<![CDATA[<a href="http://www.youtube.com/v/hnOPu0_YWhw&rel=0" target="_blank">http://www.youtube.com/v/hnOPu0_YWhw&rel=0</a>]]>Washington, D.C. – într-o staţia de metrou, într-o dimineaţă friguroasă din ianuarie 2007. A cântat şase bucăţi de Bach, timp de aproximativ 45 de minute. În acest timp, circa două mii de oameni au trecut prin staţie, cei mai mulţi dintre ei în drum spre locul de muncă.
După 3 minute de când începuse să cânte, un om de vârstă mijlocie a realizat că violonistul era muzician. El şi-a încetinit ritmul şi s-a oprit pentru câteva secunde, apoi a pornit grăbit pentru a-şi îndeplini programul.
4 minute mai târziu, violonistul a primit primul său dolar: o femeie a aruncat banii în şapcă şi, fără oprire, a continuat să meargă.
Peste 6 minute, un tânăr s-a lipit de perete să-l asculte, apoi şi-a privit ceasul şi a repornit grăbit.
Peste 10 minute, un băieţel de 3 ani s-a oprit, dar mama lui l-a tras grăbită în lungul peronului, când puştiul s-a oprit pentru a privi la violonist. În cele din urmă, mama şi-a împins din greu copilul care a continuat să meargă întorcând capul tot timpul. Această acţiune a fost repetată de mai mulţi copii. Fiecare părinte, fără excepţie, l-a forţat să se mişte.
Muzicianul a cântat 45 de minute. Doar 6 persoane s-au oprit şi au rămas pentru o vreme. Aproximativ 20 i-au dat bani, dar au continuat să meargă în ritmul lor normal.
A colectat în total 32 de dolari.
După 1 oră, a terminat de cântat şi s-a aşternut tăcerea. Nimeni nu a aplaudat.
Violonistul era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni din lume. A cântat una dintre cele mai complicate piese scrise vreodată, cu o vioară în valoare de 3,5 milioane de dolari. Cu două zile înainte, Joshua Bell avusese un concert cu casa închisă la Boston, unde valoarea medie a unui bilet fusese de 100 dolari.
Concertul Joshua Bell, incognito în staţia de metrou, a fost organizat de "Washington Post", ca parte a unui experiment social despre percepţie, gust şi priorităţile oamenilor. Întrebările ridicate: într-un loc comun, într-un mediu şi la o oră inadecvată, putem percepe frumuseţea? Ne oprim pentru a o aprecia? Am recunoaşte talentul într-un context neaşteptat?
O posibilă concluzie a acestui experiment ar putea fi: Dacă nu avem un moment pentru a ne opri şi a asculta cântând pe unul dintre cei mai buni muzicieni din lume, una din cea mai bună muzică scrisă vreodată, cu unul dintre cele mai valoroase instrumente... de cât de multe alte lucruri frumoase ne lipsim?
