25 Iunie 2017, 00:25:42 *

Autentifică-te cu numele de utilizator, parola şi precizează durata sesiunii.
 
   Pagina principală   Ajutor Caută Calendar Membri Autentificare Creează un cont  
Pagini: [1]
  Răspunde  |  Trimite acest subiect  |  Imprimă  
Autor Subiect: Pauza de masă - Exerciţiu de pantomimă  (Citit de 2695 ori)
0 Utilizatori şi 1 Vizitator pe acest subiect.
Ion Untaru
Incepător
*

Popularitate: 0
Mesaje: 2


Vezi Profilul WWW Adresa de email
« : 20 Iunie 2009, 11:01:44 »
Răspunde folosind un citatCitat

Scena este împărţită în două de un perete, în stânga aflându-se biroul secretarei, iar în dreapta cel al directorului. Peretele despărţitor este mai degrabă sugerat şi nu trece de jumătatea scenei pentru a oferi spectatorilor, inclusiv celor din primele rânduri, o vedere panoramică. Pentru comunicare, este prevăzut cu o uşă. În funcţie de posibilităţile scenice, uşa poate să nici nu existe, secretara ocolindu-l pur şi simplu când trebuie să intre la director.
Mobilierul convenţional. Biroul secretarei este aşezat cu spatele la acest perete despărţitor, secretara faţă de sală, profil stânga. Intrarea în secretariat se află în stânga scenei, respectiv în faţa secretarei. Un dulap uzat, câteva scaune, un cuier pe peretele din  fund, un panou cu fruntaşi în producţie unde se distinge fotografia directorului (sau poate chiar caricatura lui).
Încăperea din dreapta este mobilată asemănător. Biroul directorului cu spatele la peretele despărţitor. Pe birou, un telefon, o lampă fără abajur cu un bec roşu exagerat de mare: 300 sau 500 de waţi, corespondenţă. În faţa biroului, o masă joasă înconjurată de scaune exagerat de mici, ca pentru copii, un cuier cu pălăria şi paltonul directorului, o oglindă.
La ridicarea cortinei, secretara se află în biroul directorului unde şterge praful şi mai aranjează lucrurile. Şterge apoi pălăria directorului, cu cârpa, cu cotul, scuipă zdravăn de câteva ori, şterge din nou. Încearcă pălăria în mai multe feluri admirându-se în oglindă. Se aşează la biroul directorului. Se plimbă cu pompă. Îmbracă şi paltonul. Se studiază în faţa oglinzii. Din nou la birou. Îşi compune o mină demnă studiindu-se toată, inclusiv poziţia picioarelor.
Trece apoi în faţa unei mese mărunte şi a scaunelor de copii închipuindu-şi că ţine un discurs în faţa celor convocaţi, timorându-i. Se plimbă şi gesticulează pe muzică, autoritar, aşa cum ar face-o un director hotărât să ia măsuri drastice. Muzică ritmată de circ care lasă impresia că îi acoperă vocea.
Împrovizaţie de gen.
Citeşte plictisită corespondenţa. Unele adrese îi plac, le mângâie, le dezdoaie colţurile. De altele este nemulţumită, le mototoleşte şi le aruncă nervoasă la coş. Apoi le ia din coş, le rupe cu ciudă şi pune bucăţelele într-un buzunar al paltonului.
Se aprinde becul roşu de câteva ori. Se dezbracă febril, pune pălăria şi paltonul în cuier. Dă să iasă. Se întoarce ca şi cum le-ar spune ceva celor convocaţi la şedinţa imaginară că pot să plece. Îi zoreşte gesticulând. Durează numai câteva secunde până când se aşează senină pe scaunul său de la secretariat. Mai are timp totuşi să  se scoale încă o dată să şteargă praful de pe panoul cu fruntaşii în producţie, scuipă, şterge, lustruieşte. Ia din nou loc.
Intră aferat directorul. Costum sobru, geantă diplomat. Secretara se ridică în picioare. Bineţe scurte şi intră în biroul său.
Se face comod, se întinde, sună secretara care apare imediat, îi arată un panou de la perete aşezat într-un stativ de metal pe care scrie PAUZA DE MASĂ! Secretara face semn că a înţeles. Îl arată publicului, iese cu el de la director şi îl pune în faţa biroului său.
Directorul deschide diplomatul, scoate un şergar cu motive naţionale, îl aşează pe birou, şi, mai departe plin de pedanterie, un calup întărit de mămăligă, o bucată de brânză mult mai mică, o ceapă, două roşii minuscule şi sare. Renunţă la una din roşii pe care o pune din nou în diplomat. Scoate un cuţit imens de mezeluri, o scobitoare de plastic, îşi agaţă un alt prosop barbeţică şi mănâncă totul, inclusiv ceapa întreagă. Punctul culminant al acestui mic dejun îl constituie hotărârea lui nestrămutată cu care mestecă şi înghite, mestecă şi înghite şi lacrimile care îi curg din abundenţă. Dacă ceapa nu îi provoacă lacrimi, acestea trebuie s(t)imulate altfel, dar fără ele nu se poate!
Strânge masa, aruncă resturile la coş. Se răzgândeşte privind neîncrezător în direcţia secretarei, ia resturile din coş şi le pune într-o altă pungă şi apoi le închide în diplomat. Îşi curăţă satisfăcut unghiile.
În acest timp secretara a deschis radioul. Fond muzical discret, muzică populară. Dar ceva cu totul nepotrivit cum ar fi de pildă „În grădina lui Ion”.
Pentru evitarea monotoniei pot veni doi funcţionari la intervale determinate, doritori să intre la director dar secretara le arată inflexibilă panoul cu PAUZA DE MASĂ! şi aceştia se retrag. De câteva ori secretara a încercat să privească printr-un orificiu în perete să vadă ce mănâncă directorul, şi îi este ciudă că nu vede nimic.
Directorul sprayază hainele, gura, aerul din jurul său pentru înlăturarea mirosului. Sună. Apare secretara. Face semn că pauza s-a  terminat. Secretara strânge panoul pe care îl pune la locul său.
Directorul îşi compune o mină de om sătul şi fericit. Cu mâinile la curea, se bate pe pântece.
Sună din nou. Directorul schiţează o semnătură în aer. Secretara vine cu mapa. Stă în picioare lângă director cât acesta citeşte şi semnează corespondenţa.
Secretara adulmecă. Îi place. Se uită la coşul de gunoi. Nu zăreşte nimic. Porneşte după o undă de miros, cu faţa spre public. Directorul îşi ridică privirea din hârtii. Surprinsă secretara revine dintr-un singur salt la locul ei. El o priveşte întrebător, ea îi zâmbeşte mieros.
Ia mapa şi se retrage.
În biroul său intră un tip îmbrăcat pestriţ dar plin de morgă. Poartă o servietă diplomat pe care scrie în diagonală, cu litere mari, albe: MINIST şi dedesubt, ER.
Secretara se sprijină de birou, cu faţa către oaspete şi apasă un buton nevăzut. Lampa de pe biroul directorului se aprinde şi se stinge de câteva ori la rând.
Fond muzical adecvat. MINIST-ER-ul vrea să intre la director dar secretara îi face semn că acesta lipseşte. Sublinieri sugestive de trompetă, trombon ca la bâlci sau carnaval. Insul gesticulează că s-au înţeles la telefon, să se vadă la o anumită oră, să semneze o situaţie cearceaf, lungă cât toate zilele pe care o scoate din propria servietă.
Gestica secretarei exprimă imperturbabil: „Nu e şi pace!”
Când s-a aprins becul, directorul a sărit de pe scaun, a ridicat o trapă din faţa biroului şi s-a ascuns. Revine alergând precipitat după pălărie şi palton şi cade din nou în ascunzătoare, exact în momentul în care secretara şi insul său pătrund înăuntru.
Secretara ia scaunul şi cu aerul cel mai firesc din lume, îl apropie de birou. „Nu e? Nu e!”
Cortina cade  pe un fond muzical carnavalesc .
Dacă le-a plăcut, spectatorii au voie să aplaude.
Memorat
Pagini: [1]
  Răspunde  |  Trimite acest subiect  |  Imprimă  
 
Schimbă forumul: