19 Martie 2024, 05:33:49 *

Autentifică-te cu numele de utilizator, parola şi precizează durata sesiunii.
 
   Pagina principală   Ajutor Caută Calendar Membri Autentificare Creează un cont  
Pagini: [1]
  Trimite acest subiect  |  Imprimă  
Autor Subiect: Povestile Vestului Salbatic  (Citit de 73708 ori)
0 Utilizatori şi 1 Vizitator pe acest subiect.
vanghelis007
Erou
*****

Popularitate: 2
Mesaje: 623


Vezi Profilul Adresa de email
« : 04 Decembrie 2009, 09:07:26 »

Deoarece va plac povestile vestului salbatic, haideti sa descoperim si sa oferim cititorilor, astfel de povesti, unele dintre ele, fascinante:
Povestea lui John Hardin, cel mai sangeros pistolar din Vestul Salbatic.

Vă voi povesti istoria lui John Wesley Hardin, unul din pistolarii cei mai sângeroşi din tot Vestul Sălbatic. Viaţa sa nu este foarte diferită de a noastră şi, asemenea lui, au fost şi alţii care au trecut prin situaţii dure, într-un mediu ostil, bun doar pentru supravieţuitorii înnăscuţi. Hardin a fost un criminal, nu există nici cea mai mică îndoială, iar cele patruzeci şi patru de victime oficiale o demonstrează, dar dacă ascultăm legenda sa, vom afla că el însuşi a afirmat că nu a omorât pe nimeni care să nu o merite. Chiar Bob Dylan a compus un celebru cântec dedicat pistolarului, unde se spunea că John, cunoscut şi ca „Degete reci”, era prietenul săracilor şi că niciodată nu a omorât un om bun. Putem vedea că epica eroilor populari dă dovada de o uimitoare generozitate, în comparaţie cu reprezentanţii puterii oficiale.

John era chipeş, ochii săi migdalaţi păreau ai unui prădător, iar în minutele dinainte să tragă păreau de gheaţă. În realitate, tot corpul lui Hardin se transforma într-o statuie de fiecare dată când se pregătea pentru un nou duel, de asta îl mai numeau şi „Inimă îngheţată”. Foarte puţini puteau trage cu siguranţa cu care o făcea John; iar mâna sa stângă era înspăimântător de eficientă când mânuia Coltul său de calibru 38.

Cine a fost John Hardin?

Wesley John Hardin s-a născut în Bonham, Texas, pe 26 mai 1853. Tatăl era un pastor metodist, obişnuit cu călătoriile prin ţinuturile acelui nou stat pe a cărui steag apărea o stea singuratică. Puţini şi-ar fi imaginat că unul dintre vlăstarele pastorului va intra în competiţie cu simbolismul acestei embleme a Sudului. Familia Hardin s-a plimbat prin multe oraşe, unde capul familiei încerca să îşi câştige viaţa muncind, fie ca pastor, fie ca profesor, dacă nu găsea nicio turmă de oiţe credincioase, să le salveze.

John a fost rebel, la fel ca şi pământul care l-a văzut născându-se. De fapt, în timpul vieţii sale, a avut întotdeauna cuvinte de dispreţ pentru yankeii care călcau cu cizmele lor victorioase teritoriile sudice. Nu a arătat niciodată înclinaţie către studiu, cu toate că este adevărat că practica religioasă îl motiva atât cât să predea catehismul pentru tineri. Părinţii săi au înţeles repede că fiul lor le va crea probleme. Chiar Hardin mărturisea, câţiva ani mai târziu, în autobiografia sa, că în copilărie le-a provocat părinţilor săi numai dureri de cap. Bătăi la şcoală, certuri pe stradă, fugă de la şcoală, micul John începea să-şi arate caracterul dificil. În ciuda acestor incidente, băiatul a fost mereu considerat modest şi educat, astfel că toţi au socotit că acele boroboaţe erau doar copilării şi că vor trece cu timpul. Dar nu au trecut, ba mai mult, aceste incidente au devenit tot mai dese.

La doar 14 ani, Hardin bagă cuţitul într-un tânăr…

La vârsta de paisprezece ani, John era în mijlocul unui scandal obişnuit – de data aceasta pentru o fată – când, dintr-o dată, a scos un cuţit şi, fără să clipească, l-a înfipt în rivalul său. După asta, tânărul John, destins, se întoarse acasă ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Din fericire, băiatul rănit nu a murit şi autorităţile au decis să nu îl închidă pe John, ţinând cont de vârsta sa fragedă; o greşeală gravă, pentru că incidentul trezise instinctul asasin al lui W. J. Hardin. Din acel moment avea să se vorbească mult despre el.

Hardin3…iar la 15 ani, omoară primul om

Un an mai târziu, a apărut în viaţa sa un fost sclav de culoare numit Mage şi, după cum ştim, John era, în întregime, simpatizant al cauzei sudiste, inclusiv al rasismului extremiştilor din sudul Statelor Unite. Pe de altă parte, herculeanul Mage, după ce şi-a recăpătat libertatea, nu se dădea înapoi în faţa nici unui alb, spunând provocator: „niciodată, nici un alb nu mă va mai face să mă înclin”.

Într-o dimineaţă, John se plimba cu calul său printr-un sat din ţinutul Polk. Când încercă să traverseze o străduţă îngustă, s-a întâlnit faţă în faţă cu Mage. Cei doi se văzuseră cu câteva zile înainte într-o încăierare şi îşi păstraseră ranchiună reciproc. Mage se puse în calea călăreţului. John încercă să avanseze, dar fără succes, pentru că fostul sclav prinse cu forţa hăţurile calului. Hardin îl privi câteva minute pe Mage şi, fără vreo vorbă, a scos pistolul, trăgând atâtea gloanţe câte avea încărcătorul. Corpul musculos al lui Mage a căzut ca secerat, iar John Wesley Hardin începu să devină faimos. Avea cincisprezece ani şi omorâse primul om.

La 16 ani, omorî 4 oameni într-o singură zi

Pe măsură ce numărul de asasinate creştea, urmările nu s-au lăsat aşteptate. La 16 ani a fost reţinut şi închis într-un fort al armatei. În închisoare se afla un prizonier care se mândrea că are un pistol ascuns, iar John i-a cumpărat arma şi câteva zile mai târziu s-a prefăcut că este bolnav. Văicărelile lui întinse pe durata mai multor zile au scos din minţi un gardian al închisorii, care, în cele din urmă, fără să-i dea prea multă atenţie, intră în celula unde se afla adolescentul. John, cu o stăpânire de sine străină unei fiinţe umane, a tras asupra gardianului stupefiat, omorându-l instantaneu. După incident, fură un cal şi fugi cât putu de repede, urmărit de trei soldaţi. Câteva minute fugarul a simţit în ceafă răsuflarea patrulei care încerca să îl prindă. Apoi, ca într-o secvenţă de western, John se opri brusc, se întoarse, şi fără să ezite prea mult, îi omorî pe cei trei. John nu se mai opri decât la frontiera cu Mexicul şi, odată ajuns acolo, priceperea sa în creşterea şi îngrijirea cailor a fost un atu suplimentar când i s-a oferit să se angajeze ca văcar la ferma Chisolm.

saloonCinci mexicani omorâţi într-o clipită

În acea perioadă a omorât şapte oameni în diferite ocazii, pe unii din cauza datoriilor la jocurile de noroc, alţii au fost victimele impresionantei sale psihopatii, dar niciun incident nu se apropie măcar puţin de dramatismul celui în care şi-a măsurat forţele cu cinci hoţi de animale mexicani. Se întâmpla în anul 1871, când nici nu împlinise optsprezece ani. Într-un han apropiat de graniţă, oamenii lui Chisolm căutau nişte hoţi de vite, care în acele săptămâni dădeau târcoale prin apropierea fermei. Într-o noapte, în acel han au apărut cinci mexicani care erau foarte bine înarmaţi, iar după feţele lor păreau să caute ceartă. După obişnuitul schimb de înjurături, colegii lui Hardin au optat pentru evitarea iminentei lupte. Mexicanii păreau duri şi situaţia risca să scape de sub control. Cu toate acestea, J. W. Hardin a hotărât să-şi măsoare forţele cu acele personaje. Într-o secundă, cei cinci s-au înşirat în linie dreapta, umăr lângă umăr, în faţa lui Hardin. Feţele lor, marcate de duritatea unei vieţi prea puţin norocoase, reflectau printre cicatrice şi dinţii căzuţi, fericirea că li se dă ocazia să pună la pământ, fără probleme, un puşti nebun şi insolent.

Hardin, ca de obicei, păru că îngheaţă în faţa oponenţilor săi, în ochii săi se ghicea infernul care era pe punctul de a se dezlănţui. Lumea care lua cina la acele ore în tavernă a abandonat mesele pentru a căuta un refugiu sigur. Hardin nici măcar nu clipea, mâinile sale se aflau la o distanţă infinitezimală de pistoale. Totul era pregătit pentru tragedie. Secundele care au trecut păreau o eternitate. Dintr-odată, unul dintre mexicani a încercat să îşi scoată pistolul, acesta fiind semnalul de început al acelei răfuieli macabre şi înfiorătoare. John Wesley Hardin, cu viteza unui mustang, a scos cartuşierele şi cu o răceală uimitoare i-a doborât, unul câte unul, pe cei cinci mexicani nervoşi. Un minut mai târziu, cinci cadavre zăceau pe podeaua îngheţată a acelui local apropiat de graniţă. Cu aceleaşi mişcări sigure, John se aşeză la una din mesele rămase în picioare după schimbul de focuri, chemă ospătarul şi îi ceru o friptură bună pentru cină. Sunt dintre cei care cred că activitatea produce foame, dar, Dumnezeule! Să omori cinci oameni, oricât de răi ar fi, poate să provoace orice, numai poftă de mâncare, nu! Dar, în mod clar, este vorba despre unul dintre cei mai mari psihopaţi din vest.

Să ne amintim, până acum „Hardin degete reci” omorâse, în mod oficial, doisprezece oameni, cu toate că, în mod neoficial, se zvonea că erau mai mulţi. Cel puţin acum începuse să se bărbierească, fapt ce îi dădea un aspect mai viril în faţa bărbaţilor duri cu care se tot înfrunta.

JohnWesleyHardin-2Recompensă de 40.000 de dolari pe urmele pistolarului

Pe data de 29 februarie 1872, inima lui John a început, în fine, să bată ca orice inimă omenească. Atunci John a hotărât să se căsătorească cu prima şi unica sa dragoste, frumoasa Jane Bowen, cu care a avut patru copii: Maria Elisabeth, John Wesley, Jane Martina şi Callie, dar nu s-a putut bucura prea mult de viaţa de cuplu şi de urmaşi, din cauza faptului că John Wesley era cel mai căutat pistolar din toată America de Nord. Pe capul său se pusese un preţ de 40.000 de dolari, sumă care, pentru acea perioadă, era uriaşă. Sute de vânători de recompense şi şerifi s-au pus pe treabă, încercând să-l prindă pe acest criminal care, cu paşi siguri, intra în istoria tinerei naţiuni. Hardin a făcut uneori parte din câte un grup, dar nu-i plăcea să călătorească însoţit de cineva. Era un singuratic.

Scopul principal era să-şi apere familia de pericole sau de răzbunare. Cu toate acestea, câţiva dintre apropiaţii lui, de asemenea cu un caracter violent, au fost striviţi sub greutatea legii. Doi dintre verii săi şi iubitul său frate mai mare, Joseph, au fost linşaţi şi spânzuraţi de un stâlp de telegraf. Era un avertisment direct pentru ca John Wesley Hardin să ştie că şi el, mai devreme sau mai târziu, avea să sfârşească la fel. Dar John era şmecher, inteligent şi periculos.

Un om a fost omorât de Hardin pentru că sforăia prea tare!

E la fel de sigur că mintea lui contorsionată îi juca farse, cum s-a întâmplat într-o zi în Abilene, oraş în care era şerif Wild Bill Hickok, alt personaj legendar al Vestului. Hickok ştia că Hardin se afla în apropierea oraşului său şi de asta a mărit vigilenţa, ordonând ajutoarelor sale să nu lase garda jos în nici un moment. De fapt, omul legii nu fusese dezamăgit niciodată de intuiţiile sale. John se afla în Abilene, ascuns într-un hotel rău famat. Tânărul era cam nervos şi încerca să înşele somnul, gândindu-se la soţia sa şi la faptul că ar trebui să-l împuşte pe Hickok. Pe când se gândea la toate acestea, auzi un zgomot puternic, care venea din camera alăturată, se ridică apropiindu-se de peretele de unde părea că provine acel zgomot gutural. Da, nu era nicio îndoială, acel zgomot infernal era sforăitul unui oaspete adâncit într-un somn adânc. John a rezistat cât a putut, dar momentul era atât intens, că nu se putu abţine, scoase pistolul din teacă, îl băgă printr-o gaură din perete şi trase fără ezitare, de câteva ori, în omul adormit, pe care îl lăsă adâncit în somnul celor drepţi pentru totdeauna. După micul incident, John fugi spre Abilene.

În anul 1874, şi-a sărbătorit vârsta de douăzeci şi unu de ani omorându-l pe ajutorul de şerif, care a devenit astfel victima cu numărul treizeci şi nouă. Alţi trei ani a reuşit să scape de justiţie; toţi vorbeau de el ca şi cum ar fi fost o fantomă, un spectru care străbate în voie statele din Sud. Părea că nimeni nu era în stare să îl prindă pe John Wesley Hardin.

John Hardin, arestat în tren şi condamnat la 21 de ani de închisoare

În final, pistolarul cel mai temut din vest s-a gândit că venise momentul să încerce să îşi refacă viaţa. Împreună cu familia sa a cumpărat bilet la tren, dispus să îşi caute norocul în Florida, dar fatalitatea a vrut ca unul dintre şerifii din Texas să călătorească cu acelaşi tren. Era data de 23 iulie 1877. John a fost recunoscut şi, încercând să scoată pistolul pentru un ultim duel, bretelele pantalonilor au făcut ca pistolul să nu iasă cu aceeaşi repeziciune. Astfel, poliţiştii au reuşit să îl imobilizeze pe John Wesley Hardin. Era finalul aventurii. Din fericire pentru el, în acel stat nu se aplica pedeapsa cu moartea, a fost condamnat, în schimb, la douăzeci şi cinci de ani de închisoare, pentru omorârea ajutorului de şerif. Pe data de 28 de septembrie 1878, s-a dat sentinţa şi Hardin a intrat în închisoarea din Huntsville. Este clar că a încercat să evadeze, dar mereu fără rezultat.

Din pistolar, avocat!

După o vreme, puţin mai relaxat, s-a orientat în închisoare către studiile academice; a studiat teologia, algebra şi dreptul. Mulţumită acestora a obţinut fără dificultate titlul de avocat. Pe data de 16 martie 1894, a fost graţiat ca rezultat al celor aproape şaisprezece ani de comportament exemplar pe care i-a petrecut în închisoare. De fapt, în acest timp J. W. Hardin a fost un deţinut-model, nu s-a implicat niciodată în vreo ceartă sau bătaie. Era ca şi cum spiritul său neliniştit atinsese liniştea necesară pentru a vedea viaţa din altă perspectivă.

A fost omorât din spate de un şerif

Dar, odată eliberat, avea să se deştepte în el din nou acel instinct asasin? Pentru moment, totul părea să spună că nu; John s-a angajat ca avocat în oraşul El Paso, era dispus să înceapă din nou, de data aceasta ca cetăţean cinstit în slujba legii şi a dreptăţii. Chiar el a dat aceste declaraţii ziarului El Paso Times: „Sunt un om paşnic, demn, care se înclină doar în faţa legii şi dreptăţii.” Citind aceste declaraţii, ne putem gândi că, într-adevăr, Hardin căzuse de pe cal şi lovitura suferită L-a dus pe calea cea dreaptă. Cu toate acestea, umbra trecutului său îl urmărea, în dimineaţa însorită din data de 19 august 1895, în timp ce juca liniştit zaruri în salonul unei taverne numită Las Cumbres, a fost împuşcat mortal din spate de către şeriful John Selman, om care se presupune că îl mituise pentru a-l împuşca pe un rival de-al său.

Astfel a murit John Wesley Hardin, la vârsta de patruzeci şi doi de ani. Înmormântarea sa a costat mai puţin de 75 de dolari, sumă ce se presupune că a fost plătită de o amantă. Se încheia povestea unui erou popular, iar viaţa sa a rămas imortalizată în zeci de povestiri, cântece sau filme ca acela în care a jucat Rock Hudson, numit “Povestea unui condamnat“. Legendarul său pistol Colt de 38 de milimetri se poate admira şi azi în muzeul J. M. Davis Arms din Oklahoma; este moştenirea lăsată de un suflet neliniştit care, ca şi altele, a făurit legenda Vestului Sălbatic american.
Memorat
vanghelis007
Erou
*****

Popularitate: 2
Mesaje: 623


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #1 : 04 Decembrie 2009, 09:16:52 »

Scurta poveste a oraselor fantoma.

"Vestul era, atunci, echivalentul in pamant si aur al libertatii. In schimbul unei mici taxe, guvernul acorda oamenilor titluri de proprietate pentru 320 de acri de pamant, singura conditie pentru a ramane in posesia terenului fiind ca proprietarii sa-l cultive. Lucru deloc usor: cai salbatici, vite greu de stapanit, focuri in prerie, viscole cumplite iarna, calduri insuportabile vara, indieni agre­sivi, paduchi, serpi veninosi si singuratatea vastei campii – pionierii Vestului se confruntau cu toate.

Printre personajele epocii ale caror ispravi au inspirat legende si balade se numara si femei (care calareau, trageau cu pistolul, jefu­iau si beau cu nimic mai prejos decat barbatii). Nume ca Annie Oakley, Belle Starr, Calamity Jane sau Cattle Kate au intrat definitiv in legendele Vestului. Cand Razboiul Civil a luat sfarsit, in 1865, si calea ferata transcontinentala a fost terminata, in 1869, nimic nu a mai stat in calea aventurierilor.

Goana dupa aur a atins apogeul.
Bineinteles, aurul nu era singurul minereu exploatat; in statele vestice s-au gasit argint, cupru, borax, chiar si uraniu, iar industria avea nevoie de fiecare dintre acestea. Stirea ca sunt bani de castigat s-a raspandit repede; la fel de repede au aparut orase ca Gold Springs, Gold Point, Leadville sau Chloride. Cand conditiile de viata au devenit prea aspre, cand minereul s-a terminat sau bursa s-a prabusit din pricina speculantilor (ca de exemplu in Vinerea Neagra, 24 septembrie 1869), orasele au fost abandonate la fel de repede cum au si aparut.

Mark Twain scria: „Cand zacamintele s-au epuizat, orasele au decazut si au disparut cu totul in cativa ani.“ Orase intregi au disparut complet de pe fata Pamantului si nu mai exista aproape nici o dovada a faptului ca ar fi existat vreodata. Unele asezari s-au pas­trat, insa, aproape intacte, in statele cu clima uscata si fierbinte ca Arizona, California sau New Mexico. In Valea Mortii, de exemplu, cele aproape 30 de orase-fantoma s-au conservat mai bine decat altele datorita efectului climei secetoase si urmare a protectiei oferite de faptul ca zona este parc national protejat.

Traseele Vestului Salbatic sunt frecvent strabatute de turisti, iar unele drumuri laturalnice conduc spre locuri legendare: la mormantul lui Billy the Kid, ucis de Pat Garret in 1881, sau la celebrul Tombstone. Cand vine vorba despre mostenirea istorica si culturala, europenii au un anume grad de aroganta, mai ales atunci cand aceasta mostenire este comparata cu a unei natiuni atat de tinere precum cea americana.

Vestul Salbatic atesta faptul ca America are o mostenire culturala unica, a carei principala dimensiune este cautarea, fara zabava si cu orice risc, a libertatii. Miscari literare si artistice au valorificat si valorifica inca aceasta exceptionala mostenire. E treaba altora sa judece daca si miscarile politice majore americane tin sau nu seama de ea. Oricum, in orasele-fantoma ale Vestului american, spiritul cu adevarat liber este inca viu si se releva oricui este dispus sa-l cunoasca si sa ia aminte."

Foto: Berthold Steinhilber/ Bilderberg/TCS
Traducere si adaptare: Miruna Vasilescu
Memorat
vanghelis007
Erou
*****

Popularitate: 2
Mesaje: 623


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #2 : 04 Decembrie 2009, 09:35:52 »


Jesse James

"Jesse James a fost unul dintre primele superstaruri ale Americii. Nenumărate cărţi şi poezii i-au fost dedicate celebrului bandit. ”Cel mai iute pistolar al Vestului Sălbatic” a fost omorît chiar de un tovarăş de bandă.

Articol de: Mioara Tronaru
24.12.2007

Jesse James şi fraţii săi au crescut într-o fermă şi într-o familie care era de acord cu sclavagismul. Cînd războiul de secesiune a început, fratele său, Frank, a intrat în armata sudistă. Jesse ar fi vrut tare mult să-l însoţească pe front, dar, în vîrstă de numai 16 ani, era prea tînăr pentru armată. După război, familia a devenit din ce în ce mai îndatorată faţă de bănci, ceea ce a alimentat ”dragostea” fraţilor pentru aceste instituţii. Pe 13 februarie 1866, au atacat prima bancă. Au recidivat cîteva luni mai tîrziu. Primul tren a fost atacat în 1873, iar prima diligenţă, un an mai tîrziu. Fraţii James se remarcau prin regularitatea ”faptelor de arme” şi prin violenţă. Atacurile au început să fie relatate în presă. Legenda începea să se contureze. Începînd din 1974, guvernul din Missouri angajează o agenţie particulară de vînători de recompense, Pinkerton. Aceştia, crezînd că au reuşit să-i localizeze, au pus o bombă în casa lor. Frank şi Jesse nu erau însă acasă în timpul exploziei, care l-a omorît pe Archie, fratele în vîrstă de numai opt ani, şi au rănit-o grav pe mama lor. Eşecul autorităţilor a divizat opinia publică şi s-au auzit voci care au cerut amnistierea familiei James. În 1876, fraţii James s-au asociat cu fraţii Youngers pentru a ataca o bancă din Minnesota, unde existau importante rezerve de aur. Operaţiunea a fost un eşec şi a însemnat sfîrşitul carierei lor. Şi-au luat nume de împrumut pentru a se putea stabili undeva şi pentru a-şi construi o viaţă modestă de fermieri. N-a durat mult, căci Jesse James şi-a făcut altă bandă cu care a început să terorizeze împrejurimile pînă prin 1881. Prima pusă pe capul lui a ajuns la 10.000 de dolari. Chiar camarazii săi de fărădelegi l-au asasinat pentru a pune mîna pe recompensă şi pentru o oarecare celebritate. Primul impuls al lui Frank a fost să-şi răzbune fratele, dar s-a predat apoi autorităţilor. A fost judecat şi achitat în 1883. "
Memorat
vanghelis007
Erou
*****

Popularitate: 2
Mesaje: 623


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #3 : 04 Decembrie 2009, 19:11:23 »

"Bastinasii Americii - Indienii
Prin filmele si cartile care povesteau despre Vestul Salbatic, o parte din istoria indienilor din America de Nord a devenit legenda. Istoria bstinasilor americani nu consta doar in povestile despre cowboy si indieni. Pieile rosii nu erau doar un singur popor, ci mai multe triburi, mai multe populatii cu moduri de viata diferite. Ei au populat continentul american cu cateva mii de ani inainte de oamenii albi.
Oamenii au sosit pentru prima oara in jurul anului 35000 i.e.n. in America de Nord, probabil din zona Siberiei de astazi, pe vremea cand cele doua continente erau legate de uscat. S-au raspandit pe teritoriul Americii de Nord si de Sud, s-au adaptat la conditiile locale si au format diferite triburi, sau altfel zis "natii".
Unii dintre ei traiau din pescuit si vanatoare, altii au invatat sa cultive pamantul. Adaposturile erau diferite de la un trib la altul. Corturile portabile erau ideale pentru tribul "picioarelor negre", care ducea o viata nomada si traia din vanatoare. Indienii "pueblo" se aparau de caldura arzatoare din deþerturi construindu-si case de chirpici.
Popoarele de bastinasi americani si-au dezvoltat propria cultura, limba si identitate. Pana cand au pus piciorul in America primii europeni, existau deje peste 300 de "natii" si limbi indiene. Columb a fost primul european care s-a intalnit cu bastinasii americani, pe teritoriul Cubei de astazi. Crezand ca a ajuns in India de Est i-a numit "los indios", adica indieni. Denumirea s-a pastrat pana in zilele noastre, desemnandu-i pe toti bastinasii continentului american.
Din Europa, spaniolii au fost primii care s-au stabilit aici si s-au folosit de resursele noului continent. Ei au venit in calitate de cuceritori þi dupa ce au calatorit pe uscat prin America, au ajuns in 1513 in Florida. S-au stabilit in grupuri mai mici luand sclavi din randurile bastinasilor, pentru a-si cultiva pamanturile. I-au obligat sa renunte la propriile religii si sa treaca la creþtinism.
Spaniolii s-au stabilit la inceput pe teritoriile de sud-est ale Americii de Nord, iar apoi au populat þi zona numita azi Texas. Sosirea lor a determinat schimbari uriase in viata multor popoare de indieni. Inainte de aparitia omului alb nu existau cai inAmerica; odata cu sosirea lor bastinasii au inceput sa cumpere animale de la europeni. 15878zfk42dxi3y
Triburile de indieni care traiau la marginea preeriei situate in zona centrala a continentului, se ocupau de cultivarea pamantului si vanatoarea de bizoni. La inceput alergau pe jos dupa prada, dar dupa ce au inceput sa foloseasca caii, au devenit mult mai eficienti. Mai tarziu aceste triburi s-au mutat pe zonele de campie, urmarind migrarea populatiilor de bizoni.
La inceputul secolului al XVII-lea colonistii englezi si olandezi au inceput sa populeze coasta de est. Initial, spre deosebire de spanioli, si-au cultivat singuri pamanturile, nefiind periculosi pentru indieni. Bastinasii s-au bucurat de sosirea lor, si chiar i-au ajutat, mai ales atunci cand au reusit sa procure arme de foc, instrumente de otel si diverse marfuri in urma unor schimburi comerciale.
Primele conflicte
Din cauza unor neintelegeri dintre indieni si albi s-a ajuns la ciocniri violente. In 1636 colonistii din Massachusetts su pus pe seama indienilor Pesoti uciderea a doi comercianti, razbunandu-seprin masacrarea unui intreg sat de cinci sute de capete. In urmatoarele trei sute de ani aceste fapte au fost tipice pentru coloniþtii europeni; ei ii considerau pe indieni salbatici si pagani.
In marea parte a secolului al XVIII-lea indienii si-au pastrat independenta fata de europeni. Britanicii, francezii si spaniolii s-au luptat intre ei pentru a pune stapanire pe continent si multe triburi de indieni s-au alaturat unora sau altora. In Razboiul de Independenta ei au luptat de ambele parti. In acest razboi americanii i-au invinspana la urma pe britanici, astfel luand naþtere Statele Unite ale Americii. Dupa razboi i-au pedepsit pe irokezii care s-au aliat cu britanicii prin distrugerea a peste 40 de tabere ale acestora, putinii supravietuitori refugiindu-se in Canada.
In aceste razboaie crunte din secolul al XVIII-lea torturile si masacrele erau frecvente de ambele parti. In aceasta perioada s-a raspandit unul dintre cele mai ingrozitoare obiceiuri ale indienilor, scalparea: taierea pielii si a parului de pe capul duþmanului invins. De extinderea acestui obicei au fost raspunzatori si europenii, deoarece ii plateaudupa numarul de scalpuri pe indienii aliati, angajati ca vanatori de capete. In secolul al XIX-lea atat printre indieni, cat þi printrealbi a continuat aceasta traditie sangeroasa.
Dupa victoria revolutiei americane au continuat conflictele dintre bastinasii nord-americani si europeni. In noua republica bastinasii au fost obligati treptat sa-si vanda sau sa renunte la pamanturile lor si sa emigreze sau sa se retraga in rezervatii. Principiul de baza al politicii guvernamentale a fost purificarea etnica. Nici macar asa-zisele "natii civilizate", care au preluat obiceiurile oameniloralbi, nu au fost crutate.
Pana in 1830 triburile care traiau la est de Mississippi au renuntat sa mai opuna rezistenta. Campia care se intindea la vest de rau era prea uscata si in ceea ce priveste conditiile de mediu, prea aspra pentru ca albii sa se stabileasca acolo. Guvernul Statelor Unite a hotarat ca indienii sa fie mutati pe campiile de vest. Aceste teritorii, spuneau guvernantii, "cata vreme va creste iarba verde si vor curge apele raurilor vor fi ale indienilor".
Drumul lacrimilor
Tribul indienilor Cherokee era unul dintre popoarele de bastinasi care au fost trimise pe preerie (Great Plains); cu toate ca acesta hotarare a fost atacata in 1838 in fata tribunalului, deportarea a avut loc. Plecarea lor a fost numita "drumul lacrimilor", pentru ca cel putin un sfert din ei au pierit de foame, epuizare si boli.
Indienii nu au putut trai in pace nici macar pe campie. Cand in 1849 s-a descoperit aur in California, mii de cautatori au trecut cu trenurile de marfapeste terenurile de vanatoare ale indienilor. Din clipa in care armata americana a fost trimisa pentru a-i proteja pe aceþti pionieri, ciocnirile nu au mai putut fi evitate.
Locuitorii campiei au rezistat mult timp la schimbarile aduse de omul alb. Ca urmare a vietii nomade þi a obiceiurilor de vanatoare erau calaretii si tintasii extraordinari, se puteau organiza pentru luptele de gherila si erau greu de gasit pe teritoriile proprii.Pana la urma insa au fost nevoiti sa se retraga. Macelarirea turmelor de bizoni a fost ultima mare lovitura. Oamenii albi pastrau doar pielea bizonului, fara sa se atinga de carne, astfel ca ii omorau cu miile. Indienii amenintati de foamete nu au avut alta alegere: au fost nevoiti sa renunte la viata de nomazi si sa se mute in rezervatiile infiintate de guvernul american.
Indienii Sioux insa au purtat trei razboaie cu oamenii albi, reusind sa-si apere o parte din teritorii. Atunci cand albii au pornit in cautarea aurului in Muntii Negrii din Dakota de Sud, a izbucnit un al patrulea razboi anti-guvernamental. In aceasta perioada,prin anul 1876, generalul George Custer impreuna cu cei 200 de soldati ai lui si-au pierdut viata in batalia din Little Bighom. Dupa unii, Custer a fost atacat prin surprindere, iar altii considera ca generalul a navalit necugetat peste o tabara de indieni. Drept urmare, armata Statelor Unite a pornit un razboi impotriva indienilor. Seful tribului, "Taurul Sezand" a fost exilat in Canada, iar alti conducatori au fost nevoiti sa se predea.
Asuprire totala
De-acum, majoritatea indienilor de peerie ramasesera fara pamanturi si fusesera trimisi in rezervatii. Conditiile grele de acolo i-au determinat din cand in cand sa evadeze sau sa se revolte, dar in 1886 cand Geronimo, seful de trib al apasilor a capitulat, s-a pus capat pentru totdeauna revoltelor. Cu patru ani mai tarziu au avut loc lupta cunoscuta sub numele de "batalia de la Wounded Knee". De fapt nu a fost o batalie, ci un macel: cavaleria a saptea pur si simplu a masacrat peste 250 de barbati, femei si copii. Armata a fost trimisa pentru a preintampina desfasurarea unui nou ritual religios numit "Dansul Spiritelor". Indienii sperau ca acest ritual ii va scapa de omul alb si le va aduce inapoi turmele de bizoni.
Bastinasii umiliti si saraciti au fost complet demoralizati, numarul lor a scazut rapid. Puterea s-a folosit de toate mijloacele pentru a distruge viata tribala. Au incercat chiar sa transforme pamanturile indienilor in mici gospodarii. Oamenii albi au confiscat o parte din productie. Intre anii 1880-1930 indienii si-au pierdut doua treimi din pamanturile ce le mai ramasesera. fx878z5142dxxi
In 1924 bastinasii americani au primit cetatenie americana. Multi dintre ei si-au dat seama ca s-a sfarsit cu modul lor de viata traditional, si s-au mutat in orase. In locul saraciei din rezervatii ei s-au ales cu cartierele de saraci de la periferia oraselor. Prin anii 1960 numarul populatiei indiene a inceput sa creasca din nou. In ciuda lipsei de scolarizare, a somajului si a rasismului multi dintre ei au incercat sa reinvie constiinta nationala, iar in anii 1990 numarul lor a crescut la 2 milioane."
Dragos Sergiu
 

 

 

 

 

 

 



Memorat
vanghelis007
Erou
*****

Popularitate: 2
Mesaje: 623


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #4 : 23 Decembrie 2009, 08:59:50 »

Sigur ca informatiile despre "Vestul salbatic" sunt disparate si este necesar sa punem putina ordine aici, pentru a intelege acest fenomen al vestului si cultura pe care a generat-o.Vom apela in aceasta directie la cartea lui Horia Matei,  "Cucerirea vestului salbatic, /legenda si adevar."
Termenul de Vest (West) a desemnat la inceput tot teritoriul aflat la apus de fluviul Mississippi.Acest spatiu salbatic, avea o populatie destul de rara, alcatuita din indieni si un numar destul de mic de aventurieri albi, care se ocupau cu vanatoarea si comertul de piei si blanuri.Pe masura ocuparii teritoriilor care au fost incorporate ca state ale Natiunii, frontiera fluviului Mississippi, s-a mutat si mai mult catre apus.Statele care au avut ca granita estica fluviul Mississippi: Minnesota, Iowa, Missouri, Arkansas si Louisiana, au fost numite "Vestul Mijlociu" (sau Middle West), impreuna cu statele care au fost intre Marile Lacuri si fluviul Ohio,si anume,-Wisconsin,Michigan,Illinois , Indiana si Ohio. Pe la mijlocul veacului trecut, Westul a desemnat o serie de teritorii care se aflau in prerie, in Marile Campii (Great Plains) si respectiv muntii si coasta Pacificului, ca:Texas,Oklahoma, California, New Mexico si Arizona.
O sa notam toate statele din vest cu capitala lor, pentru ca viitorii scriitori de "Western", sa nu incurce borcanele si sa puna din greseala sa se impuste sheriffii intre ei.
Texas, cu capitala Austin,
California,............Sacramento,
Oregon................Salem,
Kansas................Topeka,
Nevada...............Carson City
Nebraska............Lincoln
Colorado.............Denver
Montana..............Helena
North Dakota.......Bismark
South Dakota......Pierre
Washington........Olympia
Wyoming.............Cheyenne
Idaho..................Boise
Utah....................Salt Lake City
Oklahoma............Oklahoma City
New Mexico..........Santa Fe
Arizona................Phoenix.
Daca este sa vorbim de ceea ce a avut si are Vestul salbatic mai pitoresc, as aminti:Preria, Bizonii, cirezile de vite ale fermierilor, pustiurile nisipoase(Desertul colorat/Painted desert,)Valea mortii,(Death Valley), Cheile salbatice ale Raului Colorado (Marele Canion/Grand Canyon)Padurile uriase de pe coasta Pacificului, si altele.Dar toate acestea ar fi niste lucruri moarte, daca spatiile respective nu ar fi fost vanturate de o galerie de personaje pitoresti, ca:indieni, cowboy, hoti de vite, sheriffi, desperados.
Memorat
vanghelis007
Erou
*****

Popularitate: 2
Mesaje: 623


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #5 : 25 Decembrie 2009, 08:47:30 »

Se spune- si in aceasta directie s-au adus argumente arheologice foarte importante, ca cele doua Americi au fost locuite de foarte multa vreme de o populatie autohtona, care a fost contemporana cu epoca mamutilor, a calului salbatic si a lenesului de camp.O teorie general acceptata spune ca ameridienii au venit in migratii succesive din Nord-Estul Asiei peste stramtoarea Bering.
Prin anii 1800, s-a stabilit ca indienii posedau un numar de 5 familii de limbi din care derivau limbile triburilor indiene dupa cum urmeaza:
Familia de limbi akgonkine.
Din cadrul acestei categorii lingvistice, faceau poarte urmatoarele triburi:
Arapaho,black-foot(picioarele negre),yurok, algonkini, cree, delaware, kickapoo,menimenee, micmac, penobscot, potawatami sac si fox,shawnee,cheyenne,flathead (capetele turtite),bella coola, nootka, si kwakiutl.
Un alt grup lingvistic era acela numit:hokan-siuane din care faceau parte:
pawnee,barbareno-chumash,shasta,yuma, cherokee,mohawk, oneida,
seneca, tuscarora, wyandot, jicaque, acoma, chickasaw,choctow,creek, seminole, asiniboin,crow,mandan, osage, ponca, sioux,winnebango.
Apache-ii, faceau parte din grupul nadene, alaturi de triburile:carrier, chasta costa, chipewa,hoopa,navaho, sarsi, haida, tlingit.
Memorat
alvera
Incepător
*

Popularitate: 1
Mesaje: 14


A photographer working with dreams at Dreamstime.


Vezi Profilul WWW
« Răspunde #6 : 07 Februarie 2012, 15:12:44 »

Asta mi-a placut: "ochii săi migdalaţi păreau ai unui prădător, iar în minutele dinainte să tragă păreau de gheaţă"  yahoo_rotfl Ce reumatism o fi avut saracu'! Isi prevenea probabil dusmanii: in cateva minute o sa reusesc sa scot pistolul si ciur te fac, ai timp de o tigara...
Memorat

My photo-blog is alveraphoto.blogspot.com. Enjoy and have a nice day!
alvera
Incepător
*

Popularitate: 1
Mesaje: 14


A photographer working with dreams at Dreamstime.


Vezi Profilul WWW
« Răspunde #7 : 07 Februarie 2012, 15:18:08 »

 yahoo_rotfl yahoo_rotfl "Jesse James şi fraţii săi au crescut într-o fermă şi într-o familie care era de acord cu sclavagismul." Permiteti sa completez: "Familia era foarte ferma pe aceasta pozitie, dar ferma era ferm impotriva."  yahoo_laughloud
Memorat

My photo-blog is alveraphoto.blogspot.com. Enjoy and have a nice day!
vanghelis007
Erou
*****

Popularitate: 2
Mesaje: 623


Vezi Profilul Adresa de email
« Răspunde #8 : 21 Martie 2012, 07:19:11 »

Normal ca a crescut intr-o ferma. De aceea avea privirea asa de firma. Stia sa traga cu pistolul in sus, in jos, in dreapta si la stanga ba si sa se roteasca ca o busola 360 de grade. Daca numarul de grade ar fi fost si mai mare, s-ar fi rotit si in aceste conditii. Putea nimeri o musca la o distanta de o suta de metri cu vizibilitate redusa incat aceasta nu mai avea nevoie de hartie igienica poentru tot restul vietii sale.
Memorat
Pagini: [1]
  Trimite acest subiect  |  Imprimă  
 
Schimbă forumul: