În legătură cu al doilea post al tău :
  Zici că trebuie să am parte "de niste amintiri tare zbuciumate". Poate. Nu ar trebui să mă justific ţie, dar totuşi :
    scârbă - simţeam (şi simt) când mă confrunt zilnic cu mizerii de oameni
    milă - faţă de cei care sunt nevoiţi să-şi suprime dorinţele şi visele din diverse motive
    laşitate - fac compromisuri sau nu, de teamă?
    orgoliu, invidie, depravare - peste tot în jurul meu
    ciorapi de damă - preludiu într-o seară de vară
    orgasm - serios ?
    furie - faţă de nedreptăţi, faţă de neputinţă, faţă de greşeli
    nedreptate - în fiecare zi
    mizerie - unii oameni sunt plini de ea
    otravă, răutate, violenţă, sânge - ştirile de la ora 17 sunt de ajuns
    disperare - la pierderea cuiva drag
  Nu cred că versurile astea cântă "realitatea destrăbălărilor noastre infantile". Eu nu am trăit într-un glob de cristal, aşa că pentru mine, cântă realitatea vieţii. De la 17, 19, 25 ani - nu cred că face diferenţa decât vârsta şi gradul în care te afectează lucrurile acestea. Dacă tu ai capacitatea să-ţi selectezi amintirile şi să le păstrezi pe cele frumoase excluzându-le pe celelalte, bravo.
  Melodia nu conţinea doar versurile acestea, la fel cum eu nu mă definesc numai prin amintirile mele "zbuciumate", dar ele sunt o parte din mine.

vanghelis007, nu am mai dat de mult pe site (ştiu, ruşine mie), aşa că îţi voi răspunde abia acum.
       În legătură cu primul post, spui că "Scofi, formatia ta favorita, scrie versuri de doi bani, dar important este ca tu ii iubesti si dragostea sterge greselile si face oamenii(sau formatia ) mai buni.". Poate că e aşa, nici nu am sugerat altfel - doar că mie versurile pe care tu le consideri de doi bani îmi plac foarte mult.
       Faptul că versul "Te învaţă să-ţi cauţi iubirea pe net" nu rimează cu vreun altul are relevanţă în a demonstra ce ? Că versurile în ansamblu nu sunt bune ? Nici versul anterior lui nu rimează cu nimic. Trebuie neapărat ca acestea să aibă rimă pentru a îndeplini un standard ?
       Apoi, că "fericirea nu se trăieşte din amintiri, ci din prezent" e adevărat, poate. Dar eu cred că mergi prea departe, versul nu le exclude pe restul, la fel cum definiţia de aici a fericirii nu le exclude pe celelalte. Poate că nu se trăieşte, dar cu siguranţă se întreţine cu amintiri.
       Cred că eşti egoist când spui că "de dormit, faptul ca dormi la ea pe canapea, in loc sa dormi la tine acasa sub plapuma si cu geamul deschis, mi se pare o aberatie". Am o imagine absolutistă asupra iubirii, aşa că da, eu aş prefera să dorm incomod dar să ştiu că cel pe care îl iubesc e mai aproape de mine. În plus, cred că versul se referă nu neapărat la sacrificiul pe care îl faci tu, ci la ce dobândiţi amândoi - părinţii ei te lasă să dormi la ea, deci încep să capete încredere în tine. Sau orice altă interpretare ar avea, dacă ar dormi împreună cum zici, poate că fericirea nu ar părea câştigată prin paşi mici şi sacrificii şi nu ar şti s-o aprecieze - ci ar veni ca un lucru garantat.
      "Ideea tatalui care isi invata fiul cum sa devina betiv, mi se pare interesanta, si asta reproseaza intotdeauna femeile maritate sotului lor, ca au invatat sa fie niste brute si niste betivani din cadrul familiei". Sincer, crezi că alcoolismul începe cu o sticlă de bere în biroul tatălui ? Eu nu, cred că aici e vorba de relaţia tată-fiu.

 Recent, am dat peste această carte la un prieten. A fost drăguţ să mi-o împrumute, deşi descrierea pe care mi-a făcut-o ar fi trebuit să mă descurajeze.
 Ei bine, după ce am citit câteva capitole, am fost atrasă atât de idee, cât şi de acţiune în sine, de modul în care autorul pune problema.
 Romanul este plin de mister, presărat cu crime şi aventuri cotidiene ale unor agenţi FBI, dar are şi un parfum arhaic. Ideea naşterii unui copil special - al şaptelea fiu al celui de-al şaptelea fiu - care scrijeleşte nume şi date fără a şti să scrie sau să citească, apoi generaţii întregi de astfel de copii, care pornesc de la el
 - ascunde destinul pecetluit al fiecărui om, până la data de 9 februarie 2027 - Sfârşitul Zilelor. 

 Descrierea de pe copertă sună aşa :
  " Acest roman începe în mai 2009, la New York, când bancherul David Swisher primeşte o carte poştală pe care figurează doar un sicriu şi o dată. Data morţii sale.
  Acest roman începe în februarie 1947, la Londra, unde Winston Churchill ia o hotărâre care îi va împovăra conştiinţa până la sfârşitul zilelor sale. O hotărâre cumplită, dar necesară.
  Acest roman începe în iulie 1947, la Washington, când Harry Truman, preşedintele care a ordonat folosirea bombei atomice, afllă un secret care ar putea arunca lumea în haos. Un secret străvechi, însă foarte actual.
  Acest roman începe în decembrie 782, pe insula Vectis, când un copil analfabet scrie pe zăpadă nume şi numere. Har divin, sau blestem ?
  Acest roman, dacă este roman, a început şi nu s-a sfârşit. S-ar putea ca noi toţi să fim în el, fără să ştim.
  Pentru că nimic nu este întâmplător.
  Pentru că destinul fiecărui om este deja scris."

 În speranţa că v-am făcut curioşi, vă urez lectură plăcută !

Poze găsiţi aici :

Un film ce nu cred că are nevoie de multe introduceri, dat fiind faptul că a avut parte de atâta publicitate, peste hotare dar şi la noi în ţară.

Personal, nu avusesem o părere prea bună la început, de aceea nici nu l-am văzut chiar după apariţie, în toată acea euforie iscată. Am dat peste el însă zilele trecute, şi nu am regretat.

Pe lângă efectele speciale şi tot ceea ce mai înseamnă un film cu super-eroi, The Dark Knight vine cu o distribuţie extraordinară. Jokerul (Heath ledger) m-a impresionat cel mai mult, dar şi Batman (Christian Bale), sau Harvey Dent (Aaron Eckhart).

Dintre voi, aţi văzut acest film ? V-a plăcut ?

Câteva poze găsiţi şi aici :

Am văzut recent acest film şi mi-a plăcut foarte mult. În general nu mă dau în vânt după filme de acţiune, dar la acesta am făcut o excepţie. Şi mă bucur că am făcut-o.

Ideea filmului poate părea destul de "fumată"- fostul agent/spion pleacă în căutarea fiicei răpite în Paris -  dar, după părerea mea, filmul reuşeşte să se dezică de "standardele" create pentru astfel de genuri.

Ce să mai spun de actori ? Liam Neeson întruchipează perfect agentul retras, dar care nu şi-a pierdut încă abilităţile. De-a lungul filmului, personajul trece prin întâmplări marcante, totul într-un ritm alert, captivant. Alături de Neeson, Famke Jenssen nu are prea multe replici, iar Maggie Grace exagerează puţin în încercarea ei de a aduce cu o puştoaică de 17 ani. De fapt, tot filmul stă în jocul lui Neeson , 95-97% din scene fiind cu el  .

Nu am dat prea multe detalii în legătură cu subiectul filmului şi cu ceea ce se întâmplă, mai exact, pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de a afla singuri.

Asta dacă nu care cumva l-a mai văzut cineva. Dacă da, v-a plăcut ?

 

Ce e la mine în playlist în acest moment :

<a href="http://www.youtube.com/v/TxvpctgU_s8&rel=0" target="_blank">http://www.youtube.com/v/TxvpctgU_s8&rel=0</a>

Poate că nu e cel mai indicat subiect în care să îmi dau cu părerea, dar totuşi încerc şi eu.

Din prisma a ceea ce înţeleg eu prin "clasic" şi "modern", cred că rock-ul este şi una, şi alta. Adică : este clasic pentru că s-a format nu acum 5-10 ani, ci cu ceva decenii bune în urmă, şi a reuşit să se menţină ca gen muzical până astăzi (chiar dacă au apărut multe alte "subgenuri" derivate). Este modern pentru că tocmai aceste stiluri care au derivat din rock-ul de la "începuturi" îl menţin mereu în actualitate, conformat noilor cerinţe ale publicului.

Nu ştiu, aceasta e doar părerea mea. 

Iată şi videoclipul piesei "Life in technicolor ii" - e destul de ciudăţel, dar totodată drăguţ 

<a href="http://www.youtube.com/v/fXSovfzyx28&rel=0" target="_blank">http://www.youtube.com/v/fXSovfzyx28&rel=0</a>