Hermeneutica Miturilor
Fata rapita de soare - urmare 5
Basmul fiind o repovestire a unor intamplari ( foarte reale ) petrecute in trecutul istoric,pierde o serie de detalii, pe care le vom gasi in opera lui Apuleius. Dar si aici trenbuie sa fim atenti la semnificatia cuvintelor foliosite, pentru a nu fi indusi in erioare. Spre exemplu, in basm, soarele o rapeste pe fata si o duce in cer, intr-un loc care nu este precizat. Este partea de completare a autorului, de participare a autorului la basm, pentru a completa un anumit detaliu care a fost pierdut memorial. In realitate, locul unde este dusa zeita fecioara este cat se poate de terestru.Iata-l cum este mentionat in povestirea lui Apuleius:
"Mandra-ti copila, gatita-n straie de funebra nunta
S-o duci pe-un varf semet de munte, pe o stanca..."
Ideia este reluata de catre zeita insasi cand se adreseaza parintilor sai:
"Duceti-ma deci si asezati-ma deci pe stanca pe care soarta mi-a harazit-o."
Aluzia la stanca mai apare de doua ori:
"Ajungand la stanca destinata, pe varful muntelui greu de urcat..."
si:
"Psyche in acest timp, tremurand de spaima in varful stancii, plange amarnic..."
Realitatea este ca autorul incearca sa ne insele, deoarece in timp ce noi ne creem o imagine dezolanta despre locul unde este dusa zeita fecioara, Apuleius vorbeste aici despre ceea ce anticii cunosteau sub numele de Acropole
"ACRÓPOLĂ s. f. cetățuie înăuntrul orașelor antice grecești, pe o înălțime și adăpostind palate, temple. "
Ori pe o astfel de acropola a fost dusa statuia zeitei Atena. care mai tarziu a fost furata de Ulise si de Titid Diomede sub numele de Paladion, sau Paladiu:
Numele vine de la Palas ( Atena) si dion, dia, care inseamna zeita. Pe intelesul nostru inseamna, "Zeita Palas"
Dictionarul de mitologie spune ca este o statuie de lemn a zeitei Atena, identificata uneori cu Ate,care a cazut din cer in timp ce se construia orasul Troia, pe vremea regelui Ilo si s-a asezat singura pe altar.Un oracol le-a prezis troienilor ca atata timp cat statuia va ramane intre zidurile Troiei, vor fi crutati de iorice neniorocire. Ulise si Diomede, afland de acest lucru, au furat statuia si au luat-o cu ei. Fiind lipsita de statuia divinitatii protectoare, cetatea Troia a fost cucerita cu usurinta. Alte versiuni spun ca Diomede ar fi luat-o sau chiar Eneas , care salvandu-se din Troia in flacari a ajuns in Cartagina si apoi la Roma unde statuia a fost data in grija vestalelor.

Hermeneutica Miturilor

Fata rapita de soare - urmare-4

Pentru a lamuri definitiv lucrurile este suficient sa  lecturam un pic cartea lui Apuleius. Iata ce scrie acolo:
"A fost odata intr-o tara, un rege si o regina care aveau trei fete ,tustrele de o rara frumusete. Dar oricat de incantatoare erau cele doua mai mari (...) frumusetea celei mai mici era atat de neobisnuita,atat de minunata, incat nu putea fi exprimata si nici chiar indestul de laudata din cauza saraciei  de cuvinte a graiului omenesc.Locuitorii tarii, strainii (...) alergau cu gramada ,dornici sa vada aceasta rara minune de care nu te puteai apropia."
Pentru a nu lasa in urma simbolurile, aratam ca tara se numea Grecia, ca regele era Zeus, ca regina trebuia sa fie Hera, daca nu cumva o alta zeita arhaica, anterioara, care a fost la un moment dat perechea zeului.Afirmatia are desigur temeiul ei din moment ce vom reintalni in cele trei fiice pe zeitele: Hera, Afrodita si Atena, intre care zeita  discordiei Eris va arunca marul de aur al discordiei, pe marul acela de aur, scriind: "Celei mai frumoase". Apuleius cu intentie sau fara, face insa aluzie la natura neobisnuita a fetei, lasand sa se subanteleaga ca de fapt ea, reprezinta cu totul altceva:
"Soseau din toate partile multi curiosi care facusera lungi drumuri  si strabatusera vaste  intinderi de mari,ca sa admire aceasta  glorioasa minune a veacului. "(?!) 
Interesant este ca polisul grec va capta atat de puternic atentia publica facand sa apara acel moment de criza, care intotdeauna declanseaza un conflict. Marul lui Eris incepea sa actiioneze, iar cuvantul "frumusete", avea sa se manifedste si sa oprovioace o serie de consecinte la care nici nu ne-am gandit:
"(Oamenii)...o venerau cu un respect religios ca pe insasi zeita Venus."
Daca aici apare ideea concurentiala, chiar daca ea se misca in spatiul intim al aceluiasi popor, consecintele vor incepe sa starneasca tensiuni:
"Nimeni nu se mai ducea la Pafos, ninmeni nu se mai ducea la Cnidos, si nimeni nu mai naviga  nici chiar spre Cythera ca sa contemple si sa adore pe zeita Venus." ( Din aceasta renuntare sau ocultare religioasa, se va naste basmul care la Fratii Grimm se va numi "Alba ca zapada si cei sapte pitici" Odata cu aparitia Atenei, insula Cythera va intra in paragina, iar zeita Venus,  sub forma masterei isi va intreba disperata oglinda, cine este mai frumoasa.)
"Sacrificiile ( inchinate zeitei Venus) erau oarasite,templele ei cadeau in ruina,rnele ii erau calcate in picioare, slujbele religioase ii erau lasate in parasire. Statuile ei ramaneau neincununate  si altarele fara ofrande ii erau pangarite de o cenusa rece."
Aceasta in timp ce, pe Atena -zeita dar mai ales cetatea:
" Toata lumea o privea cu admiratie , toata lumea ii aducea laude, dar nimeni, nici rege, nici print, nici macar un om de rand nu venea cu dorinta de a o cere in casatorie.Toti admirau, e adevarat aceasta frumusete divina, dar o admirau, ca pe o statuie maiestrit lucrata."
Comparatia este ciudata, daca nu mi-as aminti ca pe Acropole, exista o statuie a zeitei Atena, in felul acesta afirmatia lui Apuleius nefiind intamplatoare.

Hermeneutica Miturilor
Fata rapita de soare - urmare - 3
Cartea lui Apuleius, raspunde la o parte din intrebarile pe care Ionel Oprisan le pune povestitoarei sale. Dar nu la absolut toate. Trebuie insa o deosebita concentrare asupra simbolurilor ca sa deosebim personajele, intamplarile, de realitatea care este redata atat de incifrat.Cele doua femei au un aspect dublu.Nu ma refer la natura umana si la cea divina, cat la cea divina si cea sociala - daca pot folosi un astfel de termen- tinand seama ca al doilea aspect se refera la orasul care poarta numele divinitatii ( zeitei) sale. Exista astfel un oras in Grecia antica, acesta purtand numele zeitei care il patroneaza.Interesant este faptul ca orasul a purtat anterior numele a doi zei care au patronat aceasta metropola inainte de a ajunge sub conducerea unei zeite. Numele orasului potrivit zeilor al caror cult era respectat aici a fost : Poseidonia sau Hypolis, cunoscut si sub denumirea mitica de Hypolyta, apoi Ilion sau Elion si respectiv Atena. In timp ce Poseidonia va intra in mitologia greaca legat de una dintre muncile lui Herakles ...Herakles primise sarcina de a lua centura Hypolitei, dar Hypolita inseamna de fapt: Hypos (calul, nume care este cel purtat de Poseidon zeul marilor) si Lytos, insemnand: piatra. A lua centura Hypolitei,era echivalent cu a lua centura de piatra a calului, adica a cuceri zidurile cetatii lui Poseidon. Denumirea de Ilion inseamna aproximativ "Cetatea zeului" deoarece El sau Il este echivalentul numelui "Zeu". Aceasta denumire sub care va aparea una dintre epopeile lui Homer (Iliada ), putea face referire tot la Poseidon, dar aceasta inseamna ca zeul nu era numit, se indica numai calitatea sa divina. Dar in acelasi timp putea fi numele lui Zeus.
Mai exista o forma feminina a zeului, si anume "zeita", pe care noi o cunoastem sub denumirea de Elena din Troia.Personal cred ca este o alta denumire a zeitei Atena, de la forma aceasta de Elena desprinzandu-se numele locuitorilor cetatii, elenii sau grecii, nume ce se va extinde asupra tinuturilor si populatiei care ocupau acele teritorii.Legat de calul troian, va trebui sa spunem ca nu este o pacaleala strategica trasa de ahei ( respectiv de Ulise) troienilor, ci de insasi denumirea cetatii pe care cei dintai doreau sa o cucereasca. As dori sa ne amintim mitul care a stat la baza razboiului troian cand suparata ca nu a fost invitata la nunta, zeita Eris a aruncat marul de aur intre cele trei zeite Olimpiene: Hera, Afrodita si Atena. Desi mitologia clasica sustine ca zeita castigatoare a fost Afrodita care i-a fagaduit-o pe Elena lui Paris, varianta legendara mai tarzie din povestea lui Apuleius spune cu totul altceva.

Hermeneutica Miturilor
Fata rapita de soare - urmare 2
Am observat ca incercand sa explicam o serie de cuvinte-simple la prima vedere,- am obtinut un mesaj de natura hermetica. Ideea care se desprinde ar fi urmatoarea :
Cand un om moare, sufletul sau este rapit de catre soare, se duce in lumina, devenind la randul sau lumina. Einstein a exprimat aceasta lege extrem de simplu:
Energia, este egala cu masa inmultita cu lumina la puterea a doua.
Cu alte cuvinte, masa, corpurile, sunt forme de lumina inghetata. Desi in cazul mortii, se spune ca doar sufletul ajunge in lumina, chiar si masa inghetata care ramane la urma si se desface in particule-reprezintand acea lumina inghetata despre care am vorbit- se va intoarce la forma initiala sau la o alta forma pe care mai tarziu o va lua lumina. Acest mecanism de transformare a formelor materiale, penduland intre lumina si masa nu se sfarseste niciodata, astfel ca putem afirma ca desi o forma se poate modifica in timp sau isi pierde aspectul cu care suntem obisnuiti, in realitate,materia ramane constanta, nu se distruge, ceea ce ne face sa gandim ca suntem vesnici.
Dar sa lasam explicatiile filozofice si sa ne intoarcem la basmul de fata.
Fiindu-i dor de mama sa, fata ii cere soarelui voie sa se intoarca pe pamant sa o vada. Acest lucru este acceptat si fata ajunge acasa. Aici, pentru ca fata afirma ca nu il vede pe sotul ei cum arata la fata, o baba, o invata ce sa faca. Sa ia o oala, niste chibrite si lumanari. Cand soarele ajunge acasa si se culca, sa puna o lumanare in oala sa o aprinda si sa se uite la fata soarelui.
din punct de vedere simbolic, lumanarile pe care le ia fata de pe pamant reprezinta stelele. Deoarece oala era o forma materiala foarte grea, carul solar nu se mai poate ridica in cer iar fata va trebui sa arunce acea oala inapoi pe pamant.Fata ajunge din nou in cer, noaptea aprinde o lumanare si uitandu-se la fata soarelui fara voia ei scapa o picatura de ceara incinsa pe obrazul sotului ei.
Pana aici nimic nou.Problema este insa alta. Acelasi motiv il vom gasi la un autor antic, Apuleius care a trait intre anii 123/125-180 e.n. El va scrie o carte care se va numi "Metamorfozele-Magarul de aur," continand o poveste reala petrecuta cu vreo 600 de ani inaintea sa, pe care a numit-o: "Eros si Psyche".

Hermeneutica Miturilor
Fata rapita de Soare - urmare 1
Prima imagine care mi-a venit in minte cand am citit ca fata se dadea in leagan,era o fata oarecare, stand intr-un leagan si dandu-se huta, inainte si inapoi, in sus si in jos. Char si in aceasta imagine simpla, miscarea leaganului sugereaza o inaltare de la pamant catre cer, o miscare de desprindere de legile gravitatiei cu care suntem atat de familiarizati.Prin urmare, chiar fara aportul direct al soarelui, fata prin miscarile leaganului parca vine in intampinarea soarelui. Povestitoarea leaga insa aceasta leganare de ceva mai complicat, deoarece intamplarea se produce cu prilejul sarbatorilior de pasti cand oamenii sarbatoresc venirea primaverii. Este acel moment special cand soarele devine mai puternic, mai "luminos" ( puterea soarelui consta tocmai in intensitatea luminii pe care o degaja spre pamant.) Este momentul cand natura vegetala si animala reinviaza, raspunzand chemarii naturale de inmultire. Sugestia este foarte puternic marcata in basm, deoarece insusi soarele coboara pe pamant sa isi caute sotie, in vederea aceluiasi scop.Momentul este marcat de un stravechi si multiplu ritual - pagan si crestin- pastele, la care s-a adaugat si o sarbatoare populara.Totul este legat de soare si de primavara intr-o prima etapa. Pentru a intelege si mai bine ce doresc sa spun,sa ne gandim la miscarea scranciobului in cazul sarbatorilior populare acesta fiind multiplicat de interesele patronilor.Acestui scranciob (sau ansamblu de leagane fixate cu lanturi,) i se imprima o miscare circulara in jurul unui centru, miscarea si centrul simbolizand iconic soarele ca la egipteni, printr-un cerc avand in centru un punct.( A se vedea hieroglifa respectiva a carei semnificatie este soarele, Ra, sau Re.) Acelasi soare este simbolizat de horele populare, hore in cadrul carora, cu prilejul sarbatorilor solare ( Horus-hora= Soare, in limba egipteana cuvantul Horus care la noi a devenit hora, insemnand Soare. ) Legat de crestinism, sa ne amintim de "Cina cea de taina" in care Cristos sau Hristos-dupa alte grafii,- devine Soarele si ofera discipolilor sai in numar de 12 (cate luni are anul ) din puterea sa divina, sub forma painii si vinului. Ori painea si vinul reprezinta un dublu substitut, acela al carnii si sangelui, a puterii solare inglobate in granele coapte din care s-a facut painea si a vinului, rezultat al inmagazinarii fortei solare in struguri.Aceasta reinviere solara, este marcata si de inaltarea la cer a lui Cristos, dupa ce a stat timp de trei "zile" (de fapt trei luni, cat a durat perioada de iarna) inchis in mormant.

Hermeneutica Miturilor
Fata rapita de soare / urmare
"Si tot era in ziua de Pasti cand fetele se dau in leagan - cum era pe la noi, se fac scancioabe -si se dau in scranciob.Si Soarele s-a lasat si-a luat fata.
Femeile-a-nceput sa strige la mama-sa:
-Iaca a luat fata!
Fata plangea. Soarele a luat-o si s-a dus in cer. Si traia bine fata.Avea de toate.
Dar Soarele dimineata se scula si pleca.Seara cand se-ntuneca, venea.Fata nu-l vedea pe Soare deloc la fata..."
Referitor la Paste, am gasit urmatorul material in Wikipedia oe care il anexam:
"Cuvântul Paști provine în limba română din forma bizantino-latină Pastihae a cuvântului de origine ebraică Pasah („a trecut”), poate moștenit de evrei de la egipteni. Evreii numesc Pesah (Paște) — sărbătoarea libertății sau a azimilor, — sărbătoarea lor anuală în amintirea evenimentelor relatate în Biblie ale trecerii prin Marea Roșie și a eliberării lor din robia Egiptului (Ieșirea XII, 27), care se prăznuiește la 14 Nisan și coincide cu prima lună plină de după echinocțiul de primăvară.
Termenul ebraic de Paști a trecut prin forma lui aramaică - Paskha פסחא (folosită până azi în ebraică pentru a denumi Paștile creștine) în vocabularul creștin pentru că evenimentele istorice care sunt comemorate în sărbătoarea creștină, adică patimile, moartea și Învierea Domnului au coincis cu Paștele evreilor din anul 33. Obiectul sau motivul Paștilor creștine a devenit cu totul altul decât al Paștilor evreilor, care fusese la vremea respectivă celebrat de Isus și apostoli, între vechea sărbătoare iudaică și cea creștină nefiind ulterior, după o parte din teologii creștini, altă legătură decât una de nume și de coincidență cronologică.
O altă interpretare, speculativă, bazată pe limbile greacă și latină, și răspândită în secolele trecute la catolici, a fost aceea de pascha – passione, de la passione – suferință (în greacă πάσχω (páscho – sufăr), πάσχει (páschei – suferă).
Unele limbi germanice numesc această sărbătoare după zeița Eostre:
germană Ostern (das), germana superioară medievală: ōsteren din vechea germană superioară: ōstarun, ōstarūn (formă la plural)
engleză Easter, dialect northumbrian: Eostre (În engleza medievală: ester, estre din engleza veche: ēaster, ēastre. Alte denumiri ale Zeiței Mame a fertilității, reînvierii și zorilor: Ostare, Ostara, Ostern, Eostra, Eostre, Eostur, Eastra, Eastur, Austron and Ausos). La greci, zeița era numită Eos iar la romani Aurora.
Ambele denumiri, germană și engleză, provin din rădăcina indo-europeană aus — a străluci."
Pentru "scranciob" am gasit urmatoarele definitii in Dex:
"SCRÂNCIOB s. dulap, leagăn, (înv. și reg.) scârcium, (reg.) huiț, (Transilv.) vârtej, (Ban.) vârtiloi, (prin Transilv.) zdrâncă. (S-a dat în ~ la moși.)"
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
scrânciob n. Mold. dulap, leagăn învârtitor de Paști: în scrânciobul din culme se dau flăcăi și fete AL. [Cf. pol. SKRÊȚAȚ, a suci, a învârti: scrânciob însemnează lit. vârtej, învârtecuș]. V. scârcium."
Pentru cititorul obisnuit explicatiile legate de Pasti si de Scranciob, culese din diferite surse nu au prea multe semnificatii. Realitatea este insa alta si este pe cat de interesanta pe atat de semnificativa.

Hermeneutica Miturilor

"Basmele fantastice romanesti" vol.I, "Fata rapita de soare."-culegere de basme de Ionel Oprisan.

Exista intotdeauna riscul ca sa interpretam diferit acelasi mit sau doua mituri apropiate, descoperind arhetipuri diferite, fenomen ce poate fi strict intamplator, sau , vorbim de fapt de acelasi lucru, arhetipul initial fiind fixat intr-un alt spatiu cultural de catre povestitorii sai. Pe aceasta tema se pot face o sumedenie de discutii in care opiniile pot fi desigur impartite.
"Fata rapita de soare", impreuna cu varianta acestuia, deschid volumul I. M-as fi asteptat ca autorul sa fi facut o scurta incursiune in clasificarea lui Lazar Saineanu, pentru a revarsa asupra textelor, opinia unei cercetari avizate, sau independent de aceasta, interpretarile exegezei in ce priveste continutul narativ.Dar nu acesta a fost scopul urmarit de autor. El a incercat doar sa adune impreuna basmele care au supravietuit intr-o anumita perioada culturala, oferindu-le prezentului nostru si respectiv celor din viitor pentru o posibila analiza si  interpretare comparativ mitologica  sau simbolica. Fara a fi malitios si cu tot respectul pentru culegatorul de folclor,  "dialogul post narativ" dintre culegator si povestitorul basmului, nu a generat "raspunsuri fundamentale, pentru intelegerea nu numai a tipului sau motivului respectiv ci chiar a basmului in totalitatea lui."( pg.9 )
Fac aceasta afirmatie gandindu-ma ca povestitorul, indiferent de nivelul cultural pe care il are, nu este constient de valoarea de semnificatie a basmului, a simbolurilor pe care el le transmite narativ, nu are o educatie sau o pregatire de specialitate, tot ceea ce face povestitorul, este de a ne transmite informatia folclorica, "printr-un automatism involuntar", de care acesta nu este constient.As vrea sa fiu bine inteles: Povestitorul nu face decat sa transmita fractionat sau in intregime continutul produsului sau folcloric, fara  a analiza sau a fi constient de ce unele motive au un anumit continut, care vin in contradictie cu logica, punand acest lucru pe seama caracterului fantastic al povestirii, decat pe adevarurile pastrate in sursa de informare primordiala.
Trebuie sa nu uitam nici o clipa ca in cadrul basmului, cuvintele desi au o infatisare profana, ascund alte semnificatii, descoperirea acestora facand obiectul Hermeneuticii miturilor. Deoarece din perspectiva Hermeneuticii, consider ca fiecare text, transmite o serie de mesaje de natura criptica neintelese in mod normal de cititorul obisnuit, aceste mesaje scapand uneori chiar exegezei, care nu este pregatita pentru o astfel de interpretare.
"A fost odata o femeie  care avea o fata tare frumoasa."
Intrebarea care mi-o pun este simpla:
-Cine era femeia care avea o fata frumoasa?
iar a doua intrebare este:
-Cine era fata frumoasa a femeii respective?
Povestitorul nu face nici o referire la cele doua personaje, iar dialogul de dincolo de finalul basmului, nu este nici el relevant.(pg.19):
"-Dar pe fata furata cum o chema? Avea vreun nume?
-Nu stiu dac-avea nume.O fi avut ea nume dar nu stiu cum o chema."
Povestitorul era normal sa nu stie nimic despre eroii basmului sau, pentru ca el nu este interesat decat sa transmita basmul si nu sa faca o interpretare critica a acestuia. Iar despre interpretarea hermetica, la vremea culegerii basmelor nu se stia absolut nimic.

"Despre Imparatul Alb si Imparatul Rosu"
Un baiat are un vis, ca va ajunge mai mare decat taica-sau, ca va fi nici mai  mult nici mai putin, imparat. Nu vrea sa-i povesteasca visul parintelui sau si fiind amenintat cu bataia fuge de acasa. Este gasit de un alt imparat plangand si acesta de mila lui ii propune sa vina in imparatia sa, unde il va ajuta sa devina cineva. Episodul se regaseste in Vechiul Testament acolo unde este povestita viata lui Iosif.

copiii de aur.

un oarecare vrea sa se insoare si are deja mireasa pregatita. intamplarea face sa treaca prin fatav casei o fata tanara si frumoasa care rosti cu glas tare:
-Daca ma ia pe mine de sotie, ii fac doi copii cu parul de aur.
Basmul se regaseste si sub numele de "Insira-te margarite", " Cei trei copii de aur" si altele; fiind o poveste mitologica legata de nasterea celor doi frati divini, Apollo si Artemis. Explicatia din final, nu explica de unde a pornit povestea, lasand-o la mana exegezei sa o rezolve.

Dracul din canea.

va intreb pe dvs., exegeza sau oameni  simpli, profesori, istorici, suflete deschise, in masura sa descifreze si sa inteleaga enigmele, ce basm este acesta, pe care noi il mai cunoastem si sub denumiri ca: "Imparatia pietrificata", "Tanarul care vrea sa invete ce este frica", "Regele barba de sturz","Fata imparatului invinsa la dans si cucerita", etc. Deci basmul povesteste despre o fata de imparat ( pe care eu am sa o numesc zeita) care poseda aceasta calitate neobisnuita sa danseze cu tineri de varsta ei. Ea reusea insa sa danseze atat de bine incat acestia oboseau si fata ramanea intotdeauna victorioasa. Vine la un moment dat un strain care reuseste sa o domine la dans si atunci tot palatul cu dansatorii sai, cu oaspeti, rege, regina si fata regelui se pietrifica pentru o buna perioada de timp. Din aceasta stare neobisnuita,
cel care va reusi sa rupa vraja si sa faca palatul sa redevina la viata, este un tanar. In felul acesta flacaujl reuseste sa scape imparatia de sub vraja dracujlui. Desopre ce ni se povesteste aici? Despre Atlantida. Despre Troia. Despre cetatea greaca Atena. Dansatoarea nu este altcineva decat zeita Atena.Ea danseaza cu oaspetii straini si la un moment dat este invinsa.Tatal ei este Zeus. Ultimul personaj strain care o invinge este Poseidon. De ce Poseidon? Fiindca poarta coarne pe cap ca un demon, si o furca cu trei colti- un trident-
 care ii permite sa controleze furia marii.