Mitul lui Orfeu

[vanghelis007]

Am sentimentul, ma refer numai la propria persoana pentru ca tot ceea ce spun se desfasoara sub semnul unui monolog continu interior, ca de multe ori citim o serie de intamplari carora nu reusim sa le stabilim intelesul. Cu toate acestea, exista un inteles foarte clar. Este insa in firea omului sa dam vina pe zeita inselaciunii si interpretarile noastre sa nu tina cont de adevar( care va fi acela) ci mai degraba de superficialitatea noastra sau de impulsurile care ne mana.In general, ne comportam la varsta adulta asemenea unor copii de 10-12 ani , de parca mintea noastra a incremenit cultural la acest nivel.Hai sa dau un exemplu. Citesc din cartea lui Ion Ghinoiu, (Panteonul Romanesc /Dictionar, Editura Enciclopedica Bucuresti, 2001, pg. 10):
“Auras Pacuras – reprezentare mitica invocata de copii sa le scoata apa din urechi cand mergeau vara la scaldat. Textul este cantat dupa iesirea din apa, pe malul raului sau lacului:
“Auras Pacuras, / Scoate apa din urechi / Ca ti-oi da parale vechi.” Sau, ” Iesi afara din urechi, / Ca ti-oi da un galben vechi.”(Neamt, Nasaud.)
Explicatia domnului Ghinoiu se bazeaza pe Adrian Fochi si cartii domniei sale: “Datini si eresuri de la sfarsitul secolului al XIX-lea / Raspunsurile la chestionarele lui Nicolaie Densusianu, Ed. Minerva, Bucuresti, 1976.”
Definitia oferita aici este asa de simpla si legata de realitatea scaldatului, incat toate intrebarile legate de aceste imprejurari se blocheaza. Desigur, exista si aceasta posibilitate ca realitatea transmisa de obiceiul scaldatului sa fie aceasta. Dar daca este mai mult decat atat? Daca textul vrea sa transmita o informatie legata de un eveniment trecut, informatia fiind alterata datorita scurgerii timpului si a perspectivei din care este spusa ? Exista aici doua posibile interpretari, sigur, fiecare cu punctele sale slabe si puternice.
-Prima interpretare.
Exista trei elemente definitorii: copiii, o apa din care se iese si cantecul care urmeaza. Toate acestea trei se gasesc in Vechiul Testament in capitolul :Exodul sau Iesirea, unde copiii( este vorba de copiii lui Israil) ies din apa ( Marea Rosie) si canta de bucurie fiindca au scapat de Faraon si armata sa.
Modelul este identic si intr-un caz si in altul.
-A doua interpretare:
Informatia este un fel de ghicitoare orfica Ea suna astfel:
” Auras, Pacuras…( Posibil doua nume ale unei ape foarte importante, sau unei ape care curge pe langa un munte unde se practica pastoritul) scoate apa din…(Urechi??.Ma gandesc ca numele de “urechi” poate sa se fi pastrat sub aceasta forma, sau sa reprezinte a treia denumire, alterata,a raului mentionat.) Toate aceste elemente se leaga de afirmatia finala: (Aur, Pacurarule( Conducatorule). Scoate apa din locul acela care se numeste “Urechi”, “Uries”, “Aries???”) CA TI-OI DA PARALE VECHI, GALBENI.” Pentru a afla locul adevarat unde se afla tezaurul ingropat sub apele unui rau, trebuie sa scoti apa din el tezaurul fiind ingropat pe fundul albiei, acoperit cu lespezi mari de piatra.”
Dar sa ne intoarcem la mitul lui Orfeu…

[vanghelis007]

Am citit cu o deosebita atentie informatiile despre Orfeu asa cum sunt ele scrise in Dictionarul de Mitologie Generala pe care eu il numesc Dictionarul lui Kernbach.Am citit si un alt pachet informal despre Orfeu din Wikipedia. Desi informatiile se suprapun la un moment dat unele peste altele iar alte informatii sunt complementare, incep sa imi formulez o imagine ciudata in minte.Mitul zeitelor pagane autohtone, ca si miturile zeilor sau eroilor locali, se suprapun uneori pana la identitate.Singurul lucru care separa miturile intre ele, sunt acele cateva alunecari usoare de locatii si numele personajelor.Aceasta ne determina sa privim intamplarile pe care le avem in fata ca fiind independente intre ele, desi sentimentul meu este ca ele sunt generate de aceleasi cauze.Astfel despre Orfeu, putem citi:
“Poet hieratic prehomeric din mitologia greaca , fiul muzei Calliope si al regelui trac Oiagros.Dupa Wikipedia, numelui tatalui este Oeagrus, iar a mamei, Calliope. Dupa Pindar, tatal lui Orfeu era Apolo, care i-a daruit lira, instrument creat de ingeniosul Hermes, iar Calliope in calitate de muza a poeziei se numara printre muzele din cortegiul sacru al zeului Apolo.Calitatile de cantaret ale lui Orfeu, scolit de catre muzele lui Apolo sau chiar de mama sa, erau atat de desavarsite, incat izbutea sa miste pietrele cu cantecul sau si sa imblanzeasca fiarele.Invitat sa participe la expeditia Argonautilor, el reuseste cu cantecul sa domoleasca furia valurilor si in acelasi timp, sa oculteze cantecele sirenelor, ale caror melodii ispititoare,ii determina pe navigatori sa nu mai fie chiar asa de atenti.In ciuda faptului ca ne credem foarte inteligenti, nu am gasit la cele scrise mai sus raspunsurile pe care afirmatiile facute de altii le ridica prin intrebarile iscate.Afirmatiile sunt urmatoare:
-Izbutea sa miste pietrele cu cantecul sau.
-Imblanzea fiarele in acelasi mod…
-Domolea furia valurilor.
-Oculta cu cantecul sau cantecul sirenelor.
Definitia si in general exegeza care se ocupa de astfel de lucruri, enumera ceea ce facea Orfeu, dar nici prima, nici ceilalti nu ne spun cum facea Orfeu toate aceste lucruri uimitoare. Si nici macar de ce anume le facea. Sau macar sa ne explice in ce calitate. Raspunzand la toate aceste intrebari curioase,am fi descoperit o serie intreaga de raspunsuri care ar fi schimbat aspectul pe care il are mitologia greaca si geto-daca la ora actuala.

[vanghelis007]

“Izbutea sa miste pietrele cu cantecul sau.”
Hai sa discutam putin despre aceasta problema. Mentionam undeva despre acea hora de piatra megalitica,sau “dansul pietrelor” cunoscuta stiintific sub numele de “Cromleh”, acest aranjament ce mici stanci asezate in cerc dand nastere mai multor interpretari populare si stiintifice.Antichitatea le-a cunoscut sub numele de hore de piatra sau “dansul uriasilor”.Referitor la acest lucru, gasim in “Revista Misterelor” un articol din care citam:
“În secolul al XII-lea, Geraldus Cambrensis scria:
„Odinioară se găsea în Irlanda o imensă îngrămădire de pietre, numită “Dansul Uriaşilor,” deoarece se spune că nişte uriaşi ar fi adus aceste blocuri din regiunile cele mai îndepărtate ale Africii, apoi le-au aşezat pe câmpia de la Killarney, nu departe de Castel Maas, şi toată lumea admira atât greutatea enormă a acestor blocuri, cât şi aranjamentul lor armonios. Conform unei tradiţii engleze, regele Aurelius Ambrosius ar fi pus ca aceste pietre să fie transportate din Irlanda în Marea Britanie cu ajutorul vrăjitorului Merlin.”
Este posibil ca referirea la puterea pe care o avea Orfeu de a misca pietrele, sa fie de fapt o aluzie la existenta intr-o anumita locatie geografica a unei astfel de formatiuni( sau chiar a mai multora,) cunoscuta in limbaj popular sub numele de Ciobanul cu oile ( intreg acest ansamblu megalitic fiind de piatra.)Aspectul circular al pietrelor grupate, va da nastere mai tarziu ceasurilor solare, daca nu cumva, inteligenta oamenilor din paleolitic si neolitic a creeat astfel de orologii “naturale”, capabile sa masoare inca de la inceputuri timpul diurn.Poate ca intentia initiala nu a fost de la bun inceput aceasta.Cromlehul reprezenta de fapt imaginea terestra a soarelui pe care cei primitivi il divinizau.De altfel asa cum am mai spus, imaginea grafica a unui cerc avand un punct in mijloc, reprezenta simbolul egiptean al soarelui, numit Ra, sau Re, ori Horus.Mai tarziu, din diferite motive legate de cult, locul cercurilor de piatra, a fost luat de catre horele dansate chiar de oameni, barbati si femei, sugerand sub acest aspect imaginea unui soare antropomorf.Bratele ridicate in sus a celor din hora, care se tineau de mana sugerau razele de soare fluctuante.Dansul pietrelor , sau hora pietrelor, a uriasilor, transformat cu timpul in hora, a devenit un simbol al vietii, asa ca in Perinita noastra, unde barbatul si femeia din mijlocul simbolului solar al horei, ingenuncheaza si se saruta, ca semn al vietii,dar si ca simbol al casatoriei sau cuplului, cu consecintele subantelese de aici.
Mitologia greaca povesteste despre construirea unei cetati cu ajutorul cantecului.Deoarece cantecul era o modalitate prin care divinitatea se exprima, este posibil ca actul de constructie sa fi fost insotit pe parcursul sau, intr-o anumita perioada de timp de cantece.Este ceea ce mai tarziu crestinismul a numit sfintirea unor locasuri de cult, act insotit de cantece rituale.
Pentru ca Orfeu sa poate produce un anumit tip de miracole, cum ar fi acesta de a misca pietrele cu ajutorul cantecului sau, aici trebuie sa se intample doua lucruri deosebite.
-Insusi Orfeu sa fie Dumnezeu, chiar daca numele lui nu este cel cunoscut sub forma in care il cunoastem noi.
-Cantecul sau sa aiba o anumita semnificatie rituala.

[vanghelis007]

Daca vom deschide Vechiul Testament la capitolul “Psalmi”, vom descoperi cateva lucruri foarte interesante, pe care nu le spunem noi ci insasi aceia care au scris psalmii respectivi.Astfel in psalmul nr.15, David spune:
“Cine va locui ( Doamne) pe muntele Tau cel sfant”?
Ori in psalmul nr.18, acelasi David nu se mai refera la Dumnezeu ca locuitor al unui munte, ci il identifica chiar cu muntele respectiv:
“Doamne, Tu esti stanca mea, cetatuia mea, izbavitorul meu. Dumnezeule, Tu esti stanca mea in care ma ascund.”
Imaginea repetata a lui Dumnezeu:( Psalmul 31),:
” Caci cine este Dumnezeu , afara de Domnul si cine este o stanca , afara de Dumnezeul nostru?”, ma determina sa cred ca autorul, depaseste cadrul unei metafore, al referindu-se in mod concret la ceva real.Ori spre acest ceva real s-a indreptat Moise inainte si dupa Exod,realitatea capatand numele de “Muntele lui Dumnezeu,” Horeb.Dar atentie: Muntele nu este numai locul unde sta Dumnezeu, ci insusi reprezentarea entitatii divine, acelasi lucru intamplandu-se si cu Muntele Sfant al geto-dacilor, Kogaion.Muntele acesta , este prin urmare sfant, deoarece Dumnezeu ( Zalmoxis sau Orfeu), locuiesc pe acest munte.Sfintenia locului, va creea la un moment dat o alta imagine a lui Dumnezeu, acela de Dumnezeu vazut ca un munte sfant.Cred ca va trebui sa acceptam Muntele Kogaion sub cele doua ipostaze ale sale: de Munte Dumnezeu, ca entitate, dar si ca Locatie unde se gaseste Dumnezeu.( Locul acestuia fiind pestera sfanta pe care o vom numi cu acelasi nume,-Kogaion.Sa ne amintim de nasterea lui Mithra intr-o pestera, dar si nasterea neobisnuita a lui Cristos intr-o iesle simbolizand pestera.
Mai exista o alternativa. Dumnezeu este doar un megalit din acest munte, deoarece acelasi David, spune la un moment dat:
“Doamne, catre Tine strig: Stanca mea!”
Stanca poate sa fie atat imaginea megalitica a lui Dumnezeu, dar in acelasi timp, cuvantul poate sugera muntele in intregimea Lui divina.
Am sa mai spun ceva.Dumnezeu este vazut ca o trinitate in credinta ortodoxa.Exista prin urmare trei imagini diferite a lui Dumnezeu, sau de ce nu, aceeasi imagine asemanatoare dar multiplicata de trei ori. In balada Miorita, Dumnezeu apare sub aspectul trinitatii, desi simbolul sau este pierdut cu comoditate de catre exegeza:
“Pa muntii cei mari
Sunt trei pacurari.”
Sau:
“Se cobor la vale,
Trei turme de miei,
Cu trei ciobanei.”
Coborarea ciobanilor de pe muntele sacru al lui Dumnezeu:
“Pe-un picior de plai
Pe-o gura de rai”
este explicata de conversatia purtata de Dumnezeu cu Moise pe muntele Horeb, care ii spune lui Moise ca a auzit de suferointele poporului sau si va cobora sa-l scoata din robia egipteana.
Al doilea lucru pe care doresc sa il spun este ca cel care construieste o biserica lui Dumnezeu este mesterul Manole din balada: Mesterul Manole” sau “Balada Manastirii Curtea de Arges”
Dar Manole nu este un nume obisnuit din moment ce el este numele primului om aparut pe Pamant, cat si numele lui Dumnezeu, sub forma de Emanoil, in Evanghelia dupa Matei.

[vanghelis007]

Intrebarea care ne-o punem este cum poate Orfeu sa stapaneasca cu cantecul vorbelor sale, sau cu vorbele sale pe care ceilalti le simteau ca un cantec, acest univers inconjurator alcatuit din munti, stanci, dealuri, pietre, rauri, animale si oameni. Legat de aceasta intrebare, dar fara a ni se oferi un raspuns multumitor, gasim in psalmul 114, referitor la Iesirea din robia egipteana:
“Marea a vazut lucrul acesta si a fugit. Iordanul s-a intors inapoi. Muntii au sarit ca niste berbeci si dealurile ca niste miei.
Ce ai tu mare de fugi si tu Iordanule de te intorci inapoi? Ce aveti muntilor de saltati ca niste berbeci si voi dealurilor ca niste miei?”
Iar concluzia acum urmeaza:
“Da, cutremura-te pamantule inaintea Domnului, inaintea Dumnezeului lui Iacov care preface stanca in iaz si cremenea in izvor de ape.”
Pentru a elimina orice confuzie, in psalmul 50 al lui Asaf, insusi Dumnezeu spune adresandu-se regelui si fiintelor muritoare, oamenilor:
“Caci ale mele sunt toate dobitoacele padurilor, toate fiarele muntilor cu miile lor.Eu cunosc toate pasarile de pe munti, si tot ce se misca pe camp este al Meu.Daca Mi-ar fi foame, nu ti-as spune tie, caci a Mea este lumea si tot ce cuprinde ea.”
Sigur ca am luat aceste citate din Vechiul Testament, capitolul Psalmi.Dar am facut acest lucru, pentru a-l intelege si mai bine pe Orfeu/Zalmoxis, pe care din pacate, exegeza il trateaza cu atata usurinta, oferindu-i un rol secundar de tipul eroului civilizator. Parerea mea este ca sub aparenta acestui zeu- Orfeu / Zalmoxis se ascunde ceva mult mai profund decat ne putem noi imagina.
Ceea ce m-a nedumerit la un moment dat este acea afirmatie ca Orfeu a reusit sa domoleasca valurile marii. Fiind povestit de greci, mitul Argonautilor suna intr-un fel din afara, in sensul ca acestia povestesc prin mitul lor primele expeditii de colonizare a tarmului Marii Negre, unde au fost ridicate o serie de colonii grecesti. S-ar putea ca sub acest aspect de poveste simbolica grecii sa fi repovestit intr-o varianta populara una dintre Istoriile batranului Herodot. Calatoria in zona Istrului a lui Darius. In acelasi timp, pot sa spun ca insasi calatoria Argonautilor in Colchida este confirmata de existenta lanii de aur la intorsura Buzaului, aceasta fiind prima marturisire mitica despre existenta Chihlimbarului, la curtea regelui Eete al Colchidei ( vezi localitatea Colti actuala.) O seama de evenimente insolite de natura parapsihologica, sau cum se vor fi chemand, isi au obarsia in prezenta actuala a Chihlimbarului in pamantul Coltilor actuali. Nu negam posibilitatea ca domolirea valurilor de catre Orfeu sa fie de fapt o problema de perceptie a grecilor, care vor transforma in timp, termenul de Mare Inospitaliera in varianta sa diametral opusa.Partea interesanta este ca mai gasim in istoria antica universala, un “Orfeu” care va comite acelasi lucru, la trecerea copiilor lui Israel peste apele Marii Rosii. Este acel Dumnezeu ebraic, al Exodului care apare in cele doua ipostaze: aceea de Munte – vezi Muntele lui Dumnezeu-Horeb dar si sub forma umana, de leader spiritual al copiilor lui Israel, cunoscut sub numele de Moise.Care este legatura dintre acesti doi Orfei?
-Amandoi reusesc sa domoleasca valurile marii. Ceea ce difera ( cel putin aparent) sunt metodele folosite si locatiile sugerate de povestitori.
In afara de asta mai exista un aspect comun.Este vorba de nume.Daca numele de Orfeu pare cu totul aparte, substituirea lui cu numele de Zalmoxis, il apropie de Moise, dar si de faraonul egiptean care a declansat reconquista cunoscuta sub numele biblic de Exod.Voi incerca sa imi sustin teoria. Explicatiile etimologice pentru Zalmoxis sunt foarte multe si tin cont de existenta unor termeni al caror fonetism se apropie de numele initial, chiar daca semnificatiile sunt diferite: Piele de urs, pamant, s.a.m.d. Daca simplificam problema, putem sa consideram ca numele de Zalmoxis, este un nume alcatuit din doi termeni: Zal si Moxis.Cea mai simpla interpretare poate fi: Zal=Zeu si Moxis=Moise Dar daca Moise este forma cuvantului ebraic Moshe=nascut, sau fiu, atunci Zalmoxis ar putea sa insemne “Fiul Zeului”. In limba latina exista o forma interesanta pentru soare: “Sol”.
Asta face ca numele decriptat sa fie acela de “Fiul Soarelui.” In Wikipedia, exista aceasta aluzie ca Orfeu l-a avut ca tata ceresc pe Apolo.

[vanghelis007]

Acelasi Moise / Dumnezeu, leaderul spiritual al copiilor lui Israel,va mai avea doua rude extrem de apropiate: 1)Faraonul egiptean Ahmosis I, cel care alaturi de fratele sau Kamosis sau Kamesu va reusi sa-i alunge pe hicsosi din Egipt si sa-i extermine dupa un asediu de trei ani a cetatii din afara Egiptului, Sharuhen.Potrivit Wikipediei:
“Distrugerea Sharuhen-ului a fost doar prima etapă a unei politici noi, deoarece egiptenii din dinastia saptesprezecea s-au simtit profund umiliti de dinastiile 15 si 16 a Hyksosilor(cca. 1650 i.Hr.-cca 1540 i.Hr..), Dinastia tebana a regilor egipteni a lansat un ambiţios război, condus de Seqenenre Ta’a al II-lea, împotriva regelui strain Apepi, pentru a recupera teritoriul pierdut al Egiptului. Deşi campania proprie pentru a expulza Hyksosii din Egipt a eşuat şi el însuşi a fost ucis în luptă, fiul său, Kamose,( in alte exprimari fonetice apare forma Kamesu), a lansat un atac asupra capitalei Hyksosilor, Avaris.Capitala Hicsosilor a fost cucerita si acestia au fost goniti in afara Egiptului,Ahmose celalalt frate asediind timp de trei ani cetatea Sharuhen.
Sharuhen este menţionat în Biblie, în Iosua 19:6″
2)Al doilea personaj este de factura mitologica, si este cunoscut sub numele de Achile sau Ahile in epopeia greaca a lui Homer, Iliada.
Pentru a-l face invulnerabil, mama sa, zeita Thetis l-a cufundat in apele Styxului tinandu-l de calcaie. Ori noi am spus ca tara Mortii era considerata Egiptul.Apa corespunzatoare acestei tari este Nilul, care era perceput de grecii antici ca un rau al mortii.Aceasta perceptie a mortii este reflectata de doua aspecte.
-Unul dintre faraoni a ordonat moaselor sa arunce in Nil orice copil care se nastea in neamul lui Israel si era de parte barbateasca, pastrand orice copil de origine femeiasca.
-Al doilea aspect se refera la nasterea lui Moise, care a fost pus intr-un sicrias de papura smolit si lasat la marginea stufarisului. Acolo va fi auzit, salvat si crescut de fata lui Faraon, printre fetele acestuia.
Dar “istoria” se repeta si in cazul lui Ahile.Pentru a-l salva de la o predictie oraculara ca va muri participand la razboiul impotriva Troiei, mama sa Thetis, il va ascunde pe Ahile printre fetele lui Lycomedes.Povestea Biblica a lui Moise este spusa la fel si in varianta greaca a lui Ahile.Mai mult decat atat.Ahile era regele mirmidonilor, cuvant care vine de la “myrmex” insemnand: Furnica. In mod de loc intamplator, il vom intalni pe Ahile, impreuna cu o nunta de furnici trecand o punte (Exodul) in Povestea lui Creanga, “Povestea lui Harap Alb.”Mai putem adauga un lucru.Numele lui Ahile, este de fapt compus:
A(?)+ Ile(zeu)
Aceasta prezentare poate ca suna pentru noi destul de obscur, de aceea vin cu urmatoarea propunere.Hai sa inversam numele lui Ahile sau sa il citim de la dreapta la stanga, nu de la stanga la dreapta cum l-au citit grecii si chiar noi.
Ahile=Eliha.
Forma Eliha, este o varianta alterata a pluralului numelui Lui Dumnezeu: “Cei puternici”=Elohim

[vanghelis007]

Mitologia si folclorul unui popor, (chiar folclorul popoarelor) este asemenea unui labirint.Patrunzi in interiorul acestuia, dar in permanenta exista riscul sa te ratacesti.De asemeni, se poate intampla ca un mic detaliu pe care toata lumea il ignora sa te indrepte spre o solutie neasteptata.Vreau sa arat aici, cu argumentele care mi le ofera cercetarea pana la ora actuala, ca Mitul lui Orfeu si Mitul lui Zalmoxis sunt identice.
1)-”Poetul Alkaios ( sec.VI i.H.) scria: ” Plin de sfidare , Orfeus calca vointa Destinului, indemnandu-i pe oamenii nascuti pe pamant sa fuga de moarte”
2)-Strabon, Geografia VII, 3,5: ” in timpul ospetelor ( Zalmoxis ) ii invata ca nici el, nici oaspetii sai, nici urmasii lor nu vor muri vreodata ci numai se vor muta in alt loc, unde traind pururi, vor avea de toate bunurile.”
3)”Diodor din Sicilia afirmă: “Zamolxe pretindea cã lui îi dăduse legile Hestia”.
Este vorba despre “legile belagine (legile frumoase)”, un cod moral si spiritual de viatã de care amintesc mulţi autori antici, care astăzi este însă necunoscut.
3)” Tot traditia antica ii atribuie lui Orfeu diferite opere teologice si filozofice dar si asa numitele “Tablite Sacre” care ar fi fost un tratat in versuri consacrat descrierii si vindecarii bolilor trupului si ale sufletului.”
3)Referitor la Hestia, care i-a dat legile lui Zalmoxis, citim urmatorul paragraf din Biblie:
“Muntele Sinai era tot numai fum pentru ca Domnul se pogorase pe el in mijlocul focului.Fumul acesta se inalta ca fumul unui cuptor si tot muntele se cutremura cu putere.”
Conform Dictionarului, ” Hestia (gr. Ἑστία ) a fost zeiţa căminului, a focului sfânt, prima fiică a lui Cronos şi Rheei, soră a lui Zeus, Poseidon, Demetra, Hera şi Hades.”
Si in cadrul aceluiasi capitol al Exodului, mai putem citi scopul coborarii lui Dumnezeu pe Muntele Horeb, interpretarea exegezei penduland intre imaginea unui munte vulcanic, sau un meteorit cazut din spatiu, al carei aspect cometar i-a insotit pe copiii lui Israel in peregrinarile lor in pustie:
“Moise s-a coborat de pe muntele Sinai (sau Horeb) cu cele doua table ( de legi ) ale marturiei in mana.”
4)Orfeu se indragosteste si se insoara cu Eurydike, o nimfa intalnita in Tracia, care este muscata din nefericire de catre un sarpe, o vipera.
De ce a fost Eurydike muscata de o vipera si a murit? Mai exista vreo sursa informala paralela care povesteste acest episod? Exista doua.Una dintre ele povesteste despre dragostea lui Orfeu pentru Eurydike:
“Heracles ajunge in impadurita Hylaia , viitorul tinut Scitic, unde iernand intr-o pestera cu Echidna,( care ii furase herghelia de iepe) face cu aceasta faptura trei copii care devin stramosii scitilor, agatarsilor si tracilor ( insa numai scitii coboratori din primul fiu Skythes, ajung neintrecuti arcasi ca strabunicul lor.)”
Definitia data Echidnei este saracuta:
“Echidna a fost în mitologia greacă o fiinţă monstruoasă, jumătate femeie şi jumătate şarpe. Trăia într-o pestera unde îşi folosea chipul frumos pentru a atrage bărbaţi. După ce erau prinşi Echidna îi mânca de vii. Împreună cu Typhon au dat naştere altor monştri: Himera, vulturul ce i-a mancat ficatul lui Prometeu, Cerberul, Hidra din Lernae etc. Se presupune că Echidna şi odraslele ei sunt responsabile pentru toate nenorocirile şi haosul ce a existat in lume.”
Mai generoase in descrierea ei sunt baladele lui Iovan Iorgovan ale lui Gruia, sau Novac si Gruia.Frumoasa fata salbatica pe care o scapa Iovan Iorgovan, din inclesterea sarpelui este de fapt Echidna.
Datorita imaginii hibride, de femeie sarpe,a celei dintai, Eurydike va deveni femeia care este muscata de o vipera.Dar Eurydike a lui Orfeu este aceeasi cu Echidna lui Hercule, tot asa cum Hercule va deveni Iovan Iorgovan si Gruia in folclorul nostru romanesc.
Al doilea lucru asupra caruia trebuie sa fim atenti, este coborarea in infern.
-Orfeu coboara in infern sa o elibereze pe Eurydike, desi ea insasi pare sa fie o fiinta infernala.
-Hercule isi consuma dragostea cu Echidna intr-o pestera.
-Zalmoxis coboara si el in lumea infernala(?!) sau in locuinta amenajata pentru a se ascunde de ochii tracilor vreme de patru ani.

[vanghelis007]

Legenda muntelui Iorgovan

Între Mehadia şi Orşova, trenul aleargă prin valea Cernei, care aproape de satul Topleţ e atît de strîmtă, încît formează un defileu. De către apus, muntele Iorgovan pare că ar voi să închidă valea Cernei.
Interesant e că Cerna, care de altcum este destul de zgomotoasă, aci, la poalele Iorgovanului, pare că s-ar speria şi i-ar fi frică de colosul ce-i stă în cale, căci curge foarte liniştit, ca şi cînd n-ar voi să tulbure somnul sau liniştea cuiva.
Tradiţia povesteşte că uriaşul Iovan Iorgovan ar fi îngropat de vie pe sora sa în muntele acesta. Cerna, văzînd o astfel de grozăvie, şi-ar fi domolit cursul, ca să asculte vaetele sfâşietoare ale fetei îngropate. Şi de atunci, în locul acesta tot tace şi ascultă.
Iată ce se aude prin părţile acestea despre Io van Iorgovan…
De mult, foarte de mult, pe vremea cînd încă se mai găseau balauri prin peşterile Dunării, veniseră odată prin ţinuturile Cernei, patru copilaşi mici, frumoşi şi drăgălaşi, ca nişte copii de împăraţi. Un băiat şi trei fetiţe. Era Iovan Iorgovan cu trei surori ale sale.
Neumblaţi şi nepăţiţi, copilaşi prostuţi, alergînd şi jucîndu-se prin codrul des, au rătăcit unul de altul şi nu s-au mai putut întîlni. Dar n-a pierit nici unul din ei, ci au crescut toţi patru şi s-au făcut mari. Fetele erau nişte fecioare frumoase ca zînele din poveste. Mai ales cea mai mare era ca ruptă din soare. Iorgovan se făcuse un voinic puternic ca un uriaş şi frumos ca un luceafăr, căci găsise izvoarele calde din valea Cernei şi se scăldase în ele.
Mergînd odată Iorgovan la vînat, călare pe cal, şi urmat de un dulău înspăimîntător, ajunse chiar la locul acela, unde muntele pare că ar voi să închidă valea Cernei. Deodată aude prin codru un vaet de femeie, care ţipa după ajutor. Nu putea însă desluşi bine, din care parte venea strigătul, căci Cerna făcea un zgomot asurzitor. Făgădui deci Cernei un peşte mare, cu solzi de aur, dacă va tăcea, să poată auzi din care parte vine strigătul de vaet. Cerna, ademenită de făgădaşul lui Iorgovan, tăcu ca mută.
Iorgovan auzi acuma bine, că ţipătul venea de către stînca de la poalele muntelui. În cîteva sărituri de cal se apropie de stînci şi văzu, că un spurcat de balaur, mare şi urît ca iadul, prinsese o fată frumoasă şi o trăgea după sine peste stîncă. Alt om ar fi încremenit de spaimă dar uriaşul Iorgovan care nu ştia ce-i frica, apucă ghioaga, sări jos de pe cal şi se repezi la balaur. O lovitură puternică între ochii lui cît pumnul îl făcu să stea pe loc şi să scape fata, care căzu la pământ în nesimţire. O luptă groaznică, pe viaţă şi pe moarte, se încinse între voinic şi balaur. Lupta fu lungă şi crîncenă. Curgeau sudorile şiroaie de pe amîndoi şi erau atît de fierbinţi, încît piatra stîncii începu să se moaie subt picioarele lor. Cine se urcă pe stînca aceasta şi astăzi poate vedea afundate în piatră urmele lui Iorgovan, a calului şi a cînelui său şi a balaurului.
Frînt şi zdrobit de loviturile ghioagei uriaşului, sfîşiat de colţii puternici ai cînelui, balaurul, vrînd să-şi mîntuie viaţa, o luă la fugă peste munţi şi dealuri, îndreptîndu-se spre peşterea sa de pe malul Dunării. Dar Iorgovan încălecă calul şi cu ajutorul cînelui nu-i pierde urma, ci îl goneşte pînă la peştera Dunării, unde îi dă lovitura de moarte. Din sîngele împuţit al balaurului s-au născut muştele columbace , care ne năpăstuesc şi astăzi, omorîndu-ne vitele cu otrava lor.
Iorgovan nu zăbovi nimic, ci o luă înapoi şi, purtat de calul său iute ca vîntul peste văi şi munţi, se întoarse în grabă la fata care zăcea încă leşinată, în locul unde o lăsase. Cînd o văzu iarăşi, i se păru că un înger s-a coborît din cer pe pămînt, ori că o zînă a venit de pe alte tărîmuri, atît de frumoasă şi de fermecătoare era. Un dor necunoscut pînă atunci îl cuprinse, să o ia în braţă să o strîngă la piept şi să nu se mai despartă de ea, cît va trăi. Aduse în fugă apă rece din Cerna, o stropi pe faţă iar cînd deschise nişte ochi mari şi negri, ca mura coaptă, privirile ei îl străbătură pînă în adîncul inimii. Începu să o mîngîie şi cu un sărut dulce îi acoperi buzele ca de floarea crinului.
În clipa aceea însă, ca din pămînt răsăriră lîngă el alte două fete.
– Iovane, Iorgovane, tu ai scăpat pe sora noastră din ghiarele balaurului – zise una dintre ele.
Iorgovan privi năucit la ele şi le-ar fi dorit să fie orişiunde, numai acolo, nu, unde stau în faţa lui.
– Cine sînteţi voi şi ce vreţi – se rosti el către ele.
– Nu ne mai cunoşti, frate Iorgovane ? Noi, tustrele, sîntem surorile tale, care ne-am rătăcit de tine, cînd eram încă mici.
Fata, care zăcea pe pămînt, desmetecită de vorbele surorilor ei, privi lung la voinicul ce sta în faţa ei; îl recunoscu şi ea şi cu un oftat adînc şi amar zise:
– Frate, dulce frăţiorul meu, acuma te recunosc şi eu. Amar de viaţa mea ! Spune-mi, cum o să-ţi pot mulţumi ?
Dacă ceriul s-ar fi rupt şi ar fi căzut pe capul lui Iorgovan, n-ar fi fost mai mirat, mai amărît şi mai zdrobit, auzind vorbele acestea. O furie groaznică îi întunecă minţile. Nebun de durere, prinse pe sora sa scăpată din ghiarele balaurului şi o îngropă de vie în sînul muntelui. Dacă nu putea fi a lui, nici a altuia să nu mai fie. Se văita biata fată şi se ruga de frate-său să-i cruţe viaţa atîta de fragedă, dar în zădar. Iorgovan nu mai era om.
Pămîntul o acoperi şi o viaţă tînără se stinse înainte de vreme, cu moartea cea mai înfiorătoare.
Cerna, îngrozită de o astfel de nelegiuire, a amuţit, ascultînd vaetele sfâşietoare ale fetei, care veneau de supt pămînt. Şi de atunci şi astăzi îşi opreşte zgomotul, pînă ce trece de locul acesta.
Iorgovan a mai rătăcit o vreme prin împrejurime, căci, nebun cum a rămas, totuşi nu se putea despărţi de locul unde şi-a îngropat ce i-a fost mai scump în viaţa sa. Într-o dimineaţă, zăcea mort pe mormîntul surorii iar muntele a rămas de atunci „Muntele lui Iorgovan”.
Tony Brill – Legende populare româneşti – Minerva

[vanghelis007]

“A doua muncă ( a lui Hercule)este uciderea hidrei din Lerna. Născută din Typhon şi din Echidna, hidra era un balaur monstruos, a cărui răsuflare ucidea pe oricine îi simţea duhoarea. Ea avea nenumărate capete, care pe măsură ce erau retezate creşteau la loc. Unul dintre capete era nemuritor. Heracles a reuşit sa-i reteze capetele şi, cu ajutorul nepotului său, Iolaus, să-i ardă carnea în locul unde fuseseră, pentru a le împiedica să se mai regenereze. La urmă el îi retează şi capul cel nemuritor şi, îngropându-l în pământ, împinge deasupra lui o stâncă uriaşă. Sângele hidrei era şi el aducător de moarte. De aceea, la plecare, eroul şi-a muiat săgeţile în el, făcându-le astfel veninoase.”
Din niste comentarii legate Iovan Iorgovan si Muntele Oslea, aflam ca numele raului Cerna in vechime, era: Ternessos, Tierna Lerna, Dierna sau Zernes, in perioada romana.Dau alaturat o varianta a baladei lui Iovan Iorgovan, in care Echidna apare descrisa ca Hydra din Lerna( Cerna):
“Dupã cum din legendã-i spus
De Iorgovan fiind adus
Un sarpe de pe ocean
Din rãsãrit s-a adus.
Pe Dunãre sus l-a dus
Si-n Cerna în munþi s-a ascuns.
Si-asa mare sarpe era,
Multe capete avea
De nu se puteau numãra
Nici când fugea,
Nici când sta.
La Cerna când a ajuns
Iorgovan în loc a stat,
Pe când fata a cântat
Si sarpele a scãpat.
Iorgovan când în loc a stat,
La fatã când a ascultat,
El asa a strigat:
- Înceatã, Cernã, înceatã,
Cã se-aude glas de fatã!
Iorgovan sama si-a dat
Cã sarpele a scãpat.
Iorgovan îl urmãrea
Si unde sarpele sta,
Câte-un cap îi sfãrâma,
Pân’ ce unul rãmânea.
Pân’ când de munte s-a apropiat
Unde sarpele-a intrat.
Când de munte s-a apropiat,
La un glas a ascultat:
- Iorgovan, Iorgovãnus,
Mi-o fãcusi, nu mi-o fãcusi!
Doar sapte capete avui,
Numai cu unul udii
Si pe-acest’ l-oi îngriji
Si-oi face din el izvor
De mici musculite,
(…)
Iorgovan îi rãspundea:
- Taci tu sarpe, taci, taci, taci,
Cã nimic nu poti sã faci!
Cã voi semãna în munþi
Pini si brazi mãrunþi
Si din ei fac catran
Si de tine habar n-am
Si-ntr-una te-oi afuma
Si tu-aici în veci vei sta
Si lumina n-oi vedea…
Variantã ineditã, culeasã la 8.09.1985 de la Victor I. Pârvulescu, 82 ani,
Bãile Herculane. Interpretul mãrturiseste cã numai versurile 1-8 apartin
variantei lui Nicolae M. Anitescu, socrul sãu (1884 – 1960), de la care
cunoaste melodia. Balada a fost înregistratã pe casetã, aflându-se în posesia
culegãtorului. S-au pãstrat literele majuscule A, B, pentru marcarea
interludiilor (vd. Addenda, pentru varianta melodicã).
Dupa Nicolaie Danciu Petniceanu, eseul: “O personalitate culturala a Mehadiei- Enache Nedela.”