Capcaunii.

In "Tipologia legendei populare romanesti" a lui Tony Brill, "Capcaunii ", fac parte din popoarele mitice sau fantastice, printre care se mai enumerau:Jidovii, uriasii, Jumatati de oameni, Piticii.
Potrivit aceluiasi autor, Capcaunii. au fost oameni voinici, cu capul mare, cu un ochi in fata si altul in ceafa.Mancau copiii mici, iar celor mari, le sugeau sangele.In clipa cand Tony Brill a spus ca "mancau copiii mici," deja in fata ocilor nostri se deruleaza imaginea lui Faraon care a dat porunca, sa-i arunce in Rau(fluviul Nil) pe toti copiii de parte barbateasca, apartinand neamului lui Israel.Ochiul din fata, aminteste de uriasul Polyfem, pe care l-a infruntat regele Itakai, Ulise.Dar ochiul acela este simbolul soarelui, pe care vaca celesta o purta intre coarne.Ulterior, statuile antropomorfe ale soarelui,vor purta o pereche de coarne, avand intre ele discul solar.Alteori, vom intalni capete de vaci sacre, sculptate in piatra, prezentand pe frunte o stea cu mai multe raze, simbolizand soarele.Treptat, soarele de pe capul vacii ceresti, va fi segmentat de un numar variabil de raze, pana cand se va ajunge la numarul doisprezece, adica numarul de ore egale, parcurse de soare pana la miezul zilei, dublura acestor ore alcatuind ciclul de 24 de ore(diurn si nocturn, luate laolalta.)Cand Ulise il va orbi pe Polyfem, vorbim despre o eclipsa, in acceptia generala, sau de intunericul de trei zile, in varianta Biblica, fenomen legat probabil de eruptia violenta a unui vulcan sau unui grup de vulcani in Marea Mediterana, fenomen care a ocultat soarele, lasandu-i pe egipteni in intuneric, un timp mai mare decat o eclipsa obisnuita.
Unele dintre legendele lui Brill, vorbesc de "Fuga din robia capcaunilor".Redam episodul legendar asa cum apare la Tony Brill:(pg. 77):
"De pe vremea tatarilor.(Radulescu -Codin)"
"Niste oameni au ajuns la capcauni.(patru frati prinsi la coasa de tatari si vanduti robi).
Capcaunii i-au pus la ingrasat.
A ramas un singur rob,( dupa ce trei au fost mancati de capcauni.)
acesta l-a omorat pe capcaun cu o bata.
Apoi a fugit luand cu el mult banet.
A ajuns intr-o tara ciudata, (a izinitzilor, oameni piperniciti, care se hraneau cu radacini).
S-a insurat cu o femeie de-a lor,(care voia sa faca copii puternici).
Dupa un timp, omul a fugit.
Urmarit de nevasta, un caine si de alti iziniti, a ajuns la Marea Neagra, unde femeia si-a rupt copilul in doua, aruncand dupa el o jumatate.
Cainele a sarit dupa el dar nu l-a prins, si omul a trecut apa pe papura.Acasa a ajuns tocmai la nunta nevestei lui, (care a fost fericita, dupa ce l-a recunoscut)."
Legenda, desi este pusa pe seama tatarilor, este vetero-testamentara.Oamenii care au fost prinsi de tatari si vanduti la capcauni, se refera la Povestea lui Iosif si a fratilor sai.Acestia il prind pe Iosif(si nu tatarii) si-l vand capcaunilor(prin ismaelitii care se indreapta spre Egipt, egiptenilor.)Faptul ca fratii sunt pusi la ingrasat, se refera la coborarea acestora in Egipt ca sa cumpere grau sa nu moara de foame.Iosif ii cheama pe fratii sai la el, unde le ofera tinutul Gosen, unde acestia pot sa traiasca in pace cu vitele lor.
"A ramas un singur rob"
Iosif a oprit la sine, pe cel mai mic dintre frati.Fuga robului, luind cu sine mult banet, este fuga neamului lui Israel dupa ce acesta i-a pradat pe egipteni.
Tara izinitilor, se refera la fuga lui Moise in Madian, unde se va casatori cu Sefora, fata preotului din Madian, Ietro.Marea Neagra la care ajunge, este de fapt o intoarcere la povestea initiala, care aminteste de Exod, si anume trecerea peste Marea Rosie, ca pe uscat.Interesant este faptul ca Marea Rosie este acoperita cu papura, ceea ce aminteste de numele Marii Rosii sau a Nilului, caruia egiptenii i-au spus in vechime, Yam stuf, adica, Marea Trestiilor.
Daca interpretarea dinainte pare fantezista, tot la Tony Brill, gasim un mit, care se numeste:"Fugara urmarita de capcauni, este salvata de omul din cer."Nu va spun nici-o noutate, daca afirm ca "omul din cer", este Dumnezeu.Legenda este atestata in Moldovaiarcapcaunii sunt identificati de catre autor, cu turcii.
"Turcii, cutreierau tara noastra si faceau ce voiau.Odata au prins o fata pe care au ingrasat-o cu nuci, ca s-o manance fripta.
Fata s-a prefacut ca nu stie sa se urce pe lopata si cand baba i-a aratat, a aruncat-o in cuptor si a fugit.
Ajungand la o apa,(Atentie, aici se vorbeste despre trecerea peste Marea Rosie,),a facut trei cruci si trei matanii si si un om din cer a ajutat-o sa treaca apa.S-a ascuns intr-o biserica pustie, unde a stat trei zile.
Turcii, venind acasa, au mancat din baba, si nu si-au dat seama, decat cand au vazut sanul ei.De aceea au plecat ion urmarirea fetei.Au trecut pe la biserica, unde nu au intrat.
Fata s-a ascuns apoi intr-o groapa acoperita cu nisip, si trurcii nu au gasit-o.Omul din cer a trecut-o peste alta apa, si fata s-a ascuns intr-o pivnita.
Cand a scapat, s-a urcat intr-un copac din poadure si si a vazut ca nu mai este mult pana in tara.Si luand-o la fuga a ajuns acasa."(pg.79)
La fel de explicit pentru noi, este si a treia varianta povestita de Tony Brill:
"Fugarele pacalesc pe capcaun, facandu-l sa se inece."
"Doua fete orfane, au fost prinse in padure, de un capcaun, care le-a dus la el acasa.Le-a pus la ingrasat cu nuci, ca sa le manance apoi fripte.
Fetele s-au prefacut ca nu stiu sa se aseze pe lopata, si baba, care trebuia sa le friga, le-a aratat.Fetele au impins-o in cuptor.Au fugit apoi, luand cu ele haine si bani.Capcaunul, le-a ajuns tocmai cand treceau inot o apa.Fetele i-au spus sa-si lege niste pietre, ca sa inoate mai bine.Capcaunul s-a inecat, si fetele au scapat."
In aceasta legenda, avem concentrata doua povesti Biblice.Iosif prins de catre fratii sai si vandut ismaelitilor care il duc ca rob in Egipt.Scena ingrasarii, se refera la faptul ca insusi fratii sai vor veni in Egipt, ca sa cumpere grane, din cauza secetei, ca sa nu moara de foame.In acelasi timp, apisodul, poate sa fie o aluzie la seceta care bantuia lumea.Sa ne amintim ca Harap Alb, vine la imparatul Rosu, insotit de Setila si Flamanzila,si ca una dintre incercarile la care este supus eroul, este sa manance si sa bea, peste puterile omenesti.El nu poate scapa de aceasta incercare decat cu ajutorul tovarasilor sai nazdravani-Setila si Flamanzila, simboluri ale secetei.Problema cu lopata si aruncarea in cuptor, are un grad de dificultate mai mare(in ce priveste interpretarea)Spun asta, deoarece gestul este repetabil si la barbatii implicati in actiune, desi nu ar fi trebuit sa fie asa.Singurul loc, unde se apropie o egipteanca de femeile copiilor lui Israel, este momentul nasterii, cand acestea trebuiau sa stea pe scaunul de nastere si moasele lui Faraon sa le asiste(si sa le ajute) la nastere.

Aleodor imparat.
Basmul, face parte din colectia de legende si basme ale romanilor, apartinand lui Petre Ispirescu.Este un basm vetero-testamentar, deoarece, motivele folclorice ale basmului se proiectreaza pe modele asemanatoare care se gasesc in Vechiul Testament.Pentru a putea intelege valoarea de semnificatie a basmului, el trebuie abordat dinspre motivul folcloric,pe care il vom numi "motivul ispitei".
"Pe drum, ei statura sa faca popas.Si dupa ce imbucara cate ceva, el puse capul in poala ei,si adormi.Fata de imparat tot uitandu-se la el, i se scurgeau ochii dupa frumusetea si dupa boiul lui.Inima ii dete branci, si ea nu se putu opri ci il saruta.Aleodor, cum se destepta, ii trase o palma,de (fata )auzi cainii din Giurgiu.Ea planse si ii zise:
-I! Aleodor sdraga, dara grea palma mai ai.
-Te-am palmuit pentru fapta care ai facut."
Corespondentul vetero-testamentar , poarta in Biblie, numele de" Fecioria lui Iosif", si se refera la conflictul dintre Iosif si sotia lui Potifera(Putifar).Modelul Biblic, incepe astfel:
"Dupa catava vreme, s-a intamplat ca nevasta stapanului, sa puna ochii pe Iosif.si a zis:
-Culca-te cu mine."
Iosif a refuzat propunerea femeii si femeia a rezolvat momentul de criza hormonala, acuzandu-l pe Iosif de agresiune sexuala.Motivul, va avea o larga circulatie in antichitate, intrand in foarte multe dintre legendele grecesti.Sa ne amintim de sotia lui Procul,regele Argosului, unde s-a refugiat Bellerofon.Anteea, l-a acuzat pe Bellerofon de fapte necuviincioase fata de ea, apoi si-a pus capat zilelor.Un alt caz asemanator, il reprezinta "Atalanta."Aceasta era sotia regelui orasului Iolco,din Tesalia.Ea il va acuza pe Peleu ca a incercat o purtare necuviincioasa fata de ea, ceea ce a dus la pedepsirea lui Peleu, prin abandonarea acestuia pe muntele Pelios, de unde a fost salvat de catre Hermes, sau de centauri.Peleu o va pedepsi la randul sau pe femeie, cu ajutorul argonautilor.Si inca un caz, este cel al Fedrei, fiica lui Minos si a reginei Pasifae,, sotia lui Tezeu.Cel care este acuzat aici, va fi Hipolit.Cuprinsa de remuscari, deoarece Tezeu il va ucide pe Hipolit, Fedra se va sinucide.
Va trebui ca cercetarea sa fie foarte atenta, pentru a nu gresi.Regula sfanta, este cautarea si gasirea arhetipului.Chiar noi suntem tentati sa acordam cel mai mare credit "motivului ispitei", care se intampla legat de Iosif si Potifar.Aceasta reprezinta daca vreti acea stare de subiectivism a cercetatorului, care alege mai degraba ceea ce-i place, decat ceea ce este obiectiv, cedand inimii, in defavoarea ratiunii.Exista posibilitatea ca in anumite situatii, anumite evenimente care nu au nimic comun intre ele, sa creeze motive folclorice asemanatoare, ceea ce poate deruta in egala masura cercetatorul, cat si cititorul obisnuit, mai putin familiarizat cu astfel de probleme.Aceste cazuri de exceptie, trebuiesc analizate cu o foarte mare obiectivitate, pentru a nu se comite greseli regretabile, care pot influenta cercetarea in mod negativ.Vreau sa spun cu asta, ca cercetatorii sunt totusi oameni, si nu masini, ceea ce face ca o cercetare sa aiba in cadrul ei si un anume coeficient de subiectivitate, care vine si subliniaza natura omeneasca a fiintei noastre.

Greuceanu si Aleodor imparat.
Vom vorbi acum foarte succint desopre alte doua basme,si anume despre "Greuceanu" si despre "Aleodor imparat".Basmele se gasesc in colectia domnului Petre Ispirescu.Amandoua aceste creatii folclorice, sunt vetero-testamentare.Nu pentru ca sustinem noi asa ceva, ci pentru ca asa au fost construite basmele, pornindu-se de la niste izvoare istorico-legendare.Legat de primul basm, deja v-am aratat acel motiv al stricarii carului, care corespunde intrarii detasamentului de elita al carelor lui Faraon, in apele Marii Rosii.Numai atat si ar fi de ajuns ca sa consideram produsul folcloric, ca fiind un apocrif vetero-testamentar.Mi se pare interesant sa va atrag atentia asupra unui motiv, pe care am sa-l numesc ca si in Biblie, -"Slava lui Moise".Iata ce citim legat de acest lucru, in basmul lui Petre Ispirescu:
"Greuceanu (Moise), lua cu dansul si pe fratele sau(Aaron)si merse si merse(deja aici se face referirea la mersul prin pustie catre Muntele lui Dumnezeu, Horeb),merse cale lunga,departata,pana ce ajunse la Faurul-Pamantului, (Dumnezeu),Cu care (Greuceanu/Moise), era frate de cruce.(Amintiti-va de Fartat si Nefartat, din Legendele populare romanesti.)Acel Faur, fiind cel mai mare mester de pe pamant(Era si normal, din moment ce el il faurise,)era si nazdravan.(Prin acest cuvant, se subliniaza insusirile divine ale Creatorului, care putea sa faca orice.)Trei zile si trei nopti, au stat inchisi intr-o camara Greuceanu si Faurul Pamantului,si se sfatuira."
Scena este redata in Biblie astfel:
"Moise s-a suit la Dumnezeu.Si Domnul l-a chemat de pe munte zicand:"
Iata insa ce se intampla dupa plecarea Greuceanului:
"Indata dupa plecarea Greuceanului, Faurul-pamantului, se apuca si facu chipul lui Greuceanu, numai si numai din fier, apoi porunci sa arza cusnita si ziua si noaptea, si sa tina chipul acesta fara curmare in foc."
Sa nu va inchipuiti ca mi-am dat seama de adevar din prima clipa.La fel ca si Dvs., am cautat de nenumarate ori raspunsul, pana cand acesta s-a ivit.Ceea ce pentru Dvs., care cititi acum lucrurile va apar deslusite, pentru mine, au fost foarte complicate, pentru ca porneam de la zero, si miturile nu mi-au facut viata prea usoara.A trebuit sa revin de nenumarate ori, ca sa ajung la esenta acestor corespondente, care pentru Dvs., constituie poate un prilej de uimire si de reflectie.
"Moise s-a pogorat de pe muntele Sinai cu cele doua table ale marturiei in mana.Cand se pogora de pe munte, nu stia ca pielea fetei lui stralucea, pentru ca vorbise cu Domnul.Aaron si toti copiii lui Israel, s-au uitat la Moise, si iata ca pielea fetei lui stralucea.Si se temeau sa se apropie de el."
In alte basme, locul unui Greuceanu plamadit din fier, va fi luat de catre un buzdugan, care va fi tinut asemenea Greuceanului in foc.Diferenta dintre om si arma, va fi atat de mare, incat daca veti citi prima data scena cu buzduganul, nu va veti da seama ca este vorba de chipul lui Moise, care stralucea, dupa ce cobora de pe Muntele Horeb catre copiii lui Israel.Dar trebuie sa stiti, ca in afara acestei situatii inedite, buzduganul, sau sabia, reprezinta in plan simbolic, steaua calauzitoare,cometa care ii va calauzi pe israeliti prin pustie.
_Desi sunt tentat sa fac comentariul basmului Aleodor imparat, propun sa facem o mica pauza, si sa discutam despre" draci "sau "diavoli."Exista in acest sens, mai multe directii de interpretare. Noi ne vom referi la materialul brut pe care il gasim in basme si legende.Etimologic, numele de "drac",provine din latinescul "draco", si inseamna "sarpe","dragon", "balaur".
Imaginea dracului ca un sarpe apare si in povestea lui Danila, cand, dupa ce eroul nostru ii fluiera dracului, asa cum stie el, acesta:
"-A...uleu, striga dracul ingrozitor! Si cu ochii legati(Intunericul de trei zile, cat si mitul lui Polifem,),cum era, vaicarindu-se grozav, si zvarcolindu-se ca un sarpe, se arunca in iaz."
Al doilea nume, "diavol", inseamna in ebraica "adversar",(ori hicsosii care au invadat in cursul istoriei antice Egiptul, ii aveau adversari cum era si normal, pe egipteni, adica tocmai poporul peste care tocmai intrasera.), in vreme ce grecii ii acordau intelesul de "Calomniator".
Noi sugeram o alta etimologie.Vorbind despre "Diavol", consideram ca numele este compus, provenind din doua cuvinte:
"Dia", forma corupta a cuvantului "Theos "care inseamna divinitate,tradus de cei vechi prin" Zeu",si forma, "Vol", "Volus","Bol", "Bolus",de asemeni, reprezentand forma corupta a cuvantului" Bal", sau" Baal," sugerand numele divinitatii respective.Exista cateva definitii explicative ale acestei entitati negative, la Lazar Saineanu, si in Dictionarul de mitologie generala.Astfel, "dracul" sau "diavolul",este reprezentat in aria mitologica crestin-ortodoxa, ca fiind o fiinta hibrida,(om/animal) neagra(etiopii, sunt numiti spre exemplu, potrivit semnificatiei cuvantului, "fete arse"), cu parul rosu(amintind in felul acesta de Adam, care a fost facut din lut rosu de catre Dumnezeu, dar si de Fenicia, numele provenind de la foinix, insemnand "rosu-purpuriu" ) cu o pereche de coarne(Cele doua fluxuri luminoase care ii ieseau lui Moise din frunte),si barba de tap,cu coada si urechi de magar(dar magarul era un mijloc de locomotie foarte utilizat in orientul antic, in special in Palestina),cu mainile paroase(vezi povestea Biblica cu Esau, vezi Enkidu, si legea Nazireatului din Biblie),avand gheare incovoiate de fiara, cu doua picioare, dintre care unul este cabalin(Hicsosii vor fi primul popor care vor introduce calul in Egipt),prevazut cu copita, cu ochi fosforescenti,trup sprinten, fata prelunga,modificandu-si spontan fizionomia.Dincolo de posibilitatile mutagene pe scara zoomorfa, dendrologica,geologica si meteorologica,metamorfozele diavolului in fiinte umane, mai imbraca urmatoarele forme variate:Calugar, Harap(Sa nu uitam ca Harap Alb, fiind identic cu Iosif, era iudeu,)baba, unches batran(atentie, ca sub aceasta forma, de multe ori il intalnim pe Dumnezeu)cu barba rosie(sugereaza ideia originii feniciene),neamt cu caciula rosie, boier cu tilindru, s.a.m.d.Sa vedem acum ce semnificatie etimologica au denumirile catorva diavoli , si ce au stat la baza aparitiei lor.Astfel, Beliar, este pronuntia inversata, si corupta, a numelui unei zeitati feniciene:Alyan Baal(Calaret pe nori), care era adorata la Ugarit.Belzebut, vine de la Baalzebub, care inseamna "Zeul mustelor".Asmodeu, provine din cuvintele feniciene, Esmun Deus, adica Zeul Esmun. Michiduta, provine din alterarea cuvintelor Melqart, Milkom, Miskar, sau Melkior, la care se adauga natura sa divina"Duta", forma pentru Deus sau Theos(Zeu).Astarot, este de fapt zeita Sidonienilor, si se numea in realitate Astarte.Chiar si numele de Aghiuta,este un derivat diminutival provenind din grecescul "Aghios", care inseamna"Sfant"Acelasi cuvant, va da nastere cuvantului Agheasma", care inseamna "apa sfintita".De aici vor deriva si alte nume de locuri sfinte, ca numele manastirii Panaghia.Deci, trebuie sa vedem in aceste fiinte malefice, nume de zeitati pagane, care au fost marginalizate cu timpul, cand noua religie crestina, le-a inlocuit cu desavarsire, transformandu- in niste duhuri inspaimantatoare.

Danila Prepeleac
lon Slavici, va pune in mod deosebit accentul pe limbajul folosit de Creanga,mesajul povestilor acestuia pierzandu-se din aceasta pricina.Pentru ca, fara a nega valoarea limbajului folosit (acesta avand importanta lui in comunicare, ca mijloc de transmitere a informatiei folclorice) se pierde din vedere ceea ce este dupa mine lucrul cel mai important: chiar informatia folclorica.
Doi folcloristi, se duc sa culeaga folclor autentic.Dupa ce fac inregistrarile de care au nevoie, unul dintre ei ii spune celuilalt:
-Ai vazut ce material extraordinar am adunat?
-Da, ii raspunde acesta.Dar nici povestitoarea nu arata rau.
O asemenea opinie, depre "povestitoare", apare si intr-unul dintre comentariile lui Nicolae Iorga, atunci cand spune:
"Cu totul alta este valoarea povestii lui Danila Prepeleac,-de un extraordinar umor si pe alocurea de o forma literara aleasa,-ca atunci cand dracul e pus sa chiuie,si naratorul gaseste accente in adevar epice."
Va dati seama care ar fi fost reactia exegezei, daca autorul si-ar fi suflat nasul in batista, subliniind in acest fel un anumit aspect narativ.La fel de profunde sunt si opiniile lui George Calinescu, potrivit caruia, povestile lui Creanga, "sunt dezvoltari ale unei observatii morale milenare."Astfel, 'Danila Prepeleac dovedeste ca prostul are noroc, Punguta cu doi bani da satisfactie mosilor care nu traiesc bine cu baba, (...) Povestea lui Stan Patitul, cuprinde morala barbatilor cu privire la femei,Ivan Turbinca demonstreaza ca moartea a fost lasata de Dumnezeu cu socoteala,Povestea lui Harap Alb,e un chip de a dovedi, ca omul de soi bun e vadeste sub orice strai, si la orice varsta, "s.a.m.d.
Basmul lui Creanga, debuteaza prin prezentarea a doua personaje:
"Erau odata intr-un sat, doi frati, si amandoi erau insurati.Cel mare, era harnic, grijuliu si chiabur, pentru ca unde punea el mana, punea si Dumnezeu mila, dar n-avea copii.Iara cel mai mic, era sarac.De multe ori fugea el de noroc si norocul de dansul,caci era lenes, nechibzuit la minte si nechibzuit la trebi.Si-apoi, mai avea si o multime de copii."
Cheia de dezlegare , a ghicitorii pe care o avem in fata, este aceasta aluzie foarte fina, la adresa copiilor.Fiindca, mentionarea lor nu apare ca un fenomen singular, numai in scrierile lui Creanga.Preotul din Sais, Sonkis, ii va spune lui Solon ca grecii fata de egipteni sunt niste copii.Referirea, sublinia aici faptul, ca istoriceste, grecii au aparut mai tarziu pe scara istoriei decat egiptenii.A doua semnificatie legata de acest termen, se refera la potentialul de inmultire naturala, conditie esentiala pentru ca un popor sa poata sa rezisate pe scara istoriei.Amintiti-va ce scria in Exodul:
"Iar fiii lui Israil s-au prasit, au sporit, s-au inmultit si s-au facut tari din ce in ce mai mult,si tara s-a umplut de ei..."O marturisire asemanatoare va apare si in Facerea/Geneza, cand Dumnezeu ii va spune lui Avram:
"Nu acesta va fi mostenitorul tau, ci acel ce va iesi din maruntaiele tale, acela va fi mostenitorul tau.-Si l-a scos afara din cort si i-a zis:-Ia uita-te la cer si numara stelele, daca poti sa le numeri.-Si a mai zis:"Atat de multi vor fi si urmasii tai."
Cand femeia ramasa acasa, inghite un bob de piper, ea va da nastere unui erou care se va chema "Piparus Petru", "Chiparusul", pentru a sublinia parca aspectul vegetal al acestei nasteri.Dar ca simbol, bobul de piper sau de fasole, subliniaza pe langa natura vegetala a conceptiei, si notiunile de copii(data de marimea bobului inghitit, care este mic),cat si multimea lui, aceasta multime, sugerand un alt termen care apare in Biblie, si anume acela de semintie, cuvant derivat din samanta.Reversul omului cu copiii multi, este omul fara copii.Dar cel care nu poseda urmasi, este asemenea unui om mort.Daca in Povestea lui Harap Alb, fratele craiului-Imparatul- avea fete, aici acestea lipsesc, pentru ca in felul acesta singularitatea fratelui, sa sublinieze lumea infernala in care fratele cel mare traieste, si care noi o vom numi ca si mai inainte, Egiptul, considerandu-l o lume a mortii prin excelenta.
Pentru a putea scapa de nevoile care il apasau parca din ce in ce mai greu,Danila ii cere fratelui sau carul sa mearga in padure ca sa ia lemne:
"Lui Danila atat i-a trebuit.Ia acum carul cu boii fratane-sau,si porneste.Cum ajunge in padure, chiteste un copac care era mai mare, trage caruta langa el, si fara sa dejuge boii, incepe a taia copacul, ca sa cada in car deodata.Trebi de-ale lui Danila Prepeleac.Bocaneste el cat bocaneste,cand paaarrr! cade copacul peste car de-l sfarma si peste boi de-i ucide ."
Se creeaza pe undeva impresia,-de altfel foarte bine regizata de autor,- ca Danila Prepeleac, da aici-ca si in alte secvente- dovada de o prostie inegalabila.Ori a face o astfel de afirmatie, inseamna o inerpretare formala a povestii lui Creanga.Pentru ca autorul, incearca prin orice metoda sa ne faca sa acceptam informatia pe care ne-o transmite.Noi suntem ca niste copii mofturosi care nu vrem sa ne luam doctoria, decat daca deasupra este presarat putin zahar.Problema este ca acest episod, este un motiv folcloric.El este motiv folcloric, pentru ca se repeta cu unele modificari de structura, in diferite variante.Este motiv folcloric, pentru ca sub o forma simbolica, transmite o anumita informatie.Ironia este ca personajele care retraiesc repetitiv aceasta secventa, nu sunt zugravite ca avand prostia lui Danila Prepeleac.Astfel citim intr-o varianta populara,-"Omul la targ":
" S-a dus dupa lemne in padure.S-a bagat acolo intr-un parau afund.Atatea lemne o pus el, atatea lemne o pus.Ce sa poata vacile iesi de acolo.Batut-o la ele, suduit-o, facut-o, Doamne pazeste.S-o facut sara, noapte.S-a pomenit cu zmeul ca vine acolo la el."
Acelasi motiv il vom gasi si in varianta populara a Povestii lui Stan Patitu",care se numeste:"Flacaul credincios":
"Intr-una din timp, intr-o vara, el cara saci de grau de la o mosie boiereasca(Egiptul/Fratele mai mare.) unde-i ducea la un slep.Acolo trecea o apa.(Marea Rosie)Apoi trebuia sa puie carutele pe pod, pe vase, cu boi cu tot.S-a dus numaidecat diavolul si i-a dat boii cu carute cu tot in apa, si el a ramas cu mainile-n buzunar."Evenimentul va aparea si la Petre Dulfu, in "Ispravile lui Pacala":
"Iar acolo-ntr-o poiana, sub o rapa se opri,
Si din jug, scotandu-si boii, de-un stejar ii priponi.
Apoi hai sa cate lemne.Dara cand venea-napoi,
De pe unde colindase, ..Ce sa vaza?Bietii boi,
Se zbateau ca arsi in funii, caci se pomenira tzup,
C-un ursoi de-odata-n fata si c-o namila de lup!"
Daca aici, textul impune si o alta interpretare,in basmul lui Greuceanu, a lui Petre Ispirescu, motivul este foarte clar conturat si prin el o sa va oferim explicatia pe care aceste motive folclorice o au.
"Inaintand el alene, rasturnat in caruta, trecu pe langa un diavol schiop, care le tinea calea drumetilor, ca sa le faca neajunsuri.Acestuia ii fu frica sa dea piept cu Greuceanu, dara ca sa nu scape nici el neatins de rautatea lui cea draceasca,ii scoase cuiul din capul osiei de dindarat, si-l arunca departe in urma.Apoi tot el zise Greuceanului:
-Mai vericule, ti-ai pierdut cuiul, du-te de ti-l cauta.
Greuceanu, sarind din caruta, isi uita acolo palosul, din greseala.Iara cand el isi cauta cuiul, diavolul ii fura palosul, apoi, asezandu-se in marginea drumului, se dete de trei ori peste cap, si se schimba intr-o stana de piatra."
Am sa va spun personajele care alcatuiesc acest episod, chiar daca nu o sa fiti de acord, cu modul in care acestea au fost zugravite de povestitori:Danila cu carul, ca si Greuceanu, care sta in caruta, este Faraon.Drumul pe care merge Greuceanu, este drumul Exodului.Diavolul care ii face greutati lui Greuceanu, furandu-i cuiul de la osie, este Dumnezeu.Daca nu credeti in cuvintele mele, am sa va rog sa fiti putin atenti:
"Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul marii ca pe uscat, si apele stateau ca un zid la dreapta si la stanga lor.Egiptenii i-au urmarit.Si toti caii lui Faraon,carele si calaretii lui, au intrat dupa ei in mijlocul marii.In straja diminetii,Domnul, din stalpul de foc si de nor (" apoi asezandu-se la marginea drumului, se dete de trei ori peste cap, si se schimba intr-o stana de piatra.")S-a uitat spre tabara egiptenilor,si a aruncat invalmaseala in tabara lor.A scos roatele carelor si le-a ingreunat mersul.(...)Si spre dimineata, marea si-a luat iarasi repeziciunea cursului, si la apropierea ei, egiptenii au luat-o lka fuga.Dar Domnul, a napustit pe egipteni in mijlocul marii."
Indiferent sub forma in care este reprezentat motivul folcloric, el trebuia sa se intample.Faptul ca aici, in povestea lui Creanga, acesta vrea sa ne spuna ca Danila Prepeleac este un prost, nu se sustine.Cu atat mai mult, cu cat preluand prerogativele lui Dumnezeu, Danila, va incepe sa faca lumea"Dupa multa truda si buimaceala, in loc sa iasa la drum, da de-un helesteu, si vazand niste lisite pe apa, zvaarrrr! cu toporul intr-insele,cu chip sa ucida vreo una si sa o duca pesches fratane-sau.Toporul s-a scufundat si Prepeleac a ramas batand din buze."
Scena este atat de hazoasa, atat de suculenta, si suntem gata sa ne stricam de ras, daca nu am fi citit acest motiv al aruncarii toporului in apa, (uneori toporul este inlocuit cu toiag(substitut sexual, dar si ca obiect magic daruit de catre Dumnezeu lui Moise pentru a desparti apele Marii Rosii), intr-un apocrif al Facerii, care apare in legendele populare romanesti:
"Pana nu a fost lume, si era numai apa mare, s-a gandit Dumnezeu sa faca lumea, cat mai degraba.Dar nu stia ce fel de lume si cum sa o faca.Si se mai supara Dumnezeu, ca nu avea nici frati, nici prieteni.De manie si-a aruncat baltagul in apa cea mare.Si ce sa vezi? Din baltag crescu un arbore mare, iar sub arbore sedea dracul"(Legende populare romanesti, Tony Brill.)Pe fondul acesta al trecerii Marii Rosii, din baltag(ca arma de lupta si totodata simbol falic, amintiti-va cum se numeau israelitii iesind din Egipt, si totodata la numarul lor-asta legat de semnificatia falica), din baltag va creste un arbore.Arborele, ne aminteste de arborele genealogic, de umanitate, de copii promisi de Dumnezeu lui Avram care vor fi ca puzderia de stele de pe cer, sau puzderia de frunze care cresc intr-un copac.Acel copac este umanitatea, din care facem si noi parte.Iar Nefartatul care sta sub arbore, suntem tot noi, pentru ca ne-am nascut din divinitate, dar in loc sa mergem pe drumul aratat de aceasta, lalaim ca betivanul de Ivan, mergand clatinat, dintr-o parte si alta a magistralei istorice, mai mult la intamplare, decat la voia Domnului.
Unde apare gestul Creatorului in Vechiul Testamewnt?
"De ce strigi catre mine?Spune fiilor lui Israil sa porneasca, iar tu ridica toiagul tau si intinde mana ta deasupra marii si despic-o in doua, ca fiii lui Israel, sa treaca prin mijlocul marii pe pamant uscat."
Aici se mai intampla ceva.Marea este de genul feminin, in vreme ce cerul este zeitatea mascula creatoare.Toiagul este falusul, care desfereca pantecele marii, pentru a-si lasa acolo samanta acelei umanitati care va umple uscatul.Scena este puternic incarcata de uin simbolism erotic.Pentru ca actul de creatie sa poata fi blocat, acest falus/ toiag, va trebui retezat, zeitatea masculina va fi emasculata,si vom regasi gestul in mitul lui Isis si Osiris, in mitul lui Uranos si Cronos, in basmul Jack si vrejul de fasole.
De ce s-a ratacit Danila, in loc sa iasa la drum, si a nimerit la un elesteu?De ce Ivan Turbinca, mergea dintr-o parte si alta a drumului, in loc sa mearga pe drumul drept?Raspunsul clasic ar fi:Pentru ca Danila era prost, iar Ivan, era betivan.Raspunsul adevarat il gasim in Biblie, si in cartea lui Keller, "Arheologia cresatina."Iata ce scrie legat de acest aspect al povestii lui Creanga, Vechiul Testament:
"Dupa ce a lasat Faraon pe popor sa plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care da in tara Filistenilor,macar ca era mai aproape.(...)Ci Dumnezeu a pus pe popor sa faca un ocol pe drumul care duce spre pustie, spre Marea Rosie."
In felul acesta, Danila, s-a ratacit pe drum si a ajuns la un elesteu.Keller, povesteste si el in cartea sa:
"Merita remarcat faptul ca ei,nu au urmat drumul care da in tara Filistenilor, si care este de fapt si calea cea mai scurta spre Asia, via Palestina.Aceasta cale de acces merge paralel cu coasta Mediteranei, si este intr-adevar cea mai convenabila,dar si cea mai bine pazita.O armata de soldati si functionari supravegheau din posturile lor de frontiera, traficul in ambele directii.Deci drumul principal era prea riscant.Israelitii au luat-o spre sud."
In momentul cand Danila Prepeleac arunca baltagul in apele primordiale,la Dumnezeu apare prin emersiune, un copac care il va scoate din adancuri si pe dracul.La Creanga, apar amandoua.Si copacul si diavolul, in aceeasi ordine, numai ca acest copac ia la Creanga o alta forma:
"Prepeleac era tocmai la helesteul din padure,(...)Aici ii trasni prin cap lui Danila ca el ar fi bun de calugar, dupa vorbele fratane-sau.
-Am sa durez o manastire pe pajistea asta de are sa se duca vestea in lume, zise el.
Si deodata se si apuca.Face mai intai o cruce si o infige in pamant, de insamna locul.Apoi se duce prin poadure si incepe a chiti copacii trebuitori: ista-i buna de amanare, cela de talpi, ista de grinzi, cela de tumurugi, cela de costoroabe, ista de toaca.Si tot asa dondanind el din gura, iaca se trezeste dinaintea lui cu un drac ce iesise din iaz."
Ne aflam in fata unui motiv, pe care il vom numi," motivul construirii unei biserici."Intrebarea pe care ne-o punem, este, unde anume apare in Vechiul Testament un motiv similar vetero-testamentar, iar daca ne vom confrunta cu mai multe motive, care dintre ele, implica imaginea taierii de arbori din padure, pentru ridicarea bisericii mentionate.Cred ca cititorul, este de acord cu mine.Daca ideia constructiei unei biserici, ii apartine numai lui Creanga, atunci va fi extrem de greu, daca nu chiar imposibil, sa gasim ceva asemanator in Biblie.Daca totusi apare, inseamna, ca intr-un fel sau altul, autorul povestii lui Danila Prepeleac, s-a servit de un model vetero-testamentar, pentru a introduce acest element inedit in cadrul povestii sale.
In Biblie, exista doua locuri, in care cineva construieste o biserica.Prima, se refera la construirea cetatii Babilon si la templul turn, care se va numi turnul Babel.
"Haidem sa facem caramizi si sa le ardem bine in foc.(...)Si au mai zis:Haidem sa ne zidim o cetate,si un turn care sa atinga cerul, si sa ne facem un nume ca sa nu fim imprastiati pe toata fata pamantului."
Aceasta prima referire, nu respecta conditiile impuse de Creanga, in care biserica are nevoie de foarte multa materie lemnoasa.Singurul avantaj al acestui text arhaic de origine vetero-testamentara, este ca el va genera o balada romaneasca, care se va numi, "balada Manastirii Curtii de Arges, "sau "balada Mesterului Manole."
A doua biserica, este celebrul templu construit de regele Solomon.
"Iata,-ii trimite vorba regele Solomon lui Hiram-ca am de gand sa sa zidesc o casa Numelui Domnului, Dumnezeului meu,(...)Porunceste acum sa taie pentru mine, cedri din Liban."
Si Hiram a raspuns:
"Voi face tot ce vei vrea in ce priveste lemnele de cedru si lemnele de chiparos.Slujitorii mei le vor cobori din Liban la mare, si le voi trimite pe mare in plute, pana la locul pe care mi-l vei arata.Acolo voi pune sa le dezlege si le vei lua."
Referirea la lemn, mai apare si dupa ridicarea templului:
"Dupa ce a ispravit de zidit casa, Solomon i-a imbracat zidurile pe dinauntru cu scanduri de cedru, de la pardoseala pana la tavan.A imbracat astfel in lemn, partea dinauntru,si a acoperit pardoseala casei cu scanduri de chiparos."
Creanga, a rupt continuitatea evenimentelor care se desfasurau in Egipt, facandu-l pe Danila, sa construiasca templul lui Solomon.Dar acest episod este asa cum se observa, interpolat, dupa care autorul revine la continuitatea textului dinainte, unde actiunea se desfasoara in cadrul Egiptului, legat de episodul Biblic al Exodului.Este momentul cand in fata lui Danila apare primul diavol din imparatia acvatica(Delta Nilului) a lui Scaraoschi(Faraon).
Aparitia primului dracusor,este, am putea spune,cel dintai contact al hicsosilor navalitori, cu lumea fascinanta a Nilului, cu lumea condusa de Faraon.Toata istoria convietuirii celor doua neamuri, a hicsosilor si egiptenilor este concentrata aici, sub forma unui concurs de inteligenta.Si sa mai aud ca Danila Prepeleac este prost.Numai ca autorul,si el pezevenghi de felul sau, facand intr-un fel parte din neamul aceluiasi Danila,nu respecta cronologia istorica, si pune evenimentele sa se scurga la voia intamplarii.Sau ca sa fim mai concilianti, la voia lui Creanga, la voia propriei sale fantezii care se joaca cu cuburile, asa cum il serveste intamplarea sau gustul.Din aceasta cauza, oferta banilor apare aici cea dintai, cand in Biblie, ea este am putea spune, ultima.
"-Na-ti ma bani.-zise dracul trimis.-Si sa te carabanesti de aici, ca de nu, e rau de tine."
In "Titirezul si zmeul", entitatile malefice, ii fac aceeasi propunere omului:
"...noi ti-om da (...)din binele nostru, atata argint si aur, cat va putea duce cel mai voinic si mai tare dintre noi.Te invoiesti asa, ca sa curmam treaba?"
In"Flacaul credincios",chiar Aghiuta este cel care ii cere lui nen'su Ion:
"-Nu, nene Ioane.-zice,-io nu-ti pretind nici un franc.Imi dai si mie -zice- traista asta cu zgrebeni,-zice- ca sa am si eu ceva de la dumneata."
In "Ispravile lui Pacala"- a lui Dulfu, popa isi pune aurul si cartile sfinte in saci, iar Pacala se ascunde intr-un sac.In Biblie, Dumnezeu il invata pe Moise si Moise pe oamenii sai:
"Spune dar, poporului in taina, ca fiecare barbat, -de la vecinul sau,-si fiecare femeie-de la vecina ei,-sa ceara imprumut, vase de argint, de aur si haine.
Si a dat Dumnezeu poporului sau trecere inaintea egiptenilor, si acestea le-au imprumutat cele cerute."
Ca aceasta "cerere" a fost facuta sub presiune, este si concluzia finala care apare in Biblie:
"Si astfel, au fost pradati egiptenii."
Acest aspect, denota, ca aceasta convietuire dintre cele doua popoare, nu s-a desfasurat chiar asa de lin si de frumos, cum lasa sa se inteleaga Biblia.
Si celelalte ispravi directe sau indirecte ale lui Danila, se inscriu in Exod.Intrecerea dracului cu iepurele nu este deloc intamplatoare.In Exodul, intalnim pentru neamul lui Israel termenul de "copii." Hobitii lui Tolkien, daca ati observat, sunt niste copii.Imaginea, nu este de loc intamplatoare, ea avand o adresa precisa.Ce-i spune dracul, dupa concursul nereusit cu iepurila, lui Danila?
"-Ma! da' sprinten si saprintaroiu copil mai ai, drept sa-ti spun.Cand aproape, aproape, sa pun mana pe dansul, i-am pierdut urma, si sa te duci duluta!"
Stiti unde scrie in Biblie ca dracul este gata sa puna mana pe bietul iepuras speriat?
"Egiptenii i-au urmarit.Si toti caii si carale lui Faraon, calaretii si ostirea lui, i-au ajuns tocmai cand erau tabarati langa mare, langa Pi-Hahirot, fata in fata cu Baal-Tefon.Faraon se apropia.Copiii lui Israel si-au ridicat ochii, si iata ca egiptenii veneau dupa ei.Si copiii lui Israel s-au spaimantat foarte tare, si au strigat catre Domnul dupa ajutor."
Moise isi linisteste poporul, si le spune:
"Nu va temeti de nimic, stati pe loc si veti vadea izbavirea, pe care vi-o va da Domnul in ziua aceasta.Caci pe egiptenii acestia, pe care-i vedeti astazi, nu-i veti mai vedea niciodata."
Si Moise, le va mai zice, un lucru, care se va transforma in Povestea lui Danila Prepeleac, in motivul luptei ursului cu dracul:
"Domnul se va lupta pentru voi.Dar voi stati linistiti."
Si iepurasul reuseste sa dispara din fata dracului care-l urmarea, pentru ca Moise, la sfatul lui Dumnezeu,si-a ridicat toiagul catre mare si marea s-a despicat in doua, copiii lui Israel trecand prin mijlocul marii ca pe uscat.
Dar unde este zugravita oare trecerea prin Marea Rosie?In Povestea lui Harap Alb, trecerea este substituita de acel pod pe care mergeau furnicile.In Ivan Turbinca, insasi Ivan trece podul avandu-i la capete pe Dumnezeu si pe Sfantul Petre.Cititi cu atentie concursul de chiuituri.La un moment dat, Creanga va spune:
"Dracii ies afara din iaz, cata frunza si iarba."
Dracii care ies afara din iaz, sunt copiii lui Israel, care ies de fapt in partea cealalta a Marii Rosii, dupa ce au traversat-o.Observati un paradox.Daca la inceput, dracii cu stapanul lor ii reprezintau pe egipteni, si respectiv pe Faraon,aproape imediat, aceleasi fiinte malefice, ii substituie pe copiii lui Israel.Si asta din cauza lui Moise, liderul lor spiritual, pe care Michelangelo, il reprezenta sculptural cu doua protuberante care seamanau cu coarnele.Aceasta deoarece fata lui Moise iradia lumina, aceasta lumina fiind reprezentata ca doua fluxuri iesind din capul acestuia.Neintelegandu-se despre ce este vorba in realitate, imaginea a fost vulgarizata, coroana de lumina, care la fiintele divinizate va aparea in iconografia crestina ca un halou luminos, s-a transformat intr-o pereche de coarne, sugerand un alt model mitologic, care apartine lumii infernale.

Povestea lui Harap Alb...urmare

"Miorita laie,
Laie bucalaie,
De trei zile-ncoace,
Ori iarba nu-ti place,
Gura nu-ti mai tace,
Ori esti bolnavioara,
Draguta Mioara?"
La care Mioara raspunde:
"Dragutule bace,
Da-ti oile-ncoace,
(...)
Stapane, stapane,
Iti cheama si-un caine,
(...)
Ca l-apus de soare,
Vreau sa mi te-omoare,
Baciul ungurean
Si cu cel vrancean."
incheiat citatul.
Dar plansetul oii, este acelasi, repet, este acelasi ,cu plansul lui Harap Alb.Pentru ca si unul si celalalt pleaca de la ceea ce citim in Exodul sau Iesirea, de doua ori:
"Dumnezeu aude strigatul israelitilor.
Dupa multa vreme, imparatul Egiptului a murit.Si copiii lui Israel gemeau inca din pricina robiei si scoteau strigate deznadajduite.Strigatele acestea, pe care le-o smulgea lor robia, s-au suit pana la Dumnezeu.Dumnezeu a auzit gemetele lor..."
Ori al doilea moment, este al intalnirii dintre Moise si Dumnezeu, pe muntele Horeb(intalnire care nu se va petrece totusi acum, ci ceva mai tarziu, in timpul Exodului,) muntele cel sfant al Domnului, unde Creatorul se confeseaza fiintei umane:
"Domnul a zis:Am vazut asuprirea poporului Meu, care este in Egipt,si am auzit strigatele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui.Caci ii cunosc durerile.M-am pogorat ca sa-l izbavesc din mana Egiptenilor, sa-l scot din tara aceasta, si sa-l duc intr-o tara, buna si intinsa, intr-o tara unde curge lapte si miere..."
De ce va spunem lucrul acesta?Pentru ca daca prima oara, Harap Alb sae indreapta vectorial spre Egipt, unde trebuie sa se insoare cu Persefona, sotia sau fiica lui Faraon, casatorie care inseamna altceva decat ne spune Biblia,ulterior, o serie de factori stresanti, vor determina eroul sa pregateasca Exodul.Si stiti unde ne vom da seama de acest lucru cel mai bine?Cand Harap Alb, va intalni langa o apa, o nunta de furnici, care trecea podul, de pe un mal pe celalalt.Aceasta trecere a furnicilor, de pe un mal pe altul, este scena trecerii Marii Rosii de catre copiii lui Israel, care se grabeau in acest fel, sa paraseasca Egiptul.Prima dovada in aceasta directie, este chiar numele sub care israelitii apar in Poveste:Furnicile.Cuvantul furnica, vine de la grecescul myrmex, avand aceeasi semnificatie.Dar acelasi cuvand va defini un popor, si anume myrmydonii.Si ca o curiozitate, va amintim ca peste myrmydoni, era domn(sau conducator,) cine altul decat Ahile/Elohim, despre care am vorbit mai inainte. Iar Ahile cu myrmydonii lui, vor face parte din coalitia de forte, care se va bate cu cetatea Troia sau Ilion.Dar acest lucru se va intampla mult mai tarziu in istorie, cum ne va povesti Herodot.
Iata cum este descris Exodul in Povestea lui Harap Alb:
"Si cand sa treaca un pod peste o apa mare(acest apelativ este folosit nu numai pentru mari, ci si pentru fluvii,ceea ce nedetermina sa credem ca israelitii, nu au traversat Marea Rosie, ci Nilul)iaca o nunta de furnici trecea tocmai atunci podul.Ce sa faca Harap Alb?Sta el oleaca si se sfatuieste cu gandul.:"Sa trec peste dansele,am sa omor o multime.Sa dau prin apa, ma tem ca m-oi ineca cu cal cu tot.Dar tot mai bine sa dau prin apa, cum a da Dumnezeu, decat sa curm viata atator gazulite nevinovate.Si zicand Doamne ajuta, se arunca cu calul in apa..."
Desi aici Creanga povesteste Exodul, el pastreaza intamplarea de baza, dar o fabuleaza potrivit legilor fanteziei lui.Pentru ca lucrurile nu s-au petrecut tocmai asa. Biblia spune altceva:
"Copiii lui Israel, au trecut prin mijlocul marii ca pe uscat,si apele stateau ca un zid, la dreapta si la stanga lor.Egiptenii i-au urmarit.Si toti caii lui Faraon,carele si calaretii lui, au intrat dupa ei, in mijlocul marii."
Avand in fata cele doua imagini, si considerand-o pe cea de-a doua ca fiind reala,va trebui sa gasim punctele comune intre imagini si sa intelegem, ce rol a rezervat autorul personajelor sale.Am spus ca furnicile, ii reprezinta aici pe copiii lui Israel.Dar atentie.Harap Alb, nu sare in mare dintr-un gest de altruism.El face ce face detasamentul de care al lui Faraon.Intra dupa israeliti, in mare.Deci Harap Alb, nu mai este aici junele bunu, despre care vorbea exegeza la un moment dat, ci insusi Faraonul Egiptului, care privit din perspectiva israelitilor, este un personaj negativ.Trebuie sa va atrag atentia asupra unui aspect foarte interesant care se produce in basme.In momentul cand povestitorul(Creanga, sau oricare altul), se apuca sa construiasca povestea sa, el foloseste un numar oarecare de arhetipuri istorice diferite, adica, episoadele sunt de foarte multe ori, fapte, care apartin istoriei, dar unei istorii discontinui.Ca si cum am avea pe masa de lucru, sa zicem, un eveniment din viata lui Stefan cel Mare, altul din vremea lui Mircea cel Batran si al treilea, din Razboiul de independenta.Aceste episoade nu au nimic comun intre ele.Autorul, va utiliza aceste episoade disparate, pentru a crea o fabulatie continua, in sensul ca evenimentele disparate, vorapartine "istoriei "acelui personaj.Aceasta va duce la o situatrie cel putin bizara, daca vom privi si caracteriza personajul, din perspectiva izvoarelor istorice fabulate si care alcatuiesc istoria lui.El nu va fi un singur personaj, ci va lua succesiv, chipurile personajelor istorice reale, ale caror perioade le strabate cu dezinvoltura, eroul nostru.El va fi in cazul aratat mai sus, Stefan cel Mare, Mircea cel Batran, dar si unul dintre eroii care au luptat in Razboiul de independenta.Acelasi lucru se va intampla si in cazul Povestii lui Creanga.Motivul folcloric pe care il strabate Harap Alb, corespunde istoriei legendare, care in Biblie, este cunoscut sub numele de Exod.Gestul altruist al lui Harap Alb, va apartine asa cum am spus, lui Faraon, care i-a urmarit pe israeliti, intrand cu detasamentul de care , asa cum se sapune in Biblie,in apele Marii Rosii.Numele istoric al Faraonului, este AhmosisI, cel care a continuat miscarea de reconquista a fratelui sau, gonindu-i pe hicsosi din Egipt.
Intalnirea cu Dumnezeu.
Va veni la un moment dat clipa, cand in timpul peregrinarilor sale, Harap Alb, se va intalni cu Dumnezeu.Harap Alb, nu-L cauta in mod special.Se intalneste cu acesta si nu-L recunoaste,asa cum se intampla de fiecare data in viata,cand relatia cu Divinitatea se stabileste numai in momentul cand avem absoluta nevoie de ea.Si la fel cum facem si noi cand miraculosul, se gaseste alaturi de noi, nu-l recunoastem, radem de el,si nu ne dam seama de importanta pe care acest miraculos il are pentru viata noastra.Ba chiar, putem spune ca purtarea lui Harap Alb fata de Dumnezeu, este total lipsita de respect.Fara a identifica Creatorul, o sa va arat modul cum o abordeaza Harap Alb pe divinitate.
"Merge el cat merge, si, cand la poalele unui codru, vede o dihanie de om..(...)Harap Alb, a stat de s-a uitat,(...) si neputandu-si stapani rasul, zise cu mirare:
-Multe mai vede omul acesta cat traieste..Mai tartorule..."
Si Dumnezeu ii raspunde plin de demnitate:
"-Razi tu, razi, Harap Alb,(...)dar unde mergi,fara de mine, n-ai sa poti face nimica."
Ati inteles cine este Dumnezeu?In Poveste el este numit Gerila.Este acela, care in Dictionarul de mitologie a ui George Lazarescu, este zugravit astfel:
"Gerlila.(Ghetila, Zgriburila), erou din basmele romanesti, care apare totdeauna zgribulit,tremurand de frig, posedand calitati generoase.El este identificat si cu un batran generos, cu traista plina de daruri pentru copii.Este sarbatorit in cadrul sarbatorilor de iarna,cunoscut sub numele de Mos Gerila."
Sa ne intoarcem din nou la Povestea lui Creanga si sa vedem cum apare acesta descris in basm:
"Mai merge el cat merge si, cand la poalele unui codru, numai iaca ce vede o dihanie de om, care se parpalea pe langa un foc de douazeci si patru de stanjini de lemne,si tot atunci striga cat ii lua gura, ca moare de frig."
Motivul folcloric al intalnirii dintre Harap Alb si Gerila, se regaseste in Vechiul Testament, acolo unde Moise, pascand turma socrului sau Ietro, a manat-o pana dincolo de pustie, ajungand pana la Muntele lui Dumnezeu, la Horeb.Aici s-a intamplat urmatorul lucru:
"Ingerul Domnului, i s-a aratat intr-o flacara de foc, care iesea din mijlocul unui rug.Moise s-a uitat.Si iata ca rugul era tot un foc si rugul, nu se mistuia de loc."
Ceea ce se intampla in Biblie, se intampla in Poveste.Pentru ca aici, Harap Alb nu mai este Faraon, care sare in Marea Rosie dupa furnici intr-un gest de altruism, ci se identifica cu Moise.Consecintele sunt numeroase.Nu ne propunem sa le discutam aici, dar aratam faptul, ca un erou de basm, ca Fat-Frumos, sufera de ceea ce am putea numi sindromul personalitatilor multiple.Din aceasta cauza, o caracterizare a personajului ca persoana unica, devine aproape un gest imposibil.Pentru ca intotdeauna, vor apare in el alte trasaturi care vor corespunde asa cum am mai spus, personajelor istorice, pe care el le intalneste.O alta consecinta, pe care o desprindem din lecturarea textelor,este ca intotdeauna, definitiile din Dictionare, sunt infidele.Ele rezuma in cel mai rau caz un text, creioneaza in anumite limite(ingaduite de textul mitologic), personajele definite, dar uita sa spuna esentialul, sa divulge valoarea de semnificatie a mitului, si sa spuna exact, ca la matematica, cine este de fapt eroul pe care il intalnim in spatiul narativ al basmelor.Ceea ce spuneam in legatura cu Fat-Frumos, este valabil si in ceea ce o priveste pe Ileana Cosanzeana.Nici ea nu respecta cu fidelitate un anumit chip de la capat pana la sfarsit, in cadrul povestii in care este eroina.Identitatea se pastreaza doar daca motivul folcloric, este dus la dimensiunile unui basm.Si aici, mai putem adauga un fapt, ca desi poarta nume standard,-Ileana Cosanzeana si Fat-Frumos, in fiecare basm unde apar, personajele nu mai sunt identice cu cele dinainte.Fat-Frumos, nu este acelasi, el schimbandu-si personalitatea de la un basm la altul, dar chiar si de la un motiv folcloric la altul, in cadrul aceleiasi productii culturale.
Vorbind despre Dumnezeu care apare in rugul de foc si despre Harap-Alb, care-l intalneste pe Gerila, v-am aratat o identitate, faptul ca un motiv folcloric, dintr-o varianta folclorica, seamana cu acelasi motiv, din alta varianta folclorica, chiar daca imaginile sufera o distorsionare,autorii povestind diferit aceeasi secventa.Dar dincolo de aceste imagini mitologice, trebuie sa existe si o explicatie profana, care sa faca ca aceste identitati sa fie intelese.Ce reprezinta aceasta intalnire dintre Dumnezeu si Harap Alb?Oare faptul ca v-am aratat comparativ asemanarea dintre doua motive folclorice, rezolva problema?Eu cred ca nu.Cine este Dumnezewu despre care se vorbeste aici?De ce el trebuie sa stea neaparat langa un rug care arde, si totusi este pus in situatia aceasta neobisnuita, sa tremure de frig?Pentru ca aici ne lovim de un fenomen cosmic, care trebuie inteles ca atare.Dumnezeu, este aici soarele.El sta langa rugul in flacari, imagine de om -flacara care il defineste.ca entitate solara.Aceasta identitate ii va determina pe troienii si pe Aheii din Iliada, sa-si arda eroii dupa moartea lor, pe rug.Deci trebuie sa realizam faptul ca omul, asociat la un moment dat cu imaginea unei flacari, este un simbol solar, ca reprezinta soarele.In Scufita Rosie, soarele va lua chipul unui lup.Poate ca in alte mituri, unei alte fiinte iubite sau dezagreate, i se va asocia aceasta imagine a focului, transformand-o intr-o entitate solara.Legat de soare, care se misca pe cer, trebuie sa existe un moment special, cand Soarele se raceste, imbatraneste sau chiar moare.In Scufita Rosie, Soarele imbatraneste in momentul cand Lupul o mananca pe bunica si se substituie acesteia, in asteptarea Scufitei Rosii.Dar Scufita Rosie, este constelatia Fecioara, care corespunde perioadei de toamna.Deci iata o asociatie foarte complexa.Lupul mancand bunicuta, ca sa imbatraneasca.Lupul asteptand-o pe Scufita Rosie, adica momentul cand soarele trece prin constelatia Fecioarei,mancand-o la modul figurat, pentru ca el sa ajunga in felul acesta sa moara, moarte cauzata de vanator.Ori moartea soarelui, va corespunde perioadei de iarna, cand desi soarele straluceste pe cer, el nu mai are puterea sa incalzeasca lumea.Asta spune Biblia.Ca Moise se gasea in preajma muntelui lui Dumnezeu, la Horeb, in plina iarna.Asta spune si Povestea lui Creanga.Ca eroul sau a intalnit in timpul peregrinarilor sale, iarna.De ce soarele, de ce iarna, de ce interpretarea aceasta cosmista?Pentru ca cele douazeci si patru de ruguri despre care se vorbeste in Poveste, sunt dublul numarului 12, care reprezinta constelatiile zodiacale pe care trebuie sa le strabata soarele periodic, ca sa se pastreze succesiunea anotimpurilor.Acelasi numar de doisprezece, se regaseste si in numarul de apostoli ai lui Isus Cristos. Si pot sa spun cu siguranta, nu in mod intamplator.
Daca uneori interpretarile pe care le fac, pot fi acuzate ca fiind speculative, daca asemanarile pe care le arat pot fi socotite de catre unii ca fiind simple coincidente, ma intreb de cate coincidente este nevoie ca sa existe intr-un text (ce poate fi exemplificat cu un altul asemanator),pentru a demonstra ca mecanismul de hermeneutica a miturilor este simplu, universal si se poate aplica in vederea obtinerii unor rezultate palpabile,miturilor.Raspunsul este Surprise singura coincidenta.Daca aceasta coincidenta exista si poate fi explicata, atunci teoria noastra este viabila.Ori in Povestea lui Harap Alb, numarul de coincidente din Poveste, cu intamplari asemanatoare petrecute in Biblie, este prea mare, si as putea sublinia, chiar prea evidente.Aici nu mai este vorba de a insira cuvinte sau de a le folosi mestesugit, pentru a seduce inima cititorului.Este vorba de ceva foarte important, si lucrul acesta se numeste Hermeneutica Miturilor.Toti ce citim aceste insemnari, facem hermeneutica, o hermeneutica care nu are nimic academic in ea, chiar daca va arata cum au gandit oamenii chiar daca deschide o poarta in sufletul fiecaruia, dincolo de care putem sa admiram, miracolul universului care ne inconjoara.Vom vorbi in cele ce urmeaza, de motivul folcloric al "Fantanii", caruia in basm ii putem spune "Fantana lui Harap Alb", iar in Biblie, se numeste"Fantana lui Iosif."Este locul in care Spanul il pacaleste pe eroul din Poveste sa intre, determinandu-l sa-si schimbe destinul.Este fantana seaca in care fratii lui Iosif il arunca pe fratele lor mai mic, Iosif, cu gand sa-l omoare, vanzandu-l apoi unei caravane de ismaeliti care se indrepta spre Egipt, ca pe un rob netrebnic.Este fantana sau izvorul spre care va fi manat ciobanul cel mititel, pentru ca fratii sai, sa-i faca legea, in balada Miorita.Aceste coincidente, ma determina sa afirm, ca Povestea lui Harap Alb, si balada Miorita nu numai ca sunt apocrife Biblice, dar ele doua, sunt surori gemelare, deoarece putem spune ca in vreme ce una este Povestea lui Harap Alb in versuri, cealalta este o balada povestita in proza.Mai mult decat atat, putem afirma ca poporul roman, si-a scris propriile sale Biblii populare care l-au calauzit pe cararile aspre ale istoriei.Romanii, sunt, -am putea spune,-nu ortodocsi prin credinta, ci prin ceea ce au facut pentru ea.Au pastrat-o in suflet, si cand a fost nevoie, au spus-o si chiar au scris aceste cuvinte, care nu sunt altceva, decat expresia marii iubiri, pe care omul simplu o are pentru Dumnezeu.
Cel mai misterios personaj, care apare in Povestea lui Harap-Alb, este Cerbul.Vreau sa spun ca odata cu acest motiv folcloric,Povestea lui Harap Alb, intra din ceea ce noi numim ciclul Exodului, intr-un alt ciclu, ciclul Solomonian.Aici se vorbeste despre "raptul cosmogonic,"desi aceasta marturisire hermentica, nu apare nicaieri, cu atat mai putin la exegetii Vasile V.Filip sai Andrei Oisteanu, care discuta in cartile lor si
despre aceasta problema.Scena este foarte cunoscuta:
"La vreo cateva zile dupa aceasta, imparatul arata Spanului, niste pietre scumpe, zicand:
-Nepoate, mai vazut-ai petre nestemate asa de mari si frumoase ca ca acestea, de cand esti?"
Deoarece eu consider ca Povestea lui Harap Alb este un apocrif Biblic, prima intrebare pe care mi-o pun,este unde apare in Vechiul Testament o scena similara, cu un imparat batran care arata unei persoane straine, tezaurul imparatesc.Ori acest episod, este povestit in Isaia:(39; 1-8):
In acelasi timp, Merodac-Baladan, fiul lui Baladan, imparatul Babilonului, a trimis o scrisoare, si un dar lui Ezechia, pentru ca aflase de boala si insanatosirea lui.Ezechia s-a bucurat si a aratat trimisilor locul unde erau lucrurile lui de pret,argintul si aurul, mirezmele si undelemnul de pret,toata casa lui de arme, si tot ce se afla in vistieriile lui.N-a ramas nimic in casa si in tinuturile lui, pe care sa nu-l fi aratat."
Afland proorocul Isaia ce a facut Ezechia, chiar din gura acestuia, a spus acest prooroc:
"Iata, vor veni vremurile cand vor duce in Babilon, tot ce este in casa ta, si tot ce au strans parintii tai pana in ziua de azi.Nimic nu va ramanea, zice Domnul."
"Si-odata cheama Spanul pe Harap Alb si-i zice:
"-Du-te in Padurea Cerbului, cum ii sti tu, si macar fa pe dracul in patru, sau orice-i face,dar numaidecat, sa-mi aduci pielea cerbului, cu cap cu tot,asa batute cu pietre scumpe, cum se gasesc."
Proorocirea lui Isaia, se va implini cu exactitate, dupa 115 ani.Momentul istoric povestit de catre Creanga, poate fi stabilit foarte clar in acest moment.Boala lui Ezechia sau Iezechia, suveranul Iudeii, va surveni in perioada de domnie a acestuia, intre 727 si 698 i.H.Ori Dumnezeu ii transmite prin Isaia, lui Ezechia:
"Am auzit rugaciunea ta si am vazut lacrimile tale.Iata ca voi mai adauga inca 15 anila zilele vietii tale."
Aceasta inseamna ca daca adunam la anul 698 inca 15 ani, vom obtine anul 713 i.H., an in care Ezechia a fost bolnav.Vizita solilor regelui Babilonului, s-a petrecut in anul 713, sau imediat in anul urmator, in anul 712 i.H.Ori capul(adica regele Iudeii,) si pielea batuta cu pietre scumpe,(reprezentand tezaurul Iudeii, vor fi luate de Harap Alb, dupa cucerirea Ierusalimului de catre Nabucodonosor II, suveranul caldeilor,care-l va lua ostatec pe regele iudeu de atunci, Ioiachim(608-598i.H.), cu tot tezaurul templului lui Solomon.Daca istoria este evaziva in ce priveste captivitatea sau moartea regelui Iudeu, in Biblie citim:
"(2 Cronici 36; 6-7):
"Nebucadnetar , imparatul Babilonului s-a suit impotriva lui,(a lui Ioiachim)si l-a legat cu lanturi de arama,ca sa-l duca lka Babilon.Nebucadnetar, a dus la Babilon unelte din Casa Domnului(Templul lui Solomon)si le-a pus in casa lui (templul) din Babilon."
Daca din anul cand a fost Ezechia bolnav, (713),scadem anul cand Ioiachim va cadea preizonier la caldei, (598), vom obtine un numar de 115 ani, moment cand proorocirea lui Isaia s-a implinit asa cum am mai spus.Acest episod referitor la intrarea regelui Caldeu in Ierusalim si daramarea templului, cu furtul tezaurului de aici,va face obiectul acelor colinde tip despre "Furarea astrelor", cum le-a numit Monica Bratulescu, sau a "Raptului Cosmogonic", cum apare la Vasile V.Filip.Veti zice ca lucrurile s-au incheiat aici, si veti rasufla usurati.Nu va grabiti, pentru ca povestea acestui episod nu s-a terminat inca.Ce-i povesteste imparatul Spanului?
"-Pe unde sa se gaseasca nepoate.Ia, in Padurea Cerbului.Si cerbul acela este batut cu npietre scumpe,mult mai mari si mai frumoase decat acestea.Mai intai cica are una in frunte, de straluceste ca un soare.Dar nu se poate apropia nimeni de cerb, caci este solomonit(cu sensul ca face parte din neamul lui Solomon)si nici un fel de arma nu-l prinde."
Afirmatiile din Poveste sunt confirmate de catre Biblie.Pentru ca pe vremea lui Ezechia, suveranul asirian Sennaherib,incearca sa cucereasca Ierusalimul, dar in armata lui izbucneste o epidemie de ciuma, care-l va determina sa renunte si sa se retraga.In Biblie citim:
"Atunci Domnul a trimes un inger care a nimicit in tabara imparatului Asiriei, pe toti vitejii, domnitorii si capeteniile.Si imparatul s-a intors rusinat in tara lui.A intrat in casa dumnezeului sau si cei ce iesisera din coapsele lui, l-au ucis, acolo cu sabia."
Acelasi lucru este confirmat si de istorie.Sennaherib, moare asasinat in templul zeului Ninurta, din capitala, de catre doi dintre fiii sai,in razboiul civil declansat,la moartea sa iesind victorios,Asarhaddon."
Din aceasta cauza, "nici un fel de arma nu-l prinde"Spuneam ca Ezechia, a avut multe bogatii si multa slava.Biblia le enumera:
"Si-a facut vistierii de argint, de aur, de pietre scumpe,de mirodenii, de scuturi, si de toate lucrurile care se pot dori."
Aceasta descriere nu seamana nici pe departe cu pielea Cerbului care vine insotita de capul sau.Dar ce este pielea?Un strat subtire de materie vie, care acopera corpul omenesc asemenea unei haine.Haideti sa vedem, gasim in Vechiul Testament o referire la vreo haina, care sa aiba batuta pe ea pietre scumpe?Deschideti cartea la capitolul Exodul.(39;1-31):
"Au facut apoi pieptarul,lucrat cu maiestrie, din aceeasi lucratura ca efodul.(...)Au pus in el patru siruri de pietre.In sirul intai era:
un sardonix, un topaz si un smaragd.
in al doilea sir:
un rubin, un safir, si un diamant.
In al treilea sir:
un opal, un agat, si un ametist.
Iar in al patrulea sir:
un hrisolit,un onix si un iaspis.
Pietrele acestea erau legate in ferecaturile lor de aur.
Erau douasprezece, dupa numele fiilor lui Israel;erau sapate ca niste peceti, fiecare cu numele uneia dintre cele douasprezece semintii."
Aceasta era pielea Cerbului, pe care Harap Alb, o luase ca prada de razboi, pentru a o duce regelui Babilonului.Si ea era o haina preoteasca, sfanta, care a fost facuta pentru Aaron.
Nu este asa, ca atunci cand descoperim fata ascunsa a basmelor, acestea incep sa devina dintr-o data foarte interesante?Eu cred ca miraculosul basmului, nu porneste de la ceea ce numim ca fiind miraculosul continut, ci de la miraculosul, care se desprinde din cunoasterea cele doua aspecte ale lui.Aspectul mitologic al basmului, si aspectul lui istoric, care fac din basm,ca produs folcloric, ceva deosebit.Daca vom considera Povestea lui Harap Alb,prin rezultatul interpretarii, ca fiind o aberatie,aceasta va fi contrazisa in mod straniu de un alt basm al lui Ion Creanga, basm care se numeste "Ivan Turbinca."Basmul "Ivan Turbinca", este de fapt o reluare a Povestii lui Harap Alb, spusa altfel.Si aici se aminteste despre Exod.Vazandu-l pe Ivan cum vine,"sovaind cand la o margine de drum, cand la alta", Ce-i spune Dumnezeu lui Sfantul Petru?
"De drumetul care canta, sa nu te temi.Ostasul acesta e un om bun la inima si milostiv.(...)hai fa-te tu cersetor la capatul ist de pod si eu la celalalt.Si sa vezi cum are sa ne deie amandoua carboavele de pomana."
Observati, ca Ivan nu este decat un ostas.Dar citim in Vechiul Testament:
"Si dupa patru sute treizeci de ani,tocmai in ziua aceea, toate ostile Domnului, au iesit din tara Egiptului."
Iar povestea incepe astfel:
"Era odata un rus, pe care il chema Ivan.Si rusul acela din copilarie, se trezise in oaste."
Pe de-o parte ni se vorbeste despre ostile Domnului, pe de alta de Ivan, care fusese toata viata lui la oaste.In ce priveste cantecul "betivanesc "al lui Ivan, dupa trecerea Marii Rosii de catre copiii lui Israel, ce se apuca sa faca acestia?
"Atunci Moise si copiii lui Israel, au cantat Domnului cantarea aceasta.Ei au zis:"Voi canta Domnului, caci Si-a aratat slava."
Iar inaintea acestei cantari, copiii lui Israel trec peste Marea Rosie ca pe un pod, ceea ce face si Ivan Turbinca.Vedeti?Toate aceste amanunte nu sunt coincidente intamplatoare.Ele apar numai daca reusesti sa pui piesele jocului de puzlle, la locul lor.Altfel aceste coincidente, nu exista.
Robia egipteana, este prezentata alegoric, prin intrarea lui Ivan in iad, iar inceputul Exodului, prin pacalirea lui Ivan de catre diavoli, cu sunetele de trambita si larma pe care acestia o fac afara, ca si cum ar fi vorba despre un razboi.Dar si grecii, nu se vor lasa mai prejos si vor aminti acest episod atunci cand Ulise il va pacali pe Ahile, sa iasa afara in fata cetatii,recunoscandu-l astfel intre fetele lui Licomede.Noi povestim Exodul in felul nostru, asa cum o face aici Creanga, in Povestea lui Harap Alb si Ivan Turbinca,iar grecii vor adauga mitul Exodului,unui mit mult mai amplu, care se va chema Iliada si care povesteste razboiul troian.Mitul grecesc, va purta numele lui Ahile, si puteti sa observati si singuri asemanarile daca veti citi in paralel despre nasterea lui Moise, si despre nasterea lui Ahile, episoadele in cauza, fiind identice in ambele situatii.
Bun.Pentru ca autorul Povestii sa nu se dezminta, el va povesti despre razboiul asirian pe care Sennaherib il va duce impotriva Iudeii, si de ciuma care va mistui o buna parte din armata asiriana la portile Raiului(a Ierusalimului).Iata cum este redat in Poveste acest episod Biblic:
"Si nu mult dupa aceasta, numai iaca ce vine si Moartea(Sennaherib cu armata asiriana,) si vrea numaidecat sa intre la la Dumnezeu(sa cucereasca Ierusalimul),ca sa primeasca poronci.Ivan atunci ii pune spaga in piept si zice:
-Stoti Sidma! Unde vrei sa te duci?
-La Dumnezeu Ivane, sa vedem ce mi-a mai poronci.
-Nu-i voie, zise Ivan.Las'ca ma duc eu sa-ti aduc raspuns.
-Ba nu Ivane, trebuie sa ma duc eu.
Ivan atunci , vazand ca Moartea da chioara peste dansul, se stropseste la ea zicand:
-Pasol Vidma, na turbinca!
Moartea atunci, neavand incotro, se baga in turbinca si acus icneste, acus suspina, de-ti venea sa-i plangi de mila.Iara Ivan lega turbinca la gura cu nepasare, si-o anina intr-un copac."
Acesta este momentul cand asirienii incep sa moara de molima cumplita care incepuse sa se raspandeasca cu repeziciune in randurile armatei asiriene, eveniment miraculos, care va amana asedierea Ierusalimului care se va intampla abia dupa vreo 115 ani mai tarziu, cand moartea va fi scoasa din turbinca lui Ivan de catre Dumnezeu si eliberata.Si tot aici se povesteste despre prelungirea vietii lui Ezechia cu inca 15 ani, de catre Dumnezeu.Iata ce-i spune Moartea lui Ivan:
"...ei, Ivane, Ivane! Numai rabdarea si bunatatea lui Dumnezeu cea fara de margini, poate sa precovarseasca faradelegile si indaratnicia ta.De mult erai tu matrasit din lumea asta, si ajuns de batjocura dracilor,daca nu-ti intra Dumnezeu in voie, mai mult decat insusi fiului sau.Sa stii Ivane, ca de-acum inainte, ai sa fii bucuros sa mori.Si ai sa te tarai in branci dupa mine, rugandu-ma sa-ti ieu sufletul,dar eu am sa ma fdac ca te-am uitat si am sa te lasi sa traiesti cat zidul Goliei si Cetatea Neamtului,ca sa vezi tu cat e de nesuferita viata la asa de adanci batranete."-incheiat citatul.

Povestea lui Harap Alb
O serie de basme populare si culte- si aici ne vom referi printre altele si la unele dintre basmele domnului Creanga,nu sunt altceva decat apocrife Biblice.Aceasta inseamna, ca o serie de intamplari,care s-au petrecut cu multa vreme in urma, avand o valoare arhetipala(deci o baza de plecare istorica de necontestat,)se vor regasi in Biblie, in Vechiul Testament, dar si in Povestea noastra, sub forma infidela a unor motive folclorice, cu valoare simbolica.Deoarece noi vom considera in mod oarecum fals ca arhetipul il constituie ceea ce apare mai intai in Vechiul Testament, variantele care apar in basmele noastre populare si universale, le numim apocrife. Nu toti exegetii vor fi de acord cu cele spuse aici. Unii dintre ei, necunoscand valoarea de semnificatie a basmului, vor face o serie de afirmatii gratuite, care nu corespund insa realitatii transmise de text.
Ceea ce m-a distrat la un moment dat, dar va marturisesc, fara rautate, au fost afirmatiile unui mare exeget roman Garabet Ibraileanu, referitor la Povestile lui Ion Creanga.
"Sa nu ne inselam,-spunea domnia sa si nici nu stia cata dreptate avea,-Povestile lui Creanga, sunt bucati rupte din viata poporului moldovenesc.Soacra si nurorile ei, Stan Patitul, Badea Ipate, etc., sunt oameni vii, tarani din Humulesti, tarani din plasa Muntelui,din judetul Neamt.Si vestitii nazdravani, Ochila, Flamanzila si Pasari-Lati-Lungila, Gerila si Setila, sunt flacai sugubeti si" ai dracului",ca si dascalii Mogorogea, Trasnea si ceilalti din "Amintiri"...-numai cat tratati epic."-incheiat citatul.(pg.42)
Dar cum ar fi aceste povesti daca personajele respective ar fi fost tratate cu o tuica, o bere, sau un pahar cu vin, nu ne mai spune nimeni.Si autorul continua in acelasi spirit autodemolator:
"Creanga este atat de realist, incat unele dintre povestile lui sunt aproape lipsite de miraculos, iar altele au acea specie de miraculos care ingaduie povestitorului sa inzestreze pe eroii sai cu insusiri sufletesti si trupesti, peste masura omeneasca.Iar creatiile pur fantastice,, ca zmeii s.c.l., Creanga le imprumuta o viata curat omeneasca, si anume taraneasca; ii amesteca cu desavarsire in mediul de toate zilele din Humulesti, si-i trateaza pe un picior de perfecta egalitate."
Care picior de egalitate?Autorul nu ne mai spune, asa ca Dvs., va trebui sa alegeti cu discernamant, daca acel picior, este stangul sau dreptul.
Ca urmare a acestor scapari,Garabet Ibraileanu, va trage doua concluzii care mie personal mi s-au parut foarte simpatice:
1)"Opera lui Creanga, este epopeea poporului roman."
2)"Creanga, este Homer al nostru".
Raspunsul meu este simplu:
Aiurea.Domnul Garabet Ibraileanu, va imbrobodeste, si data fiind personalitatea domniei sale sunteti in stare sa credeti ceea ce va spune.
Din clipa cand Garabet Ibraileanu, exprima astfel de opinii,el deschide,fara nici o intentie negativa desigur,cutia Pandorei, interpretarii nationale, a unei povesti, care are un caracter universal.Pentru ca iata ce aflam de la un alt exeget, Cristea Sandu Timoc:"Ovidiu Barlea, in volumul" Povestile lui Creanga," (1967) arata ca tipul A.Th.531(Spanul), este atestat in intreaga Europa, dar si in India si in America,iar tipul A.Th.513,( al tovarasilor supranaturali,)este raspandit in Europa, precum si sporadic, in Africa.(conform catalogului Aarne Thompson,ed.1964.)"Ce face Cristea Sandu Timoc? Ne spune intr-un limbaj simplu, ca Povestea lui Creanga, este universala, contrazicandu-l pe Garabet Ibraileanu, care are o cu totul alta opinie.Afirmatia lui Garabet Ibraileanu,s-a raspandit in randul exegezei, determinandu-i pe unii comentatori sa sustina o serie de lucruri, care sunt in afara realitatii istorico-mitologice a povestii noastre.Spre exemplu:
"(Harap Alb,)... este este asa cum se spune in colindele noastre, junele bunu dintr-o indepartata epoca, a civilizatiei taranesti...", iar uriasii din poveste, "sunt simboluri simpatice, ale duhului pamantului, dar si ale virtutilor populare, expresii ale felului de a fi, a gandi, ale poporului nostru,foarte inzestrat vital,prietenos,saritor, neprotocolar, iscusit, optimist, s.a.m.d."Putem face orice interpretare dorim dar eu ma intreb, de ce aceasta poveste a fost atat de importanta pentru Ion Creanga, incat el a simtit nevoia sa ne-o spuna?Eu, ca cititor, am nevoie de o relatie mult mai simpla, care sa se stabileasca intre mine si Poveste. Vreau, sa stiu care este mesajul , care este morala Povestii,care este cu alte cuvinte, valoarea ei de semnificatie, pentru ca povestile nu se spun numai de dragul divertismentului, asa cum sustin unii exegeti.Povestile au o tinta precisa, si aceasta tinta suntem noi, cititorii, fie ca suntem tineri sau batrani, femei sau barbati.
Cand Pompiliu Constantinescu afirma ca "mitul narativ din Povestea lui Harap Alb, isi releva existenta epica in sine,ca proiectie in fantastic,"am avut sentimentul ca cineva cauta sa ma pacaleasca.Cine spune adevarul si cine incearca sa ne induca in eroare?Garabet Ibraileanu cu realismul lui Creanga sau Pompiliu Constantinescu cu epicul proiectat in fantastic? Singura consecinta a acestui citat este ca trebuie sa-l inveti pe dinafara,  ca sa-l tii minte, dar daca te intreaba cineva despre ce este vorba, nu poti sa dai nicio explicatie plauzibila. Autorul nu ne explica de ce craiul, tatal lui Harap Alb, avea numai feciori, in vreme ce fratele acestuia avea numai fete.El, ca si ceilalti, ne lasa sa ne balacim intr-o ignoranta culturala, din care insasi menirea lui de exeget,trebuia sa ne scoata.Dar el nu o face, nu pentru ca ar fi lipsit de inima, ci pentru ca nu cunoaste valoarea de semnificatie a Povestii, toata cercetarea alunecand pe ideea limbajului folosit de Creanga, pe taranismele sale, confundandu-se valoarea de semnificatie a Povestii, cu perspectiva taraneasca din care Creanga ne spune aceasta istorie.Ca sa intelegeti despre ce este vorba, incercati sa raspundeti la urmatoarele intrebari:"Daca Biblia, este scrisa in Limba Romana, este ea romaneasca?"Daca intr-o biserica, un capitol din ea este citit de un taran,inseamna ca personajele din Biblie sunt tarani de-ai nostri, din Ardeal sau din Moldova,doar pentru ca il auzim pe omul nostru ca vorbeste ardeleneste sau in dulcele grai al Iasului?"Stiti ce faceti acum?Ati inceput sa va indoiti.Ori motorul cercetarii striintifice, se pune in miscare pornind de la propria noastra indoiala.Ea-indoiala- este cea care ne determina sa aflam unde este si cum arata adevarul. Pentru a ne familiariza cu continutul Povestii, -pe care am convingerea ca fiecare dintre noi il cunoaste destul de bine-, vom apela la rezumatul lui Jean Boutiere:
"Un tanar print, se duce la unchiul sau care trebuie sa-l faca mostenitor.Este obligat pe drum sa sa-si schimbe identitatea cu un om despre care a fost atentionat la plecare sa se fereasca.Insarcinat in trei randuri cu misiuni periculoase, de catre necunoscut care vrea sa scape de el, tanarul revine totdeauna victorios,datorita ajutorului unui cal fermecat, al unei zane, al unor tovarasi miraculosi si al unor animale recunoscatoare.Dupa ce tradatorul a fost demascat, eroul se casatoreste cu printesa pe care a cucerit-o in ultima instanta."Inainte de a incepe interpretarea Povestii,subliniem faptul, ca "Popa Smantana", cum i-a zis lui Ion Creanga, Jacob Negruzzi, indiferent de neconformismul sau fata de autoritate in genere, si de cea bisericeasca mai ales,era un foarte bun cunoscator al scrierilor sapientiale Vetero-Testamentare.
Nu trebuie sa pierdem din vedere niciodata acest aspect, ca Ion Creanga,in ciuda firii sale neastamparate,era un bun cunoscator al Bibliei.Si acum haideti sa citim Povestea impreuna.Sa ne amintim cum debuteaza Povestea lui Harap Alb:
"Amu cica era odata,intr-o tara un crai, care avea trei feciori.Si craiul acela mai avea un frate mai mare care era imparat intr-o tara mai departata.Si imparatul, fratele craiului, se numea Verde Imparat.Si Imparatul Verde, nu avea feciori, ci numai fete."Aparent, actiunea Povestii se desfasoara intr-un spatiu geografic neprecizat.Nu ni se spune unde se gasesc tarile celor doi imparati, aceasta imprecizie, plutind si in jurul cronologiei, adica a timpului cand aceasta istorie fantastica s-a desfasurat, cat si in privinta numelor reale ale personajelor implicate in Poveste.Aceasta stare de lucruri, va determina pe unii exegeti sa inventeze un concept pe care l-au numit "illud tempus" sau "illo tempore", care nu este altceva decat o definitie a acestei "imprecizii creatoare a povestitorului popular.Exegetii au spus in felul urmator:Exista un timp istoric, legat de derularea evenimentelor omenesti care a fost masurat cu o oarecare precizie, si in care evenimentele povestite, pot fi incadrate.Daca aceasta incadrare este imposibila, inseamna ca timpul cand s-au desfasurat evenimentele mentionate, se gaseste undeva la inceputurile istoriei, dar nu in cadrul istoriei, ci in afara ei.Acest timp, a capatat denumirea de "illo tempore"facand ca produsul folcloric, sa fie amplasat aici.Ori ceea ce nu a abservat exegeza, este faptul ca nici un eveniment nu se poate produce in afara istoriei, pentru ca istoria, tocmai aceasta relatie o stabileste:existenta unei intamplari, petrecute in timp.Nimic nu se poate intampla fara timp.Chiar si ignoranta noastra poate fi stabilita in timp desi ea apartine mai degraba mentalului, decat istoriei.La un moment dat, acest concept, a inceput sa defineasca, nu momentul din afara istoriei, cand s-au petrecut evenimentele din basm, ci incapacitatea culturala a exegezei, de a stabili cu certitudine, istoria intamplarilor povestite.Am aratat ceva mai inainte cum incepe Povestea lui Creanga.Daca exegeza nu este capabila pe baza acestui inceput (si a altor detalii narative) sa stabileasca timpul cand s-au intamplat evenimentele,aceasta incapacitate se datoreaza abordarii defectuoase a Povestii.Si acest defect de logica, va permite in mod ciudat, ca unii comentatori, sa afirme ca Povestea se desfasoara intr-un cadru taranesc,ca Harap ALb este taran, si ar mai fi lipsit afirmatia ca locuia in Humulesti, numai pentru ca Povestea o spune Creanga, seducandu-ne cu graiul sau moldovenesc, pentru ca in felul acesta confuzia sa fie totala.Primul lucru pe care trebuie sa-l faca un comentator, este sa se intoarca in copilarie, si sa inceapa cu intrebarile pe care le punea atunci:De ce?-asa cum proceda cand vroia sa capete o anumita explicatie.De ce imparatul se numea Imparatul Verde? De ce craiul avea numai baieti?De ce imparatul avea numai fete?Greseala care se face de regula in abordarea folclorului, este aceea ca se considera produsul folcloric, ca fiind o creatie personalizata, avand la baza niste emotii, ca este vorba aici de o creatie a mentalului, in care nu se reflecta decat personalitatea aceluia care a scris.Eu spun cu totul altceva.Povestitorul, nu creeaza opera sa fara sa aiba un model.Acest model, sunt faptele de viata, sunt evenimentele reale, care pot fi fixate in coordonate istorice.Cine acuza basmul si produsul folcloric, de lipsa unei baze istorice, isi face un mare deserviciu, iar ceea ce este si mai grav, reuseste sa ignore capacitatea Dvs. de gandire.Iata ce citim in "Biblioteca Istorica" a lui Diodor din Sicilia:(pg.44):
"...dupa cum recunoaste toata lumea, o seceta mare bantuia aproape tot pamantul locuit, cu exceptia Egiptului, fiindca tinutul fusese ocrotit prin insusi asezarea lui..."
Despre seceta,se vorbeste in mai multe locatii si in Vechiul Testament:
"Cei sapte ani de belsug care au fost in tara Egiptului, au trecut.Si au inceput sa vina cei sapte ani de foamete, asa cum vestise Iosif.In toate tarile era foamete.Dar in toata tara Egioptului, era paine."
Iar putin mai departe, putem citi:
"Cand a auzit Iacov ca este grau in Egipt,a zis fiilor sai:
-Pentru ce stati si va uitati unii la altii?-Si a mai zis:
-Iata, aud ca este grau in Egipt, pogorati-va si cumparati grau de acolo, ca sa traim si sa nu murim."_________________
Seceta care a bantuit lumea Marii Mediterane, tara Canaan, tara Heteilor si dincoace de stramtoare(careia grecii ii spuneau Stramtoarea lui Heracles,  si vorbesc aici ca sa se inteleaga de ceea ce astazi se numeste stramtoarea Bosfor si Dardanele,) a patruns in amintirea orala si scrisa a oamenilor locurilor.Nu numai ca a patruns, dar s-a si transformat in mit.Cele citate din Biblie, apartin Canaanului.Cum apare reflectarea secetei in mitologia elina?Citim in cartea lui Kun, "Legendele si miturile Greciei antice":(pg.67):
"Zeita Demeter,se mahni si mai tare. Se manie peste masura pe Zeus, stapanul tunetelor, pentru ca o daduse lui Hades, pe fiica ei Persefone,fara a-i cere invoirea.Parasi pe zei,parasi luminosul Olimp, lua infatisarea unei muritoare, si imbracandu-se in
straie cernite,rataci mult timp printre muritori,plangand indurerata."
Deja povestea aceasta este incarcata de semnificatii simbolice.Pentru ca Demetra este zeita fertilitatii si a agriculturii.Ea este Zeita, dar copila ei este tocmai aceasta fertilitate, tocmai aceasta agricultura primitiva, amandoua reprezentand rodul, in dubla semnificatie pe care o presupune:rodul pantecului zeitei, rodul graului cand face spic, sau al pomilor cand se umplu de roade, adica de poame.Intamplarea este o alegorie.Nu se spune cauza, dar moartea, reprezentata de Hades, a luat acest rod al pantecului zeitei,(care poate fi vazuta si ca anotimpul cand trebuiau sa se coaca granele pe camp.) dar cauza trebuie subanteleasa, pentru ca mitul ne spune adevarurile pe ocolite si dupa multe eforturi, ca in telenovele:Soarele stie ca Hades este autorul.Ori soarele si Hades se confunda la un moment dat unul cu celalalt.Primul devine cauza, al doilea efectul.Hainele cernite pe care le imbraca zeita, reprezinta seceta, faptul ca aceasta caldura excesiva, a transformat granele in scrum.Din aceasta cauza, Harap Alb, se insoteste cu Flamanzila si Setila, cele doua entitati care simbolizeaza seceta, si nu romani simpatici, mancaciosi si bautori, dar altfel plin de virtuti, cum sugereaza exegeza.De aceea, in unele basme, eroul ii cere sa i se faca o turta de cenusa amestecata cu laptele mamei sale.Dar cenusa este recolta uscata de pe camp, motiv pentru care in "Ispravile lui Pacala", a lui Petre Dulfu, popa ii pune lui Pacala saci umpluti cu cenusa pe care sa-i macine la moara dracilor.(adica in Egipt.)
Pentru ca textul cu Demetra, putea sa nu fie inteles de oameni, s-a lasat o usa deschisa catre semnificatia adevarata:
"Pe pamant nu mai crestea nimic. Frunzele copacilor palira si se scuturara. Codrii se despuiara de vesmantul lor.Iarba se ofili.Florile isi plecara coronitele lor multicolore si se uscara.Livezile nu mai dadeau rod,viile verzi de asemenea.Nu se mai coceau ciorchinii grei, plini de must.Viata abia mai palpaia pe pamant.Foametea domnea pretutindeni.Peste tot se auzeau plansete si vaete.(Acestea erau de fapt plansetele si vaetele zeitei despre care am citit mai inainte.)Dar Demeter coplesita de durere, ca-si pierduse fiica iubita,nu vedea si nu auzea nimic."Singurul tinut care isi pastrase prospetimea, datorita apelor binecuvantate ale Nilului, era Egiptul.Rapirea zeitei Persefona de catre Hades si ducerea fetei in imperiul subteran al mortii, inseamna tocmai acest lucru:In vreme ce toata lumea suferea de seceta, singurul loc unde se mai faceau grane,era Taramul Mortii, condus de Faraon, adica Egiptul.Pentru ca inca din vechime, Egiptul, datorita cultului pe care il promova, era considerat o lume infernala.De aceea, Dumnezeu va salva copiii lui Israel din apa mortii, care strabatea infernul, ducandu-i spre tara unde curge lapte si mier,tara Fagaduintei.Sicriul in care se gaseau acesti copii reprezentati la un moment dat chiar de Moise, era Egiptul.Se creea astfel un paradox, sanctionat sau reprosat egiptenilor de catre mitologia greaca:In vreme ce lumea vie tragea sa moara, lumea infernala, Egiptul, continua sa ramana verde, sa aiba viata, pentru ca Hades, zeul infernal al mortii, (care in Egipt purta desigur alt nume, acesta putand sa fie de fapt chiar numele lui Faraon,) o furase pe Persefona.
_Cred ca am fost destul de explicit aratand de ce fratele mai mare al craiului, se numea Imparatul Verde, iar tara lui,(desi era vazuta din afara ca un mormant urias,) se numea la randul ei, tara Verde.Desigur, exegeza, minimalizeaza numele imparatilor si crailor din basme,legand aceasta denumire mai mult de fantezia creatorilor populari decat de semnificatia simbolica pe care o contine.Am obtinut acum un reper fix si un vector in miscare.Reperul este Egiptul antic, vectorul este fiul de crai care se indreapta catre Egipt.Motivatia acestei miscari, este data de seceta generala care bantuia lumea si de situatia exceptionala a Egiptului, care dispunea de granele trebuincioase celorlalti.Observati?A fost suficient sa punem corect intrebarea, ca raspunsul, a aparut aproape de la sine.Voi face o scurta paranteza, pentru ca mi-a venit o idee pe care doresc sa vi-o impartasesc si Dvs.Ce fac doi oameni cand se intalnesc?Se saluta si daca se cunosc, vorbesc.Dar despre ce vorbesc ei?In marea majoritate oamenii vorbesc despre trecut, despre amintirile lor, despre istoriile care sunt inchise in aceste amintiri.Viitorul este o fictiune, si din acest motiv, oamenii simpli nu vorbesc despre el, pentru ca nu-l cunosc, si nu prea stiu ce sa spuna despre acesta.Din acest motiv,viitorul este tezaurizat mai mult de politicieni, care sunt niste creatori de posibilitati stiintifico-fantastice.Despre prezent, iarasi nu se poate vorbi.Pentru ca prezentul are darul sa semene cu o pasare care zboara intotdeauna spre trecut.Prezentul oamenilor, se confunda foarte mult cu trecutul lor.Acelasi lucru se intampla cu creatorul de folclor.El nu poate povesti despre prezent, pentru ca acest prezent abia incepe sa se formeze, si povestitorul, nu are amintiri despre el.De asemeni nu poate vorbi despre viitor, pentru ca tot asa, noi nu avem amintiri despre sau din viitor.Exista totusi o exceptie de la regula, Erich von Daniken, dar falsele lui "Amintiri despre viitor", apartin trecutului.Ce face povestitorul?Ne povesteste amintirile care au ramas in mentalul sau despre trecut.Pentru ca pentru el, aceste amintiri au o mare valoare, si intamplarile au o morala, sau cel putin asa crede el.Din acest motiv, povestitorul, ne povesteste trecutul, chiar daca amintirile nu-i mai apartin decat pe o durata limitata, celelalte, fiind ale umanitatii, din care face si el parte.Bun. Cum este rezolvata povestea secetei in Povestea lui Harap AlB? Foarte simplu.Prin introducerea a doua entitati, Flamanzila si Setila.Acestea fac ravagii in lume, cand le intalneste eroul Povestii, si Egiptul va deveni tinta celor trei calatori, care navalesc in el, intrand in istorie, sub numele triburilor hicsose, sau a "regilor pastori", cum sunt numiti in alta parte.Este momentul sa raspundem la cea de-a doua intrebare.De ce imparatul, are numai fete ?Cu toate ca raspunsul l-am dat putin mai inainte, sunt convins ca nu i-ati acordat o mare atentie.Din doua mari motive.Va amintiti ca Imparatul, este unul si acelasi cu Faraon, si se numeste imparatul Verde, din cauza ca insusi Egiptul poarta numele acesta.In Vechiul Testament, Faraon, da o porunca ciudata moaselor egiptene:
"-Cand veti implini slujba de moase pe langa femeile evreilor, si le veti vedea pe scaunul de nastere, daca este baiat(copilul pe care-l va naste femeia,) sa-l omorati, iar daca este o fata, s-o lasati sa traiasca."
Deoarece moasele nu vor respecta ordinul dat de fereon, acesta il reformuleaza, dandu-l sub forma de decret catre toata populatia Egiptului:
"Sa aruncati in Rau(in Nil),orice baiat care se va naste, si sa lasati pe toate fetele sa traiasca."
In Evanghelia dupa Matei, vom intalni aceeasi forma de de reglare demografica, desi incidentul, nu este confirmat de istoria profana in ceea ce-l priveste pe regele Irod.In legenda raului Ganga,din epopeea indiana Ramayana, ni se povesteste acelasi episod referitor la inmultirea excesiva a poporului evreu, motiv de mare tulburare(sau suparare) pentru Faraon:
"Asamanjas, ajunsese un nebun plin de cruzime.Isi petrecea timpul aruncand intr-un rau (dar" Raul" este denumirea pe care evreii o dadeau Nilului,) copiii mici si radea plin de veselie, vazandu-i cum se chinuiau murind.Fireste, poporul incepu sa-l urasca pe nebun, si-l izgoni din tara."Dar aceasta secventa nu exista din punct de vedere istoric, pentru ca, copiii aruncati in Rau, nu sunt decat copiii lui Israel, care traverseaza Marea Rosie,-cum scrie Biblia, in capitolul Exodul, atunci cand avand in frunte liderul lor spiritual, parasesc Egiptul.Tn varianta indiana, este singurul loc in care se spune in mod clar ca evreii nu vor trece prin Marea Rosie ci peste fluviul Nil, lucru pe care il face si Biblia, dar intr-un alt context, ceea ce face ca episoadele, sa para straine intre eledesi vorbesc despre acelasi lucru. Vreau sa retineti asta, ca aruncarea copiilor lui Israel in Rau, se refera de fapt la Exodul, cand in alta parte, Biblia ne spune ca poporul lui Israel, traverseaza Marea Rosie ca pe uscat._Prima parte a raspunsului, ar fi trebuit sa se lege de faptul ca Faraon ucidea copiii nou nascuti de sex masculin, dar raspunsul acesta este fals, deoarece episodul face referire certa la Exodul Biblic, care este povestit in forma lui mitologica, la fel ca in mitul Persefonei al grecilor.Al doilea raspuns (care este si cel adevarat, este urmatorul, sau se leaga de urmatoarea constructie logica:Zeul infernului, fura rodul Demetrei, pe care il transfera in infern.In limbajul desacralizat, asta inseamna ca in Egiptul lui Faraon, existau grane, in vreme ce dincolo de tara Egiptului, lumea incepea sa moara.Singura solutie, era aceea sugerata de Iacov copiilor sai:Ce asteptati?Duceti-va in Egipt sa aduceti grane, ca sa nu murim.Ce face fiul cel mai mic al craiului?Porneste la drum, ajunge dupa diferite peripetii in Egipt, se casatoreste cu fata lui Faraon sau a lui Potifera(Putifar dupa alte grafii,) zeita Asnat sau Asineta, care era fiica zeitei Neith, sau a zeitei cerului Hathor(corespondentul zeitei grecesti Demetra.).Asineta, este una si aceeasi cu fiica lui Demeter, Persefona.Prin urmare Harap Alb, se coboara in Egipt si se lupta cu Faraon(Hades,) luand-o pe Persefona(Asineta) de sotie.Primul lucru care o sa-l aud de la Dvs., este ca o fac pe desteptul si ca incerc sa va seduc cu vorbele.Nu este adevarat.Si stiti din ce cauza?Datorita visului lui Iosif, care imi confirma teoriaAcesta le spune fratilor sai:
" Noi eram la legatul snopilor,in mijlocul campului.Si iata ca snopul meu s-a ridicat si a stat in picioare.Iar snopii vostri l-au inconjurat,si s-au aruncat cu fata la pamant inaintea lui."
Fratii lui iosif, nu au inteles mesajul visului, dar i-au dat o interpretare oarecare:
"Doar n-ai sa imparatesti tu peste noi.Doar n-ai sa ne carmuiesti tu pe noi?"
Ori visul lui Iosif spunea altceva:
In timp ce granele voastre vor fi sarace, doar Egiptul va fi in masura sa va stinga foamea si sa va scape de la moarte.Iar Iosif va fi cel care, casatorindu-se cu fiica Demetrei, va va salva."Asa spunea visul.Ca Iosif se va casatori cu Persefona, fiica Demetrei,de aceea rodul va fi in casa lui.Filonul memorial grecesc,cuprinde si el aceasta intamplare istorica, a ascunderii -de data aceasta nu a lui Moise,( ceea ce reprezinta persapectiva ebraica a povestii,)-unui barbat printre fetele lui Lycomede.Numai ca grecii, il vor numi pe eroul lor Ahile, care este dupa parerea mea, pronuntia inversata a numelui pe care evreii il foloseau pentru Dumnezeu.Pentru ca Ahile, in forma inversa Eliha, este pronuntia deformata a cuvantului Elohim, pluralul numelui lui Dumnezeu(El,) insemnand"Cei puternici."Ce se va intampla cu Ahile/ Dumnezeu/Moise, o sa ca spunem ceva mai tarziu, pentru ca in decursul desfasurarii narative, Harap Alb, se va intalni cu El, de cateva ori.Hai sa va povestesc in momentul acesta, altceva.Citeam intr-un ghid(indrumar) pentru Bacalaureat:
"Speriat de necunoscut, si lipsit de experienta, el,(Harap Alb,) se vaicareste de fiecare data cand Spanul il supune la cate o proba, isi plange de mila:
"-Asa este maicuta, -raspunse Harap Alb, cufundat in ganduri, si galben la fata de parca-i luase panza de pe obraz.Spanul vrea sa-mi rapuie capul cu orice pret."
Dar aceeasi plangere, apare in folclorul nostru romanesc, in balada Miorita:

Toma Alimos
Inainte de a discuta despre aceasta balada romaneasca, trebuie sa facem o scurta rectificare.Povestea lui Harap Alb, nu are tangente cu ciclul solomonian.In acest ciclu, intra mai repede Povestea Porcului, a lui Ispirescu, si Ivan Turbinca a lui Ion Creanga.Cu gandul la Ion Creanga, in loc de Ivan Turbinca, am scris Povestea lui Harap Alb, care face parte tot din ciclul vetero-testamentar, dar se refera la Iosif si fratii sai, si la captivitatea din Egipt.Si acum va propun sa vorbim despre balada Toma Alimos.Inainte de a aborda acest subiect, cred ca este necesar sa subliniem un lucru.Interpretarea pe care o facem miturilor, are desigur originalitatea ei, ceea ce nu inseamna, ca o noua cercetare, nu poate duce catre unele rezultate surprinzatoare.Eu vreau ca acela care citeste aceste texte de hermeneutica, sa plece de la masa cu o stare de nemultumire,cu gandul ca el poate scrie o lucrare mult mai buna decat aceasta.Vreau ca cititorul sa inteleaga, ca un studiu de interpretare mitologica, nu serveste numai ca o sursa de citate pentru fiecare dintre voi, desi nu este rau nici acest lucru.Incercati sa verificati si sa negati cele scrise de mine, si acest lucru nu-l veti putea face decat scriind propria Dvs. opera.Si sa nu pierdeti din calcul, detaliul, acea informatie infima, care va poate rasturna propria Dvs. ipoteza, numai pentru ca nu ati avut curiozitatea sa mergeti pe detaliul respectiv pana la capat.Pentru ca de foarte multe ori, ceea ce graba noastra pune ca eticheta,-nesemnificativ,-poate sa ascunda o poarta, care duce catre necunoscut.
Ne propunem o incursiune in "Balada Toma Alimos", fara intentia de a elabora un" studiu aprofundat si straruitor",cum spunea academicianul Iordan Datcu, in prefata la "Toma Alimos,-texte poetice alese,antologie , prefata si bibliografie, de Iordan Datcu,editura Minerva, Bucuresti,1986.)
Vom persista in ideea, ca vechimea unui text folcloric, nu este data , ca in cazul de fata , de varianta culeasa si consemnata in scris, a lui D.Ardelean(1831).Exista intotdeauna o diferenta intre vechimea culegerii si consemnarii unui text folcloric, si vechimea informatiei istorice de la care s-a plecat.Am putea spune ca vechimea textului, se poate confunda pe buna dreptate cu vechimea faptului istoric care l-a determinat. Daca este sa cautam adevarul, putem spune ca varianta cea mai veche a textului, ar trebui sa fie situata intre faptul istoric si varianta veche cea mai cunoscuta, presupunand ca actul creator s-a desfasurat ceva mai inainte ca el sa fi fost consemnat in scris.Sigur, aceasta este o parere personala, si ea poate fi rasucita pe toate fetele si interpretata intr-un mod, care sa-l avantajeze cat mai bine, la un moment dat, pe cercetator.Pentru ca de foarte multe ori, fara sa vrea, cercetarea, dintr-un exces de zel, va incerca sa modeleze interpretarea textului, potrivit teoriei lansate, si nu sa faca asa cum ar trebui, sa interpreteze mai intai textul, si in baza acestei interpretari sa-si fundamenteze teoria .Petru Caraman, intr-o abordare mai putin aprofundata a baladei, afirma despre aceasta ca:"s-ar putea deduce ca balada lui Toma Alimos, e dintre cele mai vechi cantece epice haiducesti."Dar Petru Caraman deturneaza semnificatia baladei, pentru ca orice afirmatie nefondata, nesustinuta de argumente, este la un moment dat falimentara ea intorcandu-se ca un bumerang impotriva autorului care a emis-o.Adrian Fochi, il contrazice pe Caraman atunci cand afirma la randul sau:"Cert este ca textul, respira o atmosfera foarte veche, prestatala,(dar haiducii apar ca o forma de opozitie impotriva unei structuri statale ineficiente), cand oamenii isi faceau dreptate singuri, animati de simtul spontan al justitiei, existent in fiecare."Cred ca Fochi, totusi exagereaza in afirmatiile domniei sale,deoarece, luand in discutie termenul folosit de Caraman,acela de" haiduc,"haiducia era nu numai un gest de protest la un sistem justitiar corupt, cat si o alternativa populara la aceasta.Eu nu cred ca oricine isi putea exercita dreptul de a judeca si condamna,existand riscul ca sub aceasta forma populara, sa se ascunda si bande de jefuitori care nu aveau nimic de-a face cu institutia haiduciei, urmarind numai interesele propriului sau grup.Ceea ce Amzulescu si Barlea numesc "secvente" sau "structura secventiala",se refera la"motivele folclorice", care alcatuiesc balada.La Ovidiu Barlea, motivele folclorice, sunt conturate la modul general.Astfel, acest exeget, distinge un numar de cinci motive folclorice:
1)La popas, Toma inchina ulmilor.
2) Manea, stapanul locului, il spinteca, refuzandu-i ospitalitatea.
3) Toma il ajunge calare si il decapiteaza.
4)Murgul il ingroapa dupa prescriptiile stapanului.
5)Calul pribegeste in cautarea altui stapan,caruia i se ofera impreuna cu hainele si armele lui Toma.
O astfel de expunere de motive, este foarte importanta, dar comentatorul, nu trebuie sa piarda din vedere, detaliul.Pentru ca detaliul, este extrem de important.El poate deschide usi care duc catre niste locatii uneori surprinzatoare.
Sa stiti ca mitul, este ca un labirint care te absoarbe, este un labirint pe cat de seducator, pe atat de intortocheat.El este asemeanea glasului sirenelor care te ademeneste.Se intampla, ca sa alegi un drum, care duce cu siguranta undeva, si cand ti-e lumea mai draga,auzi micutul hohot de ras al labirintului, care se amuza copios de ratacirile tale.Din aceasta cauza, mitul trebuie reluat de fiecare data, la intervale oarecare de timp, atunci cand interpreetarea ta, nu mai este atat de fierbinte,pentru ca vei descoperi cu stupoare, ca intotdeauna mai exista o posibilitate pe care nu ai explorat-o, o carare noua care duce undeva, dupa cum la fel de bine poate sa duca catre nicaieri.Labirintul acesta mitologic, apartine mitului, dar in aceeasi masura el este al propriilor noastre minti,pentru ca noi ceilalti,nu facem decat sa urmarim mecanismele care alcatuiesc mentalul,modul specific de a gandi al omului,calatoria noastra, desfasurandu-se in iluzia culturala pe care acesta a creat-o.Ori faptul acesta, deja presupune o infinitate de solutii, din care noi alegem numai cateva, care noua ni se par mai rezonabile.Intorcandu-ne la balada Toma Alimos,inca de la inceput, se contureaza cateva ipoteze.Faptul ca mitul incepe cu localizarea unui anumit spatiu, -"Gropana cu cinci ulmi", care sugereaza de la inceput prezenta unei necropole, sau unui camp de batalie,pentru ca finalul sa se intoarca din nou aici la gropana(groapa, mormant, tumul, )unde va fi in cele din urma ingropat eroul,aparitia mesei si patului, chiar si a pranzului, toate acestea avand un caracter eminamente funerar-asa cum voi arata mai departe,-sugereaza faptul ca productia mitologica,este de fapt o poezie funerara.Cineva se lupta cu altcineva, este omorat, dar si cealalta persoana va fi omorata,pentru ca ulterior, eroului nostru sa i se faca un mormant, foarte fastuos, chiar daca toata descrierea, are mai degraba sobrietatea unei schite, decat fastuozitatea unui poem.Am spus ca primul lucru pe care il face poetul popular, este sa descrie locul unde se gaseste mormantul:
"Departe frate, departe,
Departe si nici prea foarte,
Sus pe sesul Nistrului,
Pe pamantul turcului."
Dar variantele baladei, intr-oduc fara voia lor, doua locatii diferite.Astfel, aceasta varianta a lui Alecsandri-Moldova, 1850, sugereaza ca intamplarea a avut loc la Troia,-cetatea troiana, fiind situata dincolo de stramtoarea Bosfor si Dardanele, pe taramul turcului, pe dealul Hisarlik.Nu a sustinut arheologul Heinrigh Schliemann cu tarie acest lucru?Si anume ca cetatea troiana se gaseste acolo, desi in ce ma priveste eu am o cu totul alta parere?
Alte texte, vin si ele cu precizarile lor, destul de nesigure:
"Departe vere, departe,
Nici departe, nici aproape,
La o lature de drum,"
(Caranfil, Moldova, 1872,)
Sau, cum suna varianta din Calinesti,(Botosani,1916),
"Frunza verde de zamos
Toma, din Tara de jos,
Tot in jos vere, in jos,
La stejarul cel stufos.."
Acest copac, se pare ca a dat destula bataie de cap exegezei, din moment ce el apare langa cetatea Troiei, cercetatorii exprimand vizavi de el, opinii diferite:
"Mai departe,-scrie Schliemann,(Pe urmele lui Homer, vol II pg.17o)-vreau sa amintesc copacul, (...)care se afla in fata portii scheiene,si despre care se vorbeste in Iliada de sapte ori:Copacul era inalt si consacrat lui Zeus,; i se mai spunea si "nemaipomenit de frumosul copac al lui Zeus purtatorul de fulgere.Pe acest copac sedeau Atene si Apolo, sub infatisarea de vulturi,ca sa se bucure de privelistea bataliei.Sub acest copac este culcat ranitul Sarpedon, de catre tovarasii sai.Tot aici s-au asteptat Hector si Agamemnon.Rezemat de acest copac,Apolo, invelit in ceata, il incurajeaza pe Agenor, in lupta impotriva lui Ahile."
Acum urmeaza opiniile diferite ale cercetatorilor, care vad in copac, ceea ce ii duce pe ei mintea:
"Buchholz, noteaza ca , dupa Miquel,copacul nu este asa cum s-a considerat indeobste,un fag, ci un stejar."Dar asa cum am spus si mai inainte, opiniile difera.Teoretic, dat fiind ca acest copac era dedicat lui Zeus cel care arunca cu fulgerele, copacul ar trebui sa fie un stejar, deoarece s-a observat ca stejarul, este copacul care este cel mai des lovit de trasnete. Dar preferam sa mai aseptam putin, deoarece aici este vorba despre simboluri, si nu este exclus, ca acest copac sa fie simbolul unei alte realitati , decat aceea dedusa de comentatori.
Stiti de ce scriu aceasta nebunie care pe Dvs., va blocheaza un pic?Din cauza punctului 5, pe care l-am enuntat mai inainte.
5) Calul pribegeste in cautarea altui stapan caruia i se ofera impreuna cu hainele si armele lui Toma.
Motivul de mai sus, mi-a amintit mai intai de un obicei care se practica in evul mediu, atunci cand in conflictul dintre doi cavaleri, unul castiga si celalalt pierdea.
Atunci, castigatorul beneficia de armura si armele celui invins, care deveneau proprietatea sa.Obiceiul, nu s-a statornicit insa in evul mediu, el fiind mentionat inca din antichitate, si il gasim descris in epopeile lui Homer.(pg.389, Iliada, Homer.):
"Automedonte,asemenea iutelui Ares,se-arunca,
Si dezarmeaza pe mort si zice asa cu mandrie:"
Ori o batalie similara pentru trupul lui Patroclu, se duce intre troieni si aheii, pe campul insangerat dintre Simoeis si Scamandru.Hector, eroul troian, incearca sa puna stapanire pe hainele , armele si carul de lupta a lui Patroclu, dar i se opun su strasnicie aheii.Este mitul Toma Alimos, un apocrif al Iliadei lui Homer?Tot ce este posibil.Pentru ca intr-un colind in care se vorbeste despre raptul cosmogonic, sau furtul stelelor, desi acesta se refera la o alta locatie istorica si perioada, care face parte din istoria si cultura ebraica, cunoscuta sub denumirea de robia Babiloniana, sfantul Ilie se incumeta el sa se lupte cu Iuda.Dar pentru a izbandi, ii cere lui Dumnezeu armele acestuia, ceea ce il face pe Dumnezeu sa sovaie.:-Armele mele sunt grele, ii spune Dumnezeu sfantului Ilie, si ma tem poentru tineretile tale.Dar daca vrei sa le folosesti, am sa ti le dau.Insa tine minte sfatul pe care ti-l dau.
Scena aceasta insa apare in Iliada, si se refera la Patroclu, care ii cere armele lui Ahile, ca sa vina in ajutorul aheilor.Dar Ahile, citit invers, se pronunta eliha, adica Elohim, care este pluralul numelui lui Dumnezeu, si inseamna asa cum am mai spus,-"Cei puternici".Ceea ce noi am gasit in "Raptul cosmogonic", am afirmat ca se regaseste in Iliada lui Homer la cantul XVI, pg.349:
Ce-i spune sfantul Ilie lui Dumnezeu, prin gura eroului sau Patroclu?
"Hai si trimite-ma-ncalte, pe mine cu oaste de-a noastra,
Poate s-aduc vreun bine danailor, poate sa-i mantui,
Da-mi mie armele tale sa-ncing, si sa par la vedere,
Tocmai ca tine.."
Dumnezeu este de acord, si-i da armele si armura:
"Patroclu se fereca-n lucie arama,
Pulpele-nfasura in dalbe pulpare intai si le prinde,
Cu cheutori de argint."etc.
Dar Dumnezeu se teme pentru tineretele sfantului, pentru care armele sunt mult prea grele:
"(Patroclu) ia doua tepene lanci si bine le-mpumn-amandoua,
Sulita sotului sau,care-i grea, otelita si mare,
N-o ia Patroclu, nu poate doar altul sa umble cu dansa,
Numai Ahile-ntre-ahei isi putea invarti fioroasa
Lance din frasinul de Pelion,daruita de Hiron,
Tatalui sau, oarecand spre a fi a vitejilor moarte."
Iar apoi Ahile ii va da un sfat lui Patroclu, cum sa lupte, sfat care va aparea si in colindul despre "Furtul astrelor"Pentru conformitate, puteti citi acest episod in cartea d-lui Vasile v.Filip, care vorbeste despre acest colind interesant, si da versiunea apocrifa a Iliadei lui Homer, scrisa de poetul necunoscut, care a citit si a iubit Iliada, daca nu cumva, cel care a dat-o in limba romana, nu a fost chiar de origine greaca.
Ei bine, eu vin si spun ca balada Toma Alimos, este povestea confruntarii"haiducesti" dintre Hector, comandantul suprem al troienilor, si Patroclu,prietenul lui Ahile, care facea parte din tabara adversa, a grecilor.
Unde va fi lovit Toma Alimos de catre Manea?Cu sabia, sau cutitul in burta, unde-i greu voinicului.
SDtiti unde este lovit cu sulita Patroclu de catre Hector?Ascultati:
"Hector, indata ce vede ranit si fugind pe Patroclu,
Merge pe-aproape de tot si-i implanta sub pantece-n vintre,
Sulita adanc, si-l spinteca..."(Iliada, pg.371)
Si tot Hector, vrea sa taie cu sabia capul mortului, lucru pe care nu-l duce insa la bun sfarsit, dar pe care il va realiza Toma Alimos, razbunandu-se in acest fel pe ucigasul sau.
Ceea ce v-am povestit aici, se datoreaza acelui motiv 5, despre care amintea prietenul meu, exegetul.Dar aceasta poveste este un strat.El acopera, sau este acoperit de alte taine, pe care vi le vom deslusi mai departe.
Daca aceasta interpretare a textului s-a pierdut, odata cu trecerea timpului, poezia populara avea nevoie de un reper ca sa devina autohtona.Si acest reper este dat in mod constant de catre locul unde este sapat mormantrul, si anume gropana strajuita de cei cinci ulmi.Daca ar fi dupa mine, m-as purta ca Toma Necredinciosul.In primul rand as cauta locul unde, langa cetatea troiana, a fost inhumat Patroclu.Chiar daca stejarul a disparut definitiv, locul trebuie sa existe marcand in felul acesta necropola in care a fost pus sa se odihneasca pe veci, eroul aheu.Si apoi, as cauta cel de-al doilea loc, in care a fost ingropat Toma Alimos, si care trebuie sa se gaseasca in tara noastra.Pentru ca intre cele doua morminte, exista o legatura sa spunem de natura culturala.Povestitorul, desi pare sa vorbeasca despre un singur mormant, vorbeste fara sa stie, despre doua morminte diferite.Ceea ce nu mai stie povestitorul, este numele eroilor sai.Deci stim in mod sigur, ca necropola, se gaseste in preajma unui grup de copaci, care pornesc din aceeasi radacina.
"Colo-n zarea celor culmi,
La gropana cu cxinci ulmi,
Ce rasar dintr-o tulpina,
Ca cinci frati de la o muma."
De ce este vorba despre o necropola?Pentru ca actiunea baladei incepe aici.Si nu numai atat.Actiunea ei, se sfarseste aici:
"Toma, murgului zicea(...)
Te grabeste, alearga, fugi,
La gropana cu cinci ulmi,
Ca eu murgule-oi muri..."
Aici este locul unde murgul trebuie sa sape groapa stapanului sau, si sa-l aseze acolo, ingropandu-l asa cum se cuvine.In balada, exista o secventa care se repeta constant, aproape in toate variantele transmise.Eroul, ii intinde lui Manea, pocalul sau burduful cu vin, invitandu-l pe acesta sa bea:
"Boier Toma Alimos,
Ii da plosca cu vin ros,
-Sa traiesti Manea fartate,
Da-ti mania la o parte,
Ca sa bem in jumatate."
(varianta Alecsandri)
Sau:
"Si Manea dac-ajungea,
Buna ziua el dadea,
Frumos Toma-i multamea,
Si la ospat il poftea,
Si ploscuta-i intindea."
(varianta Caranfil).
In cartea lui George Dennis,-Lumea etruscilor,vol.I, pg.112) putem citi:
"Nimic nu pare funebru, bucuria de a trai mai pulseaza inca pe chipul aprins al comesenilor.(Aici se descrie pictura murala-de pe peretii mormantului.)Ai impresia ca dintr-o clipa in alta, acxestia trebuie sa se scoale de pe paturi(ori in unele variante alimosiene, Toma sta lumgit pe un astfel de pat funerar,)si sa te invite la un toast cu splendida cupa de "bucchero", strans tinuta in mana intinsa.Ba chiar unii comeseni,cu potirul in mana, sunt intorsi tocmai spre noul sosit,si par sa-l invite, cu privirea aprinsa la ospat".
Este ceea ce face si Toma Alimos in balada::
"Toma cum il vedea,
Cu mana ii facea,
Si ploscuta-i intindea."
Spuneam ca necropola deschide aceasta poveste uniepisodica a lui Toma, si tot ea o inchide .As putea spune ca din cauza aceasta, eroul se misca doar in cadrul mormantului, ca el poate nici nu paraseste acest mormant o clipa,iluzia miscarii fiind data de imaginile pictate pe peretii laterali ai necropolei, pe care poetul popular, o descrie cu lux de amanunte.
Localizarea mormantului, se incadreaza in spiritul constructiilor funerare de acest fel:
"Departe vere, departe,
Nici departe, nici aproape,
La o margine de drum."
Tot in cartea lui George Dennis, (pg.111) putem citi:
In timp ce romanii construiau monumentele funerare la suprafata pamantului, si foarte vizibile,, de obicei de-a lungul soselelor consulare,etruscii , ca si marea majoritate a popoarelor antice, cautau sa-si ascunda cu orice chip necropolele.Daca era construit la suprafata,, mormantul era acoperit de un tumul de pamant,care-i ascundea prezenta."
In balada Miorita, exista la un moment dat doua versuri care suna asa:
"Si la nunta mea,
A cazut o stea."
La etrusci, zeitatile funerare tineau facliile care reprezentau simbolic viata, cu varful in jos, si stinse, scena care va aparea si in acea secventa impresionanta de pe metopa traiana, cunoscuta sub numele fals de "tortionarele"Acest obicei al marului sau bradului intors cu varful sppre pamant,se intalneste si in ritualurile noastre de inmormantare.In unele povesti, gestul, apare putin modificat si derutant.Pentru ca acolo, pentru a scapa de insistentele duhului malefic, vasele din gospodarie sunt intoarse cu gura in jos, ca un reflex al mesajului funerar pe care il transmit desi explicatia data este cu totul alta.
Cum rezolva poetul popular aceasta sugestie a mortii?Fiti atenti, aici este vorba de un limbaj simbolic, care se transfera la ceea ce astazi se numeste limbajul gestual, sau limbajul corpului.Hai deti sa vedem:
"Inchinare-as si n-am cui !
Inchinare-as murgului,
Dar mi-e murgul cam nebun,
Si de fuga numai bun."
Urmeaza apoi:
"Inchinare-as armelor,
Armelor, surorilor,
Dar si ele-s lemne seci,
Lemne seci, otele reci!"
Dupa care vine inchinarea ulmilor, care dau solutia problemei noastre:
"Inchina-voi ulmilor,
Uriesii culmilor,
Ca sunt gata sa-mi raspunza,
Cu freamat voios de frunza,
Si-n vazduh s-or clatina, Si mie s-or inchina."
Dupa care urmeaza momentul inchinarii cu ploscuta.Ce se intampla cand ulmii se inchina in fata lui Toma Alimos?Un lucru foarte simplu.Ulmii devin un substitut al facliilor sau lumanarilor funerare.Fiind in natura, aceste faclii sau lumanari care se aprind la mort, nu mai exista.Si atunci locul acestora este luat de catre ulmi.De ce?Pentru ca acesti arbori sunt vii, reprezinta viata, sufletul.Ei seamana cu o lumanare care arde.Dar lumanarea se inclina in fata mortii, ulmii se inclina cu crengile pana la pamant in fata defunctului, recunoscandu-i statutul nou pe care il are acesta.Mesajul secret pe care-l transmite balada in aceasta clipa, este uluitor.Viata,se inclina in fata mortii.Da.Lucrul acesta trebuie sa il stim cu totii.Ca viata se inclina in fata mortii.Iordan Datcu, vorbind despre motivul "inchinarii", da o explicatie derutanta:"Spectacolul devine maret, cand copacii se ploconesc voinicului,si-i impodobesc masa."Iara ulmii ce-m' facea?/Dumnezeu ca-i indemna,/Da mijloc mi se-aducea,/Poala-mpamant si-o lasa,/Crascioarele(crengile)sa batea,/Multa frunza scutura/Masa Tomii-mpodobea,/Da mi te lua groaza."(varianta Amzulescu)Este aici,-conclude autorul, departandu-se de subiect,-o hiperbola cu functie lirica,(asa au numit-o M.Pop si si P. Ruxandoiu,)menita a exprima acea "intreaga simfonie,de miscare si de murmur a naturii care raspunde inchinarii haiducului"(Liviu Rusu).Ceea ce trebuie sa faceti Dvs., in calitate de cititori, este sa nu acordati credit nelimitat acelor adevaruri pe care le cititi, daca nu vreti sa fiti dezamagiti dupa aceea.Verificati-le.Dumnezeu v-a dat minte sa verificati Dvs. insi-va, pentru ca El stie ca are de-a face cu niste oameni adevarati, si nu cu niste gura casca, cu niste fiinte rationale,care sunt capabile sa rezolve foarte multe probleme, cu propriile lor minti.Sa nu uitati nici o clipa, ca voi sunteti cei care ati creat miturile, si voi detineti cheia dezlegarii lor.Repet acum, ceea ce am gasit la George Dennis:
"Flacara este simbolul vietii,si geniul care sta langa cel viu, are torta aprinsa, (ridicata cu flacara in sus)iar cel de langa defunct, tine torta rasturnata.(Aplecata cu varful in jos)(pg.185, vol.II)"
Frunzele care cad din ulmi, sunt lacrimile care acestia le varsa, plangandu-l pe erou.
Vom vorbi acum despre masa si despre pat.Nu este suficient sa declari sus si tare ca cutare lucru, este ceva.Trebuie si sa spui si de ce este acel ceva. Pentru ca aceasta masa funerara la care sade eroul, mi se pare foarte ciudata.Uneori, acesta sta intins pe pat si serveste masa, obicei pe care il vom intalni in toata antichitatea romana, facand parte din obiceiul cultural al acestei societati.Dar viata omului, este intr-un fel infinita.Acest lucru se observa in continuarea, sau prelungirea obiceiului, dincolo de moarte.Masa funerara, poate sa fie prelucrarea narativa a mesei funerare care apare pictata pe peretii necropolei.Dar in acelasi timp, ea poate sa fie proiectia unei realitati care apartine de etnologie.Eu vad insasi ansamblul funerar, ca fiind alcatuit din piatra, lespezile alcatuind o constructie arhitectonica, amintind de o masa.In limbajul de specialitate, aceasta masa de piatra, poarta numele de "dolmen", si este definita in felul urmator:
"Dolmen, nume provenind de la cuvintele bretone, "dol"="masa" si "men"="piatra," reprezentand o constructie megalitica simpla, cu aspect monumental,formata din mai multe pietre mari, verticale, in chip de stalpi, pe care se sprijina o mare piatra plata, relativ neteda(Bretania), sau de o arhitectura mai complexa, posedand incinte inchise,si o cavitate de acces,(Caucaz.,)Apartin epocilor de litolatrie,(adorare a pietrei),avand un rol ney cultual de morminte colective,, de locasuri de cult.Blocurile, au o greutate de cateva zeci de tone fiecare.Dolmenii sunt destul de frecventi, in zona de litoral.
Iata descrierea mesei, in varianta Alecsandri:
"Si pe iarba cum sedea,
Mandra masa-si intindea,
Si tot bea si veselea."
In varianta Caranfil,-"Toma si Manea", masa nu este cuprinsa de meseni, ea avand un caracter de singularitate, fiind destinata numai pentru eroul Toma Alimos:
"Frumoasa masa e-ntinsa,
Si far de meseni cuprinsa"..
dupa care este notata numai prezenta eroului:
"Dar la masa cin' se vede?
Altul nimene nu-mi sede,
Decat Toma de-a lui Mos,
Viteaz din mosi in stramosi."
Ori in varianta de la Calinesti, jud.Botosani, 1916, vezi "Vestitorul satelor",masuta este de piatra:
"La masuta cea de piatra,
De la pamant ridicata,
Unde-a mai scapat odata."
Personal cred, ca in categoria dolmenului, intra si o alta reprezentare si anume, imaginea patului.Pe el il vom regasi in mitologia greaca sub ceea ce fiecare dintre noi cunoaste sub denumirea de" patul lui Procust."
Moartea eroului.
Patroclu, eroul epopeei grecesti Iliada, este lovit cu sulita in pantece, ceea ce ii provoaca moartea.Poetul nostru national, apropie insa aceasta moarte, de obiceiurile de mumificare ale egiptenilor,pentru ca numai acolo, dupa ce se deschidea pantecul mortului, cel care facuse aceasta incizie chirurgicala, o rupea la fuga, punandu-se la adapost de mania justificata sau nu a multimii sau a rudelor defunctului.Erau scoase maruntaiele, defunctul era spalat cu o solutie de sare, evident, dupa inlaturarea din cavitatea abdominala a intestinelor, si dupa un timp bine determinat ritual, cavitatea abdominala era umpluta cu diverse plante si substante aromate.Pe intelesul Dvs., burta mortului, era umpluta cu paie.Dupa aceea, mortul era infasurat cu un bandaj care fusese inmuiat in substantele aromatice, pentru ca in felul acesta, corpul sa nu se descompuna.Toma Alimos, va face acelasi lucru.Isi va aduna maruntaiele, care sunt acum amestecate cu paie si cu gunoaie, si se va incinge cu braul, ca sa le tina strans.O astfel de abordare a problemei, ne duce cu gandul la Zalmoxis, sau Zamolxis, care cunostea practicile de imbalsamare egiptene si care este singurul zeu, preot si rege care s-a mumificat dupa moarte.Dar in acelasi timp,trebuie sa stiti ca acest obicei al imbalsamarii, il practicau si scitii.
Scitii au un mod de inhumare similar cu al egiptenilor.Iata ce povesteste, Herodot, parintele istorie,(pg.335):
"Mormintele regilor se afla la gerrhieni, adica acolo pana unde Borysthenes este navigabil.Cand moare regele, scitii sapa pe aceste meleaguri o groapa mare, patrata.Dupa ce au pregatit groapa, iau lesul-trupul este mai dinainte invelit cu un strat de ceara,iar pantecul deschis si curatat bine,umplut apoi cu caprisor pisat, cu mirodenii, cu samanta de patrunjel si anason,si cusut apoi la loc-si il duc intr-o caruta la un alt neam.(...)Dupa ce-au facut ocol,petrecand lesul pe la toate neamurile,ajung pe meleagurile gerrhienilor,care,dintre neamurilestapanite de sciti, sunt cei mai departati, si unde se afla locul mormintelor.Apoi, dupa ce aseaza lesul in mormant, pe un pat de verdeata, infig sulite de o parte si de alta a mortului,apoi sprijina de ele niste barne de lemn,si la urma le acopera cu rogojini,iar in locul ramas liber in mormant,ingroapa dupa ce i-au sugrumat,pe una dintre tiitoarele regelui, pe paharnic, pe bucatar, pe grajdar, o sluga,un crainic, cai,si din toate celelalte lucruri, ce-i mai bun, precum si cupe de aur, (caci nu intrebuinteaza arama si argintul.)Cand sunt gata, cu totii laolalta, inalta o movila, intrecandu-se cu insufletire, sa iasa cat mai mare."
Conflictul dintre Toma Alimos, ar putea fi vazut din aceasta perspectiva, ca un conflict interetnic, dintre localnici si neamurile scite in expansiune.Eu cred ca pentru a dezlega enigma mitului lui Toma Alimos, trebuie sa citim paginile 164 si urmatoarele,din cartea lui Silviu N. Dragomir,-"Enigme in jurul nostru".Citam din aceasta carte:
"Circula prin satele de pe Valea Trotusului, un mit despre o masa de piatra, avand in jurul ei scaune croite tot din piatra.Masa aceasta se afla pe una dintre Sboine, in muntii Vrancei, undeva spre izvoarele Casinului.(...)Numele locului, ar fi fost in vechime,.acela de "Sesul mesei"(numele de ses, nefiind legat de o forma de relief, ci fiind un derivat popular al verbului "a sedea," "a sta".Printre alte legende, legate de aceasta masa a lui Toma Alimos, este si urmatoarea:
"Se spune ca Voda Gheorghe Stefan,(1653-16589), dupa mazilirea sa de la tronul Tarii Moldovei, se afla inca la Casin,la manastirea ctitorita de el.Instiintat ca turcii si-au pus in gand sa-l piarda, Domnitorul, a pornit in pribegie spre Gheorghe Racoczi, voievodul Transilvaniei,iar la aceasta masa, a facut popas si a tinut ultimul sau sfat de taina.De atunci masa de pe Sboina Verde, se numeste "Masa lui Voda"denumire mai des folosita decat "Masa Sezii",ori "Sesul Mesei"(...)Megalitul se afla in apropierea cumpenei de ape dintre bazinul hidrografic al Trotusului,(prin afluentul Casin) si cel al Putnei,(Prin afluentul Lepsa), pe Magura Sboina Verde,cea mai semeata din lantul numit Magurile Casinului.(...)Masa se gasestew langa drumul forestier ce urmeaza paraului Talamba."
Pentru informarea cititorilor, Sboina Verde, se mai numeste si "Magura", si are o inaltime de 1380 de metri.Deoarece legendele despre masa, sunt mai vechi decat domnia lui Gheorghe Stefan, prima balada a lui Toma Alimos, trebuie sa fi aparut in secolul VII-lea i.H.,cand valurile de sciti din Nordul Marii Negre, s-au raspandit catre vest, intrand si in spatiul nostru geografic, amestecandu-se printre tracii Nord-Dunareni.
Motivul " conflictului ".
Pentru a aborda acest motiv al conflictului, al luptei eterne dintre bine si rau, vom apela la cartile domnilor Gheorghe Vrabie (Eposul popular romanesc, Ed.Albatros, Bucuresti, anul 1983) si Iordan Datcu (Un mit-Toma Alimos, editura Universal Dalsi, 1999).Comentariile facute de autorii respectivi, sunt discutabile, ele subliniind intr-o forma eronata, interpretarea acceptata in mod "oficial" de catre exegeza,dar care, din punctul nostru de vedere, nu explica in mod corect conflictul baladei.Citam opiniile d-lui Gheorghe Vrabie legate de acest motiv:(pg.178):
"In intentia artistica a cantaretului popular,destainuirea lirica cu accente atat de grave in ultimele versuri, era sa infatiseze chiar de la inceput un erou grandios, capabil da valori morale inalte.Lui, i se opune Manea,
Slutul si uratul
Manea grosul
s-artagosul.
La Alecsandri, portretul este inchegat din trasaturi mai plastice.Manea e:
Hotoman, 'nalt pletos,
Cum e un stejar frumos,
Era Manea cel spatos,
Cu cojoc mare mitos,
Cu cojoc intors pe dos,
Si cu ghioaga nestrunjita...
Intr-o varianta culeasa mai tarziu, haiducul e:
"Stapanul mosiilor,
Dragastosul fetilor,
Iubitul nevestilor,
Inselatorul Domnilor."
Manios, Manea il invinovateste (pe Toma Alimos) ca i-ar fi "calcat" mosiile, si i-ar fi" stricat fanetele."Desemnarea conflictului in acest sens face ca lupta intre cei doi sa adauge aspecte noi ciclului de balade antifeudale.Alti cantareti mai inventivi, introduc ceva din fabula straveche dintre lup si miel:
Florile mi le-ai calcat,
Apele mni-ai tulburat,
Livezi verzi mi-ai incurcat..."s.a.m.d.
Gheorghe Vrabie, a inceput astfel: "In intentia artistica a cantaretului popular..."Acest inceput ma determina sa imi pun cateva intrebari:
-In care intentie artistica?
Amintind in mod asociat despre "intentia artistica" si despre "cantaretul popular, " autorul incearca sa induca ideea ca aceasta balada este creata de catre cineva, ca acest cineva, si-a stabilit niste reguli stricte pe care le-a respectat in momentul elaborarii textului, si le-a redat in spiritul conservator, creator, al propriei sale fiinte.Sigur, nu negam faptul ca balada a fost la un moment dat creata, dar noi consideram ca avem de-a face cu un produs memorial care este transmis peste generatii intr-o forma relativ fixa,datorita mesajului , sau mesajelor pe care le contine.Daca acceptam ce spune Gheorghe Vrabie, este foarte greu de explicat cum se face ca in colturi diferite ale spatiului nostru national cultural, apar un numar destul de mare de cantareti populari care sunt obsedati de aceeasi tema :Toma Alimos.Numarul mare de variante, ar trebui sa ne determine sa credem ca balada nu este produsul unui singur autor, ci produsul tuturor acelora de unde balada a fost culeasa.Ori cei care "creeaza" balada, sunt de fapt transmitatorii acesteia nu creatorii ei, in ciuda faptului ca au partea lor personala de contributie artistica.
-Ce text baladesc este luat in considerare?
Pentru a zugravi cele doua figuri conflictuale ale baladei Toma Alimos, Gheorghe Vrabie nu foloseste un singur text, ci cel putin patru texte:
1)Textul "Cantaretului popular"..
2)Textul Alecsandri (care desi este mai elaborat poetic,pierde din informatia memoriala)
3)O varianta culeasa mai tarziu..
4)Alti cantareti mai inventivi.
O analiza a baladei, ar face acelasi lucru si acum.S-ar baza pe continutul asemanator al motivului conflictual existand intr-un numar oarecare de balade, introducand in felul acesta o serie de intruziuni care nu se vor gasi in textul initial.Datorita acestui fapt, aparent nesemnificativ, ne punem intrebarea daca analiza se refera la textul primar, sau alfa, sau la faptul ca facem analiza unor texte asemanatoare, dar in care fiecare transmitator, a adaugat ceva suplimentar fata de textul initial.Se va mai intampla ceva, care in general scapa exegetului.Este vorba de conturarea morala a personajelor.Desi se spune ca Toma Alimos este personajul pozitiv iar Manea este cel negativ, si ne vom astepta ca descrierea celor doua personaje sa se faca respectandu-se aceste criterii de evaluare, in mod paradoxal, aceasta regula este incalcata.Astfel, Manea, este prezentat cand" slut "si "urat", cand ca un "hotoman inalt si pletos, cum e un stejar frumos," s.a.m.d.
Iordan Datcu, va remarca si el aceasta rasturnare de profil:(pg.47):
"Pornind exclusiv de la varianta Alecsandri, in care personajele apar cu rolurile schimbate, adica Toma boier si Manea haiduc..."
Exista doua posibilitati care pot fi luate in discutie:
1)Schimbarea rolurilor intre personajele conflictuale, apartine celor care au transmis memorial continutul baladei.Micile modificari constructive, nu schimba esenta continutului fluviu, tot asa cum anumite evenimente minore nu schimba istoria .
2)Schimbarea rolurilor este produsa de creatorul popular sau de catre povestitor care face parte sau nu din acelasi clan cu personajul respectiv, ceea ce determina un anumit curent de opinie, favorabil, sau defavorabil.Este ceea ce ne determina sa ne intrebam la un moment dat daca o balada, sau o epopee, este rezultatul acelei natii care semneaza totusi opera.
Trebuie sa fim atenti la un aspect care uneori scapa exegezei.Deoarece analiza textului baladesc nu pleaca de la simbolismul motivelor folclorice, si corespondentul arhetipal/istoric al acestor motive, exegeza nu face decat sa ofere explicatii fictionale, unor motive care au acelasi caracter.In acelasi timp, se intampla ca explicatiile pe care trebuie sa le primim de la produsul folcloric, sa nu fie singulare, ci multiple, deoarece intr-o balada, exista de fapt samburi care pot genera balade viitoare.Ceea ce vreau sa spun este ca balada Toma Alimos nu ofera numai un singur raspuns, ci mai multe, acestea fiind legate de valoarea de semnificatie sau de istoricitatea pe care o conferim baladei noastre.
Potrivit interpretarilor facute de exegeza, -interpretari sprijinite pe afirmatiile cantaretilor populari, personajele conflictuale sunt:
-Un voinic:
"Ce vedea, tare-i placea,
Un voinic el imi vedea,
Si pe el il cunostea,
Ca era voinicul Manea."
-Boier:
Cu referire la Toma Alimos:
'Boier din Tara de jos."
-Hotoman
Cu referire la Manea, care isi afla obarsia pe malurile Nistrului.
-Haiduc
Cu referire la Toma Alimos.
-Domn
Intr-o" Povestire la balada Toma Alimos", un informator din Cocioc/Snagov, il considera pe Toma, printr-o ciudata asociatie,"Domnul Tarilor de Jos",si totodata haiduc."(Iordan Datcu, pg.51.)
Este interesant faptul ca "intr-o varianta din Reghiu- Valcea,Toma este "pribeag din Tara de jos"Ca voinicul pribegea, mentioneaza si o varianta din" Folclor din Teleorman".O varianta valceana, crede ca el a fost "zgornit"(alungat )(de pe tron? nota Ion Vanghele) Din Tara de Jos."(Didicescu.)(pg.53).
O singura varianta(Madan), din secolul trecut il prezinta pe Toma drept cioban
-Cioban,
Conform mentionarii facute anterior.
Observati cate posibilitati , cate directii de analiza s-au deschis in fata noastra, iar dintre toate acestea,-trecand peste faptul ca aceste informatii ar fi trebuit cercetate, dar au fost lasate la voia intamplarii, -exegeza nu s-a concentrat decat pe cea mai putin probabila, aceea a eroului haiduc, care nu are nici in clin nici in maneca cu continutul baladei, cercetarea pierzandu-si in mod iremediabil directia, ca in Triunghiul Bermudelor.
Sunt sarcastic, pentru ca cercetarea este realizata de niste copii, pentru ca ea nu este facuta in mod stiintific ci numai cantata dupa ureche.Cineva ma intreba daunazi, care este motivatia conflictului, cine se ascunde in spatele acestui conflict.Aveti toate aceste drumuri care se deschid in fata Dvs., la care puteti adauga si materialul anexat in celelalte carti ale Hermeneuticii.Daca vreti sa obtineti raspunsuri, macar faceti atata lucru.Cititi.Eu unul, as incepe sa ma intreb ce Domn a fost izgonit de pe tron, si urmarit de turci pentru a fi ucis, si va fi ingropat in aceeasi manastire pe care a ridicat-o ca ctitor.Acesta este raspunsul.L-am mai dat odata, dar daca veti aborda de aici analiza, va ramane privilegiul sa-l redescoperiti Dvs.Toate interpretarile"haiducesti" ale exegezei, sunt jocurile unor copii mari in nisip, pe care viitorul, le va spulbera si le va face una cu pamantul.Din studiul domnului Iordan Datcu, am aflat ca eroul nostru Toma Alimos, putea fi la origine : voinic, viteaz(in sensul de luptator),haiduc, boier, domn, cioban, s.a.m.d.Aceasta apartenenta fluctuanta este un lucru atat de evident, incat nu il poate contesta nimeni.Aparitia pe parcursul evolutiv al atator origini in ce priveste eroul, creeaza dificultati de interpretare si de intelegere a mitului Toma Alimos, inclusiv a conflictului cat si a sortii ulterioare a baladei.Am spus ca variantele voinic si viteaz, pot fi in egala masura asociate celorlalte, ca boier si domn, pentru aceasta existand precedente ca : Mihai Viteazul, Ion voda cel cumplit ("cumplit," vazut ca o forma inspaimantatoare a termenului de "viteaz"),Stefan cel Mare(in care, "Mare", este sinonimul cuvantului "Viteaz") si altele.
Daca veti citi cu atentie cele scrise  putin mai inainte, veti observa ca "izgonirea" vine si confirma ideea de "domn", o intareste, ca si imaginea "ciobanului", care nu este vazut in varianta baladesca ca un simplu cioban, ci ca un simbol al conducatorului, al Domnului.Distrugerea campului, a fanetelor, tulburarea apelor, are aceleasi conotatii ca in Miorita, cu singura deosebire ca acolo, Domnul este Cristos/Dumnezeu, in vreme ce aici in balada, Ciobanul este Domnul Tarii.Stricarea fanetelor, tulburarea apelor, are semnificatii mai profunde, deoarece aici se face aluzie la lupta de eliberare nationala de sub jugul otoman.
Legat de cele scrise de mine pana acum, am sa va spun o teorie interesanta, la care nu v-ati gandit, pentru ca sistemul nostru de gandire functioneaza mai ales pe sistemul omisiunilor.Daca s-ar fi raspuns corect la toate intrebarile ridicate de mit, ati fi ajuns la acelasi rezultat ca si mine.Iata despre ce este vorba.Din studiul domnului Iordan Datcu, am aflat ca eroul nostru Toma Alimos, putea fi la origine : voinic, viteaz(in sensul de luptator),haiduc, boier, domn, cioban, s.a.m.d.Aceasta apartenenta fluctuanta este un lucru atat de evident, incat nu il poate contesta nimeni.Aparitia pe parcursul evolutiv al atator origini in ce priveste eroul, creeaza dificultati de interpretare si de intelegere a mitului Toma Alimos, inclusiv a conflictului cat si a sortii ulterioare a baladei.Am spus ca variantele voinic si viteaz, pot fi in egala masura asociate celorlalte, ca boier si domn, pentru aceasta existand precedente ca : Mihai Viteazul, Ion voda cel cumplit ("cumplit," vazut ca o forma inspaimantatoare a termenului de "viteaz"),Stefan cel Mare(in care, "Mare", este sinonimul cuvantului "Viteaz") si altele.
Am aratat pe de alta parte ca si termenul de "Cioban", poate fi utilizat in istoria romaneasca asociat celui de conducator, de domn al Tarii, iar literatura consemneaza acest apelativ la adresa lui Stefan cel Mare, sub forma de "baci", in vreme ce istoria pomeneste la randul ei despre Mircea Ciobanul.Acum am sa va spun ceea ce cred eu.Personajul principal al baladei, a fost un domn, un conducator al tarii.Balada a aparut dupa alungarea acestuia de pe tron.Din aceasta cauza, el va aparea in cateva ipostaze pe care le-am mentionat:
-"In varianta din "Foaia poporului"(1896),Toma capata un alt statut, fiind"Craiul cel bogat din lume".(pg.52,Iordan Datcu),sau:(pg.55):
"Cu totul rarisima, este si variantaRezush, vadit prelucrata , in care Toma este prezentat intr-o alta ipostaza:de vajnic aparator al granitelor patriei:
"Unu-i Toma Alimos, /Boier din Tara de Jos,/Mai mare/Peste hotare,/Iese in intampinare/Cand vin hoardele tatare/Pamantenii sa-i omoare/Sa-i ia robi de vii/Si sa-i duca in pustii/Duce-s-ar pe vinetii..."
Urmeaza asa cum am mai spus , varianta Reghiu-Valcea, in care Toma este numit "Pribeag",(cu referire la alungarea de pe tron, desi aici mai pot exista si alte explicatii care se pot aplica si boierilor, dar si unei categorii defavorizate social-taranii).
Mai putem adauga si varianta Didicescu, care vorbeste despre acelasi lucru, termenul fiind de data aceasta : "Izgonit".
Observati ca se contureaza un anumit profil al voinicului, care consider ca reprezinta forma primara a baladei.Acuma ganditi-va la un lucru.Dupa caderea Domnului, s-a scris o balada la adresa lui.Ori acest Domn, nu se afla in gratiile Poartei otomane, din moment ce a fost izgonit, pentru ca strica anumite legi ale imperiului, indemnand oamenii la lupta de eliberare nationala.Sunt mentionati tatarii, dar in multe cazuri, acestia erau aliatii turcilor in expeditiile de jaf efectuate in Tarile Romane.Prin urmare, daca la curtea domneasca se canta aceasta balada, era ca si cum Domnul respectiv impartaseste ideile cantecului, si s-ar fi asociat acelora care luptau impotriva imperiului, devenind dusmanii ei.Era suficient sa se pomeneasca despre Toma Alimos, si Domnul la masa caruia se intampla asta, era mazilit.Trebuia facut ceva care sa nu deranjeze imperiul.Si atunci, s-au sters toate informatiile legate de Domnul respectiv, iar sub acest nume, s-a desfasurat un conflict nu intre un imperiu si un Domn al Tarilor Romane, deci un conflict international, ci unul local, intre doi batausi oarecare.In felul acesta, in locul Domnului care protesta cu arma in mana impotriva turcilor, ridicandu-si poporul la razmerita,s-a ajuns la o bataie intre un haiduc si un boiernas lipsit de importanta, pentru un loc de pamant, pe care nimeni nu-si mai aminteste cui apartinea de fapt.Semnificatia mitului, a fost deturnata istoriceste, imprimandu-se in mod fortat o alta directie, potrivit gusturilor epocii si a conducatorilor ei.Nu trebuie sa pierdem din vedere nici varianta ca aceasta balada a fost modificata popular cu buna stiinta, pentru a scapa de decapitarea pe care i-o promisese istoria.Din cand in cand, adevarata istorie isi ridica spectrele eroice din morminte si acestea patrund fragmentar in folclorul nostru romanesc, ale carei taine raman insa pe mai departe nedescifrate.
Personajul principal al baladei Toma Alimos,- eram tentat sa scriu:Personajul imparatesc,-este Gheorghe Stefan(El este Toma Alimos caruia i-a fost consacrata balada aceasta), numit si Burduja, fiul lui Dumitrascu Ceaur, Domn al Moldovei intre:13 aprilie 1653-8 mai 1653 si 16iulie 1653-13 martie 1658.Moare la Stettin, in 1658 de unde sotia lui ii va aduce sarmanele oseminte pentru a le ingropa in tara, locul inhumarii fiind-se presupune-manastirea pe care a ctitorit-o, Casin.

Scufita Rosie
El se numeşte Robert Darnton . Ea se numeşte Scufiţa Roşie . Între cei doi , există o carte care se numeşte : " Marele masacru al pisicii ".Este interesant faptul că autorul ,ne oferă în această carte , o interpretare a basmului menţionat , -chiar dacă nu este de acord cu ea ,- din domeniul psihanalizei . Comentariile ,aparţin profesorilor Erich Fromm şi Bruno Bettelheim . Potrivit acestora , basmul este o parabolă despre subconştientul colectiv în societatea primitivă , subiectul , fiind confruntarea unei adolescente , cu sexualitatea adultă . Simbolurile folosite în basm , au o coloratură erotică ,iar faptul că lupul , după Bettelheim este tatăl fetei ,împinge basmul către o istorioară incestuoasă ,un fel de fapt divers al ziarului "Infractorul" sau "Infractoarea" cu temă similară , proiectat în trecut . Nu este adevărat .Unul dintre motive ,este interpretarea impulsurilor sexuale care se manifestă la adolescenţi , în cadrul unui sistem închis , respectiv în sânul unei familii . Din acest motiv , interpretarea este limitată la familie , concluziile desprinse din simboluri fiind legate de membrii acesteia , cu rezultatele discutabile care s-au văzut . Există totuşi un sâmbure de adevăr în poveste , care poate fi pus în relaţie cu una dintre Istoriile lui Herodot . Potrivit acestuia , Mikerynos , faraon al Egiptului antic , s-ar fi căsătorit cu fiica sa , care ulterior a murit , -probabil la naştere - faraonul construind pentru ea o vacă de lemn , îngropând-o în acest insolit sarcofag care o reprezenta pe zeiţa cerului ,-vaca cerească , Hathor . Interesant este faptul că o serie de basme din colecţia lui Ionel Oprişan , cuprind apocrife similare ,mult mai apropiate de Istoriile lui Herodot decât basmul Scufiţa Roşie.Dar cea mai interesantă dintre toate , ni se pare a fi versiunea greacă a poveştii , care apare legată de mitul Minotaurului şi de labirintul [de fapt inexistent] din insula Creta .Vă amintiţi că regina Pasifae , s-a îndrăgostit de un taur ,şi pentru a se putea împreuna cu el , i-a cerut lui Dedal ,să-i construiască o vacă de lemn în care s-a ascuns . Din această căsătorie împotriva firii s-a născut Minotaurul . Ştiţi ce asemănare există între Mykerinos ,faraonul despre care vorbeşte istoricul Herodot , şi Mynos , soţul lui Pasifae ? Vă învăţ ceva care contravine ştiinţei , semănând mai mult cu o vrăjitorie . Scădeţi , sau scoateţi din numele faraonului gruparea de litere " keri " şi citiţi ce rămâne .

Mitul lui Sisif
O falsă interpretare a mitului lui Sisif,o va face Albert Camus. Unul dintre motivele pentru care facem această afirmaţie, este că autorul respectiv, pleacă de la mit, oferindu-i o explicaţie filozofică: O întâmplare mitologică, serveşte pentru a proiecta mitul în realitate, acestei realităţi, oferindu-i-se o concluzie morală.Al doilea motiv este faptul că hermeneutica, spune foarte clar: unui motiv folcloric,- respectiv mitului lui Sisif,- trebuie să-i corespundă, o realitate istorică, nu una filozofică, şi cu atât mai puţin, o concluzie morală.Etimologia numelui, este incertă.In limba greacă, Sisif înseamnă "Înţelept", "Iscusit", "Priceput",dar şi "burduf de capră". Ultima denumire este atât de aiurea, că orice exeget, o va trece cu vederea, neânţelegând valorile de semnificaţie ale termenului,dar nici sensul iniţial ale celorlalte cuvinte,care vin în contradicţie, cu conţinutul mitului lui Sisif.De ce este acuzat şi condamnat Sisif? Pentru că a divulgat răpirea Aiginei de către Zeus. Din acest motiv,este supus în Hades, caznei de a împinge mereu o stâncă până la coama unui deal, aceasta rostogolindu-se înapoi, pentru ca efortul de împingere să se reia de fiecare dată.Cheia enigmei acestui mit, o deţine Pherekydes, care pune pedeapsa lui Sisif pe faptul că acesta, l-a legat pe zeul morţii, Thanatos, în lanţuri la palatul său. Această legendă, are şi un apocrif românesc, în povestea domnului Creangă, "Ivan Turbincă", eroul, făcând acelaşi lucru cu moartea, în faţa raiului,moarte pe care a băgat-o în turbinca blagoslovită de Dumnezeu, după care a agăţat-o într-un pom.Subliniem faptul că povestea "Ivan Turbincă", este varianta românească a mitului lui Sisif, denumirea de "burduf de capră",fiind sinonimă cu" turbinca "lui Ivan.Mitul lui Sisif,nu este grecesc,deoarece povestea lui este de factură vetero-testamentară.El se găseşte în cele două Cronici: [2 Împăraţi/2 Regi, 19; 35]: "În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului, şi a ucis în tabăra Asirienilor, o sută optzeci şi cinci de mii de oameni.Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte.Atunci Sanherib,împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra a plecat şi s-a întors; şi a locuit la Ninive."Dacă numele lui Sisif în Biblie apare sub forma de Ezechia, istoria îl va numi Iezechia sau Hezechia, şi este fiul şi succesorul lui Ahaz.Ezechia,a fost suveran al regatului Iudeii, domnind între anii 727-698 î.d.H. şi pe vremea acestuia se consemnează asediul Ierusalimului de către Sennaherib,[705-681 î.d.H.],în anul 701 î.d.H.,asediu întrerupt de izbucnirea unei epidemii de ciumă, în rândurile armatei asiriene.Acesta afost mitul lui Sisif.Vă mulţumesc pentru atenţie.
_________________

Spiridusul
Pentru a vorbi despre "spiriduş", cunoscut şi sub numele de "spirituş", avem la îndemână dicţionarele: wikipedia, al lui George Lăzărescu şi Dicţionarul de Mitologie Generala.Definiţia dată spiriduşului în wikipedia [mitologie romănească], este foarte interesantă : astfel, spiriduşii sunt creaturi cu chip de om, foarte mici de statură, care, de multe ori, locuiesc in scorburile copacilor, la rădăcinile florilor sau ierburilor. Există spiriduşi buni sau răi, [ o anumită analogie cu gnomul, koboldul, sau trollul din alte mitologii, ], uneori se adună în grupuri mai numeroase şi pot fi buni meşteşugari, producând obiecte fermecate. Alteori, cunosc tainele comorilor de sub pământ, înţeleg limbile plantelor şi animalelor. Par a fi o variantă îndepărtată a naiadelor şi driadelor mitologiei romane, sau a nimfelor mitologiei greceşti.
Conform principiului de bază al hermeneuticii miturilor, care afirmă că un motiv folcloric este egal cu arhetipul său istoric,definiţia dată în wikipedia, nu corespunde realităţii. Aceasta deoarece, definiţia se mişcă numai în planul virtual al mitului, evitând orice referire la valoarea de semnificaţie [care nu se cunoaşte deloc], şi care ne-ar oferi posibilitatea cunoaşterii istorice a acestor fiinţe legendare. Dacă aţi fost atenţi, s-a încercat o pseudoexplicaţie,atunci când autorul, destul de şovăitor, a sugerat originea spiriduşilor, în naiadele şi driadele romane sau nimfele greceşti.Dar el nu o spune ca o certitudine, explicaţia fiind doar o posibilitate de interpretare,nu interpretarea în sine.În acelaşi timp, sugestia nu corespunde unei realităţi istorice, aşa cum ar fi trebuit, comparaţia făcându-se formal,tot la nivelul miturilor, Spiriduşul românesc ,fiind comparat sau considerat descendent, din mitologia romană sau greacă,aşa cum s-a arătat mai înainte.Ciudăţenia,constă în faptul că,basmele noastre populare, chiar şi unele balade, sunt pline de spiriduşi, despre care,exegeza nu ne spune nimic. Să amintim aici despre balada Mioriţa, unde, unul dintre ciobani,este mai mititel,[ conform Mioriţelor colind,],sau numit alături de ceilalţi confraţi ai săi, diminutival,-ciobănaş, sau ciobănaşul, apelativ legat de tinereţea acestuia şi nu de mărimea lui. În cadrul basmelor, [dăm exemplu aici "Povestea lui Harap Alb a lui Creangă, care este o versiune în proză a baladei Mioriţa,], cel care izbuteşte să ajungă la destinaţie şi să învingă toate obstacolele, este fiul cel mic al craiului.Observati aceasta tendinta permanenta de a vorbi la nivelul miturilor si ale folclorului despre niste fiinte mai mici decat oamenii.Sonkin, preotul egiptean ii spunea lui Solon:
-Voi grecii, Solon, sunteti niste copii.
Semnificatia aceasta de copil, se regaseste atunci cand se vorbeste despre neamul lui Israel, aflat in robia egipteana.Ea se refera nu neaparat la copii, ci la faptul ca din punct de vedere istoric, un anumit grup de oameni este mai tanar , s-a format mai recent pe scara cronologica a istoriei omenesti.Intr-un fel expresia este asemanatoare cu a privi unii semeni de sus, desi de data aceasta diferenta este de clase, de bogatia unora si de saracia altora.Spiridusul, este imaginea copiilor lui Israel.