28 Martie 2024, 18:17:59 *

Autentifică-te cu numele de utilizator, parola şi precizează durata sesiunii.
 
  Pagina principală Ajutor   Caută   Calendar Membri Autentificare Creează un cont  
Pagini: [1] 2
Titlul Relevanţa Creat de Data mesajului
Roata cu colțuri
...  în “A doua carte cu prieteni” despre scriitorul Petre Pintilie: “Se  ...
...  cu două guri la ugerul acestui sfârșit de mileniu l-a denunţat că e împotrivă.  ...
...  Nu suntem, în cele din urmă, ceea ce credem noi că suntem, ci doar ceea ce zice  ...
... . […] Cinci ani (condamnat, n.a). nejudecat. Sau, judecat fară ca el să fi  ...
... , îți stă mintea în loc. Fusesem detașat, la începutul anului universitar  ...
... -1984, cu aprobare de la Ministerul Învățământului și  ...
...  cu firma de consultanță ROMCONSULT din București,  ...
...  Universitatea de Științe și Tehnologie din Oran (USTO) –  ...
... , pentru a preda cursuri de specialitate din domeniul fabricației  ...
...  că am putut să încep activitatea cu studenții chiar de a doua zi de cum am ajuns  ...
...  nimic altceva, iar aprecierile celor de la USTO îmi dădeau aripi, să mă pot  ...
...  din ce în ce mai sus. Dar un calvar de neînchipuit a apărut în viața mea  ...
...  după vacanța de vară, la începutul lunii octombrie a  ...
...  erai beneficiarul unui contract semnat de cele două părţi, română şi algeriană.  ...
...  fericire, însă, după îndelungi tatonări şi peripeţii, greu de  ...
...  să ajungă la Oran, să petrecem vacanţa de vară împreună. Fiului cel mare, Mihai,  ...
...  voie să-i însoțească. A fost o vacanță de neuitat! Cu ceva bani strânși de mine,  ...
...  și împrumutați de la colegi, am vizitat cele mai frumoase  ...
...  din zona de nord-vest a Algeriei. Am ajuns chiar şi  ...
... , fapt ce nu a fost pe placul ambasadei României de la Alger. Şi nici pe  ...
...  relaţia financiară cu partea algeriană. De fapt, un cuib de securisti şi turnători  ...
...  africană a Mediteranei ? Era ceva de neadmis pentru reprezentanţii regimului  ...
...  de la ROMCONSULT şi de la ambasada  ...
... , invocând faptul că în Algeria mă pot descurca numai cu cartea de resident. Ceea  ...
...  mi se cerea era, desigur, un abuz. Am refuzat să predau  ...
... . Cred că atât aşteptau, de fapt. Cu aprobarea lui Marin Rădoi,  ...
...  României la Alger, fostul meu profesor de mecanică la Politehnica din Bucureşti,  ...
...  de la reprezentanţa ROMCONSULT din Alger  ...
...  redactat un raport denigrator, din care nu lipseau sintagme  ...
... : “duşman al poporului”, “tădător de țară”, “instigare la nesupunere” etc.  ...
...  de reprezentantul ROMCONSULT din Alger și  ...
...  de ambasadorul Marin Rădoi, l-au trimis la  ...
...  verbală, printr-un profesor filator de la Oran. Mi se spunea că trebuie să mă  ...
...  degrabă în România, că este mare nevoie de  ...
...  în ţară. Au încercat să mă determine să părăsesc postul de la  ...
... , în plină derulare a contractului, pentru ca odată  ...
...  în ţară să mai adauge un cap de acuzare la dosatul pe care îl  ...
...  : părăsirea postului în timpul derulării contractului. Dar mi-am dat  ...
...  că nu mă voi reîntoarce în România decât atunci când voi primi ordin scris  ...
...  am pretins ca ROMCONSULT să-mi obţină de la partea algeriana acordul privind  ...
...  contractului de asistenţă didactică si drepturile  ...
...  ce decurg din această încheiere de contract.  ...
... . Ca urmare, au recurs la o soluţie de intimidare: încetarea plăţii  ...
...  banești de către ROMCONSULT. Şase luni am stat  ...
... , în timpul liber, ca să nu mor de foame şi să trimit şi familiei câte  ...
...  unor riscuri incomensurabile. Înainte de vacanța de iarna din anul 1984, Elena  ...
...  misiuni în străinatate, indiferent de funcția sau rangul acestora. Cu toate  ...
...  a reușit sa înșele vigilența câinilor de pază ai regimului communist, reușind să- ...
... , Mihai, în Algeria, pe durata vacantei de iarnă. A luat, pe ascuns, viza de la  ...
...  său. Au râs cu toţii şi au făcut glume de prost gust pe seama mea. Dar stupoare!  ...
...  la punctual de acordare a vizei de intrare în Algeria,  ...
...  îmi făcea semene cu ghitara ridicată deasupra capului. Pe chipul consului s-au  ...
... -ne spre parcare, am fost ajuns din urmă de către consul. Mi s-a adaresat cu o voce  ...
...  şaşe luni, lucrurile se încurcaseră aşa de tare încât partea algeriană nu mai  ...
...  buzna în biroul directorului ROMCONSULT de la Bucureşti, spunându-i răspicat : «  ...
... , ţipete și ameninţări adresate celor de acolo…Multe ar mai fi de povestit…  ...
...  a fost mai mult decât o pedeapsă pentru cei vinovați :  ...
...  dolari, o sumă uriaşă la vremea aceea. Apoi rechemarea la Bucuresti şi destituirea.  ...
...  mea a avut consecinţe nedorite. Absolut deloc, nu făcuse nimic illegal. Iar zarva  ...
...  în jurul acestui caz se întinsese atât de mult încât risca să devină, în  ...
...  țărilor europene și în America, un caz de încălcare a drepturilor omului.
 ...
... .12.2019), Din ciclul Amintiri din Epoca de Aur

 ...
64.8% ugalen 11 Aprilie 2020, 15:59:24
Mizantropul...înrăit
Mizantropul...înrăit de către acdc
...  reflecții, un subiect pe care-l consider foarte interesant, mai ales cînd te  ...
...  largă, flexiuni prea multe concurînd în definirea termenului ce constituie  ...
...  cauză. Unele însă, da, sînt reale, se adeveresc, recunosc, chiar dacă nu sînt  ...
...  ? Hm ... Dragii mei, am trăit multe, de tot felu', atît cît pentru două vieți  ...
... , ha... mai mult rele. Firesc nu ? Păi de ce firesc ? Nu e deloc firesc. Şi ...,  ...
... , pestriț, cum o fi el, e prea aproape de orizonturi absolute, e prea " aerian "  ...
... . Aşa e, iacătă mult prea multe pentru lumea de azi ! Da' n-am ce face. Lumea-şi  ...
...  altă limbă. Ştiu că sufletul meu e ademenit de ceruri mai neprihănite. Şi mai  ...
...  întors pe dos, fără noimă, fără fond, de esență degenerativă, face ravagii.  ...
...  e şubrezită rău, e zgîlțîită puternic de vínturi turbate. Armătura slabă,  ...
...  mai există, s-a perimat, a- nbătrînit de tot. Astăzi, la modă sînt Feții Urîți.  ...
...  vizibilă. E apăsătoare chiar, lucrează deja, lucrează al dracului. Educația,  ...
...  pierită-n gol. " Beneficiem" azi de " plusvaloare" lexicală adusă pe  ...
...  noastre de vînturi turbate de prin zări străine.  ...
...  ? Ok. Avem aşadar o paletă largă de invective ce nu s-a pomenit pe tot  ...
...  sîntem. O, nu, v-am mai zis că nu sînt de acord cu < suntem>. Lexiconul dragilor,  ...
...  precum coca de cozonac sub presiunea atotputernicului  ...
... , nevinovata limbă românească. Jagardelele, au grijă să accepte tot " necazul"  ...
...  social asociat, ce se zbate într-un desfrîu fără margini, împămîntenit, nu ne  ...
...  aduce dragii mei, decît zile negre. Morala e la pămînt. Mai  ...
... , segmente sociale zise "de elită", implicate în activități  ...
... , scăldate într-o ignoranță de necrezut, confundă sau pur şi simplu nu  ...
...  valorile liberalismului, aderînd prea lesne la acest curent ieftin,  ...
...  libertății fără frîu, făcînd abstracție de latura constructivistă a curentului  ...
... , cu intenție sau fără, mulți, abordează latura polemicii sforăitoare, goală  ...
...  conținut, de multe ori cu un limbaj mai mult decît  ...
... , de prea multe ori într-o formă de-adreptul  ...
...  pretinzînd drepturi nefolositoare, inadecvate sau imposibile. Idei sărace  ...
...  unora, dînd pe-afară borboloci ce repede dispar. După ei, nu rămîne nimic, sau  ...
...  poduri prăbuşite, niscai case luate de ape cu tot cu sărmani, şi cam atît.  ...
... -n jarul vieții, optimismul nu este decît un artificiu propriu generațiilor  ...
... ...unora. E leac bun la început, iar mai apoi la sfîrşit. Nici o dată la mijloc. Aici, ...
...  mai mult o rezultantă a unor abateri de ordin psihic. Nu, nu, pesimismul e  ...
...  bun cu depresia, şi nu e cazul şi nici locul să-l  ...
... , şi totuşi, cum vă spusei, un strop de optimism a rămas, şi trebuie să rămînă  ...
...  strop, miraculos, împreună cu un pic de Dumnezeu, a dus şi va duce omenirea, de  ...
... , spre mîine. Da dragilor, mizantrop. Şi de ce n-aş fi ? Cum, propoziția nu are  ...
...  viteză. Păi ce mare afacere găsiți că derulează omenirea azi ? Ce mare scofală  ...
...  ? Mizeria dragii mei, nu permite grade de comparație, aprecieri de ordin  ...
...  face mizerie ? Mizerabilii, dragii mei. De ăştia nu ducem lipsă. Detestabila  ...
... , incultura crasă, abordări sălbatice de tot soiul, porniri atavice instinctuale, ...
...  şi multe altele, ei bine dragilor, credeți că ar putea rezona cu idealuri înalte, ...
...  ? Dragilor, văzut-ați voi prin " edenul" terestru şi în particular în cel  ...
...  temei de bucurie, de fericire ? Văzut-ați voi  ...
...  de neam, dragoste pentru verdeață,  ...
...  sau aproape nimic, eu doar arăt cu degetul rănile deschise ale umanității. Ce  ...
... . Eu, dragii mei, cu ochelerii mei, demodați, bagseama cu o groază de dioptrii, ...
...  flux, pe care omenirea le dă, într-un adevărat spectacol de-adreptul burlesc, cu  ...
...  irecuperabil. El singur e conştient de puterea haosului a cărui povară  ...
...  o poartă. Mizantropi, cam puțini, nu credeți ? E chiar penurie dragii mei, şi asta  ...
...  e de bine. Maimarii lumii ăsteia, scăldați  ...
...  ce cu greu au prins-o stă să crape arsă de soarele ignoranței lor, prea coaptă azi. ...
... , ce nu-şi mai încape-n pene, expandează orb fără încetare, neînțelegînd  ...
...  astor vremuri. La ceas de taină, cu o inconştiență "patriotică",  ...
...  şi desfac jocuri periculoase pentru omenire.  ...
63.5% acdc 10 August 2019, 16:48:29
Fata Morgana
Fata Morgana de către acdc
... , cu cearcăne și bătături, fu adusă de un vînticel bun, tocma' sus, pe vîrf de  ...
... . Și unde nu zici că furnica începu să se  ...
...  drum bătuse să ajungă tocmai în vîrf de munte. Cîte obstacole trecuse singurică, ...
...  mai fi și alte mușuroaie ca al meu în lumea asta ? Ăsta o fi singurul munte pe lume  ...
... ? Dacă mă uit bine în zare, 'oi vedea cum e făcută lumea ? I-oi vedea  ...
...  sărmana, încrezătoare, își închipuie că de-acum totul îi stă-n putință... Ei,  ...
...  mei, vedeți, cam așa și cu omul ăsta. A ajuns cu  ...
... , să vadă cu ochii minții, destul de deslușit atomul. La numit așa  ...
...  dat, chiar asta înseamnă, nu poate fi dezmembrat. Și totuși, mai tîrziu, s-a  ...
...  spațial. Cu închipuirea, omul merge mai departe, și născocește quarkurile,"  ...
... , etc. Acum, la CERN vrea să vadă mai departe. Pe urmă, o să vrea mai mult, și  ...
...  mult, și mai adînc. Pînă unde, dragii mei ? Heee...omul ăsta s-a  ...
...  curios. Îi șade bine așa, dar numai lungul nasului nu  ...
...  vrem parte. Sîntem îndrăgostiți lulea de Fata Morgana, numai că ea n-a existat  ...
... ... Știți, robinetul cu inepții e veșnic deschis. Se face o așa risipă... Cînd și  ...
... . Fantasmagorii naive își fac loc. Vedenii, viziuni, amestecate , fac decorul.  ...
...  savante, printre adevăruri efemere ies din calcule, silit.  ...
... , avid de cunoaștere, încorsetat de regimul  ...
...  al logicii, îndrumat sărac de o dialectică inventată de nevoie în  ...
... , în lipsa altor instrumente mai adecvate înaltelor idealuri, cu o  ...
...  compozițională, într-o nestinsă sete de anticipație, cu un curaj ce unii îl  ...
...  tupeu, creează modele futuriste, conștient de cuprinzătorul  ...
...  recunoscut, este eminamente infinit. Vedeți, cine știe de cîte cicluri au avut  ...
...  din care sîntem făuriți. Cine știe de cîte ori aceștia au fost absorbiți în  ...
...  stelare, ca de fiecare dată, modelați și remodelați,  ...
...  incursiuni în lumi materiale, ca mai apoi să revină la matrice, iar, și iar, și  ...
...  spirite veșnice, voite plăsmuiri transcedentale ce frizează eternitatea. Astfel,  ...
...  ce-l trăim zi de zi, în al cărui adînc și pe ale cărui  ...
...  care și-o poate permite, un perpetuum nedeslușibil.  ...
59% acdc 13 Mai 2017, 23:23:49
Lanțul slăbiciunilor
Lanțul slăbiciunilor de către acdc
...  să trăim bine. Toată lumea vrea.Mai ieri-alaltăieri, primeam chiar  ...
...  trebuie să ținem cont la modul logic, de o înșiruire firească a mai multor  ...
...  decizionale, politico - economice,  ...
...  bine, mai întîi trebuie så avem locuri de muncă, multe, diverse și cît mai bine  ...
...  doar dacă taxele și inpozitele sįnt destul de scăzute și predictibile.Orice " ...
...  de vînt" îi deranjează, îi precipită, îi  ...
... , le scade acțiunile. Așadar trebuie liniște,  ...
...  le maixtrebuie infrastructură adecvată, și forță de muncă calificată.  ...
... , cu cît sînt mai multe locurixde muncă, cu atît statul se întărește  ...
... , devenind posibile ajustări pozitive ale  ...
...  de salarii pentru bugetari, majorări ale  ...
...  a dotării corespunzătoare a acestora. Apoi, dacă vrem salarii mai mari, trebuie să  ...
...  productivitatea, sau timpul de lucru, sau amîndouă. Depinde doar de  ...
... . (Vezi timpul de lucru de opt ore, săptămîna de lucru de  ...
...  ei, o putem avea, dacă avem capital destul, bine investit în tehnologie  ...
...  precum și forță de muncă compatibilă cu aceasta.  ...
... , un oic de management adecvat, precum și puțină  ...
... , nu strică, oentru ajutarea desfacerii mărfurilor, precum și creșterea  ...
... . Vorbeam de infrastructură. Ca investitorii să vină  ...
...  țară. Investitorii vor să muncească repede și bine, cu profit. Și noi ar trebui să  ...
...  ca aceștia să se miște repede și bine. Așa vom avea și noi salarii  ...
...  mari, și mai multe locuri de muncă. Pe urmă, din punct de vedere  ...
... , putem lua decizii politice specifice, în funcție de  ...
...  vrea țara să dezvolte în mod deosebit.Ce are nevoie  ...
...  ne vor ajuta să nu mai importăm lucruri de "nimic",( zahăr, ulei, scobitori,  ...
... , etc, dar nici bunuri de larg consum sau de uz casnic. La  ...
...  poate vrem să punem IT, sau construcția de mașini și utilaje, sau autovehicule sau  ...
...  dacă vrem aceste lucruri, pe baza unor decizii politice responsabile, putem  ...
...  și impozitele, în așa măsură încît să devină o activitate rentabilă. Putem, de  ...
...  amîna impozitele pentru ele, pentru ani de zile,unu, dou sau și zece ani dacă este  ...
... . Statul nu ar pierde nimic, ba chiar ar cîștiga din locurile  ...
...  create, precum și prin faptul că s-ar debarasa de plata multor șomeri ce și-ar  ...
...  loc de mincă. Așa vor cîștiga și mulți  ...
... , iar peste termenele de grație stabilite, vor veni la bugetul  ...
...  noi, nici fabrici noi, nici locuri de muncă noi. Nici acum, nici la anu', și  ...
...  Să avem o legislație competitivă, și evident respectată, iar celeritatea să devină  ...
...  să școlarizăm la modul real și forța de muncă, tinerii noștri. Aceștia, astăzi,  ...
...  școli fără să poată face față unui loc de muncă. Chiar și tinerii cu școli  ...
...  nu pot fucționa oe locuri de muncă chiar și mai bine plătite.  ...
...  trebuie corectat. Meseria trebuie să redevină" brățară de aur". Ca pe vremuri. " ...
... . Acesta s-a banalizat și nu e bine. Vedeți dragii mei, nu e prea greu să trăim  ...
... . Trebuie să vrem însă cu adevărat. Trebuie să ne aliniem însă  ...
...  și la timp. Și pentru că veni vorba de decizii politice și economice, trebuie  ...
...  acestea trebuie luate în timp util, și adecvat, fără amînări, fără tergiversări.  ...
...  precum și analiza trebuie făcute de urgență, între cît mai puține entități  ...
... . Dacă ne gîndim că o decizie de apărare a țări trebuie luată în  ...
...  este diseminată în șapte părți? Vedeți dar dragii mei, avem multe slăbiciuni. ...
55.4% acdc 01 Ianuarie 2016, 16:23:13
Tinerețea veșnică, o himeră ?
...  Păi dragilor, de "Tinerețe fără bătrînețe și viață fără  ...
...  că această "zicere" vine din trecutul îndepărtat. Lumea, toată, și-a dorit din  ...
...  aceste deziderate. Cui îi place bătrînețea ? Cine  ...
... " ca să înțelegem ce e bine și ce nu. Lumea din vechime, a înțeles acest fapt și l- ...
...  sacralizat. Așa e că erau deștepți și pe atunci ? Știți, "viața de  ...
... . Mulțimea și nu numai, avea nevoie de încurajare, de tărie, de sprijin.  ...
...  acestuia sare în ochi. A fost inventat de mult. Nici nu se mai știe de cînd.  ...
...  să vină. Am mai spus-o. Dacii noștri credeau în nemurire. Erau animați de acest  ...
... . Nu se temeau, nu se dădeau înapoi. Erau "nemuritori". Astăzi,  ...
...  au început să se netezească, vis a vis de aceste neînpliniri. De curînd, au fost  ...
...  celulele Stem. O cărămidă de bază, importantă în complexul viții.  ...
...  o memorie a "locului", au proprietetea de a se acorda și a se transforma în tot  ...
...  de celule din complexul fizic al  ...
...  însemne ? Ar putea sà însemne că orice deteriorare celulară din corpul uman, și  ...
... , poate fi restabilită în timp util, de aceste celule Stem. Concret, ne-a căzut  ...
...  celulele miraculoase în centrul fizic adecvat, și gata, începe să înmugurească un  ...
...  Sau la a" n' a generație". După acest model, pot fi întinerite diverse organe ale  ...
...  o îndoială că "mîine", pe baza unui depozit elaborat cu astfel de celule,  ...
...  subiectul întineriri. Cum spuneam mai deunăzi, scest mecanism, însă, va fi  ...
...  extraordinare, astronauți, etc. Mai apoi, pentru întreaga populație. Ei bine,  ...
...  am avea toate datele, acum nu ar fi adecvat. Sîntem deja cam mulți pe săraca  ...
... . Planeta are resurse limitate și de oxigen, și de apă, și de hrană. Să ne  ...
...  că în cîțiva ani fenomenul ar cuprinde întreaga populație a globului. Toată  ...
... (în cauză) va întineri, nimeni nu va mai deceda. Copii se vor naște în continuare.  ...
... , curînd ar exploda.( în număr de persoane. ) Planeta s-ar asfexia pur și  ...
... . Nu se poate așa. Ca aceste lucruri să devină realitate, omenirea rebuie să  ...
... , atunci vor fi toate motivele pentru declanșarea celor amintite mai sus. Pînă  ...
...  mult. Și totuși, am putea să ne bucurăm de unele mici reușite, și în viitorul  ...
...  fără bătrînețe"-Da. "Viață fără de moarte"-Da, dar nu acum ci în viitor.
 ...
...  va fi în stare prin controlul acesteia, de exemplu, să lucreze adupra sistemului  ...
...  pe direcție infecțioasă. Pe direcție degenerativà, se va lucra cum spuneam, cu  ...
...  de celule specializate Stem. Ei bine, ar  ...
...  actuală limitată. Chiar bucurîndu-te de o sănătate de oțel, sau viață  ...
...  pe parcursul vieții, omul se lovește de mukte nereușite sau întîmplări negative  ...
...  piritual. S-ar putea ca la vîrsta de (sa zicem) 380 ani, omul să se sature  ...
... ", cîndva, nu știu.
Vom trăi și vom vedea. ...
55.4% acdc 16 Ianuarie 2016, 14:09:00
Truda
Truda de către Silviu Olexsiuc
...  trudit mult,si bine. Sa ajung membru de partid in PCR. Hat,de mult.Toata lumea  ...
... „ membru de partid”Era o vreme cind era la moda  ...
... ”,acolo gaseai relatii,acolo gaseai usi deschise.Acolo gaseai multe.Gaseai chiar  ...
... , tineri pe atunci, ne adunam din lipsa de altceva,si discutam verzi si uscate. ...
...  sah,discutam de fete,de proiecte,.La un moment dat, ...
...  posibiloitatea construirii unui deltaplan Se inventase,mai demult La noi  ...
... .
La securitate am fost luat inprimire de o adevarata garda.Un tip caruia celalti  ...
...  periculos rau.Ce vrem noi sa facem cu deltaplanul? Aflasera.Dar noi nu ne feream. ...
...  narozii.Ce sa faci in Bulgaria? Sa evadezi dintr-o inchisoare in care se  ...
...  tarii.Asa copii,sa stiti si voi.Dai declaratii,una ,doua,noua.Si-alta data, si- ...
...  din zile,au fortat nota Aveau nevoie de inca un informator.Sa doarma linistiti  ...
...  la dictare.Imi dadusera dinainte nume de cod.Trebuia vsa fiu Vasile.Ii aveam in  ...
... .eram necopt.Am refuzat sa semnez. S-au dezlantuit ai batrini.Cel tinar ii tempera. ...
... . Eram un pusti tare.Acum sint mindru de mine cind imi amintesc.Ei dragilor, ...
...  multi au cedat. De frica. Sa nu-i mai acuzati asa tare. ...
... .L-a scurt timp am primit telefon de la aparatorii patriei. I-am refuzat  ...
... .M-au injurat de mama. ca birjarii.Mama era linga mine. ...
...  dragilor, nu credeti? Nici nu e de crezut. Dar asta e  ...
...  adevar.Ciobani inbicsiti. Aveau legea de  ...
...  lor. Nu m-am dus.De-atunci m-au lasat in plata domnului. Am  ...
... .Mama inclina mult spre o scoala de securitate.Asa erau vremurile.Nu eram  ...
...  la ”Jupinie”,cu recomandari.Eram un pui de om cuminte.Mai eram si altfel.
_Da  ...
... .Se rezolva, dar trebuie sa fii membru de partidHait,nu ma gindisem la asta.Zis  ...
... .In armata scrisesem OZU.din trei mii de soldati,m-au ales pe mine.Parol. Dupa  ...
...  trei ani am cerut sa fiu facut membru de partid.Mi s-a raspuns ca birocratii nu  ...
...  laborant. Aveam note mari in Liceul de chimie(la chimie)Imi placea.Dupa ce a  ...
...  anul,am cerut sa fiu membru de partid. Imi urmam planul.-Nu se poate  ...
...  plecat.La UjCoOp.-Da draga avem un post de revizor contabil.-Pai draga doamna,eu  ...
...  muncitor pentru ca imi trebuie carnet de partid.Si pe urma eu nu stiu  ...
... .Altii erau facuti cu forta, eu alergam de ani de zilr dupa el.Ei bine, am mai  ...
...  un an de zile la vagoane.Descarcam vagoane de  ...
...  saci cu sare,de bauturi,si altele Un vagon de sare avea  ...
...  de tone.Il luam la mina de doua ori.Odata  ...
...  incarcam din vagon in tir, si apoi di tir in depozit.Si, si, si.La an m-am  ...
...  carnetul si pe ei, Am plecat lecuit si de carnet si de securitate.Ce ziceti copii? ...
... ?.O, nu, a fost doar un basm trait de mine, stati linistiti. Cita truda, si  ...
54.2% Silviu Olexsiuc 01 Ianuarie 2015, 21:01:46
Ceşcuţa şi Olarul
...  să cumpere ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de  ...
...  25-a aniversari de la căsătorie. Amândurura le plăceau  ...
...  argilă, ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională  ...
...  au întrebat: ”Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată  ...
...  atât de frumos.”

În timp ce doamna le oferea  ...
...  ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: “Voi nu  ...
...  să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am  ...
...  doar un bulgăre de argila roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a  ...
... ”, dar el a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: “Încă nu!” Apoi, ah! Am fost aşezată  ...
... , m-a frământat şi m-a lovit, şi m-a modelat până a obţinut forma care i-a  ...
...  şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am  ...
...  şi am izbit uşa... “Ajutor! Scoate-mă de aici!”. Puteam să-l văd printr-o  ...
... -o parte în alta: ”Încă nu.” Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut,  ...
...  s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a  ...
...  să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! ” Ei, aşa este mult mai bine” m- ...
...  a dat din cap si a spus: “Încă nu!”. Apoi, deodată, m-a pus din nou în cuptor.  ...
...  acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă  ...
...  gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi EL m-a scos afara şi, din nou,  ...
... -a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat, şi am  ...
...  întrebându-mă: ”Oare ce are de gând să-mi mai facă?”

O oră mai  ...
... , dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat.  ...
...  asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevarat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. ...
... , iar noi suntem argila Lui. EL ne va modela, ne va face şi ne va expune la  ...
...  aproape fără milă; când ţi se pare că lumea se învârteşte necontrolat, când simţi  ...
...  cea mai drăguţă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi  ...
... , pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt  ...
...  şi sfinţirea oamenilor prin iubire. De alte gânduri şi rosturi sunt străin."  ...
40% S 11 Noiembrie 2009, 21:46:15
Fragmente din Sentinta, roman in curs de aparitie
... . Şi mulţimea striga: ridică-l să-l vedem! Şi voia li se împlini. Şi-un val de  ...
...  voastre.

Şi poporul înfierbântat râdea. Şi-l încuraja: să vină televiziunea!  ...
... , nu fi neam de traistă, cheamă televiziunea! Nu-i  ...
...  coborau uliţa spre biserică; prin uşile deschise, pe deasupra forfotei, interiorul  ...
... ’! Şi când au început să bată clopotele, lumea se-nchina şi se ruga, iartă-le lor,  ...
...  după Ignat, sau măcar să-i spună parola de la telefon c-a uitat-o. Şi sta poporul  ...
...  ce se va mai întâmpla şi îşi bătea joc de poliţist zicând, n-ai parulă, n-ai  ...
... , n-ai sulă! Şi deasupra lui flutura scris cu litere de-o  ...
... . Iar Simonsen striga din spate, varsă adevărul Sven, e Istorie! Istorie, Sven!

 ...
...  să se întrebe: aşa trebuie să fie lumea sau e un eşec? Murea ca un căcat în  ...
...  cu primul tren în mijlocul unei armate de fotoreporteri, pliurile bluzei albe de  ...
...  de o parte şi alta a sânilor şi curentul  ...
...  urechi şi liniştea şi pacea şi huruitul de circuite intercalate... Ventriculele şi  ...
... , ele trebuie să fi fost...

Şi-un demonstrant citea de pe hârtia pe care Tan, ...
...  înainte de a muri, încercase s-o-nghită:

„Când  ...
...  în al tău şi eu intru înăutrul tău... Apoi, cu fiecare pătrundere, tot mai adânc,  ...
...  lor de contact - eu şi tu- încep să se  ...
...  care se topesc unu-n-tra-ltul până devin un singur aliaj. Şi nu mai sunt eu.  ...
...  face. Şi-a pornit în fruntea unei cete de vreo cinşpe inşi înspre Jiri. Fiindcă  ...
...  „Voiţi să-l aflaţi pe ucigaş sau să-l pedepsim pe mincinos?” Dar mulţimea nu mai  ...
...  răbdare să asculte, se îmboldeau unul pe altul să sfârşească ce  ...
...  lui Hannibal şi a zis, este o poveste de dragoste cum n-a mai fost alta pe lume.  ...
...  lui, voiesc să afle ucigaşul sau să-l pedepsească pe mincinos. Şi dinspre cei  ...
...  învârtită.


„Sentinţa” - un roman de Necredinciosu
 ...
40% Talida 11 Mai 2010, 05:32:10
"Biblioteca morţilor" - Glenn Cooper
... . A fost drăguţ să mi-o împrumute, deşi descrierea pe care mi-a făcut-o ar fi  ...
...  să mă descurajeze.
Ei bine, după ce am citit  ...
...  capitole, am fost atrasă atât de idee, cât şi de acţiune în sine, de  ...
...  pune problema.
Romanul este plin de mister, presărat cu crime şi aventuri  ...
...  FBI, dar are şi un parfum arhaic. Ideea naşterii unui copil special - al  ...
...  fiu al celui de-al şaptelea fiu - care scrijeleşte nume  ...
...  fără a şti să scrie sau să citească, apoi generaţii întregi de astfel de copii,  ...
...  pornesc de la el
- ascunde destinul pecetluit al  ...
...  om, până la data de 9 februarie 2027 - Sfârşitul Zilelor.
 ...
... 
Descrierea de pe copertă sună aşa :
"  ...
...  începe în februarie 1947, la Londra, unde Winston Churchill ia o hotărâre care îi  ...
... , afllă un secret care ar putea arunca lumea în haos. Un secret străvechi, însă  ...
...  actual.
Acest roman începe în decembrie 782, pe insula Vectis, când un  ...
...  nimic nu este întâmplător.
Pentru că destinul fiecărui om este deja scris."

 ...
40% scofieldutza 22 Februarie 2010, 23:44:53
Profetul lui Gibran - o care de exceptie
... -ne despre iubire:

"Cand iubirea va face semn, ...
...  urmati-i indemnul,
Chiar daca drumurile-i sunt grele  ...
...  lor cu pamantul.
Asemeni snopilor de grau, ea va secera.
Va treiera pentru a  ...
...  descoji.
Va vantura spre a va curata de  ...
...  pana ajungeti foarte supusi.
Ca apoi sa va harazeasca focului sau, si sa  ...
...  deveni painea sfanta la ospatul divin.
 ...
...  cunoaste tainele inimii, si astfel sa deveniti o parte din inima Vietii.
Dar  ...
... , stapaniti de teama, veti cauta doar tihna si  ...
...  iubirii,
Spre a va intoarce in lumea fara de anotimpuri, unde veti rade dar  ...
...  cu intreaga voastra bucurie si unde veti plande dar nu in toate lacrimile  ...
... .
Iubirea nu se daruie decat pe sine si nu ia decat de la sine.
 ...
...  sa fie stapanita;
Fiindca iubirii ii e de-ajuns iubirea.
Cand iubiti, nu trebuie  ...
...  <<Creatorul este in inima mea>>, ci mai degraba <<eu sunt in inima Creatorului>>.
 ...
...  sa nu credeti ca puteti croi singuri drumul iubirii, ...
... .
Iubirea nu are nici o alta dorinta decat aceea de a se implini.
Dar daca  ...
...  ele acestea sa fie:
Sa te topesti si sa devii izvor ce susurul in noapte-si canta;
 ...
...  prea marii duiosii;
Sa fii ranit de intelegerea iubirii
Sa sangerezi de  ...
...  si sa inalti multumire pentru inca o zi de iubire;
Sa te odihnesti la ceasul  ...
...  impacat acasa la ora amurgului;
Si, apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga  ...
...  cel iubit, iar pe buze un cantec de lauda." ...
40% S 23 Decembrie 2008, 19:51:18
Basme
...  si improbabil volum cinci. )
Aratam undeva, in volumele anterioare de  ...
...  ca cercetarea literara intreprinsa de noi, ne impinge catre descoperirea  ...
...  continutului laic, la unul de natura sacra, transformand profanul in  ...
... -un apocrif interesant de natura Vetero sau Nou Testamentara. In  ...
...  fara a se marca in mod direct fenomenul de trecere de la viu, de la natura noastra  ...
... , la cea vesnica, fenomen ce ii va determina pe vechii egipteni sa dedice o  ...
...  de necropole somptuase acestui cult. Poate  ...
...  sustinem,dar Vechiul Testament vorbeste de necropole, si amintim aici de mormantul  ...
...  este ingropat Avram si Sara, de mormantul lui Moise , de osemintele lui  ...
...  in acele vremuri, punctul cel mai incandescent din istoria lor, se concentreaza  ...
...  jurul necropolei de inhumatie. Acelasi lucru se intampla si  ...
...  necropola din Ierusalim, unde a fost ingropat Isus Cristos si a  ...
...  ca mai tarziu, mormantul in cauza a devenit un cenotaf.
Acelasi lucru se  ...
...  si in istoria noastra.Povestile, legendele legate de necropole, se incadreaza in  ...
...  tipuri, in raport de specificul de constructie, daca vorbim  ...
...  inhumare sau de incinerare, acestea fiind legate la  ...
...  lor de tipul de credinta, de numele zeului la  ...
...  trebuia sa ajunga sufletul defunctului.Un accent aparte, in unele  ...
...  despre necropole, este pus pe bogatiile  ...
...  de cel care a trait si apoi a mutat toate  ...
... , pentru a-si asigura confortul decent sau fastuos pe lumea cealalta, in  ...
...  de rangul social avut in momentul mortii  ...
...  si a respectului de care se bucura in comunitate.Fara sa  ...
... , descoperim ca astfel de necropole se  ...
...  in modele, uneori acestea nefiind complete, o  ...
...  de motive ramanand intacte, iar altele  ...
... -se pentru totdeauna. Sigur ca aici se pune problema  ...
...  gasit pe Google, un articol interesant, dedicat unui tezaur care isi impleteste  ...
...  Romanesti. Articolul poarta un nume destul de sinistru: " Legendele masacrului  ...
...  la Manastirea Iezer. 300 de calugari ucisi la un praznic in numele  ...
...  in urma cu cinci secole, iar locul unde au fost ingropati cei trei sute de  ...
...  este marcat si astazi de trei cruci crestate in stanca pe malul  ...
...  al raului al raului Cheia de langa schitul Iezer. Pe marginea  ...
...  mie cinci sute unu, au aparut doua legende sangeroase , in ambele cazuri, mobilul  ...
...  este aurul ascuns in zona, de un domnitor al Tarii Romanesti.Una  ...
...  legende a fost consemnata de istoricul si  ...
...  sute saizeciacesta relata ca cei 300 de monahi au fost ucisi de paganii care  ...
...  vistieria la manastirea Iezer , inainte de a trece cu armata in Transilvania. Dupa  ...
...  lui Mihai Viteazul pe campia de la Turda, navalitorii straini au jefuit  ...
...  si le-au taiat capetele celor trei sute de calugari care au aparat tezaurul. Se  ...
...  si Patrimoniu Valcea.
A doua versiune, despre uciderea celor 300 de calugari a  ...
...  istorisita in o mie opt sute sase , de iermonahul Stefan si consemnata  ...
...  de preotul Marin Pretorian. Monahii au  ...
...  Ciobanu, iar legenda a fost consemnata de Bartolomeu Anania in cartea: "Cerurile  ...
...  mania celei mari, care a fugit in Ardeal si s-a casatorit la repezeala cu un  ...
... 
si a taiat capetele tuturor calugarilor apoi a daramat biserica, si dand de comoara  ...
...  dus-o cu el in Ardeal. Trupurile calugarilor ucisi au fost  ...
...  intr-o groapa adanca mai jos de schit pe malul apei ce se cheama "  ...
...  cincizeci, in timpul lucrarilor de reconstructie,( ?!) a asezamantului  ...
...  , iar calugarii aqu fost ucisi cateva decenii mai tarziu.
In locul unde au fost  ...
...  cruci mari.
Mormantul comun, poate fi identificat pe marginea drumului, datorita  ...
...  ) manastirea Iezer a foist atacata de turci.Cronicile spun ca atacatorii  ...
...  comoara.Maicile au refuzat sa spuna unde era ascunsa si au fost ucise in  ...
... .
Pana acum s-a citit ceea ce s-a spus despre Manastirea Iezer si despre o  ...
...  mai mult sau mai putin identificata. Adevarurile de aici incolo,  ...
...  fac aparitia in functie de intrebarile dar mai ales de  ...
...  este mentionat nicaieri in cadrul legendelor citite? De ce oare? Ma intreb daca  ...
...  cumva adevarul se afla dincolo de noi si la baza  ...
...  sta o alta istorie, mai apropiata de realitate.
 ...
39.7% vanghelis007 24 August 2009, 09:37:02
A avea sau nu ceva de spus
...  se pune dacă ai sau nu ceva de spus, într-un context tumultos &# ...
...  omului la sistemul acela chiar cosmic de care vorbea Thomas Edison și al&# ...
...  câmpul ce plutește permanent deasupra noastră, ceea ce ne diferen&# ...
... ;iază este felul de a ne racorda la ea- legătura, &# ...
...  oricare ar fi ele. CÂnd vine vorba de scris, aceasta este o î ...
...  suntem învățați de la vârste mici, așa se explic& ...
...  că sunt mai mulți scriitori decât pictori sau muzicieni. Ei au  ...
...  de spus în măsura în care  ...
...  emoțional. Când apăsarea devine prea mare și conștiin&# ...
... , ci faptul că SE spune. Prin actul de a anunța, fiecare om își  ...
...  și cu cele pe care le-au copiat de la alții. Asta dacă o fac  ...
... . Din păcate etapele nu țin de vreo școală anume, ci de tr&# ...
... -l interesează, căci a atins deja nobilimea și chiar și p&# ...
... ;catul de a fi cunoscut și trăit  ...
...  propulsa- dacă n-a făcut-o deja, pe alte cărări.

Ce se  ...
... ă și repunerea în cuvinte de împrumut a unor idei simple,  ...
... #206;n realitate dacă iei un astfel de om într-o discuție 1 la 1,  ...
... ă baza pe care și-a construit ideile este solidă.
scena pe care se & ...
... âmplă asta cu ”Am ceva de spus” este pregătită  ...
... șa, a muncit dintr-o ambiție adesea prostească. Acel ceva de spus  ...
...  în care le vezi lacunele, și adevăratele trăiri dincolo de  ...
... ;i în față, fiindcă ideile lor sunt aliniate la o idee general&# ...
... ;-o stare de care  e nevoie în societate,  ...
... #539;i avem prieteni care ”au ceva de spus”, și adesea nu suntem  ...
... ăm măcar încercarea.
Idei diferite toți avem, partea  ...
... , sau să facem un exercițiu de gândire, folosindu-ne de probleme-  ...
...  stimulent. Azi o idee poate fi proastă și s-o  ...
... , dar mâine-poimâine, huiduit adesea, un om s-ar putea să aibe tot  ...
...  multe de spus...  (unii din frustrare, al&# ...
... ;ii din vocație)

Când ai ceva de spus, uneori îți vine să  ...
... .
Când ai ceva de spus, îți pasă de  ...
...  atât de mult, încât te temi s-o mai  ...
... , fiindcă devii implicat.
De aceea cred că  ...
...  când ai ceva de spus cu adevărat, există un  ...
... . Când ai ceva de spus, vei fi pregătit să-&# ...
... ;i susții ideile până la capă, fiind  ...
... #259; probleme.
Că după cum vedem, e plină lumea de oameni dichisi&# ...
... ;i, gata să ne informeze despre cum să mâncăm, cum s& ...
...  înseamnă că ei au ceva de spus. Întrebați-i pe aceș ...
...  cum ne-am descurcat până acum, și vor  ...
... .
Iar în cazul în care au ceva de spus, mesajul este întotdeauna  ...
... ;ntul folosit.
Iar noi, publicul care dezbatem aceasta, avem mereu vina- vina  ...
... ă de a fi tot timpul în căutarea  ...
... ă ne satisfacă gustul, nevoia de divertisment tot mai mare, fiindcă  ...
...  bombardați cu nevoi, mai degrabă decât stimulați s&# ...
...  în noi înșine- și de acolo să ghidăm.
Când  ...
...  îți dai seama că dincolo de măști, toată lumea are  ...
...  de spus, sau prin alții, ni se  ...
... ;i creatori... originalitatea în idei nu există în mod absolut.  ...
...  neînvățat poate considera ceva original, dar un om care a  ...
... : cel care a citit foarte mult și apoi a început să scrie (reorganiz& ...
... ă) și acela care nu a citit decât puțin, trăind mult &# ...
... ;i- care are toate șansele să devină original. Dar la nivel cosmic-  ...
...  nu poate fi original, fiindcă el deja preia informația din alte câ ...
... ;nd cineva spune sau scrie niște idei și probleme, iar publicul,  ...
...  tău, am să-l fur...” desconsiderând orice posibilitate ca  ...
...  arată ca unul care ”are ceva de spus” (aceia se îmbracă  ...
...  seminarii pe bani), să spună de fapt acele lucruri...
Ca scriitor care  ...
... , fără să ”ai ceva de spus”- fiindcă nu ai repere & ...
... #238;n literatura de specialitate sau în orice caz, un  ...
... . Și atunci- a avea ceva de spus riscă să vină la  ...
...  cu greutatea autorității deja confirmate în domeniu.
Dacă  ...
... - și eu voi ”avea ceva de spus”.

Așadar, pe cine &# ...
... ;nvinovățim de lipa originalității și a  ...
...  ”a avea sau nu ceva de spus”, câtă vreme,  ...
... -și menține afacerea, să denigreze orice nu seamănă cu  ...
...  învățat- atât de prezent în societate. Paradoxal,  ...
...  starea.
În realitate e vorba doar de nișe, categorii, care poate nu se  ...
... , conlucrează,cumva..

Eu am ceva de spus pentru o categorie, dar pentru  ...
38.7% scofieldutza 30 Noiembrie 2008, 11:16:59
Muzica, eterna iubire
Muzica, eterna iubire de către acdc
...  Oh, dragii mei, nu degeaba cuvîntul este vizibil un derivat  ...
... . Muzicå, muzicå, muzică, cît cuprinde. Fiecare e setat de la natură pentru un  ...
...  gen, funcție de înțelegere, funcție de înprejurări,  ...
...  de nivelul de educație. Unii, ce-i drept,  ...
...  puțini, au privilegiul de a se bucura de muzică adevărată, alții  ...
...  ciorilor.Dar, ce mai contează, lumea se bucurà, se simte bine, e în dreptul  ...
... . Nici un gen de muzică nu este interzis. Un scîrțîit de  ...
... , dacă are adepți, intră pe ușa din față în forumul  ...
... ( desuet ) al muzicii. Civilizația de mucava  ...
... , e democrație. Nume "mari" ale unora, se  ...
...  obraznic în reclame siropoase de gust îndoielnic, scumpe, în timp ce  ...
...  rare, singuratice. Marketingul nu ține de valoare estetică, artistică, acesta  ...
...  de valoare monetară, economică. Este un  ...
...  defazat, orb, fără valențe estetice, fără  ...
...  decizionale de esență. Numai educația  ...
...  frecvențelor și a lungimilor de undă. Numai el, omul, poate fi  ...
...  de valurile sunetelor, alese special,  ...
...  cu dichis, și apoi eliberate în neant. Muzica, plàsmuire  ...
...  de om, este pusă în operă, după chef, după  ...
...  gust s-a răsfrînt asupra muzicii, în cadențe largi, copioase, pline de substanță,  ...
...  năduf, de greutate. Mozart, Rossini, Pucini. Bach, ...
...  și înghețuri nemaiîntîlnite, în blînde izvoare cantate, în råbufniri  ...
... ,toate cu impact emoțional greu de închipuit. Sinapsele, își dau mîna  ...
...  sfidată în fel și chip, la urmă, însă, desfătarea își pune amprenta. Te simți  ...
...  planuri sublime, cîștigi spiritual. Mai apoi, reflexele lenei, ușuraticile modele  ...
...  muzicii, titanii, fiind încet, încet, deposedați de spațiu cultural, înlocuiți  ...
...  promiscuitate de precursori ai altor genuri muzicale,  ...
...  cu tupeu, ca ciupercile după ploaie. Destule piese, însă, din diverse genuri,  ...
...  totuși o certă valoare artistică, de necontestat. Unele, înså, precum puțin  ...
... . Moda este rezultatul spaimei noastre de plictis, asociată cu o greșită  ...
...  vom găsi nici o dată. Influxuri searbede, cu ritmuri sărăcite de esență, cu  ...
...  de multe ori contondentă, cu vădită lipsă  ...
...  imaginație, de simț muzical, estetic, bruschează în  ...
... , Spiritul suferă. Norocul nostru că undele circulă, se dispersează, se pierd în  ...
... . Ne fac însă de rușine, odată ajunse la urechile  ...
...  de prin alte galaxii. Asta ar putea fi  ...
... -adevăr o armă catrastofică împotriva  ...
...  pămînteană.
Este interesant și de luat în seamă cum din trei octave mari  ...
...  asocieri merituoase, prin alăturări decente, binefăcătoare, sunete stinghere,  ...
...  omenești în eternitate.
Nulități decerebrate, cu tupeu agasant, încurajate  ...
...  legea pe meleagurile noastre, vizavi de cernerea adevåratelor talente,  ...
... , echidistanța, adîncimea actelor de cultură, sînt astăzi puse în mare  ...
... , năzbîtiile beizadelelor precum și a destui aculturați au  ...
... , costumul uni, învechit, sînt bune de dus la gunoi.Astăzi, rupturile,  ...
...  de tot felu', născociri atavice, freze  ...
... , postări insalubre, într-un circ de doi bani, fac deliciul public.  ...
...  dar adevărat.
La sfîrșit, cacsă putem dormi  ...
37.1% acdc 15 Octombrie 2016, 17:24:52
Bancuri cu Bulă
în Umor

Răspuns: Bancuri cu Bulă de către corneliu zegrean
...  bine să mai şi zâmbim
spunând bancuri depre Bulă,
De sperat? La ce sperăm?
 ...
...  ne mai distrează
că Sefii... ne cam sfidează.



Citat din mesajul lui: Simona  ...
...  13 Aprilie 2009, 21:04:32
Concurs de admitere la facultatea de istorie.  ...
...  profesia părintilor.
- Strul, mama sefă de laborator, tata procuror.
- Bine.  ...
...  care au participat aproximativ 10.000 de tărani. Puteti să ne spuneti cam câti  ...
...  o răscoală la care au participat 10.000 de tărani.
Numele si adresa fiecăruia.


 ...
...  Bai nevasta daca un arab ti-ar da o mie de parai te-ai culca cu el ?
- Da barbate  ...
...  fata tatii daca un arab ti-ar da o mie de parai te-ai culca cu el ?
- Da tata ca  ...
...  mama soacra daca un arab ti-ar da o mie de parai te-ai culca cu el ?
- Da baiete  ...
...  as lua o masina de spalat si vase Zepter...
- Vezi ma Bula  ...
...  in teorie avem trei mii de parai dar in practica avem trei curve.
 ...
...  si stralucitor?
Bula sare si raspunde:
- Un camion de pompieri!?!
- Nu, zice  ...
... , dar imi place cum gindesti. Altcineva?
Maria zice:
- Un mar?
-  ...
... ! zice profesoara.
Apoi Bulă zice:
- Am si eu o intrebare... Ce  ...
...  aici!!!
La care Bula zice:
- Periuta de dinti!!! Dar imi place cum ginditi!


 ...
...  baba urca in tramvai si ca de obicei toate locurile sunt ocupate. La  ...
...  moment dat il vede pe Bulă stand pe un scaun; asteapta  ...
...  acesta nu se ridica si se face ca n-o vede. Asta indignata, ii zice:
- Nu stii sa  ...
...  celor mai in varsta?
La care Bulă raspunde:
- Ce, te dor picioarele? Cand erai  ...
...  celor varstnici?
- Bineinteles.
- Vezi, de-aia te dor picioarele!!!


Un profesor  ...
...  da elevilor ceva de scris. Bulă refuza.
Profesorul:
-  ...
... , e sa ai o boala foarte grava!
Bulă:
- De epuizare sexuala ce ziceti?
Profesorul  ...
...  10.
- Dupa ce ca nu inveti , iti mai arde si de cantat, nenorocitule!


La  ...
... , in prima zi, profesoara intreaba despre meseriile parintilor.
Gigel: Tata e  ...
... 
- Nu stiu, aseara l-au luat!


O clasa de alevi au ora deschisa si vin oficiali  ...
...  ma zi ca e pictor.
Vin a doua zi cei de la nato.La sfarsitul orei ii intreaba  ...
...  un frate in America!
-Ha! Ha! Asta stim de mult!
-Da! ce nu stiti e ca fratele  ...
...  in lemne si le-a ascuns acolo!
Si inchide. Apoi ii da telefon lui Bula:
-Bai  ...
...  sparga lemnele!!!
-Pe cine ma?
-Pe aia de i-ai trimis tu anul trecut de mi-au  ...
...  faianta uda.
În ultima clipa, se apuca de puta lu' ta-su si se salveaza.
La care  ...
...  prost aici, eu sau tu?
-Domnule, toata lumea stie ca dumneavoastra nu angajati  ...
... !


Bulă la ora de geografie. Profesoara:
-Bula, zi care-i  ...
... ?
-Baris...
-Da ce ce Baris???
-Da' de ce Bulă?

 ...
30.2% S 13 Aprilie 2009, 21:04:32
Balade
... ...urmare

"Miorita laie,
Laie bucalaie,
De trei zile-ncoace,
Ori iarba nu-ti place, ...
... ,
Draguta Mioara?"
La care Mioara raspunde:
"Dragutule bace,
Da-ti oile-ncoace,
(.. ...
... 
Iti cheama si-un caine,
(...)
Ca l-apus de soare,
Vreau sa mi te-omoare,
Baciul  ...
... .Pentru ca si unul si celalalt pleaca de la ceea ce citim in Exodul sau Iesirea,  ...
...  doua ori:
"Dumnezeu aude strigatul israelitilor.
Dupa multa  ...
...  din pricina robiei si scoteau strigate deznadajduite.Strigatele acestea, pe care  ...
... ,) muntele cel sfant al Domnului, unde Creatorul se confeseaza fiintei umane:
...
... -o tara, buna si intinsa, intr-o tara unde curge lapte si miere..."
De ce va  ...
...  sae indreapta vectorial spre Egipt, unde trebuie sa se insoare cu Persefona,  ...
...  Faraon, casatorie care inseamna altceva decat ne spune Biblia,ulterior, o serie de  ...
...  stresanti, vor determina eroul sa pregateasca Exodul.Si  ...
...  unde ne vom da seama de acest lucru cel mai  ...
...  Alb, va intalni langa o apa, o nunta de furnici, care trecea podul, de pe un  ...
...  celalalt.Aceasta trecere a furnicilor, de pe un mal pe altul, este scena trecerii  ...
...  Rosii de catre copiii lui Israel, care se  ...
... :Furnicile.Cuvantul furnica, vine de la grecescul myrmex, avand aceeasi  ...
... .Dar acelasi cuvand va defini un popor, si anume myrmydonii.Si ca  ...
... , era domn(sau conducator,) cine altul decat Ahile/Elohim, despre care am vorbit  ...
...  lui, vor face parte din coalitia de forte, care se va bate cu cetatea Troia  ...
...  ne va povesti Herodot.
Iata cum este descris Exodul in Povestea lui Harap Alb:
...
...  mari, ci si pentru fluvii,ceea ce nedetermina sa credem ca israelitii, nu au  ...
...  Marea Rosie, ci Nilul)iaca o nunta de furnici trecea tocmai atunci podul.Ce  ...
...  sa dau prin apa, cum a da Dumnezeu, decat sa curm viata atator gazulite  ...
...  ajuta, se arunca cu calul in apa..."
Desi aici Creanga povesteste Exodul, el  ...
...  intamplarea de baza, dar o fabuleaza potrivit legilor  ...
...  in fata cele doua imagini, si considerand-o pe cea de-a doua ca fiind reala, ...
...  Alb, nu sare in mare dintr-un gest de altruism.El face ce face detasamentul  ...
...  Faraon.Intra dupa israeliti, in mare.Deci Harap Alb, nu mai este aici junele  ...
... , despre care vorbea exegeza la un moment  ...
...  sa, el foloseste un numar oarecare de arhetipuri istorice diferite, adica,  ...
...  sunt de foarte multe ori, fapte, care apartin  ...
...  discontinui.Ca si cum am avea pe masa de lucru, sa zicem, un eveniment din viata  ...
...  cel Batran si al treilea, din Razboiul de independenta.Aceste episoade nu au  ...
...  ele.Autorul, va utiliza aceste episoade disparate, pentru a crea o fabulatie  ...
...  istorice reale, ale caror perioade le strabate cu dezinvoltura, eroul  ...
...  dintre eroii care au luptat in Razboiul de independenta.Acelasi lucru se va  ...
...  pe care il strabate Harap Alb, corespunde istoriei legendare, care in Biblie,  ...
...  cunoscut sub numele de Exod.Gestul altruist al lui Harap Alb,  ...
...  i-a urmarit pe israeliti, intrand cu detasamentul de care , asa cum se sapune  ...
...  AhmosisI, cel care a continuat miscarea de reconquista a fratelui sau, gonindu-i  ...
...  si nu-L recunoaste,asa cum se intampla de fiecare data in viata,cand relatia cu  ...
...  in momentul cand avem absoluta nevoie de ea.Si la fel cum facem si noi cand  ...
... , se gaseste alaturi de noi, nu-l recunoastem, radem de el,si  ...
...  ne dam seama de importanta pe care acest miraculos il  ...
...  spune ca purtarea lui Harap Alb fata de Dumnezeu, este total lipsita de respect. ...
...  a identifica Creatorul, o sa va arat modul  ...
...  o abordeaza Harap Alb pe divinitate.
"Merge el  ...
... , si, cand la poalele unui codru, vede o dihanie de om..(...)Harap Alb, a stat  ...
...  rasul, zise cu mirare:
-Multe mai vede omul acesta cat traieste..Mai tartorule. ...
... .."
Si Dumnezeu ii raspunde plin de demnitate:
"-Razi tu, razi,  ...
...  Alb,(...)dar unde mergi,fara de mine, n-ai sa poti face  ...
...  Gerila.Este acela, care in Dictionarul de mitologie a ui George Lazarescu, este  ...
...  din basmele romanesti, care apare totdeauna zgribulit,tremurand de frig,  ...
...  calitati generoase.El este identificat si cu un batran generos, cu  ...
...  plina de daruri pentru copii.Este sarbatorit in  ...
...  sarbatorilor de iarna,cunoscut sub numele de Mos Gerila. ...
...  din nou la Povestea lui Creanga si sa vedem cum apare acesta descris in basm:
"Mai  ...
...  la poalele unui codru, numai iaca ce vede o dihanie de om, care se parpalea pe  ...
...  un foc de douazeci si patru de stanjini de lemne, ...
...  atunci striga cat ii lua gura, ca moare de frig."
Motivul folcloric al intalnirii  ...
...  regaseste in Vechiul Testament, acolo unde Moise, pascand turma socrului sau Ietro, ...
...  a manat-o pana dincolo de pustie, ajungand pana la Muntele lui  ...
...  Domnului, i s-a aratat intr-o flacara de foc, care iesea din mijlocul unui rug. ...
...  era tot un foc si rugul, nu se mistuia de loc."
Ceea ce se intampla in Biblie, se  ...
...  Marea Rosie dupa furnici intr-un gest de altruism, ci se identifica cu Moise. ...
...  aici, dar aratam faptul, ca un erou de basm, ca Fat-Frumos, sufera de ceea ce  ...
...  a personajului ca persoana unica, devine aproape un gest imposibil.Pentru ca  ...
...  in el alte trasaturi care vor corespunde asa cum am mai spus, personajelor  ...
...  intalneste.O alta consecinta, pe care o desprindem din lecturarea textelor,este ca  ...
... , definitiile din Dictionare, sunt infidele. ...
... , creioneaza in anumite limite(ingaduite de textul mitologic), personajele definite, ...
...  spuna esentialul, sa divulge valoarea de semnificatie a mitului, si sa spuna  ...
... , ca la matematica, cine este de fapt eroul pe care il intalnim in  ...
...  Cosanzeana.Nici ea nu respecta cu fidelitate un anumit chip de la capat pana  ...
...  in cadrul povestii in care este eroina.Identitatea se pastreaza doar daca motivul  ...
... .Si aici, mai putem adauga un fapt, ca desi poarta nume standard,-Ileana  ...
...  si Fat-Frumos, in fiecare basm unde apar, personajele nu mai sunt identice  ...
... , el schimbandu-si personalitatea de la un basm la altul, dar chiar si de la  ...
...  aceleiasi productii culturale.
Vorbind despre Dumnezeu care apare in rugul de foc  ...
...  despre Harap-Alb, care-l intalneste pe  ...
... , v-am aratat o identitate, faptul ca un motiv folcloric,  ...
...  diferit aceeasi secventa.Dar dincolo de aceste imagini mitologice, trebuie sa  ...
...  profana, care sa faca ca aceste identitati sa fie intelese.Ce reprezinta  ...
... ?Eu cred ca nu.Cine este Dumnezewu despre care se vorbeste aici?De ce el  ...
...  sa stea neaparat langa un rug care arde, si totusi este pus in situatia aceasta  ...
... , sa tremure de frig?Pentru ca aici ne lovim de un  ...
... .El sta langa rugul in flacari, imagine de om -flacara care il defineste.ca  ...
...  solara.Aceasta identitate ii va determina pe troienii si  ...
... -si arda eroii dupa moartea lor, pe rug.Deci trebuie sa realizam faptul ca omul,  ...
...  mituri, unei alte fiinte iubite sau dezagreate, i se va asocia aceasta imagine  ...
... -o intr-o entitate solara.Legat de soare, care se misca pe cer, trebuie sa  ...
...  este constelatia Fecioara, care corespunde perioadei de toamna.Deci iata o  ...
...  felul acesta sa moara, moarte cauzata de vanator.Ori moartea soarelui, va  ...
...  perioadei de iarna, cand desi soarele  ...
... , el nu mai are puterea sa incalzeasca lumea.Asta spune Biblia.Ca Moise se gasea in  ...
...  in timpul peregrinarilor sale, iarna.De ce soarele, de ce iarna, de ce  ...
... ?Pentru ca cele douazeci si patru de ruguri despre care se vorbeste in  ...
...  succesiunea anotimpurilor.Acelasi numar de doisprezece, se regaseste si in numarul  ...
...  pe care le arat pot fi socotite de catre unii ca fiind simple coincidente,  ...
...  intreb de cate coincidente este nevoie ca sa  ...
...  cu un altul asemanator),pentru a demonstra ca mecanismul de hermeneutica a  ...
... , universal si se poate aplica in vederea obtinerii unor rezultate palpabile, ...
... .Raspunsul este Surprise singura coincidenta.Daca aceasta coincidenta exista si  ...
... .Ori in Povestea lui Harap Alb, numarul de coincidente din Poveste, cu intamplari  ...
... , si as putea sublinia, chiar prea evidente.Aici nu mai este vorba de a insira  ...
...  sau de a le folosi mestesugit, pentru a seduce  ...
...  cititorului.Este vorba de ceva foarte important, si lucrul acesta  ...
... , o hermeneutica care nu are nimic academic in ea, chiar daca va arata cum au  ...
...  oamenii chiar daca deschide o poarta in sufletul fiecaruia,  ...
...  de care putem sa admiram, miracolul  ...
... .Vom vorbi in cele ce urmeaza, de motivul folcloric al "Fantanii", caruia  ...
...  pe eroul din Poveste sa intre, determinandu-l sa-si schimbe destinul.Este  ...
... , Iosif, cu gand sa-l omoare, vanzandu-l apoi unei caravane de ismaeliti care se  ...
...  legea, in balada Miorita.Aceste coincidente, ma determina sa afirm, ca Povestea  ...
... , dar ele doua, sunt surori gemelare, deoarece putem spune ca in vreme ce una  ...
...  o balada povestita in proza.Mai mult decat atat, putem afirma ca poporul roman,  ...
...  aceste cuvinte, care nu sunt altceva, decat expresia marii iubiri, pe care omul  ...
... , ciclul Solomonian.Aici se vorbeste despre "raptul cosmogonic,"desi aceasta  ...
... , care discuta in cartile lor si
despre aceasta problema.Scena este foarte  ...
... , mai vazut-ai petre nestemate asa de mari si frumoase ca ca acestea, de cand  ...
... ?"
Deoarece eu consider ca Povestea lui Harap  ...
...  prima intrebare pe care mi-o pun,este unde apare in Vechiul Testament o scena  ...
...  si un dar lui Ezechia, pentru ca aflase de boala si insanatosirea lui.Ezechia s-a  ...
...  si a aratat trimisilor locul unde erau lucrurile lui de pret,argintul si  ...
... , mirezmele si undelemnul de pret,toata casa lui de arme,  ...
...  ce au strans parintii tai pana in ziua de azi.Nimic nu va ramanea, zice Domnul."
...
...  in patru, sau orice-i face,dar numaidecat, sa-mi aduci pielea cerbului, cu cap  ...
... , dupa 115 ani.Momentul istoric povestit de catre Creanga, poate fi stabilit foarte  ...
...  lui Ezechia sau Iezechia, suveranul Iudeii, va surveni in perioada de domnie a  ...
...  anul 712 i.H.Ori capul(adica regele Iudeii,) si pielea batuta cu pietre scumpe,( ...
...  tezaurul Iudeii, vor fi luate de Harap Alb, dupa  ...
...  Ierusalimului de catre Nabucodonosor II, suveranul  ...
... ,care-l va lua ostatec pe regele iudeu de atunci, Ioiachim(608-598i.H.), cu  ...
...  captivitatea sau moartea regelui Iudeu, in Biblie citim:
"(2 Cronici 36; 6-7): ...
... ,(a lui Ioiachim)si l-a legat cu lanturi de arama,ca sa-l duca lka Babilon. ...
...  cand a fost Ezechia bolnav, (713),scadem anul cand Ioiachim va cadea preizonier  ...
...  caldei, (598), vom obtine un numar de 115 ani, ...
...  episod referitor la intrarea regelui Caldeu in Ierusalim si daramarea templului,  ...
...  furtul tezaurului de aici,va face obiectul acelor colinde  ...
...  despre "Furarea astrelor", cum le-a numit  ...
... -i povesteste imparatul Spanului?
"-Pe unde sa se gaseasca nepoate.Ia, in Padurea  ...
...  scumpe,mult mai mari si mai frumoase decat acestea.Mai intai cica are una in  ...
... , de straluceste ca un soare.Dar nu se poate  ...
...  nimeni de cerb, caci este solomonit(cu sensul ca  ...
...  din neamul lui Solomon)si nici un fel de arma nu-l prinde."
Afirmatiile din  ...
...  sunt confirmate de catre Biblie.Pentru ca pe vremea lui  ...
... , dar in armata lui izbucneste o epidemie de ciuma, care-l va determina sa  ...
...  sabia."
Acelasi lucru este confirmat si de istorie.Sennaherib, moare asasinat in  ...
...  zeului Ninurta, din capitala, de catre doi dintre fiii sai,in razboiul  ...
...  declansat,la moartea sa iesind victorios, ...
... ."
Din aceasta cauza, "nici un fel de arma nu-l prinde"Spuneam ca Ezechia, a  ...
...  le enumera:
"Si-a facut vistierii de argint, de aur, de pietre scumpe,de  ...
... , de scuturi, si de toate lucrurile care se  ...
...  dori."
Aceasta descriere nu seamana nici pe departe cu  ...
...  Cerbului care vine insotita de capul sau.Dar ce este pielea?Un strat  ...
...  de materie vie, care acopera corpul  ...
...  asemenea unei haine.Haideti sa vedem, gasim in Vechiul Testament  ...
...  care sa aiba batuta pe ea pietre scumpe?Deschideti cartea la capitolul Exodul.(39; ...
... -31):
"Au facut apoi pieptarul,lucrat cu maiestrie, din  ...
...  efodul.(...)Au pus in el patru siruri de pietre.In sirul intai era:
un sardonix,  ...
...  acestea erau legate in ferecaturile lor de aur.
Erau douasprezece, dupa numele  ...
... , pe care Harap Alb, o luase ca prada de razboi, pentru a o duce regelui  ...
...  Aaron.
Nu este asa, ca atunci cand descoperim fata ascunsa a basmelor,  ...
...  incep sa devina dintr-o data foarte interesante?Eu  ...
...  ca miraculosul basmului, nu porneste de la ceea ce numim ca fiind miraculosul  ...
... , ci de la miraculosul, care se desprinde din  ...
...  fac din basm,ca produs folcloric, ceva deosebit.Daca vom considera Povestea lui  ...
... ,aceasta va fi contrazisa in mod straniu de un alt basm al lui Ion Creanga, basm  ...
...  Turbinca."Basmul "Ivan Turbinca", este de fapt o reluare a Povestii lui Harap Alb, ...
...  spusa altfel.Si aici se aminteste despre Exod.Vazandu-l pe Ivan cum vine," ...
...  cand la o margine de drum, cand la alta", Ce-i spune  ...
...  lui Sfantul Petru?
"De drumetul care canta, sa nu te temi. ...
... ...)hai fa-te tu cersetor la capatul ist de pod si eu la celalalt.Si sa vezi cum  ...
...  sa ne deie amandoua carboavele de pomana."
 ...
... , ca Ivan nu este decat un ostas.Dar citim in Vechiul  ...
... :
"Si dupa patru sute treizeci de ani,tocmai in ziua aceea, toate ostile  ...
...  din copilarie, se trezise in oaste."
Pe de-o parte ni se vorbeste despre ostile  ...
... , pe de alta de Ivan, care fusese toata viata  ...
...  "al lui Ivan, dupa trecerea Marii Rosii de catre copiii lui Israel, ce se apuca sa  ...
...  un pod, ceea ce face si Ivan Turbinca.Vedeti?Toate aceste amanunte nu sunt  ...
...  daca reusesti sa pui piesele jocului de puzlle, la locul lor.Altfel aceste  ...
...  Exodului, prin pacalirea lui Ivan de catre diavoli, cu sunetele de trambita  ...
...  o fac afara, ca si cum ar fi vorba despre un razboi.Dar si grecii, nu se vor  ...
... -l astfel intre fetele lui Licomede.Noi povestim Exodul in felul nostru,  ...
...  asemanarile daca veti citi in paralel despre nasterea lui Moise, si despre  ...
...  lui Ahile, episoadele in cauza, fiind identice in ambele  ...
... 
Bun.Pentru ca autorul Povestii sa nu se dezminta, el va povesti despre razboiul  ...
...  care Sennaherib il va duce impotriva Iudeii, si de ciuma care va mistui o buna  ...
...  cu armata asiriana,) si vrea numaidecat sa intre la la Dumnezeu(sa  ...
...  spaga in piept si zice:
-Stoti Sidma! Unde vrei sa te duci?
-La Dumnezeu Ivane, sa  ...
...  turbinca si acus icneste, acus suspina, de-ti venea sa-i plangi de mila.Iara Ivan  ...
...  momentul cand asirienii incep sa moara de molima cumplita care incepuse sa se  ...
...  va fi scoasa din turbinca lui Ivan de catre Dumnezeu si eliberata.Si tot aici  ...
...  povesteste despre prelungirea vietii lui Ezechia cu  ...
...  15 ani, de catre Dumnezeu.Iata ce-i spune Moartea  ...
...  si bunatatea lui Dumnezeu cea fara de margini, poate sa precovarseasca  ...
...  si indaratnicia ta.De mult erai tu matrasit din lumea asta,  ...
...  ajuns de batjocura dracilor,daca nu-ti intra  ...
...  in voie, mai mult decat insusi fiului sau.Sa stii Ivane, ca  ...
...  Cetatea Neamtului,ca sa vezi tu cat e de nesuferita viata la asa de adanci  ...
27.7% vanghelis007 24 August 2009, 19:21:46
Puncte de vedere
... ,
Vă mulțumesc pentru modul exemplar de a gestiona „criza” cum o numea unul din  ...
...  subiectului lansat de mine la poezia „Poem pentru tata”,  ...
...  ale criticului lui pește. Și așa aveam de gînd să intervin eu și să vă cer  ...
...  că eu nu voi părăsi saitul, considerînd că pentru mine Citatepedia este  ...
...  și prostie curată. Eu nu voi renunța la decizia mea, cu toate că îmi e foarte greu  ...
...  mă despart de cititori indiferent pe ce  ...
...  probabil și la comentarii dacă mă veți dezlega, pentru că li se vor șterge  ...
...  referitor la răspunsul dumneavoastră am de făcut cîteva precizări:
Comentatorului  ...
... , nu zic , dar acestea au fost fie de ochii lumii, fie la insistențele mele  ...
... . Nu m-a deranjat cînd s-a referit la autor, dar  ...
... , și multe altele. Vi se pare normal? Apoi se lega tot timpul de tot felul de  ...
... , ba că adaug prea mult, ba că de ce nu-mi adug eu textele, și exemplele  ...
...  e nevoie vin cu dovezi. Cînd nu avea de ce să se lege, se lua de cititorii care  ...
...  altfel de cum o făcea el. Era normal? Domnule  ...
...  au fost sute de comentarii fără absolut nicio logică,  ...
... , nu e în stare să scrie un distih ca lumea, dar îi critică pe toți. Puteți să-mi  ...
...  de ce a cerut Daniel Stanciu ștergerea  ...
... , puteți să-mi spuneți de ce a părăsit Eduard Zalle saitul? Și  ...
...  tot că datorită lui au fost șterse mii de citate, că el este sanitarul saitului.  ...
... , degeaba legi rana unui om după ce l-ai  ...
...  Aga. Nimic nu-i mai rușinos să vorbești despre tine dîndu-te drept altcineva.
Știe  ...
23.8% Girel Barbu 19 Ianuarie 2016, 10:17:39
Monstri marini
...  tacut in raurile Australiei ca sa isi depuna ouale, retragandu-se apoi in lumea  ...
...  uitata de vremuri. Poate fi vorba despre propriul  ...
...  unui animal gigant cu un gat prelung, de aproximativ 12 metri. Revelatia a venit  ...
...  cateva zile dupa ce imagini preluate de la Google Earth au aratat publicului  ...
...  din anul 1965, sustine ca a fost mereu de parere ca este vorba despre un  ...
...  acela din Scotia nu sunt singuri si crede in existenta unei populatii de fosile  ...
...  aproximativ 300 – 600 exemplare.
“Avem de a face cu creaturi oceanice care vin in  ...
...  imperechere. Sunt zone oceanice unde orice ar putea trai, despre care noi sa  ...
...  stim absolut nimic. Avem chiar unele desene pe pietre care ii reprezinta,  ...
...  nu foarte vechi. Aborigenii stiau de aceste creaturi”, a adaugat Gilory." ...
22.4% vanghelis007 16 Noiembrie 2009, 09:24:49
"Adam si Eva" Liviu Rebreanu
...  Adam şi Eva al lui Liviu Rebreanu, dezvoltă la modul liric una din temele  ...
...  cu implicaţiile ei- un ciclu de mai multe reîncarnări.
Un  ...
...  iubit de mine, vi las recomanda!

Un fragment  ...
... ! Eroarea incepe in clipa cand vrem sa identificam cuvantul cu spiritualul.  ...
...  a intelefe, sufletul comunica direct cu lumea spirituala cu lumea lumilor. Si doar  ...
...  e esenta, spiritul etern, infinit, cu lumea lumilor... In clipa cand sufletul gol  ...
... . Mereu treaza staruie doar trebuinta de-a gasi perechea lui de echilibru.  ...
...  vietii omenesti. Un barbat din milioane de barbat doreste o singura femeie din  ...
...  de femei. Unul singur si una singura. Adam  ...
...  barbatului cu sufletul femeii pt a redeveni parte din lumea spirituala. Iubirea  ...
...  preocupare a sufletului omenesc. Fara de ele omul nici n-ar putea exista.
O  ...
...  cu femeia. Spatiul timpul sunt predici de care sufletul strans in obsesile  ...
...  numai treptat le poate invinge. Apoi chiar cand le-a invins, intervin  ...
...  conventiilor sociale care de multe ori sunt mai puternica decat  ...
14.5% Andrada 24 Noiembrie 2008, 21:50:21
Povestile Vestului Salbatic
... Deoarece va plac povestile vestului  ...
... , haideti sa descoperim si sa oferim  ...
... , astfel de povesti, unele dintre ele, fascinante:
 ...
... . Viaţa sa nu este foarte diferită de a noastră şi, asemenea lui, au fost şi  ...
...  îndoială, iar cele patruzeci şi patru de victime oficiale o demonstrează, dar  ...
...  Bob Dylan a compus un celebru cântec dedicat pistolarului, unde se spunea că  ...
... , cunoscut şi ca „Degete reci”, era prietenul săracilor şi  ...
...  nu a omorât un om bun. Putem vedea că epica eroilor populari dă dovada de  ...
...  în minutele dinainte să tragă păreau de gheaţă. În realitate, tot corpul lui  ...
...  se transforma într-o statuie de fiecare dată când se pregătea pentru un  ...
...  duel, de asta îl mai numeau şi „Inimă îngheţată”. ...
... ; iar mâna sa stângă era înspăimântător de eficientă când mânuia Coltul său de  ...
...  Hardin s-a plimbat prin multe oraşe, unde capul familiei încerca să îşi câştige  ...
...  ca profesor, dacă nu găsea nicio turmă de oiţe credincioase, să le salveze.

John  ...
...  şi pământul care l-a văzut născându-se. De fapt, în timpul vieţii sale, a avut  ...
...  cuvinte de dispreţ pentru yankeii care călcau cu  ...
...  către studiu, cu toate că este adevărat că practica religioasă îl motiva  ...
...  cât să predea catehismul pentru tineri. Părinţii săi  ...
...  înţeles repede că fiul lor le va crea probleme. Chiar  ...
... -a provocat părinţilor săi numai dureri de cap. Bătăi la şcoală, certuri pe stradă, ...
...  fugă de la şcoală, micul John începea să-şi  ...
...  dificil. În ciuda acestor incidente, băiatul a fost mereu considerat  ...
...  nu au trecut, ba mai mult, aceste incidente au devenit tot mai dese.

La doar 14  ...
...  bagă cuţitul într-un tânăr…

La vârsta de paisprezece ani, John era în mijlocul  ...
...  scandal obişnuit – de data aceasta pentru o fată – când,  ...
...  rivalul său. După asta, tânărul John, destins, se întoarse acasă ca şi cum nu s- ...
...  rănit nu a murit şi autorităţile au decis să nu îl închidă pe John, ţinând  ...
...  de vârsta sa fragedă; o greşeală gravă,  ...
...  că incidentul trezise instinctul asasin al lui W.  ...
...  acel moment avea să se vorbească mult despre el.

Hardin3…iar la 15 ani, omoară  ...
... , a apărut în viaţa sa un fost sclav de culoare numit Mage şi, după cum ştim,  ...
...  din sudul Statelor Unite. Pe de altă parte, herculeanul Mage, după ce  ...
... -a recăpătat libertatea, nu se dădea înapoi în faţa nici unui alb, spunând  ...
... , iar John Wesley Hardin începu să devină faimos. Avea cincisprezece ani şi  ...
...  într-o singură zi

Pe măsură ce numărul de asasinate creştea, urmările nu s-au  ...
... , care, în cele din urmă, fără să-i dea prea multă atenţie, intră în celula  ...
...  afla adolescentul. John, cu o stăpânire de sine străină unei fiinţe umane, a tras  ...
... , omorându-l instantaneu. După incident, fură un cal şi fugi cât putu de  ...
... , urmărit de trei soldaţi. Câteva minute fugarul a  ...
...  patrulei care încerca să îl prindă. Apoi, ca într-o secvenţă de western, John se  ...
...  omorî pe cei trei. John nu se mai opri decât la frontiera cu Mexicul şi, odată  ...
...  unii din cauza datoriilor la jocurile de noroc, alţii au fost victimele  ...
...  sale psihopatii, dar niciun incident nu se apropie măcar puţin de  ...
...  care şi-a măsurat forţele cu cinci hoţi de animale mexicani. Se întâmpla în anul  ...
...  optsprezece ani. Într-un han apropiat de graniţă, oamenii lui Chisolm căutau  ...
...  hoţi de vite, care în acele săptămâni dădeau  ...
...  să caute ceartă. După obişnuitul schimb de înjurături, colegii lui Hardin au optat  ...
...  păreau duri şi situaţia risca să scape de sub control. Cu toate acestea, J. W.  ...
...  în faţa lui Hardin. Feţele lor, marcate de duritatea unei vieţi prea puţin  ...
...  un puşti nebun şi insolent.

Hardin, ca de obicei, păru că îngheaţă în faţa  ...
...  se ghicea infernul care era pe punctul de a se dezlănţui. Lumea care lua cina la  ...
...  se aflau la o distanţă infinitezimală de pistoale. Totul era pregătit pentru  ...
... . Secundele care au trecut păreau o eternitate.  ...
...  scoată pistolul, acesta fiind semnalul de început al acelei răfuieli macabre şi  ...
...  mai târziu, cinci cadavre zăceau pe podeaua îngheţată a acelui local apropiat de  ...
...  mesele rămase în picioare după schimbul de focuri, chemă ospătarul şi îi ceru o  ...
... ! Să omori cinci oameni, oricât de răi ar fi, poate să provoace orice,  ...
...  poftă de mâncare, nu! Dar, în mod clar, este  ...
...  despre unul dintre cei mai mari psihopaţi  ...
...  vest.

Să ne amintim, până acum „Hardin degete reci” omorâse, în mod oficial,  ...
...  să se bărbierească, fapt ce îi dădea un aspect mai viril în faţa bărbaţilor  ...
...  înfrunta.

JohnWesleyHardin-2Recompensă de 40.000 de dolari pe urmele pistolarului
 ...
... 
Pe data de 29 februarie 1872, inima lui John a  ...
... , dar nu s-a putut bucura prea mult de viaţa de cuplu şi de urmaşi, din cauza  ...
...  mai căutat pistolar din toată America de Nord. Pe capul său se pusese un preţ de  ...
... .000 de dolari, sumă care, pentru acea perioadă, ...
...  era uriaşă. Sute de vânători de recompense şi şerifi s-au  ...
...  dar nu-i plăcea să călătorească însoţit de cineva. Era un singuratic.

Scopul  ...
...  era să-şi apere familia de pericole sau de răzbunare. Cu toate  ...
... , câţiva dintre apropiaţii lui, de asemenea cu un caracter violent, au  ...
... , Joseph, au fost linşaţi şi spânzuraţi de un stâlp de telegraf. Era un  ...
...  Wesley Hardin să ştie că şi el, mai devreme sau mai târziu, avea să sfârşească  ...
...  şi periculos.

Un om a fost omorât de Hardin pentru că sforăia prea tare!

E  ...
...  fel de sigur că mintea lui contorsionată îi  ...
...  se afla în apropierea oraşului său şi de asta a mărit vigilenţa, ordonând  ...
...  să nu lase garda jos în nici un moment. De fapt, omul legii nu fusese dezamăgit  ...
...  de intuiţiile sale. John se afla în  ...
...  să-l împuşte pe Hickok. Pe când se gândea la toate acestea, auzi un zgomot  ...
...  alăturată, se ridică apropiindu-se de peretele de unde părea că provine acel  ...
...  gaură din perete şi trase fără ezitare, de câteva ori, în omul adormit, pe care îl  ...
...  în somnul celor drepţi pentru totdeauna. După micul incident, John fugi  ...
... .

În anul 1874, şi-a sărbătorit vârsta de douăzeci şi unu de ani omorându-l pe  ...
...  de şerif, care a devenit astfel victima cu  ...
...  nouă. Alţi trei ani a reuşit să scape de justiţie; toţi vorbeau de el ca şi cum  ...
... , arestat în tren şi condamnat la 21 de ani de închisoare

În final, pistolarul  ...
...  călătorească cu acelaşi tren. Era data de 23 iulie 1877. John a fost recunoscut  ...
...  pentru el, în acel stat nu se aplica pedeapsa cu moartea, a fost condamnat, în  ...
... , la douăzeci şi cinci de ani de închisoare, pentru omorârea  ...
...  de şerif. Pe data de 28 de septembrie 1878, ...
... . Este clar că a încercat să evadeze, dar mereu fără rezultat.

Din  ...
...  în închisoare către studiile academice; a studiat teologia, algebra şi  ...
...  a obţinut fără dificultate titlul de avocat. Pe data de 16 martie 1894, a  ...
...  al celor aproape şaisprezece ani de comportament exemplar pe care i-a  ...
...  în închisoare. De fapt, în acest timp J. W. Hardin a fost  ...
...  deţinut-model, nu s-a implicat niciodată  ...
...  atinsese liniştea necesară pentru a vedea viaţa din altă perspectivă.

A fost  ...
...  din spate de un şerif

Dar, odată eliberat, avea să  ...
...  deştepte în el din nou acel instinct  ...
...  El Paso, era dispus să înceapă din nou, de data aceasta ca cetăţean cinstit în  ...
...  şi a dreptăţii. Chiar el a dat aceste declaraţii ziarului El Paso Times: „Sunt  ...
...  om paşnic, demn, care se înclină doar în faţa legii  ...
...  dreptăţii.” Citind aceste declaraţii, ne putem gândi că, într-adevăr, ...
...  Hardin căzuse de pe cal şi lovitura suferită L-a dus pe  ...
...  urmărea, în dimineaţa însorită din data de 19 august 1895, în timp ce juca  ...
... , a fost împuşcat mortal din spate de către şeriful John Selman, om care se  ...
...  mituise pentru a-l împuşca pe un rival de-al său.

Astfel a murit John Wesley  ...
... , la vârsta de patruzeci şi doi de ani. Înmormântarea  ...
...  a costat mai puţin de 75 de dolari, sumă ce se presupune că a  ...
...  plătită de o amantă. Se încheia povestea unui erou  ...
...  viaţa sa a rămas imortalizată în zeci de povestiri, cântece sau filme ca acela  ...
...  condamnat“. Legendarul său pistol Colt de 38 de milimetri se poate admira şi azi  ...
...  din Oklahoma; este moştenirea lăsată de un suflet neliniştit care, ca şi altele, ...
14.1% vanghelis007 04 Decembrie 2009, 09:07:26
Se marita Nausicaa?
...  regal al regelui feacilor, Alcinou, de fapt în camera regală, unde se găsesc  ...
...  camerele separate,-o măsuţă şi un dulap de haine,strămoşul dulapurilor de astăzi, ...
...  o curiozitate, prin noutatea realizării de către marele inventator Daedalus. În  ...
...  Areta.La un moment dat,regina Areta a deschis un ochi, apoi pe celalalt, istoria  ...
...  consemnează care ochi l-a deschis mai intâi şi în ce măsură acest  ...
...  în viaţa regatului. Era o splendidă zi de duminică,iar de pe balcon se auzeau  ...
...  păsărelele. Sigur,că în afară de triluri, cuprinse de patosul poeziei  ...
...  ele având carenţe în educaţie, profitau de neatenţia suratelor lor, ca să semneze  ...
...  bun simţ le-ar fi trimis la maculatură.De altfel şi regele s-a arătat nemulţumit  ...
...  subculturale, după ce a alunecat de câteva ori pe ele, atunci când erau  ...
...  cântau pentru că nu aveau un program de cântat strict, cu ore, repertoriu, şi  ...
... ,un maestru de muzică să le supravegheze.Lipsa acestor  ...
...  foarte enervant.Aceasta îmi aminteşte de prima mea noapte dormită la ţară,când m- ...
...  trezit într-o cacofonie de sunete bestiale:porcul guiţa cu  ...
... ,calul dădea cu piciorul în grajd, gâştele gâgâiau  ...
...  cine ştie ce reforme pentru palmipede, singurul animal mai serios,-cu care  ...
...  nişte mugete emoţionante din grajdul de lângă camera de hotel unde eram cazat. ...
... , nu deschisese ochii din cauza trilului acelor  ...
...  insomniace, deşi unii oameni ar considera lucrul  ...
... . Este un eveniment frumos? Este. Dar de câte ori se produce acest eveniment în  ...
...  omului? O singură dată.Dacă se produce de mai multe ori, atunci avem de-aface cu  ...
...  extrem de dubios, iar parlamentul ar da imediat o  ...
...  sexuale. Din acelaşi motiv şi guvernele democrate se votează la patru ani o dată. ...
...  se sculase deci, fiindcă îl auzise pe marele ei soţ,  ...
... -se în pat şi dând semne de deşteptare. Este singurul moment când  ...
...  rege devine de-a dreptul genial. Acesta când dă  ...
...  de [sau că este] deştept tare.Areta  ...
... :
-Nu ai nici-o clipă de răgaz dragul meu Alcinou...Sau ai uitat  ...
...  astăzi este duminică? Toată lumea doarme la ora asta.Primul ministru  ...
...  ziarul, ]pajii la fel, şi chiar paza de la uşă,dacă monitorizăm zgomotele  ...
... , pe care le scoate ca într-un film de groază.
-Cred că iar visează unul  ...
...  căscând şi aruncându-şi ciucurelul de la scufiţa de noapte pe spate.
 ...
...  tocmai în vârful scufiţei. Când ţi-era lumea mai dragă, ciucurelul naibii, ba îi  ...
...  în ochi, când semna decretele, de nu mai ştia bietul om ce  ...
... , ba îi aluneca în gură, de parcă ar fi fost Kogeac sugând dintr-o  ...
13.9% vanghelis007 30 Mai 2012, 05:19:15
Se marita Nausicaa?
în Umor

...  regal al regelui feacilor, Alcinou, de fapt în camera regală, unde se găsesc  ...
...  camerele separate,-o măsuţă şi un dulap de haine,strămoşul dulapurilor de astăzi, ...
...  o curiozitate, prin noutatea realizării de către marele inventator Daedalus. În  ...
...  Areta.La un moment dat,regina Areta a deschis un ochi, apoi pe celalalt, istoria  ...
...  consemnează care ochi l-a deschis mai intâi şi în ce măsură acest  ...
...  în viaţa regatului. Era o splendidă zi de duminică,iar de pe balcon se auzeau  ...
...  păsărelele. Sigur,că în afară de triluri, cuprinse de patosul poeziei  ...
...  ele având carenţe în educaţie, profitau de neatenţia suratelor lor, ca să semneze  ...
...  bun simţ le-ar fi trimis la maculatură.De altfel şi regele s-a arătat nemulţumit  ...
...  subculturale, după ce a alunecat de câteva ori pe ele, atunci când erau  ...
...  cântau pentru că nu aveau un program de cântat strict, cu ore, repertoriu, şi  ...
... ,un maestru de muzică să le supravegheze.Lipsa acestor  ...
...  foarte enervant.Aceasta îmi aminteşte de prima mea noapte dormită la ţară,când m- ...
...  trezit într-o cacofonie de sunete bestiale:porcul guiţa cu  ...
... ,calul dădea cu piciorul în grajd, gâştele gâgâiau  ...
...  cine ştie ce reforme pentru palmipede, singurul animal mai serios,-cu care  ...
...  nişte mugete emoţionante din grajdul de lângă camera de hotel unde eram cazat. ...
... , nu deschisese ochii din cauza trilului acelor  ...
...  insomniace, deşi unii oameni ar considera lucrul  ...
... . Este un eveniment frumos? Este. Dar de câte ori se produce acest eveniment în  ...
...  omului? O singură dată.Dacă se produce de mai multe ori, atunci avem de-aface cu  ...
...  extrem de dubios, iar parlamentul ar da imediat o  ...
...  sexuale. Din acelaşi motiv şi guvernele democrate se votează la patru ani o dată. ...
...  se sculase deci, fiindcă îl auzise pe marele ei soţ,  ...
... -se în pat şi dând semne de deşteptare. Este singurul moment când  ...
...  rege devine de-a dreptul genial. Acesta când dă  ...
...  de [sau că este] deştept tare.Areta  ...
... :
-Nu ai nici-o clipă de răgaz dragul meu Alcinou...Sau ai uitat  ...
...  astăzi este duminică? Toată lumea doarme la ora asta.Primul ministru  ...
...  ziarul, ]pajii la fel, şi chiar paza de la uşă,dacă monitorizăm zgomotele  ...
... , pe care le scoate ca într-un film de groază.
-Cred că iar visează unul  ...
...  căscând şi aruncându-şi ciucurelul de la scufiţa de noapte pe spate.
 ...
...  tocmai în vârful scufiţei. Când ţi-era lumea mai dragă, ciucurelul naibii, ba îi  ...
...  în ochi, când semna decretele, de nu mai ştia bietul om ce  ...
... , ba îi aluneca în gură, de parcă ar fi fost Kogeac sugând dintr-o  ...
13.6% vanghelis007 28 August 2009, 06:10:03
Colinde
... 
As vrea sa va spun, ca exista o serie de colinde (am gasit in aceasta directie  ...
...  la Pamfile, ) care vorbesc despre Isus Cristos.Ele fac parte din asa  ...
...  colinde religioase,al caror continut, in  ...
... -l cu ei pe pruncul Isus.Continutul colindei, asa cum este el spus in versuri, este  ...
... :(Colinde, culegere G.Breazul/cu desene de Demian, ...
... /Postfata de Titus Moisescu,/Editura Fundatiei  ...
...  si-nfasetel,
Florile dalbe,
Fasa dalba de matase,
Sa-i fie moale la oase,
 ...
...  de usunic,
Moale sa-i fie la trup,
 ...
...  de bumbac,
Moale sa-i fie la cap,
Dar ce  ...
...  ei?
Este-o piatra nestemata,
Ce cuprinde lumea toata,
Tarigradul jumatate,
 ...
...  care se atribuie textului, este de regula cea profana, si se identifica  ...
...  prezentat.Ori lucrul acesta nu este adevarat, deoarece valoarea de semnificatie  ...
... .Ceea ce ati citit Dvs aici, se leaga de predica tinuta in capela imperiala din  ...
... , predica transmisa sub denumirea de :"Narratio de imagine  ...
... ",(Povestea portretului din Edessa).Ea a fost spusa la 16 august, 945,  ...
...  catre cineva apartinand cercului de coregenti din jurul lui Constantin al  ...
... , sau a ceea ce noi cunoastem sub numele de Giulgiul din Torino, in care a fost  ...
...  trupul lui Isus dupa coborarea de pe cruce si asezat in mormantul cel nou  ...
... ."
Ori aceasta gluguta pe care providenta o preschimba in mod miraculos intr-o  ...
... -l pe Isus, fara ca icoana sa fie facuta de o mana omeneasca, este o referire la  ...
... , care apare in colinda sub numele de Telegrad sau Tarigrad,legatura dintre  ...
...  in Ierusalim) si Telegrad fiind evidenta:
"Este-o piatra nestemata
(Aceasta  ...
...  reprezentata pe Mandylion)
Ce cuprinde lumea toata,
Taridradul jumatate,
 ...
...  treia parte."
Ca sa intelegem mai bine despre ce este vorba in colinda, vom apela  ...
...  Kersten si Elmar R.Gruber.Inainte de moartea sa, Isus a trimis o scrisoare  ...
...  Agbar, ca va veni dupa moartea sa la Edessa.Conform povestii lui Agbar, dupa  ...
...  Isus, discipolii acestuia au trimis la Edessa un strigator public, care venea din  ...
... -l inmaneze regelui Abgar.
Inainte ca Tadeus sa se prezinte la el (la rege) acesta  ...
... , si a intrat.Abgar l-a vazut venind din departare,si a crezut ca zareste o lumina  ...
...  tinand portretul purtat de Tadeus.Uluit de stralucirea  ...
... , Abgar care era bolnav, a uitat de durerile sale, de picioarele paralizate  ...
...  acesteia, el a reusit sa se vindece de lepra pe care o avea de mai multa  ...
...  Ukkama, era al unsprezecelea rege al Edessei si al cincilea care purta acest  ...
... .Intalnirea dintre Tadeus si regele Abgar, s-a petrecut in anul  ...
...  dupa calendarul celor din Edessa, sau in anii corespunzatori, 32 sau  ...
... , Hristos a fost rastignit.Tadeus nu a prezentat giulgiul regelui Abgar  ...
...  a-i modifica continutul, giulgiul sa devina un fel de icoana mai mica, dar care  ...
...  prezenta.Lucrul acesta a fost infaptuit de prietenul lui Tadeus, Aggai.Giulgiul a  ...
...  impaturit in trei, apoi a fost construit pentru el o caseta  ...
...  imaginii infasurate, fasii laterale de panza care aveau aceeasi lungime cu  ...
...  la fata-i frumusel.."
sau:
"Fasa dalba de matasa,
Sa-i fie moale la oasa," si:
...
...  de usunic,
Moale sa-i fie la trup."
Ceea  ...
...  "Isus infasatel".Colindatorii nu sunt decat cei doi din cei saptezeci, pe care  ...
... -L vesteasca.Ulterior colindatorii vor deveni Tadeus, care aduce mandylionul, in  ...
12.4% vanghelis007 24 August 2009, 19:44:12
Jules Verne
...  copiat/Goana dupa meteor de Jules Verne.
�Goana dupa meteor"  ...
... -
lalte romane, ci se subordoneaza unei demonstratii teoretice. Ea
devine o  ...
...  ei
toata observatia sa plina de amaraciune si sarcasm, Jules Verne
 ...
...  si-a pierdut bonomia surizatoare de altadata. E scep-
tic si, amar, pentru  ...
...  spectacolul realitatii il descurajeaza si
nu-i capabil sa vada un  ...
... . Finalul romanului este o
solutie accidentala, un happy-end care nu aboleste  ...
...  e stapin pe creatia sa si poate dispune de posibi-
litatea de a hotari destinele  ...
...  si de a salva o situatie, fie
chiar cu pretul  ...
...  ca nu are un
suport teoretic obiectiv.
Ideea stiintifica a romanului este noua si  ...
...  de intere-
santa: captarea unui corp care  ...
...  in orbita pamintului.
De altfel, e de presupus ca intr-un viitor  ...
...  si
aceasta previziune a scriitorului va deveni o realitate.
in cazul de fata este  ...
...  de un bolid sosit de nu se stie
unde si  ...
...  simultan de doi astronomi amatori din orase-
lul  ...
...  (inexistent) Whaston : doctorul Hudelson si Dean
Forsyth. Un bolid de aur ;  ...
...  exact 5788 miliarde dolari, va-
gabondind fara rost pe cer � ...
...  incepe din momentul
in care se afla de iminenta cadere a bolidului, undeva pe  ...
... 
groenlandeza. Si aceasta cadere nu-i un hazard al  ...
...  din cadrul limitat al Whaston-ului, devine universala ; sta-
tele isi disputa  ...
...  ce forme ridicule poate ajunge spiritul de pro-
prietate burghez. (Si nu-i nici o  ...
...  aici daca ne gindim la
naivii americani de astazi, care cumpara cu o dezarmanta  ...
...  capitaliste ce intra in competitie, devine
insa extrem de periculos. Bietii  ...
...  cu stu-
pefactie o intreaga flota de razboi ancorata in apele lor teri-
 ...
...  ; intii doua distrugatoare americane, apoi doua englezesti,
si inca doua franceze,  ...
...  din Congo sau la tentativa ratata de
invazie a Cubei, atit de costisitoare  ...
...  prestigiul Statelor
Unite.
Bolidul de aur, care ar putea scoate din mizerie  ...
... 
populatie a globului (de fapt, o imagine simbolica a bogatiilor
 ...
...  mai
reprezenta o avutie), e pe punctul de a declansa o conflagratie
mondiala.
E  ...
...  in a.cest sens convorbirea dintre Judecatorul
Proth, ilustr�nd luciditatea  ...
...  Kare. Cu inchipuirea ei naiva, Kare vede bolidul impartit
frateste intregii  ...
...  realitatii.
Atitudinea lui Xirdal fata de sumbra perspectiva deschisa de
dreptul  ...
... , revarsa foc si striga asupra lumii", �desparte logodnici",
cum si ceea ce  ...
... 
tocmai acel refuz al scriitorului, de care vorbeam mai sus, de-a
accepta  ...
...  afirma pozitia uma-
nitarista a omului de stiinta capabil sa ia o atitudine ferma  ...
...  nu se spri-
jina pe o forta colectiva. De altfel, nici emanciparea sa nu-i
 ...
...  por-
tretizare se mentine pe o schema destul de conventionala, a sa-
vantului  ...
... , se va reintoarce in lumea abstracta a stiintei.
Inventiile lui  ...
... , facute dintr-o dezinteresata curiozitate
stiintifica, vor  ...
...  folosite cu profit de bancherul Lecoeur. Jules
Verne  ...
...  aici natura relatiilor dintre omul de stiinta si
capital, fara a o adinci  ...
...  acelasi Jules Verne pasionant si plin de resurse,
desi putin mai sceptic, este  ...
...  in semnificatii. Critica scrii-
torului dezvaluie cu virulenta nervii sensibili ai  ...
...  burgheze :
lacomia de cistig, lipsa de scrupule gata sa  ...
...  cu sloganuri ipocrite.
Caracterul ei demascator mentine cartea in actualitatea  ...
... 
triumful omeniei si progresului.
MODEST MORARIU




 ...
6.1% lostjohn 06 Noiembrie 2009, 11:47:02
Voturi sau ponturi pe Citatepedia
...  "goeteri", nu despre dv spun că aţi votat incorect. Vă  ...
...  dv nu e clar. Pledaţi pentru ce pledez şi eu (să nu fie acceptate voturi de  ...
...  rudele şi prietenii autorului), apoi lăsaţi  ...
...  se înţeleagă că îl susţineţi pe Vedetot Ion (care se plânge că i-au fost  ...
...  voturi).

Domnule Vedetot Ion, evident că eu am realizat toate  ...
...  automate, se aplică la fel pentru toată lumea.

Dacă votaţi tot timpul alţi autori,  ...
...  un anumit autor, ceea ce cred că este deja evident pentru toţi cei care  ...
...  rubrica de comentarii, şi de fapt vă supără faptul  ...
...  nestingherit.

"Ştiu multe lucruri de la unii moderatori." Care moderatori?!  ...
...  doar doi, care au doar dreptul de a pune în aşteptare comentarii care li  ...
...  par în neregulă, până le verific eu. Moderatorii nu ştiu nimic în plus faţă de  ...
...  obişnuiţi despre funcţionarea site-ului. Faţă de  ...
...  site-uri, eu pun accentul pe moderarea automată, pentru că este cea mai  ...
4.9% Vedetot Ion 07 Aprilie 2013, 18:15:53
Autorii Bibliei
... .

Titlul din limba romana provine de la cuvantul latin "genesis". In limba  ...
...  poarta denumirea de "beresit".

Autorul; Cartea  ...
...  a fost scrisa de Moise si, impreuna cu urmatoarele patru  ...
...  de el, face parte dintr-o grupa cunoscuta  ...
...  numele de ; " Pentateucul lui Moise"

Continutul  ...
... ; Cartea genezei contine informtii despre "inceputurile" multor lucruri din  ...
...  in care traim noi astazi. Descrierea acestor " inceputuri " este  ...
... , incepand cu informatii globale despre realitatea creatiei si apropiindu- ...
...  apoi treptat, treptat de lumea imediat  ...
...  fintei umane;

Cine sunt eu? Ce este lumea aceasta in care m-am nascut eu? Cine a  ...
... -o? De ce m-am nascut si care este ratiunea  ...
...  este o carte istorica.

Ea cuprinde evenimente din " preistoria omenirii " . ...
...  De fapt intreaga biblie este compusa din  ...
...  distincte. Evenimentele dinaintea caderii omului ( Geneza cap. 1;1 pana la  ...
...  3;24) si evenimentele de dupa aceea ( Geneza 4;1 pana la  ...
...  Bibliei) In cea de a doua sectiune istorica sunt redate  ...
...  din planul de "mantuire " a fiintei umane, adica  ...
...  evenimente cauzate de Dumnezeu sa se intample pentru slavarea  ...
...  de la perzanie vesnica.
.
Viorel Muha  ...
4.1% Lucian Velea 19 Iulie 2008, 19:12:24
Mitul lui Orfeu
...  cu cantecul sau.”
Hai sa discutam putin despre aceasta problema. Mentionam undeva  ...
...  acea hora de piatra megalitica,sau “dansul pietrelor” ...
...  cunoscuta stiintific sub numele de “Cromleh”, acest aranjament ce mici  ...
... .Antichitatea le-a cunoscut sub numele de hore de piatra sau “dansul uriasilor”. ...
...  găsea în Irlanda o imensă îngrămădire de pietre, numită “Dansul Uriaşilor,”  ...
...  aceste blocuri din regiunile cele mai îndepărtate ale Africii, apoi le-au aşezat  ...
...  câmpia de la Killarney, nu departe de Castel Maas, ...
...  şi toată lumea admira atât greutatea enormă a acestor  ...
...  la puterea pe care o avea Orfeu de a misca pietrele, sa fie de fapt o  ...
...  locatie geografica a unei astfel de formatiuni( sau chiar a mai multora,)  ...
...  in limbaj popular sub numele de Ciobanul cu oile ( intreg acest  ...
...  megalitic fiind de piatra.)Aspectul circular al pietrelor  ...
...  paleolitic si neolitic a creeat astfel de orologii “naturale”, capabile sa  ...
...  inca de la inceputuri timpul diurn.Poate ca  ...
...  initiala nu a fost de la bun inceput aceasta.Cromlehul  ...
...  de fapt imaginea terestra a soarelui pe  ...
...  cei primitivi il divinizau.De altfel asa cum am mai spus, imaginea  ...
... .Mai tarziu, din diferite motive legate de cult, locul cercurilor de piatra, a  ...
...  luat de catre horele dansate chiar de oameni,  ...
...  in sus a celor din hora, care se tineau de mana sugerau razele de soare fluctuante. ...
... , transformat cu timpul in hora, a devenit un simbol al vietii, asa ca in  ...
...  noastra, unde barbatul si femeia din mijlocul  ...
...  cuplului, cu consecintele subantelese de aici.
Mitologia greaca povesteste  ...
...  unei cetati cu ajutorul cantecului.Deoarece cantecul era o modalitate prin  ...
...  se exprima, este posibil ca actul de constructie sa fi fost insotit pe  ...
...  sau, intr-o anumita perioada de timp de cantece.Este ceea ce mai tarziu  ...
...  a numit sfintirea unor locasuri de cult, act insotit de cantece rituale.
 ...
...  ca Orfeu sa poate produce un anumit tip de miracole, cum ar fi acesta de a misca  ...
...  trebuie sa se intample doua lucruri deosebite.
-Insusi Orfeu sa fie Dumnezeu,  ...
4.1% vanghelis007 10 Iulie 2011, 08:12:09
Prostie sau depresie?
...  cu tine, trec acum si am mai trecut de mai multe ori prin aceleasi lucruri.
Nu  ...
...  sunt sigur ca ai motivele tale.
Nu e depresie, multa lume spune ca daca esti in  ...
...  dar calmantele iti ia doar starea de nervi nu si gandurile,
Multa lume iti  ...
...  duci la un psiholog si eu stiu cum gandesc psihologi incearca sa ti rezolve  ...
...  in functie de ce ti doresti tu si asta nu e bine ca  ...
...  din viata ta toate persoanele care te deranjeaza netinand cont ca e ruda, iubit  ...
...  las si ma distrus. Tine minte un lucru de la mine e testat de mine " Lupul isi  ...
...  parul, dar naravul nu ". Este adevarat un om care ti a gresit o data te  ...
... , trebuie sa incepi sa ti faci planuri de la cele mai mici pana la cele mai mari,  ...
...  trait, cand nu am mai avut planuri am decazut, planurile sa te includa numai pe  ...
...  daca tu vei fi fericita lumea care te iubeste te va urma.

Cine te  ...
...  te va face fericita iti va oferi totul de ce ai nevoie si vei fi mandra de  ...
...  faci prieteni e ceva normal sa ti pese de o persoana intru totul inseamna ca  ...
... 

Eu m am pacalit cu 4 luni de .....................si acum am 13 ani  ...
...  respectiva

M am pacalit cu 4 luni de..............de......................... ...
...  curioasa ?..........................de ROMANTISM

Eu cred ca o persoana  ...
...  una la inceput 4 luni a fost frumos apoi a inceput circul si e greu sa lasi ca  ...
...  prelungesti suferinta.

Sper sa-ti fie de ajutor ce ti-am scris, daca te pot  ...
...  cu ceva te rog contacteazama.

Ai grija de tine. Ai grija ce faci.
 ...
3.9% anabella 01 Martie 2012, 19:14:34
Perle şcolare
în Umor

...  vremii..." vrând să sugereze vremea şi apoi nu a mai continuat titlul din nu ştiu  ...
...  se mai dărâma mănăstirea trebuie s-o zidească pe Ana lui Manole ca să acopere  ...
...  o limba moarta, care nu se poate vorbi decit in scris. Dupa caderea Imperiului  ...
... , o parte din latina clasica defuncta a devenit bulgara. Limba romana  ...
...  latina bulgara, amestecata cu elemente de daca si o groaza de cuvinte slabe. In  ...
...  al XV-lea, limba vorbita de popor era considerata vulgara si n-o  ...
...  tehnice. In balada "Miorita" este vorba de trei ciobani care comploteaza impreuna  ...
...  ca la cap sa-i puie diverse categorii de fluiere.

6. Haiducii din doine, balade  ...
...  si pestii care zburda prin codri. De cum venea primavara, haiducii cei  ...
...  boieri cu buza umflata.

7. Multimile de boieri exploatatori isi tineau banii  ...
...  pungi. Haiducii ii atacau si ii usurau de bani in toate baladele.

8. Scoala  ...
...  nu a avut propriu-zis sediu, din lipsa de fonduri austro-ungare.

9. Alexandru  ...
...  s-a tinut de cuvint atunci cind a spus: De ma voi  ...
...  este Popescu.

10. Poezia "Sburatorul" de Ion Has Radulescu este un omagiu adus  ...
...  romani.

11. Desi s-a ocupat mai mult cu turismul,  ...
... 

12. Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerata a  ...
... . In "Scrisoarea a treia" se desfasoara batalia de la Rovinari.

13.  ...
...  cu care lumea nu putea sa se mai impace au venit si  ...
...  noi in Romania si au cerut pamint si de baut, dar cum venira s-a lamurit cu  ...
...  are de-a face si s-a dus de-a berbeleacul cu  ...
...  pulberata, c-au ramas doar citeva de bucati de eniceri si spahii fugind,  ...
...  ii urmareau pe nemti si, cum ii vedeau ca se urca in avioane, sareau calare  ...
... .

16. Cand eroul muri impuscat de nemti pe camp, simti miros de marar si  ...
...  mai gros sau mai subtire, in functie de cate strofe are poezia.

18. Eminescu a  ...
...  plopii Slavitesti.

19. Metoda folosita de Ion pentru a pune mana pe pamantul Anei  ...
... .

20. Orheianu nu sta drept pe cal, de parca avea un bat infipt undeva.

21.  ...
...  Caragiale demasca moravurile mosierilor de a da nas  ...
... 

22. Ora exacta a plecarii trenurilor e de obicei mai devreme sau mai tarziu, cum  ...
...  Hassan si-a aruncat hainele pentru a deveni mai aerodinamic!

30. Basmul poate  ...
...  din popor, sau de unul singur, asa cum este Eminescu,  ...
...  interpreteaza opere de unul singur.

31. Electronii care trec  ...
...  fenomenul lumii vii.

35. Importanta modelului spatial al atomului este ca aici  ...
...  magnetica care se propaga cu un flux de protoni. ...
3.9% Musat Cristina Carmen 22 Decembrie 2008, 16:43:13
Sa ne jucam cu versuri!
Răspuns: Sa ne jucam cu versuri! de către Paulpăvălachepreda
...  nu sunt, căci nici n-am fost:
Undeva pe-acest pământ, având pe lume vre-un  ...
... , aş vrea să fiu, să fiu şi să dăinuiesc
Apoi, versuri să vă scriu, şi poet să mă  ...
...  rămân mut.

Uitarea, e dureroasă, te gândeşti... te tot gândeşti;
Lume,-aceasta e  ...
... ;
Te-aş ruga... să-mi dai un ban, căci de foame... poţi să mori.
Ultima dorinţă- ...
...  este... Păvălache, să-mi spuneţi...
Lumea, cred... că mă iubeşte, şi voi, habar... ...
3.4% mirela 16 Aprilie 2009, 20:53:02
Pacatul
Răspuns: Pacatul de către Paulpăvălachepreda
...  cred că păcatul este alegerea noastră de a face rău... nu bine. Foarte greşit.  ...
...  le săvârşim minţind... cel mai adesea întâlnit - mai ales în campania  ...
... . Apoi vin şi celelalte precum... a fura, a  ...
... ... care este un păcat de bază al diavolului prin care ne pierdem  ...
... . Un singur exemplu aş da... facerea de bine. Nu trebuie musai să dai un leu  ...
...  cerşător(care nici nu ştii cât de bogat... şi câte palate are), şi să  ...
...  precum... te scoli şi(politeţe), cedezi locul în tranvai unui bătrân; te  ...
...  şi aduni de pe jos o sticlă, o hârtiuţă pe care un.. ...
...  numai pe la semafor sau pe trecerea de pietoni; ajuţi şi posedezi cunoştinţe  ...
...  conştient că tăind copacii tineri tai de la nasul tău oxigenul necesar  ...
...  şi părăsite, ca să nu mai vorbim de... azilurile de bătrâni), şi nu aţi  ...
...  în vizită la Mine; am fost gol, dezbrăcat(atenţie mare celor care în  ...
... .. cel puţin aşa fac eu, iar frimiturile de pe masă, le pun pe pervazul ferestrei  ...
...  vin vrăbiile şi se bucură), Unde am rămas? Şi aceştia, cei ce credeau ei  ...
... , aceste păcate pe care ei nu le considerau păcate, au întrebat miraţi... când;  ...
...  făcut noi Ţie aşa ceva... nu Ţi-am dat de mâncare lăsându-Te flămând; dezbrăcat;  ...
...  bolnav, etc. La care Domnul le răspunde direct arătând spre cei la Dreapta  ...
...  şi zicând... "Vedeţi, lor... nu le-aţi făcut aceste  ...
...  că au fost oameni săraci, neînsemnat de necăjiţi şi nu v-a păsat de ei, adică  ...
...  din voi". Poate am mai adăugat eu de la mine câte ceva, dar în genere, aşa S- ...
...  noi te-am îngrijit? Când ai fost Doamne dezbrăcat şi noi Ţi-am dat haina de pe noi  ...
...  arată şi acestora cum stau lucrurile în lumea aceasta păcătoasă, căci iubirea ta de  ...
...  aflat în durere, înseamnă iubirea ta de Domnul. Şi mulţi îşi pierd sufletul  ...
... . Nu. Greşesc. Nu cunosc noţiunea de păcat, de ispită, de dragoste de  ...
... , de natură, de un pui de vrabie, de un  ...
...  pe pământ, dar şi ca fiinţe cu suflet de la Dumnezeu. Iar când un om îşi pierde  ...
... , îşi pierde raţiunea de a mai fi om, se drogheaţă,  ...
...  munceşte, fură, dă în cap altuia doar de plăcerea de a lovi, face scandal, lăuda  ...
3.4% silverstar 04 August 2008, 07:49:07
Pagini: [1] 2