25 Septembrie 2017, 06:28:08 *

Autentifică-te cu numele de utilizator, parola şi precizează durata sesiunii.
 
   Pagina principală   Ajutor Caută Calendar Membri Autentificare Creează un cont  
Pagini: [1]
  Răspunde  |  Trimite acest subiect  |  Imprimă  
Autor Subiect: Simple ...gînduri  (Citit de 398 ori)
0 Utilizatori şi 1 Vizitator pe acest subiect.
acdc
Vizitator


Adresa de email
« : 21 Mai 2017, 16:04:48 »
Răspunde folosind un citatCitat

 Dragii mei, am speranța că unora dintre voi, cu apetit mai pronunțat pentru abordări filozofice, le e destul de clar că acdc nu le poate satisface curiozitățile îndreptățite de-altfel, interesele diverse într'u știință, într'u știința științelor. Nu, acdc poate doar să brodeze impresii personale, credințe, convingeri, într-o formulă ușor de digerat, spre destinderea, relaxarea spiritelor inductive. "acdc", dragii mei, nu e un magistru care vă injectează cu informații fumate, care vrea să vă ghideze cu forța sugestiei într-o direcție sau alta, el vrea doar să capaciteze potențialul unora cu predispoziție la gîndire. Așadar dragilor, dacă sînteți pregătiți să parcurgeți explicații greoaie, aproape inextricabile, să răbdați puncte de vedere străine, eventual neconforme cu convingerile eului vostru, să pornim:
  Ce zici, az'noapte, pe la ore mici, n-aveam de lucru și mă gîndeam. Somnul nu venea, știa că n-are loc. Mă gîndeam așa, cam cum e treaba cu volumele și alți parametrii de stare în condițiile spațiului cosmic, avînd în vedere că acelea sînt generalizate în Univers și nu cele specifice de pe Tera. Așadar, cu o banală seringă, se făcea că încercam sâ trag cu ajutorul pistonașului, spațiu gol. Cu pistonașul tras, obturam orificiul de umplere, și apăsam acum pistonașul. Acesta ar trebui să se ducă la cap fără a opune vreo rezistență. Nu s-ar creea nici o presiune. Așa e ? Sau poate nici nu puteam să trag pistonașul pentru că în spațiu se manifestă o subpresiune uriașă, mai bine zis o lipsă de presiune, în lipsa unei atmosfere, în lipsa altor gaze pretabile la modificări de volum sub puterea unor forțe aplicate din exterior. Foarte interesant, așa o fi ? În acest ultim caz, corpul unui cosmonaut, neapărat de costumul special s-ar dezintegra, toate fluidele biologice ar părăsi încet, încet corpul, sau brusc,
am asista la o "implozie inversă" care ar pulveriza pur și simplu corpul.
 Dragii mei, de la banala seringă, gîndul mă duce sus pe orbită, în spațiu cosmic. Se făcea că virtual, umblam liber prin cilindrii unui motor cu ardere internă, ce ținea cu tot dinadinsul să pornească și să evolueze în spațiu cosmic. Luam astfel "temperatura" fenomenelor ce ar avea loc, dacă ar avea loc. La un semn, cheia se răsucește în contact. Curentul electric dă să miște pistoanele. Se aude bîzîit de bobină dinspre electromotor. Ce să vezi ? Nici o mișcare. Forța spațiului, tradusă în deficit, e mai mare decît forța celor 12 V și 75 de amperi. Admisia este deschisă, dar de data asta acționează invers, "sugînd" pistonul dinspre exterior. Urmare, aceasta ține pistoanele pe loc. Măresc în gînd puterea acumulatorului. Start, ...nimic. Măresc mai mult, mai mult. La un moment dat, arborele începe să se învîrtă, pistoanele își fac cursul, supapele la fel. Nimic, însă. Omit să notez amperajul ultim, mare greșeală. Aflam forța implozivă a văzduhului. Săraca ferătanie, încearcă să plece din loc, dar, fără oxigen, sigur nu va putea. Detenta, inițiatoare a fenomenului de traducere a mișcării rectilinii în mișcare circulară, necesară în final pentru a desfășura lungimea cercului roții, spuneam, se produce în prezența unei presiuni ridicate a gazelor de ardere ce conțin vapori combustibili, oxigen, etc. Asta la motorul Diesel, la benzină clasic, gazele se aprind de la scînteia bujiei, dar obligatoriu în prezența oxigenului. Vedeți, oxigenul ăsta, mare pișicher, fără el, nici o mișcare. Ai zice că e enzima catalizatoare a mișcării. În prezența lui au loc arderile, în prezența lui au loc descărcările de energie, în prezența lui are loc dezechilibrul termodinamic ce probabilistic a făcut într-un final , posibilă viața.
  Să revenim: La prima vedere, ar fi trebuit ca pistoanele să nu gliseze de fel, orice forță ai fi aplicat rotorului. Asta în cazul în care spațiul cosmic ar fi însemnat " nimic". Nimicul ,dragilor, n-ai cum să-l întinzi, și nici cum să-l presezi. Teoretic, nimicul ăsta există. El se găsește virtual între două suprafețe materiale bine delimitate, palpabile, lipite. Să zicem între o piatră și o peliculă de apă, ce acoperă fest suprafața pietrei. Practic, între două elemente chimice se găsește "nimicul". Zicem la repezeală că acesta este neimportant, neavînd nici o înrîurire asupra realității. Ei bine, nu, dragilor, "nimicul" ăsta e extrem de puternic. Cum adică? Păi să vă dau un exemplu banal. Parbrizele autovehiculelor, geamurile ferestrelor, în ziua de azi, la montare, sînt manipulate cu ajutorul unor mecanisme foarte simple dar foarte deștepte, eficiente. Este vorba de mecanismele ce au aplicație prin formarea vidului între suprafața sticlei și cealaltă suprafață care lucrează. Aceste suprafețe sînt suprapuse fest, după care suprafața lucrativă este acționată, și acționează la rîndul ei ca o ventuză, sugînd pur și simplu suprafața sticlei. Cum între cele două suprafețe nu există gaze care să permită modificări de volum, are loc o "lipitură" practic indestructibilă. Mai curînd ar ceda materialul echipamentului, presupus a fi mai puțin dur decît sticla. Cu asemenea echipamente se pot ține în loc literalmente, locomotive, avioane, sau ce vreți voi să vă imaginați. Adică, dragilor, "nimicul" în cauză, nu poate fi rupt. Ei bine, dragilor, păi dacă acest "nimic" ar fi prezent și în spațiu cosmic, ar trebui ca la simpla ieșire în spațiu a unui astronaut, cu tot costumul protector, a cărui maleabilitate ar labilita ireversibil rezistența la implozie, întregul sistem om-costum să fie pulverizat în mod spectaculos. Asta, după toate probabilitățile, nu s-a întîmplat. Ce va să zică, spațiul astral nu este caracterizat de acest "nimic". Spațiul este construit din "CEVA", într-un fel anume, ce permite acestuia o modificare de volum în condiții fizice speciale, sub acțiunea unor forțe date. Ei, dragilor, abia am venit la subiect. Acest fapt, permite Universului să se dilate, expansiunea acestuia fiind posibilă, ba pe undeva chiar logică. Expansiunea Universului implică două posibile scenarii, ori spațiul rămîne același, doar masele astrale deplasîndu-se în spațiu, influențate fiind de forțe necunoscute, ori spațiul este cel ce expandează modificîndu-și volumul în sensul creșterii acestuia, creștere ce implicit duce la o deplasare, practic la un transport de masă proprie corpurilor astrale, asteroizi, planete, sisteme stelare, galaxii, roiuri galactice, etc. Să ținem însă cont că această mișcare a maselor, mișcare aparent cel puțin, accelerată, trebuie să aibă loc sub influența unor forțe interne sau externe, dacă privim Universul ca un sistem închis. Ei, dragii mei, aici e-aici. Dacă forțele ar fi interne, precum forța gravitațională, Universul, ascultător, ar fi urmat o amplă mișcare de restrîngere, perspectiva ar fi fost de adunare a acestuia, la apropierea constituenților, care logic, ar fi fost tot accelerată, dat fiind creșterea progresivă a forței gravitaționale, pe măsura concentrării masei. Dacă însă, forța ar fi externă, ar însemna că undeva, mai departe decît putem noi detecta "astăzi", există "altceva", care exercită această forță necunoscută asupra maselor, astfel ca acestea să "fugă" care încotro. Ei, dragilor, iată ce înseamnă să n-ai de lucru într-o noapte cu lună plină, cu stele ce clipesc hipnotica, parcă, aruncînd spre noi, lungi, delicate, misterioase chemări. Dar dragilor, de unde, de la ce ar putea să provină această forță externă, capabilă să miște din loc întregul Univers, în sensul rarefierii acestuia, să-l întindă deci, să tragă de el ? După toate probabilitățile, Universul, speculativ, poate fi privit ca o realitate cvasisferică, fiind clar că nu-l putem privi ca pe un cub, să zicem. Ar rîde și curcile. Ei bine, forța externă în cauză, ce acoperă într-un fel întreaga sferă universală, logic, ar trebui să parvină de la o acumulare inimaginabilă de masă, care să înglobeze întregul Univers. Astfel, Universul s-ar manifesta ca o bulă uriașă, în care corpurile astrale, sub acțiunea unei forțe gravitaționale a unui corp mai amplu sau sistem integrator ce poate avea virtuțile unei găuri negre de altă factură, spuneam integratoare, știut fiind faptul că o gaură neagră clasică, acționează asupra înprejurului în sensul atracției de masă către un singur pol, și anume centrul de masă. În acest caz, dificil, putem raționa în sensul în care, deja fiind vorba de mai multe entități, respectiv Universul intuit, și "Calota "masivă, nedefinită, putem lua în considerare ușor, posibilitatea existenței altor "bule universale", practic, am antama pluralul cuvîntului Univers. Interesant, nu ? Ar mai fi dragii mei, și altă posibilitate prin care manifestarea expansionistă a Universului să aibă loc pur și simplu prin dilatarea de data aceasta a spațiului, în urma fenomenului de pierdere de energie a corpurilor formatoare. Asta înseamnă că potențialul ce zace în intrinsecitatea materiei, cumva, prin intermediul fenomenelor specifice corpurilor radiante, ajunge la suprafață sub formă de energie radiativă, Astfel, spațiul este presat din interiorul sistemului, făcut fiind să expandeze, să se dilate odatâ cu corpurile ce-i imprimă această manifestare. O abordare logică a fenomenului dilatației, ne arată destul de clar că un sistem, înalt presurizat necesită energie suplimentară înaltă pentru depășirea stării anterioare, considerată inițială. Atunci, logic, un sistem slab presurizat așa cum se afirmă spațiul universal, necesită un aport energetic relativ redus pentru a depăși condiția geometrică inițială, fiind într-un anumit cuantum, de-ajuns pentru ca echilibrul termodinamic să fie modificat, în direcția ființării unei dilatații accelerate. De ce accelerată? Păi dragilor, dacă Universul ar fi deschis, spațiu cosmic, cu o permisivitate intrinsecă specifică, ar anula influența surplusului energetic, astfel Universul rămînînd pururi într-un echilibru termodinamic. Lucrul acesta nu se întîmplă însă, expansiunea accelerată arătîndu-ne că sistemul este finit, surplusul energetic cumulîndu-se , ducînd la o progresie geometrică a dilatației, iată , accelerată. Problema de finețe așadar, dragii mei, după părerea mea, ar fi faptul că acest comportament sistemic este caracteristic, iată, unui sistem închis spuneam, ceea ce ne duce cu gîndul la scenariul "Bulei Universale". Așadar, orice raționament ai ataca, acest comportament de expansiune accelerată duce la una și aceiași concluzie:                                 [ Universul nu este infinit ].
  Vedeți dragii mei, unde poate duce o nevinovată insomnie. O grozăvie mai mare, nici că s-ar putea. "Axioma Maxima", dragilor, astăzi, a fost răsturnată...! Incredibil dar adevărat. Recunosc dragii mei că parcă nici mie nu-mi vine să cred, dar sînt conștient în același timp că închistarea în viziuni, fie ele general acceptate, duce la stagnare, o stare fundamentală străină, de neacceptat pentru Homo Sapiens.
  Dragii mei, mai în glumă, mai în serios, consider totuși că raționamentul expus mai sus, nu suferă de inadvertențe insurmontabile, așadar, rămîne în atenție, viitorul fiind pe cît de enigmatic, pe atît de inprevizibil. Știți, nu aduce anul, ce aduce ceasul.
Memorat
Pagini: [1]
  Răspunde  |  Trimite acest subiect  |  Imprimă  
 
Schimbă forumul: