Desculți ... prin Univers

[acdc]

   Sîntem făcuți sub pasă neagră... Sîntem tributari sexului, încă, instinctelor primare în general. Ura, invidia, egoismul, avariția, pasiunea exacerbată, asociate unei credulități fără limite, unei nesimțibilități pregnante, etosului grav bolnav, egotismului accentuat şi altele asemenea, ne călăuzesc iată prin viață. Totodată, în mod fatal, ne confruntăm încă de la geneză cu o evidentă lipsă de minte. Trăim dragilor, prea puțin, sau sîntem slab înzestrați. Nu avem timp sau nu putem să acumulăm experiențe ce ne-ar putea dezvolta inteligența, ce ne-ar putea deschide poarta înțelepciunii. Începem să-i simțim gustul la senectute cînd deja mecanismul degenerării biologice dă semne de maturizare. Sucombăm în linişte, nevinovați, ca iarba. Avem însă voință. Lucrul ăsta, ne va salva. E de mirare însă că specia a făcut față pînă acum a  supraviețuit. A evoluat, este adevărat, însă nemulțumitor. În acest context, au fost rafinate tehnici de relevare a unui pragmatism reflex, instinctual, primitiv putem spune, în cuplaj cu tehnici reveletoare de sorginte mistică, într-un antagonism ce nu a deranjat iată, pe nimeni. Spiritul gregar, generalizat, este împletit în mod nepotrivit cu un individualism extrem de pronunțat. Acesta din urmă, crediteazâ cu tupeu un noncomformism periculos, ce are tendința  de a se exacerba, fără îndoială, să acapareze cu o rapacitate incredibilă noi şi noi adepți, să capaciteze în mod vulgar generații întregi ... aproape. Astfel, modele umane sub efigii de o estetică falsă, deformată, străvezie, sub imperiul unei etici defecte, demolatoare, fac priză puternică la spirite vagi, într-o societate veşnic puberă. Iată dar, asistăm la o evoluție ce iese din tipar, la mecanisme sociale de un indeterminism fatalist, cu multiple influențe nefaste, ce ne pot pricinui mari surprize, ... evident neplăcute. Asistăm dragii mei, la o inversiune evoluționistă extrem de " trendy " ! Ei bine, în această junglă socială ce clocoteşte la foc mic, prea puțin predictibil, s-au ridicat gînditori singuratici sau restrînse comunități cu caracter inițiatic ce au excelat în darul înțelepciunii, acea perlă rară a capabilităților omeneşti, giuvaer ce şi-a răsfrînt misterioasa-i forță asupra maselor largi de oameni, într-o încercare inițial reuşită de mîntuire. Din tenebre însă, oportunismul specific speciei s-a dezlănțuit, mirosind cu nas de copoi veriga slabă a caracterului uman, reprezentanți potențați interesați confiscînd această reuşită, transformînd noul concept într-un vehicul de înrobire psihologică ce a rodit pentru puțini, în detrimentul celor mulți. Astfel, capete luminate din timpuri de demult, au realizat că omul, ca ființă cu organizare biologică superioară, este deopotrivă hărăzită cu spirit. Este însă foarte adevărat că avem de-aface cu o spoială spirituală. Aceasta, a căzut pe pămînt într-un mod extrem de relaxat, într-o raritate evidentă. Terenul, fertil însă prin grija providenței, poate primi cu uşurință sugestii interesate, sugestii ce pot manipula mase de oameni extrem de largi. Cum spuneam, spiritualitatea puțină, cu pretenții îndreptățite, " defectează " ici şi colo " ruralismul " generalizat. Observăm cu regret că multele precum şi evidentele carențe psihologice imprimă umanității o apetență crescută pentru manifestări deformate, anarhiste, periculoase, lipsite de etică, lipsite de moralitate, lipsite de bun simț. Astfel, avínd serioase motivații, conştienți de multitudinea slăbiciunilor ființei umane, nenumărate dar şi de adîncime a acestora, reprezentanți ai unor elite intelectuale înzestrați cu înțelegere dar şi cu influență socială, culturală, au intuit dar şi hotărît inpunerea treptată dar şi generalizată sub diferite forme acest concept reparatoriu ce vizează existența unei entități transcedentale cu caracter pregnant personalizat, în fața căruia, omul în urma acțunilor reprobabile simte nevoia să se motiveze. În acelaşi timp era nevoie de o entitate, chiar virtuală, asupra căreia să se poată arunca anatema trivialității omeneşti precum şi a neputinței umane. Omenirea, progenitură neterminată a Universului, deținătoare de rare pale de conştiință, înzestrată ici şi colo cu forță intelectuală, în majoritate văduvită de zestrea " luminii celeste ", prin naştere a rămas captivă sub determinări ale spiritelor mai înalte, mai mature. Astfel, oblăduirile prelungite ale mamei, încrustează în genomul uman adînci dependențe ce se manifestă pe tot parcursul vieții. Omul, păcătoasă ființă, sortită a învăța din greşeli, cu cîrca plină de pâcate, are totuşi o minimă bunăsimțire să ceară iertare recunoscîndu-şi în parte greşelile. Dar cui ? Era nevoie de un for mai înalt, de o instanță superioară, cu putere de iertăciune, cu milă pentru greşiți, cu înțelegere pentru făpturi omeneşti inferioare. Ei bine, era nevoie de Dumnezeu. Era nevoie de o entitate omnipotentă dar şi mărinimoasă peste poate, care să ia asupra sa toate greşelile omului, atît cele cu voie cît şi cele fără de voie. Domnul a dat, Domnul a luat, Domnul fie lăudat. Nimic, iată nu se mişcă fără voia Domnului. Domnul a voit ca noi să greşim pentru a ne îndrepta. Da, iată o logică ieftină ce ține omenirea pe linia de plutire, logică a cărei perversitate este caracteristică rasei umane. Umanitatea, dragilor, nu beneficiază de excelența albinelor din stup sau a furnicilor din furnicar. Divinitatea, ziceam, a înzestrat omenirea într-o manieră inegală împărțind fără cîntar atît binele cît şi relele. Aşa se face că binele, rar fiind, ajunge pentru puțini, iară relele, din belşug, ajungînd pentru cei mai mulți. Belelele, dragii mei, iată, curg gîrlă luînd cu uşurință fața fericirii. Mulțimea, ce cochetează cu un blînd cretinism, cadorisită din plin cu pronunțată iresponsabilitate, cu nemărginită ignoranță, cu o fățărnicie instinctuală, acționează în dublă ipostază, suduind pe Domnul la necaz, dar lădîndu-l cu aceiaşi dezinvoltură la bucurie. Ei bine, de la o vreme, de cînd " drepturile omului " extinse " " acționează din plin, acest concept mistic a început să piardă teren, încet, încet. Cineva, " acolo sus ", devenind conştient de acest trend modernist periculos, atins de o fantezie morbidă pe de-oparte, dar şi din interes, majoritar, caută soluții de îndreptare. Ei bine, " soluția " s-a găsit cu ajutorul unui vehicul mai puțin controversat, cu o aură mai curată, cu ştiința. Aceasta, ştiința, ajunsă la " porțile Raiului ", într-un teren " nedesfundat ", în lipsă de argumente practice, demonstrabile, din lipsă de mijloace propice de sondare a acestei realități cu caracter discret, dintr-o mîndrie neconstructivă, dar şi din viciatul refuz de a recunoaşte pentru moment imposibilitatea scanării cu succes a acestui sistem material discret spuneam, ce constituie baza realității materiale ce ne determină, a elaborat şi promovat o nouă idee, ideea cuantelor. Acestea, nişte " cevauri " nedefinite strict într-o lumină dar şi manieră ştiințifică, în diafana lor evidență, permit într-o anumită măsură o abordare " spirituală " a edictelor materialiceşti ce ne conduc viziunea despre Univers, despre Realitate. Astfel, acestea ajută în mod " glorios " la repunerea în drepturi a vechilor considerente cu caracter mistic, a vechilor repere fundamentale accesate tot mai des de aşazişi oameni de ştiință. Frămîntările spirituale vechi cît lumea, ies iată la iveală, găsindu-şi un aliat de nădejdie în aceste mici drăcovenii, în cuante. Acestora li s-a prelucrat un tablou ce ține de identitate aşa vag, aşa de incert, de străveziu, dar care ascunde musai veleități imense, nesfîrşite, într-un dans al teoriilor, fără sfîrşit. Cuantele astea, dragilor, nu se lasă atinse, nu se lasă numărate, nu se lasă " descusute ". Aste entități versatile din cale-afară, acționează cam de capul lor, ci'că ! " Nimicurile " astea, de o discreție soră cu " îngerii " din cer, îşi pot schimba straiele dragilor, aşa ca şi ibovnicele. Cînd vor ele, sînt ori particule, ori unde, nu'ma'şa să ne facă în necaz ! Au personalitate dragii mei ! Ei bine dragii mei, sînt considerate de curajoşi ştiințifici aproape vii, cemai, mîna dreaptă a divinității ! Teoria asta cuantică, aşa neclară cum se prezintă deocamdată, ne spune că întreaga materie se supune acestei cuantificâri, comportîndu-se dual, atît clasic cît şi ca undă. Dragii mei, se prea poate. Personal, înclin să fiu de acord, ... în principiu.