04 Decembrie 2021, 18:02:39 *

Autentifică-te cu numele de utilizator, parola şi precizează durata sesiunii.
 
   Pagina principală   Ajutor Caută Calendar Membri Autentificare Creează un cont  
Pagini: [1]
  Trimite acest subiect  |  Imprimă  
Autor Subiect: Javier Marias-Maine in batalie sa te gandesti la mine  (Citit de 5788 ori)
0 Utilizatori şi 1 Vizitator pe acest subiect.
maria_dobos
Vizitator
« : 26 Februarie 2009, 13:03:38 »

<<O intalnire de dragoste ratata, moartea misterioasa a unei femei chiar in fata naratorului, cautarea unui sens al acestei enigme>> - iata in mare tema romanului...e ciudat cum intreaga ta viata se poate schimba intr-un moment fara ca tu s-o stii....iti continui existenta netulburat fara sa-ti dai seama ca o cunostinta, un prieten, un unchi sau chiar propria ta sotie nu mai este, te gandesti la ei ca si cum ar fi; ce faceai oare in momentul in care ei isi dadeau ultima suflare, cand priveau pentru ultima data lumina sau intunericul,  cand iti rosteau pentru ultima data numele, care a fost ultimul lor gand, ultima lor dorinta? Pe cine doreau sa vada, au fost singuri sau era cineva langa ei, si-au dat seama ca mor? Ultimele lor clipe au fost dureroase sau calme? La cine s-au gandit inainte de a pleca? Au avut regrete sau au fost impacati? Ar fi vrut sa transmita cuiva ceva? ... tot timpul amanam lucrurile cele mai mari, pe cele mai mici, mereu avem impresia ca mai este timp, ii voi spune mai tarziu, saptamana viitoare, luna viitoare, anul viitor, ii voi spune... cand nici macar clipa ce se scurge in umbra nu o putem controla....

Maine, saptamana viitoare, luna viitoare, anul viitor cand de fapt noi putem disparea acum, in momentul acesta si toate visurile si planurile noastre se evapora odata cu noi...cui ii va pasa de frunzele pe care le-am strans asta toamna din parc, de lacrimile pe care le inghit tot timpul sau de randurile pe care le scriu acum? Nimanui, toate se vor sterge ca si cum nu ar fi fost, ca si cum nu as fi existat vreodata, viata mea, lunga sau scurta, oricum s-a terminat, poate unii vor plange, dar dupa cateva saptamani, zile sau chiar minute nu voi mai exista, nu va mai ramane nici macar ideea ca as fi existat, peste fiinta mea se va asterne praful, trupul meu odata viu se va transforma si el in cuvant, nu va mai ramane decat o iluzie, o amintire prafuita... Si tot ceea ce am fost, sunt sau as fi putut sa fiu nu va mai conta. Pentru cei care ma cunosc am importanta doar atata timp cat sunt in viata, dupa ce mor revin la starea initiala: nimeni.
Este ciudat cum cei din jur conteaza pentru noi doar in masura in care ii cunoastem, stim cum gandesc, ne intereseaza ceea ce fac sau doresc sa faca , fericirea, iluziile sau deziluziile lor... Oricat de extraordinar ar fi un om, pentru noi este NIMENI atata timp cat trecem pe langa el fara sa-l cunoastem....de cate ori am trecut astfel pe langa acela care ar fi putut sa ne fie cel mai bun prieten sau prietena, sot sau sotie, cel mai incrancenat dusman sau cel ce ne-ar fi putut schimba cu totul existenta? Trecem pe langa mii sau sute de oameni zi de zi si totusi pentru noi nu conteaza decat cateva zeci sau cativa sau unul. Ne intereseaza nenorocirea altora doar in masura in care destinul nostru este legat mai mult sau mai putin de al lor, nu voi plange atat pentru miile de oameni ce au murit intr-un atentat cat voi plange dupa o singura persoana ce probabil imi asediase o parte din viata...Un lucru ce i se imtampla unei persoane necunoscute nu ne afecteaza cu nimic, pe cand orice amanunt ce ne impresioneaza prietenii, amicii sau chiar simplele noastre cunostinte de o zi devine pentru noi important, faptul de a sti ceea ce fac acestia in fiecare moment se transforma in ceva esential ,daca rad sau plang, daca sunt obositi, fericiti sau tristi...Nu suportam ca persoanele ce ne inconjoara sa ne creada fericiti cand de fapt plangem, vii cand suntem morti...orice gest, actiune, miscare, atitudine sau gand  al nostru este direct influentat de cei din jur: oare ce vor crede daca fac asta? Oare...oare...oare.; libertatea, independenta noastra sunt subordonate celorlalti, suntem legati cu mii de fire invizibile ce ne determina comportamentul, mereu raportam actiunile noastre la cele ale celor care ne inconjoara, fie ca ne dam sau nu seama...

E ciudat cum cineva pe care-l priveai ca viitor se transforma deodata si fara o perioada de preaviz in trecut...sau modul in care o persoana cu care inainte nu aveai nici o legatura, pe langa care ai trecut de zeci de ori, poate sa se transforme pentru tine (cel putin pentru un timp, cateva saptamani sau luni sau ani) in TOT, doua antonine, totul si nimic contopindu-se in aceeasi persoana...
„Maine in batalie sa te gandesti la mine”: o femeie moare in bratele unui barbat pe care abia il cunoscuse, dintr-o data, doua destine independente sunt legate pentru totdeauna...[„ce nenorocire pentru mine sa-ti stiu numele, maine chipul nu ti-l voi mai cunoaste”], legaturi care n-au fost cautate sau dorite, legaturi care dau nastere altora si altora si altora....

Ce faceai in timp ce el sau ea murea? La ce te gandeai, dormeai, visai, citeai sau ce? Ai fi putut schimba ceva daca erai acolo?  Cat timp stim ca cineva exista, traieste, ne gandim la el ca atare, actionam fara macar sa stim sau sa ne treaca prin minte ca el sau ea ar putea fi mort sau moarta, ne purtam ca si cum totul ar fi la fel, cand, de fapt, intr-un singur moment totul s-a schimbat, el sau ea au incetat sa mai existe....
Ce ai fi facut daca ai fi stiut ca in acea secunda ea dispare? Ti-ai fi continuat oare treaba de zi cu zi, ai fi facut oare aceleasi lucruri pe care le faceai in acel moment? Si totusi el, ea nu mai sunt, nu mai poti schimba nimic, trecutul nu poate fi modificat, carpit, totul e batut in cuie, nu ai nici o putere, nu poti schimba nimic din ceea ce ai spus, facut sau auzit, prezentul se scurge in trecut si tu ramai fara viitor...

Ce pacat ca urechile nu au pleope asemenea ochilor, unele lucruri sunt facute pentru a fi ascunse, pentru a le tine pentru tine, ferite de altii sau altii sa le fereasca de tine.........

cred ca ar trebui sa-mi modific domeniul lecturilor nu? yahoo_wink yahoo_giggle
Memorat
maria_dobos
Vizitator
« Răspunde #1 : 02 Martie 2009, 14:59:18 »

Iata cateva fragmente, in caz ca va plictisiti: yahoo_giggle

“ eu nu mi-am facut inca testamentul, nu am multe lucruri de lasat, nici nu m-am gandit niciodata serios la moarte, care, dupa cum se pare, intr-adevar vine, si vine intr-un singur moment care deformeaza si influenteaza totul, ceea ce era folositor si facea parte din istoria cuiva devine in acest moment unic inutil si lipsit de istorie, nimeni nu mai stie de ce sau cum, sau cand a fost cumparta cutare tablou sau rochie....”

„intr-un minut dispare marunta istorie a lucrurilor, si nu numai ea, dar si tot ceea ce stiu sau ce am invatat si amintirile si tot ceea ce am vazut...amintirile mele care, la fel ca si alte lucruri care au fost ale mele, nu-mi mai folosesc decat mie si devin inutile daca eu mor, nu dispare doar cine sunt eu, ci si cine am fost eu, intreaga mea memorie, o tesatura discontinua, tot timpul neispravita si in schimbare si facuta din petice, si totusi fabricata cu atata grija...."

„atatea lucruri se intampla in spatele nostru, capacitatea noastra de a cunoaste este infima, e suficient sa nu citim o carte pentru ca sa nu cunoastem avertismentul ei fundamental, nu putem sa fim decat intr-un singur loc la un moment dat si nici macar atunci nu stim cine ne priveste sau se gandeste la noi, cine tocmai ne scrie, cine ne doreste si ne cauta, cine ne condamna sau ne ucide....”

„intotdeauna ne gandim mai mult la cei vii decat la morti, chiar daca pe primii ii cunoastem foarte putin, iar cei din urma au fost viata noastra pana acum o luna sau alaltaieri sau noptea trecuta...”

„sa nu fie alegerea ta cu cine ai relatii si cu cine nu, sa fii obligat sa le strangi mana unor oameni de care ti-e sila.....presupune si sa ierti ceea ce nu poate fi iertat....si sa te prefaci, evident, sa te prefaci in orice clipa, sa strangi maini patate de sange, si astfel se murdaresc putin si ale tale, daca nu cumva sunt murdare de la nastere sau  de mai inainte...”

„ce nenorocire sa-ti stiu numele, chiar daca maine n-am sa-ti mai cunosc chipul, numele nu se schimba si raman ancorate in memorie, fara ca nimeni si nimic sa le mai poata smulge. Eu as putea sa cred ca nu te-am cunoscut  niciodata, daca nu ti-as sti numele care ramane neschimbat si asa va fi mereu, chiar daca tu ai disparut de tot sau chiar ai murit...numele sunt tot ceea ce dainuie, si numele vii nu se deosebesc de cele moarte”

„aproape nimic nu ramane inregistrat, gandurile si miscarile efemere, proiectele si dorintele, incertitudinea secreta, reveriile, cruzimea si ofensa, cuvintele rostite si cele auzite si apoi tagaduite sau neintelese ori interpretate gresit, promisiunile spuse si nebagate in seama nici macar de aceia carora li sunt facute, totul se uita sau se pierde, tot ceea ce faci singur  si nu se consemneaza undeva si de asemenea aproape tot ceea ce nu faci singur, ci cu altii in jurul tau, ce putin ramane din fiecare om, din cat de putine lucruri ramane o urma si din acest putin care ramane atata se ascunde, si din ce nu se ascunde, iti amintesti pe urma doar o parte foarte mica, si pentru putina vreme, memoria individuala nu se transmite, nici nu intereseaza pe nimeni, din moment ce fiecare isi poseda propria sa memorie..”

„tot timpul este inutil, sau tot timpul este la fel, tot ce se petrece, ce starneste entuziasm sau doare este simtit doar o clipa, apoi totul este alunecos ca zapada bataorita...”

„dar poti chiar sa intri in gratiile cuiva daca povestesti, acesta este riscul. Forta reprezentarii, cred: de aceea exista acuzati, de aceea unii dusmani sunt ucisi sau executati sau linsati fara a li se permite sa scoata un cuvant, de aceea exista prieteni pe care-i gonesti de langa tine si le spui  nu te cunosc,  ori nu le raspunzi la scrisori, ca sa nu le dai ocazia sa se explie si brusc sa-ti intre in gratii”
Memorat
Pagini: [1]
  Trimite acest subiect  |  Imprimă  
 
Schimbă forumul: