Totul...și nimic...

[acdc]

   Vrem răspunsuri clare, răspicate la probleme cu sensuri și semnificații largi, cît mai largi, cuprinzătoare, fundamentale pînă la a înțelege, a dovedi , a creiona esența ultimei "redute", esența Totului. Antagonismul viziunilor, scurmă adevăruri nederanjabile. Adîncimea acestora, cert, se lasă cu greu dezlegată,...dacă. La țeluri macroexistențiale, maximale, vom uza de termeni cu concludență precum și pătrundere relativă, cu caracter lărgit, nespecifici. Astfel, personal, văd mulțimea matriceală primă ca o infinitate de primă mînă, eterogenă, nestabilizabilă, caracterizată de factori, potențial și tendințe de echilibrare. Acest macroamalgam este născător de forțe, mișcare, și produs, la modul direct, implacabil, independent de eventuali observatori, spre diferență de timp, care trebuie perceput de o existență specifică, cu potențe superioare implicite. Acesta există și se materializează continuu într-o interferență subdiviză, perpetuă, generală, infinită. Constituenți cu potențial crescut, într-o diversitate cvasiperceptibilă își dau mîna strîns, într-o relație biunivocă cu constituenți cu potențial minim, într-o diversitate imperceptibilă, nemăsurabilă tehnic. Împreună, descrie, emerge, formează Totul. Totul se mișcă, se resetează continuu, se modifică neîncetat, perceptibil sau nu, funcție de multitudinea infinită de stimuli parveniți din rest. Orice particulă, închipuită, definibilă sau nu, interacționează strîns cu toate celelalte ale Totului, prin intermediul cîmpurilor, într-o măsură mai mare sau mai mică, modulînd posturi infinite în vastitatea țesăturii Universului. Diferența de potențial, naște forțe care la rîndul lor, într-o continuă căutare a echilibrului general nasc mișcarea, premergătoarea percepției timpului, de către un observator înzestrat cu conștiență, Acesta, timpul, nefiind o interfață materială a realului, nu poate fi apucat, manipulat, distorsionat segmentat în vectori reali, acesta fiind doar o conveniență ideatică ce presupune existența unor receptori capabili, asupra căruia se poate interveni formal, teoretic, nesemnificativ, în hățișul devenirii. Timpul, deci, o hologramă motivațională, se bucură de virtuți relativiste, definite mental. Nefiind de sorginte materială, acesta poate fi asociat diverselor niveluri ale diverselor sisteme într-un trebuincios demers deductiv. Acesta poate fi perceput ca fiind atins de o relativitate activă, înțeles ca măsură specifică unei anumite dinamici în orice componentă a unei realități de necenzurat. Apreciat la nivel universal, acesta nu mai comportă unități de măsură, ci numai direcție asociată strict înșiruirii evenimentelor în succesiuneia lor indiferent de scară, poziționare sau orînduirea lor spațială. Totul, în măreția cuprinsului său permite, apreciez, o singură direcție de echilibrare, în comformitate cu cerințele mereu schimbătoare de potențial, niciodată mergînd înapoi, ci numai îainte, ca de altfel și timpul. Închipuiri poznașe, pot găsi oricînd tare ale cunoașterii, vizavi de care să inițieze incluziuni fantastice, acest fapt fiind de înțeles, neavînd însă nimic deaface cu realitatea seacă. Timpul curge continuu cu direcția clară din trecut, prin prezent, spre viitor, într-un parcurs conștientizat. Timpul nu este o entitate palpabilå care să conțină esență intrinsecă, el fiind de natură strict filozofică, ideatică, cu caracter tranzitoriu. Totul este cumul de cîmpuri infinite ce caracterizează fiecare constituent, cîmpuri convergente, îngemănate, suprapuse, întrepătrunse, subtile, omnipotente,  cu puține șanse de a fi definite prea curînd, ce au capacitatea de a interfera, de a genera și schimba continuu un flux informațional ce stă la baza mișcării. Ca un singur corp, "înțepat la un deget", simte instantaneu și reacționează concomitent cu întregul organism. În treacăt, så amintim aici că viteza luminii, presupusă de noi în incompleta cunoaștere, ca fiind o constantă maximală a mișcării în Univers, nu este, apreciez, decît o stare intermediară relevată azi. Mîine,  cînd vom avea revelația unei mai robuste iluminări, ne vom bucura mai mult ca sigur de alte adevăruri mai înalte. Cele mai mari surprize, le vom avea, se pare, de la cele mai mici diviziuni ale Totului, nimicuri cu potențial adăugat. Care sînt ele, ce potențial ascund, în ce fel, ce capacităț vor fi devoalate, încotro vor "bate", vom trăi și vom vedea.

[Kafka]

Așa e omul, vrea, răspunsuri clare, răspicate, dar înainte de acestea, vrea  enunțuri deslușite.
Dintr-acelea pe care se pare că tu, eseistule, nu prea vrei, poți sau știi să i le furnizezi.
Ba din contră, îl bagi într-o ceață metafizică de-l taie cele mai neprincipiale porniri dialectice.

Textul tău mustește, mai abitir ca un ocean primordial, de o puzderie de entități, nu prea distincte, care se cam
intersectează/suprapun/confundă pe alocuri și peste Tot, creează un impediment major în aprecierea și înțelegerea
coerentă a scriiturii, în economia căreia, o serie lungă de porțiuni de text, abundente în noțiuni forțate/improprii, idei
contradictorii, amputate prematur/prelungite inutil sau elemente strict decorative, sunt structurate pe mai multe
secvențe și au o evoluție similară cadrelor unui film low-budget, cu succesiuni lipsite de o continuitate narativă foarte
explicită, conducând spre efecte în coadă de rândunică, atât pe parcursul, cât și în corolarul expozeului.

Câteva argumente răspicate, întru susținerea demersului nostru „hermeneutic”:

... se materializează continuu într-o interferență subdiviză, perpetuă, generală, infinită ...
... împreună, descrie, emerge, formează Totul ...
... timpul, nefiind o interfață materială a realului, nu poate fi apucat, manipulat, distorsionat segmentat în vectori reali ...
... închipuiri poznașe, pot găsi oricînd tare ale cunoașterii, vizavi de care să inițieze incluziuni fantastice, acest fapt fiind
de înțeles, neavînd însă nimic deaface cu realitatea seacă ...
... etc.

(aici am fi vrut să subliniem, într-un fel sau altul, italic, bold, underline, zonele „incriminate”, dar se pare că prezentul
editor de text nu prea vrea să colaboreze)

Că tot te-am observat, anterior, mare amator (și) de muzică, de ce nu lași, mătăluță, la o parte puzderia asta de
instrumente dezacordate, greu de strunit și nu încerci ceva mai... a cappella?

K. ("înțepat la un deget")

[acdc]

   Hm...F. Kafka, Boemia, expresionism, suprarealism, absurd, Hermes, exegeză, umanism, Renaștere, Kierling...interesant, da, foarte interesant..
  O critică rafinată, făcută cu atîta devoțiune, nu poate decît să bucure pe oricine...mai puțin "low-costul ".

[Joyce & me]

Sorry, low-budget!

[acdc]

....orice ar fi, încîntat de cunoștință...

[acdc]

  ...Dragul meu, nu mă pot opri în a te atenționa că în ultimul tău demers, te-ai aruncat ca peștele la pradă, călăuzit parcă de un simplism brutal chiar, nepotrivit cu totul cu obișnuitul tău rafinament lingvistic.M-am amuzat teribil, și pentru asta îți rămîn recunoscător. O, nu, nu te îngrijora, gîndurile ce mă învăluie nu au nimic cu caracterul peiorativ. Pur și simplu, fără să vrei, ai detonat cu succes al meu sîcîitor stres.

[acdc]

Dragul meu domn din "neștiut", lăsînd la o parte pilda respectului meu, trebuie să recunosc că am simțit nevoia să mă aplec cu interes asupra considerentelor dumitale, care, ce e drept, ating linia dreptății, tangențial însă după umila mea părere. După un schimb de replici nevinovate, făcut la repezeală, încredințat fiind că merită, am ajuns la concluzia că un răspuns" oficial" nu strică nimănui. Așadar, cîncep prin a face o estimare ce poate suporta o ultimă greșeală după atîtea altele ale vieții mele. Sper însă să nu greșesc. După adîncimea expozeului dumitale, precum și după alura acestuia, nu pot decît să trag concluzia că mi-am găsit ca "naș", un gînditor matur cu certe posibilități. Rafinamentul este vizibil, să fim drepți. Fervoarea însă, curiozitatea nestăvilită precum și percuția fără cusur, îmi indică mie prezența unui subiect tînăr, dotat intelectual, cu certe veleități. Ei bine, dragul meu domn, greu de ales. Înclin totuși spre a doua variantă, încredințat fiind de faptul că numai un tînăr ar avea "curajul" de a jongla nemeritat cu nume mari ale clasicilor, fie și numai doar pentru un nevinovat pseudonim. Această latură fiind epuizată deci, dragul meu tînăr domn, simt nevoia de a clarifica o afirmație anterioară: Da, aveai dreptate cînd spuneai că observi o anume "planare" concluzivă în coadă de rîndunică. Aceasta a ținut rol de telecomandă, numai așa deschizînd interesul cititorului. Ai fi vrut, cu plecăciune, să abordez tema ca pe o etichetă de la brînza "x", ? Numai acolo poți să găsești exact ce conține respectiva, ce concentrație de grăsimi, ce "euri" conține, etc. O, nu, eram sigur că nevinovatul meu expozeu dragul meu, chiar și fără intrarea dumitale în direct ( pe care o apreciez), va da de gîndit unora înzestrați cu destul interes. Dovadă rafinata dumitale nemulțumire. Și pe urmă, ce-ai fi vrut, să auzi de la mine adevăruri fundamentale ce depășesc nume mari ale științei secolului nostru, mileniului nostru, ? Ai fi vrut să pierzi timp prețios cu baliverne deocheate? Ai fi vrut să mă erijez în alfa și omega? Nu, dragul meu. Asta nu se face. A,...de ce am folosit termenul de "naș"? Păi dragul meu, simplu, e prima dată cînd mi se adresează cineva cu "...eseistule..."Pînă acum nici nu știam ce este cu adevărat un eseu. Nici prin gînd nu mi-a trecut că "rîndurile" mele pot fi catalogate ca eseuri. Da, foarte interesant. Mă onorează într-adevăr, sub rezerva altor aprecieri de acest fel ce ar putea să apară în timp. În sfîrșit, dragul meu, să nu lungim," corolarul "rămîne același pînă la noi destăinuiri ale" Totului". Cu nesfîrșită stimă, în speranța unui constructiv efect, al dumitale acdc.

[Alphaville]

Stimate domn,

Felicitări pentru acest „a cappella” sincer și pur!
Totodată vă rog să primiți, bașca, pe lângă toată condescendența de care sunt în stare,
asigurarea că demersul meu, total neintenționat critic, a fost doar expresia unei puerile
(in)capacități de înțelegere a modului clasic de etichetare a produselor.

Forever Young, K.

[acdc]

  Nu știu ce mă face să cred că Mr. Gabbany, Alphaville și eternul Kafka au fost cîndva unul și același personaj, dealtfel, un nesecat izvor de inventivitate filologică, asupra calității căreia neavînd eu îndrituirea să mă pronunț. În clipe melancolice, un anumit acces nostalgic, dezvăluit subtil, mă încredințează că mai degrabă sîntem supuși greșelii decît "luminii". Pe de altă parte, este adevărat că nu sîntem încartiruiți cu toții, nici măcar nu purtăm compleuri uniforme, dar sigur sîntem pe aceiași parte a baricadei, fapt neluat de loc în seamă, fapt am spus, nu voință. Ce cu tristețe observ de mult, baricadele, aceste plăsmuiri de artificiu, sînt construite cu sîrg tot de noi, împotriva nimănui, ce au ca ultim efect împuținarea rodului. Pierdem așadar pe toate părțile. Cîștigăm însă o tehnică din ce în ce mai ascuțită ce riscă să ne zgîrie într-o zi.

[acdc]

  În speranța unui demers constructiv care nu ia în calcul un sfîrșit superfluu, revin cu o blîndă" analiză pe text", cerută aproape. Alături de ditirambicile arome ale ultimului început, sprijinite în coadă de pește cu un cogeamitea semn de exclamare, acest fals sincretism ce zboară cu lejeritate de la hermeneutică la concluzivul " bașca", este pe atît de incitant, pe atît de sarcastic, poate însă stîrni îndreptățire replici lexicale scînteietoare din partea unor eventuali subiecți cu pretenții. În cazul de față, cu îngăduință, privim lucrurile voit în roz, în așteptarea unor gînduri mai bune ce va da Domnul să vină. E creștinește să privim lucrurile așa, pentru moment uitînd de limite. Așadar, orice și oricînd ar fi bine să se termine cu bine, asta depinzînd numai de noi. Orice s-ar zice, un zidar este numai cel ce pune cărămidă peste cărămidă. Zidari sînt puțini, locatari, cîți vrei.