O lume...ca nelumea

[acdc]

   Ne zbatem pe un teren minat, dar, ...stupoare, tot noi l-am minat, cu ignoranța noastră, cu nepăsarea noastră, cu ambițiile ieftine ale mai marilor lumii noastre, într-un scolastic angajament modernist. Nu ne mîngîie decît faptul că delirantul demers, neîngrijit, aproape sinucigași, poartă amprenta culpei generalizate, o defazată abordare lipsită de răspunderea ce o poate imprima cunoștința de cauză. Firesc și conștiința joacă un rol major. Ne prăbușim fără intenție, ne prăbușim infantil, ne prăbușim accelerat, să ne bucurăm !!! Sîntem cinstiți dar săraci, chiar și duhul ne-a cam ocolit, mai lucrînd pe ici pe colo. Ne-am dat singuri la geoale pe de o parte. Pe de altă parte, n-am învățat nimic din nenumăratele, diversele, agasantele experiențe de care nevoit am avut parte peste timpuri. Am avut grijă ca omul să aibe drepturi multe, nemăsurate. Așa e moda acum. Trăim în țara tuturor posibilităților, mai dihai ca "Mama America". Fiecare face ce vrea, bine sau rău, mai puțin contează. Să facă. Sîntem muiați în pragmatism cu picățele. Treptat, pe nesimțite, evitabil, părăsim calea dreaptă, firească, și alunecăm nonșalant în extreme deșănțate, ieftine, generalizate aproape. Măsurăm ori cu ocaua mică, ori cu cea mare, aproape deloc cu cea normală, firească. Normalitatea a devenit atît de rară, încît ar trebui deja remarcată de moda noncomformistă. O revenire în firesc, ar spăla însă toate păcatele. Drepturi strîmbe, filiforme, decizii grave, pline de importanță bombastică, de azi pe mîine, patos ieftin, constrîngeri fiscale cumplite, decerebrate, amputante, execuții totale, generalizate aproape. Dreptate cu toptanul pe muchie de cuțit însă. Nu sîntem interesați să construim, să corectăm, să îndreptăm lucrurile, mai degrabă tăiem pînă la os. De multe ori aruncăm și copilul odată cu lăturile. Nu ne pasă, sîntem mai duri decît cremenea, facem scîntei. Ne plac scînteile. Înotăm în demersuri străvezii, învechite, neproductive, pe care cășunăm spre propria ostracizare. În teren așa apăsat, nu pot decît să colcăie deavalma neputințe crase colorate strident. Ca un făcut, un blestem parcă, cei mai mulți calcă-n străchini. Potecile sînt prea îngrădite. Lumea n-are încotro. S-a lucrat intens la zăgazuri, și-n lung, și- n lat, și-n zigzag. Mulți n-au nici străchini, calcă așadar pe unde apucă, nimeni nu-i învață, nimeni nu le spune, nimeni nu-i ascultă. Viața merge înainte, cu ochelari de cal, cu apucături de buldozer. Calcă greu cu șenile nediscriminatorii. Tenebrele sînt pline, dau pe răscoale. Mulți adoră, aleg crepusculul. Ori n-au încotro, ori lumina prea multă le dăunează. Ochelarii sînt astăzi prea scumpi, sînt numai la îndemîna unora. Cu ei, se vede altfel, mai bine, mai complet, mai adînc. Ce folos însă? Fiecare ține pentru el, lumea e strîngătoare, face provizii nesfîrșite. Așa e făcută, rapace, apucătoare, oportunistă, mai ales la nivel de elite. Jos, la nivelul populației, comportamentul cotidian este subiectul unui regres educațional major, înfricoșător chiar, cu efecte devastatoare asupra calității vieții de zi cu zi, dar și asupra viitorului, cu un trend ascendent în direcție absolut nefastă, un fapt cu adevărat îngrijorător. O pepinieră de elite, virusată, nu poate da exemplare valoroase, integre, capabile să rodească satisfăcător cel puțin. În acest caz, pepiniera trebuie curățată și dezinfectată începînd cu lucrătorii responsabili și terminînd cu o nouă însămînțare în teren prelucrat special, neviciat și cu mare grijă. Sub auspiciile unui plan de lucru echilibrat, gîndit, amorsat și susținut cu atenție deosebită, cu competență, și nu în ultimul rînd cu realism, investiția de bază, modernizată cu prioritate, tratată cu abnegației și încredere, precum și recapitalizată cu sîrg, va da în sfîrșit roade "biologice", valoroase în cantități și la calități mulțumitoare pentru început. N-am avut așadar grijă, n-am înțeles care sînt, care ar trebui să fie prioritățile consolidării sănătoase a statului, întăririi în sens calitativ al societății noastre. N-am înțeles că educația adevărată, cultura, atenția deosebită pentru reala istorie a țării, pentru străbuni, atenția deosebită, interesată legitim pentru pentru promovarea de politici realiste, decente, la nivel statal, cu bătaie internă deci, precum și viziune macro urmată de acțiune la extern, sînt factori decisivi într-un parcurs calitativ, pe care ni l-am dori fără doar și poate. Am închis ochii de multe ori, moțăiam neîntrerupt, sîntem susceptibili de stări cataleptice ce nu se mai sfîrșesc. Nu am știut și nu știm să diriguim. Ne complacem într-un demers existențial minor, tremurat, nesigur, neîmplinit. Uităm sau nu vrem să vedem faptul că permanența focusării pe economie în special, dar și cu eforturi de viziune multidisciplinară asupra generațiilor tinere, asupra viitorului acestora, recte viitorul nostru, este mai mult decît normală, este în cazul nostru obligatorie. Ținem mereu de al doisprezecelea ceas, adică ultimul. Nu vrem să ne trezim mai devreme, sîntem delăsători. Da, e mai moale dar vom regreta amarnic decadența accelerată ce se instalează pe nesimțite, indubitabil, constant, generalizat, în aplauze străine. Uităm că generațiile tinere astăzi, vor avea obligația conducerii destinului țării în viitor. Mîine, tinerii de azi vor ocupa locuri importante, de prim ordin în gestionarea intereselor poporului nostru. Responsabilitatea lor va fi maximă, de dorit fiind de a mînui cu mai multă abilitate pîrghiile economice, sociale, politice ce concură la bunul mers general al țării. Nu înțelegem astăzi, că disciplina, bunul simț, caracterul pozitiv, respectul, inițiativa, cunoașterea, dar și patriotismul, sînt vectori ai evoluției pozitiviste, îndestulătoare, luminate, pe care trebuie să-i  asigurăm noi copiilor noștri. Lupta pentru putere astăzi, ca un făcut, teribil, este complet oarbă, mai oarbă decît justiția, care astăzi dă semne că s- a trezit nedorit din adînca-i orbire, călcînd dorita normalitate într-un firesc autoimpus, tragînd cu ochiul spre zări cu hipnotice chemări materiale. Cum spuneam, puterile instalate în timpul din urmă, sînt tributare demersurilor primare, existențiale proprii, dezinteresul sau neputința pentru bunul mers general, fiind vizibile de departe. Partitura ce se vrea celestă, ce se vrea în concordanță cu biblioteca lumii bune, este de o calitate îndoielnică, cu arpegii șchioape, plină de "semitonuri", cu pauze dese, diverse, ce nu atinge nici pe departe nivelul așteptat. Filele sînt giorsăite, paginile purtînd informațiile atîtor muște prinse precum ceaslovul copilăriei noastre. Somnul adevăratelor elite trebuie deranjat, dar cine să-și asume asemenea demers? Un om cu stea în frunte ar trebui să se arate, să ocupe cu folos prima pagină a cotidianului. Veni-va el vreodată? Avea-va legea noastră forța nașterii unui asemenea? Trăi-vom timpuri veroschimbătoare? Apuca-vom legitime , luminate, meritate destine?