Obicei sfint

[SIlviu Olexsiuc]

Inainte, in vremuri de mult apuse, aveam raspundere, aveam simtire. Se numea onoare. Aveam lucruri sfinte.
 Dacii nostrii isi aruncau in suliti pe cei mai grozavi dintre ei. Mesager catre Zamolxe. Mesager curat, viteaz, desavirsit. La usa lui Zamolxe nu puteai ajunge oricum, si oricine,respectul era prea mare.Acolo era lumina cea mare.
 Mesagerul era fiul meu, al tau, al altuia.Nu conta. Trebuia sa fie cel mai bun.Voinicii se intreceau  care mai da care sa plece la Zamolxe. Era o cinste o onoare. Aveau curaj Aveau o gindire ce depasea starea lor.
 Batrinii erau intelepti. Era timpul lor. Nu dadeau socoteala nimanui. Nu le cerea nimeni socoteala. Nu greseau.
Asa apucasera de la strabunii lor. Din timpuri vechi. Erau obiceiuri sfinte. Ca ploaia, ca fulgerul, ca piinea calda de pe masa. Piinea era rupta de capul familiei, nu altfel. Am vazut asta si la bunicii mei. Tataie, un taran ce citea Magazin Istoric, asa facea. Lua piinea mare, calda, la subtioara,si taia felii mari. Ne dadea noua nepotilor cite una  fiecaruia. Le dadea si celor mari. Toata lumea tacea din gura. Nu puteai sa glumesti.Mosul era aspru. Nu admitea. Dupa masa, era alta, era blind, ne intelegea pe noi, cei mici.Ne dadea exemplu. Asa erau mosii.
 Vitejii lor, ai dacilor, simteau raspunderea, Aveau un simt disparut astazi. Aveau credinta nemuriri. Pentru ei era ceva banal, ca apa de baut. Regele, la strimtoare, prefera sa mearga el insusi la zeul lor. In urma lui, se ridica altul, sicaltul. Toti in aceiasi lege. Toti in acelasi pas.
 Mai tirziu, dupa timp, n-a mai fost asa. Sefii trebuiau sa plateasca altora cu aur, sa ajunga pe tronuri, cu cai, cu copii, cu truda taranului. Nu conta. Trebuia sa ajunga la tron. Ba era "licitatie" mare. Batalii crunte intre ei. Mureau oameni degeaba. Udau vaile cu singe. Se schimbasera obisnuintele.
 Mai pe urma, ne-am invatat noi cei de jos,sa ne ucidem conducatorii. Ada cum fac albinele cu matcile ce nu mai trebuiesc.
 Asa l-am ucis si pe Ceauseacu. Nu mai voia sa ne lase. Ne iubea prea mult. Impartea din iubirea lui "tutulor".
Asa mult ne-a iubit, ca am ramas flaminzi, si desculti, de risul lumi. Sintem in coada clasamentelor. Nu mai vrem sa plecam de acolo. Ne simtim bine asa. Nu trebuie sa facem eforturi. Da, asa e.
 Acum trebuie sa-i punem intre spangi pecunii dintre ei, pe multi. Nu se mai potolesc. Nu se mai satura. Nu le mai ajunge.Se grabesc sa stringa. Nu se stie ce va fi miine. Se pun la adapost. Isi cresc conturilecde peste mari si tari. Noi nu vedem nimic. Mergem la munca, tragem, si din cind in cind, votam. Da, e democratie.
 Stupul s-a umplut de bondari. Albinele sint depasite. Numai o minune le mai poate salva.
  Sa ne rugam.
 Regele, la strimtoare, prefera