Intelepciune

[Silviu Olexsiuc]

Undeva, in lumea larga, la poalele Ceahlaului, al Rodnei, al Fagarasului, al Bucegilor, al Pietrei Craiului, pe la stini, dar si in Tara Birsei, a Oasului, a Jiului, la malul Dunarii, al marii, in delte, la focuri de pescari, si-a gasit loc, izbav, un izvor.Dumnezeiesc. Izvorul intelepciunii. Avea apa putina, dar deasa, tare, de calitate.Apa asta nu imbata pe nimeni.O apa limpede ca cristalul de stinca.
  Batrinii nostri nu aveau „Monitorul Oficial”.Au trebuit sa se ghideze dupa legi nescrise,dibuite de ei pe „intuneric”linga focul din vatra, la lumina slaba a jaragaiului.La coarnele plugului, cu tapina, cu plasele pescaresti,cu dalta,cu olaritul.In toate cele. Peste tot.
  Legi bune. Legi simple. Legi drepte. Legi sfinte. Nu le incalca nimeni.Le-ar fi fost rusine.Noua nu ne mai este.Le respectau din bun simt, din obisnuinta, din candoarea neamului Dac, a neamului nostru.Li se spunea „cei mai intelepti dintre traci”.Un neam urias, din care se trag mai toate neamurile Geei.
  Dacii, un popor iubit de dumnezeu.Si daruit.Cu intelepciune, cu nemurire.N-o mai fi altul pe pamint.
„Sfatul” vorbea o data, nu mai mult. Scurt, concis, la subiect. Nu-si lua vorbele inapoi.Toata lumea pleca capul. Nu gaseai un „destept” sa faca nazuri.Cind se pleca la lupta, se pleca. Toata lumea. Si gata. Cind se pleca la arat, la fel.
  Ce vremuri ! Nu le-am prins. Le intuim numai, le pipaim cu sufletul. Am vrea sa le avem si noi, sa le atingem, sa ne bucuram. A fost cindva, in lumea noastra. Aici. Linga noi.
 Au venit vitregiile, tari, colturoase. Orgiile pamintului.Ne-au calcat timpurile.Ne-au macinat.Ne-au slabit.Nu mai sintem ce-am fost.In vecii vecilor.
Academicienii nostri nu mai recunosc pronumele personal pe care-l desparteam cu liniuta.Astazi scriem „nicio”dintr-o suflare. Ne grabim. De, ce sa faci, secolul vitezei.
 Ba chiar mai mult, l-am depasit. Sintem grabiti.Trebuie sa prindem trenul. Macar de l-am prinde.Dascalii nostrii cei mai vechi nu mai au nici o valoare. S-a modernizat si „academia”.Nici nu mai merita cu litera mare.S-a modernizat ca dracu, in loc sa mearga inainte, merge inapoi.Astazi nu mai zicem sintem, asa cum ne-a intrat in singe.Cuvintul n-avea nici o vina. Zicem „suntem”.Ne-am modernizat rau fratilor.Ce sa-i faci? Batrinii nostrii (unii, mai poleiti) au luat-o razna.Probabil ca miine n-o sa le mai placa iar vocala in cauza.O s-o inoiasca iar. Mama sfinta!..Toate s-au dat cu curu”n sus.Sa fiu iertat dar n-am gasit alta rima. Ba avem si valori p”acolo.Inca mai avem, dar s-au rarit.
 Ei, unde ramasesem?
Mosii nostri aveau legile lor. Sfinte.Le probasera secole de-a rindul, milenii. Le stropisera cu singele lor, si-al fiilor lor,si-al fiilor fiilor lor.Le onorau cu intelegerea lor, cu rabdarea lor, cu vitejia lor.Nu cirtea nimeni.Nici nu aveau de ce. Asa era sa fie.La ei, in timp, bunul simt ii ridica la ceruri.
 Astazi, facem multe legi.Care mai de care. S-avem de lucru.Sa ne luam diurna.Un hatis fara cap, fara coada, ce nu se mai termina.Le facem legi si delfinilor .Ii invatam sa inoate. Doamne, pe ce pamint traim!...Facem asa multe ca se calca pe picioare una pe alta.Nu mai intelege nimeni nimic. Nu le mai desluseste nimeni.Asa s-o vrea?.....Toti am ajuns infractori. Unii cu voie, altii fara voie. Unii cu una, altii cu alta, altii cu mai multe.„ Scapa cine poate”.
  Intelepciune, desertaciune, ...marfa rara.
Ii ducem lipsa.Capul nostru s-a golit. Ce-a fost bun s-a dus. Au ramas gunoaie. Cam tari cuvintele. Adevarul doare. E medicament tare.Daca-l iei, insa, te faci bine. La inceput, e mai greu, o sa-ti iasa brobonite, dar pe urma o sa treaca.
 Vezi? Asta e.
Gunoaie vezi peste tot.Nu le mai stringe nimeni.Toti aruncam.Care mai de care. Si peste tot. In munte, in apa, pe ogoare, in „Facultati”,(multe pe gaini) in institutii, in spitale, in scoala. Pe unde vrei si pe unde nu vrei.Pe unde nu te duce gindul.Ba si prin parlament.La noi nu s-a inventat matura. Trebuie tehnologie inalta. Trebuie „nouhau”Ba ce sa zic, parca a inceput asa o adiere de vint. Sigur o sa le mai inprastie.