Forum.Citatepedia.ro

Literatură => Lecturi => Subiect creat de: lostjohn din 06 Noiembrie 2009, 11:47:02



Titlul: Jules Verne
Scris de: lostjohn din 06 Noiembrie 2009, 11:47:02
Ce ati citit de Jules Verne? eu am citit: O calatorie spre centrul pamantului, goana dupa meteor, ocolul pamantului in 80 de zile, aventurile unui chinez in china si capitan la 15 ani, iar acum citesc arhipelagul in flacari.


Titlul: Răspuns: Jules Verne
Scris de: vanghelis007 din 11 Noiembrie 2009, 10:26:52
Depinde de varsta pe care o ai cand citesti un anumit gen de carti.Faptul ca l-ai citit si il citesti pe Jules Verne, este frumos si vreau sa iti spun ca si mie mi-a placut.Dar iti sugerez o idee.Daca ai cita din cartea citita un fragment , ce ti-a placut tie cel mai mult si apoi ai face un comentariu interesant?Uite, iti dau o idee.Calatoria spre centrul pamantului  din cartea lui Jules Verne, porneste de la preluarea si prelucrarea  unor traditii folclorice care spun ca pamantuul este gaurit si ca prin anumite locuri poti sa calatoresti catre lumea cealalta sau lumea cea neagra.In acest spatiu infernal, grecii si religia crestina au situat iadul, infernul, hadesul.Poti sa ne povestesti cateva lucruri despre asta?Hai ca nu este greu.Si daca esti pasionat ai sa poti sa o faci cu siguranta.


Titlul: Răspuns: Jules Verne
Scris de: vanghelis007 din 11 Noiembrie 2009, 15:53:17
http://www.trilulilu.ro/Micibo/2157ce37775357 (http://www.trilulilu.ro/Micibo/2157ce37775357)
Am gasit acest videoclip legat de teoria pamantului gol.Cred ca vei fi interesat sa il vezi.Si am mai gasit ceva , un articol pe "Descopera."
" Teoria Pamantului Gol – de la extraterestri la nazisti
Desi multi dintre noi gasesc ca ideea unui Pamant gol in interior este mai degraba una ridicola, de vreme ce informatii bazate pe fundamente stiintifice sunt la indemana oricui in prezent, teoria care exploateaza aceasta varianta dateaza din vechime si nu este proprie unui singure civilizatii. Ea apare atat in folclorul islandez, cat si in indepartatul Tibet, iar ideea de baza este aceeasi: din adancurile Pamantului izvoreste adevarata intelepciune, iar acolo se afla o populatie avansata atat din punct de vedere spiritual, cat si tehnologic. Sau poate Paradisul pierdut? Sau este in realitate adevarata locatie a Atlantidei? Sau poate micii omuleti verzi nu vin din spatiu cum credem noi, ci chiar din centrul Pamantului, unde isi au baza pentru farfuriile lor zburatoare. In acest caz, ar trebui sa ne scoatem palaria in fata lor si sa-i numim “intraterestri”…Cat este adevar si cat este fictiune?
Variatii pe o tema data
Teoria sustine ca Pamantul nu este o sfera solida, ci este gol in interior, iar deschiderile catre lumea interioara sunt polii. Aceste “porti” au fost multiplicate in timp, ca urmare a diversitatii geografice, prin urmare, polilor li s-au adaugat pesterile din jungla sud-americana, muntele Meltpego Punson din Tibet, Stonehenge, Anglia sau Muntele Shastra din California. In prezent, aceasta teorie a trecut de pragul in care este descrisa drept sursa unei mari intelepciuni, poate si pentru ca oamenii moderni nu mai doresc sa creada in vise, ci vor sa atinga, sa vada si, mai ales, sa afle exact ce beneficiu le poate aduce orice noua descoperire, cantarita din punct de vedere material. Faptul ca vechimea teoriei Pamantului Gol contrasteaza cu lipsa unor informatii concrete in legatura cu acest subiect, i-a facut pe foarte multi sa speculeze ca aceasta este de fapt sursa celui mai mare secret guvernamental existent. Ramanand in aceeasi sfera, conspiratia a fost pusa in legatura directa cu altele, printre care cea a rasei ariene care continua sa se dezvolte si cea a mortii inscenate a lui Hitler, care traieste bine-sanatos in adancurile Pamantului.
In Occident, ideea a prins aripi in anul 1628, cand Edmund Halley marturisea: “Eu cred ca Pamantul e constituit din sfere concentrice, ca o cutie de puzzle chinezeasca. Aceste sfere sustin viata si sunt imbaiate intr-o lumina eterna". In opinia lui, aurora boreala era cauzata de gazul care scapa din interior prin crusta subtire. Pornind de la Haley, John Simms a dezvoltat in jurul anului 1800 noile teorii ale golului. “Haley avea dreptate in legatura cu sferele concentrice, dar nu a mentionat deschiderile de la poli. Oceanul curge din si inspre aceste deschideri si nu este nicio indoiala ca exista, de asemenea, locuitori in interiorul Pamantului.”
Noua teorie venea pe un fond istoric propice, cand descoperirile stiintifice erau in toi. In acea perioada, presedintele Statelor Unite, John Quincy Adams, a aprobat o expeditie pe mare care sa fie condusa de catre Charles Wilkes. Americanii se mandreau cu prima misiune ampla dedicata localizarii si explorarii Pamantului Interior. Presedintele a fost mai mult decat incantat sa finanteze aceasta calatorie unica, in speranta ca Americii i se va atribui cea mai mare descoperire de la insasi descoperirea ei. Temerara calatorie urmarea sa dezvaluie locuri pe care nimeni nu le vazuse vreodata, desi toata lumea vorbea despre ele de sute de ani. Aceasta expeditie avea sa joace un rol important pentru stiinta intrucat, chiar daca Pamantul Interior a ramas o necunoscuta, navigatorii au adus inapoi materiale importante pentru geologie, botanica, zoologie, antropologie, care au dus ulterior la necesitatea formarii unei fundatii. Cel putin trei dintre oamenii de stiinta aflati la bord au primit recunoasterea internationala a cercurilor stiintifice ca urmare a descoperirilor lor.
In 1906, William Reed Teed publica lucrarea “Fantoma Polilor”, in care explica de ce polii nu au fost localizati: pentru simplul fapt ca acestia nu existau. In opinia acestuia, denumirea generica de “poli” se referea, de fapt, la intrarile catre interiorul Pamantului. Un alt autor, Marshall B. Gardner publica o carte intitulata “O calatorie catre interiorul Pamantului”, in cadrul careia impinge aceasta credinta la extreme: “Eu am descoperit ca teoriile anterioare sunt cumva pe directia buna dar, ca o adaugare, eu cred ca interiorul Pamantului este iluminat de un soare care are aproximativ 600 de mile in diametru, iar gaurile de la poli au cu siguranta mai mult de 1000 de mile in diametru”. Subiectul nu era chiar nou. Inaintea lui a mai existat un “vizionar” care impartasea aceeasi idee excentrica, Cyrus Teed. In 1897, acesta sustinea: “ Noi de fapt traim in interiorul Pamantului, sub suprafata interioara a crustei. In interiorul golului sunt Soarele, Luna, stelele, planetele si cometele. Nu exista absolut nimic in exterior. Interiorul este tot ceea ce este”. Ideea poate parea cel putin aberanta pentru astronomii moderni, care descopera noi si noi galaxii la milioane de ani-lumina distanta. Cu toate acestea, in anii ’40 in Germania, adeptii teoriei erau numerosi.
Adolf Hitler si mirajul Pamantului Gol
In 1913, Rudolf Glauer infiinteaza societatea Thule, la care adera de-a lugul timpului numeroase societati secrete politico-militare. Mixul mitologic pe care acesta l-a tesut in jurul societatii sale a atras o multime de germani, vrajiti de ipoteza unui taram ascuns de unde izvoreste intelepciunea lumii si puritatea. In concluzie, Thule fusese populata de fiinte magice, initiate de extraterestri, iar descendentii lor nu erau nimeni altii decat arienii. Cei mai puri descendenti ai acestora erau, evident, germanii, iar menirea lor era sa mosteneasca puterea stramosilor si sa se foloseasca de cunostintele lor avansate. Atat de convinsi erau germanii de autenticitatea radacinilor lor, incat unul dintre teoreticienii partidului nazist, Alfred Rosenberg, avea sa declare in 1946: “Totul a plecat de la aceasta societate. Invatatura secreta pe care am primit-o acolo ne-a ajutat si mai bine decat diviziile noastre de SA si SS sa cucerim puterea. Fondatorii Societatii Thule erau niste veritabili magicieni”. Dogma acestei societati avea sa fie baza miscarii Pamantului Gol in Germania, initiata de aviatorul Peter Bender. In opinia acestuia, Pamantul nu avea fata externa, deoarece era o gaura intr-un Univers stancos care se intinde la infinit.
Desi pare greu de crezut, imposibilitatea acestei fantezii este direct proportionala cu adeptii ei, printre care se numarau si ofiteri superiori din aviatie si marina. Nu a durat mult pana ca insusi Hitler sa imbratiseze ideea unui Pamant Gol. In 1942, in plin razboi, Hitler a comandat o expeditie secreta. In ideea ca ideile lui Bender erau adevarate, atunci germanii ar fi putut spiona armata britanica fara ca aceasta sa aiba habar. Insotiti de fizicianul Heinz Fisher, militarii au debarcat pe insula Rugen din Marea Baltica. Daca Pamantul ar fi fost concav, atunci reflectarea undelor radar ce se propaga in linie dreapta vor furniza imagini ale unor puncte indepartate situate pe fata interna. Acesta era planul militarilor pentru a afla pozitia inamicilor. Nu mai este nevoie sa spunem ca acest lucru nu s-a intamplat decat in imaginatia lor. Dezvoltata pe fondul instabilitatii si insecuritatii proprii Germaniei acelor timpuri, situarea inauntrul unui Pamant Gol mai avea si un alt efect psihologic, dupa cum subliniaza Jacques Bergier si Louis Pauwels: “Teoria Pamantului Gol pe dinauntru dadea fiintei umane senzatia de-a fi infasurata, inchisa, protejata ca un fetus in pantecul mamei”. Dupa moartea lui Hitler, multi nu au vrut sa creada intr-un final banal al unuia dintre cele mai marete destine ale omenirii, prin urmare s-au convins ca acesta nu s-a sinucis ci ca, impreuna cu aghiotantii sai, s-a strecurat in adancurile Pamantului, unde au trait cu totii fericiti pana la adanci batraneti.
Ideea unei lumi inedite a inflacarat mintile multor aventurieri. Unul dintre ei a mers mai departe cu aceasta cercetare. Doctorul Raymond Bernard a scris cartea “Pamantul Gol”, dupa care a initiat constructia unei asezari in America de Sud, hotarat fiind sa descopere posibile intrari care sa il angajeze in calatoria vietii lui. Mai tarziu, acesta a disparut fara urma intr-una din pesterile Amazonului, iar adeptii lui au fost convinsi ca si-a atins scopul. Asa sa fie oare?
Mistificarea lui Byrd
Numele amiralului Byrd este relationat cu descoperirea Pamantui Gol. Un explorator pasionat, acesta a participat la misiuni de cercetare atat in Antarctica, cat si in Arctica, evenimente care au oferit un nou impuls teoriei Pamantului Gol. Initial s-a crezut ca expeditiile sale vor pune capat odata pentru totdeauna acestor fantezii dar, in final, lucrurile s-au asezat altfel. Documente legate de aceste expeditii, cat si jurnalele lui Byrd au fost depuse ulterior in analele universitatii din Ohio. Faptul ca unul dintre jurnale lipsea, a generat o intreaga plasa de intrigi. Asta, si faptul ca Byrd s-a referit la Antarctica drept “Pamantul Misterului Vesnic” si a notat: “As vrea sa vad pamantul dincolo de Polul Nord. Zona de dincolo de pol este centrul Marelui Necunoscut”. Aceste dovezi au fost mai mult decat suficiente pentru cei care au crezut in teorie."
Operatiunea Highjump, demarata de guvernul american in 1946, il avea la bord si pe amiralul Byrd. Scopul declarat era acela de a explora zona Antarcticii din punct de vedere geografic, geologic, hidrografic, de a testa conditiile electromagnetice ale zonei, de a consolida suveranitatea Statelor Unite in zona si de a testa reactiile corpului uman in conditii extreme. Misiunea a fost intrerupta brusc in luna februarie a anului 1947, cu sase luni mai devreme decat data prevazuta initial, fara nicio explicatie acceptabila.
Tocmai pastrarea misterului asupra adevaratei motivatii au deschis cutia Pandorei. Presupusul jurnal lipsa al amiralului cuprindea chiar evenimentele din luna februarie, insa cuvintele scrijelite pe hartie au fost prea dure pentru urechea sensibila a omenirii. O varianta neautentificata a acestui jurnal circula pe internet, iar aici Byrd povesteste in detaliu expeditia sa care l-a dus dincolo de gheturi, catre un taram verde, unde a fost intampinat de oameni blonzi prietenosi, care l-au condus catre Maestru. Urmeaza o lectie de filozofie si de viata pe care cel numit Maestru o va oferi umanului Byrd. Cu lectia invata, acesta se urca iar la bordul aparatului sau de zbor si revine pe taramurile inghetate in mijlocul omenirii care se indreapta catre pieire. Ceea ce nu se mentioneaza aici este ca luna februarie in zona Antarcticii este atat de dura din punct de vedere al conditiilor meteo, incat o misiune de cercetare aici inseamna timp si resurse pierdute, iar un zbor este de-a dreptul imposibil.
De ce nu poate fi Pamantul gol in interior – fapte stiintifice
Intr-un articol al publicatiei The New Scientist, oamenii de stiinta sunt invitati sa isi ofere parerea de experti asupra acestei chestiuni. Acestia sunt de acord asupra faptului ca in cazul in care Pamantul ar fi gol, omenirea ar fi in pericol de sufocare, sete, seceta, foamete, inghet si in final, scufundare. Chiar in aceasta ordine. Un Pamant gol nu ar avea suficienta masa pentru a sustine existenta atmosferei prin forta gravitatiei, iar apa de la suprafata s-ar evapora. De asemenea, nu ar exista campul magnetic, generat de nucleul din fier lichid al Pamantului. Busolele nu ar functiona, iar anumite pasari migratoare ar fi total debusolate in ceea ce priveste orientarea. Insa asta ar fi cea mai mica grija. In lipsa unei atmosfere, radiatiile din spatiu nu ar mai intampina nicio bariera, iar viata pe Pamant nu ar fi avut nicio sansa. Nu ar exista niciun fel de activitate vulcanica si nici urma de lava. Si mai ales, un Pamant Gol ar avea o masa de 5 x 10 22 de kilograme, ceea ce inseamna doar o mica parte din masa sa reala.
Facts - literatura inspirata din teoria Pamantului Gol
Teoria Pamantului Gol, dincolo de dezbaterile pe care le-a generat, a infierbantat mintile scriitorilor si, mai ales, le-a oferit un material numai bun pentru a fi exploatat. Prin urmare, multi dintre cei care isi doresc cu ardoare sa creada in aceasta teorie, s-au folosit de aceste produse ale literaturii si fictiunii pentru a oferi credibilitate credintelor lor, parcurgand practic drumul in sens invers. Printre personajele culturale importante care au scris despre Pamantul Gol se afla : H.G. Wells, Aldous Huxley, Herman Hesse, Edgar Allan Poe, Edgar Rice Burroughs si, poate cea mai cunoscuta lucrare dintre toate, cea a lui Jules Verne, “Calatorie catre centrul Pamantului”.

 

 


Titlul: Răspuns: Jules Verne
Scris de: lostjohn din 14 Noiembrie 2009, 00:41:02
Elucubrant.  Da, am citit calatoria si am sa fac un rezumat al ei cu ce imi mai adic eu aminte.
Profesorul Otto Lidenbrok lector in mineralogie locuia la un apartament din Hamburg, avea un nepot pe nume Axel, o servitoare Marhta si Grauben nepoata sa (s-a aflat mai tarziu, ultima fraza a romanului). Intr-o zi profesorul a adus acasa o carte veche care continea o foaie cu un limbaj codat (de Arne Saknussem). S-a tot chinuit sa-l descifreze dar n-a reusit asa ca drept pedeapsa s-a infometat pe el si pe ai lui. Din intamplare Axel ramas singur in odaia acestuia descifreaza mesajul si vrea sa-l arunce in foc dupa cei citeste continutul, adica instructiunile lui Arne in care demonstreaza ca a cobori in centrul pamantului este plauzibil"coboară, temerar călător, şi ajungi la centrul Pământului". Profesorul vine acasa, afla si el mesajul si isi face bagajele care includeau tot felul de accesorii de alpinism samd. spre dezamagirea lui Axel pt care o astfel de calatorie era ultimul lucru care-i lipsea. Cei 2 pleaca spre Islanda. Ajunsi acolo il angajaza pe Hans care avea renumele de calauza incercata. Cei 3 se duc la vulcanul stins Sneffel si incep coborarea. Au lanterne, mancare, tarnacoape care le asigura traiul cateva luni bune. La un moment dat raman fara apa si Hans ii ajuta facand o gaura in perete de unde tasneste apa, fiarta cei drept dar potabila. Un incident face ca Axel sa se rataceasca dar mai tarziu este gasit. Apoi ajung la o apa care mai tarziu se va dovedi ca e mare subterana pe care ei incearca sa o traverseze construindu-si o barca dar curentii ii imping de unde au plecat si descopera oseminte cu care profesorul si-ar imbogatii colectia si si-ar face si renume. Dupa un timp de strabatut insula gasesc niste insemne care atestau ca Arne a fost pe acolo si casesc un tunel care era blocat de o stanca. Cu dinamita ce o au la ei detoneaza stanca dar de forta exploziei a fost asa mare incat apa incepe sa cada in acea grota facuta de explozie care ii trage si pe ei cu tot cu barca lor. Incep descensiunea cu o viteza foarte mare iar la un moment dat ei ajung la concluzia ca nu mai au nici un instrument si mai grav incep sa urce impinsi de lava din jurul lor. Intr-un final ei sunt aruncati prin vulcan in mediterana pe o insula (cred). Acolo intalnesc un copil care vorbea spaniola parca si de acolo se intorc ei acasa unde Axel si Grauben se casatoresc.
Cam asta e tot ce imi mai amintec.


Titlul: Răspuns: Jules Verne
Scris de: vanghelis007 din 15 Noiembrie 2009, 10:59:06
Seceta nu ar trebui să reprezinte o problemă pentru Constanţa în condiţiile în care cea mai mare parte a judeţului este amplasată peste un adevărat fluviu subteran, al cărui debit îl depăşeşte cu mult pe cel al Dunării. Cu toate acestea, pentru că legislaţia în vigoare interzice exploatarea apelor subterane în scopuri agricole, sute de hectare de culturi agricole din Dobrogea au fost compromise în acest an din cauza lipsei precipitaţiilor. Mărimea şi originea fluviului subteran pe care este situat judeţul nostru reprezintă o mare necunoscută pentru cea mai mare parte a locuitorilor Constanţei. Şi mai puţini ştiu că denumirea ştiinţifică a fluviului subteran este aceea de “acvifer” şi că acesta se alimentează din două surse: din Bulgaria (sursa principală) şi din fluviul Dunărea (sursa secundară). “Acviferul Jurasic - Superior - Barremian curge cu o viteză maximă de doi metri pe zi şi se deplasează din direcţia sud-vest spre nord-est. Acviferul din subsolul judeţului se descarcă prin două drenuri naturale în Lacul Siutghiol şi în Balta Mangaliei. Volumul de apă cantonat în acest acvifer este cel mai important din România”, a declarat şeful Serviciului Hidrologic din cadrul Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral (DADL), Adrian Chera. El a adăugat că apa subterană este cantonată pe aproape întreg arealul judeţului, fapt care permite alimentarea cu apă potabilă a mai multor localităţi şi a tuturor staţiunilor turistice de pe litoral: “Poate că v-aţi întrebat de ce constănţenii şi turiştii din staţiunile de pe litoralul românesc nu au fost afectaţi niciodată, nici măcar pe perioada secetei, de restricţii la apa curentă, aşa cum s-a întîmplat în alte zone turistice din ţară: pentru că volumul de apă subterană din judeţ este foarte mare.” Reprezentantul DADL a adăugat că seceta din vara aceasta nu a scăzut volumul de apă din acvifer şi că, din informaţiile pe care le deţine, în anii următori, nici nu există un astfel de pericol. “Debitul de apă exploatat la ora actuală din acvifer poate fi dublat fără să fie înregistrate oscilaţii semnificative ale volumului de apă”, a mai spus Adrian Chera. La rîndul său, şeful Biroului de Mediu, Calitate şi Sănătate Publică din cadrul SC RAJA SA Constanţa, ing. Viorel Costache, a declarat că apa din acvifer este potabilă şi de o calitate foarte bună. “Apa subterană este cantonată în structuri calcaroase şi nu se deplasează cu aceeaşi viteză ca aceea din natură. Structurile calcaroase se întind la sud de falia Capidava - Ovidiu, unde apa a întîlnit o falie impermeabilă, pînă la graniţa cu Bulgaria, şi au o grosime de 200 pînă la 800 de metri. În unele zone, structurile calcaroase îmbibate cu apă ajung pînă foarte aproape de suprafaţă”, a declarat Viorel Costache. El a adăugat că, în acest moment, din Acviferul Jurasic - Superior - Barremian, RAJA asigură alimentarea cu apă potabilă a 48 de localităţi din judeţ.


Titlul: Răspuns: Jules Verne
Scris de: vanghelis007 din 15 Noiembrie 2009, 11:15:15
#  Lacul Tasaul, un alt dren natural.
de la Liviu Chilian (04:39:18 29 August 2007)
La inceputul anilor '80, in timpul lucrarilor de amenajare a triajului si garii Exploatarii de Cariere Piatra-Sitorman, in timp ce excavau pentru amenajarea terasamentelor, pamantul s'a surpat, dedesubt aparand un luciu de apa ce i'a impresionat pe lucratori. Au venit "specialisti comunisti" si au folosit coloranti pentru a determina cat de intins este lacul subteran. S'a constatat, dupa ceva timp de asteptare, ca este vorba de un fluviu subteran. Colorantii au ajuns si in Misia/Dobrogea de Sud(nu...Bulgaria; aceasta intinzandu'se mult mai la sud-vest). In epocile anterioare, actualul lac Tasaul a fost golf maritim. Depunerile de nisip l'au izolat si facut liman maritim. In zona Ratarie, la poalele Dealului Mare(Gogeabair, denumirea turceasca), in antichitate a existat un mic port maritim Grecesc; dovada fiind miile de resturi de ceramica si alte artifacte scoase la mal, de valuri, in anii '50-'60, pe plaja de cateva sute de metri ce exista la Ratarie; "


Titlul: Răspuns: Jules Verne
Scris de: vanghelis007 din 16 Noiembrie 2009, 09:15:03
Faptul ca am mentionat doua surse de apa care se misca sub scoarta terestra, nu este intamplator.Apa nu este numai o sursa de viata.Ea reprezinta si un spatiu care poate fi usor de strabatut cu atat mai mult cu cat acest lucru se intampla sub scoarta terestra.Desigur ca lucrurile acestea se cer cercetate cu o foarte mare atentie, si ca imaginea pe care o vom obtine, nu se va identifica nici pe departe cu aceea creata cultural si transmisa prin traditii sau prin teoriile fantastice ale povestitorilor.Un alt lucru interesant care ar trebui sa ne puna pe ganduri, este existenta pangolinilor (specii arhaice marine de dimensiuni mari )care apar si dispar in mod misterios  in oceanul planetar.Dau cateva exemple, care desigur, sunt discutabile, dar cred ca merita atentia Dvs.:
"În Bucureşti, o echipă de scafandri este chemată să caute un copil înecat. După o vreme ies îngroziţi şi declară că ei nu mai intră la loc din cauza monştrilor (nişte somni imenşi) văzuţi.
La Cluj, aceeaşi poveste numai că e vorba de nişte lostriţe imense de mărimea unor brazi centenari. Legenda “monştrilor” din lacul Tarniţa s-a născut în urmă cu peste 30 de ani. Se spunea că în lac există o varietate de peşti, lostriţele, care au peste 3 metri lungime şi care se ridică uneori de pe fundul apei atacând înotătorii şi chiar ambarcaţiunile. Multe dintre cazurile de înec în care corpurile victimelor nu s-au găsit au fost puse pe seama acestor peşti uriaşi.
Un episod care a întărit legenda monştrilor din Tarniţa s-a petrecut în urmă cu 13 ani. Atunci, după ce un camion a căzut în lac, a fost adusă o echipă de scafandri pentru a recupera utilajul şi cadavrul şoferului. Când au ieşit la suprafaţă, unii dintre ei au refuzat să mai coboare fără cuşti metalice de protecţie, szusţinând că ar fi văzut monştri pe fundul lacului.
Cei mai sceptici au explicat că “monştrii’’ erau o iluzie optică cauzată de casca de scufundare, care supradimensiona imaginea reală."
Sunt convins ca ne gasim in fata unor iluzii optice, dar repetarea fenomenului poate sa dea la un moment nastere la o intrebare:Prezenta unor pesti in locuri in care acestia in mod normal nu au ce cauta, nu poate explica la un moment dat, faptul ca exista o retea acvatica subterana care se gaseste sub scoarta terestra si aceasta poate facilita miscarea unor creaturi mai mult sau mai putin monstruoase  in diferite locuri unde nu ne asteptam?Sau citim in Gandul:
"Oameni de ştiinţă care studiază apele regiunii Antarctice au filmat şi capturat creaturi marine uriaşe, precum păianjeni de mărimea unor farfurii şi meduze cu tentacule de până la şase metri lungime. Unele creaturi, capturate la adâncimi de 200 - 1.400 de metri, au cântărit şi 30 de kilograme, 25% dintre ele reprezentând specii necunoscute până în prezent."
Sau:
"Niste „monstri” marini si otravitori au invadat apele Marii Britanii. Creaturile au aproximativ 40 de centimetri lungime, in jur de doua kilograme greutate, inoata folosindu-se de „aripi” si au ajuns pe teritoriul Angliei din cauza modificarilor de clima din ultima vreme.
Sunt de doua ori mai mari decat molustele gasteropode cu care englezii sunt obisnuiti si, in plus, au o arma puternica. Limaxul marin, Aplysia fasciata, improsca o substanta otravitoare care poate orbi orice inamic, informeaza Daily Mail. Din fericire insa, creatura apelor nu ataca oamenii, avand „gusturi” vegetariene.
Pescarul John Green este unul dintre norocosii care au reusit sa puna mana pe un astfel de monstru. Imediat, barbatul a prezentat Acvariului din Plymouth prada sa. „Este un animal de dimensiuni mari pentru specia sa. Are 35 de centimetri si un kilogram si jumatate. Este cel mai mare gasit in jurul Angliei. In mod normal, inoata in apele Atlanticului, aproape de Africa de Sud, Brazilia sau in apele Marii Mediterane”, a povestit un specialist.Pentru prima data, un reprezentant al speciei Aplysia fasciata a fost descoperit aproape de Marea Britanie in anul 1949. Urmatorul a fost descoperit in acelasi loc in 1997. Dar ,incepand cu luna august a acestui an, numarul „monstrilor” marini a crescut considerabil."


Titlul: Răspuns: Jules Verne
Scris de: Lucian Velea din 17 Noiembrie 2009, 10:04:41
Ca să nu divagăm prea mult de la subiectul iniţial, am separat mesajele despre monştri marini:

http://forum.citatepedia.ro/index.php/topic,326.0.html (http://forum.citatepedia.ro/index.php/topic,326.0.html)


Titlul: Răspuns: Jules Verne
Scris de: vanghelis007 din 17 Noiembrie 2009, 19:22:34
Sigur ca in toate este o cheie, si ea trebuie gasita.Axel, ii intinde hartia unchiului sau Lidembrock si acesta citeste plin de uimire:
"Coboara in craterul lui Yocull din Snefells, pe care umbra lui Scartaris  vine sa o mangaie inaintea calendelor lui Iulie, calator indraznet si vei ajunge in centrul pamantului.Ceea ce eu insumi am facut.Arne Saknussem."


Titlul: Răspuns: Jules Verne
Scris de: vanghelis007 din 04 Decembrie 2009, 08:28:21
Lumea din Pamant
-- La 2300 de mile dincolo de Polul Nord ar exista o intrare catre centrul Terrei * Aici, conform spuselor amiralului Richard E. Byrd, primul om care a zburat deasupra Polului Nord, ar locui o civilizatie umana mult mai evoluata * Cei care populau Pamantul s-au mutat in subteran acum 100.000 de ani * Un razboi care a avut loc atunci a distrus suprafata Terrei si a creat deserturile * Secretul orasului subteran Agartha * Virgil Armstrong, fost agent CIA, descrie fascinantul univers de sub noi: oameni nemuritori, atmosfera controlata, deplasari cu viteze de 3000 de mile/ora, atlanti si lemurieni, farfurii zburatoare pentru survolarea pamantenilor
O fotografie recenta a Polului Nord, aflata in custodia NASA, si transmisa de unul dintre numerosii sateliti circumterestri, a resuscitat interesul geofizicienilor. Si nu numai. In aceasta imagine se poate observa lesne, in zona Polului Nord magnetic, o suprafata care nu este acoperita de gheata calotei glaciare, cum ar fi fost normal (vezi foto). Pe o raza de aproximativ 300 de km (deci, pe o arie cam de marimea Romaniei) se intrezareste pamant - si inca destul de fertil. Poza, daca nu e vorba de o "fata morgana" cosmica, ar fi suficienta pentru a innebuni un savant. Si asta, pentru ca si un elev din ciclul elementar stie ca sub calota glaciara de la Polul Nord nu se afla nimic altceva decat apa, fapt confirmat si de traseele submarinelor, care trec frecvent prin acea zona.
Si atunci, ce ar putea fi pata aceea de "pamant" din inima gheturilor arctice?, s-au intrebat cei de la NASA. Pentru a elucida misterul, acestia au comandat satelitului o noua fotografie, facuta de data asta dupa inca o rotatie circumterestra si dintr-un alt unghi. Inca o data, pata s-a incapatanat sa apara in dreptul Polului Nord magnetic. Primul gand a fost ca e vorba de un fenomen de natura magnetica, ca ar putea exista o perturbare atmosferica datorata acestui camp. Numai ca ipoteza a fost spulberata de cercetatorii NASA din domeniul campurilor electromagnetice: "Cel mai cunoscut efect, cel al aurorei boreale, se manifesta in cu totul alt mod si jocul luminilor celeste apare in alt fel pe o fotografie din satelit. In mod cert, pata aceea se afla la sol si nu in aer", a spus Robert Fishermann, sef al Laboratorului de Studiu a Campului Magnetic Terestru.
Ipoteza "Halley"
Cum era de asteptat, fotografia a scos de la naftalina o serie intreaga de teorii, care mai de care mai nastrusnice. Cea care a razbatut prima a fost "Ipoteza Halley", cea a descoperitorului cometei cu acelasi nume. Conform ei, in zonele Polului Nord si Polului Sud exista deschideri uriase care conduc catre interiorul Terrei. Mai mult, ca Pamantul ar fi gol pe dinauntru si ca ar fi posibil ca aici sa se dezvolte o alta civilizatie umana, poate superioara celei de la suprafata.
Varianta Byrd
Geofizicenii, insa, au parut a fi mult mai interesati de o alta varianta, ale carei radacini se afla pe undeva prin anul 1926. Mai precis, in luna mai a acelui an, amiralul Richard E. Byrd a devenit primul om care a zburat pe deasupra Polului Nord. Intr-un interviu pe care l-a acordat in 1947, Byrd declara ca la 2300 de mile dincolo de Polul Nord a intalnit o zona cu clima foarte calda, cu vegetatie, cu munti, lacuri si rauri. Byrd, un explorator celebru, mai presus de orice banuiala, si-a notat foarte precis in jurnal despre ceea ce a intalnit in aceasta zona. "Oamenii care locuiesc aici comunica prin telepatie. De fapt, ei nu traiesc la suprafata. Sub pamant, la cateva mile adancime exista un oras foarte mare, cu milioane de locuitori, care oras se numeste Agartha. Exista sub pamant mai multe orase, in mai multe parti ale globului, dar Agartha este cel mai important dintre ele.", scria Byrd in jurnalul sau secret.
Un fost agent CIA confirma
Aceste file din jurnalul exploratorului au fost date publicitatii de Virgil Armstrong, fost agent CIA. Armstrong sustine ca Byrd a locuit in Agartha vreme de aproape o luna si ca descrie civilizatia subterana ca "fiindu-ne net superioara noua". Fostul agent CIA a adaugat ca imediat dupa descoperirea jurnalului lui Byrd, filele referitoare la Agartha au fost declarate secret de serviciu si s-a dispus ca in zona intrarii in orasul subteran sa fie amplasate baze militare americane care sa nu lase sub nici o forma intrusii sa patrunda. Tot Armstrong a mai dezvaluit ca Guvernul SUA a stabilit relatii cu Marele Consiliu al Agarthei. Mai mult ca farfuriile zburatoare care apar pe cerul planetei sunt mijloace de transport ale locuitorilor lumii subterane, iar o parte din tehnologia de fabricare a lor a fost dezvaluita Pentagonului, "avionul invizibil fiind o urmare a acestor cunostinte avansate".
Byrd a primit recunostinta Guvernului SUA
Amiralul Richard E. Byrd s-a nascut la 25 octombrie 1888 la Winchester, in Virginia. A invatat sa piloteze avioane intre 1916-1917, la Pensacola. In mai 1926 devine primul om care a zburat deasupra Polului Nord, iar in noiembrie 1929, primul om care a zburat deasupra Polului Sud. Intre 1928-1955 a facut 11 expeditii geografice la poli. Pe data de 19 februarie 1947 a plecat spre Polul Nord pentru a fotografia aurora boreala. Vazand ca nu se intoarce, cei din baza l-au dat disparut. Byrd a revenit la 11 martie 1947 si a descris "Pamantul de dincolo de Pol-Agartha". Ca o coincidenta, amiralul Richard E. Byrd avea sa moara exact dupa 10 ani, la 11 martie 1957. A fost ridicat la rangul de amiral in 1950, iar in 1952 a primit Medalia de Onoare din partea Guvernului SUA. De asemenea, unul dintre crucisatoarele Flotei SUA a fost botezat cu numele lui. Asadar, e exclus ca Byrd sa fi fost doar un nebun care sa fi avut halucinatii la Polul Nord.
Secretul nemuririi
Revenind la agentul Armstrong, acesta a mai dezvaluit cateva elemente ale jurnalului lui Byrd: "Amiralul descrie pe larg ca in orasele subterane locuiesc oameni cu trasaturi delicate, care au mii de ani de viata, dar care varsta nu le marcheaza trasaturile. Cei din Agartha cunosc secretul nemuririi trupului. Dupa ce considera ca au trait destul, ei sunt cei care-si aleg momentul cand sa se retraga din viata. Femeile lor nasc doar o data, sau de doua ori indelungul vietii, iar gestatia dureaza doar trei luni. Ele nasc in temple, in bazine speciale cu apa. Nasterea are loc fara dureri."
Razboiul atlanto-lemurian
Jurnalul lui Byrd despre Agartha nu este singura lucrare care pomeneste despre orasele subterane. De-a lungul timpului au existat foarte multe marturii despre viata de sub scoarta terestra. Exista si alte documente, gravuri, ba chiar sculpturi foarte vechi care descriu Agartha.
Astfel, se spune ca, sub pamant, pe intreg globul exista cam 100 de orase, dintre care cel mai mare este Agartha. Lumea subterana este cunoscuta ca Shamballa. Locuitorii acestei lumi, spun documentele, au parasit lumea de la suprafata acum 100.000 de ani, in urma catastrofalului razboi dintre atlanti si lemurieni, cele doua mari civilizatii care stapaneau Pamantul. Razboiul ar fi descris in cele doua lucrari Ramayana si Mahabharata. In urma acestui razboi, datorita armelor foarte puternice folosite, ar fi rezultat zone desertice ca Sahara, Gobi, pustietatile din Australia si SUA, locuri unde ar fi fost aglomerarile urbane ale atlantilor si lemurienilor. Atmosfera la suprafata era de nerespirat, asa ca supravietuitorii conflictului s-au retras sub pamant. Conform acestor teorii, oamenii de la suprafata ar fi urmasii celor care au refuzat sa se retraga in orasele subterane si care, intre timp, s-au salbaticit.
Orasele subterane
Dar iata care ar fi, conform documentelor secrete, cele mai puternice orase subterane: POSID - primul refugiu al atlantilor, cu intrare in zona Matto-Grosso, cu populatie de 1,3 milioane de locuitori; SHONSHE - refugiul uigurilor, o ramura a lemurienilor, intrare in Himalaya, 3,5 milioane locuitori; RAMA - langa Jaipur, in India, 1 milion de locuitori; SHINGWA - la granita dintre China si Mongolia, cu 1,5 milioane de locuitori; TELOS - langa Mount Lassen, California, cu 1,5 milioane locuitori. Orasele se afla la adancimi variind intre 1,5 si 2 mile sub scoarta terestra.
Ce mai spune Armstrong: "Atlantii se inteleg prin telepatie, iar lemurienii vorbesc o limba - maru - care e radacina comuna a sanscritei si ebraicii. Acum, cele doua civilizatii traiesc in pace si armonie. Ele sunt conduse de un Consiliu Suprem, format din 12 persoane, 6 barbati si 6 femei. Orasele sunt luminate artificial si au o atmosfera controlata, mult mai pura decat cea la suprafata. Aglomerarile urbane sunt structurate pe mai multe niveluri. Locuitorii din subteran se deplaseaza intre orase cu ajutorul unor vehicule de mare viteza (aproximativ 3000 de mile pe ora), care plutesc."
Ramane de vazut ce-i adevarat din toate acestea, oamenii de stiinta considerand ca fotografia luata din satelit ar fi un prim pas pentru aflarea adevarului.
Bogdan COMARONI


Titlul: Răspuns: Jules Verne
Scris de: vanghelis007 din 04 Decembrie 2009, 08:35:00
COPIII VERZI

Mitul unei rase subterane care traieste in adancurile pamantului este foarte vechi si apare in multe culturi. In cultura spirituala moderna se vorbeste despre Shambala, misteriosul taram din centrul Pamantului. Alte lucrari fac referire la Agartha, o lume care se afla chiar sub scoarta Pamantului. Se spune ca exista diferite puncte de trecere, sub forma unor pesteri, catre misteriosul taram. Exista insa cronici medievale care amintesc despre fiinte din lumea subterana care au ajuns la suprafata Pamantului si care au ramas captive aici. Desi sunt inregistrate in timpuri si locuri diferite, aceste cronici prezinta asemanari izbitoare.

In anul 1200, William de Newburgh, un preot din Yorkshire, cunoscut ca un erudit si un om a carui credibilitate nu poate fi pusa la indoiala, a inregistrat istorisirea unor calugari care au relatat despre o ciudata intamplare, care a avut loc in satul Suffolk din Woolpit, Anglia. El vorbeste cu uimire despre acesta localitate in care se afla vestigii antice imemoriale, care in limbajul local poarta numele de „wollpittes”. Aceste vestigii au dat numele satucului din apropiere. In vremea recoltei, taranii din acest satuc au gasit la iesirea din pesterile care sunt situate langa aceste vestigii, doi copii, un baiat si o fata, cu pielea verde si imbracati cu haine dintr-un material necunoscut, care prezenta o textura necunoscuta. Copiii au fost adusi in sat si toti taranii s-au adunat sa vada minunea.

Abatele Ralph de Coggeshall, un alt cleric erudit care a fost contemporan cu William si care a trait la aproximativ 40 de km sud de Wollpit, in Essex, a inregistrat, deasemenea, aparitia copiilor verzi. Iata ce a scris despre ei:

„Nimeni nu putea sa inteleaga limba lor. Cand au fost adusi ca o curiozitate, la curtea cavalerului Sir Richard de Calne, in Wikes, au plans cu lacrimi amare. In fata lor au fost puse paine si diferite mancaruri, dar nu s-au atins de nimic, desi erau infometati, dupa cum a marturisit fata, mai tarziu. La un moment dat, cand a fost adusa mazare pentru a fi maruntita in mancare, copiii au facut semne ca vor si ei. Acestia au deschis lujerul plantei in loc de pastaie si cand au descoperit ca nu au gasit nimic, au inceput sa planga din nou. Cei prezenti le-au deschis pastaile si le-au aratat boabele dinauntru. Copiii s-au hranit cu aceste boabe cu o deosebita placere si pentru un timp nu au mancat decat boabe de mazare. Baiatul era slabit si stresat, astfel ca a murit in scurt timp. Fata s-a adaptat la variate feluri de mancare si cu timpul pielea acesteia si-a pierdut pigmentul verde si a inceput sa arate normal.”

Abatele Ralph continua istorisirea si spune ca fata verde a fost botezata in credinta crestina si a trait mai multi ani in slujba lui Sir Richard. Abatele spune ca fata si-a pastrat agilitatea de care dadea dovada dar era iresponsabila in ceea ce priveste anumite chestiuni de conduita. Ea s-a maritat cu un barbat din Lynn. Curiosii au continuat sa caute originile misterioasei fete. Ea a povestit ca vine dintr-o tara care este in intregime verde si care este populata de oameni cu pielea verde. Intr-o zi, ea si cu fratele ei au intrat intr-o pestera si au auzit un sunet ciudat. Iata ce scrie Ralph despre acest lucru:

„Cand au intrat in pestera, au auzit sunete incantatoare ca de clopote. Fermecati de aceste sunete, au mers mai departe ratacind prin pestera, pana cand au ajuns la gura acesteia. Cand au iesit, au fost izbiti de putera cu care stralucea soarele si de temperatura ridicata din aer. Terifiati de zgomotul celor care au venit la ei, au vrut sa fuga, dar nu au mai putut sa gaseasca intrarea in pestera dupa ce au fost prinsi.”

Oamenii s-au gandit ca au venit dintr-o lume subterana, avand in vedere ca au iesit printr-o pestera. Multi s-au gandit ca pielea avea o nuanta verde din cauza lipsei soarelui. Superstitiosii au crezut acesti copii verzi erau un fel veri ai zanelor sau elfilor, despre care se spune ca au pielea verde. Verdele a fost mereu sinonim cu supranaturalul; amintim de enigmaticul om verde din folclorul englez sau despre cavalerul verde din legenda lui Arthur. Predilectia copiilor pentru boabele de mazare a fost interpretata de catre multimea superstitioasa ca fiind un indiciu pentru natura supranaturala a acestor copii, deoarece se spune ca mazarea ar fi mancarea mortilor si se credea ca fantomele si alte spirite traiesc in campurile cu mazare.

In august 1887, au fost gasiti alti doi copii ciudati langa Banjos, in Spania. Lucratorii care strangeau recolta, au auzit strigate infricosatoare. Ei au gasit langa o pestera, doi copii, o fata si un baiat. Acestia erau speriati si plangeau. Vorbeau intr-o limba ciudata iar hainele lor erau dintr-un material metalic. Pielea copiilor era verde, deasemenea.

Cei doi copii au fost luati la casa unui om respectat din sat, iar populatia locala a incercat sa aiba grija de ei, dar copiii au refuzat sa manance si sa bea orice li s-a oferit. Baiatul s-a imbolnavit si a murit curand, dar fata fata a inceput sa manance vegetale netrecute prin foc si a trait cinci ani de cand a fost gasita langa pestera. In acest timp, pielea ei a capatat un pigment normal. A invatat spaniola, dar ceea ce a povestit despre originea sa nu a facut decat sa adanceasca misterul.

Ea a povestit ca vine dintr-o lume unde nu exista soare, iar oamenii de acolo au pielea verde si traiesc intr-un perpetuu amurg. Acolo exista un teritoriu luminat, dar se afla dincolo de o mare apa. Cand a fost intrebata cum a ajuns aici, a spus ca a auzit un zgomot puternic apoi a fost impinsa cu putere prin ceva nedefinit si s-a trezit, impreuna cu fratele ei, in pestera la gura careia a sesizat o puternica lumina. O data cu moartea ei, s-a pierdut si orice speranta in ceea ce priveste rezolvarea misterului.

Exista multe teorii in ceea ce priveste copiii verzi. Astfel, ei pot fi fiinte din a patra dimensiune sau din planul astral si prin concurenta mai multor factori au ajuns pe Pamant, unde au ramas captivi. Se vorbeste de existenta unei lumi subterane care ar putea fi locul lor de origine. Exista si alte relatari despre asemenea fiinte, din Franta, Spania si Germania. Desi geologii nu au gasit dovada existentei altor lumi in subteran, coincidentele care apar in cadrul acestor relatari indeamna la cautari.


Titlul: Răspuns: Jules Verne
Scris de: vanghelis007 din 04 Decembrie 2009, 08:45:42
Mitul Shambhalei: Un regat atotputernic in adancul Terrei
Un cataclism planetar i-a obligat pe reprezentantii unei civilizatii stravechi sa se refugiezeintr-o lume subterana. Locuitorii ei detin controlul puterii la suprafata globului si imping omenirea spre Apocalipsa
Posibilitatea existentei unui taram misterios a constituit din cele mai vechi timpuri un subiect deosebit de fascinant. Una din lucrarile de referinta ce abordeaza acest subiect apartine lui Edward Lytton, autor al cartii “Ultimele zile ale orasului Pompei”. Acesta descrie in cartea sa, Rasa viitoare, o lume subpamanteana locuita de o rasa superioara, vrill-ya, care planuia sa cucereasca lumea de sus.
Pe aceeasi linie, Rene Guenon aminteste in scrierile sale de un mit in care se afirma ca, in urma unui cataclism planetar, ultimii reprezentanti ai unei civilizatii avansate, dezvoltata pe teritoriul ocupat de actualul Podis Gobi, s-au refugiat intr-un imens sistem de caverne sapat in profunzimile lantului himalayan. Acolo, ei s-au separat in doua grupuri, fiecare stabilindu-si un centru material si spiritual propriu: in Agartha se afla Cetatea binelui, a contemplarii si neamestecului in evolutia lumii de la suprafata si in Shambhala, Cetatea puterii, membrii ei isi concentreaza eforturile in directia dirijarii si grabirii omenirii spre Apocalipsa.
Alte interpretari considera Agartha ca fiind de origine budista; ele se refera la o lume subterana cu milioane de locuitori si multe orase, toate aflate sub dominatia suprema a Capitalei lumii subterane, Shambhala, unde locuieste conducatorul absolut, cunoscut in Orient ca Regele Lumii. Se crede, de asemenea, ca o retea de tunele secrete leaga lumea subterana de Tibet, similar camerelor secrete de la baza Piramidei din Gizeh ce duc spre adancuri. Cronicile chineze descriu misiuni ale unor ambasadori trimisi de imparati ai Imperiuui celest la spiritele muntilor. Conform acestora, teritoriul lor coincide cu zona indicata pe hartile tibetane, Kanjur si Tanjur, pentru regatul ascuns denumit de acestea Shambhala, iar spatiile aflate in acea regiune, la mare adancime sub scoarta terestra, ar fi populate de urmasii supravietuitorilor celor doua continente scufundate candva in Atlantic si Pacific, Atlantida si Mu.
Un imperiu condus
de Regele Lumii
Legendele mongole sustin ca Shambhala este un adevarat imperiu cu 800 de milioane de supusi, condus de Regele Lumii. Capitala este inconjurata de orase in care traiesc marii preoti si savantii. Palatul regelui este inconjurat de palatele maestrilor, care stapanesc toate fortele vizibile si invizibile ale pamantului, infernului si cerului. Conducerea intregii societati este exercitata de 5.000 de savanti, 365 de cardinali si 12 membri ai Initierii supreme. Regatul se intinde de-a lungul tuturor coridoarelor subpamantene din lumea intreaga.
Persii numeau acest urias imperiu subteran Ariana, pe care o considera a fi tara de origine a arienilor. Conducatorul imperiului subpamantean este Rigden Iyepo, Regele Lumii, care il are ca reprezentant terestru pe Dalai Lama. In legendele si traditiile referitoare la imperiul subpamantean se vorbeste ca pe pamant va urma un al treilea razboi mondial care va fi insotit de cutremure, o fisura la pol si alte catastrofe naturale in urma carora va disparea mai mult de jumatate din populatia globului. Dupa acest ultim razboi, diferitele rase din interiorul Pamantului se vor uni cu supravietuitorii de la suprafata si toti vor trai in pace intr-un “mileniu de aur”.
Conform vechilor scrieri, Shambhala este marginita la nord de Siberia (tara zapezii), la sud de Tibet si India, de China la est si de Hotan la vest, ceea ce inseamna ca este localizata sub actuala Mongolie. Se afirma ca pentru a ajunge in acest regat ascuns exista patru cai de acces: una pe teritoriul Rusiei, alta in India, o a treia in Tibetul oriental si ultima in Borneo. Misteriosul taram pare sa se intinda peste tot sub scoarta terestra. Din loc in loc, pasaje secrete permit initiatilor accesul in interiorul sau. Multi locuitori ai Shambhalei sunt dispersati in toate statele lumii, fiind coordonatorii oculti ai tuturor societatilor secrete la putere. Printre tarile antice indicate pe vechi harti tibetane apar nu numai Persia, Babilonul, Iudeea si Egiptul, dar si Shambhala. “Regatul ascuns” – se arata in Shambhala lan-yia (Drumul spre Shambhala), lucrare tibetana scrisa in secolul al XVIII-lea – “este situat intr-o zona muntoasa inconjurata de varfuri foarte inalte, abrupte si inzapezite”. Renumitul explorator Nicholas Roerich a aflat de la un preot-lama ca sub Potala (palatul lui Dalai Lama din Lhasa) exista o grota cu un lac despre care au stiinta numai initiatii. De aici pornesc mai multe coridoare ce leaga Potala de enigmatica citadela Shambhala. Alte legende amintesc ca Ayodhya, Orasul stelar, intemeiat acum 6.000 de ani, a fost mutat cu circa 1.800 de ani inainte de Christos, in nordul masivului himalayan, la Shambhala, numita de tibetani si Dejung.
Fiinte venite din Cosmos si misterioasele lor aparate de zbor
In 1926, in timp ce expeditia lui Roerich se apropia de masivul Karakorum, a fost observat tasnind pe cerul limpede un disc stralucitor; el si-a schimbat pe neasteptate directia de deplasare din sud spre sud-vest, facandu-se nevazut in spatele varfului inzapezit al masivului Humboldt. “Este un semn din Shambhala”, au exclamat imediat preotii-lama din grup, la vederea discului. In 1933, britanicul Frank Smythe, escaladand Everestul, a avut o experienta similara. De aceasta data, au fost semnalate doua OZN-uri invaluite intr-o irizatie pulsatorie care au strabatut in viteza cerul la mare inaltime. Ciudate vehicule aeriene au fost semnalate – conform afirmatiilor lui Serge Hutin – si de cealalta parte a globului, in zona Muntelui Shasta. Cartea scrisa de el a aparut in 1961, anterior valului de semnalari de OZN-uri care s-au abatut asupra SUA in deceniile sase si sapte ale secolului trecut. Este greu de crezut – spun expertii in OZN-uri – ca Roerich sau Smythe incercau sa produca senzatie cu relatarile lor, lucru de care sunt acuzati raportorii OZN moderni. Fenomenele descrise de ei erau, insa, foarte clare pentru autohtoni: “Semne din Shambhala”. O legenda mongola afirma ca “in Agartha, savantii inregistreaza pe tablete de piatra toata stiinta planetei noastre, dar si a altor lumi”. Bazandu-se pe vechi manuscrise tibetane, cercetatorul italian Giuseppe Tucci mentioneaza ca Shambhala a fost condusa de fiinte venite din Cosmos, detinatoare ale unei stiinte extrem de avansate careia s-au straduit sa-i asigure perpetuarea.
Sosite pe Terra cu milioane de ani in urma, ei aveau misiunea de a accelera evolutia planetei si a viitoarei specii umane. Intemeietorilor taramului ascuns le-ar fi urmat pamantenii instruiti de ei care nu numai ca au pastrat cunostintele mostenite, dar au controlat permanent si discret ascensiunea omenirii pe scara istoriei.

Aceste informatii puse recent, nu imi apartin, ele sunt luate de la diversi autori care au scris articolele respective pe calculator.Dvs. ca cititori va revine sarcina de a interpreta si a decide daca informatiile respective sunt reale, speculative, sau sunt datorate in totalitate fanteziei (uneori stiintifico-fantastice a ...) autorilor lor.



Titlul: Răspuns: Jules Verne
Scris de: vanghelis007 din 04 Decembrie 2009, 08:58:35
Referat despre "O calatorie spre centrul pamantului":
La numai câteva mii de metri de suprafaţa Pământului, începe o parte a lumii care este aproape necunoscută ştiinţei. Chiar dacă prin sateliţi şi telescop s-au cercetat cele mai îndepărate părţi ale sistemului nostru solar, adâncimea maximă până la care s-a forat pe planeta-mamă abia dacă atinge 12 kilometri.
În 1864, scriitorul francez Jules Verne descria interiorul Pământului ca pe un fantastic regat al întunericului. La ora actuală ştim însă că lumea de sub picioarele noastre nu este deloc un loc destinat excursiilor plăcute. Graţie noilor metode de măsurare şi analiză, oamenii de ştiinţă obţin din ce în ce mai multe informaţii asupra forţelor titanice ce domnesc în adâncurile Planetei Albastre. Totuşi, în ciuda tuturor acestor aspecte, ideea unei călătorii spre centrul Pământului rămâne la fel de fascinantă.
O viziune – Jules Verne şi “O călătorie spre centrul Pamantului”
Dotat cu o puternică imaginaţie şi o intuiţie extraordinară asupra potenţialului tehnologiei, francezul Jules Verne este autorul primelor romane SF din lume. Aventurile globetrotterului Phileas Fogg sau ale căpitanului Nemo în submarinul său Nautilus au anticipat multe dintre descoperirile făcute ulterior de ştiinţă. În 1864, Verne şi-a condus cititorii într-o călătorie spre adâncimile planetei: “O călătorie spre centrul Pământului”
Jules Verne
Jules Gabriel Verne se naşte la Nantes pe 8 februarie 1828. Fiu de avocat, se supune dorinţei tatălui său de a studia Dreptul, mai întâi în Nantes, iar din 1848 în Paris. În capitala Franţei intră în contact cu cercurile literare, unde face cunoştinţă cu Alexandre Dumas. Curând ajunge să fie mai interesat de teatru decât de Drept şi începe să scrie.
Din anul 1857, căsătoria cu o doamnă bogată, Honorine Morel, îi asigură independenţa financiară. Verne îşi petrece anii următori mai mult în călătorii, pe care le documentează cu o meticulozitate ştiinţifică. Devine membru activ al Societăţii pentru Promovarea Călătoriilor Aeriene şi îşi sprijină cu entuziasm un prieten care plănuia o călătorie în balon. Din păcate, proiectul s-a soldat cu moartea prietenului. Această tragedie personală avea să stea la baza primului roman
al lui Verne, “Cinci săptămâni în balon“, publicat în 1863 şi care s-a bucurat de un mare succes. În anii care au urmat, scriitorul lucrează la o întreagă serie de romane de aventuri, strânse şi publicate în cele din urmă sub titlul ”Călătorii extraordinare ” (Voyages Extraordinaires).
În timp ce îşi scria romanele, Verne a găsit timp pentru o lucrare geografică şi a strâns informaţii ştiinţifice din geografie, zoologie şi tehnologie. Numărul fişelor sale personale ajunsese să depăşească 20 000.
Privind spre viitor
Cu 150 de ani în urmă, multe dintre realizările tehonologiei moderne - de la explorarea spaţiului până la vehiculele acţionate de energia nucleară – erau de neconceput. Părea imposibil, de exemplu, ca omul să ajungă pe Lună. Aselenizarea (unul din subiectele favorite ale lui Verne) este exemplul perfect al abilităţii sale de a schiţa utopii ştiinţifice care, în cele din urmă, au devenit realitate.
Romanele francezului apar într-o perioadă când publicul era fascinat de ştiinţele naturii şi descoperirile ştiinţifice. Verne, care acorda o mare importanţă cercetărilor meticuloase, ştia cum exploateze la maximum credinţa cititorilor săi în progres şi tehnologie. Romanele sale, un amestec de bizar, fantastic şi speculaţii ştiinţifice credibile, au captivat imediat imaginaţia publicului. Lucrările lui au fost traduse în 148 de limbi şi practic devorate de cititori din toate colţurile lumii. La 24 martie 1905, când ”părintele SF-ului” se stingea la Amiens, lângă Paris, era de multă vreme unul dintre autorii favoriţi ai lumii.
O călătorie spre centrul Pământului
Jules Verne nu a fost fascinat doar de spaţiul cosmic şi de adâncurile oceanului. Plăcându-i peşterile şi tunelurile, a încercat să îşi imagineze cum ar fi să pătrunzi în lumea de dedesubt. “O călătorie spre centrul Pământului“ descrie exact acest lucru.
Neobişnuita expediţie este iniţiată de profesorul Otto Lidenbrock, lector în mineralogie la Johanneum, în Hamburg. Inspirat de descoperirea unui misterios pergament antic, el se hotărăşte să exploreze centrul planetei. Savantul este însoţit de nepotul său Axel şi de o călăuză, un islandez pe nume Hans. Cei trei pătrund în lumea subterană prin craterul unui vulcan stins din vestul Islandei şi înaintează tot mai profund spre centrul Pământului. Verne descrie interiorul planetei ca pe o fantastică alternativă a lumii noastre, plină de grote, pasaje de trecere, tuneluri şi puţuri abisale; în mod ciudat, personajele fac această îndrăzneaţă coborâre cu destul de multă uşurinţă. Unealta cea mai importantă a echipei în adâncimile întunecate este o lampă mobilă – aşa numita “bobină Ruhmkorff “.
Pătrunzând în adâncuri printr-un labirint complicat, cei trei se apropie de centrul Pământului. Pe parcursul călătoriei, ei descoperă o imensă mare subterană unde forţe magnetice şi electrice produc un fel de auroră boreală care iluminează interiorul Planetei Albastre. De aici încolo, expediţia devine o excursie fascinantă prin erele preistorice ale Pământului. De pildă, explorând marea subterană pe o plută, cei trei călători întâlnesc creaturi care au dispărut de pe suprafaţa planetei cu milioane de ani în urmă.
Echipa aproape ajunge la destinaţie, când accesul
le este barat de un bloc imens de granit. Cei trei hotărăsc să îl dinamiteze, deşi ştiu că explozia ar putea avea consecinţe îngrozitoare: o fisură a rocii ar elibera o cantitate imensă de lavă. În final, profesorul Lidenbrock şi însoţitorii săi sunt aruncaţi înapoi la suprafaţă chiar de o astfel de erupţie vulcanică.
La vremea când Jules Verne scria“ O călătorie spre centru Pământului“, geo-ştiinţele erau abia în faşă şi se ştia foarte puţin despre alcătuirea Pământului şi elementele sale constituente. Existau mai multe ipoteze decât date confirmate. Deşi fantastica lume subterană a lui Verne nu corespunde cu modelele geofizice contemporane, este o imagine impresionantă a nivelului atins de ştiinţă în timpul vieţii marelui scriitor.
Interiorul Pământului

Pe măsură ce apar noi tehnici de măsurare şi analiză, oamenii de ştiinţă obţin din ce în ce mai mult informaţii despre uriaşele forţe care acţionează în interiorul planetei. Jules Verne descria nucleul Pământului ca pe un fantastic regat la întunericului. Astăzi azi ştim că lumea de sub picioarele noastre nu este deloc un loc potrivit pentru excursii plăcute. Cum arată însă cu adevărat centrul Pământului ?

Mentionez ca referatul, nu-mi apartine, dar nu poot preciza ca si in celelalte randuri autorul, deoarece nu este mentionat.



Titlul: Răspuns: Jules Verne
Scris de: lostjohn din 11 Decembrie 2009, 23:39:03
vanghelis, ce stii despre goana dupa meteor?
povesteste


Titlul: Răspuns: Jules Verne
Scris de: vanghelis007 din 12 Decembrie 2009, 13:02:33
Articol copiat/Goana dupa meteor de Jules Verne.
�Goana dupa meteor" intregeste viziunea critica a scriitorului.
Si aceasta, ca si Insula cu elice", e tot un roman-pamflet si
aduce o nota noua in opera sa. Actiunea nu se mai constituie
pe aventura, in sensul in care ne obisnuisem in majoritatea celor-
lalte romane, ci se subordoneaza unei demonstratii teoretice. Ea
devine o modalitate eseistica ; acumulind prin intermediul ei
toata observatia sa plina de amaraciune si sarcasm, Jules Verne
compune portretul psihologic al lumii capitaliste. Comicul in-
grosat uneori pina la grotesc adinceste relieful situatiilor intr-o
viziune caricaturala, dar intemeiata pe date specifice, esentiale.
Scriitorul si-a pierdut bonomia surizatoare de altadata. E scep-
tic si, amar, pentru ca spectacolul realitatii il descurajeaza si
nu-i capabil sa vada un deznodamint. Finalul romanului este o
solutie accidentala, un happy-end care nu aboleste raul social,
ei exprima doar atitudinea etica a scriitorului. in limita in care
un romancier e stapin pe creatia sa si poate dispune de posibi-
litatea de a hotari destinele eroilor si de a salva o situatie, fie
chiar cu pretul unei conventii, Jules Verne refuza triumful for-
telor negative. Dar acest refuz in care, fireste, cititorul va gasi o
satisfactie, nu-i limpezeste perspectiva, pentru ca nu are un
suport teoretic obiectiv.
Ideea stiintifica a romanului este noua si deosebit de intere-
santa: captarea unui corp care graviteaza in orbita pamintului.
De altfel, e de presupus ca intr-un viitor foarte apropiat si
aceasta previziune a scriitorului va deveni o realitate.
in cazul de fata este vorba de un bolid sosit de nu se stie
unde si descoperit simultan de doi astronomi amatori din orase-
lul american (inexistent) Whaston : doctorul Hudelson si Dean
Forsyth. Un bolid de aur ; mai exact 5788 miliarde dolari, va-
gabondind fara rost pe cer � un �sic" fabulos care exaspereaza
imaginatia si poftele pamintenilor, fructele miticului Tantalus
intr-o- varianta stiintifica. Dar senzationalul incepe din momentul
in care se afla de iminenta cadere a bolidului, undeva pe coasta
groenlandeza. Si aceasta cadere nu-i un hazard al naturii, ci
opera' unui savant distrat si boem, Zephyrin Xirdal. Actiunea
iese din cadrul limitat al Whaston-ului, devine universala ; sta-
tele isi disputa posesia imensului tezaur in cadrul oficial si gro-
tesc al unei conferinte internationale. in certurile lor particulare,
cei doi astronomi rivali isi revendica �dreptul" asupra bolidului
cu o ineficienta naivitate: � �E al meu!" � �Ba al meu!",
vadind pina la ce forme ridicule poate ajunge spiritul de pro-
prietate burghez. (Si nu-i nici o exagerare aici daca ne gindim la
naivii americani de astazi, care cumpara cu o dezarmanta con-
vingere parcele in Luna i) Acest �al meu", transcris in relatiile
dintre diferitele state capitaliste ce intra in competitie, devine
insa extrem de periculos. Bietii groenlandezi contempla cu stu-
pefactie o intreaga flota de razboi ancorata in apele lor teri-
toriale ; intii doua distrugatoare americane, apoi doua englezesti,
si inca doua franceze, germane, braziliene etc. Ce imagine mai
graitoare a imperialismului agresiv si cotropitor ? E suficient
sa ne gindim la situatia din Congo sau la tentativa ratata de
invazie a Cubei, atit de costisitoare pentru prestigiul Statelor
Unite.
Bolidul de aur, care ar putea scoate din mizerie intreaga
populatie a globului (de fapt, o imagine simbolica a bogatiilor
terestre, caci aurul in sine, intr-o asemenea cantitate, n-ar mai
reprezenta o avutie), e pe punctul de a declansa o conflagratie
mondiala.
E concludenta in a.cest sens convorbirea dintre Judecatorul
Proth, ilustr�nd luciditatea sceptica a scriitorului � si servi-
toarea Kare. Cu inchipuirea ei naiva, Kare vede bolidul impartit
frateste intregii omeniri : �...n-o sa mai existe nenorociti pe pa-
mint". �Au sa existe tot atitia citi sint..." o incredinteaza Proth.
Si continua, vazind nedumerirea ei : �Ar trebui sa-ti dau prea
multe explicatii". Explicatiile ni le putem da noi astazi, inar-
mati cu cunoasterea marxist-leninista a realitatii.
Atitudinea lui Xirdal fata de sumbra perspectiva deschisa de
dreptul de proprietate a bolidului �care transforma oamenii in
tilhari, revarsa foc si striga asupra lumii", �desparte logodnici",
cum si ceea ce intreprinde el pentru a preveni pericolul, exprima
tocmai acel refuz al scriitorului, de care vorbeam mai sus, de-a
accepta triumful unor forte negative. Xirdal afirma pozitia uma-
nitarista a omului de stiinta capabil sa ia o atitudine ferma in
momente hotaritoare. Dar actul sau este individual si nu se spri-
jina pe o forta colectiva. De altfel, nici emanciparea sa nu-i
deplina. Odata incheiata aceasta intimplare, Xirdal, a carui por-
tretizare se mentine pe o schema destul de conventionala, a sa-
vantului distrat, se va reintoarce in lumea abstracta a stiintei.
Inventiile lui viitoare, facute dintr-o dezinteresata curiozitate
stiintifica, vor fi folosite cu profit de bancherul Lecoeur. Jules
Verne surprinde aici natura relatiilor dintre omul de stiinta si
capital, fara a o adinci insa. E totusi o sugestie ce se cuvine
inventariata.
Cu toate limitele existente, intentia acestui roman in care il
vom regasi pe acelasi Jules Verne pasionant si plin de resurse,
desi putin mai sceptic, este bogata in semnificatii. Critica scrii-
torului dezvaluie cu virulenta nervii sensibili ai lumii burgheze :
lacomia de cistig, lipsa de scrupule gata sa mearga pina la crime
impotriva umanitatii si mascata cu sloganuri ipocrite.
Caracterul ei demascator mentine cartea in actualitatea poli-
tica, asa cum pretextul epic o mentine in actualitatea stiintifica.
Iar ceea ce ii asigura permanenta este reafirmarea lui Jules Verne
� in ciuda citorva ezitari � ca un inflacarat militant pentru
triumful omeniei si progresului.
MODEST MORARIU






Titlul: Răspuns: Jules Verne
Scris de: lostjohn din 13 Decembrie 2009, 11:44:40
Mi-a placut goana dupa meteor. Acum sunt la Arhipelagul in flacari.


Titlul: Răspuns: Jules Verne
Scris de: vanghelis007 din 13 Decembrie 2009, 18:34:48
Romanul descrie vremurile eroice ale Războiului de Independentă din Grecia, cadru predestinat în care se desfăsoară o uluitoare poveste de dragoste şi ură. Cinstea şi onoarea, iubirea şi credinta tinerilor Henri d`Albaret şi Hadjine Elizundo îi vor ajuta să treacă peste toate piedicile apărute în calea fericirii lor, în urma dezvăluirii unui tenebros secret, şi să-l înfrunte pe odiosul Sacratif, căpetenia piratilor din Arhipelag.


Titlul: Răspuns: Jules Verne
Scris de: lostjohn din 27 Decembrie 2009, 01:49:41
Iar odiosul Sacratif e nimeni altul decat Nikolas Starkos.
Vanghelis se pare ca ti-ai facut temele. Din moment ce nu topicul meu nu are asa popularitate tot pe tine am sa te scot la tabla. Povesteste putin despre Aventurile unui chinez in China.


Titlul: Răspuns: Jules Verne
Scris de: alina elena din 14 Iunie 2010, 11:43:25
Prima si ultima carte a lui Jules Verne citita (ultima pentru ca nu mi-a placut modul de relatare a intamplarilor... prea multa descriere) a fost ''20.000 de leghe sub mari''.


Titlul: Răspuns: Jules Verne
Scris de: vanghelis007 din 13 Mai 2012, 13:37:40
Cartile lui Jules Verne se mentin in permanenta tinere. Le-am citit cand eram mic si uneori le mai recitesc pentru fabulosul lor. Exista  acest univers uman complex si contradictoriu care incearca  permanent sa isi depaseasca limitele. Dupa acest autor, am reusit sa citesc destule carti proaste despre aventurile pe mare sau in univers.


Titlul: Răspuns: Jules Verne
Scris de: vanghelis007 din 03 Martie 2013, 10:12:52
Cartea lui Jules Verne a avut si alti admiratori care au rescris-o altfel. Redau mai jos un rezumat al aventurilor subterane:

Sinopsis Journey to the Center of the Earth 3D
Journey to the Center of the Earth
Vulcanologul Trevor descopera intr-un exemplar al romanului "Calatorie spre centrul Pamantului" note lasate de fratele sau, disparut intr-o expeditie. Trevor urmeaza instructiunile si pleaca in Islanda, alaturi de Sean, nepotul sau, si Hannah, o cercetatoare. Cei trei cad intr-o groapa care-i duce spre centrul Pamantului, unde vor intalni o multime de creaturi infricosatoare, printre care si un Tiranozaur...             
Adevaratul plan de calatorie incepe atunci cand Sean, nepotul lui Trevor vine la el acasa pentru a petrece o saptamana de vacanta cu el. Mama lui Sean il lasa pe acesta acasa la Trevor si ii lasa si o cutie cu lucrurile personale care au fost a tatalui lui Sean si fratele lui Trevor. Trevor cauta in cutie,si printre alte lucruri gaseste o carte "Calatorie spre centrul pamantului", si rasfoind-o a gasit inscrisuri ale fratelui sau,insa aceasta i-a trezit lui Trevor un interes cautand dovezi care sa afirme aceste notite din carte.A plecat  in Islanda  cu Sean,in cautarea unui institut la care fusese si fratele lui cu un profesor.Ajunsi acolo au gasit o casa in care era fiica acelui profesor,profesorul mirise deja de 3ani.I-a spus acesteia despre notitele gasite in carte si erau aceleasi cu ale tatalui sau,insa Trevor i-a propus fetei sa plece cu ei in cautarea muntelui care duce spre centrul pamantului.Dupa un drum lung au ajuns in varful muntelui Trevor a gasit un instrument pe care a vrut sa il ia cu el insa furtuna care se apropiase deja a atras asupra lui traznetele, Trevor fugise spre ei care deja se ascunse-se intr-o grota in munte,iar fulgerul puternc a lovit muntele si bolovanii cazut i-a blocat in acea grota.Neavand cum sa iasa cei trei au continuat drumul ajungand la o groapa mare care duce spre centrul pamantului.Au coborat cu franghii in jos si au dat de o mina parasita de ani de zile.Au avut o mica aventura cu carucioarele din mina si dupa un drum cu peripetii au ajuns la capatul sinei,iar acolo au gasit o gaura in perete care ducea intr-un loc unde erau diamante,smaralde,rubine,au fost incantati de gasirea locului,iar Sean a luat cateva mostre de diamante cu el insa au observat ca stateau pe o suprafata de magma care era foarte subtire.Incercand sa se intoarca inapoi magma s-a rupt si au cazut mii de km in jos ajungand spre final pe un tobogan de apa dupa care au cazut intr-un lac.Dupa ce au iesit din apa si au stat pe margine s-au uitat in sus si au vazut cerul pesterii care parea ca este cerul dar erau pasari luminoase.Aceste au venit spre ei dupa care au plecat intr-o directie care i-au dus exact in centrul pamantului.Acestia au fost uimiti cand au vazut ca ceea ce era scris in carte era adevarat,in special acel peisaj de care daduse.Au gasit acolo lucrurile si locul facut de tatal lui Sean.Dupa un timp petrecut acolo au construit o pluta cu care sa plece pe mare sa ajunga la gaizerul care ii ajuta sa iasa la suprafata printr-un vulcan. Dupa cateva peripetii petrecute pe mare si dupa ce au fost despartiti unii de altii intr-un final sau intalnit si au ajuns la gaizer cu un schelet de maxilar de la un dinozaur. Ajunsi in vulcan, magma inca nu era asa crescuta iar pe peretii vulcanului era magneziu,insa Trevor a vrut sa aprinda magneziul deoarece in spatele peretelui era apa si aveau nevoie de apa ca sa se faca aburi cand ajunge in magna si sa poata iesi afara de la presiunea care se face in contactul apei cu magma.Areusit pana la urma sa aprinda magneziul si au iesit la suprafata insa de data aceasta au ajuns in Italia prin vulcanul Vezuviu.La coborare au sticat vita de vie a unui taran italian iar acesta fiind suparat ca i-au stricat cultura de vie era nervos dar Sean a scos din rucsacul lui o piatra de cristal si i-a dat-o batranului iar acesta le-a multumit.Ajunsi acasa si mai ales ca avand o mica comoara la ei,acele diamante,Trevor a deschis o universitate.Fiecare dintre ei au fost bucurosi de superba calatorie pe care o facuse impreuna insa la plecarea lui Sean la el acasa Trevor i-a dat o carte cu Atlantida "orasul pierdut", acesta a fost incantat de carte. Poate urmatoarea calatorie va fi acolo.


Titlul: Răspuns: Jules Verne
Scris de: vanghelis007 din 18 Martie 2013, 16:45:06
Desi filmul pe care l-am vazut ieri la televizor, "2012", porneste de la profetiile mayase cu privire la sfarsitul lumii, in realitate , el nu este decat o inversare a "calatoriei spre centrul pamantului" a lui Jules Verne. Maximum activitatii solare, fenomen care impinge catre Terra o serie de particule nucleare-neutrinii, produce incalzirea accelerata a miezului. Acesta activat, incepe sa se manifeste printr-un fenomen  exploziv de tip "nova" care produce rascolirea straturilor terestre, provocand la suprafata pamantului mutatii de o factura neobisnuita. Apele interioare seaca, vulcanii terestri sunt activati, au loc cutremure catastrofale de pamant, inversarea polilor, scufundarea pamantului, acoperirea pamantului sub niste valuri de tip tsunami de dimensiuni remarcabile.Nu se pot salva decat o parte din pamanteni, cu ajutorul unor submarine gigant care au rolul de arce. Desigur ca scenariul este impins la extrem, iar filmul, fara a poseda un continut ideatic deosebit, este salvat de spectacolul unei naturi dezlantuite peste posibilitatile speciei noastre de a supravietui.Exista chiar o trimitere la adevarurile istorice pe care le parcurgem: Presedintele Statelor  Unite este negru, aluzie la  presedintele Obama.Anul este 2012, dar fenomenele distructive nu mai actioneaza la nivelul cosmic al filmului fiind mult mai restranse. Pentru ca in realitate, exploziile solare influenteaza  intr-adevar asupra Pamantului. Criza economica se aseamana cu aceea din 1933 din America, radiatia electromagnetica in exces, va determina o serie intreaga de conflicte sangeroase in spatiul Asiei Mici si a Africii. Sa ne amintim ca revolutia de la rusi s-a produs tot pe fundalul unui maxim de activitate solara, ca de altfel si al doilea razboi mondial. Ploile abundente, zapezile cazute, furtunile, alunecarile de teren-semnalate si in tara noastra -sunt semnele mai discrete ale acestui an 2012. Foarte multe din intamplarile pe care noi le consideram normale ca accidentele de masina, - spre exemplu -au ca fundal pe langa alte motivatii si activitatea solara excesiva.
Cred ca este foarte important sa mai stim un lucru. In spatiul cosmic, exista doua categorii de corpuri: Stelele si planetele .Daca primele sunt rezultatul concentrarii sub forma globulara a unor gaze care isi ard continutul risipind imprejur lumina si caldura, celelalte sunt niste stele inghetate. Pe o astfel de bomba inghetata vietuim si noi. Este suficient ca echilibrul dintre scoarta si miez sa se rupa din vreo pricina oarecare si atunci fie ca planeta ar putea face explozie, asemenea grupului de asteroizi mentionat intre Marte si Jupiter, fie planeta s-ar putea preschimba intr-un soare minuscul, revenind la starea pe care a posedat-o cu multe zeci de milioane inainte.


Titlul: Răspuns: Jules Verne
Scris de: laurentiulol din 03 Februarie 2015, 11:10:18
Eu de Jules Verne am citit Ocolul pamantului in 80 de zile,Copii capitanului Grant ambele volume,Castelul din Carpati,Intamplari neobisnuite,si cam atat :-D O:-)