Lumini si umbre

[acdc]

     Dragii mei, universul observat astazi, imaginat astazi, gindit astazi, cunoscut astazi, majoritar, se sprijina pe trei dimensiuni. Pe undeva, printre noi, se etaleaza constiinta ca pot exista si alte proprietati fizico-chimice de exprimare ale materiei, ale spatiului, ascunse in imensitatea universului. Ei bine, care sint acestea nu stim deocamdata, le intuim numai cu gindul, cu imaginatia noastra. In acest tablou, nepictat inca, deslusim deocamdata numai umbre, atit. Luminile nu vor sa ne lumineze. Culori avem ceva, mina avem, recuzita avem, nu avem fundal. Nu stim cum sa amestecam culorile, unde sa le pozitionam, pe ce sa le sprijinim. Nu avem insa toate culorile. Cind si cind, mai descoperim cite una. Uneori, la virf, mesterim si cu culori incolore, doar doar o iesi ceva. Ne incapatinam sa pictam ce nu se poate vedea. Tabloul ar fi asadar incomplet. Este incomplet. Inca nu s-a nascut pictorul providential. Astazi, ca sa ne intelegem, folosim termeni mai putin adecvati, fortati, termeni cu traduceri incomplete, cu intelegere marginita, termeni provizorii, cu functionalitate limitata pina la clarificarea fenomenelor respective sau a tezelor fundamentale. Termeni cum ar fi : singularitate, infinit, stringuri, etc, sint vinturati dintr-o parte in alta, astfel rezultind curente cu finalitate iluzorie. Asadar, singularitatea fizica gravitationala, astazi, este prezentata ca fiind o entitate bizara, ciudata, respectiv un punct material cu dimensiuni neglijabile al carui volum tinde catre zero, si o masa ce tinde catre infinit. Gravitatia in acest punct este proportionala cu masa acestuia, adica cu tendinta infinita. Vedeti dar, ne ferim sa ne exprimam in termeni clari. Bunul simt ne spune ca e mai bine asa. Miine , conditiile se pot schimba. Infinitul, un concept cel putin la fel de neclar in termeni clasici, este folosit ca ipoteza de lucru necontestata intr-o ecuatie cu n necunoscute, aflata in lucru continuu, cu rezultate voit finite. In sine, acest aspect este in mod clar un nonsens. Capacitatea noastra de decelare este depasita. Ar trebui sa fim realisti. Vedeti dumneavoastra, observatorul nostru nu este dotat cu receptori specializati   pentru detectia a mai mult de trei dimensiuni, la fel cum nici calculatorul bionic propriu nu este calificat sa desluseasca mai mult de trei dimensiuni sau inplicatiile existentei mai multora. Explicatii sint multe, unele mai aproape de adevar, altele mai departate. In arhitectura biologica actuala a speciei umane, s-ar parea ca niciodata nu se va ajunge la o concluzie unificatoare. Pictorul virtual, se va naste doar atunci cind specia homo sapiens va evolua voit sau nevoit in sensul cresterii potentialului biologic al acesteia, in mod special al cresterii fortei intelectului. Pina atunci, vom rasfoi indexul acumularii informationale din domeniu, iar si iar si iar. Vom asista la discutii interminabile fara finalitate. Se vor vintura ipoteze savante dar fara a se ajunge la un rezultat multumitor. Esenta esentelor se pare ca este intradevar singulara. Este ca un ac in carul cu fin. Ca sa fie gasit, insa , acesta trebuie cautat.   Bineinteles, dragii mei, acesta nu este un postulat oficializat, este numai nevinovata parere a unui profan.