Ca exemplu, iată un distih de tip "clasic", scris de Constantin Enianu:
cel care face multe
are foloase mărunte
Sunt două versuri cu rimă, totul este clar.
Dacă însă rima lipseşte, este nevoie de altceva. Florentin Smarandache scrie ceea ce numeşte "distihuri paradoxiste", unde între cele două versuri există o "confruntare":
Se bate cu pumnii-n piept
Fără să mişte un deget
Am iubit-o
Cu o ură nebună
Mai multe aici:
http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=34626Este însă oare justificată o astfel de împărţire în versuri? Există o mulţime de aforisme construite aşa, dar care nu sunt scrise ca două versuri.