Titanic...vers...

[acdc]

Oh, dragii mei, toate timpurile, de demult încoace, au fost, fiți siguri, marcate de gînditori de calibru, care fără tehnica modernă, la "lumina lumînării", au știut să facă roata, au știut să imortalizeze spiritul lui Keops, iată, prin opere de arhitectură nemuritoare, pe care nu le-am putea reproduce astăzi, au știut că spiritul spiralei, definește în univers lucruri nepătrunse în totalitate astăzi, au știut și au susținut chiar cu îndărătnicie că esența materiei se învîrte, au știut multe...Au gîndit adînc, printre vicisitudini fără număr. Protagoniști cu imaginație, au ajuns și pe la Hamangia noastră. Au ajuns în multe locuri alese de destin. Au ajuns și la Botoșanii românești,  cînd Domnul vrut-a ca la 15 Ianuarie 1850 să răsară pe cerul României, "Luceafărul". Acesta, în persoana d-lui Mihail Eminovici, mai tîrziu Mihail Eminescu,  un gînditor senior, cu aptitudini poetice dar și filozofice extreme, absolut remarcabile,  a cărui activitate literară de excepție a culminat în 8 Octombrie 1882 cu aducerea la lumină a inegalabilei poezii Luceafărul, ne-a lăsat moștenire la 25 Decembrie 1890 gînduri imense ce oglindesc adevăruri fundamentale, prin prezentarea poeziei fără seamăn La Steaua, din care reproducem cu nemărginit respect, cu sfințenie chiar, următoarele versuri ce vor rămîne călăuzitoare pentru posteritate:

La steaua care-a răsărit                                                                                                La Steaua care-a răsărit
E-o cale-atît de lungă
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă


Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie
Era pe cînd nu s-a zărit
Azi o zărim și nu e...