Cititul cărtilor

[Musat Cristina Carmen]

Aud tot mai des o formulă care mă contrariază: „a citi cărţi“. „Ce faceţi în timpul liber?“ „Citesc cărţi.“ „Mai citeşte şi tu cărţi, că nu strică!“ „Am auzit că X citeşte cărţi.“ Pînă mai ieri, cititul îşi subînţelegea complementul direct. Puteai, desigur, să citeşti şi gazete sau scrisori sau inscripţii, dar, în genere, a spune despre cineva că „citeşte“, că e „un tip citit“, că e „un mare cititor“ implica, necesarmente, obiectul numit „carte“. Citim cărţi, ce altceva? Există, e drept, formula celebră a lui Miron Costin despre „cetitul cărţilor“. Dar ea se referea la o ocupaţie încă minoritară, care trebuia definită precis. În plus, cronicarul folosea pluralul avînd în minte, inevitabil, Cartea, pe care multiplicitatea „cărţilor“ nu face decît să o reflecteze edificator. („Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditorul nostru, Dumnezeu...“) Reapariţia, într-un context cu totul nou, a expresiei cronicăreşti sugerează reintrarea lecturii în condiţia minoratului. „A citi“ nu mai e, astăzi, o ocupaţie atît de răspîndită încît să fie enunţată ca atare, fără detalii. De citit, mai citim cîte ceva. Dar cărţi nu prea mai citim. Pe de altă parte, cărţile continuă să apară, să se înmulţească epidemic, să alimenteze galopant librăriile şi bibliotecile. Se scrie imens. De aceea, a vorbi numai de „declinul lecturii“ e a neglija un straniu fenomen complementar: „inflaţia textului“. În ziua de azi, pierdem contactul cu universul cărţii, nu doar pentru că nu mai avem timp, nu doar pentru că preferăm computerul şi televizorul, ci şi pentru că sîntem înconjuraţi de prea multe cărţi. Abandonăm, uneori, mai degrabă din cauza saţietăţii, decît din cauza subţierii apetitului. Dacă nu mai citim nu este pentru că nu avem ce, nu pentru că bibliotecile s-au golit, nu pentru că avem alte tentaţii, ci, dimpotrivă, pentru că bibliotecile stau să pocnească, pentru că oferta e inhibitorie.

[Lucian Velea]

Nu cred că oferta e vreodată inhibitorie - cel puţin eu nu înţeleg această idee, pe care am mai auzit-o. Şi despre internet există ideea că a devenit prea vast - şi este doar o gămălie faţă de ce va fi în câţiva ani. Mie asta mi se pare absolut grozav!

Oamenii citesc mai mult decât în trecut. Dacă citesc mai mult şi cărţi, nu ştiu. Depinde şi cum definim "cartea". Conceptul nu mai e atât de clar ca altădată. Dacă citesc 100 de poezii sau 20 de povestiri pe internet, am citit o carte? Cred că "a citi o carte" nu trebuie fetişizat. Important este să citim ce ne ajută să evoluăm. Dacă se întâmplă să fie pe pagini de hârtie - bine, dacă nu - iar bine.

[horatiu665]

inca nu am dat de expresia "a citi carti", sau cel putin nu mi-a atras atentia in mod special cand a fost folosita. ceea ce zici este adevarat, ca ne indepartam de carti, ceea ce e un lucru rau. eu sunt pro fata de orice carte si teoria mea este ca din absolut orice carte ai ceva de invatat. Inclusiv dintr-o carte proasta poti invata ceva. de exemplu, cum nu se scrie o carte.

cat despre internet, este un lucru bun si rau totodata. apropie oamenii, dar in acelasi timp ii si departeaza. oricum, asta e alta dezbatere.

legat de oferta prea vasta la carti, nu ma pot folosi de trecut, sa spun cum a fost, pentru ca nu stiu cum a fost. in orice caz, pot sa spun ca in prezent, nu sunt deloc impresionat de valorile pe care lumea asta mi le prezinta: la televizor, pe internet, in viata reala, tot felul de lideri incompetenti. nu stiu ce sa zic nici despre organizatiile acestea de oameni care doresc schimbari, care vorbesc despre cat de prost stau lucrurile si nu fac niciodata nimic despre asta. nu pot decat sa inteleg din toate astea spiritul mioritic al natiunii noastre, felul in care renuntam la orice forma de protest este groaznic! cred ca era mai bine cand eram obligati sa renuntam, pentru ca era mai atractiv sa te opui prostiei! sa fii impotriva prostiei! sa ripostezi, sa te manifesti intelectual, sa te desprinzi de mase. Acum, cand prostia este legala, cand ai voie sa nu faci nimic, faci ce iti este mai usor: ramai prost. nu mai are farmec dezbaterea politica sau mesajul libertatii, faptul ca avem posibilitati mari ne complexeaza si ramanem in urma depasiti de prea multe lucruri posibile venite deodata peste noi.

nu vreau sa continui, pentru ca vreau sa vad alte pareri privitoare la ce am spus pana acum. eu recunosc ca mai am de invatat, dar chiar si asa, ma simt superior multor oameni aparent mai reusiti decat mine.