acdc
Vizitator
|
 |
« : 20 Mai 2016, 16:40:29 » |
|
Omul preistoric, la inceputuri, s-a confruntat cu lipsa cunostintelor sofisticate, asa cum le avem astazi, implicit cu lipsa mijloacelor de trai, mijloacelor de productie asa cum le intelegem astazi. Acesta avea insa, focul, prietenul ancestral de zi si de noapte. Focul a fost primul pas al omului spre un viitor complicat dar indestulator. Astfel, constient de importanta acestuia, comunitatile trecutului, l-au sacralizat. L-au asociat soarelui, marelui astru atotputernic. In cinstea acestuia, trebuia sa arate respectul nesfirsit printr-un mix de activitati specifice, asociate divinatiei soarelui, a zeilor. S-a tesut asadar profilul unei actiuni sacre, de importanta maximala: ceremo-nia. Sacrul este atuul ce sta cu cinste in virful scarii valorilor calauzitoare in viata pentru homo sapiens. El imprima forta, coerenta, determinarea, siguranta in derularea mecanismului vietii. Oamenii simt nevoia de sacru, de sprijin divin, platit direct si la moment cu respect nemarginit. Prin sacralitate omul simte legatura ascunsa dar puternica intre el si divinitate. Fiinta omeneasca, devine puternica in alianta cu puterile cerului. Ceremonia face transferul” subcuantic”al fortei catre subiectii cu initiativa ceremonioasa. Aceasta, ceremonia, in conditii de repetere densa, sacadata, isi dilueaza consistenta si poate deveni caduca, fara prea mare importanta. La un moment dat, aceasta n-ar mai putea transmite esenta valorii unanim acceptata. In final, s-ar banaliza, disparind caracterul sacru, sfint al acesteia. Stim cu totii ca esntele tari se tin in sticlute mici, cu mare grija, cu consideratie. Seriozitatea, in apropierea ceremoniei trebuie sa aibe prioritate, fiind proprie intregului demers. Respectul, atunci, trebuie sa radieze din toti porii. In acest fel, vraja momentului asaza spiritele prezentilor de-a dreapta zeului. Rezultatul, asadar, merge la sufletul tuturor, scopul ceremonialului fiind astfel atins.
|
