Jules Verne

[vanghelis007]

COPIII VERZI

Mitul unei rase subterane care traieste in adancurile pamantului este foarte vechi si apare in multe culturi. In cultura spirituala moderna se vorbeste despre Shambala, misteriosul taram din centrul Pamantului. Alte lucrari fac referire la Agartha, o lume care se afla chiar sub scoarta Pamantului. Se spune ca exista diferite puncte de trecere, sub forma unor pesteri, catre misteriosul taram. Exista insa cronici medievale care amintesc despre fiinte din lumea subterana care au ajuns la suprafata Pamantului si care au ramas captive aici. Desi sunt inregistrate in timpuri si locuri diferite, aceste cronici prezinta asemanari izbitoare.

In anul 1200, William de Newburgh, un preot din Yorkshire, cunoscut ca un erudit si un om a carui credibilitate nu poate fi pusa la indoiala, a inregistrat istorisirea unor calugari care au relatat despre o ciudata intamplare, care a avut loc in satul Suffolk din Woolpit, Anglia. El vorbeste cu uimire despre acesta localitate in care se afla vestigii antice imemoriale, care in limbajul local poarta numele de „wollpittes”. Aceste vestigii au dat numele satucului din apropiere. In vremea recoltei, taranii din acest satuc au gasit la iesirea din pesterile care sunt situate langa aceste vestigii, doi copii, un baiat si o fata, cu pielea verde si imbracati cu haine dintr-un material necunoscut, care prezenta o textura necunoscuta. Copiii au fost adusi in sat si toti taranii s-au adunat sa vada minunea.

Abatele Ralph de Coggeshall, un alt cleric erudit care a fost contemporan cu William si care a trait la aproximativ 40 de km sud de Wollpit, in Essex, a inregistrat, deasemenea, aparitia copiilor verzi. Iata ce a scris despre ei:

„Nimeni nu putea sa inteleaga limba lor. Cand au fost adusi ca o curiozitate, la curtea cavalerului Sir Richard de Calne, in Wikes, au plans cu lacrimi amare. In fata lor au fost puse paine si diferite mancaruri, dar nu s-au atins de nimic, desi erau infometati, dupa cum a marturisit fata, mai tarziu. La un moment dat, cand a fost adusa mazare pentru a fi maruntita in mancare, copiii au facut semne ca vor si ei. Acestia au deschis lujerul plantei in loc de pastaie si cand au descoperit ca nu au gasit nimic, au inceput sa planga din nou. Cei prezenti le-au deschis pastaile si le-au aratat boabele dinauntru. Copiii s-au hranit cu aceste boabe cu o deosebita placere si pentru un timp nu au mancat decat boabe de mazare. Baiatul era slabit si stresat, astfel ca a murit in scurt timp. Fata s-a adaptat la variate feluri de mancare si cu timpul pielea acesteia si-a pierdut pigmentul verde si a inceput sa arate normal.”

Abatele Ralph continua istorisirea si spune ca fata verde a fost botezata in credinta crestina si a trait mai multi ani in slujba lui Sir Richard. Abatele spune ca fata si-a pastrat agilitatea de care dadea dovada dar era iresponsabila in ceea ce priveste anumite chestiuni de conduita. Ea s-a maritat cu un barbat din Lynn. Curiosii au continuat sa caute originile misterioasei fete. Ea a povestit ca vine dintr-o tara care este in intregime verde si care este populata de oameni cu pielea verde. Intr-o zi, ea si cu fratele ei au intrat intr-o pestera si au auzit un sunet ciudat. Iata ce scrie Ralph despre acest lucru:

„Cand au intrat in pestera, au auzit sunete incantatoare ca de clopote. Fermecati de aceste sunete, au mers mai departe ratacind prin pestera, pana cand au ajuns la gura acesteia. Cand au iesit, au fost izbiti de putera cu care stralucea soarele si de temperatura ridicata din aer. Terifiati de zgomotul celor care au venit la ei, au vrut sa fuga, dar nu au mai putut sa gaseasca intrarea in pestera dupa ce au fost prinsi.”

Oamenii s-au gandit ca au venit dintr-o lume subterana, avand in vedere ca au iesit printr-o pestera. Multi s-au gandit ca pielea avea o nuanta verde din cauza lipsei soarelui. Superstitiosii au crezut acesti copii verzi erau un fel veri ai zanelor sau elfilor, despre care se spune ca au pielea verde. Verdele a fost mereu sinonim cu supranaturalul; amintim de enigmaticul om verde din folclorul englez sau despre cavalerul verde din legenda lui Arthur. Predilectia copiilor pentru boabele de mazare a fost interpretata de catre multimea superstitioasa ca fiind un indiciu pentru natura supranaturala a acestor copii, deoarece se spune ca mazarea ar fi mancarea mortilor si se credea ca fantomele si alte spirite traiesc in campurile cu mazare.

In august 1887, au fost gasiti alti doi copii ciudati langa Banjos, in Spania. Lucratorii care strangeau recolta, au auzit strigate infricosatoare. Ei au gasit langa o pestera, doi copii, o fata si un baiat. Acestia erau speriati si plangeau. Vorbeau intr-o limba ciudata iar hainele lor erau dintr-un material metalic. Pielea copiilor era verde, deasemenea.

Cei doi copii au fost luati la casa unui om respectat din sat, iar populatia locala a incercat sa aiba grija de ei, dar copiii au refuzat sa manance si sa bea orice li s-a oferit. Baiatul s-a imbolnavit si a murit curand, dar fata fata a inceput sa manance vegetale netrecute prin foc si a trait cinci ani de cand a fost gasita langa pestera. In acest timp, pielea ei a capatat un pigment normal. A invatat spaniola, dar ceea ce a povestit despre originea sa nu a facut decat sa adanceasca misterul.

Ea a povestit ca vine dintr-o lume unde nu exista soare, iar oamenii de acolo au pielea verde si traiesc intr-un perpetuu amurg. Acolo exista un teritoriu luminat, dar se afla dincolo de o mare apa. Cand a fost intrebata cum a ajuns aici, a spus ca a auzit un zgomot puternic apoi a fost impinsa cu putere prin ceva nedefinit si s-a trezit, impreuna cu fratele ei, in pestera la gura careia a sesizat o puternica lumina. O data cu moartea ei, s-a pierdut si orice speranta in ceea ce priveste rezolvarea misterului.

Exista multe teorii in ceea ce priveste copiii verzi. Astfel, ei pot fi fiinte din a patra dimensiune sau din planul astral si prin concurenta mai multor factori au ajuns pe Pamant, unde au ramas captivi. Se vorbeste de existenta unei lumi subterane care ar putea fi locul lor de origine. Exista si alte relatari despre asemenea fiinte, din Franta, Spania si Germania. Desi geologii nu au gasit dovada existentei altor lumi in subteran, coincidentele care apar in cadrul acestor relatari indeamna la cautari.

[vanghelis007]

Mitul Shambhalei: Un regat atotputernic in adancul Terrei
Un cataclism planetar i-a obligat pe reprezentantii unei civilizatii stravechi sa se refugiezeintr-o lume subterana. Locuitorii ei detin controlul puterii la suprafata globului si imping omenirea spre Apocalipsa
Posibilitatea existentei unui taram misterios a constituit din cele mai vechi timpuri un subiect deosebit de fascinant. Una din lucrarile de referinta ce abordeaza acest subiect apartine lui Edward Lytton, autor al cartii “Ultimele zile ale orasului Pompei”. Acesta descrie in cartea sa, Rasa viitoare, o lume subpamanteana locuita de o rasa superioara, vrill-ya, care planuia sa cucereasca lumea de sus.
Pe aceeasi linie, Rene Guenon aminteste in scrierile sale de un mit in care se afirma ca, in urma unui cataclism planetar, ultimii reprezentanti ai unei civilizatii avansate, dezvoltata pe teritoriul ocupat de actualul Podis Gobi, s-au refugiat intr-un imens sistem de caverne sapat in profunzimile lantului himalayan. Acolo, ei s-au separat in doua grupuri, fiecare stabilindu-si un centru material si spiritual propriu: in Agartha se afla Cetatea binelui, a contemplarii si neamestecului in evolutia lumii de la suprafata si in Shambhala, Cetatea puterii, membrii ei isi concentreaza eforturile in directia dirijarii si grabirii omenirii spre Apocalipsa.
Alte interpretari considera Agartha ca fiind de origine budista; ele se refera la o lume subterana cu milioane de locuitori si multe orase, toate aflate sub dominatia suprema a Capitalei lumii subterane, Shambhala, unde locuieste conducatorul absolut, cunoscut in Orient ca Regele Lumii. Se crede, de asemenea, ca o retea de tunele secrete leaga lumea subterana de Tibet, similar camerelor secrete de la baza Piramidei din Gizeh ce duc spre adancuri. Cronicile chineze descriu misiuni ale unor ambasadori trimisi de imparati ai Imperiuui celest la spiritele muntilor. Conform acestora, teritoriul lor coincide cu zona indicata pe hartile tibetane, Kanjur si Tanjur, pentru regatul ascuns denumit de acestea Shambhala, iar spatiile aflate in acea regiune, la mare adancime sub scoarta terestra, ar fi populate de urmasii supravietuitorilor celor doua continente scufundate candva in Atlantic si Pacific, Atlantida si Mu.
Un imperiu condus
de Regele Lumii
Legendele mongole sustin ca Shambhala este un adevarat imperiu cu 800 de milioane de supusi, condus de Regele Lumii. Capitala este inconjurata de orase in care traiesc marii preoti si savantii. Palatul regelui este inconjurat de palatele maestrilor, care stapanesc toate fortele vizibile si invizibile ale pamantului, infernului si cerului. Conducerea intregii societati este exercitata de 5.000 de savanti, 365 de cardinali si 12 membri ai Initierii supreme. Regatul se intinde de-a lungul tuturor coridoarelor subpamantene din lumea intreaga.
Persii numeau acest urias imperiu subteran Ariana, pe care o considera a fi tara de origine a arienilor. Conducatorul imperiului subpamantean este Rigden Iyepo, Regele Lumii, care il are ca reprezentant terestru pe Dalai Lama. In legendele si traditiile referitoare la imperiul subpamantean se vorbeste ca pe pamant va urma un al treilea razboi mondial care va fi insotit de cutremure, o fisura la pol si alte catastrofe naturale in urma carora va disparea mai mult de jumatate din populatia globului. Dupa acest ultim razboi, diferitele rase din interiorul Pamantului se vor uni cu supravietuitorii de la suprafata si toti vor trai in pace intr-un “mileniu de aur”.
Conform vechilor scrieri, Shambhala este marginita la nord de Siberia (tara zapezii), la sud de Tibet si India, de China la est si de Hotan la vest, ceea ce inseamna ca este localizata sub actuala Mongolie. Se afirma ca pentru a ajunge in acest regat ascuns exista patru cai de acces: una pe teritoriul Rusiei, alta in India, o a treia in Tibetul oriental si ultima in Borneo. Misteriosul taram pare sa se intinda peste tot sub scoarta terestra. Din loc in loc, pasaje secrete permit initiatilor accesul in interiorul sau. Multi locuitori ai Shambhalei sunt dispersati in toate statele lumii, fiind coordonatorii oculti ai tuturor societatilor secrete la putere. Printre tarile antice indicate pe vechi harti tibetane apar nu numai Persia, Babilonul, Iudeea si Egiptul, dar si Shambhala. “Regatul ascuns” – se arata in Shambhala lan-yia (Drumul spre Shambhala), lucrare tibetana scrisa in secolul al XVIII-lea – “este situat intr-o zona muntoasa inconjurata de varfuri foarte inalte, abrupte si inzapezite”. Renumitul explorator Nicholas Roerich a aflat de la un preot-lama ca sub Potala (palatul lui Dalai Lama din Lhasa) exista o grota cu un lac despre care au stiinta numai initiatii. De aici pornesc mai multe coridoare ce leaga Potala de enigmatica citadela Shambhala. Alte legende amintesc ca Ayodhya, Orasul stelar, intemeiat acum 6.000 de ani, a fost mutat cu circa 1.800 de ani inainte de Christos, in nordul masivului himalayan, la Shambhala, numita de tibetani si Dejung.
Fiinte venite din Cosmos si misterioasele lor aparate de zbor
In 1926, in timp ce expeditia lui Roerich se apropia de masivul Karakorum, a fost observat tasnind pe cerul limpede un disc stralucitor; el si-a schimbat pe neasteptate directia de deplasare din sud spre sud-vest, facandu-se nevazut in spatele varfului inzapezit al masivului Humboldt. “Este un semn din Shambhala”, au exclamat imediat preotii-lama din grup, la vederea discului. In 1933, britanicul Frank Smythe, escaladand Everestul, a avut o experienta similara. De aceasta data, au fost semnalate doua OZN-uri invaluite intr-o irizatie pulsatorie care au strabatut in viteza cerul la mare inaltime. Ciudate vehicule aeriene au fost semnalate – conform afirmatiilor lui Serge Hutin – si de cealalta parte a globului, in zona Muntelui Shasta. Cartea scrisa de el a aparut in 1961, anterior valului de semnalari de OZN-uri care s-au abatut asupra SUA in deceniile sase si sapte ale secolului trecut. Este greu de crezut – spun expertii in OZN-uri – ca Roerich sau Smythe incercau sa produca senzatie cu relatarile lor, lucru de care sunt acuzati raportorii OZN moderni. Fenomenele descrise de ei erau, insa, foarte clare pentru autohtoni: “Semne din Shambhala”. O legenda mongola afirma ca “in Agartha, savantii inregistreaza pe tablete de piatra toata stiinta planetei noastre, dar si a altor lumi”. Bazandu-se pe vechi manuscrise tibetane, cercetatorul italian Giuseppe Tucci mentioneaza ca Shambhala a fost condusa de fiinte venite din Cosmos, detinatoare ale unei stiinte extrem de avansate careia s-au straduit sa-i asigure perpetuarea.
Sosite pe Terra cu milioane de ani in urma, ei aveau misiunea de a accelera evolutia planetei si a viitoarei specii umane. Intemeietorilor taramului ascuns le-ar fi urmat pamantenii instruiti de ei care nu numai ca au pastrat cunostintele mostenite, dar au controlat permanent si discret ascensiunea omenirii pe scara istoriei.

Aceste informatii puse recent, nu imi apartin, ele sunt luate de la diversi autori care au scris articolele respective pe calculator.Dvs. ca cititori va revine sarcina de a interpreta si a decide daca informatiile respective sunt reale, speculative, sau sunt datorate in totalitate fanteziei (uneori stiintifico-fantastice a ...) autorilor lor.

[vanghelis007]

Referat despre "O calatorie spre centrul pamantului":
La numai câteva mii de metri de suprafaţa Pământului, începe o parte a lumii care este aproape necunoscută ştiinţei. Chiar dacă prin sateliţi şi telescop s-au cercetat cele mai îndepărate părţi ale sistemului nostru solar, adâncimea maximă până la care s-a forat pe planeta-mamă abia dacă atinge 12 kilometri.
În 1864, scriitorul francez Jules Verne descria interiorul Pământului ca pe un fantastic regat al întunericului. La ora actuală ştim însă că lumea de sub picioarele noastre nu este deloc un loc destinat excursiilor plăcute. Graţie noilor metode de măsurare şi analiză, oamenii de ştiinţă obţin din ce în ce mai multe informaţii asupra forţelor titanice ce domnesc în adâncurile Planetei Albastre. Totuşi, în ciuda tuturor acestor aspecte, ideea unei călătorii spre centrul Pământului rămâne la fel de fascinantă.
O viziune – Jules Verne şi “O călătorie spre centrul Pamantului”
Dotat cu o puternică imaginaţie şi o intuiţie extraordinară asupra potenţialului tehnologiei, francezul Jules Verne este autorul primelor romane SF din lume. Aventurile globetrotterului Phileas Fogg sau ale căpitanului Nemo în submarinul său Nautilus au anticipat multe dintre descoperirile făcute ulterior de ştiinţă. În 1864, Verne şi-a condus cititorii într-o călătorie spre adâncimile planetei: “O călătorie spre centrul Pământului”
Jules Verne
Jules Gabriel Verne se naşte la Nantes pe 8 februarie 1828. Fiu de avocat, se supune dorinţei tatălui său de a studia Dreptul, mai întâi în Nantes, iar din 1848 în Paris. În capitala Franţei intră în contact cu cercurile literare, unde face cunoştinţă cu Alexandre Dumas. Curând ajunge să fie mai interesat de teatru decât de Drept şi începe să scrie.
Din anul 1857, căsătoria cu o doamnă bogată, Honorine Morel, îi asigură independenţa financiară. Verne îşi petrece anii următori mai mult în călătorii, pe care le documentează cu o meticulozitate ştiinţifică. Devine membru activ al Societăţii pentru Promovarea Călătoriilor Aeriene şi îşi sprijină cu entuziasm un prieten care plănuia o călătorie în balon. Din păcate, proiectul s-a soldat cu moartea prietenului. Această tragedie personală avea să stea la baza primului roman
al lui Verne, “Cinci săptămâni în balon“, publicat în 1863 şi care s-a bucurat de un mare succes. În anii care au urmat, scriitorul lucrează la o întreagă serie de romane de aventuri, strânse şi publicate în cele din urmă sub titlul ”Călătorii extraordinare ” (Voyages Extraordinaires).
În timp ce îşi scria romanele, Verne a găsit timp pentru o lucrare geografică şi a strâns informaţii ştiinţifice din geografie, zoologie şi tehnologie. Numărul fişelor sale personale ajunsese să depăşească 20 000.
Privind spre viitor
Cu 150 de ani în urmă, multe dintre realizările tehonologiei moderne - de la explorarea spaţiului până la vehiculele acţionate de energia nucleară – erau de neconceput. Părea imposibil, de exemplu, ca omul să ajungă pe Lună. Aselenizarea (unul din subiectele favorite ale lui Verne) este exemplul perfect al abilităţii sale de a schiţa utopii ştiinţifice care, în cele din urmă, au devenit realitate.
Romanele francezului apar într-o perioadă când publicul era fascinat de ştiinţele naturii şi descoperirile ştiinţifice. Verne, care acorda o mare importanţă cercetărilor meticuloase, ştia cum exploateze la maximum credinţa cititorilor săi în progres şi tehnologie. Romanele sale, un amestec de bizar, fantastic şi speculaţii ştiinţifice credibile, au captivat imediat imaginaţia publicului. Lucrările lui au fost traduse în 148 de limbi şi practic devorate de cititori din toate colţurile lumii. La 24 martie 1905, când ”părintele SF-ului” se stingea la Amiens, lângă Paris, era de multă vreme unul dintre autorii favoriţi ai lumii.
O călătorie spre centrul Pământului
Jules Verne nu a fost fascinat doar de spaţiul cosmic şi de adâncurile oceanului. Plăcându-i peşterile şi tunelurile, a încercat să îşi imagineze cum ar fi să pătrunzi în lumea de dedesubt. “O călătorie spre centrul Pământului“ descrie exact acest lucru.
Neobişnuita expediţie este iniţiată de profesorul Otto Lidenbrock, lector în mineralogie la Johanneum, în Hamburg. Inspirat de descoperirea unui misterios pergament antic, el se hotărăşte să exploreze centrul planetei. Savantul este însoţit de nepotul său Axel şi de o călăuză, un islandez pe nume Hans. Cei trei pătrund în lumea subterană prin craterul unui vulcan stins din vestul Islandei şi înaintează tot mai profund spre centrul Pământului. Verne descrie interiorul planetei ca pe o fantastică alternativă a lumii noastre, plină de grote, pasaje de trecere, tuneluri şi puţuri abisale; în mod ciudat, personajele fac această îndrăzneaţă coborâre cu destul de multă uşurinţă. Unealta cea mai importantă a echipei în adâncimile întunecate este o lampă mobilă – aşa numita “bobină Ruhmkorff “.
Pătrunzând în adâncuri printr-un labirint complicat, cei trei se apropie de centrul Pământului. Pe parcursul călătoriei, ei descoperă o imensă mare subterană unde forţe magnetice şi electrice produc un fel de auroră boreală care iluminează interiorul Planetei Albastre. De aici încolo, expediţia devine o excursie fascinantă prin erele preistorice ale Pământului. De pildă, explorând marea subterană pe o plută, cei trei călători întâlnesc creaturi care au dispărut de pe suprafaţa planetei cu milioane de ani în urmă.
Echipa aproape ajunge la destinaţie, când accesul
le este barat de un bloc imens de granit. Cei trei hotărăsc să îl dinamiteze, deşi ştiu că explozia ar putea avea consecinţe îngrozitoare: o fisură a rocii ar elibera o cantitate imensă de lavă. În final, profesorul Lidenbrock şi însoţitorii săi sunt aruncaţi înapoi la suprafaţă chiar de o astfel de erupţie vulcanică.
La vremea când Jules Verne scria“ O călătorie spre centru Pământului“, geo-ştiinţele erau abia în faşă şi se ştia foarte puţin despre alcătuirea Pământului şi elementele sale constituente. Existau mai multe ipoteze decât date confirmate. Deşi fantastica lume subterană a lui Verne nu corespunde cu modelele geofizice contemporane, este o imagine impresionantă a nivelului atins de ştiinţă în timpul vieţii marelui scriitor.
Interiorul Pământului

Pe măsură ce apar noi tehnici de măsurare şi analiză, oamenii de ştiinţă obţin din ce în ce mai mult informaţii despre uriaşele forţe care acţionează în interiorul planetei. Jules Verne descria nucleul Pământului ca pe un fantastic regat la întunericului. Astăzi azi ştim că lumea de sub picioarele noastre nu este deloc un loc potrivit pentru excursii plăcute. Cum arată însă cu adevărat centrul Pământului ?

Mentionez ca referatul, nu-mi apartine, dar nu poot preciza ca si in celelalte randuri autorul, deoarece nu este mentionat.

[lostjohn]

vanghelis, ce stii despre goana dupa meteor?
povesteste

[vanghelis007]

Articol copiat/Goana dupa meteor de Jules Verne.
�Goana dupa meteor" intregeste viziunea critica a scriitorului.
Si aceasta, ca si Insula cu elice", e tot un roman-pamflet si
aduce o nota noua in opera sa. Actiunea nu se mai constituie
pe aventura, in sensul in care ne obisnuisem in majoritatea celor-
lalte romane, ci se subordoneaza unei demonstratii teoretice. Ea
devine o modalitate eseistica ; acumulind prin intermediul ei
toata observatia sa plina de amaraciune si sarcasm, Jules Verne
compune portretul psihologic al lumii capitaliste. Comicul in-
grosat uneori pina la grotesc adinceste relieful situatiilor intr-o
viziune caricaturala, dar intemeiata pe date specifice, esentiale.
Scriitorul si-a pierdut bonomia surizatoare de altadata. E scep-
tic si, amar, pentru ca spectacolul realitatii il descurajeaza si
nu-i capabil sa vada un deznodamint. Finalul romanului este o
solutie accidentala, un happy-end care nu aboleste raul social,
ei exprima doar atitudinea etica a scriitorului. in limita in care
un romancier e stapin pe creatia sa si poate dispune de posibi-
litatea de a hotari destinele eroilor si de a salva o situatie, fie
chiar cu pretul unei conventii, Jules Verne refuza triumful for-
telor negative. Dar acest refuz in care, fireste, cititorul va gasi o
satisfactie, nu-i limpezeste perspectiva, pentru ca nu are un
suport teoretic obiectiv.
Ideea stiintifica a romanului este noua si deosebit de intere-
santa: captarea unui corp care graviteaza in orbita pamintului.
De altfel, e de presupus ca intr-un viitor foarte apropiat si
aceasta previziune a scriitorului va deveni o realitate.
in cazul de fata este vorba de un bolid sosit de nu se stie
unde si descoperit simultan de doi astronomi amatori din orase-
lul american (inexistent) Whaston : doctorul Hudelson si Dean
Forsyth. Un bolid de aur ; mai exact 5788 miliarde dolari, va-
gabondind fara rost pe cer � un �sic" fabulos care exaspereaza
imaginatia si poftele pamintenilor, fructele miticului Tantalus
intr-o- varianta stiintifica. Dar senzationalul incepe din momentul
in care se afla de iminenta cadere a bolidului, undeva pe coasta
groenlandeza. Si aceasta cadere nu-i un hazard al naturii, ci
opera' unui savant distrat si boem, Zephyrin Xirdal. Actiunea
iese din cadrul limitat al Whaston-ului, devine universala ; sta-
tele isi disputa posesia imensului tezaur in cadrul oficial si gro-
tesc al unei conferinte internationale. in certurile lor particulare,
cei doi astronomi rivali isi revendica �dreptul" asupra bolidului
cu o ineficienta naivitate: � �E al meu!" � �Ba al meu!",
vadind pina la ce forme ridicule poate ajunge spiritul de pro-
prietate burghez. (Si nu-i nici o exagerare aici daca ne gindim la
naivii americani de astazi, care cumpara cu o dezarmanta con-
vingere parcele in Luna i) Acest �al meu", transcris in relatiile
dintre diferitele state capitaliste ce intra in competitie, devine
insa extrem de periculos. Bietii groenlandezi contempla cu stu-
pefactie o intreaga flota de razboi ancorata in apele lor teri-
toriale ; intii doua distrugatoare americane, apoi doua englezesti,
si inca doua franceze, germane, braziliene etc. Ce imagine mai
graitoare a imperialismului agresiv si cotropitor ? E suficient
sa ne gindim la situatia din Congo sau la tentativa ratata de
invazie a Cubei, atit de costisitoare pentru prestigiul Statelor
Unite.
Bolidul de aur, care ar putea scoate din mizerie intreaga
populatie a globului (de fapt, o imagine simbolica a bogatiilor
terestre, caci aurul in sine, intr-o asemenea cantitate, n-ar mai
reprezenta o avutie), e pe punctul de a declansa o conflagratie
mondiala.
E concludenta in a.cest sens convorbirea dintre Judecatorul
Proth, ilustr�nd luciditatea sceptica a scriitorului � si servi-
toarea Kare. Cu inchipuirea ei naiva, Kare vede bolidul impartit
frateste intregii omeniri : �...n-o sa mai existe nenorociti pe pa-
mint". �Au sa existe tot atitia citi sint..." o incredinteaza Proth.
Si continua, vazind nedumerirea ei : �Ar trebui sa-ti dau prea
multe explicatii". Explicatiile ni le putem da noi astazi, inar-
mati cu cunoasterea marxist-leninista a realitatii.
Atitudinea lui Xirdal fata de sumbra perspectiva deschisa de
dreptul de proprietate a bolidului �care transforma oamenii in
tilhari, revarsa foc si striga asupra lumii", �desparte logodnici",
cum si ceea ce intreprinde el pentru a preveni pericolul, exprima
tocmai acel refuz al scriitorului, de care vorbeam mai sus, de-a
accepta triumful unor forte negative. Xirdal afirma pozitia uma-
nitarista a omului de stiinta capabil sa ia o atitudine ferma in
momente hotaritoare. Dar actul sau este individual si nu se spri-
jina pe o forta colectiva. De altfel, nici emanciparea sa nu-i
deplina. Odata incheiata aceasta intimplare, Xirdal, a carui por-
tretizare se mentine pe o schema destul de conventionala, a sa-
vantului distrat, se va reintoarce in lumea abstracta a stiintei.
Inventiile lui viitoare, facute dintr-o dezinteresata curiozitate
stiintifica, vor fi folosite cu profit de bancherul Lecoeur. Jules
Verne surprinde aici natura relatiilor dintre omul de stiinta si
capital, fara a o adinci insa. E totusi o sugestie ce se cuvine
inventariata.
Cu toate limitele existente, intentia acestui roman in care il
vom regasi pe acelasi Jules Verne pasionant si plin de resurse,
desi putin mai sceptic, este bogata in semnificatii. Critica scrii-
torului dezvaluie cu virulenta nervii sensibili ai lumii burgheze :
lacomia de cistig, lipsa de scrupule gata sa mearga pina la crime
impotriva umanitatii si mascata cu sloganuri ipocrite.
Caracterul ei demascator mentine cartea in actualitatea poli-
tica, asa cum pretextul epic o mentine in actualitatea stiintifica.
Iar ceea ce ii asigura permanenta este reafirmarea lui Jules Verne
� in ciuda citorva ezitari � ca un inflacarat militant pentru
triumful omeniei si progresului.
MODEST MORARIU

[lostjohn]

Mi-a placut goana dupa meteor. Acum sunt la Arhipelagul in flacari.

[vanghelis007]

Romanul descrie vremurile eroice ale Războiului de Independentă din Grecia, cadru predestinat în care se desfăsoară o uluitoare poveste de dragoste şi ură. Cinstea şi onoarea, iubirea şi credinta tinerilor Henri d`Albaret şi Hadjine Elizundo îi vor ajuta să treacă peste toate piedicile apărute în calea fericirii lor, în urma dezvăluirii unui tenebros secret, şi să-l înfrunte pe odiosul Sacratif, căpetenia piratilor din Arhipelag.

[lostjohn]

Iar odiosul Sacratif e nimeni altul decat Nikolas Starkos.
Vanghelis se pare ca ti-ai facut temele. Din moment ce nu topicul meu nu are asa popularitate tot pe tine am sa te scot la tabla. Povesteste putin despre Aventurile unui chinez in China.

[alina elena]

Prima si ultima carte a lui Jules Verne citita (ultima pentru ca nu mi-a placut modul de relatare a intamplarilor... prea multa descriere) a fost ''20.000 de leghe sub mari''.

[vanghelis007]

Cartile lui Jules Verne se mentin in permanenta tinere. Le-am citit cand eram mic si uneori le mai recitesc pentru fabulosul lor. Exista  acest univers uman complex si contradictoriu care incearca  permanent sa isi depaseasca limitele. Dupa acest autor, am reusit sa citesc destule carti proaste despre aventurile pe mare sau in univers.