Citirea unui basm, nu este o treaba chiar atat de usoara. Ca sa intelegi cu adevarat mesajul transmis de povestitor, trebuie sa fii extrem de atent si de abil, pentru ca de multe ori chiar povestitorul uita de unde pleaca, motiv pentru care da intreaga naratiune peste cap. Ca sa pot citi povestea lui Creanga, trebuie sa insir pe masa de lucru, cateva carti:
-Amintirile din copilarie ale lui Creanga, unde se gaseste si "Povestea porcului", cateva carti de mitologie ( dictionare ), Odiseea lui Homer, cartea lui Apuleius, Biblia. Cine nu are rabdare, poate sa foloseasca genul de citire profana, sau simpla, unde lucrurile citite au acelasi inteles pentru toata lumea. Totusi, vreau sa atrag atentia cititorului ca explicatia simplista a intamplarilor din poveste, chiar daca poate satisface cititorul, seamana cu matematica ce se face in scolile primare. Ne vom multumi cu adunari si scaderi, cu impartiri si inmultiri, ramanand prizonieri acestui ciclu de pregatire. Nu realizam ca  exista si procedee  complicate, acele matematici superioare despre care marea majoritate a oamenilor chiar daca au idee, nu o folosesc.
Povestea ne familiarizeaza cu doua personaje aflate la o varsta inaintata care se plangeau ca nu au un copil sa le fie stalp la adanci batranete. Lipsei copilului i se mai adauga saracia lucie, si faptul ca fiind batrani si saraci, nimeni nu le mai deschidea usa. Aceasta descriere pe care o citim, pare atat de reala, incat o acceptam ca atare, fara sa ne intrebam daca legat de aceste personaje longevive nu mai exista si alte intelesuri sau explicatii. Ori notiunea de batrani, ma face sa ma gandesc dintr-o data la cuvantul stramosi, la intelepti dar mai ales la zei. Cel mai mult ma impresioneaza acest ultim cuvant care s-ar putea sa fie una din cheile cu care vom  descuia   cutia misterelor, de fapt basmul nostru. Prin urmare imi pun urmatoarea intrebare: Daca cumva cele doua personaje nu sunt niste personaje amarate, oarecare, ele reprezentand altceva? Adica aici ni se vorbeste despre doi Zei?

Povestea porcului

Apare printre povestile lui Creanga, dar si in alte basme si povesti de natura folclorica. In definitiv diferenta dintre Creanga si folclor este facuta de modul in care este transmisa povestea ascultatorului, daca acesta este ascultator asa cum am spus, sau cititor. In primul caz oralitatea creaza intr-un fel, un con de umbra in care se ascunde povestitorul, acesta devenind o voce impersonala. In momentul cand suportul povestii este hartia, povestitorul devine vizibil, daca el este implicat direct in cadrul povestii create sau transmise, ori ramane anonim, in ciuda numelui care apare in paginile de carte ale celui care o culege.Pentru ca personalitatea acestuia-in ciuda faptului ca el o spune,- se dilueaza in numarul nedefinit de povestitori anonimi, asa cum ne place noua sa afirmam. As vrea sa mai adaug ceva. Unele episoade sau motive folclorice, sustinute de catre evenimentele arhetipale , avand aceasta caracteristica de fragmentare, se misca de la o poveste la alta, de la un basm la altul, potrivit memoriei sau interesului povestitorului. As putea spune ca arhetipurile au dat nastere unei memorii care cuprinde o cantitate destul de mare de motive folclorice. Povestitorul, desi de cele mai multe ori se joaca cu arhetipul,  se poate intampla ca la un moment dat, in timpul expunerii narative, sa imprumute o serie de motive din memoria colectiva despre care am amintit, aceasta fiindca motivul imprumutat, cu mici modificari, corespunde cel mai bine intereselor povestitorului sau chiar  povestirii in sine. Din aceasta cauza, interpretarea devine cateodata stranie. Daca arhetipul alcatuit din evenimentele sale reale, are o anumita continuitate, construirea edificiului care este basmul sau povestea noastra, presupune folosirea motivelor corespondente in aceeasi ordine, sub o forma amestecata, sau cu imprumuturi din alte surse arhetipale, ingreunand in felul acesta intelegerea textului. Din aceasta cauza, in cadrul unui text, pot aparea motive care din punct de vedere isoric apartin temporal unei anumite epoci, dar in care descoperim cu surprindere insule total straine de continutul general si care apartin altor istorii arhetipale, dar toate aceste adaosuri fiind sudate laolalta de interesul povestitorului.

Nasterea Atenei

Desi am mai vorbit pe undeva despre acest lucru, astazi il vom relua, in speranta ca relatia dintre faptul istoric si cel virtual, imaginativ, de creatie mitologica, va fi mai bine inteles. In general, textele pe care de regula le avem la indemana spun niste lucruri, semnificatia lor fiind data de textul citit. Eu numesc acest lucru o citire profana. Este normal ca unii oameni sa  citeasca textele la modul profan, si sa nege orice inteles ascuns, sau existenta unui mesaj criptic, ori hermetic in textul citit. O astfel de limitare este fireasca, fiindca este posibil ca mesajul ce se gaseste ingropat in textul lecturat, sa ne sperie din varii motive. Pentru a descoperi valoarea de semnificatie a unui text, trebuie sa urmarim mesajul profan pe care acesta il transmite si in acelasi timp sa avem cunostinte foarte vaste in ce priveste cultura universala, si aici ma refer la doua lucruri: istorie si folclor. Puse fata in fata evenimentele dintr-o parte si alta dezvaluie la un moment dat o serie de numitori sau elemente comune, unde istoria se identifica cu produsul folcloric, chiar daca evenimentele descrise in cel din urma, au o oarecare fantezie ce distanteaza sau personajele implicate sunt niste substituiri ale personajelor istorice. In ce priveste textele mitologice,  ele ar trebui sa aiba o anumita constanta, deoarece  adevarul istoric este unic. Realitatea este ca motivul in folclor se distanteaza de arhetipul istoric care l-a creat de aici dificultatea tehnica de a gasi cu usurinta modelul arhetipal ce a stat la baza creatiei.
Ca sa intelegem bine cum au stat lucrurile, vom incepe sa vorbim despre Zeus. (interpretarea mea aici, dar si in cadrul altor mituri sau basme, ori altor produse de natura folclorica, trebuie privita ca o propunere. Fiecare cititor poate sa-si aranjeze daca doreste lucrurile in felul sau si sa ofere variante paralele sau chiar riscante, daca reuseste sa si le argumenteze si sa transforme continutul interpretarii in ceva plauzibil.)
Zeus era cel mai mic dintre copiii lui Cronos si al Rheei. Cronos, pentru a evita lupta concurentiala pentru tron, avea prostul ( sau eficentul ) obicei sa inghita pruncii nascuti de Rheea. Ca sa-l scape pe Zeus de urgia tatalui sau, Rheea l-a ascuns pe Zeus trimitandu-l in insula Creta, unde a fost ingrijit de nimfe.In schimb, i-a dat lui Cronos, o stanca invelita in scutece, care teoretic  il reprezenta pe Zeus. In felul acesta, mitul nasterii lui Zeus se va imparti in doua. Prima varianta va fi cea  cu insula Creta. A doua varianta se va lega de faptul ca stanca din burta lui Cronos neputand fi digerata, a fost azvarlita din gura lui Cronos undeva in Atica, unde pe campia respectiva,  aparea  o inaltime de piatra, ca o stanca, careia locuitorii de atunci ii atribuiau calitatile de Zeu si chiar asa il numeau: Zeul sau El, sau Il, de la care cetatea construita in jurul ei a capatat numele de Ilion. Acest lucru se observa si in Biblie, unde Muntele Horeb este considerat sfant, ca fiind casa lui Dumnezeu, sau chiar Dumnezeu  insusi. Se pare insa ca obiceiurile lui Cronos au fost preluate si de Zeus. Deoarece lasandu-si gravida prima sotie, pe Metis, pentru mai multa siguranta, nu mai asteapta ca ea sa nasca si o inghite de vie. Dupa un timp, Zeus se trezeste cu o cumplita durere de cap si pentru a scapa de acest chin  cumplit, cere ajutorul lui Hephaistos sa-i despice capul. Acesta da curs dorintei zeului si din teasta crapata, apare zeita fecioara Atena, in armura si cu armele ce le va purta mereu , racnind razboinic  si zguduind cu vocea ei pamantul si cerul. Acesta este mitul legat de Zeus si de nasterea zeitei fecioare, Atena. Sa nu uitam nici un moment ca Zeus era de fapt o stanca in  jurul careia atenienii isi vor construi celebrul lor oras.
Descriind Atlantida,Platon povestea:
"De la tarmul marii, chiar catre mijlocul intregii insule,era o campie,care dupa datina,fusese fara tagada,cea mai frumoasa dintre toate campiile,si care era mai rodnica decat se poate inchipui.Iar langa aceasta campie,tot la mijlocul insulei,la o departare cam de cincizeci de stadii, era un munte nu prea mare."
Strabon,povestind despre cetatea Atena,va spune la randul sau:
"Orasul Atena,este o stanca asezata pe un ses,si locuita de jur imprejur."
Locuitorii Atenei,buni mestesugari,vor modifica partea de sus a stancii,taind-o si reconstruind-o,ridicand acolo, templul inchinat zeitei fecioare Atena. Sa explicam acum ce inseamna cuvantul Acropole: Aceasta este partea cea mai inalta a unui oras, destinat ca adapost locuitorilor in caz de razboi si sediul  autoritatii supreme. Mai tarziu o astfel de inaltime va fi transformata in centru monumental si spiritual. Cea mai renumita pentru maretia  ei artistica, este Acropola orasului Atena produs al geniului grec prin excelenta. Ce au facut mesterii greci? Au taiat varful stancii si au construit acolo, datorita lui Pisistrate ( 560-527) Partenonul, -templul dedicat zeitei Atena Partenos-inceput in 505 i.e.n.si continuat in timpul lui Miltiade si Temistocle. El a fost complet distrus de catre persi i.e.n. Hephaistos este simbolul mesterilor pietrari care au spart crestetul stancii sau muntelui numit "Zeus" ridicand in varful crestetului acestuia, partenonul si mai ales prima statuie a zeitei fecioare Atena, despre care unele traditii spun ca a cazut din cer, fiind din piatra, sau conform altor traditii, din lemn. Aceasta statuie, varianta de piatra a fost dusa de romani la Roma, in timp ce Titid sau Tideus ( forma arhaica a numelui Teseu) Diomede isi aroga statuia de lemn pe care o va duce in Babilon drept captura. Despre acest moment al cuceririi si respectiv a arderii Troiei vorbesc Iliada si fragmentar Odiseea, dar si celebrele Dialoguri ale lui Platon. Dupa razboaiele medice, constructia a fost refacuta  in timpul lui Pericle sub directa supraveghere a lui Fidias , operatia de reconstructie durand din 447 pana in anul 433i.e.n.

Ceea ce am facut pana aici-exceptand primul motiv,- a fost o interpretare de mitologie comparata.. Am aratat care este de fapt izvorul mitologic al basmului nostru, nu adevaratul arhetip care l-a generat. Pentru a infaptui acest lucru, ar trebui sa deschidem Istoriile lui Herodot si sa citim ce se scrie acolo despre razboaiele dintre greci si persi. Este vorba despre acele razboaie cunoscute sub numele de razboaiele medice. Aceste razboaie au dat nastere unor lucrari literare de mare avengura, ca poemele lui Homer : Iliada si Odiseea, au patruns sub o forma fantastica in mitologia greaca, dar si in folclorul nostru. Mentionam  ca unele persoane sau intamplari mitice s-au copt pe teritoriul nostru national si au fost imprumutate de greci care le-au dat o nuanta locala. Atentionez cititorul ca legenda atlanta, a fost generata de catre aceleasi razboaie medice. Informatiile destul de neclare oferite posteritatii a creat o adevarata isterie a cautarii, ceea ce a dus la deplasarea tinutului atlant in zona interioara a Marii Mediterane, in Africa, in oceanul Atlantic, si ulterior dincolo de ocean pe coastele Americii de Nord sau Sud. Astfel de abordari, rodul creatorilor  lor, nu a dus la solutionarea corecta a asa zisei enigme atlante, care pentru ei ca si pentru alti cercetatori, ramane un subiect deschis.

Ne gasim in preajma unui  motiv folcloric foarte vechi si derutant, care introduce imaginea fetei  sau fecioarei razboinice, in fata careia, lumea se deschide sub forma cea mai bestiala, reprezentata prin animalele totem ale unor grupuri sociale. Avem confreria ursului cu posibila imagine a  conducatorului urs, Zalmoxis sau Zamolxe, pe cea a lupului getodacic, sau  pe cea a sarpelui, in care elementul sauromantic sau sarmatic ( sauro=sarpe, balaur, descoperit pe valea Cernei  ) s-a amesrtecat cu cel al dacilor, dand acea imagine combinata a steagului dac alcatuit din cele doua elemente: al lupului totemic, mai ales al capului sau foarte reprezentativ, continuat cu coada de sarpe a sauromantilor sau a echidnei.In acelasi timp, imaginea initiala, apartinand unei zeitati feminine inca neidentificate precis, ne sugereaza  implicarea femeii in actele razboinice si nu numai, a unei epoci purtand culoarea interesanta a matriarhatului. De altfel, in mai multe basme, intalnim mama care da nastere fiului si acesta pleaca cand devine adult, sa isi incerce norocul prin fapte extraordinare sau fapte de razboi.In mod curios insa, tatal apare estompat sau deloc, toata greutatea mutandu-se pe umerii femeii. Desi in cadrul basmului lui Teodorescu,- tatal, Hercule este cel care se lupta cu leii sau cu leul cel mai reprezentativ, care aduna in el toata forta celorlalte creaturi similare,la nivel de mitologie vom intalni  un personaj interesant, Achile, Ahile sau Ahilleus. Pentru a nu participa la razboiul troian,fiul zeitei Thetis si a lui Pelleus, a fost ascuns de catre mama sa, zeita Thetis, care stia ce proorocise oracolul,  la curtea regelui Lykomedes, printre fetele acestuia.De aici se va naste si imaginea din basm a fetelor imparatuluisi na caracterului razboinic al celei mai mici care prin atitudinea sa, cel putin in aceasta etapa se confunda cu Ahile. O curiozitate este ca Ahile fiind crescut de centaurul Hiron si educat in arta razboiului, a fost hranit cu maduva de leu. O curiozitate ramane modul de a-si alege calul de lupta a lui Ion Fat-Frumos:
El "porunci slujitorilor s-aduca-n grajd o copaie plina cu carbuni aprinsi  si pe fiece cal sa-l treaca pe langa dansii.Asa se si facu. Dar nici unul nu se apropia de jaratic. Sforaia si intorcea capul. Numai martoaga cand ii veni randul, se repezi deodata la copaie si manca toti carbunii."
Textul ramane obscur si o citire profana, cea in care suntem crescuti si educati, nu ne spune absolut nimic.Sa ne amintim totusi de cateva lucruri. Exista tot felul de cai. Zburatori, terestri si caii marilor - caii lui Poseidon care apartin marilor. S-a creat in jurul acestor cai o confuzie care persista si astazi. S-a considerat astfel ca in concursul dintre zeul marilor Poseidon si zeita fecioara Atena, zeul a fost acela care lovind cu tridentul in pamant a facut sa rasara de acolo un cal, dupa alte variante mitologice, un cal. Dazr acest cal, despre care vorbim, poate sa fie expresia simbolica a valurilor, a marii sau a corabiilor care strabat marea. Ori la un moment dat o astfel de corabie este asociata cu focul. Aceasta inseamna ca unei astfel de corabii sau poate chiar mai multor corabii, cineva a venit si i-a dat sau le-a dat foc. In basm se spune  ca le-a dat jar sa manance. Scena, in toata  splendoarea ei  apare la Homer in Iliada, unde troienii se apropie de corabiile aheiene si le dau foc.Stranietatea motivului consta in scoaterea unei imagini din textul original si transpunerea lui intr-un alt decor de natura terestru, facand in felul acesta ca aceste animale sa fie deprinse cu obiceiul de a manca jaratec. Trebuuie sa fim foarte atenti la faptul ca acest gen de imprumuturi produce greseli de interpretare, daca nu se cunoaste originea lor. Ori vazute asa  simplist cum aratam noi, interpretarea pare extrem de dubioasa, il determina pe exeget sa sovaie, saq nu fie convins de realitatea cuvintelor noastre. Continuarea basmului, confirma parerea noastra. Ajunge fata la imparatul la care trebuia sa ajunga, ori la un moment dat a inceput sa se auda  dintr-o padure invecinata " un glas care se vaita ziua si noaptea." Este trimisa fata sa vada despre ce este vorba si sa rezolve problema. Fata merge la fata locului, si vede un leu care inghitise pe jumatate un cerb. La rugamintea leului taie coarnele cerbului si acesta este inghitit. Drept multumire, leul o invita pe fata la casele lui . Acolo, maica-sa il trage intr-un colt pe fiul sau si ii spune:
"-Mie mi se pare ca voinicul acesta , nu e baiat ci fata.
La protestul fiul sau, Leoaica mama, spune:
"-Lasa c-am sa dovedesc eu."
Foarte bine. Mitologia are insa un cuvant greu de spus, deoarece o ia cu mult inainte acestei intamplari povestite de Teodorescu.Ea apare in mitologie atunci cand Ulise este trimis sa il identifice pe Ahile. Ori exista doua modalitati de identificare. Sub aspectul unui negustor oarecare, Ulise aduce spre vanzare, podoabe femeiesti si alaturi o serie de arme pe care doar barbatii le pot aprecia. Pus in fata alegerii, Ahile isi dezvaluie natura sa, chiar daca este imbracat in haine femeiesti.
"-La ce iti ravneste inima, voinice?-il intreaba Leoaica aratandu-i tot felul de obiecte domestice.Dar fata invatata de cal ii raspunde:
-La nimic din atatea nestemate si ma mir cum de m-ati adus numai la lucruri femeiesti. As mai fi-nteles sa vad postavuri, arcuri si sageti de otel palose si sulite taioase , frauri si capestre cu alamuri, platose si buzdugane. De-alde-astea-mi plac mie."
In felul acesta, cedand propriei firi, Ahile este desconspirat.

G.Dem Teodorescu / Basme romane,editura Corint 2007.

Am luat aceasta carte astazi de la  biblioteca si am reusit sa citesc cu interes primul basm, poate si cu interesul datorat numelui care apare aici: "Ion Fat-Frumos". De la bun inceput se povesteste  despre un imparat foarte viteaz a carui faima strabatuse intreaga lume :
"se batuse cu zmeii
se batuse cu leii
se batuse cu paraleii,
ajutat de
trei carlani
nazdravani."
incheiat citatul.
singurul personaj care a reusit sa se bata cu leii se spune ca a apartinut antichitatii grecesti, iar numele lui a fost: Heracles-dupa Greci si Hercules dupa romani. Este prima munca a lui Hercule care a constat prin uciderea prin sugrumare a Leului din Nemeia. Acesta nu putea fi strapuns cu sulita sau sageata, de unde si solutia deosebit de riscanta la care a recurs eroul. Interesant este ca o serie de balade si colinde, mentioneaza prezenta acestui vanator de fiare care se confrunta cu leul adormitu...pe teritoriul tarii noastre,iar furtul iepelor  de catre Echidna, il va lega si mai tare de spatiul nostru Dunarean, explicand ajutorul primit din partea celor trei carlani:
"Hercule ajunge in impadurita Hylaia, viitorul tinut scytic , unde iernand intr-o pestera cu Echidna, ( care repetam) ii furase herghelia de iepe, face cu aceasta faptura trei copii( carlani)  care devin stramosii scitilor, agatarsilor  si tracilor( insa numai scitii coboratori din primul fiu Skythes  ajung neintrecuti arcasi ca strabunicul lor."
De la raposata craiasa, imparatul capata trei fete, ceea ce l-a facut sa se intristeze putin, deoarece tare ar fi dorit sa aiba un fiu care sa-i duca faptele de vitejie mai departe.Din acest motiv un ochi ii ridea pe cata vreme celalalt ii plangea.Imparatul nostru se mai mahnea fiindca primise ordin de la un alt imparat mai mare decat el, se se duca sa-l slujeasca, iar el nu mai putea face acest lucru din cauza batranetii si a lipsei de putere. Atunci fetele lui venira cu propunerea sa incerce sa faca ele acest lucru.Pentru a testa vitejia lor imparatul imbraca succesiv, pentru fiecare fata in parte, o blana de urs, o blana de lup , si o piele de sarpe balaur. Dar pieile acestea pot avea caracter de totem, sau pot reprezenta imaginea dusmanilor inversunati cu care imparatul avusese de luptat la tinerete

Ai perfecta dreptate si te rog sa ma ierti ca am fost nepoliticos fata de tine. Important este ceea ce iti place. Restul nu mai conteaza. Iti doresc numai bine.

Hermeneutica Miturilor

Fata rapita de soare - urmare 8

Daca de la sfanta Miercuri fata primeste doua mere de aur,popasul la sfanta Vineri, ori aceasta vizita se transforma intr-o ironie, deoarece conflictul a fost produs de modul de distribuire a marului zeitatilor feminine grecesti,dar povestitorul are calitatile si defectele lui, fata mai primeste  o vartelnita de aur. De la ultima batranica, sfanta Duminica, fata primeste ultimul cadou, o closca cu puii de aur.Se pare ca in ce priveste obiectele de aur primite,simbolismul lor poate fi inteles daca ne gandim la obiecte de natura stelara. Astfel merele sunt stelele, putem specula o configuratie gemelara alcatuita de doua stele, vartelnita si closca sunt configuratii stelare ce pot fi observate noaptea pe bolta cereasca. Ajunge fata oe malul unei ape, in apropierea casei soarelui si aici era o femeie care spala o camasa(1) de-a soarelui patata de o picatura de sange ce nu se lua. Lacrima aceea de sange era a fetei care primise o palma de la soare fiindca ii oparise obrazul cu stropul acela de ceara.Se ofera fata sa spele camasa soarelui, apoi, incepe sa se joace cu cele doua merisoare de aur. Se duce sluga acasa si povesteste stapanei case-care aici este o tiganca-si-i povesteste. Vine tiganca la rau o vede pe fata cum se joaca si ii cere merele. Ea i le da, in schimb cere tigancii sa ii dea voie sa doarma in camera soarelui o noapte. Tiganca accepta dar pune sub perna soarelui o mana de mort, astfel ca soarele sa nu se  trezeasca. Scena aceasta a femeii sau femeilor care au in mijlocul lor marul de aur, apare in mitologia greaca la "judecata lui Paris."Aici, cele trei zeite, Hera, Afriodita si Atena, stau in fata lui Paris si in timp ce acesta se joaca cu marul de aur, nehotarat cui sa il daruiasca, zeitele incep sa il ispiteasca facandu-i diferite oferte foarte greu de refuzat.Pe malul apei in basm apar tot trei femei avand in mijlocul lor marul. Locul lui Paris este luat de catre Atena, posesoarea acestui mar. La ispitele tigancii, care aici este Afrodita, Atena accepta sa il dea ei. Chiar daca lucrurile sunt descrise altfel, intamplarea mitologica este aceeasi  numai ca este prezentata altfel.In final, dupa ce pierde toate darurile primite de la sfinte, un paznic care era prin preajma, il tranteste pe soare pe jos si acesta desteptandu-se,aude cererea fetei ca soarele sa puna mainile pe mijlocul ei, astfel ca blestemul sa se rupa si fata sa poate sa nasca. Lucru care se intampla.Suparat pe mastera, soarele va scoate din grajd un cal ( este vorba de calul troian), o leaga pe mastera de  coada lui , pune un sac de nuci pe sea ( nucile ii reprezinta pe luptatorii greci ascunsi in interiorul calului) si unde cadea nuca, cadeau si parti din trupul tigancii, Dar acolo unde acestea cadeau se transformau in alte lucruri, asa cum am citit intr-o mitologie si mai veche, sumeriana.In felul acesta, datorita calului Troia a fost cucerita. Sfarsitul povestii noastre.

-----------------
(1) Scena cu spalatul rufelor apare in Odiseea cand Ulise ajunge in tara feacilor.

Hermeneutica Miturilor
Fata rapita de soare -urmare 7
Fata va face ce ii spune baba ,respectiv surorile ei, dar intotdeauna exista neprevazutul care incurca lucrurile sau le face sa devina mai palpitante. Pe fata soarelui sau a lui Cupidon, desi in realitate personajul principal se numea Xerxe I, cade o picatura de ceara si arsura acesteia il face pe Soare sa o blesteme pe fata:
"...ai sa umbli...Sa-ti faci opinci de fier si sa te-ncalti cu ele, sa-ti faci haine de fier , (sa iti pui in cercuri,,,?!) , sa iti pui pe cap, tot din fier ( o casca de fier care acoperea capul dar si obrajii, lasand loc doar pentru despicatura ochilor ) si cand s-o roade opincile sau carjile, abia atunci ai sa ma gasesti."
Pentru ce -ma intreb,- este nevoie ca fata sa puna pe ea echipamentul de zale a unui razboinic si sa-si caute sau sa isi urmareasca indeaproape "sotul", daca in subconstientul povestitorului nu exista imaginea unui camp de bataie pe suprafata careia cele doua armate urmau sa se confrunte. Ciudatenia este ca femeia era gravida si urma mai devreme sau mai tarziu sa nasca. Scena apare si in Apocalipsa lui Ioan, unde sarpele / balaur sta langa o femeie care este pe cale sa nasca cu intentia de a-i manca pruncul nou nascut. Semnificatia care sub forma asta suna cu totul aiurea, se refera la un lucru extrem de simplu. Realitatea este ca dintre zidurile cetatii se va ridica un voinic, un luptator, care se va infrunta cu balaurul oersan si il va infrange in cele din urma. Despre aceasta victorie frumoasa va vorbi insusi Platon in Dialogurile sale despre Atlantida. Singurul lucru care va apare putin gresit in opera filozofului, va fi datarea. Evenimentele descrise nu se vor intampla acum 10.000 de ani si nici cu o mie de ani mai devreme. Va trebui ca posteritatea sa imparta ultima cifra la doi sa se apropie de adevarul istoric.
In sfarsit. Echipata de razboi, fata porneste la drum in cautarea soarelui. La un moment dat ea ajunge la sfanta Miercuri, care incearca sa o sperie:
" Cine-i acolo? De esti om bun, intra. Dar daca esti om rau, departeaza-te de casuta mea.Ca am o catelusa cu dintii de fier si maselele de otel. Daca ii dau drumul, te face pulbere si praf."
Aceasta zana sau zeita este una negativa, una chiar foarte rea, din moment ce pana in ziua de astazi se spune ca Miercurea are trei (trei este simbolul divinitatii, in religia crestina devenind semnul sfantei treimi. De aceea in balada Miorita, de pe munte coboara trei ciobanei su trei turme de oi, substitut de fapt al numelui lui Dumnezeu) ceasuri rele.Ori cainele este un simbol funerar, aparand la un moment dat in necropole dar si alaturi de acestea , scopul lui fiind acela de paznic al infernului ( Cerber) conducand sufletele mortilor inauntru pazindu-le si impiedicandu-le sa iasa afara. ( A se citi cartea Mariei Ionita-"Cartea Valvelor", capitolul "Despre comori" unde se povesteste despre celebrul mormant a lui Dyonisos.) Ceea ce noi numim in spatiul nostru cultural "sfanta Miercuri" grecii o numeau zeita Discordiei, Eris. Acestei zeite i s-a dedicat ziua de Miercuri, iar incalcarea poruncilor ei, putea duce la o serie de consecinte destul de grave. Fac aceasta afirmatie, deoarece in mod cu totul straniu, caand fata s-a sculat a doua zi si a vrut sa plece, sfanta i-a dat doua mere de aur. Deci ea a dat merele de aur zeitei Atena, fapt observat si de catre un poet grec, probabil atenian,care ii va reprosa in versuri acest lucru.

Hermeneutica Miturilor
Fata rapita de soare - urmare 6
In sfarsit. primeste fata voie de la Soare sa se intoarca acasa si sa isi vada parintii si vecinii. Discutia aluneca la un moment dat pe probleme un pic mai intime si cei care au reusit sa ajunga mai aproape de fata, o intreaba:
"- Cum traiesti tu cu soarele?"
Intrebarea pare desigur foarte fireasca intr-o discutie normala dusa in lumea oamenilor. Sa nu uitam insa ca fata nu era un personaj banal, oarcecare, ci o zeita. Mai mult decat atat era o zeita a noptii, reprezentand astrul nocturn, luna, desi era reprezentata de o bufnita- o pasare de noapte. Ochii mari, rotunzi si stralucitori simbolizau luna, dar si intelepciunea .
Iar fata le raspunde:
"-Tare bine, am de toate. Dar nu-l vad pe dansul. Noaptea vine, noaptea se duce. Eu la fata nu l-am vazut niciodata."
Mai, si ce-i zice o baba:
"-Stii ce? Ia de-aicea o oala noua, lumanari si chibrite si cand el s-o culca,tu aprinzi lumanarea, o bagi in oala, te uiti la soare si ai sa il vezi."
Baba, care ii da acest sfat fetei, in cartea lui Apuleius este reprezentata de surorile fetei, -in planul real, istoric,-recunoastem pe una dintre ele, cetatea Sparta.
Sa vedem ce sfat primeste Atena de la surorile ei:
"-Ia un hanger foarte ascutit, mai ascute-l inca (...) ascunde-l cu mare grija in patul tau (...) apoi umple o lampa usor de manuit cu destul undelemn ca sa dea o lumina puternica si pune-o intr-o craticioara (oala babei din poveste) pe care sa o acoperi cu un capac."
Dar hangerul inseamna razboi. Flacara lampii inseamna foc.Focul inchis in lampa, inseamna ca orasul va fi lasat prada flacarilor.