia nu existau. In opinia acestuia, denumirea generica de “poli” se referea, de fapt, la intrarile catre interiorul Pamantului. Un alt autor, Marshall B. Gardner publica o carte intitulata “O calatorie catre interiorul Pamantului”, in cadrul careia impinge aceasta credinta la extreme: “Eu am descoperit ca teoriile anterioare sunt cumva pe directia buna dar, ca o adaugare, eu cred ca interiorul Pamantului este iluminat de un soare care are aproximativ 600 de mile in diametru, iar gaurile de la poli au cu siguranta mai mult de 1000 de mile in diametru”. Subiectul nu era chiar nou. Inaintea lui a mai existat un “vizionar” care impartasea aceeasi idee excentrica, Cyrus Teed. In 1897, acesta sustinea: “ Noi de fapt traim in interiorul Pamantului, sub suprafata interioara a crustei. In interiorul golului sunt Soarele, Luna, stelele, planetele si cometele. Nu exista absolut nimic in exterior. Interiorul este tot ceea ce este”. Ideea poate parea cel putin aberanta pentru astronomii moderni, care descopera noi si noi galaxii la milioane de ani-lumina distanta. Cu toate acestea, in anii ’40 in Germania, adeptii teoriei erau numerosi.
Adolf Hitler si mirajul Pamantului Gol
In 1913, Rudolf Glauer infiinteaza societatea Thule, la care adera de-a lugul timpului numeroase societati secrete politico-militare. Mixul mitologic pe care acesta l-a tesut in jurul societatii sale a atras o multime de germani, vrajiti de ipoteza unui taram ascuns de unde izvoreste intelepciunea lumii si puritatea. In concluzie, Thule fusese populata de fiinte magice, initiate de extraterestri, iar descendentii lor nu erau nimeni altii decat arienii. Cei mai puri descendenti ai acestora erau, evident, germanii, iar menirea lor era sa mosteneasca puterea stramosilor si sa se foloseasca de cunostintele lor avansate. Atat de convinsi erau germanii de autenticitatea radacinilor lor, incat unul dintre teoreticienii partidului nazist, Alfred Rosenberg, avea sa declare in 1946: “Totul a plecat de la aceasta societate. Invatatura secreta pe care am primit-o acolo ne-a ajutat si mai bine decat diviziile noastre de SA si SS sa cucerim puterea. Fondatorii Societatii Thule erau niste veritabili magicieni”. Dogma acestei societati avea sa fie baza miscarii Pamantului Gol in Germania, initiata de aviatorul Peter Bender. In opinia acestuia, Pamantul nu avea fata externa, deoarece era o gaura intr-un Univers stancos care se intinde la infinit.
Desi pare greu de crezut, imposibilitatea acestei fantezii este direct proportionala cu adeptii ei, printre care se numarau si ofiteri superiori din aviatie si marina. Nu a durat mult pana ca insusi Hitler sa imbratiseze ideea unui Pamant Gol. In 1942, in plin razboi, Hitler a comandat o expeditie secreta. In ideea ca ideile lui Bender erau adevarate, atunci germanii ar fi putut spiona armata britanica fara ca aceasta sa aiba habar. Insotiti de fizicianul Heinz Fisher, militarii au debarcat pe insula Rugen din Marea Baltica. Daca Pamantul ar fi fost concav, atunci reflectarea undelor radar ce se propaga in linie dreapta vor furniza imagini ale unor puncte indepartate situate pe fata interna. Acesta era planul militarilor pentru a afla pozitia inamicilor. Nu mai este nevoie sa spunem ca acest lucru nu s-a intamplat decat in imaginatia lor. Dezvoltata pe fondul instabilitatii si insecuritatii proprii Germaniei acelor timpuri, situarea inauntrul unui Pamant Gol mai avea si un alt efect psihologic, dupa cum subliniaza Jacques Bergier si Louis Pauwels: “Teoria Pamantului Gol pe dinauntru dadea fiintei umane senzatia de-a fi infasurata, inchisa, protejata ca un fetus in pantecul mamei”. Dupa moartea lui Hitler, multi nu au vrut sa creada intr-un final banal al unuia dintre cele mai marete destine ale omenirii, prin urmare s-au convins ca acesta nu s-a sinucis ci ca, impreuna cu aghiotantii sai, s-a strecurat in adancurile Pamantului, unde au trait cu totii fericiti pana la adanci batraneti.
Ideea unei lumi inedite a inflacarat mintile multor aventurieri. Unul dintre ei a mers mai departe cu aceasta cercetare. Doctorul Raymond Bernard a scris cartea “Pamantul Gol”, dupa care a initiat constructia unei asezari in America de Sud, hotarat fiind sa descopere posibile intrari care sa il angajeze in calatoria vietii lui. Mai tarziu, acesta a disparut fara urma intr-una din pesterile Amazonului, iar adeptii lui au fost convinsi ca si-a atins scopul. Asa sa fie oare?
Mistificarea lui Byrd
Numele amiralului Byrd este relationat cu descoperirea Pamantui Gol. Un explorator pasionat, acesta a participat la misiuni de cercetare atat in Antarctica, cat si in Arctica, evenimente care au oferit un nou impuls teoriei Pamantului Gol. Initial s-a crezut ca expeditiile sale vor pune capat odata pentru totdeauna acestor fantezii dar, in final, lucrurile s-au asezat altfel. Documente legate de aceste expeditii, cat si jurnalele lui Byrd au fost depuse ulterior in analele universitatii din Ohio. Faptul ca unul dintre jurnale lipsea, a generat o intreaga plasa de intrigi. Asta, si faptul ca Byrd s-a referit la Antarctica drept “Pamantul Misterului Vesnic” si a notat: “As vrea sa vad pamantul dincolo de Polul Nord. Zona de dincolo de pol este centrul Marelui Necunoscut”. Aceste dovezi au fost mai mult decat suficiente pentru cei care au crezut in teorie."
Operatiunea Highjump, demarata de guvernul american in 1946, il avea la bord si pe amiralul Byrd. Scopul declarat era acela de a explora zona Antarcticii din punct de vedere geografic, geologic, hidrografic, de a testa conditiile electromagnetice ale zonei, de a consolida suveranitatea Statelor Unite in zona si de a testa reactiile corpului uman in conditii extreme. Misiunea a fost intrerupta brusc in luna februarie a anului 1947, cu sase luni mai devreme decat data prevazuta initial, fara nicio explicatie acceptabila.
Tocmai pastrarea misterului asupra adevaratei motivatii au deschis cutia Pandorei. Presupusul jurnal lipsa al amiralului cuprindea chiar evenimentele din luna februarie, insa cuvintele scrijelite pe hartie au fost prea dure pentru urechea sensibila a omenirii. O varianta neautentificata a acestui jurnal circula pe internet, iar aici Byrd povesteste in detaliu expeditia sa care l-a dus dincolo de gheturi, catre un taram verde, unde a fost intampinat de oameni blonzi prietenosi, care l-au condus catre Maestru. Urmeaza o lectie de filozofie si de viata pe care cel numit Maestru o va oferi umanului Byrd. Cu lectia invata, acesta se urca iar la bordul aparatului sau de zbor si revine pe taramurile inghetate in mijlocul omenirii care se indreapta catre pieire. Ceea ce nu se mentioneaza aici este ca luna februarie in zona Antarcticii este atat de dura din punct de vedere al conditiilor meteo, incat o misiune de cercetare aici inseamna timp si resurse pierdute, iar un zbor este de-a dreptul imposibil.
De ce nu poate fi Pamantul gol in interior – fapte stiintifice
Intr-un articol al publicatiei The New Scientist, oamenii de stiinta sunt invitati sa isi ofere parerea de experti asupra acestei chestiuni. Acestia sunt de acord asupra faptului ca in cazul in care Pamantul ar fi gol, omenirea ar fi in pericol de sufocare, sete, seceta, foamete, inghet si in final, scufundare. Chiar in aceasta ordine. Un Pamant gol nu ar avea suficienta masa pentru a sustine existenta atmosferei prin forta gravitatiei, iar apa de la suprafata s-ar evapora. De asemenea, nu ar exista campul magnetic, generat de nucleul din fier lichid al Pamantului. Busolele nu ar functiona, iar anumite pasari migratoare ar fi total debusolate in ceea ce priveste orientarea. Insa asta ar fi cea mai mica grija. In lipsa unei atmosfere, radiatiile din spatiu nu ar mai intampina nicio bariera, iar viata pe Pamant nu ar fi avut nicio sansa. Nu ar exista niciun fel de activitate vulcanica si nici urma de lava. Si mai ales, un Pamant Gol ar avea o masa de 5 x 10 22 de kilograme, ceea ce inseamna doar o mica parte din masa sa reala.
Facts - literatura inspirata din teoria Pamantului Gol
Teoria Pamantului Gol, dincolo de dezbaterile pe care le-a generat, a infierbantat mintile scriitorilor si, mai ales, le-a oferit un material numai bun pentru a fi exploatat. Prin urmare, multi dintre cei care isi doresc cu ardoare sa creada in aceasta teorie, s-au folosit de aceste produse ale literaturii si fictiunii pentru a oferi credibilitate credintelor lor, parcurgand practic drumul in sens invers. Printre personajele culturale importante care au scris despre Pamantul Gol se afla : H.G. Wells, Aldous Huxley, Herman Hesse, Edgar Allan Poe, Edgar Rice Burroughs si, poate cea mai cunoscuta lucrare dintre toate, cea a lui Jules Verne, “Calatorie catre centrul Pamantului”.

 

 

[lostjohn]

Elucubrant.  Da, am citit calatoria si am sa fac un rezumat al ei cu ce imi mai adic eu aminte.
Profesorul Otto Lidenbrok lector in mineralogie locuia la un apartament din Hamburg, avea un nepot pe nume Axel, o servitoare Marhta si Grauben nepoata sa (s-a aflat mai tarziu, ultima fraza a romanului). Intr-o zi profesorul a adus acasa o carte veche care continea o foaie cu un limbaj codat (de Arne Saknussem). S-a tot chinuit sa-l descifreze dar n-a reusit asa ca drept pedeapsa s-a infometat pe el si pe ai lui. Din intamplare Axel ramas singur in odaia acestuia descifreaza mesajul si vrea sa-l arunce in foc dupa cei citeste continutul, adica instructiunile lui Arne in care demonstreaza ca a cobori in centrul pamantului este plauzibil"coboară, temerar călător, şi ajungi la centrul Pământului". Profesorul vine acasa, afla si el mesajul si isi face bagajele care includeau tot felul de accesorii de alpinism samd. spre dezamagirea lui Axel pt care o astfel de calatorie era ultimul lucru care-i lipsea. Cei 2 pleaca spre Islanda. Ajunsi acolo il angajaza pe Hans care avea renumele de calauza incercata. Cei 3 se duc la vulcanul stins Sneffel si incep coborarea. Au lanterne, mancare, tarnacoape care le asigura traiul cateva luni bune. La un moment dat raman fara apa si Hans ii ajuta facand o gaura in perete de unde tasneste apa, fiarta cei drept dar potabila. Un incident face ca Axel sa se rataceasca dar mai tarziu este gasit. Apoi ajung la o apa care mai tarziu se va dovedi ca e mare subterana pe care ei incearca sa o traverseze construindu-si o barca dar curentii ii imping de unde au plecat si descopera oseminte cu care profesorul si-ar imbogatii colectia si si-ar face si renume. Dupa un timp de strabatut insula gasesc niste insemne care atestau ca Arne a fost pe acolo si casesc un tunel care era blocat de o stanca. Cu dinamita ce o au la ei detoneaza stanca dar de forta exploziei a fost asa mare incat apa incepe sa cada in acea grota facuta de explozie care ii trage si pe ei cu tot cu barca lor. Incep descensiunea cu o viteza foarte mare iar la un moment dat ei ajung la concluzia ca nu mai au nici un instrument si mai grav incep sa urce impinsi de lava din jurul lor. Intr-un final ei sunt aruncati prin vulcan in mediterana pe o insula (cred). Acolo intalnesc un copil care vorbea spaniola parca si de acolo se intorc ei acasa unde Axel si Grauben se casatoresc.
Cam asta e tot ce imi mai amintec.

[vanghelis007]

Seceta nu ar trebui să reprezinte o problemă pentru Constanţa în condiţiile în care cea mai mare parte a judeţului este amplasată peste un adevărat fluviu subteran, al cărui debit îl depăşeşte cu mult pe cel al Dunării. Cu toate acestea, pentru că legislaţia în vigoare interzice exploatarea apelor subterane în scopuri agricole, sute de hectare de culturi agricole din Dobrogea au fost compromise în acest an din cauza lipsei precipitaţiilor. Mărimea şi originea fluviului subteran pe care este situat judeţul nostru reprezintă o mare necunoscută pentru cea mai mare parte a locuitorilor Constanţei. Şi mai puţini ştiu că denumirea ştiinţifică a fluviului subteran este aceea de “acvifer” şi că acesta se alimentează din două surse: din Bulgaria (sursa principală) şi din fluviul Dunărea (sursa secundară). “Acviferul Jurasic - Superior - Barremian curge cu o viteză maximă de doi metri pe zi şi se deplasează din direcţia sud-vest spre nord-est. Acviferul din subsolul judeţului se descarcă prin două drenuri naturale în Lacul Siutghiol şi în Balta Mangaliei. Volumul de apă cantonat în acest acvifer este cel mai important din România”, a declarat şeful Serviciului Hidrologic din cadrul Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral (DADL), Adrian Chera. El a adăugat că apa subterană este cantonată pe aproape întreg arealul judeţului, fapt care permite alimentarea cu apă potabilă a mai multor localităţi şi a tuturor staţiunilor turistice de pe litoral: “Poate că v-aţi întrebat de ce constănţenii şi turiştii din staţiunile de pe litoralul românesc nu au fost afectaţi niciodată, nici măcar pe perioada secetei, de restricţii la apa curentă, aşa cum s-a întîmplat în alte zone turistice din ţară: pentru că volumul de apă subterană din judeţ este foarte mare.” Reprezentantul DADL a adăugat că seceta din vara aceasta nu a scăzut volumul de apă din acvifer şi că, din informaţiile pe care le deţine, în anii următori, nici nu există un astfel de pericol. “Debitul de apă exploatat la ora actuală din acvifer poate fi dublat fără să fie înregistrate oscilaţii semnificative ale volumului de apă”, a mai spus Adrian Chera. La rîndul său, şeful Biroului de Mediu, Calitate şi Sănătate Publică din cadrul SC RAJA SA Constanţa, ing. Viorel Costache, a declarat că apa din acvifer este potabilă şi de o calitate foarte bună. “Apa subterană este cantonată în structuri calcaroase şi nu se deplasează cu aceeaşi viteză ca aceea din natură. Structurile calcaroase se întind la sud de falia Capidava - Ovidiu, unde apa a întîlnit o falie impermeabilă, pînă la graniţa cu Bulgaria, şi au o grosime de 200 pînă la 800 de metri. În unele zone, structurile calcaroase îmbibate cu apă ajung pînă foarte aproape de suprafaţă”, a declarat Viorel Costache. El a adăugat că, în acest moment, din Acviferul Jurasic - Superior - Barremian, RAJA asigură alimentarea cu apă potabilă a 48 de localităţi din judeţ.

[vanghelis007]

#  Lacul Tasaul, un alt dren natural.
de la Liviu Chilian (04:39:18 29 August 2007)
La inceputul anilor '80, in timpul lucrarilor de amenajare a triajului si garii Exploatarii de Cariere Piatra-Sitorman, in timp ce excavau pentru amenajarea terasamentelor, pamantul s'a surpat, dedesubt aparand un luciu de apa ce i'a impresionat pe lucratori. Au venit "specialisti comunisti" si au folosit coloranti pentru a determina cat de intins este lacul subteran. S'a constatat, dupa ceva timp de asteptare, ca este vorba de un fluviu subteran. Colorantii au ajuns si in Misia/Dobrogea de Sud(nu...Bulgaria; aceasta intinzandu'se mult mai la sud-vest). In epocile anterioare, actualul lac Tasaul a fost golf maritim. Depunerile de nisip l'au izolat si facut liman maritim. In zona Ratarie, la poalele Dealului Mare(Gogeabair, denumirea turceasca), in antichitate a existat un mic port maritim Grecesc; dovada fiind miile de resturi de ceramica si alte artifacte scoase la mal, de valuri, in anii '50-'60, pe plaja de cateva sute de metri ce exista la Ratarie; "

[vanghelis007]

Faptul ca am mentionat doua surse de apa care se misca sub scoarta terestra, nu este intamplator.Apa nu este numai o sursa de viata.Ea reprezinta si un spatiu care poate fi usor de strabatut cu atat mai mult cu cat acest lucru se intampla sub scoarta terestra.Desigur ca lucrurile acestea se cer cercetate cu o foarte mare atentie, si ca imaginea pe care o vom obtine, nu se va identifica nici pe departe cu aceea creata cultural si transmisa prin traditii sau prin teoriile fantastice ale povestitorilor.Un alt lucru interesant care ar trebui sa ne puna pe ganduri, este existenta pangolinilor (specii arhaice marine de dimensiuni mari )care apar si dispar in mod misterios  in oceanul planetar.Dau cateva exemple, care desigur, sunt discutabile, dar cred ca merita atentia Dvs.:
"În Bucureşti, o echipă de scafandri este chemată să caute un copil înecat. După o vreme ies îngroziţi şi declară că ei nu mai intră la loc din cauza monştrilor (nişte somni imenşi) văzuţi.
La Cluj, aceeaşi poveste numai că e vorba de nişte lostriţe imense de mărimea unor brazi centenari. Legenda “monştrilor” din lacul Tarniţa s-a născut în urmă cu peste 30 de ani. Se spunea că în lac există o varietate de peşti, lostriţele, care au peste 3 metri lungime şi care se ridică uneori de pe fundul apei atacând înotătorii şi chiar ambarcaţiunile. Multe dintre cazurile de înec în care corpurile victimelor nu s-au găsit au fost puse pe seama acestor peşti uriaşi.
Un episod care a întărit legenda monştrilor din Tarniţa s-a petrecut în urmă cu 13 ani. Atunci, după ce un camion a căzut în lac, a fost adusă o echipă de scafandri pentru a recupera utilajul şi cadavrul şoferului. Când au ieşit la suprafaţă, unii dintre ei au refuzat să mai coboare fără cuşti metalice de protecţie, szusţinând că ar fi văzut monştri pe fundul lacului.
Cei mai sceptici au explicat că “monştrii’’ erau o iluzie optică cauzată de casca de scufundare, care supradimensiona imaginea reală."
Sunt convins ca ne gasim in fata unor iluzii optice, dar repetarea fenomenului poate sa dea la un moment nastere la o intrebare:Prezenta unor pesti in locuri in care acestia in mod normal nu au ce cauta, nu poate explica la un moment dat, faptul ca exista o retea acvatica subterana care se gaseste sub scoarta terestra si aceasta poate facilita miscarea unor creaturi mai mult sau mai putin monstruoase  in diferite locuri unde nu ne asteptam?Sau citim in Gandul:
"Oameni de ştiinţă care studiază apele regiunii Antarctice au filmat şi capturat creaturi marine uriaşe, precum păianjeni de mărimea unor farfurii şi meduze cu tentacule de până la şase metri lungime. Unele creaturi, capturate la adâncimi de 200 - 1.400 de metri, au cântărit şi 30 de kilograme, 25% dintre ele reprezentând specii necunoscute până în prezent."
Sau:
"Niste „monstri” marini si otravitori au invadat apele Marii Britanii. Creaturile au aproximativ 40 de centimetri lungime, in jur de doua kilograme greutate, inoata folosindu-se de „aripi” si au ajuns pe teritoriul Angliei din cauza modificarilor de clima din ultima vreme.
Sunt de doua ori mai mari decat molustele gasteropode cu care englezii sunt obisnuiti si, in plus, au o arma puternica. Limaxul marin, Aplysia fasciata, improsca o substanta otravitoare care poate orbi orice inamic, informeaza Daily Mail. Din fericire insa, creatura apelor nu ataca oamenii, avand „gusturi” vegetariene.
Pescarul John Green este unul dintre norocosii care au reusit sa puna mana pe un astfel de monstru. Imediat, barbatul a prezentat Acvariului din Plymouth prada sa. „Este un animal de dimensiuni mari pentru specia sa. Are 35 de centimetri si un kilogram si jumatate. Este cel mai mare gasit in jurul Angliei. In mod normal, inoata in apele Atlanticului, aproape de Africa de Sud, Brazilia sau in apele Marii Mediterane”, a povestit un specialist.Pentru prima data, un reprezentant al speciei Aplysia fasciata a fost descoperit aproape de Marea Britanie in anul 1949. Urmatorul a fost descoperit in acelasi loc in 1997. Dar ,incepand cu luna august a acestui an, numarul „monstrilor” marini a crescut considerabil."

[Lucian Velea]

Ca să nu divagăm prea mult de la subiectul iniţial, am separat mesajele despre monştri marini:

http://forum.citatepedia.ro/index.php/topic,326.0.html

[vanghelis007]

Sigur ca in toate este o cheie, si ea trebuie gasita.Axel, ii intinde hartia unchiului sau Lidembrock si acesta citeste plin de uimire:
"Coboara in craterul lui Yocull din Snefells, pe care umbra lui Scartaris  vine sa o mangaie inaintea calendelor lui Iulie, calator indraznet si vei ajunge in centrul pamantului.Ceea ce eu insumi am facut.Arne Saknussem."

[vanghelis007]

Lumea din Pamant
-- La 2300 de mile dincolo de Polul Nord ar exista o intrare catre centrul Terrei * Aici, conform spuselor amiralului Richard E. Byrd, primul om care a zburat deasupra Polului Nord, ar locui o civilizatie umana mult mai evoluata * Cei care populau Pamantul s-au mutat in subteran acum 100.000 de ani * Un razboi care a avut loc atunci a distrus suprafata Terrei si a creat deserturile * Secretul orasului subteran Agartha * Virgil Armstrong, fost agent CIA, descrie fascinantul univers de sub noi: oameni nemuritori, atmosfera controlata, deplasari cu viteze de 3000 de mile/ora, atlanti si lemurieni, farfurii zburatoare pentru survolarea pamantenilor
O fotografie recenta a Polului Nord, aflata in custodia NASA, si transmisa de unul dintre numerosii sateliti circumterestri, a resuscitat interesul geofizicienilor. Si nu numai. In aceasta imagine se poate observa lesne, in zona Polului Nord magnetic, o suprafata care nu este acoperita de gheata calotei glaciare, cum ar fi fost normal (vezi foto). Pe o raza de aproximativ 300 de km (deci, pe o arie cam de marimea Romaniei) se intrezareste pamant - si inca destul de fertil. Poza, daca nu e vorba de o "fata morgana" cosmica, ar fi suficienta pentru a innebuni un savant. Si asta, pentru ca si un elev din ciclul elementar stie ca sub calota glaciara de la Polul Nord nu se afla nimic altceva decat apa, fapt confirmat si de traseele submarinelor, care trec frecvent prin acea zona.
Si atunci, ce ar putea fi pata aceea de "pamant" din inima gheturilor arctice?, s-au intrebat cei de la NASA. Pentru a elucida misterul, acestia au comandat satelitului o noua fotografie, facuta de data asta dupa inca o rotatie circumterestra si dintr-un alt unghi. Inca o data, pata s-a incapatanat sa apara in dreptul Polului Nord magnetic. Primul gand a fost ca e vorba de un fenomen de natura magnetica, ca ar putea exista o perturbare atmosferica datorata acestui camp. Numai ca ipoteza a fost spulberata de cercetatorii NASA din domeniul campurilor electromagnetice: "Cel mai cunoscut efect, cel al aurorei boreale, se manifesta in cu totul alt mod si jocul luminilor celeste apare in alt fel pe o fotografie din satelit. In mod cert, pata aceea se afla la sol si nu in aer", a spus Robert Fishermann, sef al Laboratorului de Studiu a Campului Magnetic Terestru.
Ipoteza "Halley"
Cum era de asteptat, fotografia a scos de la naftalina o serie intreaga de teorii, care mai de care mai nastrusnice. Cea care a razbatut prima a fost "Ipoteza Halley", cea a descoperitorului cometei cu acelasi nume. Conform ei, in zonele Polului Nord si Polului Sud exista deschideri uriase care conduc catre interiorul Terrei. Mai mult, ca Pamantul ar fi gol pe dinauntru si ca ar fi posibil ca aici sa se dezvolte o alta civilizatie umana, poate superioara celei de la suprafata.
Varianta Byrd
Geofizicenii, insa, au parut a fi mult mai interesati de o alta varianta, ale carei radacini se afla pe undeva prin anul 1926. Mai precis, in luna mai a acelui an, amiralul Richard E. Byrd a devenit primul om care a zburat pe deasupra Polului Nord. Intr-un interviu pe care l-a acordat in 1947, Byrd declara ca la 2300 de mile dincolo de Polul Nord a intalnit o zona cu clima foarte calda, cu vegetatie, cu munti, lacuri si rauri. Byrd, un explorator celebru, mai presus de orice banuiala, si-a notat foarte precis in jurnal despre ceea ce a intalnit in aceasta zona. "Oamenii care locuiesc aici comunica prin telepatie. De fapt, ei nu traiesc la suprafata. Sub pamant, la cateva mile adancime exista un oras foarte mare, cu milioane de locuitori, care oras se numeste Agartha. Exista sub pamant mai multe orase, in mai multe parti ale globului, dar Agartha este cel mai important dintre ele.", scria Byrd in jurnalul sau secret.
Un fost agent CIA confirma
Aceste file din jurnalul exploratorului au fost date publicitatii de Virgil Armstrong, fost agent CIA. Armstrong sustine ca Byrd a locuit in Agartha vreme de aproape o luna si ca descrie civilizatia subterana ca "fiindu-ne net superioara noua". Fostul agent CIA a adaugat ca imediat dupa descoperirea jurnalului lui Byrd, filele referitoare la Agartha au fost declarate secret de serviciu si s-a dispus ca in zona intrarii in orasul subteran sa fie amplasate baze militare americane care sa nu lase sub nici o forma intrusii sa patrunda. Tot Armstrong a mai dezvaluit ca Guvernul SUA a stabilit relatii cu Marele Consiliu al Agarthei. Mai mult ca farfuriile zburatoare care apar pe cerul planetei sunt mijloace de transport ale locuitorilor lumii subterane, iar o parte din tehnologia de fabricare a lor a fost dezvaluita Pentagonului, "avionul invizibil fiind o urmare a acestor cunostinte avansate".
Byrd a primit recunostinta Guvernului SUA
Amiralul Richard E. Byrd s-a nascut la 25 octombrie 1888 la Winchester, in Virginia. A invatat sa piloteze avioane intre 1916-1917, la Pensacola. In mai 1926 devine primul om care a zburat deasupra Polului Nord, iar in noiembrie 1929, primul om care a zburat deasupra Polului Sud. Intre 1928-1955 a facut 11 expeditii geografice la poli. Pe data de 19 februarie 1947 a plecat spre Polul Nord pentru a fotografia aurora boreala. Vazand ca nu se intoarce, cei din baza l-au dat disparut. Byrd a revenit la 11 martie 1947 si a descris "Pamantul de dincolo de Pol-Agartha". Ca o coincidenta, amiralul Richard E. Byrd avea sa moara exact dupa 10 ani, la 11 martie 1957. A fost ridicat la rangul de amiral in 1950, iar in 1952 a primit Medalia de Onoare din partea Guvernului SUA. De asemenea, unul dintre crucisatoarele Flotei SUA a fost botezat cu numele lui. Asadar, e exclus ca Byrd sa fi fost doar un nebun care sa fi avut halucinatii la Polul Nord.
Secretul nemuririi
Revenind la agentul Armstrong, acesta a mai dezvaluit cateva elemente ale jurnalului lui Byrd: "Amiralul descrie pe larg ca in orasele subterane locuiesc oameni cu trasaturi delicate, care au mii de ani de viata, dar care varsta nu le marcheaza trasaturile. Cei din Agartha cunosc secretul nemuririi trupului. Dupa ce considera ca au trait destul, ei sunt cei care-si aleg momentul cand sa se retraga din viata. Femeile lor nasc doar o data, sau de doua ori indelungul vietii, iar gestatia dureaza doar trei luni. Ele nasc in temple, in bazine speciale cu apa. Nasterea are loc fara dureri."
Razboiul atlanto-lemurian
Jurnalul lui Byrd despre Agartha nu este singura lucrare care pomeneste despre orasele subterane. De-a lungul timpului au existat foarte multe marturii despre viata de sub scoarta terestra. Exista si alte documente, gravuri, ba chiar sculpturi foarte vechi care descriu Agartha.
Astfel, se spune ca, sub pamant, pe intreg globul exista cam 100 de orase, dintre care cel mai mare este Agartha. Lumea subterana este cunoscuta ca Shamballa. Locuitorii acestei lumi, spun documentele, au parasit lumea de la suprafata acum 100.000 de ani, in urma catastrofalului razboi dintre atlanti si lemurieni, cele doua mari civilizatii care stapaneau Pamantul. Razboiul ar fi descris in cele doua lucrari Ramayana si Mahabharata. In urma acestui razboi, datorita armelor foarte puternice folosite, ar fi rezultat zone desertice ca Sahara, Gobi, pustietatile din Australia si SUA, locuri unde ar fi fost aglomerarile urbane ale atlantilor si lemurienilor. Atmosfera la suprafata era de nerespirat, asa ca supravietuitorii conflictului s-au retras sub pamant. Conform acestor teorii, oamenii de la suprafata ar fi urmasii celor care au refuzat sa se retraga in orasele subterane si care, intre timp, s-au salbaticit.
Orasele subterane
Dar iata care ar fi, conform documentelor secrete, cele mai puternice orase subterane: POSID - primul refugiu al atlantilor, cu intrare in zona Matto-Grosso, cu populatie de 1,3 milioane de locuitori; SHONSHE - refugiul uigurilor, o ramura a lemurienilor, intrare in Himalaya, 3,5 milioane locuitori; RAMA - langa Jaipur, in India, 1 milion de locuitori; SHINGWA - la granita dintre China si Mongolia, cu 1,5 milioane de locuitori; TELOS - langa Mount Lassen, California, cu 1,5 milioane locuitori. Orasele se afla la adancimi variind intre 1,5 si 2 mile sub scoarta terestra.
Ce mai spune Armstrong: "Atlantii se inteleg prin telepatie, iar lemurienii vorbesc o limba - maru - care e radacina comuna a sanscritei si ebraicii. Acum, cele doua civilizatii traiesc in pace si armonie. Ele sunt conduse de un Consiliu Suprem, format din 12 persoane, 6 barbati si 6 femei. Orasele sunt luminate artificial si au o atmosfera controlata, mult mai pura decat cea la suprafata. Aglomerarile urbane sunt structurate pe mai multe niveluri. Locuitorii din subteran se deplaseaza intre orase cu ajutorul unor vehicule de mare viteza (aproximativ 3000 de mile pe ora), care plutesc."
Ramane de vazut ce-i adevarat din toate acestea, oamenii de stiinta considerand ca fotografia luata din satelit ar fi un prim pas pentru aflarea adevarului.
Bogdan COMARONI