Cui i-e frică de Comentarii?

[Silvia Velea]

Când s-a adaugat secţiunea "Comentarii" pe Citatepedia, m-am gândit că e o treabă bună. Speram ca pe lângă revelatoarele "ce mishto! superb! adevarat! cool! super-tare! kalumea!" şi altele asemenea, să am bucuria să citesc şi comentarii pertinente, idei inspirate de citatele publicate şi informaţii inedite despre autori (mă refer la cele care ar fi aruncat o lumină nouă asupra operei lor). Mă gândeam că discuţiile nu se vor deosebi prea mult de întâlnirile din adolescenţa mea, cu prietenii, la o cofetărie sau în parc, când ne mai împărtăşeam şi impresiile despre cărţile citite. Ei, dar să apară în "Casa Citatepedia" şi autorii în persoană, asta depăşea orice speranţă a mea.  Era ca şi când bustul lui Nichita Stănescu, din parcul adolescenţei mele, auzind ce debitam noi la adresa lui, s-ar fi aplecat deasupra noastră si ar fi început să ne spună că suntem nişte mucoase care nu înţeleg "definiţiile filozofico-lirice ale conceptelor fundamentale ale existentei poetului".

Dar asta nu se întâmpla, desigur. Nichita Stănescu a fost un mare literat, ca mulţi alţii prezenţi pe paginile site-ului, care a înţeles că scriitorul este însăşi opera lui, nu un cerber la monumentalele porţi ale creaţiei sale, ca să o apere de toţi "neaveniţii alfabetizaţi". Iar o operă nu se poate apăra pe sine, nu se poate explicita din afara ei însăşi, nu poate străluci în ochii altcuiva decât cei ai cititorului, aşa cum este el.

Dacă pe site, autorii care au citate publicate pot interveni ca să-şi apere genialitatea şi persoana, punându-le pumnul în gură celor care se simt invitaţi să comenteze, ce se fac cu ceilalţi, care-i desconsideră în sinea lor? Probabil, ceea ce nu cunosc nu-i deranjează.

Rămân la părerea că opera unui scriitor nu-i mai aparţine acestuia decât prin drepturile de autor. Odată ce au văzut lumina tiparului, ideile lui intră în alte minţi, care le vor interpreta, le vor da un curs nou, iar la autor cel mult se poate întoarce un gând de mulţumire, de recunoştinţă. Să fim cinstiţi, nici măcar Nichita Stănescu nu are ridicat un bust în conştiinţa fiecărui cititor al său...

[sorincerin]

CORECT!

[monica trif]

Bune sau rele, rautacioase sau binevoitoare, comentariile sunt de folos. In primul rand pt ca acest lucru denota ca textele noastre sunt citite. Al doilea avantaj e ca ne trezeste daca suntem prea banali si ne incurajeaza daca scriem frumos intr-adevar. Pe cei care dau cu 'bata', trecem peste ei cat se poate

[Silvia Velea]

Ce-ar fi trebuit să facă actorii sau dramaturgii care, pe scenă, în loc de aplauze, primeau huiduieli ori, în loc să li se arunce flori, li se aruncau roşii? Trebuiau să sară la bătaie cu publicul, fiindcă "vulgul" n-a înţeles piesa sau interpretarea? Nu spun că trebuie să scrii ce vrea poporul, spun că trebuie să nu iei la modul personal nici aplauzele, nici înjurăturile. Trebuie doar să selectezi dintre reacţiile pro şi contra, în egală măsură, pe acelea care simţi că te învaţă ceva, care lămuresc o îndoială, care-ţi descoperă o calitate etc. Dar cei mai buni profesori pentru un scriitor rămân tot cărţile pe care le citeşte (ale altora, desigur).

Dacă eşti prea banal şi aştepţi să te "trezească" publicul, n-o să ajungi prea departe. Dacă "încurajările" te îndeamnă să mergi mai departe, ai să te împotmoleşti destul de repede, atunci când o să-ţi dai seama că izvorul e în ceilalţi, nu în tine.

[mirela]

Multumesc Silvia pentru punctul pe i, in ceea ce priveste creatia. Eu am primit un dus rece aici...care a fost racoritor, recunosc si cu ceva invataminte! de bine!

la buna citire!

[Viorel Muha]

.

În cultura Românescă sa ajuns de multe ori la nivelul de discurs sau critică, care au copiat aspectul de bâlci şi de tarabă din politic. Consider că trebuie să fiu demn şi să nu înclin coloana în faţa unor, autori, critici sau cititori, care rău intenţionaţi, cu termeni şi vocabular din politicul Romănesc, vin să mă critice. Mulţi autori, chiar valoroşi procedeaza la fel, ei au acelaşi comportament şi vocabular.

Eu mă delimitez şi nu agreez o asemenea critică sau discurs, sau orice altceva care vine de la un astfel de tip de persoană. Sunt autori, critici si cititori care indiferent de valoarea lor, au un discurs civilizat, şi au  obiectivitatea drept principală calitate, obiectivitate dezbarată de racilele polticului şi a celorlalte sentimente umane negative însoţitoare.

Accept între anumite limite de comportament civilzat, umoristic, fără invidie, ură, egoism, etc. , butada conform căreia, criticul, cititorul este "stăpânul" nostru. Acesta în condiţiile cănd acesta primeşte pe gratis, truda celor care scriu şi care nu este chiar aşa de uşoară.

Miruş! Cred că unii autori trebuie din când în când sâ-şi revizuiască ce vor să obţină, forma prin care doresc asta, fie de la critici, fie de la cititori, modul drept sau nedrept pe care îl acceptă de la aceştia de critică sau comentariu, fără ca să trebuiască să încline coloana, fie ca autori, critici sau chiar ca cititori. Consider că toţi avem obilgaţia să aducem cultura Romănescă acolo unde îi este locul, dreaptă, ca un far de lumină în această societate pe care o putem constata că deocamdată, întruneşte condiţiile unei societăţi de la periferia  Europei în toate sensurile şi domeniile.
.

[Silvia Velea]

Viorel Muha,

Cred că pui problema greşit. Aici nu e vorba de "coloana" scriitorului, ci de creaţia lui.  Ca să revin la Nichita Stănescu, el spunea că nu există poeţi, există poezie. Altcineva spunea că nu există decât două feluri de muzică: muzică bună şi muzică proastă. Aplic aceleaşi principii în cazul literaturii şi spun: nu există scriitori, ci doar literatură bună şi literatură proastă. Cine hotărăşte în ce categorie intră "truda" fiecăruia? Simplu, cititorul. Poţi să faci abstracţie de critici, dacă vrei, şi de ceilalţi autori, dar cititorul are un statut special. Lui te adresezi. Dacă din zece cititori, nouă vor spune că nu le place ce scrii, iar unul spune că îi place, poţi să alegi trei variante: ori îi beşteleşti pe ăia nouă şi-l preamăreşti pe al zecelea, ori te laşi de scris, cei nouă câştigând democratic prin majoritate numerică, ori îţi vezi în continuare de scris, mulţumit că măcar un singur om din lumea asta se bucură de ceea ce ai tu de oferit.

Faptul că oferi pe gratis te priveşte personal. Tot pe gratis şi cititorul îţi spune părea lui (aşa cum e, frustă, fără menajamente), dar ia în calcul că pe el îl mai costă şi timp ca să te citească. Nu te amăgi, dar nici nu te îngrijora, literatura valoroasă ajunge pe locul său, fără niciun sprijin din partea autorului. Un scriitor român nu poate susţine cultura românească decât scriind literatură de bună calitate. Şi cititorul face exact acelaşi lucru, prin simpla ei recomandare.

[Viorel Muha]

.
Îmi pare rău Silvia că ceea ce am postat, probabil că nu am expus suficient de clar şi nu a fost înţeles în plenitudinea generală a mesajului, dar coloana autorului, cititorului, criticului, părintelui, cuplului, omului de afaceri, de cultură, de stiinţă,  cetăţeanului de pe stradă, săracului, bogatului şi  în primul rând a unei societăţi în totalitatea sa, în vârful căreia au ajuns persoane cu caracter, cultură şi cinste îndoielnice, nu poţi să nu confirmi că în acest bulion care este acru de zeci de ani, nu a fost afectată coloana fiecăruia, indiferent de cine dăruieşte şi cine primeşte, pe gratis sau cu plată .

.
De asemenea a cui este datoria de a da şi de a primi, respectiv forma recepţionării răspunsului aferent care întodeauna este negativ şi nemulţumitor din partea celui care primeşte, fără nici un efort. Nimeni nu te obligă să manânci ce nu-ţi place. Dar nici să vezi expusă o mâncare dizgraţioasă ca aspect, care poate fi una dintre cele mai bune la gust şi copoziţie pentru organism, să nu comentezi dacă trebuie expusă, mâncată sau ignorată.

Caţi trec pe stradă cu pregatire şi cultură, aruncă hartia motivându-se că el plăteşte taxe şi că gunoierii trebuie să ia hartia lui? De ce trebuie să suport eu gunoiul lui până vin gunoierii ? Asta nu vrea să-l ducă capul. Nu-l interesează. Şi pe Citapedia de ce eu trebuie să suport gunoiul altora sau alţii pe al meu, până va fi eliminat sub o formă sau alta?

Este vorba de arta de a convietui, de a şti ce pui pe masă, cum arată şi cât pot celilalţi  să suporte până, fie că hotărăsc ca este gunoi ambalat frumos sau ceva neaspectos, dar cu conţinut valoros. Varianta cea mai pertinentă este să realizeze fiecare în minimul necesar de timp, că propria lui creaţie nu este bună şi să nu se craponeze să o modifice sau să o retragă.

Privind cititorii;

Nu este vina nimănui ca te înţepi când nu te fereşti de albină, chiar dacă ea face miere. De asemenea şi miliardarii de astăzi ai Romăniei în euro, ei (şi alţii ca ei) constată zilnic că meritau mai mult, cand ei in fapt practic au primit de pomană (furand , inseland, etc)  şi culmea au şi pretenţii.  Ce încercăm noi să cultivăm ? Eu nu înţeleg.

Subiectul şi discuţia se extinde devenind mult mai complexă privind acest bulion acru în care trăim şi ne "războim", nepacifist şi neconciliator, în fapt având datoria să eliminăm răul, compromisul, frustările, pomana, nemunca, etc.

Multe noţiuni, calităţi sau defecte au fost induse în mase, deformat, distorsioanat, interpretate, inoculate, manipulate. Extrem de grav este faptul că ele au fost preluate şi au devenit pentru tinerele generaţii valori şi trepte de a ajunge cineva în acest mod în societate. Nu vreau să dau exemple căci este plină viaţa noastră zi de zi cu ele. Trebuie doar să ne oprim un pic din acestă viteză nebună al evoluţiei pozitive sau negative şi să mai medităm puţin la ceea ce facem, cum acţionăm şi unde credem că vom ajunge.

Altfel pusă problema astăzi, trebuie de multe ori să înclini coloana ca să obţii cee ce meriţi, alţii cu mult mai slab pregătiţi obţinând altfel ceea ce de fapt nu li se cuvine. De ce ? Tocmai că trăim în acest bulion acru în care ne complacem şi ne este ori frică să scăpăm de el, fie să ieşim din el.  Ne complacem adimiţând compromisuri, de multe ori grave care afectează în viitor caraterul viitorelor generaţii. Aceasta nu însemna libertate, democaraţie şi întreaga pleiadă ce derivă din acestea. Mulţi preferă comoditatea acceptării a acestora din diferite motive, iar alţii din interes şi profit să ne sufocăm în acest bulion acru cu fiecare zi ce trece .

La fel se întâmplă dar la altă scară şi nivel în cultură. Exemple practice dovedite şi de care încă mulţi nu le vine să creadă că există şi în care ne complacem adimţindu-le,  le pot expune cu subiect concret şi motivat.

Eu aici mă opresc. Nu pretind absolut nimic de la nimeni. Eu personal arăt ceea ce cred eu. Consider că sunt  destui care pot dezvolta, analiza constructiv, pozitiv cele afirmate de mine, nepătinitor, fără interes, bravură şi fără a fii neetic, mai ales că doresc să o facă cu coloană vertebrală. Atât.

Mă întreb cine este dator să dea şi cine să primescă? De ce, cel care oferă trebuie tras la răspundere şi i se spune că nu este obligat să ofere? Ce mod de gândire abordăm ? Eu am rămas nelămurit încotro ne îndreptăm găndid astfel.

să .... scrieţi bine
.

[Lucian Velea]

Eu sunt de acord că în comentarii apar derapaje de limbaj, hai să le spunem "gunoaie". Întrebarea este: când devin cuvintele "gunoi"? Ne trebuie criterii obiective, altfel nu ajungem nicăieri. Putem spune că sunt gunoaie injuriile, incitarea la ură de rasă, obscenităţile. Nu cred însă că a exprima o părere, că a critica, chiar tare, o creaţie este "gunoi". Nu trebuie însă confundată afirmaţia "poezia aceasta este o prostie" cu "poetul acesta este un prost".

[Silvia Velea]

Viorel,

Nici de data asta nu te-ai exprimat mai clar, fiindcă amesteci lucrurile, dar pentru cât am înţeles, o să încerc să răspund.
În viaţa socială, de familie, intimă, sau în orice relaţie care te priveşte în mod direct ca persoană, e dreptul tău să aperi verticalitatea coloanei tale vertrebale. Cum o faci,  rămâne la alegerea ta, în funcţie de educaţia, ţelurile şi valorile pe care le ai.

Eu m-am referit strict la literatură, care este meseria scriitorului. A aceluia care publică, fireşte. Ca orice meseriaş, poate primi laude sau critici pentru prestaţia lui. Poate fi recomandat şi altora sau poate fi defăimat, pentru a nu-şi mai pierde şi alţii timpul şi banii cu el. La fel se întâmplă şi cu un vecin binevoitor, dar nepriceput, care se oferă să ne schimbe instalaţia pe gratis. Dacă suntem nemulţumiţi de serviciul lui, cu prima ocazie ne vom plânge şi celorlalţi vecini, ca să ştie şi ei, eventual, cu cine au de-a face.

Atunci când publici, trebuie să fii sincer până la capăt. Ce urmăreşti dăruind lumii ceea ce scrii? Poate nu vrei bani, dar poate vrei glorie, faimă sau măcar o recunoaştere duioasă? Nu tot ce-i gratis e şi ieftin, iar aici am în vedere o multitudine de implicaţii psihologice. Să zicem că publici pe hârtie, cineva îţi cumpără cartea, îşi dă seama că e maculatură şi o aruncă cât-colo, zicând la adresa ta şi vreo două de dulce, dar care, spuse în sinea lui, nu ajung la urechile tale.  Asta nu te supără? Asta nu te afectează? Asta nu dăunează imaginii tale ca scriitor? Nu tot ce se scrie poate fi comentat sau criticat în cuvinte savante sau măcar la subiect. Uneori nu-ţi vine să-i zici celui care scrie decât că ţi se pare banală şi neinspirată producţia lui.

Mulţi oameni au frustrări. Nu sunt respectaţi ca părinţi, nu sunt apreciaţi în calitate de colegi de serviciu, nu sunt iubiţi ca soţi, nu sunt recunoscuţi ca profesionişti, nu sunt admiraţi ca oameni de cultură... Dar lucrurile nu trebuie amestecate. Şi noi acrim "bulionul" societăţii prin aceste frustrări care transpiră din noi. În tot ce gândim, în tot ce spunem, în tot ce facem.

Ca să nu mă lungesc,  trag nişte concluzii:
- între scriitor şi cititor, zic şi eu ca Leon Bloy, nu se ştie niciodată cine dă şi cine primeşte;
- îi judecăm prea mult pe alţii şi prea puţin pe noi înşine;
- lumea nu e "aşa cum e", lumea o facem noi, toţi împreună, dar fiecare o poate îndulci după puterile sale;
- n-are rost să te superi că un câine te latră, în loc să-ţi vorbească, e în natura lui să facă asta.

E felul meu de a vedea lucrurile, nu spun că am neapărat dreptate.