Profesoara de actorie Mihaela Mihuț, membră a uneia dintre cele mai mari școli de actorie din lume, celebrul The Actors Studio New York, alături de Cristina Iacob, regizorul succesului de public "#selfie69" organizează Acting Master Class with a Goal, un master class de actorie intensiv ce are un scop precis: pregătirea unei piese de teatru. Cursul durează șase zile, de luni, 6 martie 2017, până sâmbătă, 11 martie 2017, și are loc la Teatrul UNTEATRU, între orele 14:00–19:00. Sunt selectați maxim 15 participanți, iar prețul este de 1.000 ron. Pentru înscriere, este necesar un CV și o scrisoare de intenție, trimise la adresa
masterclasszazu@gmail.com.
Mihaela Mihuț, acting couch-ul actorilor din "#selfie69", declară:
Locuind în New York de foarte mulți ani și lucrând cu mulți actori, ca actriță, dar mai ales ca profesoară de actorie, sunt impresionată de talentul imens din România.
Atelierul are ca bază concretă tehnica Metodei, creată de Lee Strasberg și folosită la The Actors Studio din New York.
Regizorul Cristina Iacob spune:
Am înțeles ce înseamnă munca actorului, sau mai bine zis, munca împreună cu actorul, abia când am ajuns la The Actors Studio, în New York. Acolo am descoperit Metoda, și am întâlnit-o pe Mihaela Mihuț, româncă, actriță, profesor și membru al faimosului Studio, unde au studiat mari actori precum Al Pacino, Ellen Burstyn, Robert De Niro, Jack Nicholson, Marlon Brando etc.
Cristina Iacob spune că la The Actors Studio a văzut ce înseamnă să descoperi metode potrivite ție, pe care să le folosesti atunci când ai nevoie, și faptul că munca este un proces care se desfășoară permanent, nu doar atunci când ai un proiect în desfășurare. Tot acolo a descoperit frumusețea actoriei atunci când construiește împreună cu regizorul.
Cristina mai adaugă:
Este un vis devenit realitate faptul că Mihaela Mihuț a acceptat să vină în România și să lucreze cu actorii din filmele pe care le-am regizat. Am lucrat deja la două filme împreună, Mihaela fiind acting coach, și mă bucur că acceptă din când în când, după cum îi permite programul de la NY, să vină din nou în țară, să lucrăm împreună cu actorii.
Acting Master Class with a Goal este al doilea curs de actorie pe care Cristina Iacob și Mihaela Mihuț îl realizează împreună, iar aceasta se datorează feedbackului extrem de pozitiv primit data trecută de la actorii alături de care au lucrat.
Regizorul comentează:
De data aceasta, în schimb, avem o surpriză pentru ei, având în vedere scopul acestui curs. Se va lucra pe un text dat, iar la finalizarea atelierului vom alege dintre actori pe cei potriviti pentru o piesă de teatru. Înveți cum se lucrează focusat atunci când ai un film sau o piesă de teatru, având șansa ca, la final, să fii ales pentru această piesă pe care Mihaela cu mine o plănuim de ceva vreme.
Mihaela Mihuț, adaugă profesoara de actorie, ne dezvăluie:
Datorită colaborării creative dintre mine și Cristina Iacob, unul dintre cei mai buni regizori alături de care am lucrat, am fost privilegiată să conduc, alături de ea, ateliere de actorie și în România, în ultimii ani. Cristina este unul dintre puținii Actors’ Director, un regizor dedicat oamenilor săi prin faptul că înțelege și recunoaște în profunzime procesul prin care trece un actor când construiește un rol. De fiecare dată când mă întorc să lucrez la București mă inspiră, în atelierele pe care le facem, atât talentul ei, cât și talentul și receptivitatea actorilor români.