Căruța cu șapte cai și cinci'șpe hățuri

[acdc]

Ei, dragii mei, în viața asta tumultoasă, avem prilejul să vedem multe, și bune și rele. Oameni, acareturi, fel de fel. Ei bine, inpătimiții de hipism, pot distinge printre altele o căruță interesantă, ce-i zice trăsură, vezi bine, mai modernă, da'tot căruță. E bine cercuită, cu ciucuri mulți, bizară însă. Are două roți, cum le e și numele, rotunde, una pătrată, și una n-o are deloc. Atelajul ? Pestriț rău. Șapte cai de nouă feluri. Unii mai acătării și alți vai de mama lor, cu hamuri cu tot si-un braț de hățuri, s'ajungă la toată lumea. Vizitii se-nghesuie să prindă loc, care mai de care. Înaintașii, cîțiva bine hrăniți, cu coama pieptănată, cu șuvițe înpletite, lați în piept, numai mușchi, dau din picior. Sînt cam nărăvași. Se saltă în două picioare, se mușcă între ei, ba mai dau cu dinții și-n cei mai amărîți. Ăștia stau cu capetele-n pămînt ca vinovații, cu mațele chiorăind Nici apă n-au băut de dimineață, sărmanii. Cînd și cînd primesc și cîte o copită de la fruntași. C'așa e-n viață. Înaintașii, buiestrași, se aruncă-n hamuri ca știuca lu'neica Pann. Șleaurile zbîrnîie. Atît însă. Fără efect. Mai mult de fațadă. Amărîții dau să cadă. Ăia mai de doamne-ajută, care ar vrea, se forțează, dar degeaba. Unul trage- n stînga, altul trage-n dreapta, alții înainte iar alții se proptesc în drum. Ce să iasă de aici ? Căruța e grea, încărcată de bizbizuri, de ciucurei, alămuri lustruite și-alte alea.
 Cum ? Ce spuneți ? Căruța asta e referire la România, la Europa sau la tot mapamondul ?
Ei, dragilor, aici vă las pe dumneavoastră să conchideți.