28 Mai 2017, 02:56:20 *

Autentifică-te cu numele de utilizator, parola şi precizează durata sesiunii.
 
   Pagina principală   Ajutor Caută Calendar Membri Autentificare Creează un cont  
Pagini: [1] 2 3 ... 10
 1 
  : 21 Mai 2017, 16:04:48 
Creat de acdc - Ultimul mesaj de către acdc
 Dragii mei, am speranța că unora dintre voi, cu apetit mai pronunțat pentru abordări filozofice, le e destul de clar că acdc nu le poate satisface curiozitățile îndreptățite de-altfel, interesele diverse într'u știință, într'u știința științelor. Nu, acdc poate doar să brodeze impresii personale, credințe, convingeri, într-o formulă ușor de digerat, spre destinderea, relaxarea spiritelor inductive. "acdc", dragii mei, nu e un magistru care vă injectează cu informații fumate, care vrea să vă ghideze cu forța sugestiei într-o direcție sau alta, el vrea doar să capaciteze potențialul unora cu predispoziție la gîndire. Așadar dragilor, dacă sînteți pregătiți să parcurgeți explicații greoaie, aproape inextricabile, să răbdați puncte de vedere străine, eventual neconforme cu convingerile eului vostru, să pornim:
  Ce zici, az'noapte, pe la ore mici, n-aveam de lucru și mă gîndeam. Somnul nu venea, știa că n-are loc. Mă gîndeam așa, cam cum e treaba cu volumele și alți parametrii de stare în condițiile spațiului cosmic, avînd în vedere că acelea sînt generalizate în Univers și nu cele specifice de pe Tera. Așadar, cu o banală seringă, se făcea că încercam sâ trag cu ajutorul pistonașului, spațiu gol. Cu pistonașul tras, obturam orificiul de umplere, și apăsam acum pistonașul. Acesta ar trebui să se ducă la cap fără a opune vreo rezistență. Nu s-ar creea nici o presiune. Așa e ? Sau poate nici nu puteam să trag pistonașul pentru că în spațiu se manifestă o subpresiune uriașă, mai bine zis o lipsă de presiune, în lipsa unei atmosfere, în lipsa altor gaze pretabile la modificări de volum sub puterea unor forțe aplicate din exterior. Foarte interesant, așa o fi ? În acest ultim caz, corpul unui cosmonaut, neapărat de costumul special s-ar dezintegra, toate fluidele biologice ar părăsi încet, încet corpul, sau brusc,
am asista la o "implozie inversă" care ar pulveriza pur și simplu corpul.
 Dragii mei, de la banala seringă, gîndul mă duce sus pe orbită, în spațiu cosmic. Se făcea că virtual, umblam liber prin cilindrii unui motor cu ardere internă, ce ținea cu tot dinadinsul să pornească și să evolueze în spațiu cosmic. Luam astfel "temperatura" fenomenelor ce ar avea loc, dacă ar avea loc. La un semn, cheia se răsucește în contact. Curentul electric dă să miște pistoanele. Se aude bîzîit de bobină dinspre electromotor. Ce să vezi ? Nici o mișcare. Forța spațiului, tradusă în deficit, e mai mare decît forța celor 12 V și 75 de amperi. Admisia este deschisă, dar de data asta acționează invers, "sugînd" pistonul dinspre exterior. Urmare, aceasta ține pistoanele pe loc. Măresc în gînd puterea acumulatorului. Start, ...nimic. Măresc mai mult, mai mult. La un moment dat, arborele începe să se învîrtă, pistoanele își fac cursul, supapele la fel. Nimic, însă. Omit să notez amperajul ultim, mare greșeală. Aflam forța implozivă a văzduhului. Săraca ferătanie, încearcă să plece din loc, dar, fără oxigen, sigur nu va putea. Detenta, inițiatoare a fenomenului de traducere a mișcării rectilinii în mișcare circulară, necesară în final pentru a desfășura lungimea cercului roții, spuneam, se produce în prezența unei presiuni ridicate a gazelor de ardere ce conțin vapori combustibili, oxigen, etc. Asta la motorul Diesel, la benzină clasic, gazele se aprind de la scînteia bujiei, dar obligatoriu în prezența oxigenului. Vedeți, oxigenul ăsta, mare pișicher, fără el, nici o mișcare. Ai zice că e enzima catalizatoare a mișcării. În prezența lui au loc arderile, în prezența lui au loc descărcările de energie, în prezența lui are loc dezechilibrul termodinamic ce probabilistic a făcut într-un final , posibilă viața.
  Să revenim: La prima vedere, ar fi trebuit ca pistoanele să nu gliseze de fel, orice forță ai fi aplicat rotorului. Asta în cazul în care spațiul cosmic ar fi însemnat " nimic". Nimicul ,dragilor, n-ai cum să-l întinzi, și nici cum să-l presezi. Teoretic, nimicul ăsta există. El se găsește virtual între două suprafețe materiale bine delimitate, palpabile, lipite. Să zicem între o piatră și o peliculă de apă, ce acoperă fest suprafața pietrei. Practic, între două elemente chimice se găsește "nimicul". Zicem la repezeală că acesta este neimportant, neavînd nici o înrîurire asupra realității. Ei bine, nu, dragilor, "nimicul" ăsta e extrem de puternic. Cum adică? Păi să vă dau un exemplu banal. Parbrizele autovehiculelor, geamurile ferestrelor, în ziua de azi, la montare, sînt manipulate cu ajutorul unor mecanisme foarte simple dar foarte deștepte, eficiente. Este vorba de mecanismele ce au aplicație prin formarea vidului între suprafața sticlei și cealaltă suprafață care lucrează. Aceste suprafețe sînt suprapuse fest, după care suprafața lucrativă este acționată, și acționează la rîndul ei ca o ventuză, sugînd pur și simplu suprafața sticlei. Cum între cele două suprafețe nu există gaze care să permită modificări de volum, are loc o "lipitură" practic indestructibilă. Mai curînd ar ceda materialul echipamentului, presupus a fi mai puțin dur decît sticla. Cu asemenea echipamente se pot ține în loc literalmente, locomotive, avioane, sau ce vreți voi să vă imaginați. Adică, dragilor, "nimicul" în cauză, nu poate fi rupt. Ei bine, dragilor, păi dacă acest "nimic" ar fi prezent și în spațiu cosmic, ar trebui ca la simpla ieșire în spațiu a unui astronaut, cu tot costumul protector, a cărui maleabilitate ar labilita ireversibil rezistența la implozie, întregul sistem om-costum să fie pulverizat în mod spectaculos. Asta, după toate probabilitățile, nu s-a întîmplat. Ce va să zică, spațiul astral nu este caracterizat de acest "nimic". Spațiul este construit din "CEVA", într-un fel anume, ce permite acestuia o modificare de volum în condiții fizice speciale, sub acțiunea unor forțe date. Ei, dragilor, abia am venit la subiect. Acest fapt, permite Universului să se dilate, expansiunea acestuia fiind posibilă, ba pe undeva chiar logică. Expansiunea Universului implică două posibile scenarii, ori spațiul rămîne același, doar masele astrale deplasîndu-se în spațiu, influențate fiind de forțe necunoscute, ori spațiul este cel ce expandează modificîndu-și volumul în sensul creșterii acestuia, creștere ce implicit duce la o deplasare, practic la un transport de masă proprie corpurilor astrale, asteroizi, planete, sisteme stelare, galaxii, roiuri galactice, etc. Să ținem însă cont că această mișcare a maselor, mișcare aparent cel puțin, accelerată, trebuie să aibă loc sub influența unor forțe interne sau externe, dacă privim Universul ca un sistem închis. Ei, dragii mei, aici e-aici. Dacă forțele ar fi interne, precum forța gravitațională, Universul, ascultător, ar fi urmat o amplă mișcare de restrîngere, perspectiva ar fi fost de adunare a acestuia, la apropierea constituenților, care logic, ar fi fost tot accelerată, dat fiind creșterea progresivă a forței gravitaționale, pe măsura concentrării masei. Dacă însă, forța ar fi externă, ar însemna că undeva, mai departe decît putem noi detecta "astăzi", există "altceva", care exercită această forță necunoscută asupra maselor, astfel ca acestea să "fugă" care încotro. Ei, dragilor, iată ce înseamnă să n-ai de lucru într-o noapte cu lună plină, cu stele ce clipesc hipnotica, parcă, aruncînd spre noi, lungi, delicate, misterioase chemări. Dar dragilor, de unde, de la ce ar putea să provină această forță externă, capabilă să miște din loc întregul Univers, în sensul rarefierii acestuia, să-l întindă deci, să tragă de el ? După toate probabilitățile, Universul, speculativ, poate fi privit ca o realitate cvasisferică, fiind clar că nu-l putem privi ca pe un cub, să zicem. Ar rîde și curcile. Ei bine, forța externă în cauză, ce acoperă într-un fel întreaga sferă universală, logic, ar trebui să parvină de la o acumulare inimaginabilă de masă, care să înglobeze întregul Univers. Astfel, Universul s-ar manifesta ca o bulă uriașă, în care corpurile astrale, sub acțiunea unei forțe gravitaționale a unui corp mai amplu sau sistem integrator ce poate avea virtuțile unei găuri negre de altă factură, spuneam integratoare, știut fiind faptul că o gaură neagră clasică, acționează asupra înprejurului în sensul atracției de masă către un singur pol, și anume centrul de masă. În acest caz, dificil, putem raționa în sensul în care, deja fiind vorba de mai multe entități, respectiv Universul intuit, și "Calota "masivă, nedefinită, putem lua în considerare ușor, posibilitatea existenței altor "bule universale", practic, am antama pluralul cuvîntului Univers. Interesant, nu ? Ar mai fi dragii mei, și altă posibilitate prin care manifestarea expansionistă a Universului să aibă loc pur și simplu prin dilatarea de data aceasta a spațiului, în urma fenomenului de pierdere de energie a corpurilor formatoare. Asta înseamnă că potențialul ce zace în intrinsecitatea materiei, cumva, prin intermediul fenomenelor specifice corpurilor radiante, ajunge la suprafață sub formă de energie radiativă, Astfel, spațiul este presat din interiorul sistemului, făcut fiind să expandeze, să se dilate odatâ cu corpurile ce-i imprimă această manifestare. O abordare logică a fenomenului dilatației, ne arată destul de clar că un sistem, înalt presurizat necesită energie suplimentară înaltă pentru depășirea stării anterioare, considerată inițială. Atunci, logic, un sistem slab presurizat așa cum se afirmă spațiul universal, necesită un aport energetic relativ redus pentru a depăși condiția geometrică inițială, fiind într-un anumit cuantum, de-ajuns pentru ca echilibrul termodinamic să fie modificat, în direcția ființării unei dilatații accelerate. De ce accelerată? Păi dragilor, dacă Universul ar fi deschis, spațiu cosmic, cu o permisivitate intrinsecă specifică, ar anula influența surplusului energetic, astfel Universul rămînînd pururi într-un echilibru termodinamic. Lucrul acesta nu se întîmplă însă, expansiunea accelerată arătîndu-ne că sistemul este finit, surplusul energetic cumulîndu-se , ducînd la o progresie geometrică a dilatației, iată , accelerată. Problema de finețe așadar, dragii mei, după părerea mea, ar fi faptul că acest comportament sistemic este caracteristic, iată, unui sistem închis spuneam, ceea ce ne duce cu gîndul la scenariul "Bulei Universale". Așadar, orice raționament ai ataca, acest comportament de expansiune accelerată duce la una și aceiași concluzie:                                 [ Universul nu este infinit ].
  Vedeți dragii mei, unde poate duce o nevinovată insomnie. O grozăvie mai mare, nici că s-ar putea. "Axioma Maxima", dragilor, astăzi, a fost răsturnată...! Incredibil dar adevărat. Recunosc dragii mei că parcă nici mie nu-mi vine să cred, dar sînt conștient în același timp că închistarea în viziuni, fie ele general acceptate, duce la stagnare, o stare fundamentală străină, de neacceptat pentru Homo Sapiens.
  Dragii mei, mai în glumă, mai în serios, consider totuși că raționamentul expus mai sus, nu suferă de inadvertențe insurmontabile, așadar, rămîne în atenție, viitorul fiind pe cît de enigmatic, pe atît de inprevizibil. Știți, nu aduce anul, ce aduce ceasul.
  Răspunde  |  Răspunde folosind un citat  


 2 
  : 17 Mai 2017, 13:15:54 
Creat de acdc - Ultimul mesaj de către acdc
   Dragii mei, ca un făcut, iar m-am dat gîndirii, ptiu...nu'ș cum se face că tot îmi vin gînduri. De unde ? Probabil alter ego chiar există pe undeva prin galaxii depărtate, și-mi trimite scrisorele subcoantice. Așadar, dragilor, ca să liniștesc fierberea spirituală a unora, înțelegător cum mă știu, un barbar cuminte, ca să împac și capra și varza, am hotărît să mut "filozofeala" mea cu tot cu arme și bagaje, la secțiunea Diverse. Dacă îmi aduc bine aminte, avertizasem în postările de început că gîndurile mele, nu prea au multe în comun cu filozofia, fiind simple speculații , exerciții mentale, nețintite anume, dezinteresate, care ar trebui totuși să aibe darul de a conștientiza subiecții pretabili. Nu alerg așadar nici după voturi, nu reclam nici emisiuni ample, televizate, nu emit nici pretenții. Eu dragilor, nu sînt nicidecum un filozof, eu doar spăl vesela, mai pun un pic de TIX, mai un parfum, clătesc un pic, și gata, lucește. Un filozof, dragii mei, are greutate, are anvergură, are dichis de vorbe, are cîntar, are praf de stele pe ciubote. Creștetul lui poartă povara cerului. Sufletul lui e pe jumătate plecat, plutește deja în borta văzduhului. Direcțiile săracelor mele însăilări lexicale fiind într-adevăr multiple, cu acoperire largă a aspectelor realității, necesită într-adevăr un topic la fel de larg, care să permită cuprinderea "legală" a acestora. Așadar, arhicunoscutul, irezistibilul, teribilul / ...acdc... /,va fi de-acum prezent la DIVERSE...A,... uitasem să pun niște ghilimele dragilor, dar perspicacitatea voastră are darul de a mă liniști. Știți, un bătrîn, mai bătrîn ca mine îmi spunea odată, că dacă nu descrețim din cînd în cînd fruntea, o să facem riduri... Acuma, una zice omul, și alta poate ieși. De stabilizat, de bine de rău, mă stabilizai, însă rămîne de văzut dacă voi mai primi telegrame de la ruda mea din depărtări albastre. Speranțele nu mor însă niciodată, așa că...
  În altă ordine de idei, că veni vorba, stau și privesc gînditor (cum altfel ? ), subsolul secțiunii Filozofie, unde întîmplător am debutat. Acolo, este clarificată intenția producătorului de a antama "discuții pe teme filozofice". Nimic de zis, intenție înălțătoare. Păi dragii mei, discuțiile astea "deocheate", cu sare și piper, nu le pot face decît filozofii. A'păi, dragilor, filozofi nu găsești pe toate drumurile. Ei sînt puțini, și în general, nu se expun mai mult decît trebuie, nu se simt confortabil în lumina reflectoarelor. Aceștia, nu sînt oameni de spectacol, și-i poți număra pe degete. Aceștia, scumpii mei, cu greu pot fi trași de limbă, și asta mai mult la ocazii, referindu-mă aici la cei în viață. Pe cei dispăruți, chemați la Domnul, nu-i mai putem găsi decît în biblioteci, harul lor rămas fiind în litere. Dragii mei, mierea e puțină și scumpă, și n-o fac toate muștele. Vedeți dumneavoastră, nectarul e rar, greu de găsit. Florile, ce-l pot face, nu cresc decît pe cîmpii, departe de vacarmul străzii, de viermuiala cotidiană. Ele nu se înghesuie pe asfalt, în mijlocul drumului. Albina, musca asta specială, numai ea știe să-l găsească și să-l facă miere. Pentru asta, aleargâ mult, muncește. Ce e drept, e și înzestrată de la Dumnezeu. Vedeți, așadar, dragii mei, secțiunea în cauză n-o să fie nicicînd asaltată de filozofi, aceștia, mai curînd pot fi găsiți la "masa tăcerii". Fiți deci siguri că aceștia nu se vor îmbulzi. A,... încercări nevinovate ale novicilor, pot avea loc, dar discuții serioase, mai puțin sau deloc. Așadar, cine vrea miere lexicală, autentică, să caute. Cine caută găsește, dar nu pe Forum. Dragii mei, spectacolele de operă, nu se fac niciodată pe imaș, iar interpreții cu blazon, nu se produc la iarbă verde. Ștaiful nu permite.
  Răspunde  |  Răspunde folosind un citat  


 3 
  : 13 Mai 2017, 23:23:49 
Creat de acdc - Ultimul mesaj de către acdc
  Dragii mei, o furnică mică mică, slăbuță, cu cearcăne și bătături, fu adusă de un vînticel bun, tocma' sus, pe vîrf de munte. Și unde nu zici că furnica începu să se minuneze singură, ce sus a ajuns ea, numai prin forțele proprii. Cît drum bătuse să ajungă tocmai în vîrf de munte. Cîte obstacole trecuse singurică, să ajungă așa sus. Acum, mîndră, privea nemărginirea. Se întreba în sinea ei...Or mai fi și alte mușuroaie ca al meu în lumea asta ? Ăsta o fi singurul munte pe lume ? Dacă mă uit bine în zare, 'oi vedea cum e făcută lumea ? I-oi vedea începutul ? ... Așa-i că-s cam multe întrebări pentru sărăcuța furnică, nu ? Ea, sărmana, încrezătoare, își închipuie că de-acum totul îi stă-n putință... Ei, dragii mei, vedeți, cam așa și cu omul ăsta. A ajuns cu greu, să vadă cu ochii minții, destul de deslușit atomul. La numit așa pentru că nu prea-și închipuia cum la rîndul lui și acesta ar fi fost format din alte subdiviziuni. Numele dat, chiar asta înseamnă, nu poate fi dezmembrat. Și totuși, mai tîrziu, s-a putut. S-au întrezărit și electronii, și protonii, și neutronii, precum și aranjamentul lor spațial. Cu închipuirea, omul merge mai departe, și născocește quarkurile," colorate, aromate, pudrate", bosonii, etc. Acum, la CERN vrea să vadă mai departe. Pe urmă, o să vrea mai mult, și mai mult, și mai adînc. Pînă unde, dragii mei ? Heee...omul ăsta s-a născut curios. Îi șade bine așa, dar numai lungul nasului nu vrea să și-l vadă. O să mai aflăm multe, dar niciodată tot. Sîntem prea mici pentru un război așa mare, la care ne vrem parte. Sîntem îndrăgostiți lulea de Fata Morgana, numai că ea n-a existat niciodată... Știți, robinetul cu inepții e veșnic deschis. Se face o așa risipă... Cînd și cînd, însetați, unii dintre noi s-adapă. Fantasmagorii naive își fac loc. Vedenii, viziuni, amestecate , fac decorul. Aberații savante, printre adevăruri efemere ies din calcule, silit. Omul, avid de cunoaștere, încorsetat de regimul limitativ al logicii, îndrumat sărac de o dialectică inventată de nevoie în drumul spre absolut, sprijinit în toiagul tocit al metafizicii, în lipsa altor instrumente mai adecvate înaltelor idealuri, cu o hiperbolică forță compozițională, într-o nestinsă sete de anticipație, cu un curaj ce unii îl numesc tupeu, creează modele futuriste, conștient de cuprinzătorul adînc al realității, al cărui potențial ar trebui recunoscut, este eminamente infinit. Vedeți, cine știe de cîte cicluri au avut parte atomii din care sîntem făuriți. Cine știe de cîte ori aceștia au fost absorbiți în cataclisme stelare, ca de fiecare dată, modelați și remodelați, să răzbată în lungi incursiuni în lumi materiale, ca mai apoi să revină la matrice, iar, și iar, și iar. Între-un anumit fel, sîntem nemuritori, știați ? Lunga noastră efemeritate ne-a permis totuși să ne-nvăluim în conștiință, să închegăm astfel spirite veșnice, voite plăsmuiri transcedentale ce frizează eternitatea. Astfel, mirajul ce-l trăim zi de zi, în al cărui adînc și pe ale cărui înălțimi nu avem și nu vom avea permisiunea să privim niciodată, nu are un început, cum nu va avea nici sfîrșit. El este doar un gînd al Eternității, o toană pe care și-o poate permite, un perpetuum nedeslușibil.
  Răspunde  |  Răspunde folosind un citat  


 4 
  : 30 Aprilie 2017, 20:12:50 
Creat de acdc - Ultimul mesaj de către acdc
   Dragii mei, "Ivan cel Groaznic" al epopeei clasiciste mondiale a tururor timpurilor, a fost inegalabilul, zguduitorul, extraordinarul, inimitabilul Ivan Rebroff. Acesta, pseudonimul, se datorește obîrșiei sale amestecate, intr-un inspirat melanj, rusească și nemțească. Pe numele său adevărat Hans Rolf Rippert, nume de neamț adevărat, născut la 31 Iulie 1931 în Berlin, din capriciile unui neamț get-beget și ale unei rusoaice merituoase, Ivan Rebroff, cel cunoscut și recunoscut mai tîrziu ca interpret spectaculos de operă, purtător de pseudonume rusesc (cum altfel ?),dar avînd cetâțenie germană, s-a remarcat din tinerețe, încă din timpul Școlii Superioare de Canto și Teatru din Hamburg absolvită in 1959. În cariera sa spectaculoasă, într-un parcurs și cu un stil extrem de colorat, înbinînd cu evidentă ușurință frcvențe joase specifice registrului profund de bas-bariton cu cele sopranice, a abordat un repertoriu bogat din care a dat Domnul să nu lipsească: Ave Maria de Gounod, The Nightingale, Cosack Patrol, Poljusko Polje, Ochi Cernye, Abentglocken, Kalinka Malinka, Wolgalied, Katjuska, etc. Aceste lucrări abordate cu o tehnică desăvîrșită, potrivită caracterului său complex precum și potențelor sale interpretative de excepție, l-au dus în multe colțuri ale mapamondului, concertînd cu succes pe scenele lumii. La vîrata de 60 de ani, timpul l-a surprins pe o insulă grecească, Skopeles, ferit de vacarmul lumesc, unde, ca înaltă recunoaștere urbană, i se conferă titlul de Cetățean de Onoare. Mai tîrziu, în 2007, cu un an înainte să ne părăsească, vienezii decid să-i atribuie Crucea de Onoare, un înalt Merit austriac. După numai un an, în 2008, la 27 Februarie, Domnul a hotărît să-l ia la el, scutindu-l astfel de suferințele inerente bătrîneților. Astfel, marele Ivan, după o viață se 76 de ani, trăită frenetic, după o carieră mai mult decît bogată, după o neasemuită paradă clasicistă, în care dulceața limbii materne precum și cea a timbrului său vocal inconfundabil a fost dăruită publicului, în care accentul riguros, categoric al limbii germane este marcat în cote înalte spre deliciul tuturor melomanilor, spuneam, ne părăsește iată în favoarea cerurilor. Spiritul său, însă, rămîne aici , printre noi, lîngă noi, să bucure în continuare generație după generație, cu virtuțile-i nemuritoare. Personal, ( parcă asta ar conta!) am cunoscut noian de lacrimi de tristețe, în umbra înaltului său spirit, așa cum sînt inundat de emoție la audierea unei piese a preaactualei copile Laura Bretan, de la care aștept cu toată încrederea o serioasă abordare a carierei muzicale la timpul cuvenit. Caracterul lor, unic, charisma lor uluitoare, supun cu tandrețe spiritele noastre, captivate, într-o dulce reverie, într-o fină evadare în sublim.
  Răspunde  |  Răspunde folosind un citat  


 5 
  : 27 Aprilie 2017, 15:04:00 
Creat de acdc - Ultimul mesaj de către acdc
  Zilele astea, întîmplător, cu năduf am recitit un articol doct, inexpresiv, tehnicizat abundent, metalic aproape, abordat cu siguranța matematicistă a unui realist notoriu. Aici se făcea referire la aspecte, capacități artistice, ce țin de spiritualitate mai ales, tușe fine făcînd diferența. Subiectul era un tînăr artist care, "firește" trebuia desființat. Mamă-sa, neatentă, nu-l făcuse vezi Doamne, direct artist celebru, acest fapt fiind o greșeală de neiertat. "Samniții",mascați așteaptă la Caudium, jucînd rolul Sfîntului Petru. Spuneam mai deunăzi, că spre deosebire de destui agramați cu diplome, de "anahoreți" de o masochistă originalitate, care turuie confuz necesitînd resegmentare, unora, Providența le-a dat darul gîndirii, o zestre cam rară ce e drept. Dintre ei se remarcă o seamă, cu gîndire rafinată, sofisticată chiar. În general, aceștia din urmă emit și pretenții pe măsură. Sînt însă îndreptățiți într-o anumită măsură, numai că potența lor spirituală ieșită din comun cum spuneam, este direcționată diferit, unii înbrățișînd demersuri constructiviste mai mult decît decente, alții într-un mod cu totul diferit, ca două părți ale unui întreg, aflate pururea într-un antagonism perfect, se atașează cu emfază spiritului criticist, adesea demolator, semănînd sămînța unei discordii veșnice. Cu condescendență, trebuie să recunoaștem că amîndouă stiluri de abordare a diverselor problematici sînt benefice pînă la un punct, atîta timp cît se completează reciproc pentru atingerea de scopuri și parametrii superiori, într-un curent evolutiv firesc, pilotajului celor din urmă aducînd plusvaloare. Dacă în cazul constructiviștilor, subiecții au o singură direcție, pozitivistă cu predilecție, abordînd diferit doar tehnici mai mult sau mai puțin calibrate, mai mult sau mai puțin calitative, într-o estetică diversă, rareori discutabilă, ei bine, cei din urmă, de multe ori vor să fie cei dintîi, uitînd că fără marfa altora ei n-au ce vinde. Pentru mulți dintre ei , modestia nu s-a inventat încă, tot ce mișcă trebuind să treacă pe sub lupa nemulțumirii lor. După ei, și lumina zilei ar trebui săvină noaptea (traficul fiind redus !) și viceversa. Uni se ascund sub aripa protectoare a tagmei, semnînd chiar cu nume consacrate, alții dau buzna pur și simplu, din neant, într-o veselie cu iz. Vedeți dumneavoastră, de multe ori, brînza e bună dar burduful ba. Încredințat că iureșul acestora nu are de-aface cu lipsa unui simț pozitivist definitoriu, intuiția asigurîndu-mă că este doar o lipsă de atenție expandată în înalte precum și unilaterale condiționări, motivate de o plinătate de sine ce din păcate a ajuns să dea pe-afară, de la înălțimea competenței lor, nemaivăzîndu-se pămîntul. De remarcat însă, e că intuiția, de multe ori ne poate juca cele mai nefericite feste. Ei bine, totul ar fi bine, dacă n-ar fi și rău... Pe de-asupra, un segment neprecizat dintre aceștia, cu lipsuri etice, pentru care uzul moralei nu prezintă prea multă însemnătate, ocolindu-i, deontologia fiindu-le întru-cîtva străină, profită nemeritat de zestrea ancestrală, ce le imprimă însă și un anumit caracter atavic, punîndu-i în poziția unei echilibristici stînjenitoare. Capacitățile mentale ale acestora, stinghere, fără sensibilități înălțătoare, fac loc unui pragmatism aspru, contondent uneori, ce nu pune nici măcar un plasture peste rănile deschise ale realității, ci hăcuiesc victima într-un dispreț nemeritat, cu o întreagă panoplie de termeni din cale-afară eterogeni, opuși cu forța într-un ranchiunos semantism. Pentru un subiect lucrat în filigran, bunăoară, nu putem adecva forțat un limbaj scînteietor într-un cuplaj insolit, cu cuvinte sărace, stînjenitoare, așa cum nu se face să evaluezi la lumina zilei, în drumul maore, o piatră rară. La fel, nu e indicat nici să manipulezi segregări imunde cu mănuși de catifea. Să folosești un stil ce abordează lucrurile astfel, într-o diagonală forțată, mai mult decît îndrăzneață, într-un dualism frivol, înseamnă că simțul măsurii este oarecum afectat, esteticul faptului reclamînd o lipsă. Persoane, așadar, cu așa înalte pretenții, nu-și pot permite însă, să faulteze în așa măsură etica scrobită a cuvîntului scris, atît la niveluri înalte cît și mai jos. Noroc însă că demersurile acestora, cu caracter pur teoretic, nu lasă urme materiale, palpabile, influența lor, în ultimă instanță fiind diminuată cert de discernămîntul general.
  Răspunde  |  Răspunde folosind un citat  


 6 
  : 19 Aprilie 2017, 11:44:46 
Creat de acdc - Ultimul mesaj de către acdc
 De multe ori, să citești pur și simplu, n'ajunge, nu e totul, dulceața se află disimulată cu grijă printre rînduri. E ca și cînd ai cînta robotic la pian. Cântecul în sine nu stă nici decum în vârful degetelor, dragii mei. Mai curînd, sălașul lui e în mintea noastră. Aici, senzori sensibili, traductoare fine, acordări complexe, dirijate net de o anumită stare de spirit, transformă semnalul audio asociat unei partituri tehnice, seci, într-un melanj divin, unic, ce atinge cu dărnicie coarda sensibilă a fiecăruia. Acesta din urmă, doar, purtînd amprenta interpretului, a instrumentului chiar, și nu în cele din urmă a autorului, poate fi numit cîntec. Așadar, dragilor, "expozenistul" ar vrea să spună unele lucruri, dar nu se poate, și-atunci, se-apucă să înghesuie printre rînduri înțelesuri ne-nțelese. Cine are deschidere pricepe, cine nu, nu. Uneori, "textieristul" ajută, montînd ghilimele vizibile, alte ori dă de înțeles, dar sînt situații în care cititorul este lăsat de izbeliște tocmai la greu, atunci cînd ar trebui să înțeleagă contextul. De ce se întîmplă așa ? Păi, de cele mai multe ori, o alcătuire lexicală cu substrat, pune mai bine în evidență un anume stil, devine mai interesantă chiar decît subiectul ascuns, zgîndărind plăcut interesul cititorului. Ei bine, motive mai sînt, dar pentru moment, ajunge...Așadar și prin urmare, o atenție distributivă, o vedere periferică vie, poate pune în valoare un text amorf la prima vedere. Rădăcinile subiectului însă, de multe ori pot fi extrem de interesante. Un ochi bun, deci, de multe ori, face toți banii. E adevărat însă, că nu toată lumea se bucură de o vedere clară, deslușită. Defecte găsești în tot locu'. Ce vrei, degenerarea apare pe cărări neștiute în curtea te miri cui. Mai rău că n-avem soluții de-ndreptare. Dioptriile sînt speciale și n-au antidot. Ochii minții sînt deasupra lucrurilor pămîntești, sînt un dar primit cu dedicație, asociat firului destinului fiecăruia. E cam același lucru ca distribuția talentului, artistic, ingineresc, oratoric, muzical, scriitoricesc,...tot felul de talente. Acesta e dat unora mai mult sau mai puțin, restul bucurîndu-se de liniștea neprihănirii. Talentații, astfel, sînt predispuși să strîmbe din nas, să facă eforturi, deci, pe cînd ceilalți aplaudă cu mărinimie tot ce zboară. Ei bine, să citești printre rînduri, e un talent ca oricare altul, pe care, dacă-l ai, te poți numi norocos, dacă nu-l ai nu e nici un bai. Lucrurile se întîmplă și scrise, și nescrise. Viața merge înainte. Filmul timpului se derulează cu implicații predestinate, adresanții supunîndu-se fără drept de apel.
  Răspunde  |  Răspunde folosind un citat  


 7 
  : 19 Aprilie 2017, 04:26:41 
Creat de acdc - Ultimul mesaj de către acdc
Știți, n-am îndrăznit niciodată să dansez. Mi s-a părut întotdeauna a fi un gen de afișare indecentă contrară spiritului sănătos, serios. Mai lent, mai alert, după muzică. Știți, cum e muzica, așa și dansatorii. Oamenii dau din cap, dau din posterior, după ritm. Am văzut dansatori cu tupeu, care se mișcă prost, dar nu se lasă. Am văzut dansatori fără talent, mulți, care fac de rușine arta. Nimeni nu-i huiduie, ba au și "like"-uri. Am văzut dansatori care îndeobște sînt nemulțumiți. Nu le place bă muzica, ba muzicanții, ba scenariu, ba regia, ba aranjamentul. Muzicanții nu se lasă mai prejos, vin tîrziu, bagă umplutură și pleacă repede, sau nu mai scapi de ei nici cu fuga. E cheremul lor...Da' stai să vezi dansuri populare, legănate bătrînești, hore repezite  brîuri de șase, călușari cu ciomege, fel și fel. Recuzita, ieftină, făcută pe picior. Nu m-am implicat, și am rămas cu păreri de rău. La bătrînețe numai de dansuri n-ai chef. Vezi, bunul simț se alege, dar nu la suprafață. De, n-ai talent, n-ai ce face, caști gura la televizor și fluieri a pagubă. Ei, da, aș fi jucat șah, dar cine să-mi răspundă la e4, cf3, d4, cd4, știți, Siciliana lui Najdorf, sau la un curajos gambit ? Sînt singur. E prea monoton să-ți râspunzi singur la infinit cu mutare ție însuți. Pentru o partidă trebuie partener(ă). Pentru partide trebuie parteneri. Nu, șahul e prea cerebral pentru gustul meu, nu mi se potrivește, și pe urmă, nu rămîne nimic după tine, toată energia pierzîndu-se în izbînzi deșarte. Am descoperit însă Citatepedia, un joculeț interesant. Îți faci de lucru în clipe searbede, menții un tonus. Amesteci cuvinte, ca-ntr-un alambic preiluminist. Trebuie să iasă ceva, e musai. Bun, rău, iese, rămîne, atinge ici colo. Spiritul zîmbește, e de bine, însă fără pretenții. Da, dar pe aici nu prea e trafic. Infrastructură ar fi, dar dacă n-ai puncte de atracție, gogoșerie, artificii, lumea nu vine. N-ai circ, n-ai circari, e cam pustiu. Nu tu concursuri de anduranță cu fum, praf gros, vacarm, nu tu sarmale, mici și bere, nu tu nobile prezentări de modă cu protagoniste șic, cu fluierături...Cîteva motoare vechi, uruie în singurătate. Dau și rateuri, pleoscăie. Gonesc și bruma de curioși. Cîte-un privitor te mai întreabă din ce an ai motorul, cîți cai are, dacă ai cauciucuri de iarnă..., dar te mai ia la întrebări și de ce nu l-ai spălat ca lumea, nu i-ai dat lustru...d'astea. Au și ei dreptate, se poate mai bine. Ia să fi avut un Cristoiu, un Popescu, un Grigore, etc, altă făină s-ar fi măcinat, ar fi devenit moară cu blazon, cu circuit închis, ai, ai, ai, ... ce rating, ce vînzoleală ar fi fost ? S-ar fi spus lucruri adînci, trepidante. Știți, adîncurile sînt totdeauna ba reci, ba fierbinți, Sînt din cale-afară de interesante totuși. Lumea se-nghesuie să știe ce e-n adîncuri. Dar, oamenii au altceva mai bun de făcut decît să stea la palavre. "Time is money", zice englezu', și bine zice, dacă-l pierzi, e bun pierdut. Eeee, ...e bine și așa, ne mulțumim și cu puțin, ce să facem ? Un' să ne ducem ? Teatru nu, Operă nu, muzee nu, parcuri nu, ...lîncezeală.
  Răspunde  |  Răspunde folosind un citat  


 8 
  : 19 Aprilie 2017, 02:50:04 
Creat de acdc - Ultimul mesaj de către acdc
E iarnă, întuneric de mult. Stau lungit sub pătură. Singurătatea mă ține treaz o vreme. În liniștea nopții, gîndurile zboară nebune. Călătoresc mental pe cărări nebătute, prin coclauri lăsate așa, pe bulevarde luminate în exces, prin lumi paralele. Am în fața ochilor minții, pe retina încăpătoare a gîndurilor, lumi reale aflate veșnic într-un antagonism fără leac, lumi bănuite, într-o viermuială nesfîrșită, neutrini zburători, para focului ținută cu forța în cuptoare plăsmuite de însăși forța văzduhului. Totul se mișcă, oscilează calculat, vibrează agresiv, plutește, suferă o devenire fără cap și fără coadă, fără direcție, fără țintă, într-un balans autoindus modulat veșnic din butoane ascunse, în tipare divine, după ritmuri neînțelese ce depășesc puterea noastră de pătrundere. Mă uit la ceas pe întuneric, beculețele, ledurile își fac treaba fără să ceară pauză. Arată cu roșu viu ora două și patruzeci și trei. Aprind "lamba", așa zicea bunica, și pun o idee la locul ei pe hîrtia virtuală. Sting, și mă bag iar în pat. Pătura e scurtă, sau am eu picioarele cam lungi. Într-u' început e bine, simt răcoarea plăcută a nopții. Între-un răstimp, însă, răceala brută își face simțită prezența. Mă ghemuiesc, doar doar s-o încălzi. Da, e mai bine. Peste noapte însă, mă ia valul, uit. Mă lungesc iar. Subconștientul lucrează, e la post, dictează revenirea la poziția ghemuit,...o ști el ceva...Iar e bine. Adorm ca toată lumea.
  Răspunde  |  Răspunde folosind un citat  


 9 
  : 13 Aprilie 2017, 18:36:49 
Creat de ionutpascuart - Ultimul mesaj de către ionutpascuart
????.Prima dată când am pus mâna pe creion mi-am aflat destinul ????.
  Răspunde  |  Răspunde folosind un citat  


Pagini: [1] 2 3 ... 10