acdc
Vizitator
|
|
« : 01 Ianuarie 2017, 02:44:04 » |
|
Vrem răspunsuri clare, răspicate la probleme cu sensuri și semnificații largi, cît mai largi, cuprinzătoare, fundamentale pînă la a înțelege, a dovedi , a creiona esența ultimei "redute", esența Totului. Antagonismul viziunilor, scurmă adevăruri nederanjabile. Adîncimea acestora, cert, se lasă cu greu dezlegată,...dacă. La țeluri macroexistențiale, maximale, vom uza de termeni cu concludență precum și pătrundere relativă, cu caracter lărgit, nespecifici. Astfel, personal, văd mulțimea matriceală primă ca o infinitate de primă mînă, eterogenă, nestabilizabilă, caracterizată de factori, potențial și tendințe de echilibrare. Acest macroamalgam este născător de forțe, mișcare, și produs, la modul direct, implacabil, independent de eventuali observatori, spre diferență de timp, care trebuie perceput de o existență specifică, cu potențe superioare implicite. Acesta există și se materializează continuu într-o interferență subdiviză, perpetuă, generală, infinită. Constituenți cu potențial crescut, într-o diversitate cvasiperceptibilă își dau mîna strîns, într-o relație biunivocă cu constituenți cu potențial minim, într-o diversitate imperceptibilă, nemăsurabilă tehnic. Împreună, descrie, emerge, formează Totul. Totul se mișcă, se resetează continuu, se modifică neîncetat, perceptibil sau nu, funcție de multitudinea infinită de stimuli parveniți din rest. Orice particulă, închipuită, definibilă sau nu, interacționează strîns cu toate celelalte ale Totului, prin intermediul cîmpurilor, într-o măsură mai mare sau mai mică, modulînd posturi infinite în vastitatea țesăturii Universului. Diferența de potențial, naște forțe care la rîndul lor, într-o continuă căutare a echilibrului general nasc mișcarea, premergătoarea percepției timpului, de către un observator înzestrat cu conștiență, Acesta, timpul, nefiind o interfață materială a realului, nu poate fi apucat, manipulat, distorsionat segmentat în vectori reali, acesta fiind doar o conveniență ideatică ce presupune existența unor receptori capabili, asupra căruia se poate interveni formal, teoretic, nesemnificativ, în hățișul devenirii. Timpul, deci, o hologramă motivațională, se bucură de virtuți relativiste, definite mental. Nefiind de sorginte materială, acesta poate fi asociat diverselor niveluri ale diverselor sisteme într-un trebuincios demers deductiv. Acesta poate fi perceput ca fiind atins de o relativitate activă, înțeles ca măsură specifică unei anumite dinamici în orice componentă a unei realități de necenzurat. Apreciat la nivel universal, acesta nu mai comportă unități de măsură, ci numai direcție asociată strict înșiruirii evenimentelor în succesiuneia lor indiferent de scară, poziționare sau orînduirea lor spațială. Totul, în măreția cuprinsului său permite, apreciez, o singură direcție de echilibrare, în comformitate cu cerințele mereu schimbătoare de potențial, niciodată mergînd înapoi, ci numai îainte, ca de altfel și timpul. Închipuiri poznașe, pot găsi oricînd tare ale cunoașterii, vizavi de care să inițieze incluziuni fantastice, acest fapt fiind de înțeles, neavînd însă nimic deaface cu realitatea seacă. Timpul curge continuu cu direcția clară din trecut, prin prezent, spre viitor, într-un parcurs conștientizat. Timpul nu este o entitate palpabilå care să conțină esență intrinsecă, el fiind de natură strict filozofică, ideatică, cu caracter tranzitoriu. Totul este cumul de cîmpuri infinite ce caracterizează fiecare constituent, cîmpuri convergente, îngemănate, suprapuse, întrepătrunse, subtile, omnipotente, cu puține șanse de a fi definite prea curînd, ce au capacitatea de a interfera, de a genera și schimba continuu un flux informațional ce stă la baza mișcării. Ca un singur corp, "înțepat la un deget", simte instantaneu și reacționează concomitent cu întregul organism. În treacăt, så amintim aici că viteza luminii, presupusă de noi în incompleta cunoaștere, ca fiind o constantă maximală a mișcării în Univers, nu este, apreciez, decît o stare intermediară relevată azi. Mîine, cînd vom avea revelația unei mai robuste iluminări, ne vom bucura mai mult ca sigur de alte adevăruri mai înalte. Cele mai mari surprize, le vom avea, se pare, de la cele mai mici diviziuni ale Totului, nimicuri cu potențial adăugat. Care sînt ele, ce potențial ascund, în ce fel, ce capacităț vor fi devoalate, încotro vor "bate", vom trăi și vom vedea.
|