Mitocănia...floare perenă

[acdc]

   Am dat să ne "spălăm" cu toții din timpuri de demult. Sălbăticia stăpînea. Nu tu reguli, nu tu maniere, nu tu respect, decență, bun simț. Nimic. Era o junglă, o "armonie" sălbatică, nealterată, dură, rece, ghimpoasă. Era timpul celui mai tare. Ghearele țineau locul strategiilor, nu se inventase spleenul. Erai "tare, colțuros, abraziv", aveai ce mînca, creșteai. Erai mic "temător, atent", rămîneai nemîncat, din slab, slăbeai mai mult. Forța brută, necizelată, nestăpînită, era la mare căutare, ca și azi dealtfel. În timp, s-a pus praf peste praf, greutăți peste greutăți. Viața, cu chiu cu vai, s-a perpetuat, s-a specializat, s-a rafinat. Materialitatea întrupată pretutindeni, n-a lăsat loc prea mult mentalului. Un" fir" subțire doar, a scăpat. Apucături "valoroase", "biruitoare", cu "potențial", s-au păstrat, mediul a permis. Au fost, sînt și vor fi fiind. Nu vom scăpa cu una cu două din cleștii ignoranței, supliciului autodeterminat. Dîrzenia oarbă, atroce, abnegația necontrolată motivată strîmb, talentul vorbelor deșănțate aruncate cu ușurință, cultul ridicolului, comportamente delirante, abracadabrante, de o mojicie greu de închipuit, puterea vrajbei, sulemeneala, fandosul, inhibiția firescului, vor dăinui peste ani fără a fi prea mult deranjate. Acestea au intrat cu succes în normalitate, o normalitate șchioapă, obtuză, sforăitoare, tîrîitoare. Sînt însușite cu sîrg prin definiție, sînt acceptate tacit, sînt duse la nivel de artă, intră în firesc, aduc profit, se perenizează. Inflația e mare. Maidanul e la modă. Cineva, undeva, ...veghează.