Minciogul cu un singur ochi

[acdc]

  Dragii mei, personal, am certitudinea ca nu poti pescui intr-un lac sec. Mai mult decit logic, pestii nu pot fi asociati cu lacul sec, adica fara apa. Tot asa, mintea noastra, construita in spiritul abstractului, nu poate procesa informatiile existentiale blurate, cu o finalitate exacta, rigida, de nezdrunginat, numai pe baza informatiilor furnizate de simturile cu care am fost daruiti. Omul, singurul detinator potent manipulator al gindului, este daruit sa si vrea. Acest deziderat nespecific omului, dar potential extins ideatic spre apogeu de intelegerea specifica omului, este de ordin nemarginit. Practic, omul poate sa vrea ceea ce nici el nu crede ca poate avea. Vedeti dvs, de la a vrea la a avea, este drum lung, practic o falie ”goala”, o fractura deschisa, pentru care nu avem termen corespondent, si asta nu intimplator. Traim intr-o realitate disimulata. Aceasta se ”inpinge” singura inainte. Unora li s-ar putea parea ca se termina inainte sa inceapa. Da, este o viziune ce parvine printre groase hasuri, diafana, aproape obturata. Omul, vrea sa puna mina pe esenta. Nu crede pina nu vede, pina nu gusta, pina nu palpeaza. Vedeti, traducem totul prin intermediul simturilor. Vrem sa simtim intr-un fel ceea ce nu se poate dezvalui in fata putinatatii mijloacelor avute. Mintea insa, ne ajuta sa mergem mai departe. Depasim revelarea aspra a realului
ajutati de indici echivoci, dar cu pretentia revelarii totale. Vedeti dvs, este in sine o contradictie in termeni cum s-ar spune. E ca si cum am aduna mere cu pere. Noi, in nonsalanta noastra, vrem sa aflam suma acestora, dar vedeti, marul nu are prea mare legatura cu para. Nu putem deci, decela curentul interexistential intuit. Vedeti dvs, cu toata parerea de rau, nu vom putea nici o data cintari ”culorile” gindului.