"Foamea" neagră.

[acdc]

Acum mulți ani, niște diștepți de prin alte zări, dotați cu lunete moderne, cu minți iscoditoare, cu voință neobosită, cercetau cerul înstelat. Au văzut multe. Au încercat să le explice, să le înțeleagă, să le definească. Au reușit în oarecare măsură. Sînt multe de văzut. Vor fi multe de văzut. Cerul e plin. Materia e complexă. Mai complexă decît cozonacul cu nucă. E plină de necunoscute. Și în sus și în jos, și în micro și în macro. Depozitul de "cărămizi" este imens, extrem de diversificat, marfă cîtă vrei, de tot felul. Bani să ai. Ei bine, au ieșit la iveală stele albe, stele roșii, mari, mici, duble, în depărtare, mai apropiate, altele în formare. Nove, supernove, pulsari, quasari, roiuri stelare, galaxii peste galaxii. Spațiu mult. Gol părelnic. Corpuri calde, corpuri reci, corpuri luminoase, altele întunecate. Entități invizibile, cu greutate, detectabile însă. Găurile negre. Toate au de spus cîte ceva oamenilor. Fiecare are o viață proprie. Distinctă, specifică. Multe, aproape de neînțeles, greu de explicat. Caracteristicile acestora sînt speciale.Materia se lasă plimbată dintr-un loc în altul, ca vrăjită. Cînd ajunge prea aproape, depășind o oarecare limită, cicălitoare, este înghițită pe nemestecate. "Foamea neagră" face ravagii. Gravitația găurilor negre, ci'că, este extremă, nelăsînd nici lumina să evadeze din interior. Fotonii sînt ținuți cu forța. Nu mai ajung la noi. Zac în singularitate. Se orea poate. S-ar părea că materia este strînsă astfel încît este comprimată într-un singur punct. O fi. Greu de "înghițit" scenariu. Ar însemna că aceasta dispare pur și simplu. Păi dacă dispare, înseamnă că și masa găurii negre se micșorează proporțional, iar gravitația scade pe măsură. În mod logic, ar trebui să fie un mecanism pulsatoriu cu limite, funcție de masă. Ei bine, materia dispărută, nu poate dispărea pur și simplu, zic eu. Aceasta, printr-un mecanism necunoscut astăzi, trebuie să parvină undeva, cîndva. Aceasta poate fi propulsată cumva, la un anumit timp în spațiu, într-un fel neobservat pînă acum. Obligatoriu așa trebuie să fie. Altfel, "vraja" nu ține. Știți, "nimic nu se pierde nimic nu se cîștigă, totul se transformă", era o axiomă logică, general acceptată, firească, palpabilă. Așa trebuie să fie. Altfel nu. Probabil că mai există o dimensiune, sau mai multe ale universului, pentru care noi nu sîntem dotați cu "aparat de măsură". Avem însă creier. Acesta este un complex material de cea mai înaltă valoare în univers. El e singurul care poate să înțeleagă, să facă aprecieri, să cîntărească miracolul din ceruri. Materie dumnezeiască. Deasupra oricăror forme de existență. Cu el, în timp, specia umană va deveni ce nici nu visăm astăzi. Vom avea universul la degetul mic. Asta cînd ne vom convinge că viteza luminii este prea mică față de posibilități. Este adevărat, o imposibilitate acum. Atunci cînd vom descoperi acea dimensiune interzisă astăzi. Pînă atunci, să cercetăm mai departe cerul înstelat al nopții.