Am gasit acest site din intamplare, vreau sa cred ca nu am o problema, stiu ca nu ar trebui sa ma intereseze parerea altora despre mine, dar vreau sa stiu cum se vede din afara toata treaba asta.
Se intampla sa fiu cuprinsa de o incertitudine vis a vis de tot ceea ce ma inconjoara. Oare am o problema din faptul ca pun prea mult acent pe detalii? ma gandesc, lucruriile mari li se intampla tuturora, un job, o casatorie, copil, moarte... importante sunt detaliile! cum traim aceste parti ale vietii care sunt vitale sau nu. E un mecanism cu care noi ne-am invatat si care ne mana din treapta in treapta pana la moarte. Ar trebui sa fim pregatiti din timp pentru fiecare, sau sa ni se intample pur si simplu. De fapt mecanismul asta are mici scaparii, nu vreau sa ma gandesc la noroc, fiecare e stapan pe viata lui, dar ma gandesc uneori e nedreapta viata asta. E janic sa ma gandesc la ceva care ma supara fara sa stiu de fapt ce e. Nu reusesc sa invinovatesc pe cineva sau ceva, nici macar pe mine. Si oare oamenii se pot schimba sau doar suferinta linisteste valurile vietii? Ce e viata fara valuri?
Care este problema de fapt, teoreticul si practicul mi se par pur si simplu ca doua oglinzi, se patrund prin imagini se oglindesc dar atat. Stiu unii chiar reusec sa faca ceeea ce isi pun in cap, dar eu nu. Neglijenta, nepasare, nesimtire. Merita sa ma mai gandesc daca nu fac niciodata ceva, sau de fapt nu pot sa nu gandesc. EXista identificare si eu nu am gasit. sunt in ceata.

Memoriu de noblete.
In apus de zii, neincetate ganduri ma fac sa realizez ca dincolo  de marginea prapastiei in care privesc sunt crezuri purtate pe buzele oamenilor inconstienti de prezenta lor.. Daca pamantul nu s-ar mai roti, am muri intunecati sau nu, mi-ar place sa mor noaptea, sa ma omoare intunecimea , sa ma doara ochii , sa rebufnesc dandu-mi seama ca dincolo va fii lumina si ca nu e totul sfarsit. Oare ce inseamna sfarsitul?
 Exista? Oare capatul va reprezenta o rezolvare a tot ceea ce ma framanta?
Oare voi vedea din nou firul vietii? Sa ma judec sau ma va judeca altcineva?
Daca mi-as raspunde singura intrebarilor, as spune un singur lucru……… Nu stiu.!
Nu am puterea sa gasesc raspunsuri in mine , nu stiu ce vreau, nu ma regasesc niciunde si simt ca nimic nu ma ajuta sa trec bariera fricii de adevar.
Cad minciuni arse si ele de neintelegeri, de patrunse  rautati si uitare, impletinduse-n jurul sufletului meu gol, pustiu dar cald. Care sunt mizele unui joc cupris de frica , intains pe o masa , cand stii din start ca ai pierdut.
Norocul nu il au cei ce-l asteapta, daca ar fii sa regasesc in fiecare  zi aceeasi savoare de multumire, viata s-ar rotii in acelasi sens strain si inapt propriei finite. Viata e in jur , in fiecre tulpina , in fiecare colt aspru si gol de nepasare. Daca moartea ar fii reala. Daca si cum era?
……….
De fapt nu e atat de complicat, de fapt totul curge intr-un sens lipsit de cantitatea de siguranta posibila si adjudecata de propriul nostru cap. E senazatia de bine, ca izbanda in fata propriilor valori individuale. Concret nu reprezint nimic si eu cred asta si vad asta in fiece zi pasibila disperarii. Chiar nu pot sa ma adun?
Char trbuie sa lacrim la fiecre greu?
Pot sa-mi doresc altceva?
Sau e doar o chestiune de abordare. Cred in vis, in ardoarea dorintei nascocite din intuneric si umbre, pot sa cred, sa am, sa vad, sa sper, intreaga mea fiinta lucreza la un inceput, fara scapari, fara nostalgice amiezi si ganduri putrezite in sertare. Ar trebui sa mor inainte sa ma sfarsesc si dincolo de toate, dramul de impas ma va cuprinde si nu ma cruta, zbuciumul interior va razbi.
Ma mint? Asta e natura mea, natura fiecaruia ce incearca sa se cunoasca si care crede ca se cunoaste. Fiecare dintre noi suntem mai mult decat reprezentam sin nu ne dam seama din cauza nazuintelor impuse de societate, de oamenii obisnuiti cu valori aferente si atat. Mama spunea “nu esti mare pana nu esti mic”. Sunt prea multe cuvinte, as vrea sa stiu daca rasplata sta-n puterea mea sau a Dumnezeului meu.

Ma ingrozeste treaba asta deja,  nu-mi doresc neaparat, pot sa traiesc si fara, nu-i obligatoriu si nici necesar, e doar un punct de vedere, o idee, nazuinta, un cliseu, o dorinta, o mare de posibilitatii neatinse. Am stationat pe un gand , cu abrupte nepasari , sfarmat, in candid sfarsit de inceputul crunt. o posibilatate de neinteles clar afisata in fata ochilor fara urma de perceptie, doar imaginar, doar pozitii aferente cuprinsului caracterizat de conlucrarea sadisfactiei imediate, neaprobate de propriile principii. Arta vizionarii clandestine, dincolo de marile coline de praf, dincolo de obisnuitele imagini in culori sterse de timp , prezent mat, nud si singur. Siruri de cuvinte alese, suprapuse pe realitate, surde in cautarea cercului invocat de suferinta, rascoala a emotiilor incercate in timp dezlegate de singurul viciu posibil, ireal si stingher dintr-un colt tesit de fraze. Care este sensul individual? Nebunia? ..., lipsa productivitatii.