Andrei Rubliov in regia lui Tarkovski.

[MareleSef]

M-am apucat sa ma uit la Andrei Rubliov in regia lui Tarkovski.
Am fost avertizat ca e greu. Obisnuit cu miscarile rapide din filmele americane, Andrei Rubliov zici ca-i o poza.
M-am apucat de el de vreo 4-5 ori si tot de atatea ori l-am lasat. Si, uite asa, cate 10 minute astazi, zece maine, sunt aproape de sfarsit.
Ce pot spune pana acum e ca impresia pe care mi-a produs-o, adica impresia de la "a te impresiona", este maxima. Am avut prima noapte agitata din cauza unui film in ultimii multi ani. Pur si simplu te face sa te gandesti la el multa vreme dupa aia. Nu stiu despre ce anume e vorba, nu-s cinefil, dar mi-e cam groaza sa-i vad sfarsitul. Sunt curios daca a reusit cineva sa-l vada cap-coada.

[Lucian Velea]

Dacă nu-l confund, cred că l-am văzut acum vreo 10 ani. Îmi amintesc că m-a surprins viziunea foarte pământeană. Şi îmi mai amintesc că mi-a lăsat o impresie extremă de rusesc, până în măduva fiecărui cadru. De fapt, cam toate filmele ruseşti ale acelor ani aveau un caracter aparte.

Îmi mai amintesc de un film rusesc văzut chiar mai demult. Acţiunea se petrecea iarna, într-o pădure, în vreme de război. N-am înţeles mare lucru din el, dar a trebuit să-l văd până la sfârşit, pentru că mă intriga ceva: personajele nu scoteau o vorbă, deşi ar fi putut.

[MareleSef]

Da, sunt tacute filmele si cu atat mai impresionante. Si dupa ani de americanisme e tare greu sa te uiti la asa ceva. Actiunea e lenta, lenta, lenta. Pana si bataile se fac cu incetinitorul. Aveam senzatia ca as putea sa ma ridic si sa mai fac ceva prin casa fara sa pierd nimic din film.