Ivan Rebroff

[acdc]

   Dragii mei, "Ivan cel Groaznic" al epopeei clasiciste mondiale a tururor timpurilor, a fost inegalabilul, zguduitorul, extraordinarul, inimitabilul Ivan Rebroff. Acesta, pseudonimul, se datorește obîrșiei sale amestecate, intr-un inspirat melanj, rusească și nemțească. Pe numele său adevărat Hans Rolf Rippert, nume de neamț adevărat, născut la 31 Iulie 1931 în Berlin, din capriciile unui neamț get-beget și ale unei rusoaice merituoase, Ivan Rebroff, cel cunoscut și recunoscut mai tîrziu ca interpret spectaculos de operă, purtător de pseudonume rusesc (cum altfel ?),dar avînd cetâțenie germană, s-a remarcat din tinerețe, încă din timpul Școlii Superioare de Canto și Teatru din Hamburg absolvită in 1959. În cariera sa spectaculoasă, într-un parcurs și cu un stil extrem de colorat, înbinînd cu evidentă ușurință frcvențe joase specifice registrului profund de bas-bariton cu cele sopranice, a abordat un repertoriu bogat din care a dat Domnul să nu lipsească: Ave Maria de Gounod, The Nightingale, Cosack Patrol, Poljusko Polje, Ochi Cernye, Abentglocken, Kalinka Malinka, Wolgalied, Katjuska, etc. Aceste lucrări abordate cu o tehnică desăvîrșită, potrivită caracterului său complex precum și potențelor sale interpretative de excepție, l-au dus în multe colțuri ale mapamondului, concertînd cu succes pe scenele lumii. La vîrata de 60 de ani, timpul l-a surprins pe o insulă grecească, Skopeles, ferit de vacarmul lumesc, unde, ca înaltă recunoaștere urbană, i se conferă titlul de Cetățean de Onoare. Mai tîrziu, în 2007, cu un an înainte să ne părăsească, vienezii decid să-i atribuie Crucea de Onoare, un înalt Merit austriac. După numai un an, în 2008, la 27 Februarie, Domnul a hotărît să-l ia la el, scutindu-l astfel de suferințele inerente bătrîneților. Astfel, marele Ivan, după o viață se 76 de ani, trăită frenetic, după o carieră mai mult decît bogată, după o neasemuită paradă clasicistă, în care dulceața limbii materne precum și cea a timbrului său vocal inconfundabil a fost dăruită publicului, în care accentul riguros, categoric al limbii germane este marcat în cote înalte spre deliciul tuturor melomanilor, spuneam, ne părăsește iată în favoarea cerurilor. Spiritul său, însă, rămîne aici , printre noi, lîngă noi, să bucure în continuare generație după generație, cu virtuțile-i nemuritoare. Personal, ( parcă asta ar conta!) am cunoscut noian de lacrimi de tristețe, în umbra înaltului său spirit, așa cum sînt inundat de emoție la audierea unei piese a preaactualei copile Laura Bretan, de la care aștept cu toată încrederea o serioasă abordare a carierei muzicale la timpul cuvenit. Caracterul lor, unic, charisma lor uluitoare, supun cu tandrețe spiritele noastre, captivate, într-o dulce reverie, într-o fină evadare în sublim.