27 Septembrie 2020, 04:34:31 *

Autentifică-te cu numele de utilizator, parola şi precizează durata sesiunii.
 
   Pagina principală   Ajutor Caută Calendar Membri Autentificare Creează un cont  
Pagini: [1] 2 3 ... 10
 1 
  : 12 August 2020, 18:47:45 
Creat de Ana Truta - Ultimul mesaj de către Lucian Velea
Dacă este vorba despre o publicare a fiecăruia în parte, sunt binevenite în Blog. Le puteți adăuga acolo sau ni le puteți trimite prin e-mail.

 2 
  : 18 Iunie 2020, 19:00:57 
Creat de Ana Truta - Ultimul mesaj de către Ana Truta
Buna! As dori sa stiu cum adaug continut in aceste sectiuni, pe blog? Multumesc!

 3 
  : 11 Aprilie 2020, 15:59:24 
Creat de ugalen - Ultimul mesaj de către ugalen
Fănuş Neagu povesteşte în “A doua carte cu prieteni” despre scriitorul Petre Pintilie: “Se credea singur în cameră. Nu se uitase sub pat. Şi nu era, se întelege, singur. Unul din câinii care sug cu două guri la ugerul acestui sfârșit de mileniu l-a denunţat că e împotrivă. Împotriva cui ? Şi a trebuit să fugă. Vreo doi ani a stat ascuns. Nu ştia cu ce e vinovat, dar începuse să se simtă vinovat. Nu suntem, în cele din urmă, ceea ce credem noi că suntem, ci doar ceea ce zice lumea că suntem. […] Cinci ani (condamnat, n.a). nejudecat. Sau, judecat fară ca el să fi înţeles ce i se pune în cârcă. Îi era frică. Nu se născuse erou. Se născuse scriitor. Şi nu-i trebuia mai mult. Era clădit pe supunere şi speranţă“.
Ceva mai târziu, la fel mi s-a întâmplat și mie, etichetat drept „duşman al poporului ! Cum poate fi cineva duşman al poporului? Dacă încerci să cauți înțelesul acestei sintagme, îți stă mintea în loc. Fusesem detașat, la începutul anului universitar 1983-1984, cu aprobare de la Ministerul Învățământului și contract cu firma de consultanță ROMCONSULT din București, la Universitatea de Științe și Tehnologie din Oran (USTO) – Algeria, pentru a preda cursuri de specialitate din domeniul fabricației mecanice. Predarea se făcea în limba franceză și eram fericit că am putut să încep activitatea cu studenții chiar de a doua zi de cum am ajuns acolo. Nu mă interesa nimic altceva, iar aprecierile celor de la USTO îmi dădeau aripi, să mă pot înălța din ce în ce mai sus. Dar un calvar de neînchipuit a apărut în viața mea imediat după vacanța de vară, la începutul lunii octombrie a anului 1984. Pe durata vacanței am rămas în Algeria. Cine avea curajul în anii aceia să-şi petreacă vacanţa acasă? Odată ajuns în România, nu aveai nici-o garanţie că te vei putea reîntoarce, chiar dacă erai beneficiarul unui contract semnat de cele două părţi, română şi algeriană. Din fericire, însă, după îndelungi tatonări şi peripeţii, greu de imaginat, soţia mea, Liliana-Mihaela, împreună cu fiul cel mic, Alexandru, au reuşit să ajungă la Oran, să petrecem vacanţa de vară împreună. Fiului cel mare, Mihai, nu i-au dat voie să-i însoțească. A fost o vacanță de neuitat! Cu ceva bani strânși de mine, dar și împrumutați de la colegi, am vizitat cele mai frumoase locuri din zona de nord-vest a Algeriei. Am ajuns chiar şi în Maroc, fapt ce nu a fost pe placul ambasadei României de la Alger. Şi nici pe placul reprezentanţei ROMCONSULT care gestiona relaţia financiară cu partea algeriană. De fapt, un cuib de securisti şi turnători înrăiţi. Erau şi printre noi, profesorii, din această categorie. Cum altfel s-ar fi aflat, atât la ambasadă cât şi la ROMCOSULT, că am trecut granita spre Maroc, ba chiar că am ajuns la Mellila, teritoriu spaniol pe coasta africană a Mediteranei ? Era ceva de neadmis pentru reprezentanţii regimului communist de la ROMCONSULT şi de la ambasada României din Alger. Aşa că, după reîntoarcerea în tară a celor dragi, m-au somat să predau paşaportul, invocând faptul că în Algeria mă pot descurca numai cu cartea de resident. Ceea ce mi se cerea  era, desigur, un abuz. Am refuzat să predau pașaportul. Cred că atât aşteptau, de fapt. Cu aprobarea lui Marin Rădoi, ambasadorul României la Alger, fostul meu profesor de mecanică la Politehnica din Bucureşti, cei de la reprezentanţa ROMCONSULT din Alger au redactat un raport denigrator, din care nu lipseau sintagme precum: “duşman al poporului”,  “tădător de țară”, “instigare la nesupunere” etc. Semnat de reprezentantul ROMCONSULT din Alger și contrasemnat de ambasadorul Marin Rădoi, l-au trimis la Bucureşti, la cabinetul directorului general din Ministerul Învăţământului. Mie mi-au trimis numai o înştiinţare verbală, printr-un profesor filator de la Oran. Mi se spunea că trebuie să mă întorc degrabă în România, că este mare nevoie de mine în ţară. Au încercat să mă determine să părăsesc postul de la universitate, în plină derulare a contractului, pentru ca odată ajuns în ţară să mai adauge un cap de acuzare la dosatul pe care îl pregătiseră : părăsirea postului în timpul derulării contractului. Dar mi-am dat seama ce  urmăreau. I-am transmis telephonic ambasadorului Marin Radoi că nu mă voi reîntoarce în România decât atunci când voi primi ordin scris din partea sa, ca pepezentant legal al statului român în Algeria. Totodată am pretins ca ROMCONSULT să-mi obţină de la partea algeriana acordul privind încetarea contractului de asistenţă didactică si drepturile materiale ce decurg din această încheiere de contract. Atât ambasada cât şi ROMCONSULT şi-au dat seama ca nu mă pot ameţi cu vorbe ieftine. Ca urmare, au recurs la o soluţie de intimidare: încetarea plăţii drepturilor banești de către ROMCONSULT. Şase luni am stat fără salariu, facăndu-mi totuşi treaba la univesitate. Şi reparând automobile şi tractoare, în timpul liber, ca să nu mor de foame şi să trimit şi familiei câte ceva.Tot din cauza unui câine, coleg, care a zis, precum în cazul lui Pintilie, că sunt împortivă. Rezolvarea crizei a fost dramatică, la limita unor riscuri incomensurabile. Înainte de vacanța de iarna din anul 1984, Elena Ceausescu transmisese o notă verbală prin care interzicea plecarea copiilor la parinții lor aflati cu diferite misiuni în străinatate, indiferent de funcția sau rangul acestora. Cu toate acestea, soția mea a reușit sa înșele vigilența câinilor de pază ai regimului communist, reușind să-l trimita pe fiul nostru cel mare, Mihai, în Algeria, pe durata vacantei de iarnă. A luat, pe ascuns, viza de la ambasada Algeriei la Bucuresti și l-a urcat pe Mihai într-un avion al companiei Air Algerie. Eu așteptam pe aeroportul din Alger sosirea fiului nostru. Mai mulți funcționari din ambasada, printre care si consulul Romaniei la Alger, se aflau acolo. Consolul s-a uitat spre mine și m-a intrebat pe cine astept. Pe fiul meu, am raspuns zâmbitor. A început să râdă cu subînţeles, adresându-se celor din gașcă: tovarăşul Neagu îl aşteaptă pe fiul său. Au râs cu toţii şi au făcut glume de prost gust pe seama mea. Dar stupoare! Ajuns la punctual de acordare a vizei de intrare în Algeria, fiul meu îmi făcea semene cu ghitara ridicată deasupra capului. Pe chipul consului s-au lăsat dintr-odată umbrele nedumeririi. La fel şi pe chipurile păcălicilor care îl însoţeau. Îmbrăţişările prelungite ale fiului meu le-a întunecat şi mai mult chipurile. Îndreptând-ne spre parcare, am fost ajuns din urmă de către consul. Mi s-a adaresat cu o voce mieroasă :  «Tovarăşe Neagu, vi s-a făcut o mare nedreptate, voi telefona urgent la ROMCONSULT să vă plătească toate sumele restante ». Trecuseră şaşe luni, lucrurile se încurcaseră aşa de tare încât  partea algeriană nu mai voia să plătească din urmă. Venea ziua reîntoarcerii fiului meu în ţară. Soţia mea a dat buzna în biroul directorului ROMCONSULT de la Bucureşti, spunându-i răspicat : « dacă în două zile soţul meu nu va primi drepturile băneşti ce i se cuvin, dumneta vei fi răspunzător că fiul meu nu se poate reîntoarce acasă pentru a merge la şcoală ». Telefoane spre ROMCONSULT din Alger, ţipete și ameninţări adresate celor de acolo…Multe ar mai fi de povestit… Finalul a fost mai mult decât o pedeapsă pentru cei vinovați :  banii au fost plătiţi din buzunarul funcţionarului ROMCONSUL din Alger. Peste 8000 dolari, o sumă uriaşă la vremea aceea. Apoi rechemarea la Bucuresti şi destituirea. Poate vă întrebaţi dacă  felul în care a acţionat soţia mea a avut consecinţe nedorite. Absolut deloc, nu făcuse nimic illegal. Iar zarva făcută în jurul acestui caz se întinsese atât de mult încât risca să devină, în capitalele țărilor europene și în America, un caz de încălcare a drepturilor omului.
Corneliu Neagu (18.12.2019), Din ciclul Amintiri din Epoca de Aur


Pagini: [1] 2 3 ... 10