Forum.Citatepedia.ro

Revenind la H2, de la care am pornit acest expozeu, știm că se leagă în anumite condiții de presiune, temperatură sau cu ajutor catalitic și de elemente anorganice, cum ar fi de exemplu clorul, notat cu Cl atomul de clor, și cu Cl2 molecula de clor. Această substanță chimică, extrem de reactivă, se prezintă în mod normal sub formă gazoasă de culoare ușor verzuie, este deosebit de toxică, reacționînd imediat cu diverse substanțe. Astfel, grijă mare cînd ne aflăm în mediu cu clor, pentru că acesta reacționează cu apa din țesutul viu sau cu apa din mucoasele specifice aparatului respirator rezultînd HCl( acidul clorhidric) care arde pur și simplu țesutul viu, fiind avid de reacția cu apa. Așadar, atenție ! Acidul clorhidric de care aminteam, împreună cu acidul sulfuric H2SO4, și acidul azotic, HNO3, face parte din categoria celor mai tari acizi, avînd un caracter reducător extrem de puternic. Acest clor, se leagă, foarte interesant de sodiu, notat cu Na (Natriu), formînd arhicunoscuta clorură de sodiu ( NaCl), o substanță stabilă în condiții normale, chiar dacă este ușor solubilă în "ciorbă", dînd acesteia gustul sărat, numită popular, cum altfel, decît sarea de bucătărie. Aceasră sare, aflată pe Tera în depozite uriașe, ce au luat naștere în condiții necunoscute încă, se sintetizează chimic teoretic prin una dintre reacțiile chimice următoare: Na+ Cl= NaCl  ;  2HCl+ 2Na= 2NaCl+ H2  ;       2HCl+ Na2O= 2NaCl+ H2O  ;  2HCl+  Na2CO3= 2NaCl+ CO2+ H2O   Ultima reacție ne spune nouă că acidul clorhidric, ca de altfel și alți acizi au proprietatea de a dislocui elemente chimice din compuși chimici ai acizilor mai slabi, în cazul de față Na2CO3 (carbonatul de sodiu) fiind sarea acidului carbonic, cel mai slab acid din categoria acizilor anorganici. Acesta, în concentrație relativ scăzută intră în componența banalului sifon, cum impropriu numim apa carbogazoasă, a cunoscutelor sucuri acidulate pe care toți, cu plăcere le consumăm. Acest acid, se sintetizează și se menține la presiune crescută, odată scăzută presiunea, acidul carbonic se descompune rapid în H2O (apă) și CO2 (bioxid de carbon). Ei bine, în sfîrșit, amintim aici o altă substanță, pe cît de banală, pe atît de deosebită, ba chiar extraordinară dacă ne putem pronunța astfel. Este vorba, dragii mei despre apă. Da, apa cea de toate zilele. Apa asta dragii mei, ascunse în spatele așa zisei banalități, miraculoase capacități fizice ce fac posibilă, concură am putea zice, la apariția vieții cît și la evoluția organismelor vii. Apa dragii mei, este o combinație definitorie pur și simplu pentru viață. Unde veți găsi apă, veți găsi viață. Sub ce formă ? Sub forme diverse, sub imperiul foarte probabil al existenței mai multor sisteme metabolice, toate însă întreținute de prezența apei, însă, legile naturii permițînd o multitudine de forme de prezentare a materiei atît organice cît și anorganice, din care un număr limitat de forme cu pregnant caracter, restul fiind cu caracter tranzitoriu, ceea ce nu înseamnă însă că cele tranzitorii conțin cu toatele aceleași informații. Cum adică? Adică, de exemplu apa are una dintre puternicele caracteristici, ca la 0*C, să înghețe,să se transforme instantaneu aproape, din starea normală lichidă în starea solidă de gheață, zăpadă sau chiciură, la 100*C să se transforme în starea gazoasă de vapori, dar dragii mei, întregul interval de temperaturi al stării lichide să zicem, nu este deplin omogen, static, neschimbat din punct de vedere fizic, la 1*C apa are o anume densitate x, la 2*C are altă densitate, șamd, la 4*C de exemplu apa are cea mai mare densitate, acest fapt conferindu-i apei alte caracteristici cu potențe diferite fizico - chimice. Adică acestea sînt praguri cu caracter pregnant, legate de stări intermediare distincte totuși. Ce importanță practică pot avea aceste stări intermediare? Păi de exemplu apa la 4*C ziceam, are cea mai mare densitate ce-i permite acesteia să coboare spre fundul oceanelor, mărilor, dislocuind volume mari de apă mai caldă, mai puțin densă, mai sărată, etc, ducînd la formarea de curenți de convecție verticali, ce duc la ridicarea nutrienților de la fund către suprafață, precum și la oxigenarea unor straturi de apă, lucruri absolut benefice pentru lanțul trofic aflat în mediu acvatic. Dar nu beneficiază numai mediul acvatic, întrucît modificări de temperatură la suprafața apei, duce la formarea de cîmpuri atmosferice depresionare, care la rîndunică lor duc implicit la formarea de curenți de aer ce modifică, echilibrează temperaturi, presiuni din zonele de uscat, facilitînd de-altfel și transferul de umiditate de la suprafața oceanelor în interiorul continentelor, aprovizionînd cu apă întinse porțiuni de uscat . Iată așadar dragilor, un întreg lanț de procese fizice majore, datoare unui minor fapt. Apa asta dragilor are caracter așa de uimitor, că am putea expune informații extraordinare pînă mîine dimineață și nu le-am termina. Apa asta dragilor, e lucru mare. Ia gîndiți-vă la hipnotica Selena, Luna de pe cer ce încîntă cu prezența ei, noaptea, perechile de îndrăgostiți. Luna dragilor, nu conține apă, scara de mărime a masei sale nu permite menținerea unei atmosfere, așadar a vaporilor de apă. Gravitația fiind prea mică, presiune atmosferică nefiind, logic este instalată o amorțeală a materiei, fără arderi, fărâ diferențe de presiune, fără creare deci de curenți, fără mișcare, în final fără viață. O înlănțuire logică de factori naturali care nu pot duce decît la formarea și menținerea unui corp ceresc amorf, rece, fără mișcare materială, fără viață. Ca dovadă ați putut vedea în transmisiunile tv ale expedițiilor selenare, un teren prăfos cu precădere, cu depuneri milenare de praf cosmic, pe a cărui suprafață se văd clar, nemodificate, cratere mai mici și mai mari, cauzate de diverßi meteoriți ce în timp, au devenit oaspeți permanenți ai Selenei. Iată deci, implicații macro ale prezenței apei în univers. Apa asta dragilor, conține atîta O2, cît sâ întrețină niște arderi deplin obligatorii în formarea precum și menținerea vieții. Arderea dragilor înseamnă mișcare, prin mișcare viața începe să cîștige valențe specifice, forțele naturii se ordonează și ordonează la rîndul lor materia, în așa fel încît potența vitală ascunsă în fiecare atom să iasă la suprafață.