22 Octombrie 2017, 00:53:41 *

Autentifică-te cu numele de utilizator, parola şi precizează durata sesiunii.
 
   Pagina principală   Ajutor Caută Calendar Membri Autentificare Creează un cont  
Pagini: [1]
  Răspunde  |  Trimite acest subiect  |  Imprimă  
Autor Subiect: A avea sau nu ceva de spus  (Citit de 10714 ori)
0 Utilizatori şi 1 Vizitator pe acest subiect.
scofieldutza
Incepător
*

Popularitate: 4
Mesaje: 36



Vezi Profilul
« : 30 Noiembrie 2008, 11:16:59 »
Răspunde folosind un citatCitat

Am primit recent un subiect de gândire : "A avea sau a nu avea ceva de spus". Am găsit câteva răspunsuri, dar încă mai am de gândit la tema asta, pentru că mi se pare destul de importantă.

Consider că în zilele noastre cei care vorbesc sunt adesea cei care nu au nimic de arătat, nimic de spus. Sunt cei care expun cu îndârjire ideile copiate de la alţii, pe care şi le asumă ca fiind ale lor fie pentru că li se par inteligente, fie pentru că le e lene să gândească singuri.

Este foarte uşor astăzi, când majoritatea folosim internetul, şi cu toţii vedem numărul mare, zic eu, al bloggerilor, de exemplu. Adică - doar pentru că poţi, îţi fac blog. Şi după aceea scrii articole prin Copy şi Paste de pe la alţi bloggeri, modifici două - trei cuvinte şi le semnezi, mai apoi, cu mândrie. Consider asta foarte greşit, faţă de eventualii cititori, care în timp ce citesc realizează că, de fapt, au mai întâlnit acest subiect şi la un alt blogger, care - în mod extrem de convenabil - a avut aceleaşi impresii ca şi tine despre acel lucru, ba chiar uneori, aceleaşi cuvinte. Dar nu numai faţă de ei greşeşti. Greşeşti şi faţă de tine însuţi, pentru că nu vei reuşi niciodată să gândeşti de unul singur, să-ţi formezi o opinie proprie, să ai deci ceva de spus.   

Bineînţeles că în lumea blogurilor nu există numai astfel de exemple. Din punct de vedere al posibilităţilor de exprimare ale celor care chiar merită ascultaţi, blogul este o oportunitate.

Suntem asaltaţi, însă, zilnic, de mass-media, care ne învaţă practic cum să trăim, cum să gândim, prin emisiuni, reviste, filme sau cărţi. Ne pierdem puţin câte puţin din inteligenţă chiar, pentu că avem totul "de-a gata" - rezolvări pentru Teste naţionale, rezolvări pentru Bac, referate şi teme gândite de alţii, etc. 

Cred că abia cel care reuşeşte să nu ia în considerare astfel de lucruri şi să gândească singur, care îşi exprimă o opinie originală, proprie, are cu adevărat ceva de spus, nu contează în ce privinţă. Chiar dacă este din ce în ce mai rar.

Alte păreri  yahoo_smiley ?

Memorat

"Oamenii sunt răi, mincinoşi şi lacomi. Nu respectă nimic şi nu se gândesc decât să-şi cultive propriile vicii, chiar dacă ar fi să vină după ei potopul." (Camil Petrescu)
Lucian Velea
Administrator
Senior
*****

Popularitate: 49
Mesaje: 451



Vezi Profilul WWW Adresa de email
« Răspunde #1 : 01 Decembrie 2008, 12:38:33 »
Răspunde folosind un citatCitat

Există şi cealaltă faţetă, a celor care ar avea ceva de spus, dar nu o fac, susţinând că "au făcut-o alţii mai bine". Bine că nu merg toţi pe această idee, pentru că nu prea ar mai fi scriitori (în sens larg). Mie îmi place când cineva scrie, de la mesaje pe forum la cărţi, atâta timp cât este ceea ce crede personal, chiar dacă eu personal nu sunt de acord. Confruntările de opinii şi curentele de idei se formează doar dacă individual exprimăm ceea ce credem, fie prin opinii proprii şi originale, fie promovând idei pe care ni le asumăm de la alţii, într-un stil cât mai personal. Altfel e mai greu să evoluăm.
Memorat
Un colecţionar de opinii
Incepător
*

Popularitate: 0
Mesaje: 1


Vezi Profilul
« Răspunde #2 : 07 Decembrie 2008, 20:59:14 »
Răspunde folosind un citatCitat

Unele păreri susţin că: "A gândi înseamnă a face legături, şi legături între legături".
Unde apare originalitatea ?
Memorat
scofieldutza
Incepător
*

Popularitate: 4
Mesaje: 36



Vezi Profilul
« Răspunde #3 : 08 Decembrie 2008, 16:38:04 »
Răspunde folosind un citatCitat

Poate apare şi în acest caz originalitate, dar în modul cum se fac acele legături..
 
Din punctul meu de vedere, nu voi gândi niciodată identic cu cel de lângă mine, tocmai din cauză că fiecare percem diferit lucrurile şi, implicit, le relaţionăm distinct.

În legătură cu ceea ce spunea d-l Velea, am aflat pe pielea mea că există şi persoane care nu spun nimic pentru că au impresia că nu vor avea nici un ecou spusele lor, că nu merită să-şi exprime ideile, din moment ce nimeni nu le ia în considerare. Le ţin parcă pentru ei, unii crezându-se superiori, dar la urmă nu ştiu cine are de suferit - noi că nu i-am auzit, sau ei, că nu s-au făcut auziţi  yahoo_think ?
Memorat

"Oamenii sunt răi, mincinoşi şi lacomi. Nu respectă nimic şi nu se gândesc decât să-şi cultive propriile vicii, chiar dacă ar fi să vină după ei potopul." (Camil Petrescu)
lilisor_an
Incepător
*

Popularitate: 0
Mesaje: 1


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #4 : 09 August 2011, 12:37:31 »
Răspunde folosind un citatCitat

buna ziua.parerea mea este ca cel mai mult au de suferit cei care au ceva de spus,dar nu o fac de teama pentru reactia celor din jur.se pune prea multa baza pe ce cred ceilalti.am observat ca omul in general refuza sa spuna ceva si sa isi sustina punctul de vedere.mai bine tace si rabda ca mai apoi sa ii para rau ca nu a luat atitudine.
Memorat
Tchobansky
Vizitator
« Răspunde #5 : 25 Februarie 2017, 13:48:15 »
Răspunde folosind un citatCitat

   Nu cred că problema se pune dacă ai sau nu ceva de spus, într-un context tumultos în care informația este liberă, și nu doar informația ci și racordarea omului la sistemul acela chiar cosmic de care vorbea Thomas Edison și alții. Informația este câmpul ce plutește permanent deasupra noastră, ceea ce ne diferențiază este felul de a ne racorda la ea- legătura, și transmutarea informației în arte, oricare ar fi ele. CÂnd vine vorba de scris, aceasta este o îndeletnicire cu care suntem învățați de la vârste mici, așa se explică faptul că sunt mai mulți scriitori decât pictori sau muzicieni. Ei au ceva de spus în măsura în care se simt încărcați, chiar și emoțional. Când apăsarea devine prea mare și conștiința vrea să lucreze.  yahoo_mean

Dar nu e important neapărat CE se spune, ci faptul că SE spune. Prin actul de a anunța, fiecare om își caută o validare, cu atât mai mult cei care ies în față, curajoși, chiar și cu cele pe care le-au copiat de la alții. Asta dacă o fac benevol. În cazul în care nevoința și suferința te împinge- aici e altă discuție.

Arta, informația și cunoașterea înseamnă suferință- căci nu poți ajunge la cele înalte, fără să fi trecut prin niște etape. Din păcate etapele nu țin de vreo școală anume, ci de trăire- și aici va fi mereu diferența dintre un om care va avea succes o perioadă scurtă și va face bani, și un om pe care succesul nici nu-l interesează, căci a atins deja nobilimea și chiar și păcatul de a fi cunoscut și trăit chestiuni care-l vor propulsa- dacă n-a făcut-o deja, pe alte cărări.

Ce se petrece acum în societatea românească, firește (aici sunt multe carențe profesionale, pe care se construiește falsul), este rîvna către lectură intensivă și repunerea în cuvinte de împrumut a unor idei simple, accesibile, abstracte, care să țintească pe oricine. În realitate dacă iei un astfel de om într-o discuție 1 la 1, rareori ajungi să vezi că baza pe care și-a construit ideile este solidă.
scena pe care se întâmplă asta cu ”Am ceva de spus” este pregătită atent, în așa fel încât omul să-și primească aplauzele și banul, căci nu-i așa, a muncit dintr-o ambiție adesea prostească. Acel ceva de spus coincide cu spusul altora , și tot așa, se aleg cu niște găinării în lanț. Poți să-i apreciezi pe aceștia în măsura în care le vezi lacunele, și adevăratele trăiri dincolo de constructul social pe care și l-au format. Alții sunt împinși în față, fiindcă ideile lor sunt aliniate la o idee generală-o stare de care  e nevoie în societate, pentru inginerii sociale...  yahoo_think

în realitate, toți avem prieteni care ”au ceva de spus”, și adesea nu suntem de acord cu ei... totuși, findcă e prietenul nostru, îi validăm măcar încercarea.
Idei diferite toți avem, partea frumoasă e că... putem alege să ne preocupe, sau să facem un exercițiu de gândire, folosindu-ne de probleme- ca stimulent. Azi o idee poate fi proastă și s-o dezaprobi, dar mâine-poimâine, huiduit adesea, un om s-ar putea să aibe tot mai multe de spus...  (unii din frustrare, alții din vocație)

Când ai ceva de spus, uneori îți vine să taci.
Când ai ceva de spus, îți pasă de feedback atât de mult, încât te temi s-o mai spui, fiindcă devii implicat.
De aceea cred că atunci când ai ceva de spus cu adevărat, există un sabotaj. Când ai ceva de spus, vei fi pregătit să-ți susții ideile până la capă, fiind capabil să le întorci pe dos, să le recombini și să le alături altor principii, fără probleme.
Că după cum vedem, e plină lumea de oameni dichisiți, gata să ne informeze despre cum să mâncăm, cum să bem și cum să ne îmbrățișăm copiii...
Asta nu înseamnă că ei au ceva de spus. Întrebați-i pe aceștia cum ne-am descurcat până acum, și vor opri discuția, din neputință și oftică....
Iar în cazul în care au ceva de spus, mesajul este întotdeauna mult sub cuvântul folosit.
Iar noi, publicul care dezbatem aceasta, avem mereu vina- vina noastră de a fi tot timpul în căutarea noului, ineditului, acelui ceva care să ne satisfacă gustul, nevoia de divertisment tot mai mare, fiindcă suntem bombardați cu nevoi, mai degrabă decât stimulați să ne construim stabilitatea în noi înșine- și de acolo să ghidăm.
Când faci astfel, îți dai seama că dincolo de măști, toată lumea are ceva de spus, sau prin alții, ni se transmite ceva!.
Suntem Creații și creatori... originalitatea în idei nu există în mod absolut. Publicul neînvățat poate considera ceva original, dar un om care a cunoscut foarte multe, nu mai poate fi impresionat.- aici e o discuție vastă.... 
Problema originalității apare în două moduri: cel care a citit foarte mult și apoi a început să scrie (reorganizând informația preluată) și acela care nu a citit decât puțin, trăind mult și păstrându-se în minte doar pe sine însuși- care are toate șansele să devină original. Dar la nivel cosmic- nici măcar acela nu poate fi original, fiindcă el deja preia informația din alte câmpuri.
Problema astăzi este că originalitatea trece nevăzută sau huiduită în cel mai rău caz, atunci când cineva spune sau scrie niște idei și probleme, iar publicul, oricare ar fi el, întreabă : ”CINE A SCRIS ASTA?” sau ”AI BIBLIOGRAFIE”? Sau ”Tare citatul tău, am să-l fur...” desconsiderând orice posibilitate ca un biet om- care nu arată ca unul care ”are ceva de spus” (aceia se îmbracă la costum și fac seminarii pe bani), să spună de fapt acele lucruri...
Ca scriitor care nu are bibliografie la activ, ai toate șansele să treci nevăzut, fără să ”ai ceva de spus”- fiindcă nu ai repere în literatura de specialitate sau în orice caz, un model. Și atunci- a avea ceva de spus riscă să vină la pachet cu greutatea autorității deja confirmate în domeniu.
Dacă Majoritatea are un autor cunoscut și eu l-am citit pe acela, prin asociere- și eu voi ”avea ceva de spus”.

Așadar, pe cine învinovățim de lipa originalității și a acelui ”a avea sau nu ceva de spus”, câtă vreme, foarte mulți pe care i-am întâlnit și vizitat în persoană, sunt capabili, spre a-și menține afacerea, să denigreze orice nu seamănă cu tiparul învățat- atât de prezent în societate. Paradoxal, tiparul vrea mereu ceva nou, dar nu prea nou, cât să nu le afecteze starea.
În realitate e vorba doar de nișe, categorii, care poate nu se vor intersecta niciodată, și nici nu e cazul, dar care una prin alta, conlucrează,cumva..

Eu am ceva de spus pentru o categorie, dar pentru alta, voi bate câmpii.
și tot așa, tot așa...

Mulțumesc,
Tchobansky.
« Ultima modificare: 25 Februarie 2017, 14:10:21 de către Tchobansky » Memorat
Pagini: [1]
  Răspunde  |  Trimite acest subiect  |  Imprimă  
 
Schimbă forumul: